CUPRINS

Introducere

1. Coautoratul
1.1. Conceptul de coautorat
1.2.Condiţiile coautoratului
1.3.Infracţiuni ce nu pot fi emise în coautorat
2. Complicitatea
2.1.Conceptul de complicitate
2.2.Condiţiile complicităţii
2.3.Felurile complicităţii

Concluzii
Bibliografie
 INTRODUCERE

Se cunoaşte faptul că în ultimii ani, Codul penal roman a fost modificat şi completat de
mai multe ori.

Din punct de vedere al politicii penale a apărut necesar a se stabili rolul fiecărui
participant la săvârşirea faptei. Deşi în general legislaţiile penale erau constituite în jurul figurii
autorului, o dată cu consacrarea principiului legalităţii, a apărut ca fiind necesară şi incriminarea
activităţii altor persoane care l-au sprijinit pe autor.1

Instituţia penală a participaţiei sub forma complicităţii a fost analizată direct de-a lungul
timpului în doctrina penală, fiind tratată fie ca unică formă a participaţiei, fie ca una dintre
formele participaţiei.2

1
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Decembrie/RADU%20RAZVAN%20HORATIU%20-
%20Participatia%20in%20dreptul%20penal/rezumat.pdf
2
Asociaţîa Română de Ştiinţe Penale, “ Revista de Drept Penal”, Bucureşti, publicată in colaborare cu Ed. Universul
Juridic, 2011, p. 136;
 1. Coautoratul
1.1. Conceptul de coautorat

Coautoratul este forma de participaţie în care, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală, şi-au adus contribuţia în mod nemijlocit două sau mai multe persoane.

Coautoratul nu presupune existenţa şi a altor participanţi- instigator, complici- dar nici nu

îi exclude, fiind deci deopotrivă posibilă participaţia sub forma coautoratului fără alţi participanţi
cât şi atunci când alături de coautori la săvârşirea aceleaşi infracţiuni şi-au adus contribuţia şi alţi
participanţi- instigator, complici.3

Noul Cod penal defineşte pentru prima dată coautorii. Conform art.46 alin.2 aceştia sunt
persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.4

Coautori sunt cei care reunesc în persoana lor toate elementele constitutive ale
infracţiunii săvârşite. Fapta comisă în coautorat presupune cooperarea la săvârşirea ei, atât din
punct de vedere subiectiv (cu aceeaşi formă de vinovăţie-intenţia), căt şi din punct de vedere
obiectiv (contribuţii la realizarea elementului material al laturii obiective), a două sau mai multe
persoane.5

În vorbirea curentă, autorul este persoana care a savârşit fapta penală şi căruia i se
atribuie acea faptă. În cadrul participaţiei, cea mai importantă contribuţie este cea a autorului,
ceea ce justifică definirea în primul rând a acestuia în cadrul textelor privitoare la categoriile de
participanţi. Codul penal român în vigoare nu defineşte noţiunea de „coautorat”, ci pe aceea de
„autor”, prevăzută în art. 24. O faptă poate fi, însă, săvârşită nemijlocit de două sau mai multe
persoane. Aceste persoane care au contribuit nemijlocit la comiterea faptei sunt coautori, întrucât
activităţile lor, care au la bază o voinţă comună, au dus la realizarea faptei, s-au completat unele
pe altele, toate contribuind direct la producerea rezultatului. Pornind de la definiţia autorului şi
de la concepţia participaţiei în general, se poate defini coautoratul ca fiind situaţia în care două
sau mai multe persoane contribuie nemijlocit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală,
în baza unei voinţe comune, a unei legături subiective . Fiecare coautor, fiind un autor, poziţia lui
juridică este cea stabilită de lege pentru autor, adică pentru cel care a contribuit în mod
nemijlocit la comiterea faptei. Astfel, nu a fost nevoie ca în lege să se prevadă în mod special
situaţia de „coautori”, şi nici să se folosească acest termen . Cu toate acestea, proiectul noului
Cod al României aduce o reglementare explicită a coautoratului, cerută de doctrină şi practică şi

