MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT

DREPT PENAL

Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU

Curs 1

PLURALITATEA DE INFRACTORI

Participația penală
„În civil este suficientă o daună, în penal ne trebuie un infractor”, spunea un reputat
teoretician Italian, Bernardino Alimena, acum aproximativ 100 de ani.

Explicația cooperării mai multor persoane la săvârșirea unei infracțiuni poate fi, printre
altele, aceea că se facilitează o executare mai sigură, cu mai multe șanse de reușită, se asigură
înlăturarea mai facilă a piedicilor, inclusive a victimei și a persoanelor care s-ar opune
infractorilor. Cooperarea mai multor persoane la comiterea unei infracțiuni poartă denumirea de
pluralitate de infractori.

 Forme ale pluralității de infractori

Pluralitatea de infractori presupune săvârșirea uneia sau mai multor fapte prevăzute de
legea penală de către două sau mai multe persoane. Este necesar să existe voință comună a
făptuitorilor de a săvârși fapta prevăzută de legea penală. Pluralitatea de infractori poate fi:

 naturală (necesară) - reprezintă acea formă de pluralitate rezultată din natura faptei
comise și care presupune activitatea infracțională comună a două sau mai multor
persoane (de ex. infracțiunile bilaterale: incestul, bigamia). Fiecare va participa în
calitate de autor, nefiind necesar ca toți să acționeze cu vinovăția cerută de norma de
incriminare sau să răspundă penal;

 constituită - constă în asocierea mai multor persoane în vederea săvârșirii unor

infracțiuni. În principiu, este necesar să existe minim 3 persoane care să aibă un plan de
a săvârși anumite infracțiuni, iar gruparea să aibă o structură ierarhică, o conducere care
asigură coordonarea grupului în ansamblu și să fie constituită pentru o anumită perioadă
de timp (de ex. constituirea de structuri informative ilegale, constituirea unui grup
infracțional organizat);

 ocazională – aceasta este participația penală propriu-zisă.

1
  Participația penală

Este o formă a pluralității de infractori (pluralitate ocazională) constând în săvârșirea

aceleiași fapte prevăzute de legea penală de mai multe persoane decât ar fi fost necesar față
de natura acesteia, care acționează cu voința comună în calitate de autori, coautori, instigatori
sau complici.

Participația penală se analizează prin raportare la contribuția la săvârșirea unei fapte

tipice, iar nu la o infracțiune, nefiind necesar ca fapta să fie și imputabilă. Este necesar ca cel
puțin fapta unuia dintre participanți să constituie infracțiune. Între participanți trebuie să existe o
legătură subiectivă stabilită înainte sau în timpul săvârșirii faptei.

Felurile participației penale:

1. În funcție de atitudinea psihică a participanților la comiterea faptei:

a) participație proprie (propriu-zisă, tipică) când toți participanții acționează cu aceeași formă
de vinovăție (numai cu intenție, praeterintenție sau numai din culpă);

b) participație improprie (imperfectă, atipică) când unii participanți acționează cu intenție, iar
alții din culpă sau fără vinovăție.

 prima modalitate: intenție și culpă (cu sau fără prevedere) la faptele care sunt
incriminate și atunci când sunt comise din culpă;

 a doua modalitate: intenție și lipsă de vinovăție (generată de existența unei

cauze de neimputabilitate).

Participația improprie poate exista în cazul:

- coautoratului - când unul dintre coautori săvârșește fapta cu intenție, iar alții din culpă
sau fără vinovăție (de ex., în ipoteza în care după comiterea actelor de violență în scopul
însușirii unui bun, infractorul trimite un minor în vârstă de 12 ani să ridice bunul din locul
în care fusese deposedată persoana vătămată, pentru a nu fi văzut la momentul
imposedării de publicul care sesizase actele sale de violență);

- instigării - când instigatorul determină cu intenție o persoană la săvârșirea faptei, iar

autorul săvârșește fapta din culpă sau fără vinovăție (de ex., în cazul în care un
administrator al unei societăți determină pe un angajat să întocmească facturi fiscale cu
privire la operațiuni nereale, spunându-i că este necesară emiterea acestora de urgență
pentru că tocmai a livrat unor persoane niște bunuri și a încasat contravaloarea
acestora, însă nu a avut facturierul asupra sa);

- complicității - când complicele ajută sau înlesnește cu intenție săvârșirea faptei, iar
autorul săvârșește fapta din culpă sau fără vinovăție (de ex., în cazul în care un major îl
ajută pe un minor cu vârsta de 12 ani să sustragă bunuri dintr-un magazin).

2
 În cazul participației improprii, unii participanți vor răspunde penal pentru o infracțiune
intenționată, iar alții pentru o infracțiune din culpă sau se va reține că fapta acestora nu
constituie infracțiune.

În temeiul unei convenții, inculpatul a cumpărat un număr de 1260 de oi, cu plata

prețului în rate. Cum inculpatul nu și-a respectat obligația, potrivit aceleiași înțelegeri dintre
părți, el a fost de acord să restituie vânzătorului în contul datoriei, un număr de oi pe care
acesta le-a revândut. Hotărând să recupereze oile, în aceeași zi, ajutat de alte persoane,
inculpatul a agresat și îndepărtat pe paznic, după care alte persoane, în necunoștință de cauză,
au luat oile și le-au dus la inculpat. Faptele conturează un plan infracțional premeditat de
inculpat ce se materializează într-o primă fază în îndepărtarea paznicului animalelor prin
agresare și sechestrare prin acțiuni violente ce au permis, în aceeași noapte, sustragerea unui
număr de 353 de oi ce aparțineau părții vătămate, de către persoane încredințate că
recuperează animalele furate de la inculpat. Cele două activități menționate, întrebuințarea de
violențe urmată de furt, realizează, obiectiv și subiectiv, elementele infracțiunii complexe de
tâlhărie săvârșită de inculpat în modalitatea participației improprii.

C.S.J., secția penală, decizia nr.2180/2002

2. În funcție de momentul în care are loc coeziunea subiectivă:

a) participație spontană - în cazul în care legătura subiectivă între participanți are loc la
momentul comiterii faptei, fără să existe o înțelegere anterioară;

b) participație preordinată - în cazul în care legătura subiectivă între participanți are loc înainte
de momentul comiterii faptei.

3. În funcție de momentul la care se realizează contribuția făptuitorilor:

a) participație anterioară - în cazul în care contribuția făptuitorilor are loc înainte de momentul
comiterii faptei;

b) participație concomitentă - în cazul în care contribuția făptuitorilor este realizată în

momentul comiterii faptei.

4. În funcție de calitatea în care făptuitorii participă la săvârșirea faptei:

a) participație simplă - în cazul în care toți făptuitorii sunt coautori la săvârșirea faptei;

b) participație eterogenă (complexă) - în cazul în care unii dintre făptuitori participă în calitate
de autori, iar alții drept instigatori sau complici.

5. În funcție de importanța contribuției participanților la săvârșirea faptei:

a) participație principală - coautori;

b) participație secundară - instigatori, complici.

3
 REGULĂ: Dacă participația penală a unei persoane la săvârșirea infracțiunii este atât
principală, cât și secundară, formele de participație secundară vor fi absorbite în cele principale
(de ex. coautoratul va absorbi actele de complicitate sau instigare efectuate de aceeași
persoană în legătură cu aceeași infracțiune; tot astfel, instigarea absoarbe actele de
complicitate, indiferent de amploarea ori importanța actelor complicelui de ajutorare).

 Autorul și participanții (participația penală proprie)

Autorul, a cărui contribuție la comiterea faptei prevăzute de legea penală este

nemijlocită, nu este participant la comiterea infracțiunii (nu săvârșește fapta prevăzută de legea
penală în mod mijlocit).

 Autorul

Autorul este persoana (fizică sau juridică) care săvârșește în mod nemijlocit o acțiune
sau inacțiune concretă prevăzută de norma de incriminare (autor material). Nu prezintă
importanță dacă infracțiunea a rămas la stadiul tentativei sau dacă a fost consumată sau
epuizată.

Clasificări ale autorilor infracțiunii:

- autor calificat (subiect activ nemijlocit special) - este autorul pentru care legea cere
existența unei anumite calități la momentul comiterii faptei prevăzute de norma de
incriminare (de ex. calitatea de funcționar public în cazul infracțiunii de luare de mită).
Pierderea aceste calități speciale după comiterea faptei nu prezintă relevanță pentru
reținerea existenței subiectului activ nemijlocit calificat; deopotrivă, dobândirea calității
speciale după comiterea faptei nu conduce la reținerea retroactivă a existenței
subiectului activ nemijlocit calificat.

- autor exclusiv (in persona propria, nomine proprio) este autorul unei infracțiuni al cărei
element material nu poate fi realizat decât de o singură persoană (de ex. mărturia
mincinoasă).

 Coautorii

Coautorii sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceeași faptă prevăzută de legea
penală; astfel coautorii participă, ocazional, în baza unei legături subiective anterioare sau
concomitente executării activității infracționale la săvârșirea aceleiași fapte tipice.

