Delincvența

juvenilă
ALINA CRISTIAN FLORENTINA FERARIU

IONELA GRIVEI ANDREEA NISTOR

N A O M I BEJINAR PA N Ă M A R I A
 Acest termen ,provine de la cuvântul francez :„ delinquance juvenile ,la rândul său derivă din latinescul deliguerre
juvenis care desemnează ansamblul abaterilor și încălcărilor de la anumite norme sociale ,sancționate juridic ,săvârșite
de către minori .

DELICVENȚA JUVENILĂ,
-ESTE O FORMĂ A COMPORTAMENTULUI DEVIANT
-O NEMATURIZARE SOCIAL -CULTUALĂ ,
-O INADAPTARE LA NORMELE SISTEMULUI SOCIAL UMAN.

Încălcarea normelor și legilor prin acte antisociale grave

și foarte grave: furt; tâlhărie; viol; omor
 Teorii biologice.
Teoriile cu caracter biologic reprezintă cele mai vechi explicații în acest domeniu. Conform unor explicații
elaborate încă din secolul al XIX-lea, copilul delincvent, la fel ca și infractorul adult, este definit de
anumite stări genetice, moștenite de la ascendenți. Noțiunea de degenerescență, extrem de răspândită în
acea perioadă, încerca să explice faptul că descendenții unor persoane vicioase (alcoolice sau imorale) ori
criminale vor ajunge, ei înșiș, vicioși/infractori.

Pentru William Sheldon, care a dus mai departe concepția constituției corporale, delincvenții sunt
caracterizați de un tip somatic (somato-tip) particular- tipul mezomorf (definit ca musculatură și corp
atletic), care este cel mai înclinat, datorită structurii sale, către agresiune, violență și delincvență.

Odată cu progresele geneticii, a căpătat o mare răspândire concepția în concordanță cu care conduita
violentă sau criminală este determinată de anumite anomalii cromozomiale, astfel că cei mai mulți
criminali bărbați posedă un cromozom Y în plus, având structura cromozomială XYY.
Teorii psihologice.
Teoriile psihologice, deşi nu ignoră influenţa mediului social (mai ales, a celui familial) în determinarea
tendinţelor delincvente, se concentrează, cu prioritate, asupra rolului trăsăturilor de personalitate. La baza lor
stă presupunerea că, întrucât delincvenţa este o formă de conduită, ea depinde, esenţial, de personalitatea
delincventului.

Delincvenţii sunt priviţi ca persoane inadaptate, care nu pot întreţine raporturi sociale normale, definite de
frustrare, agresivitate, coeficienţi scăzuţi de inteligenţă şi alte tendinţe ce pot fi atribuite factorilor de
personalitate. În conformitate cu concepţia lui Freud,delincventul are un tip de personalitate caracterizat de un
supra eu slab, care-l împiedică să ţină sub control tendinţele antisociale, absenţa sublimării, datorită
controlului prea sever exercitat de părinţi asupra vieţii sale în cursul primei copilării, eşecul rezolvării
conflictului oedipian, datorat fie unei carenţe afective materne, fie unui exces de afectivitate maternă, fie
absenţei identificării cu imaginea tatălui.
 Delincvența juvenilă în țara noastră.

Deşi nu atinge nivelul şi formele grave ale acestui fenomen în

ţările capitaliste avansate, delincvenţa juvenilă se manifestă şi în
ţara noastră, constituind un motiv de îngrijorare pentru întreaga
noastră societate. În ţara noastră, există unii tineri şi minori care
participă destul de activ la săvârşirea unor fapte penale.

Ei participă şi şăvârşesc îndeosebi infracţiunea de furt şi cele de

vagabondaj şi cerşetorie. Într-un număr destul de mare de cazuri,
violuri, vătămări corporale, iar într-un număr mic, săvârşesc
infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de
omor.Specificul judeţului Timiş, din punct de vedere infracţional
a generat o aprofundare a studierii cauzelor care au generat
delincvenţa juvenilă.
 Centrul pentru Drepturile Omului (2013) RAPORT privind respectarea Drepturilor
Omului în Republica Moldova, 2014, disponibil
la: http://www.ombudsman.md/en/rapoarte-anuale (accesat 22 aprilie 2015), p. 251.
 Cauzele delincvenței:
– creşterea după 1989, a situaţiilor de abandon şcolar a unor elevi cunoscuţi cu comportament deviant sau preocupări
antisociale, lipsa unei activităţi utile ;

– lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi, supraveghetori, tutori şi în special a celor “problemă”

– familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale ;

– discontinuitatea în educaţie a minorilor de către şcoală, unităţi de ocrotire (case de copii, şcoli de reeducare, şcoli speciale)
alte instituţii cu atribuţii în acest sens ;

– necunoaşterea din timp a anturajului, a locurilor şi mediilor frecventate de minori ;

– lipsa unei legături permanente între familie şi şcoală;

– influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a comite fapte antisociale

 consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool pentru creşterea unei stări euforice.
 Alte cauze ale delincvenței juvenile
– modificările esenţiale intervenite în viaţa economică, socială, culturală, administrativă şi juridică şi dificultăţile de
adaptare a unor persoane la acestea.