3
Prof. univ. dr. Constantin Mitrache, As. univ. drd. Cristian Mitrache, „Drept penal român. Parte generală”,
Bucureşti, Casa de Editură şi Presă „Şansa”, 2002, p. 284;
4
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Decembrie/RADU%20RAZVAN%20HORATIU%20-
%20Participatia%20in%20dreptul%20penal/rezumat.pdf
5
Dorina Maria Costin, „Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român”, Monografii, Bucureşti, Ed.
Universul Juridic, 2010, p. 382;
întâlnită şi în alte legislaţii, astfel art. 46 statuează „coautori sunt persoanele care săvârşesc în
mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală”.6

1.2.Condiţiile coautoratului

Pentru existenţa coautoratului trebuie îndeplinite următoarele condiţii: săvârşirea unei

fapte prevăzute de legea penală, pluralitatea de făptuitori, cooperarea din partea coautorilor şi
voinţa comună a acestora.

De asemenea, am analizat coautoratul în anumite cazuri speciale: al infracţiunilor cu

autor unic, al infracţiunilor proprii, al celor continue sau continuate, al celor omisive, precum şi
al infracţiunilor din culpă.7

a) Coautoratul presupune contribuţia a cel puţin două persoane la comiterea faptei,

contribuţii ce reprezintă elemental material al laturii obiective a infracţiunii.

Activităţile coautorilor de executare nemijlocită a infracţiunii nu trebuie să fie identice, ci

să se completeze într-o activitate unică. În mod constant s-a decis în practica judiciară că sunt
acte de coautorat loviturile aplicate de mai multe persoane victimei, în cadrul unei hotărâri
infracţionale commune, de omor, chiar dacă nu toate au fost mortale.

În practica judiciară, s-a decis, că acte de executare- de coautorat- sunt şi acele prin care
se contribuie indirect la comiterea faptei, cum sunt actele prin care se face imposibilă rezistenţa,
apărarea victimei, care obstaculează energiile ce tind să combat producerea rezultatului.

În cazul infraqcţiunii complexe, coautoratul se poate realize prin acte de executare

diferite, corespunzător acţiunilor ce constitue elemental material al laturii obiective al acestei
infracţiuni. Vor fi deci, coautori ai infracţiunii complexe de tâlhărie, doi participanţi care şi-au
împărţit rolurile în comiterea faptei: unul din inculpaţi a ameninţat cu cuţitul, iar celălalt a
deposedat victim de bunurile ce le avea asupra sa.

Contribuţia coautorilor la săvârşirea infracţiunii poate fi concomitentă sau succesivă. Sub

acest aspect se poate susţine că nu influenţează existenţa coautorului momentul când îşi aduc
contribuţiile coautorii la săvârşirea faptei.

b) Sub raport subiectiv coautoratul ca formă a participaţiei proprii presupune săvârşirea

actelor de executare de către toţi participanţii cu aceeaşi formă de vinovăţie: fie
intenţia, fie culpa. În literature juridică se susţine şi opinia că în cazul infracţiunilor

6
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/drept/delimitarea-coautoratului-de-complicitate-122564.html

7
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Decembrie/RADU%20RAZVAN%20HORATIU%20-
%20Participatia%20in%20dreptul%20penal/rezumat.pdf
 din culpă nu poate exista coautorat, făptuitorii care acţionează din culpă sunt autori ai
unor infracţiuni distinct.8

Pruncuciderea şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda

permis de conducere nu pot fi săvârşite în coautorat. În cazul infracţiunilor proprii (cu subiect
activ special) au calitatea de coautori cei care au calitatea specială cerută de lege în momentul
săvârşirii faptei. Cel care nu are această calitate şi săvârşeşte acte de executare este complice.

Conform unor opinii, coautoratul din culpă este posibil, vinovăţia coautorilor
prezentându-se sub forma unei culpe comune sau a unor culpe concurente. Conform tezei
contrare, făptuitorii care cooperează la realizarea din culpă a aceluiaşi rezultat sunt consideraţi
autori ai unor infracţiuni autonome. Opiniile diferite din doctrină au fost dublate şi de o practică
judiciară divergentă.

