Sumarul compartimentelor tezei

În Introducere se argumentează actualitatea și importanța temei de cercetare, gradul de cercetare a

temei, sunt formulate obiectul cercetării, scopul cercetării, obiectivele generale, ipoteze necesare și
metode de cercetare.
În Capitolul I, intitulat Determinante generale și specifice ale delincvenței juvenile reflect
istoricul și aspectele conceptuale ale delincvenței juvenile, caracteristici generale a devianței penale
adolescentine, cauze și factori care determină comportamentul delincvent la adolescenți.
Evoluția delincvenței juvenile este strâns legată de istoricul apariției codurilor juridice. Primele
mențiuni referitoare la justiția juvenilă se regăsesc în Codul lui Hammurabi, care menționa că copilul
minor care a comis o crimă împotriva părintelui său putea fi izgonit din trib sau lipsit de moștenire, fie
sancționat prin tăierea degetelor. Dacă însă delictul era comis de minor pentru prima dată sau nu era
calificat ca fiind grav, atunci era posibilă iertarea acestuia.
Termenul de delincvență juvenilă provine din limba fanceză ”delinouance juvenile”, care l-a preluat
din latinescul ”delinouere juvenis”, această noțiune desemnează ansamblul abaterilor și încălcărilor de
norme sociale, sancționate juridic, săvârșite de minori. [7]
În Grecia Antică, doar părinții aveau drepturi depline asupra copiilor, iar acest lucru dura până la 18
ani, când odraslele atingeau majoratul și când li se acorda cetățenia.
Platon menționa că copiii erau pedepsiți doar pentru infracțiuni deosebit de grave, ca, de exemplu,
omorul, fiind sancționați cu exil pe un termen de un an, iar daca, din diferite motive, acest termen nu se
respecta, se aplica pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani.
Aristotel menționa că minorii vor fi pedepsiți doar pentru comiterea unei infracțiuni de omor cu
voința.
Legea celor XII table repartiza minorii în două mari grupe:
 Puberii (de la 14 ani băieții și de la 12 ani fetele);
 Impuberii (până la 14 ani băieții și până la 12 fetele).
În cazul comiterii unei crime de către puberi, față de ei se aplica bătaia, dar putea fi aplicată și pedeapsa
cu moartea de către păgubaș; impuberii, din cauza vârstei fragede, puteau fi numai bătuți.
Începând cu perioada Evului Mediu, odată cu influența exercitată de Biserica catolică, reglementările
juridice referitoare la delincvența juvenilă s-au modificat. Biserica, precum și juriștii timpului considerau
că minorii aflați sub vârsta de 7 ani nu au atins încă vârsta rațiunii, motiv pentru care nu pot fi făcuți
responsabili pentru „transgresiunile” lor spirituale. [6]
Ulterior, în perioada Iluminismului, situația s-a schimbat și mai mult. Se atrăgea o atenție sporită
problemei educării copiilor, ceea ce a dus la apariția unor noi concepții pedagogice. Deosebirea dintre
lumea adulților și a celor minori era tot mai clară, determinând schimbarea legislației și atribuirea unui
regim juridic special copiilor.
În secolul XIX, în majoritatea statelor europene au fost construite cămine sau ”case de refugiu”,
concepute special pentru protecția socială a copiilor orfani, abandonați sau neglijați, pentru a-i feri de
influențele nocive din cadrul familiei, de sărăcie, de criminalitate etc. [6]

În prezent, noțiunea de Delincvența se referă la comportamente care încalcă standardele morale sau
legale ale unei societăți. În acest sens, delincvența juvenilă poate fi definită ca săvârșirea unei infracțiuni
de către un minor sau ca reprezentând totalitatea acțiunilor antisociale comise de una sau mai multe
persoane cu vârste până la 18 ani. Comportamentele specifice delincvenței juvenile sunt foarte variate,
putând fi clasificate, în funcție de consecințele pe care le produc, în comportamente mai puțin grave
(chiul de la școală, neascultare, vulgaritate în limbaj etc.) și comportamente cu consecințe grave pentru
sine și/sau pentru ceilalți (fumat, consum de alcool, fugă de acasă, furt, agresivitate fizică etc.) [5]
Delincvența juvenilă poate fi clasificată în patru tipuri, după cum urmează:

1. Delincvența individuală – acest tip de delincvență se referă la faptul că actele antisociale sunt
comise de un singur copil, iar cauza comportamentului delincvent este una psihologică, determinată de
interacțiuni familiale defectuoase (sentimente de respingere din partea părinților, gelozie pe alți membri
ai familiei, stima de sine scăzută sau conflicte interne). Prin angajarea în conduite delincvente, copilul
dorește să atragă atenția părinților sau altor persoane relevante.
