CONTRACTE COMERCIALE SPECIALE

Contractul de mandat comercial (art. 2009 C.civ.)

Noţiunea şi caracteristicile mandatului comercial

În multe cazuri, activităţile comerciale se realizează prin intermediari avand ca instrument
juridic,contractul de mandat. Structural, mandatul comercial se aseamănă cu mandatul civil, motiv
pentru care îi sunt aplicabile principiile generale referitoare la mandatul civil.Mandatul comercial
are o funcţie deosebită, aceea de a mijloci afaceri comerciale. 1Aplicabilitatea practica a
contractului de mandat este foarte variata. Astfel, o persoana poate imputernici o alta persoana sa
incheie, pe seama si/sau in numele ei, un contract de vanzare, locatiune, leasing etc.Forma
mandatului trebuie avuta in vedere pentru incheierea valabila a actelor juridice pentru care
mandatarul a fost imputernicit.
Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala
mandantului. Pentru definirea mandatului comercial trebuie să avem în vedere şi definiţia
mandatului civil. Potrivit art. 2009 C.civ.,mandatul este contractul prin care o persoană numita
mandatar se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte persoane numita
mandantul. În lumina acestei prevederi,contractul de mandat comercial poate fi definit ca acel
contract în temeiul căruia o persoană (mandatarul) se obligă să încheie în numele şi pe seama altei
persoane care i-a dat împuternicirea (mandantul) anumite acte juridice care pentru mandant sunt
fapte de comerţ.( activităţi de intreprindere).
Deosebiri faţă de mandatul civil.Din această definiţie, ca şi din dispoziţiile legale citate,
rezultă că mandatul comercial are unele particularităţi, care îl deosebesc de mandatul civil.
a. Ceea ce deosebeşte mandatul comercial de cel civil este, în primul rând, obiectul
contractului;pe când mandatul civil are ca obiect încheierea actelor juridice civile, mandatul
comercial are ca obiect încheierea actelor juridice care, sunt fapte de comerţ pentru mandant.
b. Mandatul comercial este un contract cu titlu oneros. Întrucât afacerile comerciale nu sunt
gratuite,caracterul oneros al contractului de mandat se prezumă. Fără o stipulaţie contractuală,
remuneraţia va fi stabilită de către instanţa judecătorească.Deci,pe când mandatul civil este
prezumat a fi gratuit, mandatul comercial este prezumat a fi oneros.
c. Mandatul civil implică, în mod obişnuit, reprezentarea; mandatarul încheie actele
juridice cu terţul în numele şi pe seama mandantului. Reprezentarea nu este de esenţa, ci numai de
natura mandatului; există şi mandat fără reprezentare, caz în care mandatarul încheie actele juridice
în nume propriu, dar pe seama mandantului. Dacă mandatul civil este un mandat cu reprezentare,
mandatul comercial poate fi atât cu reprezentare, cât şi fără reprezentare.
d. O altă deosebire dintre mandatul comercial şi cel civil priveşte puterile mandatarului.În
cazul mandatului civil, împuternicirea trebuie să precizeze riguros puterile mandatarului, mandatul
putând fi general sau special. În schimb, mandatul comercial conferă mandatarului o mai mare

1
Contractul de mandat comercial este folosit în activitatea de intermediere a agenţilor economici comerciali, care au
calitatea de comerciant,exercitând intermedierea în mod independent şi cu titlu profesional. Agenţii comerciali
reprezintă accidental sau continuu interesele mandantului lor, în schimbul unei remuneraţii.

1
libertate de acţiune şi independenţă, reclamate de exigenţele activităţii comerciale. Mandatul
special dat pentru o anumită afacere cuprinde împuternicirea şi pentru toate actele necesare
executării ei, chiar când nu ar fi precizate în mod expres.
Delimitarea contractului de mandat comercial de contractul de muncă.Principala
deosebire între contractul de mandat comercial şi contractul de muncă priveşte natura actelor care
constituie obiectul contractului; în cazul contractului de mandat, mandatarul este împuternicit să
încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantului, ceea ce implică ideea de reprezentare, pe
când în cazul contractului de muncă, salariatul îndeplineşte acte materiale, ceea ce exclude ideea
de reprezentare. Mandatarul îşi păstrează libertatea de acţiune faţă de mandant în conducerea
afacerii cu care a fost însărcinat, faţă de salariat, care se află în raporturi de subordonare faţă de
cel care angajează.
Condiţiile de validitate a contractului de mandat comercial. Pentru a fi valabil încheiat,
contractul de mandat comercial trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: consimţământul,
capacitatea,obiectul şi cauza.
Consimţământul părţilor. Contractul de mandat comercial se încheie prin acordul de voinţă
al mandantului şi mandatarului. Mandatul poate fi expres sau tacit; primirea mandatului poate fi
tacită şi să rezulte din executarea lui din partea mandatarului.Comerciantul profesionist care nu
voieşte să primească însărcinarea mandantului are obligaţia ca, în cel mai scurt termen posibil, să
îl înştiinţeze pe mandant despre refuzul său. Totodată, legea obligă pe comerciant să păstreze
bunurile care i s-au expediat şi să le conserve pe cheltuiala mandantului, până ce acesta va putea
să ia măsurile necesare.
Capacitatea părţilor.Pentru încheierea contractului de mandat comercial, trebuie să fie
îndeplinite condiţiile de capacitate cerute de lege.
Obiectul contractului.Contractul de mandat are ca obiect tratarea de afaceri comerciale.
Obiectul contractului îl constituie actele juridice care,potrivit legii, sunt fapte de comerţ (cu
predilectie pentru mandant).
Efectele contractului de mandat comercial
Obligaţiile părţilor
Obligaţiile mandatarului.Din contract rezultă anumite obligaţii pentru mandatar, care
acţionează în numele şi pe seama mandantului.
a) Mandatarul are obligaţia să execute mandatul in limitele stabilite prin imputernicire
Această obligaţie constă în încheierea actelor juridice cu care a fost împuternicit de
mandant (art.2017 C.civ.). Actele juridice trebuie încheiate în limitele împuternicirii date de
mandant. Având în vedere că, în activitatea comercială, este necesară o mai mare libertate de
acţiune a mandatarului, depăşirea împuternicirii este considerată permisă,dacă este în interesul
mandantului.
b) Mandatarul este ţinut să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă şi diligenta unui
bun proprietar.El trebuie să respecte clauzele contractului şi instrucţiunile primite.Mandatarul care
nu se conformează instrucţiunilor primite de la mandant va răspunde pentru prejudiciile cauzate
mandantului. Întrucât mandatul comercial este un contract cu titlu oneros, răspunderea
mandatarului se va aprecia in abstracto.
c) Mandatarul are obligaţia să aducă la cunoştinţă terţului cu care încheie actul
împuternicirea în temeiul căreia acţionează.Întrucât mandatarul acţionează nomine alieno, el
trebuie să îi comunice terţului calitatea sa de reprezentant şi limitele împuternicirii de care dispune.
d) Mandatarul are obligaţia să îl înştiinţeze pe mandant despre executarea mandatului .

2
 Întrucât mandatarul încheie actele juridice cu terţul în numele şi pe seama mandantului,
este firesc ca, la îndeplinirea împuternicirii primite, mandatarul să îl înştiinţeze pe mandant despre
executarea mandatului.În cazul în care, prin contract au fost convenite anumite modalităţi de
informare a mandantului, mandatarul trebuie să se conformeze clauzelor contractului.
e) Mandatarul are obligaţie să plătească dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului
În cazul în care, în executarea mandatului, a încasat anumite sume de bani cuvenite
mandantului, mandatarul este obligat să le remită acestuia ori să le consemneze pe numele
mandantului. Această obligaţie este expresia obligaţiei care revine mandatarului şi în cazul
mandatului civil, de a da socoteală mandantului asupra mandatului său.Nerespectarea obligaţiei
atrage curgerea dobânzilor în favoarea mandantului. Mandatarul va plăti dobânzi din ziua în care
era dator a le trimite sau a le "consemna".
Obligaţiile mandatarului. Mandatarul este împuternicit să încheie acte juridice în numele
şi pe seama mandantului. Potrivit art. 2017 C.civ., mandatarul nu poate să depăşească limitele
stabilite prin mandat.Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul
cu diligenţa unui bun proprietar. Dacă însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat
să îl îndeplinească cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri.
Orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot
ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat
mandantului. În perioada în care bunurile primite cu ocazia executrii mandatului de la mandant ori
în numele lui se află în deţinerea mandatarului, acesta este obligat să le conserve.
Obligaţiile mandantului. Contractul de mandat impune obligaţii şi în sarcina mandantului:
a) Mandantul este obligat să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru
executarea mandatului
b) Mandantul are obligaţia să plătească mandatarului remuneraţia datorată pentru
executarea mandantului.Remuneraţia datorată este prevăzută în contract sau,în absenţa unei
stipulaţii contractuale,este fi stabilită de către instanţa judecătoarească.Conform legii, dacă
mandatul este cu titlu oneros, mandantul datorează remuneraţia,"chiar când afacerea n-a
reuşit",(mandatul nu a putut fi executat), dacă mandatarul nu a fost în culpă (art. 2028 C.civ.).
c) Mandantul are obligaţia să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea
mandatului.Prin cheltuieli de executarea a mandatului, legea înţelege sumele de bani avansate de
mandatar pentru îndeplinirea mandatului, precum şi despăgubirile cuvenite mandatarului pentru
pagubele suferite cu ocazia îndeplinirii mandatului.Mandantul va suporta aceste cheltuieli, daca
sunt rezonabile şi numai în măsura în care mandatarul a acţionat potrivit împuternicirii primite şi
nu i se poate reţine nici o culpă în îndeplinirea mandatului.
d)Mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de către mandatar în executarea
mandatuluiPrin repararea prejudiciului suferit de către mandatar în executarea mandatului, legea
înţelege despăgubirile cuvenite mandatarului pentru pagubele suferite cu ocazia îndeplinirii
mandatului. Mandantul va suporta aceste despagubiri numai cazul în care mandatarul a acţionat
potrivit împuternicirii primite şi dacă acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului.
Privilegiul mandatarului
a) Conţinutul privilegiului.În scopul protejării intereselor mandatarului, legea îi conferă
un privilegiu special, prin care i se garantează satisfacerea drepturilor sale băneşti de către
mandant. Mandatarul beneficiază de un privilegiu special "pentru tot ceea ce i se datorează din
executarea mandantului său şi chiar pentru retribuţia sa". Prin acest privilegiu i se garantează
mandatarului plata sumelor de bani pe care le datorează mandantul cu titlu de retribuţie, cheltuieli

3
făcute pentru execuţia mandatului, despăgubiri pentru prejudiciul suferit cu ocazia îndeplinirii
mandatului etc.
b) Valorificarea privilegiului de către mandatar.Dacă mandantul nu şi-a executat
obligaţiile privind plata sumelor de bani datorate pentru remuneraţie, cheltuieli sau despăgubiri,
mandatarul va uza de garanţia pe care o oferă privilegiul.Potrivit legii,pentru a exercita dreptul de
garanţie, mandatarul trebuie să îi notifice mandantului sumele de bani pe care acesta le datorează,
cu somaţia de a fi achitate în termen de cinci zile şi cu precizarea că, în caz de neplată, va proceda
la vânzarea bunurilor supuse privilegilui.
Efectele executării mandatului
Prin executarea mandatului, adică prin încheierea actului juridic de către mandatar şi terţ,
se creează raporturi juridice directe între mandant şi terţ; numai
actele juridice încheiate în limitele împuternicirii date îl obligă pe mandant.
Formele mandatului : Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros
Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea,
mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale,(mandatul comercial) se
prezumă a fi cu titlu oneros. Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu
este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după
valoarea serviciilor prestate. Dreptul la acţiunea pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se
prescrie odată cu dreptul la acţiunea pentru plata acesteia. Mandatul dintre două persoane fizice se
prezumă a fi cu titlu gratuit.
Felurile mandatului. Mandatul este cu sau fără reprezentare .Daca din imprejurari nu
rezulta altfel, mandatarul îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost
împuternicit. Împuternicirea pentru reprezentare sau, daca este cazul, înscrisul care o constata se
numeste procura.
Mandatul cu reprezentare. Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică
ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa
de către mandatar. Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei
anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi. Prevederea
nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului faţă de terţi, dacă
prin lege nu se prevede altfel.
Mandatul fără reprezentare. Varietățile acestui tip de contract sunt uzitate frecvent în
practica comercială, fiind aplicabile activității profesioniștilor.
Forma şi întinderea mandatului.Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă,
autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din
executarea sa de către mandatar. Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit
legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi.
În ce priveşte întinderea mandatului, printr-un mandat general mandatarul este autorizat să
efectueze numai acte de conservare şi de administrare. Pentru a încheia acte de înstrăinare sau
grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori
pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie,
mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.
Durata mandatului este de 3 ani de la încheierea lui, dacă părţile nu au prevăzut un termen.
Răspunderea pentru obligaţiile terţilor.În lipsa unei convenţii contrare, mandatarul care şi-
a îndeplinit mandatul nu răspunde faţă de mandant cu privire la executarea obligaţiilor asumate de
persoanele cu care a contractat, cu excepţia cazului în care insolvabilitatea lor i-a fost sau ar fi
trebuit să îi fi fost cunoscută la data încheierii contractului cu acele persoane.

