Sunteți pe pagina 1din 3

Autorul și participanții

Participația penală propriu-zisă reprezintă acel gen de participație obișnuit,


la care toți participanții la infracțiune actionează cu intenție iar în cazul
infracțiunilor din culpa toți făptuitorii actionează din culă.Participația penală
propriu-zisă este formă tipică și frecvent întâlnită în practică, ce constă în
cooperarea la săvârșirea unei infracțiuni, a unui număr mai mare de persoane decât
cel impus de lege, unde atât autorul cât și ceilalți participanți acționează cu
intenție.

Orice contribuție neintenționată este incompatibilă cu idea de participație


penală proprie, la infracțiunile din culpa participația apare ca o conlucrare din
culpa, a două sau mai multe persoane la săvârșirea în mod nemijlocit a unei fapte
prevăzute de legea penală.

Condiții participației penale

Pentru a reține că săvârșirea infracțiunii s-a realizat în condiții participației


penale se cere a fi îndeplinite următoarele condiții:

-să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, care să întrunească elementele


constitutive ale infracțiunii pentru cel puțin unul dintre făptuitori.Prin săvârșirea
unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le
pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentative, precumși participarea la
comiterea acestora în calitate de coauthor, instigator sau complice.

-fapta să fie săvârșită prin contribuția mai multor persoane.Nu are relevanță dacă
aceasta a contribuit la cauzalitatea fizică a faptei săvârșite, a fost direct sau
indirectă, imediată sau meditiată, materială sau morală.Această condiție este
îndeplinită dacă există cel puțin doi participanți care cooperează la săvârșirea
aceleiași infracțiuni, fără ca acest număr de participanți să fie cerut de conținutul
legal al infracțiunii.

-să existe o legătură psihică între participanți cu scopul de a coopera la aceeași


faptă prevăzută de legea penală.Pentru existent coeziunii psihice, fără de care nu
poate fi concepută participația penală, trebuie să se constate, pe de o parte, o voință
comună care presupune ca fiecare participant să fi voit să-și coreleze acțiunea sa
cu acțiunea celorlalți, în săvârșirea aceleiași fapte, iar pe de altă parte, aceeași
conștiință, adică fiecare participant să fie conceput și evaluat la fel ca ceilalți.

Autorul și participanții

Autorul este persoana care săvârșește în mod nemijlocit o faptă prevăzută de


legea penală iar coautorii sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceeași faptă
prevăzută de legea penală.

Instigatorul este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să


săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod
la săvârșirea unei fapte penale.

Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul


săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din comiterea faptei sau că va
favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este
îndeplinită.

Pedeaspa în cazul participanților

Coautorul, instigatorul și complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se


sanctionează cu pedeaspa prevăzută de lege pentru autor.La stabilirea pedepsei se
tine seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii.

Circumstanțele personale și reale

Circumstanțele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se


răsfrâng asupra celorlalți, pe când circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng
asupra autorului și a participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut
sau le-au prevăzut.

Participantul nu se pedepsește dacă, înainte de descoperirea faptei, denunță


săvârșirea infracțiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi impiedicată, sau
daca el comiterea faptei.
Participația improprie

Săvârșirea nemijlocită, cu intenție, de către o persoană a unei fapte prevăzute


de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de
executare o altă persoană, se sanctionează cu pedeaspa prevăzută de lege pentru
fapta comisă cu intenție.

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea


din culă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se
sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea


din culă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală, de către o
persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sanctionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

Speță

Răspunsuri corecte: b) și c) – inculpatul va răspunde în baza principiului


teritorialităţii pentru comiterea infracţiunii complexe de tâlhărie în
formă continuată. A se vedea art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea
în aplicare a Codului penal.Condiția unității subiectului pasiv se considera
îndeplinită și atunci când:bunurile ce cosntituie obiectul infracțiunii se află în
coproprietatea mai multor persone.De altfel infracțiunea a adus atingere unor
subiecți pasivi diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic.

S-ar putea să vă placă și