TEMA NR.

Autorul și participanții

Participația penală desemnează situația în care la comiterea unei infracțiuni contribuie

cu voință comună mai multe persoane decât era necesar potrivit fie naturii respectivei fapte,
fie voinței legiuitorului. Contribuția făptuitorilor la săvârșirea faptei poate fi făcută prin acte
de executare directă de către autor sau coautor, prin sprijinire morală sau materială de către
complice sau de determinare la săvârșirea faptei de instigator.

Autorul, așa cum reiese din art. 46, alin. (1) CP este acea persoană care săvârșește în
mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală, adică este cel care realizează un act de
conduită clasificat drept interzis. Autorul comite singur o infracțiune, direct și nemijlocit, fără
să fi fost sprijinit în niciun fel de o altă pesoană. În acest caz neexistând o pluralitate de
infractori. Contribuția autorului este necesară și esențială, fără de care nu pot exista celelalte
formele de participație penală, și anume: coautoratul, instigarea și complicitatea.

Conform alin. (2) al articolului menționat anterior, coautorii sunt persoanele care
săvârșesc nemijlocit aceeași faptă prevăzută de legea penală. Coautoratul este forma de
participație la care și-au adus contribuția în mod nemijlocit două sau mai multe persoane și
care nu presupune existența altor participanți cum ar fi instigatorii sau complicii, dar nici nu îi
exclude în mod expres. În cazul coautorilor, infracțiunea este comisă cu aceeași formă de
vinovăție, adică intenția sau culpa. Există unele infracțiuni care nu pot fi comise în coautorat,
și anume: infracțiunile ce presupun inacțiunea ca element material al infracțiunii (infracțiuni
omisive proprii), de exemplu nedenunțarea (art. 266 CP) și infracțiunile ce se comit în
persoana proprie, cum sunt: mărturia mincinoasă sau dezertarea.

Autoratul presupune și cooperarea altor persoane la comiterea infracțiunii în calitate

de instigatori sau complici. Conform art. 47 CP, instigatorii sunt acele persoane care, cu
intenție, determină o altă persoană să comită o infracțiune. Instigatorului îi aparține hotărârea
de a săvârși o infracțiune, pe care o transmite unei alte persoane denumite instigat care
săvârșește propriu-zis fapta prevăzută de legea penală. Deoarece hotărârea de a comite o
infracțiune îi aparține instigatorului, acesta mai este numit și autor moral al infracțiunii.
Pentru a exista instigarea, ca formă a participației penale, trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiții: efectuarea unei activități de determinare din partea unei persoane
(instigator) față de o altă persoană (instigat), activitatea de determinare trebuie să privească
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, instigatorul trebuie să acționeze cu intenție,
instigatul să fi comis fapta la care a fost instigat sau să fi realizat cel puțin o tentativă
pedepsibilă.

Noțiunea de complice este reglementată în art. 48 CP și reprezintă acea persoană care,

cu intenție, ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Complicitatea este o formă secundară a participației penale și presupune o contribuție
indirectă indirectă la săvârșirea infracțiunii. Activitatea complicelui poate consta atât în ajutor
sau înlesnire, cât și în promisiunea de tăinuirea a bunurilor provenite din aceasta care are loc
înainte de comiterea efectivă a faptei sau cel târziu în momentul săvârșirii acesteia și are rolul
unei încurajări a autorului. Neîndeplinirea de către complice a promisiunii nu înlătură
calificarea acestor activități ca acte de complicitate, întrucât au reprezentat pentru autor o
întărire a hotărârii de a comite infracțiunea. Aceste acte trebuie săvârșite numai cu intenției
directă, indirectă sau chiar intenție depășită. Contribuțiile complicelui la săvârșirea faptei de
către autor sunt mediate, prin ele nu se realizează elementul material al acesteia.

Pentru sancționarea participanților la săvârșirea unei infracțiuni, în Codul penal român

a fost consacrat sistemul parificării pedepselor, adică toți participanții vor fi sancționați cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru autor (art. 49 CP). În cazul coautorilor, parificarea
pedepselor nu presupune aplicarea aceleiași pedepse pentru toți autorii, fiind obligatorii
criteriile de individualizare reglementate în art. 74 CP, cât și cele din art. 49 CP. Instigatorul
și complicele sunt pedepsiți cu pedeapsa prevăzută pentru autor, dar în cazul instigatorului se
ține seama doar de criteriile de individualizare prevăzute în art. 74 CP, iar în ceea ce-l
privește pe complice de contribuția acestuia la săvârșirea infracțiunii, dar și de criteriile de
individualizare.