4
 Încetarea contractului de mandat comercial. Mandatul comercial încetează în cazurile
prevăzute de art.2030 C.civ.: prin revocarea mandatarului de către mandant; prin renunţarea
mandatarului la mandat;prin moartea,incapacitatea,sau falimentul mandantului sau mandatarului.
Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care
contractul de mandat a fost încheiat.
Mandantul sau mandatarul care, fără cauză justă, prin revocarea sau renunţarea să întrerupă
executarea mandatului, răspunde pentru prejudiciile cauzate.Având în vedere caracterul său intuitu
personae, mandatul nu poate fi menţinut în contra voinţei mandantului, chiar dacă a fost revocat
în mod arbitrar.
Efectele revocării. Mandantul care revocă mandatul rămâne ţinut să îşi execute obligaţiile
faţă de mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din
cauza revocării nejustificate ori intempestive. Atunci când părţile au declarat mandatul irevocabil,
revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de
un caz fortuit ori de forţă majoră.
Renunţarea mandatarului.Mandatarul poate renunţa oricând la mandat, notificând
mandantului renunţarea sa.Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate pretinde
remuneraţia pentru actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunţării.
Mandatarul este obligat să îl despăgubească pe mandant pentru prejudiciile suferite prin
efectul renunţării, cu excepţia cazului când continuarea executării mandatului i-ar fi cauzat
mandatarului însuşi o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data acceptării mandatului.
Moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre părţi. Potrivit art. 2.035 alin.(1), în caz
de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre părţi, moştenitorii ori reprezentanţii acesteia au
obligaţia de a informa de îndată cealaltă parte.În cazul acesta, mandatarul sau moştenitorii ori
reprezentanţii săi sunt obligaţi să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să
pună în pericol interesele mandantului ori ale moştenitorilor săi.
Necunoaşterea cauzei de încetare a mandatului.Tot ceea ce mandatarul a făcut, în numele
mandantului, înainte de a cunoaşte sau de a fi putut cunoaşte cauza de încetare a mandatului este
socotit ca valabil făcut în executarea acestuia.

Contractul de comision comercial ( art. 2043 C.civ.)

Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de comision
În relaţiile comerciale, mandatul apare, de multe ori, un procedeu tehnic prea riguros; el
presupune cunoaşterea de către terţi a persoanei mandantuiui, precum şi limitele împuternicirii
date de acesta mandatarului.Pentru asemenea relaţii, mai avantajos pentru terţi este contractul de
comision, care este tot un mandat, dar fără reprezentare sau cu o reprezentare indirectă.
Contractul de comision are ca obiect achiziționarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de
servicii de către persoana împuternicită, care acționează cu titlu profesional, în schimbul unui
comision. Regulile aplicabile mandatului fara reprezentare se vor aplica ori de cate ori dispozitiile
speciale care reglementeaza contractul de comision nu dispun altfel.
Contractul de comision se diferenţiază de mandatul clasic tocmai prin specificul obiectului
său, respectiv tratarea de afaceri comerciale, achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea
de servicii de către comisionar pe seama comitentului.Spre deosebire de mandat,care poate fi şi cu
titlu gratuit,contractul de comision este intotdeauna cu titlu oneros. Particularitatea obiectului unui
contract de comision este cea care determină caracterul oneros al acestuia, întrucât comisionarul
nu poate fi decât un profesionist (care exploatează o întreprindere, în înţelesul art.3 Cod civil). Ca
o noutate faţă de vechea reglementare a mandatului comercial, în relaţia cu terţe părţi comisionarul

5
nu mai trebuie sa faca dovada imputernicirii primite de la comitent, având în vedere ca acţionează
în nume propriu.
Contractul de comision este un contract prin care o parte, numită comisionar, se obligă pe
baza împuternicirii celeilalte părţi, numită comitent, să încheie anumite acte de comerţ, în nume
propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii, numită comision. Având în
vedere elementele care îl definesc, contractul de comision apare ca o varietate a mandatului
comercial : contractul de comision este un mandat comercial fără reprezentare.
Între contractul de mandat comercial şi contractul de comision există asemănări şi
deosebiri.Cele două contracte se aseamănă prin obiectul lor; ele au ca obiect "tratarea de afaceri
comerciale"; totodată,în ambele contracte,actele juridice se încheie cu terţii pe seama altei
persoane, care a dat împuternicirea.
Deosebirea dintre cele două contracte priveşte structura lor; în cazul mandatului,
mandatarul are un drept de reprezentare şi deci el încheie actele juridice în numele şi pe seama
mandantului; în cazul contractului de comision, comisionarul nu beneficiază de dreptul de
reprezentare şi, în consecinţă, el încheie actele juridice în nume propriu, dar pe seama comitentului.
Caracterele juridice ale contractului de comision
Din definiţia contractului de comision rezultă caracteristicile contractului:
a. Contractul de comision este un contract bilateral (sinalagmatic); el dă naştere la obligaţii
în sarcina comisionarului şi comitentului.
b. Contractul de comision este un contract cu titlu oneros; prin încheierea contractului,
ambele părţi urmăresc realizarea unui folos patrimonial.
c. Contractul de comision este un contract consensual; el ia naştere prin simplul acord de
voinţă al părţilor.
Delimitări şi interferenţe între contractele de comision civil şi de comision
comercial.Deosebirile dintre cele două tipuri ale contractului de comision constau în următoarele
aspecte:
-în privinţa obiectului:contractul de comision comercial are ca obiect tratarea de afaceri
comerciale, iar obiectul contractului de comision civil îl constituie vânzarea-cumpărarea civilă de
bunuri;
-în privinţa caracterului oneros sau gratuit: contractul de comision comercial are întotdeauna un
caracter oneros; contractul de comision civil poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
-în privinţa calităţii părţilor: comisionarul în contractul de comision comercial este
comerciant;comisionarul în contractul de comision civil este necomerciant.
Asemănările dintre contractul de comision comercial şi contractul de comision civil
constau în următoarele aspecte :
-în privinţa naturii juridice,ambele sunt contracte de intermediere;
-în privinţa reprezentării,amândouă sunt contracte de reprezentare indirect sau imperfect
deoarece comitentul nu apare în raporturile cu terţul;
-în privinţa caracterelor juridice, ambele tipuri de contracte au caractere comune precum
caracterul sinalagmatic si caracterul consensual;
-în privinţa părţilor implicate, amândouă au aceleaşi părţi : comitentul, comisionarul, terţul.
Contractul de comision este valabil încheiat dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege
pentru validitatea oricarei convenţii: consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza.
Condițiile de validitate ale contractului de comision
Consimţământul părţilor.Contractul de comision se încheie prin acordul de voinţă al
părţilor.Întrucât contractul de comision este un mandat (fără reprezentare), el are la bază
6
împuternicirea pe care comitentul o conferă comisionarului de a încheia anumite acte juridice, cu
precizarea condiţiilor în care va acţiona comisionarul.
Capacitatea părţilor.Pentru încheierea contractului de comision,trebuie îndeplinite
condiţiile de capacitate legale.Comitentul trebuie să aibă capacitatea de a încheia el însuşi actele
juridice pe care le va încheia pe seama comisionarului. Deoarece aceste acte juridice sunt fapte de
comerţ pentru comitent, înseamnă că acesta trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte de comerţ.
Comisionarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, într-adevăr, încheind actele
juridice proprio nomine, comisionarul trebuie să îndeplinească cerinţele legii privind capacitatea
de a încheia acte juridice.Întrucât acţionează în nume propriu, dacă încheie acte juridice ca o
profesiune obişnuită, comisionarul dobândeşte calitatea de comerciant.
Obiectul contractului.Contractul de comision are ca obiect "tratarea de afaceri comerciale",
adică actele juridice pe care comisionarul le încheie cu terţii trebuie să fie fapte de comerţ. De
remarcat că obligaţia pe care şi-o asumă comisionarul este aceea de a încheia acte juridice
comerciale. Această obligaţie este o obligaţie "de a face", iar nu o obligaţie de "a da"; comisionarul
este un prestator de servicii.
Efectele contractului de comision. Prin contractul de comision, comitentul îl
împuterniceşte pe comisionar să încheie, în nume propriu, dar pe seama comitentului, anumite acte
juridice. Din contractul de comision se nasc anumite obligaţii în raporturile dintre comitent şi
comisionar, care sunt guvernate de regulile mandatului; încheierea şi executarea unui contract de
comision creează două categorii de raporturi juridice: între comitent şi comisionar (raporturi
interne) şi între comisionar şi terţi (raporturi externe);între comitent şi terţ nu se nasc nici un fel de
raporturi juridice.
Efectele contractului în raporturile dintre comitent şi comisionar
1. Obligaţiile comisionarului
a) Comisionarul este obligat să execute mandatul încredinţat de comitent.În baza
împuternicirii primite, comisionarul este obligat să încheie actele juridice stabilite de comitent,
însă potrivit legii, obligaţia comisionarului nu se reduce la încheierea actelor juridice; comisionarul
este ţinut să îndeplinească toate actele pe care le reclamă realizarea operaţiunii comerciale cu care
a fost împuternicit de comitent; comisionarul-vânzător primeşte de la comitent mărfurile ce
urmează să fie vândute şi încasează preţul de la terţi, iar comisionarul-cumpărător primeşte
bunurile şi face plata preţului către terţi.În executarea mandatului, comisionarul este obligat să se
conformeze instrucţiunilor comitentului şi să acţioneze în limitele împuternicirii primite (termen,
preț,etc.).
b) Comisionarul este obligat să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului
primit.În temeiul acestei obligaţii, comisionarul este ţinut să-l informeze pe comitent asupra
mersului operaţiunilor şi a împrejurărilor de natură să modifice împuternicirea primită. Întrucât
contractul cu terţul este încheiat de comisionar în nume propriu, dar pe seama comitentului,
drepturile dobândite de comisionar se transferă direct asupra comitentului, titularul
afacerii.Obligaţiile asumate de comisionar prin contractul încheiat cu terţul se răsfrâng asupra
comitentului.
c)Comisionarul este tinut să își îndeplinească obligațiile cu buna –credință și deligența
unui profesionist. În îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, comisionarul trebuie să
acţioneze cu bună-credinţă şi să depună o diligentă sporită, cerută unui profesionist.
2. Obligaţiile comitentului
a) Comitentul are obligaţia să plătească remuneraţia (comisionul) cuvenită
comisionarului. Pentru îndeplinirea obligaţiei privind încheierea actelor juridice care au făcut

7
obiectul însărcinării primite, comisionarul este îndreptăţit să primească o remuneraţie.Comitentul
este obligat la plata remuneraţiei din momentul în care comisionarul a încheiat actele juridice cu
terţii, chiar dacă nu au fost executate încă obligaţiile rezultate din actele juridice încheiate.
b)Comitentul este obligat să restituie cheltuielile făcute de comisionar cu îndeplinirea
însărcinării primite.În cazul când, în îndeplinirea însărcinării primite, comisionarul a făcut
anumite cheltuieli, comitentul are obligaţia să restituie sumele de bani respective. Dacă cu aceeaşi
ocazie comisionarul a suferit anumite prejudicii, comitentul are obligaţia să plătească despăgubiri.
Efectele executării contractului de comision faţă de terţi.În baza împuternicirii primite,
comisionarul încheie actele juridice în nume propriu. În contractul încheiat între comisionar şi terţ,
comisionarul este partea contractantă şi are calitatea de debitor sau creditor, după caz, faţă de treţ.
Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat ca şi cum afacerea ar
fi fost a sa proprie".Rezultă că prin încheierea contractului între comisionar şi terţ nu se stabilesc
raporturi juridice între comitent şi terţ.
Comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici
acestea nu au vreo acţiune contra comitentului". Trebuie arătat că, pentru nerespectarea obligaţiilor
din contractul încheiat între comisionar şi terţ, răspunderea aparţine părţii contractante în culpă.
Încetarea contractului de comision.Întrucât contractul de comision este o formă a
mandatului, el va înceta în aceleaşi cazuri ca şi contractul de mandat:revocarea
împuternicirii,renunţarea la împuternicirea primită,moartea, interdicţia,insolvabilitatea sau
falimentul comitentului sau comisionarului.

