UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE”

SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE
ADMINISTRATIVE

DREPTUL DE SERVITUTE

Coordonator: Student: CIUBOTARIU

Lector univ. dr. CREȚU RALUCA-IOANA
GEORGETA An II, Grupa 1
 INTRODUCERE
Dreptul de servitute este reglementat în art. 755-772
N.C.Civil.
Acesta este un drept real de sine stătător, dezmembrământ al
dreptului de proprietate și are drept caracteristică principală
împrejurarea că el este conceput ca servind uzului și
utilității unui fond, unui imobil.
Conform art. 755 alin. 1 N.Cod civil, „Servitutea este sarcina
care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului
unui alt proprietar.” De regulă, servitutea presupune două
imobile aparținând unor proprietari diferiți, dintre care unul
(dintre imobile) este fondul dominant, iar cel care ,,suportă
servitutea” este fondul aservit.
În art. 755 alin(2) al N.C.Civil se menționează că fondul
dominant poate, prin constituirea servituții, să-și
sporească utilitatea economică sau confortul.
Caracterele juridice ale dreptului de
servitute
Din definiţia dată de textul legal şi conturată în literatura juridică, rezultă următoarele
caractere juridice ale dreptului de servitute:
• este un drept real imobiliar, el fiind constituit asupra unor imobile, prin natura lor.
• este un drept perpetuu, fiindcă se menţine atâta timp cât există cele două imobile şi
împrejurarea care a determinat constituirea ei. Caracterul perpetuu al acestui drept
este de natura sa şi nu de esenţa acestui drept. În consecin ţă, prin conven ţia lor,
proprietarii fondurilor limitrofe, el poate fi limitat sau stins.
• este un accesoriu al fondului-praediis inhaeret-, astfel că nu se poate despărţi de
fond pentru a fi de –sine-stătător, depinde de fondul dominant. Aceasta înseamn ă c ă
nu poate fi desprinsă de fondul principal, cu scopul de a forma un drept de sine-
stătător. Ea nu poate fi ipotecată, înstrăinată sau supusă urmăririi în mod independent
de fondul al cărui accesoriu este, ea putându-se transmite numai odată cu fondul.
• servitutea este indivizibilă, înţelegându-se prin aceasta că profită întregului fond
dominant şi în mod corelativ grevează, în întregime, fondul aservit. este un drept real
asupra lucrului altuia-jus in re aliena-, o dezmembrare a proprietăţii altuia, acesta
 Clasificarea servituților
I. Dreptul de servitute dupa modul in care se manifesta:
a) servitute aparenta – constrangerea este marcata in mod vizibil, o usa, o fereastra;
b) servitute neaparenta – constrangerea nu se refera la un obiect vizibil, ci la sarcina de a nu construi peste o anumita inaltime;

II. Dreptul de servitute dupa modul de exercitare:

a) servitute continua – exercitarea nu necesita interventia persoanei, ca de exemplu servitutea de vedere sau servitutea de a nu construi;
b) servitute necontinua – exercitarea necesita interventia persoanei, servitutea de trecere;

III. Dreptul de servitute dupa obiectul lor si natura fondului:

a) servitute pozitiva – proprietarul fondului dominant realizeaza acte de folosinta asupra fondului aservit, ca in cazul servitutei de trecere;
b) servitute negativa – proprietarul fondului aservit are o anumita interdictie, de exemplu sa nu construiasca peste o anumita inaltime;

IV. Dreptul de servitute dupa natura fondului:

a) servitute urbana – este stabilita in folosul unei cladiri;
b) servitute rurala – este stabilita in folosul unui teren;

V. Dreptul de servitute dupa modul de constituire:

a) servitute naturala – apare din prezenta naturala a fondurilor, ca de exemplu servitutea de scurgere a apelor naturale;
 Exercitarea dreptului de servitute

Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant.

Proprietarul fondului dominant are următoarele drepturi:
• a) principalul drept este acela de a se folosi de servitute. Art.765 C.civil prevede c ă titularul
fondului dominant poate face toate lucrările necesare spre a se putea folosi de servitute şi a o
păstra.
• b) dreptul de a efectua numai acele lucr ări pe fondul aservit care sunt absolut necesare
exploatării normale, nefiind îngăduite lucrări care nu servesc exploatării servituţii.
• c) constituirea servituţii presupune şi punerea la dispoziţie a mijloacelor care sunt necesare
pentru exercitarea ei. Sunt situaţii când există o servitute care pentru a fi folosit ă are nevoie
de o altă servitute, a doua fiind accesorie. De exemplu, pentru a lua apă din fântân ă care este
servitutea principală presupune că imobilul învecinat să suporte şi servitutea de trecere peste
fondul aservit.
Proprietarul fondului dominant are următoarele obligaţii:
• a) titularul este obligat să exercite servitutea numai în limitele stabilite prin titlu, dacă a fost
Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului aservit.
Proprietarul fondului aservit are urm ătoarele drepturi:
• a) de a înstrăina sau de a greva bunul obiect al servitu ţii f ăr ă a se leza exercitarea servitu ţii.
• b) dreptul de a pretinde despăgubiri de la proprietarul fondului dominant, respectiv de la titularul
dreptului de servitute.
• c) în cazul în care prin titlul p ăr ţilor s-a stabilit suportarea cheltuielilor de c ătre proprietarul fondului
aservit, acesta este ţinut să-şi îndeplineasc ă obliga ţia asumat ă potrivit cu regulile care guverneaz ă actele
juridice. El are dreptul să abandoneze fondul la dispozi ţia titularului servitu ţii, pentru a se elibera de
aceste cheltuieli, conform art.632 C.civil.
• d) dacă servitutea a devenit prea împov ăr ătoare pentru el, poate s ă ofere proprietarului fondului dominant
un alt loc pentru exercitarea servitu ţii (art.634 C.
Obligaţiile proprietarului fondului aservit:
• a) proprietarul fondului aservit are obliga ţia pasiv ă- non facere, care constă în aceea că trebuie s ă se
abţină de la orice act de natură a împiedica exercitarea dreptului de servitute;
• b) el mai are obligaţia de a efectua lucr ările necesare pentru exercitarea şi între ţinerea servitu ţii, atunci
când prin titlu a fost astfel constituit.
Apărarea dreptului de servitute
Proprietarul fondului dominant are la îndemân ă dou ă ac ţiuni pentru ap ărarea dreptului
de servitute.
Acţiunea confesorie de servitute, care este o acţiune petitorie. Este o acţiune reală
care poate fi îndreptată împotriva proprietarului fondului aservit şi prin ea se
urmăreşte recunoaşterea şi respectarea acestui drept real.
Acţiunea posesorie, exercitată în condiţiile art.674-675 C.civil, prin mijlocirea căreia
se apără numai servituţile continuue şi aparente, precum şi servituţile stabilite prin
titlu, acestea din urmă indiferent dacă sunt sau nu continuue şi aparente.
Proprietarul fondului aservit are la îndemână acţiunea negatorie de servitute, prin
care se neagă existenţa dreptului de servitute al unei persoane.
Proprietarul fondului aservit poate exercita şi acţiunea posesorie, atunci când
urmăreşte împiedicarea unui terţ să dobândească o servitute pe fondul său.
 Stingerea servituților
Art.770 C.civil prevede că servituţile încetează când lucrurile se g ăsesc în starea în care
servitutea nu mai poate continua. Sunt cunoscute următoarele cazuri de stingere a
servituţilor:
• a) Imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea, prevăzută de art.636 C.civil.
În literatura juridică s-a reţinut că aceasta nu este o cauză de stingere de sine
stătătoare, pentru că, atunci când există o piedică materială, pe durata acestuia
exerciţiul servituţii este suspendat. Această interpretare este dat ă de coroborarea cu
art.637 C.civil, care prevede că servitutea renaşte atunci când lucrurile sunt restabilite
ca servitutea să se poată exercita. În concret, intervine o piedic ă material ă care
opreşte exerciţiul servituţii când starea materială a lucrurilor se transform ă astfel încât
folosinţa servituţii devine imposibilă.
Confuziunea care constă în reunirea atât a fondului dominant cât şi a fondului aservit
în persoana aceluiaşi proprietar. Exemplu clasic în această privinţă este acela când
ambele imobile devin proprietatea unui singur titular.
 Dreptul de servitute-Dreptul de
trecere
Potrivit legislaţiei noastre, atât servitutea de trecere cât şi dreptul de trecere sunt mijloacele legale prin care se constituie dreptul de acces al unui imobil
la un drum public.
Distincţia dintre cele două constă şi în izvorul diferit al acestora, în sensul că servitutea de trecere se poate stabili numai prin fapta omului (voinţa
proprietarului), fiind dublat şi de situaţia obiectivă a locului lipsit de acces la calea publică de care legea leagă naşterea acestei servituţi de trecere, în
timp ce dreptul de trecere ca limită legală a exercitării folosinţei, izvorând dintr-o situaţie obiectivă, se poate exercita asupra oricărui teren, indiferent
dacă e proprietate publică sau are un alt regim special.
Dreptul de trecere se instituie printr-un act unilateral (o singură voinţă), respectiv o declaraţie autentică dată de proprietarul imobilului asupra căruia se
naşte acest drept, nefiind necesar acordul proprietarului bunului fără cale de acces directă la drumul public.
Servitutea de trecere se constituie printr-un act bilateral (voinţele a doi proprietari), care poate purta diverse denumiri (acord, contract, convenţie, clauză
în contract) ,fiind important acordul de voinţe al proprietarilor celor două fonduri cu privire la stabilirea servituţii.
Din punct de vedere al opozabilităţii faţă de terţi, dreptul de trecere se notează în Cartea funciară a ambelor imobile, pe când servitutea de trecere se
intabulează în ambele Cărţi funciare.
 Caz practic