2. Delincvența de grup – în acest tip, comportamentele delincvente sunt comise de mai mulți copii
care își petrec mult timp împreună, iar cauza acestora se regăsește în modelele promovate în familie
și/sau în zonele de reședință.
3. Delincvența organizată – acest tip se referă la comportamente delincvente care sunt comise de
grupuri organizate formal, cu lideri recunoscuți de ceilalți membri ai grupului și reguli specifice de
comportament, de aderare la grup și de excludere. Caracteristica de bază a grupurilor delincvente este că
acestea se bazează pe valori și atitudini care încurajează comportamentele antisociale (lipsă de respect
față de autorități, mândrie vis a vis de săvârșirea de infracțiuni, gândire infracțională de tipul ”sunt prea
intelgent(ă) ca să fiu prins(ă)” etc.).
4. Delincvența situațională – acest tip de delincvență presupune că actele antisociale sunt săvârșite de
copii care nu sunt centrați pe comiterea de comportamente delincvente, cauzele putând fi autocontrolul
scăzut, supravegherea deficitară din partea părinților sau conștientizarea că, dacă va fi prins, nu va avea
mult de pierdut. [5]
Vom vorbi în continuare despre cauzele specifice ale apariției delincvenței juvenile. Analiza
dosarelor penale şi investigaţiile efectuate de către specialiştii în domeniul infracţiunilor săvârşite cu
participarea minorilor confirmă faptul că fiecare a treia infracţiune, din numărul celor studiate, este
săvârşită de minori sub influenţa negativă a persoanelor mature. Astfel, principalele cauze ale antrenării
minorilor în activităţi criminale pot fi următoarele: [9]
- creșterea după 1989, a situațiilor de abandon școlar a unor elevi cunoscuți cu comportament deviant sau
preocupări antisociale, lipsa unei activități utile;
- lipsa de supraveghere permanentă de către părinți, supraveghetori, tutori și în special a celor
”problemă”;
- familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror părinți sunt cunoscuți cu
antecedente penale;
- discontinuitatea în educație a minorilor de către școală, unități de ocrotire (case de copii, școli de
reeducare, școli spceiale) alte instituții cu atribuții în acest sens;
- necunoașterea din timp a anturajului, a locurilor și mediilor frecventate de minori;
- lipsa unei legături permanente între familie și școală
- influența unor infractori majori aflați în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a comite
fapte antisociale;
- consumul de catre unii minori de substanțe halucinogene și alcool pentru creterea unei stări euforice.
[8]
Un alt aspect al cercetării noastre sunt factorii ce determina comportamentul delincvent la
adolescenți. Astfel distingem o serie de factori care contribuie la dezvoltarea comportamentelor
delincvente la copii. Aceștia pot fi clasificați în trei categorii: individuali, sociali și comunitari.
Factorii individuali – includ vârsta, sexul, nivelul de inteligență, impulsivitatea, agresivitatea și
consumul de substanțe. Vârsta la care copilul manifestă comportamente antisociale pare să fie cel mai
bun predictor pentru dezvoltarea delincvenței: Studiul Cambridge vizând Dezvoltarea Delincvenței (un
studiu longitudinal în care au fost implicați 411 băieți albi de la periferia Londrei cu vârste cuprinse între
8 și 9 ani, început în 1961 și care continuă în prezent) a arătat că în cazul copiilor cu vârste cuprinse între
8 și 10 ani, despre care profesorii și colegii au raportat că manifestă comportamente problematice,
aceștia au suferit condamnări pentru acte antisociale în perioada de vârstă 10 – 13 ani. De asemenea,
comportamentele violente la copii au fost identificate cu prevalență în preadolescență sau adolescență
timpurie, înregistrând un vârf în adolescența târzie și cu o scădere semnificativă spre vârsta adultă.
 În ceea ce privește diferențele dintre sexe, studiile arată că între 25 și 50 la sută din fete comit
infracțiuni ca adulți, însă în prezent diferențele între sexe referitoare la manifestările antisociale tind să
se diminueze. Caracteristici individuale cum ar fi nivelul de inteligență scăzut, hiperactivitatea și
capacitatea diminuată de reglare a emoțiilor au fost asociate cu apariția comportamentelor antisociale la
copii.
Consumul de substanțe nu este un predictor pentru dezvoltarea comportamentelor antisociale deși, în
cazul copiilor, acest comportament este unul de tip delincvent.
Factorii sociali – includ structura și interacțiunile între membrii familiei și influențele egalilor.