Contractul de consignaţie ( art. 2054 C.civ)

Noţiunea contractului de consignaţie
Contractul de consignaţie,consacrat legal de art.2054 şi următoarele Cod civil, are o largă
aplicare este in activitatea comercială.
Contractul de consignaţie este definit ca acel contract prin care o parte, numită consignant,
încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute, în
nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preţ stabilit anticipat, cu obligaţia
consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut sau de a-i restitui bunul nevândut.
Contractul de consignaţie este o varietate a contractului de comision, dar are caracteristici proprii,
care justifică recunoaşterea sa ca un contract comercial de sine-stătător.
Contractul de consignaţie are un obiect bine delimitat,de natură comercială,respective
vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop, act
juridic efectuat în nume propriu de consignatar, dar pe seama consignantului.
Vinderea bunurilor se face pe un preţ anticipat stabilit de consignant,iar consignatarul este
obligat să remită consignantului suma de bani obţinută ca preţ al vânzării (plata în numerar,
virament sau cec barat) sau, dacă bunul nu a putut fi vândut, să restituie bunul in natură.Obligația
consignantului de a preda bunurile mobile reprezintă o condiție de validitate a contractului de
consignație, încheierea valabilă a contractului fiind astfel condiționată de însăși predarea bunurilor.
Persoana împuternicită nu va mai avea obligația de a încheia o poliță de asigurare pentru
mărfurile primite de la proprietar. Dreptul de retenție al persoanei împuternicite asupra bunurilor
primite și a sumelor cuvenite proprietarului poate fi prevăzut prin contractul de
consignație.Cheltuielile de conservare și vânzare a bunurilor predate vor fi suportate de
proprietarul acestora, nu de persoana împuternicită.

8
 Contractul de consignaţie se încheie în scris, deoarece acest act juridic se poate dovedi
numai prin probă scrisă. Forma scrisă fiind cerută ad probationem.
Caracterele juridice ale contractului de consignaţie. Din definiție rezultă,caracterele
juridice ale contractului de consignaţie:
a. Contractul de consignaţie este un contract bilateral (sinalagmatic);el dă naştere la
obligaţii în sarcina consignatarului şi a consignantului.
b. Contractul de consignaţie este un contract cu titlu oneros; fiecare dintre cărţile
contractante urmăreşte realizarea unui folos patrimonial.
c. Contractul de consignaţie este un contract consensual; el ia naştere prin simplul acord
de voinţă al părţilor. Remiterea către consignatar a bunurilor mobile pentru a fi vândute terţilor nu
este o condiţie a încheierii contractului, ci un efect al acestuia.La formarea contractului
manifestările de voinţă ale părţilor trebuie să fie exprese. Se admite încheierea contractului în mod
tacit, întrucât voinţa implicită rezultă din exercitarea de către consignatar a însărcinării primite.
Efectele contractului de consignaţie.Contractul de consignaţie dă naştere la anumite obligaţii
între părţile contractante.Totodată, prin încheierea actelor de vânzare-cumpărare se nasc anumite
obligaţii între consignatar şi terţi.
Obligaţiile consignantului
1.Să predea consignatarului bunurile mobile ce urmează să fie vândute. Ele se predau o singură
dată sau treptat prin facturi sau note succesive. Consignatarul nu primeşte dreptul de proprietate
asupra bunurilor, rămânând un simplu detentor. În acest caz, consignantul poate dispune oricând
de bunurile date consignatarului, dacă nu se stipulează altfel: poate ridica bunul oricând fără
preaviz; în caz de refuz, are la dispoziţie o ordonanţă preşedenţială de a obţine bunul imediat;
controlează, verifică bunul încredinţat; inventariază aceste bunuri. Consignantul poate modifica
oricând, unilateral condiţiile de vânzare (dacă părţile nu s-au înţeles altfel).
2.Să plătească renumeraţia cuvenită consignatarului, în condiţiile convenite.
3.Să restituie cheltuielile făcute de consignatar în îndeplinirea însărcinării primite. Aceste
cheltuieli cuprind sumele avansate pentru conservarea şi desfacerea bunului precum şi eventualele
despăgubiri cuvenite pentru paguba suferită prin executarea contractului.
Obligaţiile consignatarului
1.Să ia măsuri pentru păstrarea şi conservarea bunurilor primite. Păstrarea se face în condiţiile
în care au fost primite, iar depozitarea la locul convenit. Aprecierea conduitei lui se face prin
raportare la conduita unui bun comerciant. Consignatarul răspunde pentru orice pagubă produsă
din vina sa ori a prepuşilor.Consignatarul trebuie să comunice proprietarului viciile aparente ori
ascunse ale bunurilor primite. Necomunicarea prezumă că bunurile sunt în stare bună. Viciile
aparente se comunică în două zile de la primire, iar cele ascunse în două zile de la descoperire.
Nerespectarea termenelor atrage răspunderea consignatarului pentru aceste vicii.
Cheltuielile de conservare sunt în sarcina consignatarului. Tot el are sarcina să asigure
bunurile la o societate agreată de consignant. Asigurarea se face la o valoare cel puţin egală cu
preţul bunurilor şi cu acoperirea tuturor riscurilor. Asigurarea se consideră de plin drept ca
încheiată în favoarea consignantului, cu condiţia ca acesta să notifice asiguratorului existenţa
consignaţiei înainte de plata despăgubirilor.
2. Să execute mandatul dat de consignant, adică de a încheia contracte de vânzare-cumpărare
cu terţii. Consignatarul acţionează în limitele împuternicirii primite: să ţină seama de preţul de
vânzare a bunurilor primite, preţ stabilit prin contract, prin note ori facturi emise în baza
contractului; să vândă bunurile pe credit dacă a fost autorizat în acest sens.

9
 3. Să dea socoteală consignantului asupra îndeplinirii mandatului, adică să comunice acestea,
la termenele stabilite despre vânzările făcute (numerar sau pe credit – în acest caz va comunica şi
numele şi adresele cumpărătorilor)
Efectele executării contractului. În virtutea contractului de consignaţie consignatarul vinde
bunul terţilor, în nume propriu, dar pe seama consignantului. Această schemă presupune raporturi
juridice de vanzare-cumparare între consignatar în calitate de vânzător şi terţi în calitate de
cumpărători(aceste raporturi nu se stabilesc între consignant şi terţi).Transferul dreptului real şi al
riscurilor operează direct între consignant şi terţi. Consignatarul nu este nici un moment
proprietarul bunului, intrucat acţionează în baza însărcinării consignantului.Nerespectarea
obligaţiilor atrage răspunderea părţii aflate în culpă.Răspunderea poate fi civilă, contractuală ce
după regimul juridic al răspunderii specifice contractului de mandat, sau penală.
Încetarea contractului de consignaţie.Deoarece în raporturile dintre consignant şi
consignatar sunt aplicabile regulile mandatului, contractul de consignate încetează prin revocarea
de către consignant a împuternicirii, renunţarea ia mandat, precum şi în cazul morţii, interdicţiei,
insolvabilităţii ori falimentul consignantului sau consignatarului. Contractul de consignaţie este
revocabil de către consignant oricând, chiar dacă a fost încheiat pe o durată determinată, afară de
stipulaţie contrară în contract.

Contractul de expediţie (art. 2064 C.civ.)

Noţiune şi reglementare .Contractul de expediţie (art. 2064-2071Cod civil) este o varietate
a contractului de comision, căruia i se aplică aceleaşi reguli. Opţiunea legiuitorului de a clasifica
expediţia ca fiind o varietate a contractului de comision constă în aceea că unde normele speciale
al codului civil nu prevăd, se vor aplica regulile de la comision şi în completare cele de la mandat.
Prin contractul de expediţie o persoană (expeditorul) este împuternicită de o altă persoană
(comitentul) să încheie în nume propriu un contract de transport şi să îndeplinească operaţiunile
accesorii. Expeditorul se obliga sa incheie in nume propriu si in contul celeilalte parti, comitentul,
un contract de transport si sa indeplineasca operatiuni accesorii,(depozitarea si inspectarea marfii
sau serviciile specifice de vama) contra unei remuneratii numite comision. Expeditorul nu are şi
obligatia de executare a transportului, ci doar pe aceea de a încheia în nume propriu, dar pe seama
comitentului, un contract cu un transportator.
Obligaţiile expeditorului
-În alegerea traseului, mijloacelor şi modalităţilor de transport al mărfii expeditorul va respecta
instructiunile comitentului, iar dacă nu există asemenea instructiuni, va acţiona în interesul
comitentului.
- În cazul în care expeditorul îşi asuma şi obligaţia de predare a bunurilor la locul de destinatie,
se prezumă ca obligaţia nu este asumată faţă de destinatar.
- Expeditorul nu are obligaţia de a asigura bunurile decât dacă aceasta a fost stipulată în contract
sau rezultă din uzanţe.
- Premiile,bonificatiile şi reducerile tarifelor,obţinute de expeditor,apartin de drept comitentului,
daca nu se prevede altfel în contract.
Răspunderea expeditorului.Expeditorul răspunde de întârzierea transportului,de
pieirea,pierderea,sustragerea sau stricăciunea bunurilor în caz de neglijentă în executarea
expedierii, în special în ceea ce priveşte preluarea şi păstrarea bunurilor,alegerea transportatorului
ori a expeditorilor intermediari. Atunci când, fără motive temeinice, se abate de la modul de

10
transport stabilit de comitent,expeditorul răspunde juridic pentru întârzierea transportului,ori
pentru pieirea,pierderea,sustragerea sau stricăciunea bunurilor, cauzată de cazul fortuit, dacă el nu
dovedeşte că aceasta s-ar fi produs chiar dacă s-ar fi conformat instrucţiunilor primite.
Drepturile expeditorului. Expeditorul are dreptul la comisionul prevăzut în contract,
stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzantelor sau, dacă acestea nu există, de către instanţă în
funcţie de dificultatea operaţiunii şi de diligenţele expeditorului.Contravaloarea prestaţiilor
accesorii şi cheltuielile se rambursează de comitent pe baza facturilor sau altor înscrisuri care
dovedesc efectuarea acestora, dacă părţile nu au convenit anticipat o sumă globală pentru
comision, prestaţii accesorii şi cheltuieli care se efectuează.
Revocarea. Contraordinul. Până la încheierea contractului de transport,comitentul poate
revoca ordinul de expediţie, plătind expeditorului cheltuielile şi o compensatie pentru diligenţele
desfăşurate până la comunicarea revocarii ordinului de expeditie.Din momentul încheierii
contractului de transport, expeditorul este obligat să exercite, la cererea comitentului, dreptul la
contraordin aplicabil contractului de transport.

Contractul de agenţie (art. 2072 C.civ.)

Noţiune şi reglementare
Contractul de agenţie este contractul prin care o parte, numită comitent. împuterniceşte în
mod statornic pe cealaltă parte, numită agent, fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât şi să
încheie contracte, în numele şi pe seama comitentului,în schimbul unei remuneraţii,în una sau mai
multe regiuni determinate.
Contractul de agenţie este un contract încheiat între profesionişti. Agentul este un
intermediar independent care acţionează cu titlu profesional, care nu poate să fie în acelaşi timp
prepusul comitentului. Potrivit legii, nu este agent persoana care se află în una dintre următoarele
situaţii: are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept de
reprezentare a acesteia; este asociat sau acţionar şi este împuternicită în mod legal să îi reprezinte
pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;are calitatea de administrator judiciar,lichidator,tutore, curator,
custode sau administrator-sechestru în raport cu comitentul.
Caracterele juridice.Potrivit Codului civil, contractul de agenţie prezintă următoarele trăsături:
a) contractul de agenţie este un contract sinalagmatic, deoarece generează, de la data încheierii
lui, obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi ;
b) contractul de agenţie este un contract cu titlu oneros deoarece fiecare parte urmăreşte să
obţină un avantaj în schimbul obligaţiilor pe care şi le asumă; potrivit art.2073 alin.(1) lit.c)C.civ.,
un contract cu titlu gratuit nu va constitui contract de agenţie;
c) contractul de agenţie este un contract cu executare succesivă, în care obligaţiile părţilor se
execută în timp pe o durată determinată sau o durată nedeterminată;
d) contractul de agenţie este un contract consensual deoarece se încheie prin simplul acord de
voinţă al părţilor. Forma scrisă este cerută ad probationem, conform dispoziţiilor art. 2078 alin.
(l)C.civ. Forma scrisă este cerută ad validitatem numai dacă prin lege se impune această condiţie
pentru încheierea contractului. Oricare parte are dreptul să obţină de la cealaltă parte, la cerere, un
document scris semnat, cuprinzând conţinutul contractului de agenţie, inclusiv modificările
acestuia, drept la care părţile nu pot renunta.

