INDICI AI DELICVENȚEI JUVENILE

Delincvența juvenilă este un fenomen social și este alcătuită dintr-o serie de

fapte,care se petrec zilnic în societatea modernă.. În fiecare stat se ține o evidență
strictă a delincvenței juvenile, pe perioade de timp, pe localități, pe țară, încât în
felul acesta delincvența juvenilă devine un fenomen cunoscut cantitativ, cu o
anumită identitate și vizibil în manifestările și în consecințele sociale și individuale
pe care le produce.

Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit

printr-o serie de trăsături specifice, care se regăsesc în majoritatea sistemelor
legislative şi anume:
a) reprezintă o faptă, o acțiune cu caracter ilicit, imoral, ilegitim, ilegal, prin care
sunt violate si prejudiciate anumite valori şi relații sociale;
b) aceasta faptă este comisă de o anumită persoană care acĠionează deliberat,
conştient şi responsabil;
c) fapta respectivă este incriminată şi sancționată de legea penală.

Pentru toate aceste motive, delincvența juvenilă trebuie cunoscută și

studiată.Aceste studii nu se poat face fără cunoașterea persoanelor predispuse la
comiterea faptelor din categoria delicvenței juvenile, fiind necesară atât din punct
de vedere teoretic, cât și practic. Teoretic, pentru a ne da seama dacă există și în ce
măsură există un raport de cauzalitate între delincvență și factorii personali și de
mediu, și din punct de vedere teoretic pentru a putea lua măsurile cele mai indicate.
 Adolescentul care are un comportament deviant poate fi recunoscut
urmărind mai multe indicia, cum ar fi :este ostil la dialog, răspunde vag şi
lacunar, comunică greu şi monosilabic, foloseşte un limbaj argotic pentru a-şi
ascunde abilitățile verbale sărace.
La adolescentul deviant sunt slab dezvoltate capacitatea de sintez ă şi
sistematizare şi toate structurile superioare ale gândirii sunt întârziate, el
neputând interpreta în mod critic realitatea, conştientizând doar parțial importanța
majoră a sferelor vieții şi activității sociale. El nu-şi poate formula explicit unele
întrebări de asupra locului şi menirii propriei persoane, autoreflexia şi autoanaliza
care sunt specifice acestei vârste sunt distorsionate.
De asemenea, la adolescentul cu comportamente deviant apare o fantezie
debordantă, el disimulează frecvent, recurge la minciuna de imaginație.
Memoria este puternic colorată emotional iar memoria afectivă este mai
dezvoltată în raport cu cea verbală şi motrică. Tulburările de percepție spațială şi
temporală determină înregistrarea şi fixarea incorectă a dimensiunilor spațio-
temporale iar învățarea la care apelează adolescentul cu comportament deviant se
bazează pe copierea conduitelor negative ale celor din anturajul său infracțonal.

Pentru a găsi soluții în rezolvarea acestui fenomen este necesară cunoașterea

minorului, a cărui comportament deviant poat fi constatat prin mai mulți factori,
cum ar fi: ereditatea, cadrul familial, inteligența, mediul de contact, sărăcia și
inegalitatea socială, factorii de ordin psihologic.

Comportamentul care favorizeaza apariția delicvenței juvenile poate fin

observant prin prezența mai multor indici, cum ar fi:

-absente frecvente de la scoala;

- atitudine indiferenta fata de scoala;

-atitudine repulsive față de autoritatile scolare si reprezentantii ordinii și linistii

publice;

- reactii disproportionate fata de diferite situatii si fata de colegi;

-tendinta de a se asocia cu elemente depravate;

-utilizarea precoce a unui limbaj obscen si violent;

-preocupari sexuale precoce;

-vizionarea foarte frecventa a filmelor cu continut necorespunzator din punct de

vedere al vârstei.

În acest context, societatea actuală trebuie să găsească modalități de

combatere a acestui fenomen care a căpătat amploare în ultima perioadă, prin:

- măsuri socio-psihologice, care au caracter de asistenţă socială, ce au drept efect

suplinirea familiei;

- măsuri socio-profesionale, care trebuie să prevină riscurile de eşec adaptiv prin

alegerea necorespunzătoare a unei profesiuni în dezacord cu înclinaţiile,
aptitudinile, preferinţele şi capacităţile somato-psihice ale minorului, a căror
aplicare trebuie derulată din primii ani de şcoală;

- măsuri psihoprofilactice, care vin să se opună acţiunii cauzelor de ordin

individual organogene sau neuro-psihogene cu conţinut patologic, care predispun
la conduite deviante, fapt pentru care este necesară depistarea precoce a
tulburărilor de comportament;
- măsuri vizând prevenirea faptelor antisociale, prin identificarea celor care sunt
vulnerabili având un comportament deviant încă din copilărie, care se poate
accentua la vârsta adolescenţei, etc.;

- recuperarea celor care au comis în perioada minoratului fapte antisociale prin

introducerea acestora în programe de reinserție socială.

Marea majoritate a delincvenţilor nu sunt nici infractori înrăiţi, nici elemente

marginale irecuperabile, ci pur şi simplu copii în derivă, victime ale lipsei de
educaţie, ale unui mediu familial ostil şi, adesea, violent, şi care, datorită eşecului
procesului de socializare familială, au ajuns să comită, mai mult sau mai puţin,
abateri de la normele sociale. De exemplu, "copiii străzii", minori care fură
alimente pentru a-şi potoli foamea, minori care vagabondează sau cerşesc pentru a
scăpa de un mediu familial represiv şi lipsit de protecţie şi de resurse afective sau
morale, minore care, ademenite de promisiuni materiale ale unor adulţi şi lipsite de
discernământ, ajung să comită fapte de prostituţie etc. Fuga, vagabondajul, nu mai
apar ca delicte sau ca forme de conduită aberantă, ci un fel de eliberare, o formă de
evaziune dintr-un mediu perceput ca ostil. Din nefericire evadarea se face într-un
univers şi mai lipsit de valenţe morale, care, în plus, oferă ocazii infracţionale
tentante şi care determină un stil de viaţă caracterizat prin respingerea a tot ceea ce
este apreciat drept îngrădire sau restricţie.