- în cazul participației proprii, coautorii trebuie să sâvârșească fapta prevăzută de legea penală
cu aceeași formă de vinovăție (intenție, praeterintenție, culpă), nefiind însă necesar ca actele de
executare ale fiecărui coautor privite ut singuli să producă urmarea imediată a infracțiunii.

- în cazul lipsei legăturii subiective între coautori, fiecare participant va răspunde în

calitate de autor, iar nu de coautor, la săvârșirea infracțiunii.

4
- în ipoteza infracțiunilor pentru care legea prevede că autorul trebuie să aibă o anumită calitate
(subiect activ nemijlocit calificat), este necesar ca toți coautorii să aibă această calitate.

- în cazul infracțiunilor complexe, există coautorat și în situația în care unul/unii dintre

participanți săvârșește/săvârșesc o parte a acțiunii infracționale, iar altul/alții, cealaltă parte a
acesteia.

- la infracțiunile continue, actele de coautorat pot interveni pe tot parcursul desfășurării

infracționale, până la momentul epuizării acesteia.

- în cazul infracțiunilor continuate, nu este necesar ca toate actele de executare să fie comise în
coautorat, participația penală putând exista și numai pentru o parte din actele de executare.

- este posibil coautoratul în cazul infracțiunii de obicei (de pildă, în cazul infracțiunii de hărțuire)
și la infracțiunile omisive improprii.

Coautoratul nu este posibil în următoarele situații:

1. la infracțiunile cu autor exclusiv, al căror element material constă într-o acțiune sau inacțiune
ce nu poate fi săvârșită în mod nemijlocit decât de o singură persoană (de ex. uciderea sau
vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă);

2. în cazul infracțiunilor omisive proprii (de ex. omisiunea sesizării art. 267 NCP); coautoratul
este însă posibil la infracțiunile omisive improprii (comisive prin omisiune);

3. în cazul pluralității naturale constituite (toți participanții sunt autori, nu coautori).

Există coautorat numai când participanții acționează împreună prin desfășurarea unor
activități materiale concordante, când ei contribuie nemijlocit la săvârșirea faptei, iar acțiunile lor
se află într-o unitate indivizibilă. Simpla prezență fizică a unei persoane, alături de inculpat, la
locul și în momentul săvârșirii, de către acesta din urmă, a unui omor, nu constituie coautorat.

(Trib. Suprem, secția penală, decizia, decizia nr.2819/1982, în C. Sima, Codul penal adnotat,
p.62)

 Instigatorul

Este persoana care determină, cu intenție (directă sau indirectă) o altă persoană să
săvârșească o faptă prevăzută de legea penală, înainte ca aceasta din urmă să se fi decis să
comită fapta și să fi început executarea activității infracționale.

- instigatorul nu va fi luat în calcul pentru reținerea circumstanței agravante generale prevăzute

de art. 77 lit. a) NCP a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

- este necesar să nu existe o activitate de determinare anterioară a autorului infracțiunii; dacă

făptuitorul luase anterior instigării hotărârea de a săvârși fapta prevăzută de legea penală,
singur sau ca urmare a unei alte instigări, actele prin care este încurajat să săvârșească fapta
reprezintă în realitate acte de complicitate morală.
5
- instigarea trebuie să aibă efect și să fie urmată de realizarea de către cel instigat a cel puțin
unei tentative pedepsibile; totuși, se va reține existența instigării și în situația în care autorul nu
va fi pedepsit, întrucât se desistează ori împiedică producerea urmării socialmente periculoase.

- poate exista instigare la complicitate (atunci când o persoană determină pe alta să îl ajute pe
autor la săvârșirea faptei) dar și complicitate la instigare (de ex., în cazul în care o persoană
predă instigatorului un set de instrumente ce pot fi folosite pentru a pătrunde prin efracție într-
un apartament, cu scopul de a fi date autorului în vederea săvârșirii de către acesta din urmă a
unui furt din locuințe).

- dacă autorul săvârșește o faptă mai gravă decât cea la care a fost determinat, instigatorul va
răspunde doar pentru fapta pentru care a efectuat actele de determinare, cu excepția
situației în care a prevăzut și acceptat posibilitatea săvârșirii de către autor a faptei mai grave;
în situația în care autorul săvârșește o faptă mai puțin gravă decât aceea la care a fost
determinat, instigatorul va răspunde pentru participație la fapta efectiv comisă.

- instigatorul nu va fi tras la răspundere penală dacă instigatul nu realizează niciun act de

executare a faptei tipice; în mod excepțional, o asemenea faptă este incriminată de legiuitor în
mod autonom ca infracțiunea de influențare a declarațiilor (art.272 NCP) sau de încercarea de a
determina săvârșirea unei infracțiuni (art. 370 NCP).