11
 Obiectul contractului de agenţie.În funcţie de acordul de voinţă al părţilor, contractul de
agenţie poate să aibă ca obiect: numai negocierea de către agent cu terţii de contracte în beneficiul
comitentului sau negocierea şi încheierea de contracte de către agent cu terţii în beneficiul
comitentului. Agentul poate să încheie contracte atât în numele cât şi pe seama comitentului, însă
este posibilă şi ca agentul să încheie contractul cu terţul în nume propriu, dar pe seama
comitentului.
Cuprinsul şi forma contractului de agenţie.În vederea protejării intereselor comitentului,
contractul de agenţie poate să cuprindă :
- clauze de exclusivitate: limitarea unor activităţi derulate de agent în numele şi pe seama
sa. Potrivit art.2074 alin.(1) C.civ.,agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără
consimţământul comitentului, în regiunea determinată prin contractul de agenţie, contracte privind
bunurile şi serviciile similare celor care fac obiectul contractului de agenţie.
Nerespectarea obligaţiei de exclusivitate poate atrage răspunderea contractuală a agentului;
în lipsă de stipulaţie contrară, agentul poate reprezenta mai mulţi comitenţi, iar comitentul poate
să contracteze cu mai mulţi agenţi, în aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de contracte.
- clauze de neconcurenţă. Potrivit legii, prin clauza de neconcurenţă se înţelege acea
stipulaţie contractuală al cărei efect constă în restrângerea activităţii profesionale a agentului pe
perioada contractului de agenţie sau ulterior încetării sale (art. 2075 C.civ.). Clauza de
neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute. Clauza de neconcurenţă
se aplică doar pentru regiunea geografică sau pentru grupul de persoane şi regiunea geografică la
care se referă contractul de agenţie şi doar pentru bunurile şi serviciile în legătură cu care agentul
este împuternicit să negocieze şi să încheie contracte. Conform legii, orice extindere a sferei
clauzei de neconcurenţă este considerată nescrisă.
- clauze privind dreptul la remuneraţie al agentului. Agentul are dreptul la remuneraţie
pentru toate contractele încheiate ca efect al intervenţiei sale-art. 2082 alin.(1)C.civ.Părţile au
posibilitatea să stabilească dacă remuneraţia are un cuantum fix sau variabil, precum şi dacă nivelul
acesteia se stabileşte prin raportare la numărul contractelor sau actelor de comerţ;în conformitate
cu prevederile art.2082 alin.(3)C.civ., se numeşte comision,remuneraţia calculată în funcţie de
numărul contractelor ori actelor de comerţ, sau de valoarea acestora; în lipsa unei stipulaţii exprese
sau a unei prevederi legale, agentul are unţa.
Contractul de agenţie se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor. Ca
regulă, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului.Ca excepţie, forma scrisă este
cerută ad validitatem în cazurile prevăzute expres de lege. Astfel, conform art. 2075 alin. (2) C.civ.,
clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Efectele contractului de agenţie
Obligaţiile agentului.Agentul trebuie sa indeplineasca, personal sau prin prepusii sai,
obligatiile ce decurg din imputernicirea care ii este data, cu buna-credinta si loialitate. In mod
special, agentul este obligat:
a) să îi procure şi să îi comunice comitentului informaţiile care l-ar putea interesa pe acesta
privitoare la regiunile stabilite în contract, precum şi să comunice toate celelalte informaţii
necesare de care dispune;
b) să depună diligenţele necesare pentru negocierea şi, dacă este cazul,încheierea contractelor
pentru care este împuternicit, în condiţii cât mai avantajoase pentru comitent;
c) să respecte instrucţiunile rezonabile primite de la comitent;
d) să ţină în registrele sale evidenţe separate pentru contractele care privesc pe fiecare comitent;
e)să depoziteze bunurile sau eşantioanele într-o modalitate care să asigure identificarea lor.
12
 Substituirea agentului in tot sau in parte este supusa regulilor aplicabile in materia
contractului de mandat. Agentul care se afla in imposibilitate de a continua executarea obligatiilor
ce ii revin trebuie sa il instiinteze de indata pe comitent, sub sanctiunea platii de daune-interese.
Obligaţiile comitentului.În raporturile sale cu agentul,comitentul trebuie să acţioneze cu
loialitate şi cu bună-credinţă, fiind în mod special obligat:
a) să pună la dispoziţia agentului, în timp util şi într-o cantitate corespunzatoare,mostre,
cataloage,tarife şi orice alta documentaţie, necesare agentului pentru executarea împuternicirii
sale;
b) să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de agenţie;
c) să îl înstiinţeze pe agent, într-un termen rezonabil, atunci când anticipează că volumul
contractelor va fi semnificativ mai mic decât cel la care agentul s-ar fi putut aştepta în mod
normal;
d) să plătească agentului remuneraţia în condiţiile şi la termenele stabilite în contract sau
prevazute de lege.
Comitentul trebuie să îl informeze pe agent într-un termen rezonabil cu privire la
acceptarea, refuzul ori neexecutarea unui contract negociat sau, după caz, încheiat de agent.
Renunțarea comitentului la încheierea contractelor negociate. În cazul în care agentul a fost
împuternicit doar să negocieze, iar comitentul nu comunică în termen rezonabil acordul sau pentru
încheierea contractului negociat de agent conform împuternicirii primite, se consideră că a renunţat
la încheierea acestuia.
Remuneraţia agentului.Agentul are dreptul la o remuneraţie pentru toate contractele încheiate
ca efect al intervenţiei sale.Remuneraţia poate fi exprimată în cuantum fix sau variabil,prin
raportare la numarul contractelor,ori la valoarea acestora, când se numeşte comision.
În lipsa unei stipulaţii exprese sau a unei prevederi legale, agentul are dreptul la o remuneraţie
stabilită potrivit uzanţelor aplicabile fie în locul în care agentul îşi desfăşoară activitatea, fie în
legatură cu bunurile care fac obiectul contractului de agenţie. Dacă nu există astfel de uzanţe,
agentul este îndreptăţit să primească o remuneraţie rezonabilă, în funcţie de toate aspectele
referitoare la contractele incheiate.
Condiţiile comisionului.Agentul este îndreptăţit la comision pentru contractele de pe durata
contractului de agenţie, dacă acestea sunt încheiate:
a) ca urmare a intervenţiei sale;
b) fără intervenţia agentului, dar cu un client procurat anterior de acesta pentru contracte similare;
c) cu un client dintr-o regiune sau grup de persoane determinate,pentru care agentul a primit
împuternicire exclusivă.
Remunerarea dupa incetarea contractului. Agentul este îndreptăţit la comision pentru un
contract încheiat ulterior încetării contractului de agenţie, dacă:
a) acesta a fost încheiat în principal datorită intervenţiei agentului pe durata contractului de
agentie şi încheierea a avut loc într-un termen rezonabil de la încetarea contractului de
agenţie.
b) comanda emisă de terţ a fost primită de comitent sau de agent anterior încetării contractului
de agenţie.
Agentul nu are dreptul la comisionul prevăzut la art.2.083C.civ, dacă acesta este datorat
agentului precedent potrivit alin.(1),cu excepţia cazului în care rezultă din circumstanţe că este
echitabil ca agenţii să împartă acel comision.
Dreptul la comision. Dacă părţile nu convin altfel, dreptul la comision se naşte la data la
care este îndeplinită una dintre condiţiile următoare:

13
 a) comitentul şi-a executat obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană;
b) comitentul ar fi trebuit să îşi execute obligaţiile contractuale potrivit convenţiei sale cu
terţul;
c) terţul şi-a executat obligaţiile contractuale.
Durata contractului.Contractul de agenţie încheiat pe durată determinată,care continuă să fie
executat de părţi după expirarea termenului, se consideră prelungit pe durată nedeterminată.
Denuntarea unilaterală.Contractul de agenție pe durată nedeterminată poate fi denunţat
unilateral de oricare dintre părţi, cu un preaviz obligatoriu.

Contractul de împrumut de folosinţă (comodat) (art. 2146 C.civ.)

Noţiune.Împrumutul este un contract prin care o persoană numită împrumutător transmite
folosinţa sau proprietate unui bun altei persoane numită împrumutat, care are obligaţia de a restitui
bunul, în natură sau în alte bunuri (de aceeaşi calitate şi cantitate).
Codul civil reglementează două feluri de împrumut: împrumutul de folosinţă (comodat) şi
împrumutul de consumaţie(mutuum).Atât împrumutul de folosinţă, cât şi împrumutul de
consumaţie fac parte din categoria contractelor reale, pentru a căror încheiere valabilă se cere, pe
lângă acordul de voinţă al părţilor şi tradiţiunea (predarea efectivă) a lucrului ce face obiectul
contractului. Deosebite, în principal prin obiectul său şi având reglementări speciale diferite,
împrumutul de folosinţă şi împrumutul de consumaţie sunt contracte independente (distincte).
Împrumutul de folosinţă (comodatul) este un contract cu titlu gratuit prin care o parte, numită
comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părţi, numite comodatar,pentru a se folosi de
acest bun, cu obligaţia de a-l restitui după un anumit timp.(art. 2146C. civ.).
Părţile contractante sunt:comodantul,care se obligă,în principal, să transmită folosinţa
temporară a unui lucrul determinat şi comodatarul care are obligaţia de a-l restitui la termen.
Comodatul se poate încheia atât între persoane fizice, cât şi între persoane juridice (cu
menţiunea că dacă părţile sunt persoane juridice, având în vedere caracterul său gratuit, încheierea
se face în condiţii speciale).
Caractere juridice
a) Comodatul este un contract real deoarece încheierea lui valabilă presupune atât acordul
de voinţă al părţilor,cât şi tradiţiunea (predarea efectivă) lucrului ce formează obiectul contractului.
b) Comodatul este esenţial gratuit. Din dispoziţia legii rezultă că, atât prin natura, cât şi prin
esenţa sa, comodatul este un contract cu titlu gratuit.
c) Comodatul este un contract unilateral, deoarece naşte obligaţii numai în sarcina
comodatarului. În acestă situaţie, predarea lucrului de către comodant la momentul încheierii
contractului are semnificaţia îndeplinirii unei condiţii de validitate a contractului (tradiţiunea) şi
nu este o obligaţie (consecinţă a unui contract valabil încheiat).Chiar dacă pe parcursul derulării
contractului se pot naşte obligaţii şi în sarcina comodantului, cum ar fi: obligaţia de restituire către
comodatar a cheltuielilor făcute pentru conservarea bunului, contractul rămâne unilateral (obligaţia
respectivă nu îşi are temeiul în contract, ci într-un fapt posterior încheierii acestuia).
d)Comodatul este un contact translativ de folosinţă ( nu constituie un drept real în favoarea
împrumutatului).Caracterul netranslativ de proprietate al comodatului denotă menţinerea,
comodantul ca proprietar al lucrului şi după încheierea contractului (suportând riscul pierii fortuite
a acestuia, după regula res perit domino), comodatarul dobândind numai detenţiunea lucrului.
Condiţii de validitate. Contractul de comodat prezintă particularităţi în materia capacităţii şi
a obiectului.

