CONCURENŢA COMERCIALĂ

Una din condiţiile de bază pentru existenţa unei economii de piaţă funcţionale, alături de
libertatea de mişcare a bunurilor,persoanelor, serviciilor şi capitalului,o reprezintă un mediu
concurenţial nedistorsionat.Comercianţii, fie la nivel naţional, fie la nivel internaţional, trebuie să
interacţioneze pe cât posibil în mod liber, fără influenţe negative din partea agenţilor puternici sau
aflaţi în situaţii privilegiate, asociaţiilor de agenţi economici sau a statului.
Mediul concurenţial poate fi afectat negativ de activităţile anticoncurenţiale care reprezintă
obiectul sau efectul înţelegerilor sau a practicilor concertate între agenţii economici, de abuzul de
poziţie dominantă a unor agenţi economici puternici; de asemenea, concurenţa poate fi
distorsionată prin subvenţiile acordate de stat unor agenţi economici, ceea ce le creează o poziţie
avantajoasă faţă de ceilalţi concurenţi pe piaţa respectivă. Mediul concurenţial poate fi protejat
prin acte normative, care au fost adoptate de-a lungul timpului.
Fapte de concurenţă neloială pot constitui,cu titlu de exemplu: publicitate neonestă,
confuzia cu semnele distinctive ale rivalului de pe piaţa relevantă, denigrarea, dezorganizarea
întreprinderii rivale prin racolarea de personal, spionajul, acapararea agresivă a clientelei, vânzarea
cu premiu, dumpingul de mărfuri şi servicii, falsele indicaţii. Tot mai frecvente sunt cazurile de
producere, importare, exportare, oferirea spre vânzare, sau vânzarea unor mărfuri sau servicii care
poartă menţiuni false privind brevetele de invenţii,mărcile,desenele sau modelele
industriale,întrebuinţarea unei firme sau embleme,a unor desemnări speciale sau ambalaje, de
natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant.
Legislaţia in materie este asigurată de Legea concurenţei nr.21/1996, modificată şi
completată prin O.U.G. nr.121/2003,O.U.G. nr.75/2010 şi în O.G. nr.117/2006 privind procedurile
naţionale în domeniul ajutorului de stat.Un alt act normativ important în materie este Legea
nr.11/1991 privind concurenţa neloială modificată şi completarea prin Legea nr.298/2001;
normele Legii nr11/1991 nu intră în sfera de aplicare a dreptului european al concurenţei,
raporturile juridice respective fiind stabilite în mod liber de legislaţia fiecărui stat membru U.E.
În ceea ce priveşte normele dreptului european, Tratatul privind Uniunea Europeană
prevede ca activitate esenţială a acesteia crearea unui sistem care să asigure un mediu concurenţial
nedistorsionat în cadrul pieţei interne.În acest sens,art.81 şi 82 din acelaşi Tratat interzic
înţelegerile şi practicile concertate care au obiect sau efect restricţionarea sau denaturarea
concurenţei pe piaţa europeană, precum şi abuzurile de poziţie dominantă.

Concurenţa comercială
Prin concurenţă comercială se înţelege confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi
similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea
clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.

1
 Felurile concurenţei comerciale. Concurenţa comercială este divizată în două categorii:
concurenţa onestă şi neonestă.
Concurenţa onestă este împărţită în concurenţa pură şi perfectă şi concurenţa eficientă.
Concurenţa neonestă se subdivide în concurenţa interzisă şi concurenţa neloială.
Concurenţa onestă şi neloială prezintă elemente commune: scopul lor,captarea şi menţinerea
clientelei,cadrul obiectiv în care se desfăşoară,cel al pieţei relevante dominată de libertatea
comerţului şi politica de preţuri.
Concurenţa onestă.Concurenţa onestă trebuie dusă cu respectarea uzanţelor cinstite,adică
a unor reguli care, chiar dacă duc la înlăturarea de pe piaţă a unui adversar, se constituie în metode
legale ce oferă avantaje de preţ,calitate, modernitate, utilitate, clientelei.
Concurenţa comercială pură şi perfecta.Concurenţa comercială, concept economic care
reflectă lupta dintre producătorii de mărfuri şi prestatorii de servicii, pentru obţinerea unor condiţii
cât mai bune de producţie şi de desfacere tot mai avantajoase, în scopul obţinerii unui profit cât mai
mare, face posibilă stimularea producţiei, sporirea varietăţii sortimentelor de mărfuri şi servicii,
impunerea pe piaţă a celor mai competitive produse, în funcţie de costul lor de producţie, .
Marile concentrări de întreprinderi creează oligopolul, formă de control a pieţei, prin împărţirea
acesteia între un număr controlabil de producători. Pe piaţa modernă acţionează oligopolul pur sau
diferenţiat, în primul caz producătorii oferind acelaşi fel de produse, iar în ultimul produse de
aceeaşi categorie, dar de tipuri diferite. Ocrotirea pieţei libere împotriva practicilor monopoliste
poate fi urmărită pe două căi distincte:controlul preventiv şi aplicarea de sancţiuni.
Oligopolul reprezinta o industrie sau o ramura de activitate dominata de cateva firme care
produc si vand cea mai mare parte a productiei ramurii respective. Termenul de oligopol înseamna
„cativa vanzatori”.Esential este faptul ca fiecare firma in parte detine o fractiune semnificativa din
produsul total al industriei si , prin deciziile luate, poate influenta pretul si alte variabile ale pietei.
Firmele oligopoliste au suficienta putere de piata pentru a nu fi in situatia unui primitor de
preturi („price takers”), ca in cazul concurentei perfecte. Ele isi administreaza preturile, adica sunt
in postura de a face pretul („price maker”) sau de a cauta pretul („price searchers”) care sa le aduca
profitabilitatea maxima dorita. Fenomenul dominatiei unei industrii sau ramuri de activitate de
cativa competitori caracterizeaza, asadar, prin definitie, structura pietei de oligopol. Prin aceasta
caracteristica ea se distinge atat de piata cu concurenta perfecta si cea monopolistica, care au multi
competitori, cat si de monopol, care, prin definitie, nu are competitori.
Concurenţa eficientă.Concurenţa eficientă se desfăşoară prin modalităţi diversificate,
presupunând diferenţierea produselor şi serviciilor şi a calităţii lor, perfecţionarea designului
produselor şi apropierea utilităţilor lor de gusturile şi preferinţele cât mai multor categorii de
consumatori, utilizarea unor strategii variate de marketing, reclama produselor şi serviciilor etc.
Comercianţii au asigurat accesul liber pe piaţă,fără obstacole precum monopolului sau
monopsonului, dispun de libertate de acţiune în relaţiile cu ceilalţi comercianţi, precum şi cu
clienţii şi în fine au libertatea de a alege marfa, serviciul şi furnizorul.
Concurenţa neonestă. Concurenţa neloială este opusă concurenţei oneste ce constituie o
componentă a economiei de piaţă. Concurenţa neloială constă în săvârşirea, în domeniile deschise