 Complicele

Este persoana care cu intenție (directă sau indirectă) înlesnește sau ajută în orice mod
(material sa moral) la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală ori care promite, înainte
sau în timpul săvârșirii faptei, că va primi, dobândi sau transforma bunurile provenite din
aceasta ori că va înlesni valorificarea lor sau că va da ajutor făptuitorului pentru a îngreuna ori
zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, chiar dacă după săvârșirea
faptei promisiunea nu este îndeplinită (art. 48 NCP).

- înlesnirea comiterii faptei constituie o complicitate anterioară, iar ajutorul dat la comiterea
faptei, o complicitate concomitentă.

- activitatea desfășurată de complice trebuie să îi servească efectiv autorului la săvârșirea faptei

tipice; încercarea de a înlesni sau a ajuta la săvârșirea infracțiunii care nu si-a produs efectele
(tentativa la complicitate) nu este prevăzută de legea penală; ca excepție, uneori tentativa la
complicitate materială poate avea și valența unei complicități morale (complicele încearcă să
ajute autorul cu diferite bunuri pentru a asigura succesul acțiunii infracționale, însă autorul nu se
folosește de acestea, simțindu-se în permanență încurajat în comiterea faptei de atitudinea
complicelui).

- numai complicele concomitent va fi luat în calcul pentru reținerea circumstanței agravante

generale prevăzute de art. 77 lit. a) NCP a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane
împreună.

6
- în cazul în care complicele participă nemijlocit alături de autor la săvârșirea infracțiunii,
complicitatea este absorbită în autorat sau coautorat; în situația în care complicele este în
același timp și instigator la săvârșirea infracțiunii, se va reține numai instigarea.

Situații speciale:

A) - complicitate - tăinuire: prin promisiunea de tăinuire a bunurilor provenite din săvârșirea

faptei prevăzute de legea penală, care trebuie să existe înainte sau în timpul săvârșirii faptei,
infracțiunea de tăinuire (art. 270 NCP) se realizează fie prin primirea, dobândirea unui bun
provenit din infracțiune, fie prin transformarea sau înlesnirea valorificării bunului, după
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și fără o promisiune anterioară făcută în acest
sens autorului; nu se poate reține existența unui concurs ideal între complicitatea la o
infracțiune și tăinuirea bunului provenit din aceasta.

- în situația existenței unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acțiune a aceluiași tăinuitor, care
promite că va asigura valorificarea în continuare și a altor bunuri sustrase, sunt întrunite
elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de furt în formă simplă sau continuată,
după caz, în concurs real cu infracțiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de
tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită.

B) - complicitate - favorizarea făptuitorului: în cazul complicității, înțelegerea între autor și

complice este anterioară sau concomitentă cu săvârșirea faptelor autorului, în timp ce, în cazul
infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 NCP, înțelegerea de a-l ajuta pe
autor are loc ulterior săvârșirii faptei; prin urmare, nu se poate reține existența unui concurs
ideal între complicitate la o infracțiune și favorizarea făptuitorului acelei infracțiuni.

- promisiunea făcută de o persoană făptuitorului, înainte sau concomitent cu săvârșirea faptei,

că nu va denunța autorităților fapta reprezintă acte de complicitate morală.

Înțelegerea dintre o persoană și autorii furtului, de a transporta bunurile furate cu

autoturismul, survenită într-un moment când bunurile fuseseră scoase din depozit și erau duse
spre a fi aruncate peste gardul curții, constituie pentru cel dintâi infracțiunea de favorizare a
infractorului, iar nu complicitate, deoarece ajutorul nu a fost dat autorului înainte sau în timpul
săvârșirii infracțiunii, ci a survenit după consumarea acesteia, fără existența unei înțelegeri
anterioare.

C.S.J, secția penală, decizia nr. 1072/2002

Formele complicității:

În funcție de natura actelor de ajutare sau înlesnire:

a) complicitate materială - constând în activitatea de ajutare, înlesnire sau sprijinire materială

dată la pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; este necesar ca autorul
să se folosească la săvârșirea infracțiunii de actele de ajutare sau înlesnire.

7
b) complicitate morală - constând în activitatea de ajutare sau sprijinire ce intervine pe linia
cauzalității psihice. Spre deosebire de actele de instigare, care determină o persoană care nu a
luat hotărârea de a comite o faptă prevăzută de legea penală să o săvârșească, actele de
complicitate morală sporesc încrederea autorului în realizarea activității infracționale.