14
 1.Capacitate.Comodatul este un act de administrare,astfel încât comodantul trebuie să aibă
capacitatea necesară pentru a efectua acte de administrare.
2. Obiect. Comodatul poate avea ca obiect deopotrivă, bunuri mobile sau imobile, cu condiţia
să fie nefungibile (urmând a fi restituite în individualitatea lor) şi neconsumptibile (fiind necesar ca
bunul să nu-şi consume substanţa la prima întrebuinţare, pentru a putea fi restituit în natura sa).
Dovada contractului de comodat se face potrivit regulilor generale, ad probationem fiind
necesar un înscris redactat într-un singur exemplar .
Efectele contractului de comodat. Principalul efect al încheierii valabile a contractului
de împrumut de folosinţă este transmiterea dreptului de folosinţă de la comodant la comodatar.
Datorită caracterului unilateral, comodatul dă naştere, în principiu, la obligaţii numai pentru
comodatar.
A. Obligaţiile comodatarului
1. Obligaţia de conservare a lucrului. Potrivit art.2148 C.civ. „comodatarul este ţinut să
păzească şi să conserve bunul împrumutat cu prudenţa şi diligenţa unui bun proprietar”.
Obligaţia de conservare este o obligaţie de mijloace, iar culpa comodatarului se apreciază
după un criteriu mai sever decât diligenţa lui bonus pater familias, comodatarul fiind chiar obligat
să-şi sacrifice propriile bunuri, la nevoie, în vederea conservării lucrului împrumutat.
1. Obligaţia de folosire a lucrului potrivit destinaţiei.Din textul de lege,rezultă că bunul
împrumutat poate fi folosit numai potrivit destinaţiei date prin natura sa,ori potrivit destinaţiei
date prin acordul părţilor.
Dacă comodatarul nu respectă obligaţia de folosinţă a bunului potrivit destinaţiei,
comodantul poate cere daune-interese ori suportarea riscului pieirii fortuite, dacă este cazul. În
cazul, în care folosinţa bunului este „abuzivă” comodantul poate cere şi rezilierea contractului.
3. Obligaţia de plată a cheltuielilor necesare folosinţei lucrului.
Fiind un drept accesoriu al folosinţei lucrului,cheltuielile făcute de comodatar în acest sens,
cad în sarcina lui (fără drept să ceară restituirea lor).
4. Obligaţia de restituire a lucrului. Principala obligaţie a comodatarului este de a restitui,
la expirarea contractului, lucrul împrumutat în natura sa specifică (art. 2155 C.civ.) Având în
vedere că obligaţia de restituire (obligaţie de a face) nu este alternativă, dacă lucrul s-a deteriorat
din culpa comodatarului, el este obligat să-l repare şi să-l restituie în natură.
În cazul în care comodatarul refuză restituirea lucrului, comodantul are la dispoziţie:
a) o acţiune reală în revendicare, derivată din dreptul de proprietate al împrumutătorului,
care prezintă avantajul că este imprescriptibilă şi poate fi intentată şi împotriva terţelor persoane;
b) o acţiune personală, care derivă din contract (ex contractu) şi prezintă avantajul (pentru
comodant) că este mai uşor de dovedit.
B. Obligaţiile comodantului
Datorită caracterului unilateral al împrumutului de folosinţă, contractul nu creează obligaţii
decât în sarcina comodatarului.În principiu,comodantul nu are obligaţii născute din contractul de
comodat. Cu toate acestea, legea prevede anumite situaţii în care se pot naşte unele obligaţii
extracontractuale şi în sarcina împrumutătorului (comodantului).
Comodantul este obligat,astfel,să restituie cheltuielile făcute de comodatar în vederea
conservării lucrului,dacă sunt întrunite cumulativ anumite condiţii (art.2151alin.2C.civ):
cheltuielile au avut caracter extraordinar,necesar şi foarte urgent (de aşa natură, încât comodatarul
nu a putut preveni pe comodant.
Încetarea contractului de comodat. Contractul de comodat încetează, potrivit regulilor
generale, la epuizarea efectelor sale sau prin acordul părţilor contractante (înainte de producerea

15
efectelor). În mod particular, acest contract mai încetează prin restituirea lucrului, prin reziliere şi
prin moartea comodatarului.

Contractul de report (art. 1772 C.civ.)

Noţiunea contractului de report. Contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a
unor titluri de credit, care circulă în comerţ şi în revânzarea simultană cu termen şi pe un preţ
determinat către aceeasi persoană a unor titluri de aceeaşi specie.
Contractul de report este un act juridic complex, care cuprinde o dublă vânzare: o vânzare se
execută imediat, atât în privinţa predării titlurilor, cât şi a preţului, iar cea de-a doua este o
revânzare cu termen şi la un preţ determinat. Pentru validitatea contractului, se impune predarea
reală a titlurilor date ,contractul de report fiind un contract real, iar nu consensual. Spre deosebire
de vânzarea-cumpărarea comercială, contractul de report este faptă de comerţ indiferent de intenţia
părţilor contractante. Acest contract este o faptă de comerţ conexa (accesorie) și dobândeşte
comercialitate datorită obiectului său, pe care îl constituie titlurile de credit.
În temeiul contractului de report, o persoană deţinătoare de titluri de credit care circulă în
comerţ, denumită reportat, dă în report (vinde temporar) aceste titluri unei alte persoane, denumită
reportator (de obicei, un bancher), în schimbul unui preţ plătibil imediat.Prin acelaşi contract,
părţile se înţeleg ca, la un anumit termen, reportatorul să revândă raportatului titluri de credit de
aceeaşi specie, primind preţul determinat2.Reportatorul va primi de la reportat o remuneraţie, (preţ
de report sau premiu), care constituie preţul serviciului prestat de reportator.
Contractul de report prezintă avantaje pentru ambele părţi; reportatul poate obţine suma de
bani de care are nevoie, fără a pierde definitiv dreptul asupra titlurilor; reportatorul îşi valorifică
sumele de bani temporar disponibile, prin aceea că va primi o sumă de bani mai mare decât cea
achitată reportatului, precum şi remuneraţia cuvenită.Contractul de report poate fi folosit nu numai
de cel care are nevoie de numerar, ci şi de cel interesat să deţină anumite titluri de credit.
Condiţiile reportului.Pentru existența unui contract de report sunt necesare următoarele condiţii:
a. să existe un acord de voinţă între reportat şi reportator, în sensul unei vânzări pe bani
gata şi a unei revânzări pe termen;
b. manifestările de voinţă privind vânzarea şi revânzarea să fie simultane şi să aibă loc între
aceleaşi persoane (reportat şi reportator);
c. vânzarea şi revânzarea să aibă ca obiect titluri de credit care circulă în comerţ (acţiuni,
obligaţiuni emise de societăţile comerciale etc).
Legea cere ca vânzarea şi revânzarea să privească titluri de credit de aceeaşi specie, ceea
ce înseamnă că revânzarea nu trebuie să aibă ca obiect titlurile de credit vândute. Titlurile de credit
trebuie să fie predate efectiv de către reportat reportatorului.
Natura juridică a contractului. Cele două vânzări nu trebuie privite ca operaţiuni separate,
ci ca elemente esenţiale inseparabil unite ale unui contract unic, încheiat între aceleaşi persoane,
cu acelaşi obiect şi cu un singur preţ.Acest contract sui generis, spre deosebire de vânzare-
cumpărare, reclamă remiterea titlurilor de credit; el operează un dublu transfer de proprietate între
aceleaş persoane şi la termene diferite asupra unor titluri de credit de aceeaşi specie.
Efectele contractului de report. Contractul de report produce anumite efecte juridice, care
privesc transferul dreptului de proprietate asupra titlurilo-de credit şi fructele civile ale acestora.
Transferul dreptului de proprietate. Contractul de report este un contract translativ de
proprietate. Proprietatea asupra titlurilor de credit care fac obiectul contractului de report „se
2
Diferenţa între suma dată şi cea încasată de reportator se numeşte report.

16
transferă la cumpărător".Întrucât contractul de report cuprinde două operaţiuni de vânzare, el
operează un dublu transfer de proprietate asupra titlurilor care fac obiectul său.
Acest transfer operează la date diferite; primul transfer are loc între reportat şi reportator
la încheierea contractului de report, iar al doilea, în sens invers, între reportator şi reportat, la
termenul stabilit şi asupra unor titluri de credit de aceeaşi specie.
Fructele civile ale titlurilor de credit. În cursul duratei contractului de report, titlurile de
credit pot să producă anumite fructe civile, care pot fi, după caz, dividende, dobânzi etc.
Dacă în contractul de report nu s-a prevăzut altfel, fructele civile produse de litlurile de
credit se cuvin reportatorului.Urmare a încheierii contractului de report, titlurile de credit au trecut
în proprietatea reportatorului şi, în această calitate, el culege fructele.Părţile pot conveni însă ca
fructele produse de titlurile de credit în cursul duratei contractului de report să revină reportatului.
Încetarea contractului de report. Contractul de report încetează ca urmare a producerii
efectelor sale. În principiu, contractul de report încetează la termenul stabilit de părţi. La scadenţă,
reportatorul transmite proprietatea asupra unor titluri de credit de aceeaşi specie, iar reportatul va
plăti preţul determinat.Potrivit legii, la împlinirea termenului pentru revânzare, părţile,prin acord
de voinţă, pot să prelungească contractul de report pentru o altă durată, cu păstrarea condiţiilor
iniţiale ale contractului. Prelungirea poate avea loc pentru unul sau mai multe termene succesive .

Contractul de cont curent (art. 2171 C.civ.)

Definiţia contractului. Prin contractul de cont curent, părţile se inţeleg ca, în loc să achite
separat şi imediat creanţele lor reciproce, izvorâte din prestaţiile făcute de una către cealaltă,
lichidarea să se facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.
Acest procedeu tehnic este folosit de comercianţii care au un volum mare de afaceri reciproce, mai
ales când ei se găsesc în localităţi diferite, aflate la depărtare una de alta.
Prin evitarea lichidării individuale a fiecărei creanţe, în favoarea ure creditări reciproce
şi lichidării la un anumit termen numai prin plata soldului comercianţii realizează economii de
bani şi de timp. Până la încheierea contului la scadenţă, sumele intrate în cont pot fi folosite de
către părţile contractante.
Părţile între care se încheie contractul de cont curent poartă denumirea de corentişti.
Prestaţiile pe care şi le fac părţile una celeilalte se numesc remize sau rimese. Ele constau în
operaţiuni prin care o parte pune la dispoziţia celeilalte părţi cu valoare patrimonială de orice fel,
urmând ca suma cuvenită transmiţătorului să fie depusă în contul curent3.
Cel care face prestaţia (trimite marfa sau trimite cambiile) va apărea în cont în calitate de
creditor, deoarece el are dreptul la preţul mărfii, respectiv la sumele de bani încasate de la debitorii
cambiali.Cel care primeşte prestaţia (valoarea patrimonială) apare în calitate de debitor, fiind
obligat la plata sumelor de bani corespunzătoare. Din moment ce o sumă de bani a fost trecută în
cont, ea îşi pierde individualitatea, contopindu-se în masa sumelor înregistrate în cont, la activ
subiectul pasiv,după caz. La scadenţă se vor aduna separat posturile de la activ şi cele de la pasiv
pentru a se stabili care dintre părţi este debitoare şi,în această calitate, trebuie să achite soldul
rezultat.
Caracterele juridice ale contractului. Din definiţia contractului de cont curent rezultă şi
caracterele sale juridice.

3
De ex:comerciantul A trimite comerciantului C anumite cantităţi de marfă,la termene diferite, pentru a fi vândute în
localitatea respectivă,sumele încasate ca preţ al mărfii fiind depuse în cont;comerciantul B trimite comerciantului A
mai multe cambii pe care să le încaseze de la debitorii din localitate, sumele încasate urmând a fi depuse în cont.

17
 a. Contractul de cont curent este un contract bilateral, deoarece părţile se obligă să se
crediteze reciproc pentru prestaţiile făcute.
b. Contractul de cont curent este un contract cu titlu oneros; sumele trecute în cont produc
dobânzi de la data înscrierii lor şi sunt datorate de debitor.
c. Contractul de cont curent este un contract consensual; el se încheie prir simplul acord de
voinţă al părţilor.
Efectele contractului de cont curent .Contractul de cont curent produce anumite efecte
juridice. Unele efecte ale contractului sunt considerate principale (esenţiale), iar altele secundare.
Ca efecte principale, contractul de cont curent operează transferul dreptului de proprietate, novaţia,
indivizibilitatea şi compensaţia. Efectele secundare privesc curgerea dobânzilor şi drepturile la
comision şi alte cheltuieli.
Efecte principale
-Transferul dreptului de proprietate. Ca efect al contractului de cont curent, prin înscrierea
în cont a unei remiteri având ca obiect o anumită valoare patrimonială, va opera transmiterea
dreptului de proprietate privind valoarearespectivă între transmiţător şi primitor.(art.2173 C.civ..)
-Novaţia. Contractul de cont curent operează şi o novaţie; obligaţia iniţială se stinge şi este
înlocuită cu o nouă obligaţie, al cărei temei este contractul de cont curent. În baza contractului,
primitorul mărfii datora preţul.Cum acest preţ a fost trecut în cont, ca o creanţă a transmiţătorului
mărfii, obligaţia iniţială de plată a preţului s-a stins şi a fost înlocuită cu o nouă obligaţie, care
apare în cont sub formă de credit şi de debit.
-Indivizibilitatea. Ca efect al contractului de cont curent încheiat între părţi, sumele
înscrise în cont pe baza prestaţiilor făcute îşi pierd individualitatea; ele se contopesc într-un tot
indivizibil. Până la data încheierii contului, la împlinirea termenului, între părţi nu există nici
creanţe, nici datorii. în consecinţă, nici una dintre părţi nu poate formula vreo pretenţie faţă de
cealaltă parte. Ca efect al contractului, numai la împlinirea termenului convenit se va stabili soldul
şi deci se va cunoaşte partea care va datora celeilalte o sumă de bani.
-Compensaţia. Contractul de cont curent are ca effect, între altele şi o compensaţie.
Datoriile reciproce ale părţilor se sting până la concurenţa debitului şi creditului, urmând a se plăti
eventuala diferenţă.
Efectele secundare
-Curgerea dobânzilor.Contractul de cont curent produce efecte în privinţa
dobânzilor.Pentru sumele trecute în contul curent în debitul celui care a fost creditat (primitorul
prestaţiei) şi în favoarea celui care a făcut prestaţia (transmiţătorul valorii), curg dobânzi de la data
înscrierii operaţiunii.Dobânzile datorate sunt cete comerciale şi se socotesc pe zile, dacă părţile nu
au prevăzut altfel. în absenţa unei convenţii, dobânda va fi dobânda legală comercială.
-Dreptul la comision şi alte cheltuieli.Existenţa contractului de cont curent nu exclude
dreptul la comision şi plata heltuielilor pentru operaţiunile înscrise în contul curent.Deci, în cazul
în care, cu ocazia unei operaţiuni, cel care primeşte prestaţia săvârşeşte anumite servicii care
obişnuit se plătesc (de exemplu, comision), partea în cauză are dreptul să se crediteze cu suma ce
i s-ar fi cuvenit, dacă părţile nu ar fi fost în raporturi de cont curent.
Încetarea contractului de cont curent. Contractul de cont curent poate înceta, de drept, în
cazurile expres prevăzute de lege.sau poate înceta şi la cererea uneia dintre părţi .
Incetarea de drept a contractului. Contractul de cont curent încetează, de drept, în
următoarele cazuri:
a) expirarea termenului convenit de părţi.De la această dată eventualele operaţiuni trecute
în cont nu vor mai produce dobânzi;