Un aspect relevant din practica judiciară îl reprezintă coautoratul în cazul infracțiunii

de omor reglementată în art. 188 CP. În considerarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și
Justiție s-a reținut faptul că participația penală în forma coautoratului, în cazul infracțiunii
mai sus menționate subzistă chiar și în cazul în care nu toți participanții la faptă contribuie în
aceeași măsură la producerea rezultatului morții, eșențial fiind ca activitățile să se completeze
reciproc prin acțiuni simultane sau succesive și cumulate să alcătuiască activitatea unică
indivizibilă. Coautoratul nu este condiționat de săvârșirea de fiecare autor în parte a actelor
de executare proprii producerii rezultatului morții, fiind suficient ca autorul să realizeze
fiecare în parte cel puțin unul dintre aceste acte. De asemnea, există coautorat și în cazul în
care participantul comite o infracțiune care nu aparține neapărat actelor de executare specifice
infracțiunii de omor sau tentativă la aceasta dacă se dovedește că a avut o contribuție la
consumarea infracțiunii. Astfel, toți participanții la comiterea infracțiunii de omor răspund
pentru totalitatea ei și, în concret, în raport cu contribuția adusă în obținerea rezultatului.

Minispeță

a) Legea nu s-a aplicat corect, deoarece a fost făcută în baza principiului

universalității care presupune ca infracțiunile să fi fost săvârșite în afara teritoriului României
de către un cetățean străin sau de către o persoană fără cetățenie (apatrid) care se află de
bună-voie pe teritoriul țării. Acest principiu este reglementat în art. 11 CP. În speță nu se
spune nimic de cetățenia celor care au comis infracțiunile, deci pot fi și cetățeni români, astfel
neîndeplinindu-se una dintre condițiile necesare pentru activarea principiului. Iar cât despre
locul comiterii infracțiunii, se menționează doar că a avut loc în orașul C care se poate afla pe
teritoriul țării, neîndeplinindu-se o altă condiție necesară.

Legea s-ar fi aplicat corect în baza principiului legalității incriminării (art. 1 CP) care
prevede faptul că nicio persoană nu poate fi sancționată pentru o faptă neprevăzută de legea
penală la data la care a fost săvârșită. În ceea ce privește principiile specifice aplicării în
spațiu, presupunând că infracțiunea a fost comisă pe teritoriul României, principiul corect
aplicat ar fi fost principiul teritorialității legii penale reglementat în art. 8 CP. Singura
condiție necesară pentru aplicarea acestui principiu fiind comiterea infracțiunii pe teritoriul
țării.

O altă aplicare greșită a legii intervine în ceea ce privește sancțiunea. Sunt reținute
corect cele 3 infracțiuni, una în formă consumată și 2 în stare de tentativă (art. 32, alin. (1)
CP), dar sancțiunea aplicată prea mică comparativ cu sancțiunile prevăzute de lege. În primul
rând, infracțiunea consumată este cea de tâlhărie calificată, deoarece fapta a fost comisă pe
timpul nopții (în speță se menționează ora 20) fiind prevăzută în art. 234, alin. (1), lit. D) CP,
iar pedeapsa este închisoarea între 3 și 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Conform art. 237 CP tentativa în ceea ce privește tâlhăria se pedepsește. Tentativa se
sancționează conform diversificării de pedeapsă (art. 33, alin. (2) CP) și presupune reducerea
la jumătate a limitelor infracțiunii consumate. Prin urmare, pedeapsa oferită de instanță este
una mult prea mică comparativ cu sancțiunile infracțiunilor reținute.

b) Infracțiunea poate fi calificată drept o infracțiune continuată, deoarece îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 35, alin. (1) CP, și anume: săvârșirea acesteia la intervale diferite
de timp (infracțiunea a fost comisă în 3 nopți consecutive), realizarea aceleiași rezoluțiuni
(rezoluțiunea era furtul din societatea comercială). În cazul speței avem o unitate de subiect
activ în forma autoratului în care cei doi făptuitori comit actele de executare cu intenție (art.
16, alin. (3), lit. A) CP). În acest caz, pedeapsa se aplică conform art. 36, alin. (1) CP,
majorându-se sancțiunea din cazul tentativei cu cel mult 3 ani.

c) Fals, deoarece conform art. 35, alin. (2) CP, pentru ca o infracțiune să fie
considerată complexă, trebuie să aibă în conținutul său ca și element circumstanțial agravant
o acțiune sau o inacțiune care să constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală. În
cazul infracțiunii din speță, nu există element circumstanțial agravant în forma unei acțiuni
sau inacțiuni care să reprezinte prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

Data,

22.04.2022