2
competiţiei economice,a unor fapte contrare legii sau uzanţelor cinstite ale activităţii comerciale,
în scopul captării clientelei unor rivali de pe piaţa relevantă,producându-le prejudicii materiale,
morale sau eventuale.
Concurenţa interzisă .Libertatea competiţiei comerciale este limitată în anumite domenii de lege:
- Interzicerea concurenţei în raporturile dintre comerciant şi prepus. Concurenţa este interzisă în
raporturile dintre comerciant şi prepus sau alţi salariaţi. Prepusul comercial care este însărcinat cu comerţul
patronului său, îl reprezintă continuu pe comerciant, la sediul societăţii comerciale, la sucursale,
filiale, agenţii, puncte de lucru şi este îndreptăţit să facă, în contul acestuia, toate actele de comerţ
ce stau în obiectul de activitate al societăţii.
- Interzicerea concurenţei comerciale prin convenţii.Pornind de la principiul libertăţii
contractuale,părţile sunt libere să încheie, în limitele stabilite de lege, orice fel de contracte, să le
determine clauzele ce urmează a le executa şi efectele ce trebuie să le producă, în domeniul
concurenţei comerciale se pot încheia convenţii pentru a limita sau interzice confruntarea pe piaţă.
În relaţiile contractuale comerciale cele mai citate clauze convenţionale de interzicere a
concurenţei vizează vânzarea fondului de comerţ,închirierea spaţiu comercial,vânzarea şi
cumpărarea exclusivă,contractul de comision.
- Interzicerea concurenţei la vânzarea fondului de comerţ.Fondul de comerţ poate face obiectul
vânzării-cumpărării între doi comercianţi. Clientela, elementul principal, urmează întregul fond,
fiind preluată de cumpărător. Pentru a împiedica pe vânzătorul fondului de comerţ să sustragă
clientela fondului cedat, se recurge la clauza înserată în contractul de înstrăinare, potrivit căreia se
obligă să nu desfăşoare o activitate comercială identică sau asemănătoare în apropiere.
- Interzicerea concurenţei la închirierea spaţiului comercial.
Închirierea unui spaţiu comercial, de producţie sau vânzare, de către un locator situat în
acelaşi loc sau pe aceeaşi piaţă a altui comerciant, care desfăşoară acelaşi fel de activitate
comercială, ar crea importante inconveniente primului comerciant.
- Vânzarea-cumpărarea exclusive.Contractul comercial de vânzare-cumpărare este cel mai important
instrument de realizare a producţiei şi de circulaţie a mărfurilor. Pe toată perioada de derulare a contractului
comercial, potrivit clauzei de exclusivitate, cumpărătorul nu poate să procure acelaşi fel de mărfuri de la alt furnizor,
nici direct, nici prin persoane interpuse.
Clauza de exclusivitate acţionează şi în cazul vânzării; furnizorul se poate angaja să nu livreze mărfurile
sale decât unui singur beneficiar, dintr-o anumită zonă geografică, mai mult sau mai puţin extinsă.
Aceste clauze de exclusivitate se constituie în clauze de neconcurenţă, între cei doi comercianţi;
când sunt cumulate în acelaşi contract comercial de vânzare-cumpărare, atunci fiecare parte are dublă calitate de
creditor-debitor al obligaţiei de exclusivitate.
- Interzicerea concurenţei în contractul de comision. Cea mai utilizată modalitate a
comisionului este fie aceea în care un comerciant producător (importator) al unei mărfi împuterniceşte pe
comisionar să-i caute clienţi şi să-i vândă, în contul său, marfa, fie un comerciant care, având nevoie
de anumite mărfuri, împuterniceşte pe comisionar să le cumpere de la furnizori, pe seama sa.În această
operaţiune este posibil ca, abuzând, comitentul să contracteze direct cu beneficiarii găsiţi de comisionar sau
comisionarul să livreze mărfuri similare clienţilor comitentului, aprovizionate de la furnizorii

3
rivali.Riscul descris poate fi evitat prin stipularea unor clauze de neconcurenţă, în sensul că
beneficiarii comisionarului nu vor putea lucra direct sau prin intermediari cu comitentul, iar
comisionarul se angajează să nu livreze mărfuri similare partenerilor direcţi ai comitentului.
-Răspunderea debitorului clauzei comerciale de neconcurenţă.Răspunderea debitorului
clauzei comerciale de neconcurenţă este de natură contractuală, reglementată de Codul civil. Dacă faptele
de încălcare a obligaţiei de neconcurenţă sunt şi fapte de concurenţă neloială, devine incidentă
răspunderea delictuală.