– structurile şi mecanismele controlului social, specifice statului de drept care nu sunt în totalitate constituite şi nu
funcţionează la parametrii doriţi.

– influenţele externe prin activitatea infracţională desfăşurată în România de cetăţenii străini.

– menţinerea, păstrarea anumitor structuri cu disfuncţionalitate în educaţia cetăţenilor.

– situaţia venitului naţional şi a celui individual.

– efectele produse de criza economică cu urmări nefaste asupra vieţii materiale şi spirituale a cetăţenilor.

– apariţia pe piaţă a unor produse, bunuri şi obiecte de valoare şi tentaţia unor persoane de a intra în posesia lor.

– apariţia şi creşterea numărului locurilor unde sunt amplasate jocuri distractive şi de noroc.
Indicatori privind înclinarea spre delincvență a copiilor

-absențe frecvente de la școală

-atitudine indiferentă față de școală

-atitudine rebelă față de autoritățile școlare și

reprezentanții ordinii

-reacții disproporționate față de diferite situații și

față de colegi

-minciuni și furturi frecvente chiar înainte de vârsta

de 9 ani

-tendința de a se asocia cu elemente depravate

Reglementări legislative privind copiii cu vârsta sub
14 ani care săvârşesc fapte penale.
În orice societate există reguli, norme care impun membrilor ei o anumită conduită, acţiuni sociale dezirabile. Atunci
când unii indivizi se abat de la normele, aşteptările şi valorile promovate, se consideră ca având un comportament
indezirabil, deviant, urmând să suporte consecinţe. Aceste forme de nonconformism, marginalizare, asocialitate sau
acte criminale intră în sfera devianţei, indiferent de cauzele reale care au stat la baza lor.

Vârsta răspunderii penale este unul dintre pilonii justiţiei juvenile, deoarece copiii care comit infracţiuni pot fi traşi
la răspundere doar dacă au împlinit vârsta reglementată de lege pentru răspundere penală.

Standardele care reglementează practica justiţiei juvenile sunt un alt aspect comun al sistemelor de justiţie juvenilă.
Acestea se regăsesc în anumite documente internaţionale ce au fost ratificate de statele care doresc îmbunătăţirea
practicilor din acest domeniu.
Răspund minorii în fața legii?
Până la împlinirea vârstei de 14 ani , minorii nu răspund penal. De la aceasta vârstă,
însăț, până la împlinirea a 16 ani, minorii răspund penal dacă se constată că au avut
discernământ în momentul comiterii faptei, adică dacă au știut că fac un lucru rău,
nepermis, și și-au dat seama de consecințele lui. După împlinirea vârstei de 16 ani,
MINORII RĂSPUND PENAL ca și majorii.
 Pedepsele pentru minori
Art.52 C.p.(Codul penal) – „Pedeapsa este o masura de
constrangere si un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi
infractiuni”.

Art. 100 C.p. „Fata de minorul care raspunde penal se poate

lua o masura educativa ori i se poate aplica o pedeapsa”.
Masurile educative care se pot lua fata de minori sunt: -
mustrarea; - libertatea supravegheata (timp de un an); -
internarea intr-un centru de reeducare; - internarea intr-un
institut medical-educativ.

Art. 109 C.p. „Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt

inchisoarea sau amenda prevazute de lege pentru
infractiunea savarsita.
 Referințe bibliografice
„Delincvența juvenilă: este nevoie de o abordare comună” disponibilă la adresa:
https://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+IM-PRESS+20070314STO
04228+0+DOC+PDF+V0//RO&language=RO

„Combaterea delincvenței juvenile: este nevoie de o strategie integrată la nivel național și European”
disponibilă la adresa:
https://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//NONSGML+IM-PRESS+20070615IPR0
7915+0+DOC+PDF+V0//RO&language=RO

„Delincvența juvenilă - cauze și condiții favorizante” disponibilă la adresa:

http://www.criminalistic.ro/delincventa-juvenila-cauze-si-conditii-favorizante/

„Prevenirea delincvenței juvenile și acordarea de servicii specifice minorilor delincvenți” disponibil la

adresa:
https://childhub.org/ro/biblioteca-online-protectia-copilului/prevenirea-delincventei-juvenile-si-acordarea-
Referințe bibliografice
„Centrul pentru Drepturile Omului” (2013) RAPORT privind respectarea Drepturilor Omului în
Republica Moldova, 2014, disponibil la adresa:
http://www.parliament.md/LinkClick.aspx?fileticket=hdbrjWNGeLQ%3D&tabid=202&language=ro-
RO

„Delincvența juvenilă” disponibilă la adresa: http://editura.andreisaguna.ro/reviste/1/

„Acta Universitatis George Bacovia, Juridica” disponibil la adresa:

http://old.ugb.ro/Downloads/Info%20Studenti/20172018/Revista%20ACTA%2011.Vol%206.%20Iss1.
Jun.2017.pdf