18
 b) prin denunţarea uneia din părţi.În lipsa unei stipulaţiuni contrare, oricare dintre părţi
poate denunţa contractul.Cel ce denunţă contractul nu trebuie să justifice actul său; întrucât buna-
credinţă se prezumă, partea interesată poate dovedi reaua-credinţă sau abuzul de drept al celeilalte
părţi.
c) prin falimentul uneia dintre părţi. Aplicarea procedurii insolventei asupra uneia dintre
părţi are ca efect pierderea dreptului de a administra şi dispune de bunurile sale.
Incetarea contractului la cererea părţilor.Contractul de cont curent poate înceta la cererea
uneia dintre părţile contractante.Desfiinţarea contului se poate cere în caz de moarte sau punere
sub interdicţie a uneia dintre părţi.

Contractul de furnizare (art. 1766 C.civ.)

Noţiune. Prin contractul de furnizare4o parte, denumită furnizor,se obligă să transmită
proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea, la unul sau mai multe
termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la
unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte,denumită beneficiar,
se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să platească preţul lor.
În cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligaţiei principale,furnizorul se poate obliga
să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea bunurilor.Dacă prin acelaşi
contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât şi furnizarea unor bunuri sau servicii, atunci
contractul va fi calificat în funcţie de obligaţia caracteristica şi cea accesorie.
Obiectul contractului de furnizare îl constituie transferul proprietăţii asupra bunurilor de la
furnizor la beneficiar.Proprietatea fiind transmisă în momentul predării bunurilor.
Preluarea bunurilor se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care se identifică şi se
constată cantitatea şi calitatea acestora.
Beneficiarul are obligaţia să preia bunurile la termenele şi în condiţiile prevăzute în contract.
Când expedierea produselor este în seama furnizorului, produsele recepţionate sunt socotite
predate beneficiarului pe data predării lor catre cărăuş.
Caracterele juridice ale contractului de furnizare.Caracteristicile acestui contract sunt:
a) contractul de furnizare este un contract bilateral (sinalagmatic),întrucât dă naştere la
obligaţii în sarcina ambelor părţi, comisionarul şi comitentul;
b)contractul de furnizare este un contract cu titlu oneros ambele părţi urmărind realizarea
unui folos patrimonial;
c) contractul de comision furnizare este un contract consensual,luând naştere prin simplul
acord de voinţă al părţilor, fără a se cere forma scrisă a contractului decât ad probationem;
d) este un contract cu executare succesivă.
Contractul de furnizare poate fi uşor confundat cu contractul de vânzare, dar acesta are
caracteristici proprii:
-Obiectul este livrarea unei cantităţi de bunuri sau prestarea unor servicii.
-Livrarea bunurilor are loc ulterior încheierii contractului

4
Contractul de furnizare apare ca o noutate în Codul civil, fiind reglementat la art.1766-1771.Prevederile sale se
întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la contractul de vânzare, în măsura în care nu este prevăzută
o reglementare specială pentru contractul de furnizare. Contractul de furnizare nu era reglementat legal nu şi a fost
folosit în comerţ, decât în mod excepţional, în cazul energiei electrice, energiei termice şi a gazelor.

19
 -Furnizorul se poate obliga să presteze anumite servicii necesare pentru furnizarea bunurilor
(de exemplu, transportul).
Efectele contractului de furnizare
1. Obligaţiile furnizorului
a) Furnizorul este obligat să transfere proprietatea bunurilor, prin prederea acestora la
termenele şi în condiţiile prevăzute în contract.Dacă există prevederi contractuale în ceea ce
priveşte predarea bunurilor, se vor respecta condiţiile stabilite în contract. În cazul în care nu există
nicio prevedere contractuală, sunt incidente dispoziţiile art. 1685-1694.
b) Furnizorul trebuie să îl garanteze pe beneficiar contra viciilor bunului. În acest caz se
aplică regulile de la vânzare, conform art.1707-1718.
2. Obligaţiile benificiarului
a) Beneficiarul are obligaţia să preia bunurile la termenele şi în condiţiile prevăzute în
contract.
b) Beneficiarul are obligaţia să plătească preţul prevăzut în contract sau prevăzut în lege.
Dacă în cursul executării contractului se modifică reglementarea legală a preţului sau
mecanismului de determinare a acestuia, între părţi va continua să se aplice preţul sau mecanismul
de determinare a acestuia stabilit iniţial în contract, dacă legea nu prevede expres contrariul. Dacă
legea prevede expres ca preţul sau modalitatea de determinare pe care le stabileşte se va aplica şi
contractelor în curs, fiecare dintre părţi poate denunţa contractul în 30 de zile de la data intrării în
vigoare a legii.În cele 30 de zile părţile vor aplica preţul stabilit prin contract.
Subcontractarea.Furnizorul poate subcontracta furnizarea bunurilor sau serviciilor catre o
terţă persoana, cu excepţia cazurilor în care contractul are un caracter strict personal sau natura
contractului nu permite.Există subcontractare ori de câte ori produsul sau serviciul care face
obiectul contractului de furnizare este în fapt furnizat,în tot sau în parte, de către un terţ cu care
furnizorul a subcontractat în acest scop. În cazul subcontractarii,executarea contractului de
furnizare rămâne sub supravegherea furnizorului şi acesta răspunde faţă de beneficiar pentru
calitatea produselor şi a serviciilor furnizate de terţul subcontractant, având însă drept de regres
împotriva acestuia.

Contractul de asociere în participaţie (art. 1949 C.civ.)

Noţiune.Contractul de asociere în participație este contractul prin care o persoană acordă
uneia sau mai multor persoane o participație la beneficiile și pierderile uneia sau mai multor
operațiuni pe care le întreprinde. Acest contract are o vadită natură comercială,deoarece se încheie
cu scopul vădit de a împărți beneficiile și pierderile unei afaceri comerciale.
Asocierea în participaţie nu poate dobândi personalitate juridică şi nu constituie faţă de terţi
o persoana distinctă de persoana asociaţilor.Asociaţii rămân proprietarii bunurilor puse la
dispoziţia asociaţiei.Ei pot conveni ca bunurile aduse în asociere, precum şi cele obţinute în urma
folosirii acestora să devină proprietate comună. Bunurile puse la dispoziţia asocierii pot trece, în
tot sau în parte, în proprietatea unuia dintre asociaţi pentru realizarea obiectului asocierii, în
condiţiile convenite prin contract şi cu respectarea formaliăţilor de publicitate prevăzute de
lege.Asociații pot stipula redobândirea în natură a bunurilor la încetarea asocierii.
Asociaţii, chiar acţionând pe contul asocierii, contractează şi se angajează în nume propriu
fată de terţi.Dacă asociaţii actionează în această calitate faţă de terţi sunt ţinuţi solidar de actele
încheiate de oricare dintre ei. Având personalitate juridică, asocierea nu este supusă formalităților
de publicitate prevăzute pentru persoanele juridice pentru a fi opozabile terțelor persoane.

20
 Contractul este încheiat în formă scrisă, cerință ad probationem rezultată din art.1950
C.civ. şi care interesează,în principiu,doar raporturilor dintre asociați, având în vedere că terții pot
contracta doar cu asociații.
Caracterele juridice.Asocierea în participație este un contract consensual, consimțământul
părților nefiind necesar a fi exprimat într-o anumită formă pentru valabilitatea contractului.
Contractul de asociere în participație are caracter sinalagmatic, pentru că creează obligații în
sarcina tuturor asociaților(fiecare asociat trebuie să contribuie cu sume de bani,lucruri sau cu
priceperea sa).
Asocierea în participație are caracter oneros, pentru că toți participanții la asociere urmăresc
obținerea unui profit(realizarea și împărțirea beneficiilor).
Contractul de asociere în participație este și comutativ, pentru că asociații cunosc de la
început întinderea drepturilor și obligațiilor născute din asocierea ce au consimțit-o. Asocierea în
participație este un contract cu executare succesivă, deoarece majoritatea operațiunilor specifice
asocierii presupun trecerea unei anumite perioade de timp.
Efectele contractului de asociere în participație în raporturile dintre asociați. Datorită
caracterului sinalagmatic, contractul de asociere în participație dă naștere la drepturi și obligații în
sarcina tuturor părților contractante.
a)Aportul la asociere
Una din principalele obligații ale asociaților o reprezintă aportul la asociere. Fiecare asociat
trebuie să contribuie la asociere cu aporturi bănești, bunuri, cunoștințe specifice sau prestații.
Așadar, aporturile asociaților pot consta în sume de bani, diferite bunuri mobile sau imobile, bunuri
corporale sau incorporate, precum mărci, invenții, inovații, know-how-ul sau chiar un întreg fond
de comerț sau un patrimoniu de afectațiune.
Aportul în „cunoștințe specifice” poate consta în capacitățile intelectuale, manageriale sau
de altă natură ale asociaților participanți. Ca regulă, pot fi aduse cu titlu de aport în cadrul unei
asocieri în participație orice fel de bun care se află în circuitul juridic. Bunurile pot fi aduse în
asociere cu titlu de proprietate sau doar cu titlu de folosință.
Bunurile aduse în asociere nu trebuie să fie de aceeași natură sau de aceeași valoare, iar
sumele de bani nu trebuie să fie egale pentru toți asociații. Egalitatea participațiilor nu este de
esența asocierii în participație. Se înțelege că, întinderea participațiilor fiecărui asociat reprezintă
un criteriu esențial pentru împărțirea beneficiilor și suportarea pierderilor rezultate din asociere.
b) Împărțirea beneficiilor și suportarea pierderilor
O altă obligație a asociaților o reprezintă împărțirea beneficiilor și suportarea pierderilor rezultate
din exercitarea comerțului în cadrul asocierii în participație. împărțirea beneficiilor și suportarea
pierderilor se va realiza potrivit înțelegerilor părților contractante. în virtutea principiului libertății
contractuale, asociații au posibilitatea de a stabili cuantumul beneficiilor și întinderea pierderilor
atribuite fiecărui asociat participant.
c)Asociații din contractul de asociere în participație pot stabili și alte obligații, precum:
obligația de neconcurență, de confidențialitate etc.
Efectele juridice ale asocierii în participație față de terți. Chiar atunci când acționează în
contul asocierii în participație în raport cu terții cu care aceasta derulează afaceri comerciale,
asociații contractează și se angajează în nume propriu față de terți; totusi, dacă asociații acționează
în această calitate față de terți sunt ținuți solidar de actele încheiate de oricare dintre ei.
Asociații exercită toate drepturile decurgând din contractele încheiate de oricare dintre ei,
dar terțul este ținut exclusiv față de asociatul cu care a contractat, cu excepția cazului în care acesta
din urmă a declarat calitatea sa la momentul încheierii actului.Potrivit legii, orice clauză din

21
contractul de asociere care limitează răspunderea asociaților față de terți este inopozabilă
acestora.De asemenea,orice clauză care stabilește un nivel minim garantat de beneficii pentru unul
sau unii dintre asociați este considerată nescrisă.
Încetarea contractului.În lipsa unor reglementări speciale,încetarea contractului de
asociere în participație este lăsată la aprecierea părților (asociaților). Fiind cârmuită de regulile
dreptului comun în această materie.

Contractul de intermediere (art. 2096 C.civ.)

Noţiune.Intermedierea este o activitate care joacă un rol important în economie şi se
exercită în diverse sectoare ale acesteia regăsind-o în domeniul comerţului, asigurărilor,
transporturilor etc. În ciuda importanţei acestei activităţi, dar şi a numărului mare de raporturi
juridice intermediate, prima reglementare a contractului de intermediere o regăsim în Codul civil.
Scopul intermediarilor este de a pune în contact alte persoane fizice ori juridice în vederea
încheierii unor contracte specifice sectorului economic în care activează. Art. 2096 C.civ.5 prevede
că intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îl pună în legătură
cu un terţ, în vederea încheierii unui contract.Din definiţie se desprind următoarele elemente:
a) obiectul contractului îl constituie punerea în relaţie a părţilor în vederea încheierii unui
contract; b) existenţa voinţei concordante a părţilor intermediate; c) independenţa intermediarului.
Contractul de intermediere este un contract fără reprezentare, intermediarul nefiind un
reprezentant; rolul său de simplu mijlocitor rezultă şi din faptul că el nu participă la încheierea
efectivă a contractului dintre părţile puse în legătură. Cu alte cuvinte, intermediarii nu sunt nici
reprezentanţi, nici mandatari.
Caractere juridice.Contractul de intermediere are următoarele caractere :
- este un contract numit, fiind reglementat de noul Cod civil în art. 2096-2102
-este un contract sinalagmatic,întrucât încheierea sa creează obligaţii reciproce în sarcina
ambelor părţi: intermediarul are obligaţia principală de a pune în legătură clientul cu un terţ, iar
clientul are obligaţia principală de a plăti remuneraţia stabilită numai în cazul în care intermediarul
şi-a îndeplinit obligaţia; rezultă că această obligaţie este afectată de o condiţie suspensivă, ea
neexistând până în momentul încheierii contractului intermediat;
-este cu titlu oneros;întrucât,în general,activitatea profesioniştilor este prezumată a fi
oneroasă,iarleguitorul a prezumat caracterul oneros al activităţii intermediarului; acă părţile nu
stabilit remuneraţia, acesta se datorează practicilor anterioare statornicite între părţi sau cu uzanţele
existente între profesionişti pentru astfel de contracte (art. 2097 alin. 2 C.civ.;
- este un contract comutativ, întrucât din chiar mometul încheierii părţile cunosc existenţa şi
întinderea obligaţiilor ;
- este un contract consensual, leguitorul neprevăzând o anumită formă în care să se încheia
contractul, precum în cazul contractului de agent (art.2078 C.civ.)
Părţile contractante sunt intermediarul şi clientul.
Intermediarul6este un profesionist independent,persoană fizică sau persoană juridică,care
acţionează în nume personal,având doar obligaţia de a pune în legătură cele două părţi (clientul şi
terţul) în scopul încheierii unui anumit contract. Statutul juridic al intermediarului este precizat
expres în alin.2 din art. 2096 Cod civil care prevede că intermediarul nu este prepusul părţilor
5
Contractul de intermediere (art.2096-2102 Cod civil) nu beneficia de o reglementare expresă înainte de intrarea în
vigoare a Noului Cod Civil, fiind utilizat în practică pentru intermedieri în asigurări sau în domeniul imobiliar.
6
Numit până la actuala reglementare şi misit sau samasar ori curtier

22
intermediate şi este independent faţă de acestea în executarea obligaţiilor sale.
Intermediarul nu face parte din categoria prepuşilor ori auxiliarilor comercianţilor, întrucât
la baza raporturilor dintre aceştia din urmă şi comercianţi se află reprezentarea; intermediarul
găseşte pentru client un contractant, punându-I în legătură directă în vederea încheierii unui
contract. Intermediarul este un profesionist, atât timp cât operaţiunile de intermediere pe care le
realizează au un caracter de repetabilitate, adică constituie o exercitare sistematică a acestei
activităţi de prestări de servicii. Activitatea intermediarului este o activitate de prestări
servicii,întrucât, pe baza cunoştinţelor acumulate şi a informaţiilor deţinute, pune în legătură un
client cu un terţ contractant.
Clientul şi terţul nu sunt neapărat profesionişti.Intermediarul nu răspunde de neexecutarea ori
executarea necorespunzătoare a contractului încheiat prin mijlocirea lui; cu toate acestea, însă
intermediarul se poate obliga să garanteze executarea contractului.
Clientul este persoana care apelează la serviciile intermediarului, transmitându-i acestuia o
ofertă care conţine elementele viitorului contract.
Obligaţiile intermediarului
- Principala obligaţie a intermediarului este de a pune în legătură clientul cu un terţ în
vederea încheierii unui contract (art.2096 alin.1),o obligaţie este de rezultat, întrucât identificarea
unui contractant şi încheierea contractului fac să se nască dreptul intermediarului la remuneraţie
(art.2097 alin.1), respectiv obligaţia clientului de a plăti această remuneraţie.
- Intermediarului îi revin anumite obligaţii care rezultă din exercitarea cu caracter
profesional a atribuţiilor sale :
- să se comporte cu bună credinţă şi să depună diligenţa unui bonus pater familias, sens în
care urmează:
- să garanteze identitatea terţului, în caz contrar răspunzând pentru cazul punerii în legătură
a clientului cu un terţ inexistent;
- să ofere informaţii exacte şi complete cu privire la operaţiunea ce constituie obiectul
contractului ;
- să nu divulge terţului informaţii cu privire la clientul său de natură a-i aduce acestuia
prejudicii în negocierea contractului cu terţul (art. 2100) ;
- Intermediarul răspunde în cazul în care pune în legătură clientul cu o societate comercială
fictivă;
Obligaţiile clientului.Clientul are următoarele obligaţii:
- să plătească intermediarului remuneraţia stabilită (art.2097 alin.1);dacă prin contract nu s-
a prevăzut nici o remuneraţie,aceasta se datorează având în vedere caracterul oneros al
contractului, iar cuantumul său va fi stabilit de către instanţă prin raportare la art.2097 alin.2 C.civ.
şi la activitatea efectivă realizată de către intermediar ;
- să restituie intermediarului contravaloarea cheltuielilor făcute, însă numai dacă acest lucru
a fost prevăzut expres în contract (art. 2098); în lipsa unei astfel de clauze toate cheltuielile sunt
suportate de către intermediar;
- să comunice intermediarului dacă s-a încheiat contractul intermediat în termen de cel mult
15 zile de la data încheierii acestuia sub sancţiunea dublării remuneraţiei dacă prin contract nu s-a
prevăzut altfel (art. 2101 alin 1);
- în cazul în care remuneraţia nu este fixă, ci depinde de valoarea contractului ori alte
elemente să comunice intermediarului în termen de 15 zile de la încheierea contractului valoarea
acestuia sau alte elemente esenţiale ale contractului (art. 2101 alin. 2).
Remuneraţia. Intermediarul în schimbul mijlocirii realizate are dreptul la o

23
remuneraţie.Remuneraţia constă în remiterea unei sume de bani.7
Potrivit art. 2099 C.civ. în cazul în care intermedirea a fost realizată de mai mulţi intermediari,
fiecare are dreptul la o cotă egală din remuneraţia stabilită global, dacă prin contract nu s-a stabilit
altfel ; această regulă se aplică atât în cazul în care pluralitatea de intermediari rezultă din contracte
de intermediere separate, cât şi în cazul în care rezultă din acelaşi contract de intermediere.
Plata remuneraţiei se datorează din momentul încheierii contractului intermediat, indiferent
dacă acesta va fi sau nu executat. Plata se datorează numai în cazul în care contractul intermediat
se încheie (art. 2097 alin.1C.civ.), în caz contrar intermediarul nu are dreptul la remuneraţie.

Contractul de gaj comercial (art.2480 C.civ. și art.186 Legea nr. 71/2011)

Noțiune.Contractul de gaj este un contract accesoriu prin care debitorul sau un terț remite
creditorului sau unei terțe persoane un bun mobil, corporal sau incorporal,sau titluri negociabile
emise în formă materializată, pentru a garanta executarea unei obligații.8 Gajul poate fi
convenţional, legal şi judecătoresc.
Caracterele contractului de gaj
-este un contract accesoriu pentru ca nu are o existență de sine stătătoare ci presupune
existența unei obligații principale în considerarea căreia a fost încheiat spre a o garanta. Potrivit
adagiului Accesoriun sequitur principalem, soarta acestui contract accesoriu urmează soarta
contractului principal: anularea , rezoluțiunea, rezilierea contractului garantat, stingerea obligației
principale atrage ineficienta juridică a gajului. Dacă obligația principală este afectată de modalități,
ele vor afecta implicit contractul secundar.
-este un contract real, pentru că, de regulă, pentru încheierea lui nu este suficient acordul de
voință al părților, fiind necesară remiterea efectivă a bunului, adică gajul presupune, în principiu,
deposedarea de bunul ce face obiectul contractului.
-este un contract unilateral pentru că dă naștere la obligații în sarcina unei singure părți,
creditorul obligat a conserva bunul și a-l restitui la stingerea obligației principale.
Condițiile de validitate și opozabiliate a contractului de gaj. Pe lângă condițiile generale de
validitate a oricărei convenții, contractul de gaj presupune respectarea anumitor cerințe speciale:
- dată fiind gravitatea gajului prin consecințele pe care le presupune, debitorul sau persoana
care constituie gajul trebuie să aibă deplină capacitate de exercițiu.
- obiectul gajului îl pot constitui doar bunurile mobile, corporale sau incorporale,
consumptibile ori neconsumptibile. Ca orice obiect al unei convenții și obiectul gajului trebuie să
se afle în circuitul civil;
- în vederea opozabilității contractului de gaj, se cere respectarea anumitor formalități.
Publicitatea gajului bunurilor mobile corporale se realizează fie prin deposedarea
debitorului, fie prin înscrierea gajuluila arhiva.(art. 2482 C.civ.)
Bunurile corporale se instraineaza prin traditiunea materiala (nuda traditio). Daca bunul
mobil este incorporal, cum este cazul drepturilor de creanță mobiliară, trebuie înregistrat și
notificat debitorului.

7
Legiuitorul a folosit termenul de“remuneraţie” și nu «plată» care constă în remiterea unei sume de bani sau în
executarea unei prestaţii care este însuși obiectul obligaţiei (art.1469 alin.2 C.civ.)
8
În reglementarea anterioară se arata că “ Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un
lucru mobil spre siguranța datoriei” Codul civil anterior întrebuința termenul de amanet care vine de la termenul
turcesc “emanet”preluat din Codul Calimach. În dreptul roman, gajul se numea pignus. Atât gajul cât și amanetul
desemnează deopotrivă, contractul ca atare dar si obiectul acestuia, bunul remis creditorului spre a se garanta o datorie.

24
 Gajarea acțiunilor și obligațiilor nominative ale unei societăți comerciale se face prin
transfer înscris în registrul general al societății cu mențiunea “ pentru cauză de garanție “. Înscrisul
prin care se constituie gajul trebuie înregistrat într-un registru special, un exemplar fiind păstrat în
mapa specială aflată la serviciul de publicitate al judecatoriei în raza de competență a căreia a fost
încheiat contractul.
Efectele contractului de gaj. Drepturile și obligații părților în cadrul contractului de gaj sunt :
1. Drepturile creditorului gajist:
- dreptul de retenție este dreptul creditorului de a reține bunul remis în gaj până la data
executarii obligației principale garantate. Dreptul de retenție se bucură de o reglementare specială,
în această materie ( art.2495-2499 C.civ.)
- dreptul de urmărire este specific drepturilor reale și constă în posibilitatea creditorului
gajist de a-l revendica din mâinile oricarei persoane ce l-ar deține, printr-o acțiune reală numită
vindicatio pignoris.
- dreptul de preferință este posibilitatea oferită creditorului gajist de a fi plătit înaintea altor
creditori. Dacă debitorul nu plătește datoria, creditorul poate cere instanței să încuviințeze ca bunul
să-i rămână în contul datoriei sau poate cere vânzarea bunului la licitație publică, urmând ca, din
prețul vânzării, să fie îndestulat cu preferintă.
2. Obligațiile creditorului :
- obligația de a conserva bunul până la restituirea lui persoanei care a constituit gajul. El
răspunde de pierderea, sau deteriorarea bunului din culpa sa. Diligența ce i se cere este cea a unui
bonus pater familias;
- obligația de a nu folosi bunul gajat, de a nu culege fructele și de nu percepe veniturile.
Dacă bunul gajat este producator de dobânzi, ele se cuvin persoanei care a garantat executarea
obligației principale;
- obligația de a restitui bunul gajat îndată ce s-a platit creanța garantată.
3. Obligațiile debitorului :
- obligația de a despăgubi pe creditor de cheltuielile necesare conservarii bunului. Deși
din contract nu rezultă această obligație, aceasta se întemeiază pe principiul îmbogătirii fără justă
cauză;
- obligația de a despăgubi pe creditor de toate daunele cauzate de lucrul gajat datorită
viciilor de structură;
Stingerea gajului.Gajul se stinge pe cale principală,independent de obligația principală,prin
renunțarea creditorului la garanție,pieirea totală și fortuită a bunului gajat, remiterea voluntară de
către creditor a bunului gajat debitorului. Când bunul gajat dispare fortuit dar a fost asigurat, gajul
se strămută asupra indemnizației de asigurare. Pe cale accesorie,stingerea gajului are loc odată cu
stingerea sau desființarea obligației principale prin plată, compensaţie, rezoluțiune/ reziliere,
nulitate, imposibilitatea fortuită de executare.9

Contractul de antrepriză (art. 1851 C.civ.)