Concurenţa comercială neloială

Definiţie. Modalităţi. Concurenţa comercială neloială este definită de art. 2 din Legea
nr.11/1991, ca orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de
comercializare a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de
servicii. Din paleta faptelor de concurenţă neloială,în practică s-au manifestat frecvent:publicitatea
neonestă;confuzia cu semnele distinctive ale rivalului de pe piaţa relevantă;denigrarea;
dezorganizarea întreprinderii rivale prin racolarea de personal,spionaj;falsele indicaţii;acapararea
agresivă a clientelei;vânzarea cu premiu;dumpingul de mărfuri şi servicii;Aceste procedee abuzive
pot fi grupate în fapte de concurenţă neloială săvârşite în dauna altui comerciant şi fapte de
concurenţă neloială săvârşite prin metode de vânzare nepermise.
Concurenţa neloială în dauna altui comerciant
Publicitatea. Publicitatea comercială trebuie să fie decentă, corectă şi elaborată în spiritul
responsabilităţii sociale, fiind interzisă publicitatea care poate afecta comportamentul economic,
lezând interesele consumatorilor sau ale unui concurent.
Concurenţa neloială manifestată prin actele de publicitate face obiectul Legii nr. 148/2000
care defineşte, între altele, publicitatea comparativă ca fiind aceea care identifică explicit sau
implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta. Pentru a fi legală, publicitatea
comparativă trebuie să fie decentă, corectă, elaborată în spiritul responsabilităţii sociale şi să nu
aibă ca obiect produse şi servicii interzise.Condiţia de a se compara lucruri sau servicii de acelaşi
fel se referă la caracterul substituibil al bunurilor şi serviciilor comparate, în sensul de a servi
acelaşi scop şi a avea aceeaşi destinaţie.
a) Publicitate neloială comparativă
Legea nr.148/2000 stabileşte drept contravenţii următoarele fapte de publicitate comparativă :
- comparaţia este înşelătoare, potrivit prevederilor art. 4 lit. b) şi ale art. 7;
- se compară bunuri sau servicii având scopuri sau destinaţii diferite;
- nu se compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale, relevante,
verificabile şi reprezentative ale unor bunuri sau servicii;
- se creează confuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărcile
de comerţ, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui care îşi
face publicitate şi cele ale unui concurent;
- se discreditează sau se denigrează mărcile de comerţ, denumirile comerciale, alte semne
distinctive, bunuri, servicii, activităţi sau circumstanţe ale unui concurent;
4
 - nu se compară, în fiecare caz, produse cu aceeaşi indicaţie, în cazul produselor care au
indicaţie geografică;
- se profită în mod incorect de renumele unei mărci de comerţ, de denumirea comercială sau
de alte semne distinctive ale unui concurent ori de indicaţia geografică a unui produs concurent;
- se prezintă bunuri sau servicii drept imitaţii sau replici ale unor bunuri sau servicii purtând o
marcă de comerţ sau o denumire comercială protejată;
Pentru faptele mai sus menţionate se aplică sancţiuni contravenţionale prevăzute de lege;
cumulativ se poate dispune alte măsuri accesorii: interzicerea publicităţii dacă urmează să fie
difuzată;încetarea publicităţii până la data corectării ei; publicarea pe cheltuiala contravenientului
a unuia sau mai multor anunţuri rectificative, cu fixarea conţinutului şi a modului de difuzare.
b) Publicitate parazitară
Publicitatea parazitară constă în prezentarea activităţii comerciale de producţie sau vânzare
de bunuri şi servicii prin raportare la reclamă sau realizările altui comerciant, în scopul de a profita
de renumele acestuia. De esenţa ei este prezentarea produselor sau activităţii proprii ca fiind
superioare celor ale unui concurent cunoscut.1
c) Publicitatea superlativă
Reclama superlativă prezintă produsele sau serviciile proprii ca fiind unice, cele mai
ieftine, cele mai atrăgătoare din punct de vedere calitativ. Întrucât, de regulă, mărfurile şi serviciile
sunt substituibile cu altele identice sau asemănătoare aflate pe piaţa relevantă, modul superlativ de
lăudare a propriilor produse este considerat ilicit, deoarece tinde la crearea unei poziţii privilegiate
a comerciantului ce realizează reclama. Tot o practică neloială este considerată reclama prin care
comerciantul îşi atribuie o poziţie unică de producător, prestator de servicii sau vânzător, caz în
care faptul nu este real.
d) Publicitatea înşelătoare şi subliminală
Caracterul concurenţial corect, trebuie privit în raport de publicitate înşelătoare şi
subliminală al căror sens este definit de acelaşi act normativ şi care sunt interzise de art. 6 lit. a) şi
b) din Legea nr. 148/2000. Publicitatea înşelătoare constă în orice publicitate care, în orice fel,
inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare orice persoană căreia îi este
adresată sau care ia contact cu aceasta şi îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i
interesul de consumator sau care poate leza interesele unui concurent.
Oprită este şi publicitatea subliminală, care utilizează stimuli prea slabi pentru a fi
percepuţi în mod conştient, dar care pot influenţa comportamentul economic al unei persoane ori
care prejudiciază respectul pentru demnitate umană şi morală publică.
Confuzia.Cea mai răspândită formă de concurenţă neloială constă în folosirea unei firme,
invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit
integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt

1
În practica agenţilor comerciali sunt cunoscute formele de publicitate parazitară prin raportarea la calitatea mărfurilor
sau serviciilor unui concurent cunoscut, prin prezentarea unui element de identificare al produsului acestuia, subliniind
însuşirile deosebite pe care le are,după care este descris propriul produs, cu adăugirea că s-a realizat, după reţetă, în
sistem ori este o copie,tip, sugerând echivalenţa între produsul cunoscut şi cel prezentat.

5
comerciant. Confuzia se poate referi la: numele sau denumirea întreprinderilor;semnele distinctive
ale produselor; aspectul exterior al întreprinderilor; publicitatea concurenţilor, etc.
Faptele pe care legea le consideră acte de concurenţă neloială sunt cele care urmăresc
crearea unei confuzii, tinzând să inducă în viziunea consumatorului ideea că întreprinderea,
produsele sau serviciile provin de la concurent sau există legături strânse între oferte.
Reclama comparativă, implicând elemente de neloialitale în scopul obţinerii unor avantaje
de piaţă, este ilicită, când comparaţia este inexactă şi neobiectivă. Cea mai cauzatoare de confuzie,
în domeniul numelui comercial, este omonimia, respectiv situaţia în care fondul de comerţ poartă
numele proprietarului său.Pentru a se evita riscul de confuzie cu un agent comercial omonim, se
apelează la adăugarea unor cuvinte care să înlăture în mod cert riscul. De regulă, nu sunt acceptate
prenumele şi pseudonimul proprietarului.2
Falsele indicaţii. În marea categorie a faptelor de concurenţă neloială ce tind la crearea
confuziei în rândul clientelei asupra produselor şi mărfurilor, se disting, datorită frecvenţei şi
periculozităţii, falsele indicaţii şi au obiect denumirile de origine sau indicaţiile de provenienţă ale
bunurilor.Importanţa denumirii de origine a produselor impune o protecţie specială a
producătorilor din zona geografică de provenienţă, în scopul împiedicării altor producători din alte
locuri să utilizeze aceeaşi denumire pentru mărfuri similare, existând pericolul inducerii în eroare
a clientelei şi confuziei cu produsele vizate de comerciantul neonest.3.
Denigrarea. Denigrarea este actul concurenţial neloial, care constă în comunicarea sau
răspândirea de afirmaţii depreciative sau comparative,în detrimentul unui competitor de pe piaţă,în
scopul de a-i ştirbi reputaţia sau de a-i discredita întreprinderea ori produsele.4 Denigrarea se poate
r+ealiza într-o multitudine de forme în scopul favorizării întreprinderii autorului şi să implice o
depreciere a celei rivale: afirmaţii verbale, anunţuri, imagini, prospecte, presă scrisă sau
audiovizuală.
Concurentul defăimat este indicat fie prin elementele sale de identificare, fie cu referire la
produsele sale sau sunt utilizate elementele indirecte care permit recunoaşterea sa fără dificultate.
Afirmaţia denigratoare trebuie să fie de natură a leza semnele, reputaţia, funcţionarea sau alte
valori personale ori patrimoniale ale agentului comercial vătămat.5
Nu este considerată neleală nici afirmaţia superiorităţii propriei producţii comparativ cu
produsele de gen, determinată prin expresii generale, care nu fac posibilă identificarea unui anumit
produs sau pe fabricantul său.

2
Omonimia este adesea utilizată în periodice.Riscul de confuzie este considerat înlăturat dacă se recurge la o prezentare
de ansamblu diferită prin format, culoare, caractere etc.
3
Denumirile de origine individualizează un produs ale cărui calităţi sunt datorate mediului geografic alcătuit din factori naturali şi umani (de
exemplu: vin de Cotnari, ţuică de Turţ, vin de Champagne etc).
4
Poate consta în expresii referitoare la preţ,sugerând că este cel mai mic,la faptul că produsele rivalului sunt
contrafăcute,că întreprinderea concurentă este falimentară,că dotarea cu instalaţii şi echipamente este
inferioară,perimată, că produsele şi serviciile sunt de calităţi necorespunzătoare, imitaţii nereuşite, nefiabile etc.
5
Mijloace de acţiune sunt: oferirea unui salariu nejustificat de mare comparativ cu cel primit de la concurentul vătămat, recurgerea la intermediari
pentru a determina părăsirea patronului de către salariaţii săi,angajarea sistematică a tuturor salariaţilor ce-1 părăsesc pe
concurentul său, determinarea intenţionată a concedierii salariaţilor concurentului pentru a-i angaja.