Studiile au arătat că familiile monoparentale, însemnând cele cu părinți divorțați, cele cu părinții aflați în
detenție sau cu părinți plecați la muncă în străinătate reprezintă un factor de risc în dezvoltarea de către
copii a comportamentelor delincvente.
Totodată, stilurile și practicile parentale influențează comportamentul copiilor. De exemplu, Griffin et
al. au arătat că monitorizarea părinților este asociată cu mai puține acte delincvente comise de către
copii, cina luată în familie a fost asociată cu mai puțină agresivitate, în timp ce supravegherea deficitară
din partea părinților a fost corelată cu fumatul la fete. Totuși, cele mai puternice predicții pentru
dezvoltarea timpurie a delincvenței sunt date de numărul mare de membri ai familiei și de istoricul
infracțional al părinților.
Influențele egalilor au fost, de asemenea, investigate în legătură cu dezvoltarea comportamentelor
delincvente la copii. În contextul conflictelor intrafamiliale, grupul 5 de egali este foarte important
pentru adolescenți, conflictele cu părinții determinând alegerea, de către copii, a unor grupuri
delincvente.
Factorii comunitari – fac referire la aspecte ce țin de școală și de cartiere/vecinătate. Abandonul
școlar, rezultatele școlare scăzute, dar și stilurile de predare ale profesorilor sunt asociate cu dezvoltarea
comportamentelor delincvente la copii.
Calitatea mediului de reședință influențează apariția manifestărilor antisociale la copii. Astfel, copiii
crescuți în cartiere cu risc criminogen ridicat și nivel socioeconomic scăzut au un risc mai mare de a
dezvolta comportamente delincvente. [5]
În opinia specialiştilor, cel mai mult contribuie la săvârşirea infracţiunilor şi a altor fapte antisociale
de către copii venitul redus al familiei; supravegherea defectuoasă a copiilor din partea familiei şi
părinţilor/ lipsă de disciplină; familia dezorganizată, abuzul părinţilor de alcool, substanţe; cercul de
prieteni cu comportament antisocial; probleme comportamentale. Părinţii au enunţat că violenţa în
familie (82 %), venitul redus al familiei (79 %), abuzul părinţilor de alcool, substanţe (78 %), familie
dezorganizată (70 %) sunt cei mai frecvenţi factori ce conduc la intrarea copilului în conflict cu legea,
urmaţi de separarea de un părinte sau ambii (63 %) şi neglijenţa părinţilor/lipsa de interes (63 %).
Fiind puşi în situaţia de a identifica care sunt factorii şi circumstanţele ce contribuie cel mai mult la
săvârşirea infracţiunilor de către copii / semenii lor, copiii au optat pentru răspunsul „părinţii nu sunt
acasă” (58%), consumul de alcool (30%) şi preluarea modelelor negative din familie (29%) ca fiind cele
mai întâlnite cauze ale comportamentului delincvent. [10]
Corespunzător, programele şi activităţile de prevenirea a delincvenţei juvenile trebuie să ducă la
înlăturarea sau cel puţin diminuarea incidenţei acestor factori.

În Capitolul II, intitulat Teorii și metode de prevenire a conduitelor deviante în rândul tinerilor
reflect teoriile fundamentale în evaluarea cauzelor delincvenței juvenile și metodele de prevenire a
acesteia.
Delincvența juvenilă a fost și continuă să fie analizată în mod diferențiat de la o societate la alta,
fiind elaborate numeroase teze, orientări, paradigme și teorii explicative, unele excluzându-se, altele
completându-se reciproc, însa toate urmărind identificarea si evaluarea cauzelor si a mecanismelor de
bază care determină producerea unor fapte și manifestări cu caracter penal în rândul tinerilor.
Remarcăm o multitudine de teorii care încearcă să explice fenomenul delincvenței, cum ar fi:
Teoria ”rezistenței” la frustrare – Acest model de abordare a delincvenței juvenile are ca
fundament conceptual "structura interioara" a individului, care poate fi caracterizat ca un adevărat "scut
de rezistență" împotriva abaterilor de la normele sociale și a demoralizării.
Există o structură socială externă și o structură psihică interioară, care acționează ca mecanisme de
protecție în calea frustrării și a agresivității tânărului. Structura sau "rezistența" externă este alcatuită din
grupurile sociale la care tânărul participă i este socializat (familie, vecinătate, rude, prieteni) și care oferă
posibilitatea dobândirii unui status, asigurarea unor mijloace legitime de realizare a scopurilor,
sentimentul identificării cu grupul. În schimb, structura sau "rezistența" interioară asigură tânărului
conștiința identității de sine și imaginii despre sine în raport cu alte persoane sau grupuri, convingerea
orientării spre scopuri dezirabile și toleranța la frustrare. Dacă unul sau mai multe componente ale celor
două structuri lipsesc, tânărul este predispus să devieze de la normele de conviețuire socială, comitând
acte cu caracter delincvent.
Starea de frustrare poate apărea ori de câte ori tânarul se confruntă cu un obstacol sau o barieră
socială, care îl împiedică să-și satisfacă interesele și scopurile personale. Ea se manifesta printr-o
tensiune afectivă sporită, care îl poate conduce pe tânăr la desfășurarea unor activități deviante, prin
utilizarea unor mijloace ilegale.
 Existența familiilor caracterizate prin fenomene dizarmonice, tensionale și în care anxietatea și lipsa
de siguranță, create de perturbarea relațiilor copilului cu părinții sau de conflictele între părinți,
favorizează apariția stărilor de mânie și violență, ca și manifestări de instabilitate și impulsivitate. Aceste
disfuncții se accentuează în familiile în care există părinți alcoolici sau cu antecedente penale pentru
comiterea unor fapte grave, între care se manifestă conflicte puternice ce afectează ambianța căminului,
conducând la apariția unor stări de violență și agresivitate în rândul copiilor.
Inadaptarea și agresivitatea copilului reprezintă efectul mai multor factori, dar acestea nu implică
neapărat devianța, ci sunt doar surse potențiale ale ei. Ele evolueaza spre devianță numai atunci când
tânărul realizează că atât atitudinea cât și comportamentul său nu sunt acceptate de catre societate și va
începe să respingă și să conteste modelele convențional tradiționale prin părăsirea și abandonarea
mediului familial sau școlar, se va integra în grupuri de referință care îi vor asigura suportul emoțional și
securitatea afectivă, indiferent prin ce mijloace de reușită .
Teoria ”asocierilor diferențiale” – În viața de zi cu zi indivizii se confruntă cu modele pozitive
(conformiste) și negative (nonconformiste) de comportament și conduită care nu se transmit nici pe cale
ereditară, nici nu se imită, ci se învață în cadrul proceselor de comunicare și relaționare socială dintre
indivizi și diverse grupuri .
Atașarea sau asocierea unui individ la unul sau la altul dintre cele două grupuri conformiste
(nondelincvente) sau nonconformiste (delincvente) reprezintă momentul cel mai important de care
depinde evoluția ulterioară a carierei individului. Astfel, acei indivizi care se vor asocia grupurilor care
respectă regulile legale, nevenind în contact cu modele criminale, se vor adapta mai usor în societatea
bazată pe consens, evitând parcurgerea unei cariere delincvente.
Comportamentul delincvent se învață ca orice tip de comportament, prin intermediul socializării,
individul preluând modele și norme care induc o serie de atitudini, deprinderi și comportamente
negative. Această teorie poate fi explicată având în vedere faptul că pe parcursul socializării treptate,
chiar dacă tinerii asimilează și interiorizează exigențele și interdicțiile sociale transmise de familie și
școala, ei pot învăța anumite comportamente nonconformiste și deviante în cadrul grupurilor stradale sau
de prieteni. În studierea etiologiei delincvenței juvenile trebuie să se țină cont de caracteristicile
socializatoare ale mediului familial sau social, care, în anumite cazuri pot deveni adevărate "canale" de
transmitere a unor comportamente negative în rândul adolescenților.
Teoria ”dezorganizării sociale” – Conform acestei orientări, geneza și dinamica delincvenței sunt
determinate sensibil de marile depresii sau crize sociale și economice, de fenomenele de urbanizare și
emigrarea în masă din spațiul rural. Rata delincvenței era mai ridicată în zonele caracterizate prin
deteriorare fizică, declin de populație, dezintegrare culturală, ceea ce împiedică exercitarea adecvată a
controlului social al comunității, generând fenomene de "dezorganizare socială", marginalizare, devianță.
Această teorie prevede faptul că delincvența juvenilă este consecința dificultăților materiale, a
contradicțiilor și conflictelor individuale sau colective cu care se confruntă adolescenții și tinerii. Acești
tineri provin de regulă din familii caracterizate printr-un nivel socioeconomic si cultural scăzut, condiții
precare de locuință și confort, având un număr mare de copii, astfel nereușind să asigure o socializare și
o educație adecvată. Delincvenții minori locuiesc de regulă în zonele periferice și sărace ale marilor
orașe și provin din familii dezorganizate sau descompletate. Majoritatea dintre ei detestă școala și mediul
școlar și au o slabă inserție școlară, ceea ce îi face în final să fugă sau să abandoneze școala, asociindu-se
în grupuri stradale deviante.
Teoria ”etichetării sociale” – Nici un comportament nu este, prin el însuși, conformist sau deviant.
Devianța, în general, delincvența în special, nu există ca atare decât în masura în care societatea sau
anumite grupuri sociale le definesc sau le etichetează, sanctionându-l pe cel considerat "deviant".
Delincvența, din această perspectivă, nu reprezintă o caracteristică intrinsecă a actului sau acțiunii
unui individ, ci mai degrabă, o consecință a aplicării unei "etichete" de către societate.
Această teorie consideră că persoana căreia i s-a aplicat o astfel de etichetă de către ceilalți
(societate, grupuri) devine deviantă și se va comporta ca atare. De multe ori, cei care dețin puterea sau
bogăția, făcând parte din categoriile privilegiate social, au tendința de a "eticheta" ca deviante actele
nonconformiste ale unor indivizi proveniți din clasele de jos sau mijlocii ale societății, care, la rândul lor,
fie acceptă eticheta comportându-se în conformitate cu ea, fie o resping.
Teoria ”subculturilor delincvente” – Subcultura reprezintă o subdiviziune a modelelor culturale la
care participă o parte din grupurile sociale. Aceste subculturi apar ca o reacție de protest față de normele
și valorile societații, grupând indivizi care au sentimentul că le sunt blocate posibilitățile și mijloacele de
acces spre valorile și bunurile sociale. Orice subcultură include un set de valori și norme diferit de cel al
societății, uneori fiind în contradicție cu sistemul de valori dominante, cum sunt, de exemplu,
contraculturile. Când indivizii aparțin subculturilor acestora, utilizând modalități și mijloace ilegitime și
antisociale pentru a-și realiza nevoile și scopurile, le putem numi "subculturi delincvente". Acestea se
caracterizează printr-o serie de trăsături specifice: nonutilitarism, malițiozitate, versalitate, negativism și
impun membrilor desfășurarea unor activități ilicite și delincvente. [11]
Un alt aspect al cercetării vizează actul de prevenire a delincvenței juvenile. Prevenirea delincvenței
juvenile este o parte importantă în prevenirea criminalității în societate. Prin implicarea în sistemul
legislativ, adoptarea unor activități sociale folositoare, a unei orientări umaniste spre societate, neegoistă,
persoanele tinere pot dezvolta o atitudine necriminogenă. Succesul în prevenirea delincvenței juvenile
cere eforturi din partea întregii societăţi ca să asigure o dezvoltare armonioasă a adolescenților, cu
respect pentru propria personalitate încă din copilărie. Eforturile pentru prevenirea delincvenței juvenile
trebuie să cuprindă următoarele:
- asigurarea oportunităților, în special a celor educaţionale, care să satisfacă variatele nevoi ale
persoanelor tinere și să servească drept suport de bază pentru protecția dezvoltării acestora, în special a
celor care sunt periculoase sau prezintă un anumit risc social și au nevoie în mod deosebit de sprijin și
protecţie;
- asigurarea bunăstării și dezvoltarea drepturilor și intereselor tuturor persoanelor;
- grija de a nu denumi o persoană ca fiind deviantă, delincventă sau recidivistă, deoarece prin aceasta în
mod frecvent putem contribui la dezvoltarea unui comportament nedorit al tinerilor, după părerea
majorităţii experţilor. Serviciile și programele comunităţii ar trebui să realizeze prevenirea delincvenţei
juvenile ca un factor activ. Instituţiile legale sau cele de control vor fi utilizate numai ca o ultimă soluţie;
[12]
Problemele de natură socială cum ar fi delincvența juvenilă pot fi abordate prin programe de
prevenire care pot fi organizate pe trei niveluri: primar, secundar și terțiar. Programele de prevenire la
nivel primar includ activități adresate publicului general, având ca scop oprirea fenomenului delincvenței
în rândul copiilor și tinerilor înainte ca acesta să se producă. Astfel de activități pot include campanii de
conștientizare a publicului cu privire la consecințele delincvenței juvenile asupra sănătății unei societăți,
programe de educație parentală care se centrează pe rolul părinților în creșterea și educarea copiilor sau
politici guvernamentale de desegregare școlară.
Programele secundare de prevenire se adresează grupurilor țintă care prezintă mai mulți factori de
risc privind dezvoltarea comportamentelor delincvente la copii, cum ar fi: comunități sărace, comunități
cu familii care au mulți membri sau cu risc criminogen crescut. Acestea vor include activități care au ca
scop intervenții în grupurile de risc major pentru a minimiza sau interveni în situații de delincvență
juvenilă înainte ca acestea să ia amploare. Programe secundare de prevenire a delincvenței juvenile pot
fi: programe desfășurate în școli, adresate părinților cu copii preadolescenți și adolescenți; programe de
dezvoltare de abilități de viață independentă în rândul copiilor; centre de tineret sau programe de
colaborare profesori - asistenți sociali – părinți - poliție locală.
Programele de prevenire terțiară se implementează în situațiile în care problema socială este în
creștere și includ măsuri pentru diminuarea sau prevenirea recidivei. În cazul delincvenței juvenile,
intervențiile pot consta în: consilierea educațională cu grupuri de copii delincvenți sau grupuri de suport
pentru părinți. [5]
 În baza înformației prezentate pot fi formulate următoarele concluzii:
Comportamentul deviant/delincvent poate fi cauzat atât de caracteristicile specifice vârstei
(preadolescență/adolescență), cât și de expunerea copilului la traume sau violență. Cel mai frecvent
copiii devin victime ale violenței și neglijării în mediul familial, instituțional, comunitate. Atunci când
una din nevoile copilului nu este satisfăcută, se produce un dezechilibru psihoemoțional și
comportamental. Un mediu violent și imprevizibil pun în mișcare strategiile de apărare și supraviețuire,
limitând învățarea, posibilitatea copilului de a dezvolta abilități sociale și emoționale, cu care să se poată
autogestiona emoțional, pentru ca apoi să poată interacționa în siguranță cu ceilalți. Astfel, copiii la
vârsta preadolescenței/adolescenței au nevoie de siguranță, ghidare și limite clare, relații și afecțiune,
modele prosociale, altele decât cele familiale, ținând cont de particularitățile de vârstă ale copilului. [12]
Pentru înțelegerea delincvenței juvenile este necesar de a ține cont atât de factorii de risc interni/
externi, cât și de factorii protectori ai copilului. O astfel de abordare permite utilizarea resurselor deja
existente pentru diminuarea sau prevenirea riscurilor sau identificarea soluțiilor ce ar răspunde
necesităților copilului.
 Concluzii
Analizând literatură științifică, se poate concluziona că pentru a putea realiza o prevenție eficientă este
necesar să cunoaștem factorii de risc ce pot declanșa comportamentul deviant/delincvent al copilului,
vulnerabilitățile copilului și factorii protectori pentru a facilita intervenția, precum și elementele-cheie
pentru realizarea acestei activități. Astfel, pot fi menționate următoarele concluzii:
« În ultimii cinci ani, criminalitatea juvenilă denotă o tendință de creștere, această afirmație se bazează
pe următoarele fapte: copii sub vârsta răspunderii penale comit infracțiuni, mai ales infracțiuni de grup,
iar numărul copiilor care comit infracțiuni este în creștere.
« Comportamentul deviant/delincvent al copiilor poate fi cauzat atât de caracteristicile specifice vârstei
(preadolescență/adolescență), cât și de expunerea acestuia la traume sau abuz;
« Pentru înțelegerea delincvenței juvenile este necesar a ține cont atât de factorii de risc interni/ externi,
cât și de factorii protectori ai copilului. O astfel de abordare permite utilizarea resurselor deja existente
pentru diminuarea sau prevenirea riscurilor sau identificarea soluțiilor ce ar răspunde necesităților
copilului;
« Prevenția trebuie să fie orientată atât asupra copiilor cu comportament deviant/delincvent, cât și
asupra victimelor și comunității;
« Programele de prevenție trebuie să fi e orientate pe termen lung, să fie aplicate la toate nivelurile:
copii, părinți, specialiști, comunitate.

Recomandări:
« Prevenirea trebuie să fi e orientată atât asupra copiilor cu comportament deviant/delincvent, a
victimelor, cât și asupra întregii comunități. Programele de prevenire trebuie să fie orientate pe termen
lung (1-2 ani) și să fie aplicate asupra tuturor beneficiarilor vizați: copii, părinți, specialiști, comunitate.
« Este necesar de dezvoltat servicii specializate și de specializare înaltă pentru astfel de categorii de
copii, care să respecte principiile multidisciplinarității în asistența copiilor.
« Orientarea programelor pentru prevenirea delincvenței juvenile spre dezvoltarea abilităților sociale ale
copiilor și abilităților parentale în educarea copiilor, ceea ce ar facilita schimbarea comportamentală
(prosocial).
 Anexe

INSTRUCTAJ:
Prezentul chestionar îşi propune să depisteze climatul familial în care trăieşte şi învaţă copilul şi
eficienţa comunicării dintre părinţi şi copii.
În acest sens vă rugăm să vă expuneţi părerile cu sinceritate.
Nu este necesară scrierea numelui.
ÎNTREBĂRI:
1.Controlaţi zilnic activitatea elevului de pregătire şcolară în familie?
2.Care dintre părinţi se ocupă mai mult de instruirea copilului?
3.Cât timp afectaţi acestei sarcini?
4.Care este cea mai prielnică perioadă de pregătire a lecţiilor în familie?
5.Elevul vă ascultă?
6.Vă reproşează implicarea dumneavoastră în rezolvarea altor sarcini?
7.Aveţi un program organizat al timpului liber al copilului?
8.La ce oră se culcă copilul?
9.Ce cărţi citeşte copilul acasă?
10.Cine îi controlează ce citeşte şi cum citeşte?
11.Aţi citit copilului vreo carte ?Ce carte?
12.Comentaţi cu el cărţile citite?
13.Mergeţi cu el la teatru?
14.Îi place muzica şi ce fel de muzică?
15.Vă ajută la treburile casnice, la cumpărături?
16.În familie e vesel? E trist?
17.Are prieteni şi ce fel de prieteni?
18.A întârziat vreodată fără să anunţe acasă?
19.Îi place să se joace şi cât timp afectează jocului?
20.Ce obiect de studiu îi place mai mult?
21.Cum aţi stimulat acest aspect?
22.Când îşi manifestă iubirea faţă de dumneavoastră mai mult?
23.L-aţi bătut vreodată? De ce?
24.Respectz pe bunici, pe părinţi, pe fraţii mai mari?
25.V-aţi certat vreodată cu soţul/soţia în prezenţa copilului?
26.Cum a reacţionat copilul?
27.E sensibil, plânge când îl certaţi?
28.Îi verificaţi periodic starea sănătăţii, prin consultarea medicului?
29.Îi place să creeze? În ce domenii?

INTERPRETATREA CHESTIONARULUI:
Din analiza răspunsurilor primite la acest chestionar va reieşi dacă:
– părinţii controlează şi sprijină activitatea de învăţare a copilului;
– părinţii sunt dispuşi să renunţe la alte activităţi în favoarea petrecerii timpului cu copii;
– un program zilnic de muncă, odihnă şi joc;
– părinţii sunt preocupaţi de controlul şi îndrumarea lecturilor copiilor;
– părinţii cunosc înclinaţiile şi atitudinile copilului;
– relaţia părinte – copil este una bazată pe respect, afectivitate;
– relaţiile dintre părinţi influenţează activitatea elevului.
Testul RORSCHACH oferă informații semnificative asupra unor componente ale personalității, asupra
conflictelor intra- și inter- personale și asupra mobilurilor specifice unor conduite antisociale.

1) Posibile imagini sexuale: sâni, în special zonele rotunjite din partea superioară a imaginii Răspunsuri
bune/obișnuite: liliac, fluture, siluetă de femeie (în centru), molie Ai putea fi catalogat ca fiind ușor
paranoic dacă vezi: mască, față de animal sau chip scobit într-un dovleac. Răspuns negativ: Orice
răspuns care conține o insultă la adresa trupului de femeie (care este un indicator al percepției asupra
propriului corp). Primul cartonaș este ușor. Viteza cu care oferi un răspuns indică abilitatea ta de a te
descurca în situații noi. Cea mai bună reacție este să oferi răspunsurile obișnuite imediat. Evidă
comentariul evident că silueta de femeie are doi sâni și nu are cap.
2) Posibile imagini sexuale: organ sexual masculin în partea superioară sau, în unele cazuri, organ
genital femeiesc în partea inferioară. Evită să dai aceste răspunsuri Răspunsul potrivit: Două siluete
umane (femei sau clovni). Faptul că nu vezi asta reprezintă un indicator pentru faptul că ai probleme să
relaționezi cu alți oameni. Alte răspunsuri bune: fluture, intrare într-o peșteră.
3) Posibile imagini sexuale: organe sexuale masculine și sâni de femeie. Despre cartonașul cu numărul
III se spune că ar putea determina preferințele sexuale ale unei persoane. O persoană heterosexuală ar
spune că vede două siluete de bărbați, iar o persoană homosexuală ar vedea două siluete de androgini sau
de femei. Petele roșii sunt interpretate de cele mai multe ori separat. Răspunsurile obișnuite sunt papion
și fundă (zona centrală) și stomac și esofag (petele din exterior).