1.3.Infracţiuni ce nu pot fi emise în coautorat9

Dupa elemental material al infracţiunii, nu pot fi comise în coautorat infracţiunile ce

presupun inacţiunea, când obligaţia de a îndeplini o acţiune, o activitate de a ieşi din pasivitate,
este personală.

Nu pot fi comise în coautorat infracţiunile ce presupun un subiect calificat (gestionar,

funcţionar), decât dacă făptuitorii au calitatea cerută de lege. În astfel de situaţii când contribuţia
tuturor participanţilor este realizată prin acte de executare direct, fapta va fi încadrată după
calitatea cerută lege vor fi consiferaţi complici.

Coautoratul nu este posibil nici în cazul infracţiunilor ce se comit în persoana propria

(ex.: mărturia mincinoasă, dezertarea, violul, ş.a.). Caracteristică pentru astfel de infracţiuni este
împrejurarea că acţiunea tipică, în materialitatea ei, nu poate fi comisă decât de o singură
persoană în acelaşi timp.

Infracţiunile care nu permit coautoratul ca formă a participaţiei penale, permit însă

celelalte forme de participaţie – instigarea şi complicitatea, care de altfel, nu cunosc restrângeri.

2. Complicitatea
2.1.Conceptul de complicitate

Doctrina română veche a inclus analiza instituţiei complicităţii în cadrul participaţiei

secundare, considerând că instigarea este o formă a participaţiei principale din perspective

8
A se vedea: Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit. , p. 284;
9
Ibidem. p. 285;
criteriului cauzalităţii infracţiunii, respective a aptitudinii unei activităţi de a realize elementele
constitutive ale infracţiunii.10

Complicitatea reprezintă o formă secundară de participaţie penală care constă în fapta

persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută, în orice mod, la săvâşirea unei fapte prevăzute de
legea penală inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de
a favoriza pe infractor, promisiune făcută anterior începerii executării faptei sau în timpul
realizării acesteia. Complicitatea reprezintă o contribuţie indirectă, de ajutorare sau înlesnire
materială sau morală la săvâşirea infracţiunii care dobândeşte relevanţă penală atunci când
sprijinul este acordat în scopul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală. Orice persoană
care îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal poate avea calitatea de complice.

2.2.Condiţiile complicităţii
a) Fiind formă de participaţie secundară, complicitatea presupune drept condiţie de bază a
existenţei sale comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală. Este
îndeplinită condiţia şî atunci când autorul a săvârşit doar o tentativă pedepsibilă.
b) O altă condiţie priveşte săvârşirea faptei de către complice a unor activităţi menite să
înlesnească, să ajute, pe autor la săvârşirea infracţiunii.

Activitatea complicelui, potrivit legii penale, poate consta atât în ajutor sau înlesnire la
săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, cât şi în promisiunea de tăinuire a bunurilor
provenite din infracţiune ori de favorizare a infractorului.

Contribuţiile complicelui la săvârşirea infracţiunii de către autor sunt mediate, prin ele nu
se realizează elemental material al infracţiunii.

Sub acest aspect se cuvine subliniată idea că actele de complicitate nu sunt indispensabile
comiterii faptei de către autor.

În literature juridică de specialitate se face deosebire între contribuţiile complicelui care

constau în activităţi de înlesnire sau de ajutor la săvârşirea infracţiunii ori de promisiune de
tăinuire sau favorizare a infractorului, ca moment distinct în raport de săvârşirea infracţiunii.

“Înlesnirea” priveşte activităţile complicelui desfăşurate anterior comiterii infracţiunii

care se situează în faza de pregătire a săvârşirii infracţiunii. Înlesnirea poate constata atât în
activităţi material de procurare a mijloacelor, a instrumentelor, adaptarea acestora pentru
săvârşirea infracţiunii ca de ex.: procurarea armei, a cuţitului, a cheilor ce vor fi folosite etc., cQt
şi în activităţi ce reprezintă o contribuţie morală ca: procurarea de informaţii cu privire la locul şi
timpul unde urmează să fie săvârşită infracţiunnea, întărirea hotărârii infracţionare prin sfaturi
etc.