Reclamantul S. D. a chemat în judecată pârâta T. A. M., solicitând instanţei sistarea dreptului de servitute de trecere reciprocă,
drept constituit asupra imobilului înscris în Cartea Funciară şi radierea dreptului de servitute.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al imobilului înscris în Cartea
Funciară, imobil asupra căruia este înscris un drept de servitute reciprocă de trecere pentru imobilul alăturat proprietatea
pârâtei.
Acest drept de servitute trebuie să fie radiat în condiţiile în care proprietatea aparţinând pârâtei are deschisă o cale de acces la
drumul public, cale ce se găseşte în spatele proprietăţii. Mai mult, reclamantul a arătat că, deşi servitutea de trecere este
reciprocă, pârâta nu i-a mai permis accesul pe proprietatea sa, prin blocarea porţii.
Judecătoria T a admis în întregime acţiunea reclamantului, sistând dreptul de servitute ce afecta proprietăţile celor două părţi şi
a dispus radierea dreptului din cele două cărţi funciare.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii
acţiunii reclamantului.
Tribunalul a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
 Concluzie

În concluzie, dreptul de servitute reprezintă o sarcină impusă asupra

unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil vecin ,având un alt
proprietar. Spre deosebire de celelalte dezmembrăminte ale dreptului de
proprietate, servitutea reprezintă o simplă limitare a dreptului de
proprietate, o îngrădire în exercitarea dreptului său.
Prin urmare, servitutea de trecere reprezintă acel drept al
proprietarului de teren al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la
calea publică, prin care proprietarul poate reclama o trecere pe terenul
vecinului său pentru exploatarea fondului, cu obligaţia de a-l despăgubi,
în proporţie cu paguba care s-ar ocaziona. Trecerea trebuie făcută pe calea
cea mai scurtă pentru a ajunge la calea publică, titularul acestei servituţi
fiind obligat să aleagă trecerea care ar pricinui cea mai mica pagubă.
Bibliografie
1.L. Pop: op.cit., p. 158: I.P. Filipescu, op.cit., p. 235; C. Stătescu, C. Bârsan, op.cit., p. 244
2. Curtea Constituţională, Dec.nr. 44/1996, publicat ă în M.O., I, nr. 345/1996
3. L. Pop, op.cit., p. 185; C. Bârsan, M. Gaiţă, M.Pivniceru: Drept civil. Drepturi reale, Iaşi, 1997, p.
153
4. C. Stătescu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu: Tratat de drept civil, vol. II, Ed. “Naţională”,
Ciornei, 1929, p. 315.
5.C. Hamangiu, I,Rosetti-Bălănescu; Al. Băicoianu: Tratat de drept civil, vol. II, Ed. “Naţionala”,
Ciornei, 1929, p. 315
6.P.Perju ; în articolul: Sinteza teoretică şi practică a instan ţelor apar ţinând Cur ţii de Apel
Suceava, în materie civilă în R.D. nr.5/1995, p.44.
7.C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu , op.cit. p.321-322.
8.V. Stoica, DREPT CIVIL.DREPTURI REALE PRINCIPALE, Ed. All Beck, București,2001.
9. www.jurisprudență.com
10.https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drepturi-reale/capitolul-v-dezmembramintele-dreptului-de-proprietate