4) Cartonașul IV este "cartonașul tatălui". La prima vedere, este o pată de cerneală care poate fi cu greu
interpretată ca un tot unitar. Cele două colțuri din partea de jos sunt descrise adeseori drept pantofi sau
cizme. De asemenea, cartonașul poate descris ca înfățișând o persoană privită de jos în sus sau o siluetă
masculină cu un organ sexual hipertrofiat. "Cizmele" sunt destul de evidente, iar între ele pare să fie
capul unui câine sau a unui dragon. În primă fază, majoritatea persoanelor interpretează pata de cerneală
ca fiind pielea unui animal. Teoreticienii testului RORSCHACH văd în descrierea acestui cartonaș
modul în care o persoană își percepe tatăl sau figurile autoritare masculine. Posibile imagini sexuale: o
pereche de organe sexuale masculine, în partea superioară a imaginii sau un organ sexual feminin.
Răspunsul bun este o siluetă aflată în picioare și care este privită de jos în sus (bărbat, urs, gorilă). Un
răspuns rău ar fi să descrii silueta ca fiind amenințătoare (monstru, gorilă care atacă), în condițiile în care
pata de cerneală oferă informații despre modul în care te raportezi la figuri autoritare.
5) Posibile imagini sexuale: O pereche de organe genitale masculine în partea superioară a imaginii.
Răspunsuri bune/obișnuite: liliac, fluture. Răspunsuri nepotrivite: Faptul că interpretezi antenele
fluturelui drept un foarfece indică existența unui complex al castrării. Persoanele schizofrenice văd
uneori oameni în mișcare în această imagine. Dacă vezi capete de crocodil la capătul aripilor indică o
stare de ostilitate. HERMANN RORSCHACH a fost de părere că acest cartonaș cu numărul V este cel
mai ușor de interpretat. Răspunsul ideal trebuie să fie scurt. Este fie un liliac, fie un fluture. Un astfel de
răspuns este suficient. Mulți psihologi cred că numărul de răspunsuri date la cartonașul V poate fi un
indicator pentru schizofrenie (dacă cineva oferă aici mai multe răspunsuri ca îîn cazul cartonașelor IV și
VI).
6) Răspunsuri des întâlnite: Piele de animal, barcă, submarin, nor în formă de ciupercă, bărbați cu nasuri
lungi și ciocuri. Potrivit experților, acest cartonaș ar revela atitudini subconștiente față de sexualitate.
Secretul pentru "rezolvarea" acestui cartonaș este să-l întoarceți. Un răspuns bun este să spuneți că arată
ca pielea unu animal, după care să-l întoarceți la 90 de grade și să spuneți că arată ca o barcă sau ca un
submarin aflat la suprafață care se reflectă în apă, apoi să-l rotiți din nou la 90 de grade și să spuneți că
arată ca un nor în formă de ciupercă, sau ca o pereche de fețe de bărbați cu nasuri lungi și ciocuri.
7) Răspunsuri bune/des întâlnite: Două fete, două femei. Răspunsuri rele: Descrieri periorative ale celor
două figură feminine (că bârfesc, că se ceartă, că arată ca două vrăjitoare, etc). Despre cartonașul VII se
spune că indică felul în care persoanele se raportează la mamele lor. Cuvintele depreciative sugerează
relații materne problematice. De asemenea, cei care văd nori de furtună în loc de siluete de femei sunt
bănuiți de anxietate. Spațiul alb dintre cele două siluete nu trebuie adus în discuție. Seamănă cu o lampă
de ulei, însă se consideră că doar schizofrenicii îi acordă atenție.
8) Cartonașul VIII este unul pestriț, cu albastru, portocaliu, roz și gri. Răspunsuri bune: animale cu patru
labe precum lei, porci și urși pe margini. Alte răspunsuri des întâlnire sunt un copac, un fluture, o cutie
toracică sau un pom de crăciun. Răspunsuri negative: Incapacitatea de a vedea animalele cu patru labe
indică o posibilă afecțiune mentală.
9) Un nou cartonaș colorat, însă culorile sunt de data aceasta portocaliu, roz și verde. Este cel mai dificil
cartonaș de interpretat, iar multe persoane nu văd nimic în el. Răspunsuri bine/des întâlnite: foc, fum,
explozie, hartă, floare. Răspunsuri rele: norul în formă de ciupercă din centru poate indica paranoia.
Monștri sau oameni care se luptă indică o dezvoltare socială deficitară. Cartonașul IX este cel mai
potrivit pentru a admite un blocaj mental în fața psihlogului. Dacă întorci cartonașul cu 90 de grade, poți
vedea capului unui bărbat în zonele roz. Este, ca și cartonașul V, un cartonaș la care este bine să oferi cât
mai puține răspunsuri.

10) Cel mai complex și mai colorat cartonaș. Răspunsuri bune: Viață marină sau o imagine văzută printr-
un microscop. Alte răspunsuri des întâlnite: păianjeni, raci, omizi. Răspunsuri rele: două fețe în partea
central-superioară care suflă baloane sau două pipe poate indica o fixare la stadiul oral.