10
Asociaţîa Română de Ştiinţe Penale, “ Revista de Drept Penal”, Bucureşti, publicată in colaborare cu Ed. Universul
Juridic, 2011, p. 136-137;
 “Ajutorul” dat de complice priveşte activităţile desfăşurate de aceasta în timpul executării
faptei de către autor, ajutor ce poate consta în oferirea armei cu care se săvârşesc infracţiunea,
deschiderea unei uşi prin care autorul poate fugi de la locul faptei, îndemnul de a continua
săvârşirea faptei, asigurarea pazei pentru a da alarma în caz de descoperire a faptei etc.

“Promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a infractorului” are loc înainte de

comiterea infracţiunii sau cel mai târziu până în momentul comiterii infracţiunii şi reprezintă o
înconjurare a autorului în comiterea faptei, indifferent dacă promisiunea se realizează sau nu.

Neîndeplinirea de către complice a promisiunii de tăinuire a bunurilor sau de favorizare a

infractorului, nu înlătură caracterul de complicitate al promisiunii făcute şi care a reprezentat
pentru autor o încurajare, o întărire a hotărârii de a comite infracţiunea.

În literature de specialitate s-a susţinut correct că reprezintă o promisiune de tăinuire sau

favorizare şi deci –complicitate- promisiunea de nedenunţare făcută de persoana care potrivit
legii, ar avea obligaţia să denunţe săvârşirea faptei, deoarece şi prin aceasta se încurajează, într-
un fel autorul să comită infracţiunea pentru care luase hotărârea.

c) Săvârşirea actelor de ajutor sau de înlesnire numai cu intenţia direct, indirect sau chiar
intenţie depăşită. Participarea sub forma complicităţii este posibilă în cazul infracţiunilor
praeterintenţionate dacă se dovedeşte că în raport de rezultatul mai grav, complicele a
avut o poziţie subiectivă similar, aceleia a autorului.

Vinovăţia sub forma intenţiei este necesară pentru existenţa complicităţii numai pentru
complice nu şi pentru autorul infracţiunii care poate săvârşi fapta atât cu intenţie, în acest caz
complicitatea este proprie sau perfectă art. 26 C.p., cât şi din culpă sau fără vinovăţie, când
participaţia este improprie sau imperfect (art. 31 C.p.).

2.3.Felurile complicităţii

Complicitatea poate fi de mai multe feluri care diferenţiază în raport cu natura ajutorului
dat la săvârşirea faptei care se diferenţiază în raport cu natura ajutorului dat la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală, după modul şi momentul în care se acordă sprijinul, după aspectul
dynamic al contribuţiei complicelui, după forma de vinovăţie cu care autorul aprijinit de
complice, săvârşeşte fapta. După aceste criteria complicitatea cunoaşte ca modalităţi:11

a) complicitate material şi morală;

Complicitatea materială constă în realizarea de acte de sprijin material ca: procurarea de

instrumente, de mijloace, adaptarea instrumentelor sau mijloacelor pentru săvârşirea infracţiunii,
înlăturarea de obstacole, etc.

11
Ibidem. p. 290;
 Complicitatea morală constă în acte de sprijin moral, în vederea realizării laturii
subiective a infracţiunii ca: procurarea de acte, informaţii cu privire la locul, timpul unde
urmează să fie săvârşită infracţiunea întărirea şi menţinerea hotărârii infracţionare,etc.

b) complicitate prin ajutorare sau înlesnire ori prin promisiune de tăinuire a bunurilor sau de
favorizare a infractorului;

Aceste modalităţi sunt prevăzute în dispoziţiile art. 26 C.p. şi reprezintă totodată

contribuţii ale complicelui la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ce se diferenţiază între
ele după natura contribuţiei.

c) complicitate la pregătirea şi la executarea faptei;

Complicitate la pregătirea infracţiunii şi priveşte activităţile complicelui pentru pregătirea

infracţiunii, acte care pot fi la rândul lor de natură morală sau materială. Complicitatea la
pregătirea infracţiunii mai este cunoscută şi sub denumirea de complicitate anterioară.