6
 Dezorganizarea sau destabilizarea întreprinderii rivale. Se realiză prin multiple modalităţi,
mai mult sau mai puţin agresive : spionajul, coruperea personalului, deturnarea clientelei.
a ) Spionajul comercial
Este o formă de concurenţă neloială sancţionată în toate statele cu economie de piaţă,
datorită gravităţii sale. Constă în aflarea de către subiectul activ al faptei a secretelor de fabrică şi
de comerţ ale rivalului său şi utilizarea lor în folosul său, în scopul câştigării clientelei acestuia.
Secretele de fabrică şi de comerţ sunt considerate „valori” nepatrimoniale şi, cu toată
importanţa lor pentru bunul mers al întreprinderii, nu sunt ocrotite prin norme speciale, ca şi
invenţiile, inovaţiile, drepturile de autor. Sunt considerate secrete numai acele date ale
întreprinderii care nu sunt furnizate publicităţii, menite a fi cunoscute şi aplicate numai de cei care,
în activitatea de producţie, aprovizionare, desfacere le utilizează în mod curent.
b) Coruperea personalului
Dezorganizarea întreprinderii rivale se poate realiza şi prin coruperea personalului ei în
scopul angajării lui. În cazul existenţei în contractul de muncă cu durată nedeterminată a unei
clauze de concurenţă stipulată în favoarea angajatorului, agentul comercial concurent poate încheia
un nou contract de muncă numai după expirarea perioadei expres indicată.
c) Deturnarea clientelei
Deturnarea clientelei unui comerciant, prin folosirea legăturilor stabilite cu clientela, în
cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant constituie o altă formă de concurenţă neloială.
Scopul incriminării este de a trage la răspundere pe comerciantul neonest care înţelege să tragă un
profit din exploatarea relaţiei unui lucrător al său cu clientela „sustrasă” de acesta fondului de
comerţ la care a funcţionat anterior.
Concurenţa comercială neloială prin metode de vânzare nepermise
Metodele de atragere a clientelei prin activităţi comerciale contrare uzanţelor cinstite, mai
sunt denumite şi fapte de acaparare agresivă a clientelei.Aceste practici neoneste prejudiciază atât
pe ofertanţii mărfurilor şi serviciilor pe piaţa relevantă,cât şi pe consumatori, amăgindu-i cu
posibilitatea procurării celor dorite cu un preţ mai mic decât cel normal.
Vânzarea condiţionată de aducerea altor clienţi. Articolul 4 lit.c) din Legea nr.11/1991
defineşte ca activitate ilicită încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei
mărfi sau executarea unei prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor
cumpărători, cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare.
Vânzarea cu premiu.În principiu, orice comerciant este liber să ofere clientelei sale premii, însă atragerea
clientelei prin acest procedeu profită prea puţin consumatorilor, pentru că premiul depinde numai de hazard, ceea ce
face ca procedeul să fie neonest. Premiul reprezintă un produs sau serviciu accesoriu dobândit gratuit,
condiţionat de cumpărarea unei mărfi sau plata unui serviciu.Clientela este atrasă la vânzarea
produselor sau serviciilor de iluzia câştigării premiului, fapt ce afectează comerţul onest al
rivalului comerciantului neloial. Valoarea premiilor este inclusă în preţul mărfurilor şi serviciilor
vândute condiţionat şi sub acest aspect toţi cumpărătorii participă la plata lor.Este atras clientul de
pe piaţa relevantă prin iluzia creată fiecărui client că este un posibil câştigător al premiului.

7
 Dumpingul de mărfuri şi servicii.În operaţiunile de export şi import, săvârşite în condiţii
neloiale, fenomenul negativ cel mai întâlnit,pe lângă alte forme de concurenţă patologică practicate
în activitatea economică internaţională (practicile monopoliste), este dumpingul de mărfuri şi de
servicii. Prin „dumping” se înţelege acea operaţiune de vânzare a unei mărfi pe o piaţă străină la
un preţ sub valoarea ei normală.Criteriul specific al acestei forme de concurenţă patologică îl
constituie decalajul dintre preţul de export al mărfii şi valoarea sa normală pe piaţa
relevantă.Existenţa unei diferenţe dintre preţul de export (mai mic) şi valoarea normală (mai mare)
a unei mărfi se concretizează în marja de dumping,element al formei de concurenţă neloială.
Răspunderea juridică pentru faptele de concurenţă neloială
Pentru unele fapte ilicite prevăzute de legislaţia concurenţei este instituit răspunderea
contravenţională alături de răspunderea patrimonială.
Legea nr.11/1991 reprezintă cadrul special în materie, lege care se completează cu dispoziţiile
Ordonanţei nr. 2/2001 cu privire la regimul juridic al contravenţiilor şi care reprezintă dreptul
comun în materia răspunderii contravenţionale.
Infracţiunea de concurenţă neloială, constând în confuzia cu comerciantul vătămat sau
produsele sale,incriminată de art.5 din aceeaşi lege, atrage răspunderea penală a făptuitorului,
căreia pe lângă cele câteva dispoziţii speciale subsecvente îi sunt aplicabile dispoziţiile codului de
procedură penală.Oricare dintre faptele determinate în cele două articole menţionate, cât şi orice
alt fapt de concurenţă neloială săvârşit prin încălcarea obligaţiei de exercitare a activităţii
comerciale cu bună-credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite, chiar dacă nu este incriminat de sine
stătător, atrage răspunderea delictuală, precum şi unele consecinţe specifice la care se referă art.6
şi art.9 din Legea nr.11/1991.
Răspunderea penală şi contravenţională pentru aceeaşi faptă se exclud, în schimb acţiunea civilă
în concurenţă neloială poate coexista cu răspunderea administrativă şi penală.
Răspunderea contravenţională. Această răspunderea este antrenată în domeniul faptelor de
concurenţă neloială numai în măsura în care acestea sunt definite expres de lege, ca fiind
contravenţii; similar dreptul penal şi în teoria răspunderii contravenţionale operează regula
generală nullum crimen sine lege.
Legislaţia română acordă răspunderii administrative pentru faptele de concurenţă neloială
un capitol distinct; în legislaţiilor europene nu este întâlnită această formă de răspundere,
coexistând doar răspunderea civilă şi cea penală.
Sunt interzise ca acte neloiale de concurenţă cele referitoare la atragerea personalului
întreprinderii rivale; actele de dezorganizare a întreprinderii rivale prin spionaj; sunt prevăzute
forme speciale de vânzare a mărfurilor sau executare a prestaţiilor pentru atragerea clientelei prin
modalităţi nepermise; este incriminată publicitatea mincinoasă;denigrarea comerciantului
concurent, dezorganizarea agentului comercial concurent prin deturnarea clientelei.
Răspunderea penală. Răspunderea penală este antrenată în cazul infracţiunii de concurenţă
neloială săvârşită prin crearea confuziei cu numele sau semnele distinctive ale unui comerciant sau
cu mărfurile oferite de acesta ca urmare a utilizării unor menţiuni false privind brevetele de
invenţii, origine sau caracteristicile lor, numele producătorului sau comerciantului, în scopul

8
inducerii în eroare a altor comercianţi sau a clientele şi în cazul practicilor anticoncurenţiale. Dacă
prin actele de concurenţă neloială se cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat are
dreptul să se adreseze instanţei competente cu acţiune în răspundere civilă.
Răspunderea civilă delictuală. Acest tip de răspundere este mijlocul de apărare la care
face trimitere art.6 din Legea nr.11/1991,dispunând că agentul comercial care săvârşeşte un act de
concurenţă neloială va fi obligat să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidenţiale luate
în mod ilicit de la deţinătorul lor legitim, şi după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite,
conform legislaţiei în vigoare;art.9 alin.(1) din lege stabileşte că cel prejudiciat este în drept să se
adreseze instanţei competente cu o acţiune în răspundere civilă corespunzătoare, dacă i s-au adus daune
patrimoniale sau morale.
Răspunderea delictuală pentru prejudicii, sub forma plăţii „pentru daunele pricinuite”,
acoperă orice fapte de concurenţă neloială, care se pot prezenta într-un număr nedeterminat de
forme.Pentru antrenarea răspunderii delictuale sunt necesare,cumulativ,următoarele condiţii: fapta
ilicită,vinovăţia autorului ei,prejudiciul şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Practici restrictive de concurenţă
Practicile concertate
Practicile concertate reprezintă coordonări ale întreprinderilor la nivelul producţiei,
desfacerii, în afara unei colaborări ori a unui acord de voinţă, dar implică renunţarea la
independenţa în stabilirea strategiilor şi politicilor economice.Efectul acestor practici duce la
restrângerea considerabilă a concurenţei de pe piaţă, duce la fixarea preţurilor de cumpărare sau
de vânzare sau la impunerea altor condiţii comerciale; poate limita producţia, pieţele,dezvoltarea
tehnică, investiţiile, împărţirea pieţelor sau a surselor de furnizare între concurenţi.
Cartelurile
Cartelurile sunt acordurile prin care două sau mai multe societăţi, producători sau
distribuitori ai aceluiaşi produs, îşi fixează preţurile şi îşi împart piaţa. Caracterizate în practică
prin fixarea de preţuri, limitarea producţiei, alocarea clienţilor etc., cartelurile se pot înfăţişa sub
forma cartelului naţional, încheiat în scopul controlării producţiei şi distribuţiei produselor, la
nivelul pieţei unei anumite ţări; cartelul internaţional, încheiat între societăţi din ţări diferite, şi
care are ca scop fixarea preţurilor şi împărţirea pieţelor; cartelul de import, prin care două sau mai
multe societăţi cumpără o anumită materie primă în vederea furnizării unei anumite ramuri
industriale, şi nu în ultimul rând cartelul de export, prin care societăţile îşi stabilesc un anumit preţ
de export sau îşi împart pieţele de export.6
Abuzul de poziţie dominantă
Deţinerea unei poziţii dominante nu este condamnată, fiind rezultatul eficienţei activităţii
desfăşurate de o societate comercială.O întreprindere are poziţie dominantă,când puterea sa

6
Abuzurile poziţiei dominante sunt condamnate de Tratatul C.E. şi legislaţiile naţionale ale statelor membre.
Raţiunea creării unei pieţe interne unice în cadrul U. E. a răspuns necesităţii asigurării condiţiilor propice unei
concurenţe nestingherite la nivel comunitar.Impunerea preţurilor,limitarea producţiei sau distribuţiei,impunerea unor
condiţii suplimentare nejustificate,refuzul de a contracta, practicarea unor preţuri excesive sau de ruinare.

9
economică îi permite să se comporte independent pe piaţă, să opereze fără să fie influențată de
reacţia concurenţilor sau clienţilor săi, astfel încât să afecteze relevant mediul concurenţial.
Poziţia dominantă nu este interzisă,nici pe piaţa comunitară, nici pe piaţa românească, dar
este sancţionată dacă se abuzează prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, pentru a înăbuşi
concurenţa. Întreprinderea care deţine o poziţie dominantă poate să abuzeze de aceasta pentru a-şi
creşte veniturile şi pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă, atât prin slăbirea sau eliminarea
concurenţilor, cât şi prin interzicerea accesului pe piaţă a unor noi competitori.
Monopolul şi reprimarea practicilor monopolist
Poziţia de monopol reprezintă consecinţa unei dominaţii exclusive a unor agenţi
economici, astfel că monopolul poate fi “de fapt” sau “legal” Dominaţia exclusivă a unei pieţe nu
duce întotdeauna la practici restrictive de concurenţă, deoarece dominaţia poate să creeze fie o
reducere a tarifelor urmare a economiilor de scară,fie agenţii economici rivali vor lua locul agentului
monopolist, situaţie numită concurenţă monopolistică. Monopolismul generează,înainte de
toate,efecte nocive pentru consumatori,duce la creşterea preţurilor şi scăderea calităţii produselor,
fapt care determină clienţii să plătească un preţ mai mare pe un anumit produs decât valoarea reală
a mărfii. Comisia Europeană a constituit instrumentul de bază care a condus la liberalizarea
comerţului şi, implicit, a concurenţei. Prin urmare, la nivel comunitar există reglementări în
materia monopolurilor, de pildă Directiva Comisiei din 16 mai 1988 privind concurenţa pe pieţele
echipamentelor terminale pentru telecomunicaţii 88/301/CEE.
Monopolul şi reprimarea practicilor monopoliste formează obiectul dreptului antitrust; în
România actele normative de bază le constituie Legea concurenţei nr. 21/1996 şi Legea nr. 31/1996
privind regimul monopolului de stat. În sensul art. 1 alin. (2) din această lege, prin monopol de
stat se înţelege dreptul statului de a stabili regimul de acces al agenţilor economici cu capital de
stat şi privat, inclusiv producători individuali, după caz, la activităţile economice constituind
monopol de stat şi condiţiile de exercitare ale acestora.Printre activităţile care constituie monopol
de stat potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1996 amintim:
-fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor şi explozibililor;
-producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conţin substanţe
stupefiante;
-extracţia, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor preţioase şi a pietrelor
preţioase;
-producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale; etc.

10