Infractorul

Noțiuni generale, pluralitatea de infractori.

1.Noțiuni generale:

De niție: prin infractor înțelegem, persoana care săvârșește o infracțiune și care trebuie sa
suporte consecințele acesteia, respectiv sa e subiect al răspunderii penale.

Infractorul reprezintă subiectul activ al infracțiunii. Noțiunea de subiect activ nu trebuie confundata
cu noțiunea de subiect de drept penal, noțiune mai larga câte cuprinde toate persoanele implicate
in raporturi juridice penale, adică atât subiectele active cât și cele pasive, ale raporturilor juridice
penale de conformare și de con ict.

Nu se poate stabili o identitate între noțiunea de făptuitor și cea de infractor, deoarece calitatea de
înfăptuitorul este data de împrejurarea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, care poate
sau nu sa e infracțiune, astfel făptuitorul devine infractor numai dacă fapta care a comis-o
întrunește toate condițiile obiective și subiective, de existența a infracțiunii.

2.Analiza a pluralității de infracțiuni

De niția: prin pluralității de infractori, înțelegem situația in care mai multe persoane săvârșesc o
singura infracțiune.

Formele: in doctrina penală sunt cunoscute 3 forme ale pluralității de infractori:

a)pluralitatea naturala, (cunoscuta și ca pluralitate necesară) este acea forma a pluralității de

infractori, in care cooperarea a mai multor persoane l-a comiterea faptei, este cerută de însăși
natura acesteia. De aceea exista anumite infracțiuni, care nu pot săvârșite de anumite persoane,
ci presupun cooperarea mai multor persoane. Astfel unele infracțiuni presupun cooperarea a doua
persoane și de aceea se mai numesc și infracțiuni bilaterale, ca de exemplu infracțiunile de:
bigamie (art. 376 c.p.), incestul, încăierarea (cooperare).

Nu este de esența pluralității naturale ca toți făptuitorii sa e infractori, ind su cient ca unul din
făptuitor sa acționeze cu vinovăție, de exemplu va exista bigamie chiar și atunci când unul dintre
subiecți săvârșește fapta fără vinovatie, ind in eroare cu privire la starea civilă a celuilalt.

b) pluralitatea constituita, este acea forma ce presupune gruparea mai multor persoane, in
vederea săvârșirii de infracțiuni. Prin asocierea mai multor persoane in vederea comiterii de
infracțiuni, se realizează pluralitatea constituita, care datorită scopului ei anti social, este
incriminata ca infracțiune de sine stătătoare. Aceasta forma este astfel creată prin voința
legiuitorului, având in vedere ca aceasta asociere prezintă un pericol social considerabil. Ex. (Art.
367). Ca urmate a analizei modului de incriminare a acestor infracțiuni (Art. 337), se desprind
condițiile acestora de incriminare: existența unei grupări de cel puțin 3 persoane, gruparea sa aibă
un anumit program pentru a acționa in mod coordonat in scopul comiterii de infracțiuni și sa aibă
o anumită organizare reliefată intr-o structura ierarhica.

c) pluralitatea ocazională (participația penală), este forma pluralității de infractori, in care la

comiterea faptei, participa un număr mai mare de persoane decât era necesar, cu alte cuvinte, la
săvârșirea faptei, participa un număr mai mare decât cel potrivit de natura acesteia. De exemplu
furtul.

Condițiile participatiei penale: aceasta exista atunci când se îndeplinesc următoarele condiții:

a) să e comisă o faptă, prevăzută de fapta penală

b) La comiterea faptei, să contribuit mai multe persoane decât era necesar potrivit naturii
acesteia. Contribuția făptuitorilor, se poate realiza prin acte de executare directă si nemijlocită
(în calitate de autor cu autor) prin înlesnire, sprijin material si moral (în cazul complicității) sau
de determinare la săvârșirea infracțiunii (în cazul instigării). Nu este necesar ca toți participanții
sa aibă calitatea de infractor, ind su cient ca unul sau unii să îndeplinească condițiile pentru
existența infracțiunii.

c) Existența unei legături subiective, intre participanți. Adică participanții să manifeste o voința
comună de a săvârșit fapta prevăzută de legea penală.

d) Cali carea faptei comisă prin contribuția mai multor persoane ca infracțiune.

fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 Felurile participatiei penale:
1) după criteriul atitudinii psihice față de rezultatul faptei comise, avem:

a) participatiei proprie (participația perfectă), se caracterizează prin faptul că toți participanții la

săvărșirea infracțiunii, acționează cu aceeași forma de vinovații (intenție sau culpa).

b) Participația improprie, se caracterizează prin faptul ca participanții nu acționează cu aceeași

forma de vinovăție. Intenția și culpă/ și lipsa de vinovăție. Sunt reglementate in codul penal
român.

2) după criteriul participației infractorilor la infracțiune

a) activitatea de executare directă și nemijlocită a faptei, speci că autorilor si co-autorilor

b) Putere de determinare

c) Activitatea de înlesnire, de ajutor la săvârșirea faptei (complice)

3) după importanța contribuției participanților, la săvârșirea faptei si a rezultatului:

a) participația principală, când prin contribuția participantului, se realizează însuși conținutul

infracțiunii (speci ca autorului si coautorului)

b) Participație secundară, când contribuțiile participanților, nu vizează realizarea acțiunii sau

inacțiunii, ce reprezintă fapta incriminată.