Complicitate la executarea infracţiunii priveşte actele executate de complice prin care se

dă sprijin autorului, în momentul săvârşirii infracţiunii ca de ex.: încurajarea infractorului,
deschiderea unei uşi, etc.

d) complicitate nemijlocită şi imediată;

Complicitatea nemijlocită în care complicele acordă sprijin direct autorului.

Complicitate mediată când sprijinul este dat prin intermediul altui participant.

e) complicitate prin acţiune (când complicele acordă ajutor prin acţiune ca de ex.: aduna
informaţii, oferă instrumente, etc.) şi prin inacţiune (cand ajutorul complicelui constă în
neîndeplinirea unor obligaţii legale ca: neînchiderea unei ferestre prin care autorul să
pătrundă într-o încăpere pentru a fura, ş.a.);
f) complicitate proprie (când autorul săvârşeşte fapta cu intenţie, când se realizează
coeziunea psihică între complice şî autor) şi improprie (când autorul săvârşeşte fapta din
culpă sau fără vonovăţie).12

Participaţia improprie reprezintă acea formă de participaţie penală care presupune

colaborarea la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală a unor persoane diferite (autori,
coautori, instigatori, complici) de pe poziţii subiective diferite, unii acţionând cu intenţie, alţii
din culpă sau fără vinovăţie.

În literatura juridică s-a exprimat opinia că există participaţie improprie şi când autorul
săvârşeşte infracţiunea cu intenţie depăşită. Poziţia subiectivă a participanţilor nu este omogenă.
Instigatorul sau complicele acţionează cu intenţie şi cu privire la rezultatul mai grav şi vor

12
Op. cit. p. 290-292;
răspunde pentru această faptă săvârşită cu intenţie, în timp ce autorul va răspunde pentru fapta
săvârşită cu praeterintenţie.

Noul cod penal extinde sfera participaţiei improprii şi cu privire la coautori. Această
completare îşi găseşte pe deplin justificarea având în vedere că şi în cazul coautorului există mai
multe persoane care pot acţiona cu forme diferite de vinovăţie (de exemplu, o faptă săvârşită în
coautorat de un major împreună cu un minor care nu răspunde penal).

Concluzii

Delimitatea actelor de coautorat de cele de complicitate a ridicat o serie de probleme mai

ales cu privire la acei participanţi care şi-au adus contribuţia în momentul realizării elementului
material al infracţiunii.

Pentru existenţa coautoratului, cel puţin două persoane trebuie să săvârşească în mod
nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, în timp ce complicele contribuie indirect prin acte de
înlesnire sau ajutor la comiterea acesteia.
 Bibliografie

Asociaţîa Română de Ştiinţe Penale, “ Revista de Drept Penal”, Bucureşti, publicată in

colaborare cu Ed. Universul Juridic, 2011;

Dorina Maria Costin, „Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal român”, Monografii,
Bucureşti, Ed. Universul Juridic, 2010;

Prof. dr. Matei Basarab, „Drept penal. Parte generală”,Ediţia a III-a revăzută şi revizuită,
Vol. II, Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2001;

Prof. univ. dr. Constantin Mitrache, As. univ. drd. Cristian Mitrache, „Drept penal român.
Parte generală”, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă „Şansa”, 2002;

http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Decembrie/RADU%20RAZVAN%20HORATI
U%20-%20Participatia%20in%20dreptul%20penal/rezumat.pdf

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/drept/delimitarea-coautoratului-de-complicitate-
122564.html

http://lucrari-de-licenta-drept.eu/lucrari-de-licenta-drept-penal-autoratul-lucrari-de-licenta-
autoratul-coautoratul-referat-drept-penal-gratis-autoratul/