Noțiune.Antrepriza este contractul prin care o persoană, numită antreprenor se obligă ca,
pe riscul său,să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit
serviciu pentru o altă persoană numită beneficiar, în schimbul unui preţ (art. 1851 alin. 1C.civ.).

9
Legea nr.31/1990 prevede în cazul societăţilor pe acţiuni, obligaţia administratorilor de a depune o garanţie în
numerar care constituie un adevărat gaj cu deposedare

25
 Raportul juridic îl formează obligaţia antreprenorului de a executa o lucrare şi de a preda
beneficiarului rezultatul activitătii sale.
Caracteristic antreprizei este faptul că antreprenorul îşi păstrează independenţa
economică şi operativă (în ceea ce priveşte organizarea muncii şi a executării lucrării) şi realizează
lucrarea pe riscul său. Lucrările de antrepriză pot consta în confecţionarea unui lucru, elaborarea
unui proiect de arhitectură, construcţia unui imobil etc., dar şi în prestări de servicii, precum:
reparaţii ale aparaturii de uz casnic, instalaţii etc.
Contractul de antrepriză prezintă următoarele caractere juridice:
a) Antrepriza este un contract consensual, deoarece se încheie valabil prin simplul acord
de voinţă al părţilor (nu este necesară o anumită formă solemnă).
b) Antrepriza este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece ambele părţi contractante
au obligaţii izvorâte din contract.
Efectele contractului de antrepriză.Prin caracterul sinalagmatic, contractul de antrepriză dă
naştere unor obligaţii interdependente în sarcina ambelor părţi.
Obligaţiile antreprenorului. Principalele obligaţii ale antreprenorului sunt: obligaţiile de
executare şi predare, precum şi obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse şi conformitatea lucrării
(şi a materialelor, dacă este cazul).
a) Obligaţia de a executa lucrarea este principala obligaţie a antreprenorului. Lucrarea
trebuie executată (şi predată) în termenul şi în condiţiile de calitate prevăzute în contract; în lipsa
unor clauze contrare, antreprenorul este obligat să execute lucrarea cu materialele sale (art. 1857
alin.1C. civ.);în acest caz,antreprenorul răspunde pentru calitatea materialelor sale (răspunderea
antreprenorului este asemănătoare obligaţiei pentru vicii ascunse a vânzătorului (art.1857 alin.2
C.civ.).
Obligaţia antreprenorului de conservare a lucrului până la predare este o obligaţie de
mijloace, fapt pentru care, în cazul neîndeplinirii ei, sarcina dovedirii culpei antreprenorului revine
clientului. Beneficiarul are dreptul ca, pe propria sa cheltuială, să controleze lucrarea în cursul
executării ei, fără a-l stânjeni în mod nejustificat pe antreprenor, precum şi să-i comunice acestuia
observaţiile sale (art.1861 C.civ.). Obligaţiile de executare şi de predare a lucrării sunt obligaţii de
rezultat, astfel încât, în caz de neexecutare sau de executare necorespunzătoare, pentru a fi exonerat
de răspundere, antreprenorul va trebui să facă dovada existenţei unei cauze străine, neimputabile
acestuia.
b) Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse. Antreprenorul „datorează garanţie contra
viciilor lucrării şi pentru calităţile convenite, potrivit dispoziţiilor legale privind garanţia contra
viciilor lucrului vândut” (art.1863 alin.1C.civ.). Antreprenorul datorează garanţie atât pentru
viciile ascunse ale lucrării dar şi pentru conformitatea produselor livrate.
Antreprenorul răspunde nu numai pentru lucrările efectuate de el personal, ci şi pentru cele
ale persoanelor întrebuinţate de el (sub-antreprenori, lucrători etc.). Beneficiarul care a descoperit
viciile ascunse este obligat să le aducă la cunoştinţa antreprenorului.Neîndeplinirea procedurii
prealabile obligatorii este sancţionată cu decăderea din dreptul de a cere rezoluţiunea contractului
(art.1709 alin.1 şi art.1863 C.civ.) Dreptul la acţiune în garanţie pentru viciile ascunse se prescrie
în termen general de prescripţie. Prescripţia începe să curgă diferit, după cum viciile sunt aparente
sau ascunse (art. 2530 alin. 1 şi art.2531 alin. 1 C. civ.).
c) Obligaţii accesorii.La obligaţiile principale ale antreprenorului se adaugă obligaţii derivate:
- Obligaţia antreprenorului de informare şi consiliere datorată beneficiarului, se realizează,
în special, prin de birourile de consiliere tehnică, juridică, financiară etc. Potrivit art. 1858 Cod
civil, antreprenorul este obligat să îl informeze fără întârziere pe beneficiar dacă normala executare

26
a lucrării, trăinicia ei sau folosirea potrivit cu destinaţia acesteia ar fi primejduită din cauza:
materialelor procurate,beneficiarul le-a pus la dispoziţie; instrucţiunilor necorespunzătoare date de
beneficiar; existenţei sau ivirii unor împrejurări pentru care antreprenorul nu este ţinut să răspundă.
- Obligaţia antreprenorului de securitate este cea pe care o datorează clientului atunci când
lucrarea presupune prezenţa acestuia (de ex., pe timpul activităţilor desfăşurate în cluburi sportive,
discoteci, clinici medicale etc.);
- Obligaţia antreprenorului de prudenţă se traduce în importanţa execuţiei corecte a lucrării
şi supravegherea unor bunuri aparţinând clientului (de ex. păstrarea bunurilor de valoare ale
pacientului de către clinica unde este internat).
B. Obligaţiile beneficiarului (clientului)
a)Obligaţia de plată a preţului. Plata preţului este obligaţia principală a clientului. Preţul
contractului de antrepriză „poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaţii”
(art.1854 alin.1 Cod civil).
Preţul trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabili Când preţul lucrării nu
este prevăzut expres în contract, „beneficiarul datorează preţul prevăzut de lege ori calculat potrivit
legii” sau, „preţul stabilit în raport cu munca depusă şi cheltuielile necesare pentru executarea
lucrării ori prestarea serviciului, avându-se în vedere şi uzanţele existente” (art.1854 alin.3 C.civ.).
De regulă, preţul se plăteşte la data şi locul recepţiei întregii lucrări (art. 1864 alin.C.civ). Atunci
când lucrarea a pierit ori s-a deteriorat înainte de recepţie, fără vina beneficiarului, antreprenorul
nu are dreptul la preţ atunci când el a dat materialul sau când pieirea ori deteriorarea a avut o altă
cauză decât viciile materialului dat de beneficiar (art. 1864 alin. 2 C.civil).
Preţul contractului poate fi stabilit în două feluri: forfetar şi de deviz.
Preţul forfetar sau global constă în stabilirea unei sume determinate (fixe) de către părţi
drept echivalent al prestaţiei antreprenorului.După încheierea contractului, beneficiarul trebuie să
plătească preţul convenit şi nu poate cere o diminuare a acestuia, motivând că lucrarea sau serviciul
a necesitat mai puţină muncă ori a costat mai puţin decât s-a prevăzut. În acest caz, antreprenorul
nu poate pretinde o creştere a preţului (art.1867 alin.1 şi 2 C.civ.); în principiu, preţul forfetar
rămâne neschimbat şi în cazul în care s-au adus modificări cu privire la condiţiile de executare
iniţial prevăzute în contract (art. 1867 alin. 3 C.civ.).
Preţul de deviz este numai determinabil la încheierea contractului, fiind stabilit numai
provizoriu (estimativ). Determinarea acestuia se face pe baza unui deviz10, adică a unei preţuiri
provizorii pe articole, preţul total fiind cunoscut abia după terminarea lucrării. Potrivit art. 1869
C.civ., pentru garantarea plăţii preţului datorat pentru lucrare, antreprenorul beneficiază de o
ipotecă legală asupra lucrării, constituită şi conservată în condiţiile legii.
b) Obligaţia de a recepţiona şi prelua lucrarea. Recepţia constă în verificarea şi aprobarea
de către client a modului în care antreprenorul a executat lucrarea. Potrivit art.1862 alin.1 C.civ.,
după comunicarea prin care antreprenorul înştiinţează că lucrarea a fost finalizată, beneficiarul are
obligaţia ca, într-un termen rezonabil (potrivit naturii lucrării şi uzanţelor din domeniu): să verifice
lucrarea, să o recepţioneze (dacă corespunde clauzelor contractuale) şi să ridice (să preia) lucrarea.
Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat
antreprenorului rezultatul verificării, „lucrarea se socoteşte recepţionată fără rezerve” (art.1862
alin. 2 C.civil).

10
Preţul de deviz poate fi modificat după preţul materialelor şi al muncii (dar şi prin efectuarea de lucrări
suplimentare).

27
 Beneficiarul care a recepţionat lucrarea fără rezerve nu mai are dreptul de a invoca viciile
aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităţilor convenite (art.1862 alin.3 C.civ.).Operaţiunea
de recepţie a lucrării se face, de regulă, global (o singură dată). în cazul lucrărilor mai mari însă,
recepţia se poate face şi pe părţi (iar părţile plătite de client se prezumă că au fost recepţionate).
Încetarea contractului de antrepriză.Contractul civil de antrepriză încetează prin modurile
prevăzute de dreptul comun (prin acordul părţilor, prin executarea lucrării) si în mod particular, în
cazurile morţii antreprenorului ori a rezoluţiunii sau rezilierii:
- Când antreprenorul decedează (sau devine incapabil) înainte de a finaliza lucrarea sau de
a presta serviciul, contractul nu încetează (deoarece antrepriza nu este, în principiu, contract intuitu
personae).
Cu titlu de excepţie, contractul încetează prin decesul antreprenorului dacă antrepriza a
fost încheiată „în considerarea aptitudinilor personale ale antreprenorului” (art.1871 alin.1 C.civ.).
Potrivit art.1871 alin.2 şi 3 C.civ., în caz de deces sau incapacitate a antreprenorului,
„beneficiarul este ţinut”: să recepţioneze partea deja executată, dacă o poate folosi; să plătească
valoarea lucrărilor efectuate (în proporţie cu preţul convenit); să plătească cheltuielile făcute în
vederea finalizării lucrării (însă numai în măsura în care aceasta îi este de folos).
Beneficiarul are dreptul (dacă plătește o indemnizaţie adecvată) să ceară predarea
materialelor pregătite şi a planurilor ce vor fi puse în executare (art.1871 alin.4 C.civ.). Decesul
beneficiarului nu determină încetarea contractului decât dacă aceasta face imposibilă sau inutilă
executarea sa (art.1870 C.civ.).
b) Când rezoluţiunea sau rezilierea contractului este imputabilă antreprenorului contractul
încetează.Potrivit art.1872 C.civ., rezilierea sau, după caz, rezoluţiunea determină încetarea
antreprizei în cazurile în care, fără justificare: respectarea termenului convenit pentru recepţia
lucrării a devenit vădit imposibilă; lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit şi într-
un termen stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile
constatate şi nu schimbă (pentru viitor) modul de executare a lucrării sau serviciului; nu se execută
alte obligaţii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul contractului.
Dacă antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului din cauza
neîndeplinirii fără justificare de către beneficiar a propriilor obligaţii, antreprenorul este îndreptăţit
să obţină rezoluţiunea ori rezilierea contractului, cu daune-interese (art.1873 C. civ.).

28