Autoratul și coautoratul: (Art. 46)

De niție: Autorul este persoana care săvârșește, în mod nemijlocit o faptă prevăzută de fapta
penală. Coautorii sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceeași fapta prevăzută de fapta
penală.

Condiții:

1) Activitatea autorilor/coautorilor, trebuie îndreptată împotriva aceluiași obiect juridic. Adică să

lezeze aceleași relații sociale, ocrotite prin incriminarea faptei ca infracțiune.

2) Participanții să săvârșească in mod nemijlocit fapta penală. Mai precis, in cazul infracțiunilor
comisive, co-autorii să efectueze acte de săvârșire nemijlocită, adică acte de executare
directă a faptei. Iar in cazul celor omisive să nu îndeplinească anumite fapte obligatorii.

3) Existența unei legături subiective, intre coautori. În lipsa acesteia nu se realizează coautoratul.
Nu a avut loc cooperarea materială , astfel că va considerat al unei faptei distincte, iar
faptele lor vor doar conexe. Ex: Legătura subiectivă, nu se realizează în cazul unei infracțiuni
de omor, când inculpatul a cauzat victimei o trauma corporală mai înainte ca inculpatul B să-i
cauzat lovitura fatală, neexistând o înțelegere prealabilă intre acestea.

Categorii de infracțiuni ce nu pot săvârșite in coautorat:

Datorită speci cului lor, unele infracțiuni nu pot comise in co-autorat.

1) infracțiunile si presupun inacțiune (omisive), când obligația de a îndeplini o acțiune, o

activitate, de a ieși din pasivitate, este personal. Ex: infracțiunea de nedenunțare. (Art. 266).
Dacă obligația de a face, este impusă unui organ colectiv În caz de omisiune, a îndeplinirii a
acestei obligației, membrii colectivului, vor coautori al faptei.

2) Infracțiunile ce presupun un subiect cali cat (Ex: gestionar, funcționar, etc.).

3) Infracțiunile cu autor unic (in persoana proprie) (Ex: dezertare, mărturie mincinoasă).

Instigare: (Art. 47)

De niție: este forma a participației penale ce constă in fapta de determinare cu intenție, prin orice
mijloace de către o persoană, numită instigator, a altei persoane numită instigat, să săvârșească o
fapta penală. (Instigator = autor moral) (Instigat = autor material)

Condițiile:

1) Existența unor activități de determinare a instigatului de instigator. Determinarea aceasta se

referă la inocularea in conștiința instigatului, a hotărârii de a săvârșii infracțiunea. Instigarea
poate consta in folosirea unor mijloace diverse, cum ar rugăminți, promisiuni, îndemnuri,
mergând pana la constrângerea autorului pentru a săvârși o anumită infracțiune. Instigarea
este posibilă la toate faptele prevăzute de legea penală, cu condiția ca aceasta să e situată in
timp anterior hotărârii săvârșirii infracțiunii, de câte autor.

2) Este necesară existența a cel puțin doi subiecți. Instigator poate orice persoană, care
îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru a subiect al infracțiunii. Instigat poate
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 orice persoana zică. Pentru existența instigării se cere ca determinarea, să se refere la o
fapta prevăzută de legea penală, care să e susceptibilă, de a săvârșită ca autor de cel
instigat.

3) Activitatea de instigare sa aibă ca efect, determinarea instigatului, să săvârșească o fapta

prevăzută de legea penală. În acest caz fapta săvârșită poate in faza consumată sau o
tentativă pedepsibilă.

4) Instigabil, să nu luat anterior hotărârea săvârșirii faptei la care s fost instigat.

5) Instigatorul să acționeze cu intenție

6) Instigatului sa săvârșit fapta la care a fost instigat ori sa realizat cel puțin o tentativa
pedepsibila.

Formele instigării:

1) în funcție de forma de vinovăție, in care instigatului săvârșește fapta. (Proprie și improprie)

2) În funcție de mijloacele folosite de instigator, pentru determinarea instigatului. Instigare simplă

când mijloacele sunt simple (rugaminți, îndemnuri) și instigare cali cată când se folosesc
mijloace diferite (amenințări, oferire de bani).

3) După numărul persoanelor ce săvârșesc instigarea. (Coinstigare)

4) În funcție de numărul persoanelor fată de care se exercita fapta de instigarea. (Unul sau mai
mulți instigați).

5) După modul de acțiune al instigatorului. (Imediată si mediată).

6) În funcție de modul în care este comunicată, ideea infracțională, avem instigare explicită
(deschisă), când instigatorul menționează direct scopul. Mai avem si instigare ascunsă
(per dă), când instigatorul nu-și dă in vileag rolul față de instigat.

7) După rezultatul obținut in determinarea instigatului, la comiterea faptei. Instigare cu efect

pozitiv (poate avea valența penală). Cu efect negativ (nu are valența penală).

8) Având in vedere rezultatele urmarite. Avem determinată, când se precizează infracțiunea ce

urmează a comisă și indeterminată( opusul celei determinate).
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi