Dreptul de trecere

Terminologie → Fond înfundat = terenul căruia îi lipsește accesul suficient la calea publică;
→ Cale publică = drum deschis circulației publice (≠ edificat pentru exploatare agricolă);
→ Lipsa accesului = nu neapărat o imposibilitate absolută, ci inclusiv un acces impracticabil din
rațiuni de pericole sau inconveniente grave, ori cu caracter insuficient (dacă aceste obstacole nu
pot fi înlăturate cu cheltuieli rezonabile).
Mecanism REGULĂ: proprietarul fondului înfundat „are dreptul să i se permită trecerea” prin fondul vecin [617(1)];
• drept guvernat de 2 criterii – prejudiciului minim [617(2)] și cel al necesității, astfel încât fondului
vecin nu trebuie să i se aducă decât stânjenirea cea mai mică, iar dacă mai multe fonduri vecine
au acces la calea publică, va fi ales cel căruia i s-ar cauza cele mai puține prejudicii. Dreptul de
trecere nu se stinge prin neuz, ci doar prin desfundare, adică este imprescriptibil extinctiv [617(3)].
Mod de → dreptul de trecere este creația legii, numai modul de exercitare și despăgubirea fiind stabilite fie
stabilire amiabil (prin convenția părților sau, după caz, uzucapiune), fie în instanță (prin hotărâre
judecătorească; de obicei prin acțiune petitorie; acțiunea posesorie poate fi cel mult pentru
apărarea unui drept deja obținut);
→ dacă înțelegerea nu își propune să rezolve problema unui fond înfundat, atunci avem de-a face cu
un dezmembrământ, și nu cu servitutea legală amintită.
Situații De obicei, lipsa accesului decurge dintr-un CAZ FORTUIT sau dintr-un caz de FORȚĂ MAJORĂ. Dacă accesul
speciale la calea publică este împiedicat din alte cauze, legea oferă alte soluții [art. 618]:
(a) atunci când fundătura este consecința unui act juridic consimțit de vecin (e.g., vânzare, partaj),
trecerea poate fi cerută doar celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea înainte trecerea;
(b) atunci când lipsa accesului este imputabilă celui care pretinde trecerea, aceasta se face numai
cu consimțământul proprietarului fondului vecin și cu plata unei despăgubiri duble.
Conținut → se comportă asemănător unui dezmembrământ, dar fără a fi unul (proprietarul fondului vecin
păstrează toate atributele dreptului său, inclusiv dreptul de îngrădire, cu condiția să nu împiedice
exercitarea dreptului de trecere);
→ dreptul de trecere încetează în aceleași condiții ca dreptul de a pretinde această servitute (prin
desfundare);
→ titularul dreptului de trecere coincide, de regulă, cu proprietarul fondului înfundat (excepție: titularii
altor drepturi reale în afara dreptului de servitute), iar detentorul precar poate cel mult beneficia
de trecerea deja stabilită;
→ accesul temporar [art. 622 C.civ.] este permis pentru repararea și întreținerea construcției proprii,
în măsura în care nu se subsumează dreptului legal de trecere.

Modificare → în temeiul criteriului necesității (schimbarea împrejurărilor), prin extindere (la cererea proprietarului
fondului dominant) ori reducere (la cererea fondului aservit);
→ prin convenție sau hotărâre judecătorească;
→ atunci când uzucapiunea a jucat un rol, profesorul V. Stoica apreciază că modificarea poate opera
numai prin acordul părților (p. 146); doctrina franceză arată că uzucapiunea poate modifica traseul
trecerii (Ph. Malaurie, p. 305).
Despăgubire → deși nu e consacrat expres, dreptul la despăgubire decurge implicit din reglementarea prescripției
sale în art. 620 alin. (1) C.civ. (i.e., în termenul general de 3 ani, care curge de la data recunoașterii
dreptului ≠ data înfundării);
→ despăgubirea se datorează proporțional cu pagubele suferite de proprietarul vecin și nu cu folosul
obținut. NU este datorată dacă lipsa accesului este consecința unui act juridic încheiat de
proprietarul vecin ori dreptul de trecere a fost dobândit prin uzucapiune;
→ se restituie parțial la încetarea dreptului de trecere (prin desfundare) [620(2)].