În funcție de momentul în care este realizată activitatea complicelui:

a)-complicitate anterioară - constând în activitatea de ajutare, înlesnire dată pentru pregătirea

săvârșirii faptei prevăzute de legea penală (pot fi acte de complicitate materială sau morală);

b)-complicitate concomitentă - constând în activitatea complicelui de ajutare dată în cursul

săvârșirii faptei prevăzute de legea penală (pot fi acte de complicitate materială sau morală).

În funcție de modul în care este realizată activitatea complicelui:

a) complicitate nemijlocită - constând în activitatea de ajutare, înlesnire sau sprijinire dată de

complice direct autorului;

b) complicitate mijlocită - constând în activitatea de ajutare, înlesnire sau sprijinire dată de

complice autorului prin intermediul altui participant; instigarea la complicitate reprezintă în fapt o
complicitate mijlocită.

 Pedeapsa în cazul participanților

Noul Cod penal consacră pentru pedepsirea participației proprii sistemul parificării
pedepselor (art. 49 NCP), iar pentru cea improprie, sistemul diversificării pedepselor (art. 52
NCP).

În cazul participației penale proprii, coautorul, instigatorul și complicele la o faptă

prevăzută de legea penală, săvârșită cu intenție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru autor (specia de pedeapsă și, după caz, minimul și maximul special al acesteia); la
stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de
dispozițiile art. 74 NCP; pe cale de consecință, pot fi aplicate pedepse diferite autorului și
participanților și în funcție de importanța contribuției acestora la comiterea faptei, legea
neimpunând aplicarea aceleiași pedepse, ci numai raportarea la aceleași limite de pedeapsă
prevăzute de lege.

În cazul în care la săvârșirea infracțiunii participă și infractori minori, acestora li se vor

aplica numai măsuri educative (art. 114 NCP).

În cazul participației penale improprii:

- în modalitatea intenție - culpă: coautorul, instigatorul și complicele se sancționează cu

pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenție (ca în cazul participației
penale proprii), iar (co)autorul cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită din
culpă. Dacă fapta prevăzută de lege nu este incriminată când este comisă din culpă, lipsind
tipicitatea subiectivă, autorul va fi achitat.;

8
- în modalitatea intenție - lipsă vinovăție: coautorul, instigatorul sau complicele se
sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru pedeapsa săvârșită, ca și când autorul ar fi
comis-o cu vinovăția comisă de lege, în vreme ce autorul va fi achitat. Instanța va putea
aplica autorului care a acționat fără vinovăție (neimputabilitate) o măsură de siguranță (de ex.
obligarea la tratament medical ori internarea medicală);

- circumstanțe privitoare la persoana autorului ori a unui participant, subiective (forma de

vinovăție, mobilul, scopul, cauzele de neimputabilitate, cu excepția cazului fortuit, etc.) ori cele
de individualizare (calitatea de funcționar sau de membru de familie, antecedentele penale,
situația familială) nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți.

Unele circumstanțe care sunt ab initio personale se pot transforma în circumstanțe

reale, în măsura în care sunt cunoscute sau prevăzute de participanți (de ex. premeditarea la
comiterea unui omor este o circumstanță personală, dacă nu este cunoscută sau prevăzută de
participanți, se va reține în sarcina lor doar participarea la infracțiunea de omor (art. 188 NCP),
în caz contrar circumstanța devenind reală, urmând a fi trași la răspundere penală pentru omor
calificat (art. 189 alin. 1 lit.a) NCP).

- circumstanțe privitoare la faptă (reale), care au caracter de agravare, se răsfrâng supra

participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut (art. 50 alin. 2
NCP). Circumstanțele atenuante reale se răsfrâng asupra tuturor participanților, chiar dacă nu
au fost prevăzute sau cunoscute.

Cauzele justificative sunt circumstanțe reale care produc efecte in rem, cu privire la
autor și la toți ceilalți participanți.

Temă pentru seminar:

Lecturi suplimentare:

C. Mitrache, Cr. Mitrache (2019), Drept penal român. Partea generală, Ed. a 3-a, Ed. Universul
Juridic, București

M-I Marculescu-Michinici, M. Dunea, Drept penal. Partea generală. Curs teoretic în domeniul
licenței, Ed. Hamangiu, București, 2018

M. Udroiu, (2020), Sinteze de drept penal, Ed. C.H. Beck, București

C. Sima, Pluralitatea de infractori, http://revistaprolege.ro/pluralitatea-de-infractori/

A-O Sabău-Pop, Pluralitatea constitutivă de infractori,

http://revcurentjur.ro/old/arhiva/attachments_200734/recjurid073_413F.pdf