CUPRINS

Capitolul 1.........................................................................................................................2
Dactiloscopia. Noțiuni introductive.................................................................................2
SECȚIUNEA I.................................................................................................................2
Dactiloscopia în justiția penală........................................................................................2
SECȚIUNEA II................................................................................................................5
Aspecte de drept procesual penal...................................................................................5
SECȚIUNEA III...............................................................................................................9
Proprietățile și clasificarea urmelor de mâini...................................................................9
SECȚIUNEA IV.............................................................................................................12
Detalii caracteristice desenului papilar..........................................................................12
SECȚIUNEA V..............................................................................................................18
Modul de creare a urmelor papilare. Descriere generală..............................................18
SECȚIUNEA VI.............................................................................................................25
Aspecte generale privind relevarea urmelor papilare....................................................25

Capitolul 2.......................................................................................................................36
Examinarea și identificarea dactiloscopică actuală....................................................36
SECȚIUNEA I...............................................................................................................36
Examinarea dactiloscopică...........................................................................................36
SECȚIUNEA II..............................................................................................................38
Identificarea dactiloscopică...........................................................................................38

Capitolul 3.......................................................................................................................49
Sisteme automate de identificare a amprentelor si urmelor digitale..........................49
Sectiunea I...................................................................................................................49
NEC – Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale folosit in Japonia......49
SECȚIUNEA II.............................................................................................................50
Sisteme MORFO de recunoaștere și identificare automată a amprentei digitale...........50
SECȚIUNEA III.............................................................................................................51
AFIS 2000 – PRINTRAK INTERNATIONAL INC..........................................................51

Capitolul 4.......................................................................................................................58
Considerații privind necesitatea utilizării sistemelor automate în identificarea
criminalistică..................................................................................................................58
SECȚUNEA I...............................................................................................................58
Importanța utilizării sistemelor automate de identificare.............................................58
SECȚIUNEA II.............................................................................................................58
Direcții de dezvoltare și modernizare a sistemelor automate de identificare a
amprentelor..................................................................................................................58

Concluzii.........................................................................................................................59
Bibiliografie selectivă....................................................................................................60
Capitolul 1

Dactiloscopia. Noțiuni introductive

SECȚIUNEA I

Dactiloscopia în justiția penală

Activitatea de identificare cel mai frecvent utilizatā în criminalisticā este cea care are
drept scop identificarea persoanei, fiind cunoscutā şi sub denumirea de “identificare
judiciarā”.
Ea a apārut ca preocupare şi necesitate încā de la cercetarea primelor acte ostile
societāţii organizate pe baze statale, acte care contraziceau morala societāţii
respective şi încālcau regulile de comportare stabilite de ea. Referitor la identificarea
judiciarā a persoanei în cazul sāvârşirii infracţiunilor s-au ridicat douā probleme :
-identificarea dupā urme (şi alte elemente ale sāvârşirii faptei) a persoanei care a
încālcat legea ;
-înregistarea acestei persoane, astfel încât dacā mai comite o infracţiune sā fie
cunoscutā situaţia ei de recidivist .
Datoritā circulaţiei rapide a valorilor ştiinţifice şi culturale mondiale, progresele
realizate pe plan mondial, în ştiinţā şi tehnicā au pātruns în cea dea doua jumātate a
secolului XIX şi în România, la început, timid şi inconstant, apoi, dupā Unirea
Principatelor Române şi conectarea la Europa, din ce în ce mai rapid.
Paralel cu preocuparea cercetārilor ştiinţifice de aplicare a dactiloscopiei la
înregistrarea penalā a infractorilor, pentru descoperirea recidiviştilor se fāceau
experienţe şi încercāri de identificare a autorilor de infractiuni dupā urmele liniilor
papilare lāsate la faţa locului .În România primele descoperiri 1 ale autorilor faptei
dupā urmele digitale au fost fācute tot de cātre prof.dr. Nicolae Minovici .
Astfel, în 1896, el obţine primul succes românesc în identificarea infractorilor cu
ajutorul urmelor liniilor papilare. În cazul unui furt de la o tipografie, la faţa locului a
fost gāsitā o urmā digitalā imprimatā pe o hîrtie dintr-o condicā, pe baza cāreia autorul
a fost identificat.
În anul 1906 obţinuse al doilea rezultat pozitiv. Acest caz se referea la
decsoperirea uni infractor ce furase cauciucul de la o roatā de trāsurā. Urmele digitale
gāsite pe roata, de curand vopsita, l-au ajutat pe prof.dr. Nicolae Minovici sā-l

2
descopere pe autorul faptei prin compararea acestora cu impresiunile luate de la mai
multe persoane bānuite, autorul fiind identificat în persoana unui vecin al pāgubaşului.
Prima expertizā dactiloscopicā, care a fost prezentatā justiţiei române, este efectuatā
în anul 1914 .
Dupā cum observām, metoda dactiloscopicā a început sā fie aplicatā pentru
descoperirea autorilor, dupā urmele digitale lāsate la locul faptei, încā din anul 1894,
ea fiind o preocupare constantā pentru activitatea judiciarā desfāşuratā în ţara
noastrā. În ce priveşte înregistrarea penalā a infractorilor, in vederea identificari
recidivistilor, se facea dupa metoda antropometrica, pentru ca nu era inca pusa la
punct o metoda eficienta de clasificare a fiselor cu amprente luate de la infractori.
De aceea, paralel cu folosirea mai departe a sistemului antropometric de înregistrare
şi evidenţā a infractorilor, prof.dr. Mina Minovici, prof.dr.Nicolae Minovici, se interesau
permanent de evoluţia noii metode de identificare “dactiloscopicā”, mai ales cā se
contura o nouā etapā, superioarā, de folosire a dactiloscopiei.
În lume începuse o luptā decisivā, finalā, între metoda antropometricā inventatā de
Alphonse Bertillon, introdusā în ţārile europene ca metodā de înregistrare penalā a
infractorilor şi noile metode de înregistrare şi clasificare dactiloscopicā, care aveau
avantajul de a fi mai precise şi mai rapide .
România a participat activ la aceastā disputā, dupā cum am vāzut, atât prin folosirea
dactiloscopiei, în primā etapā ca mijloc de identificare dupā urmele liniilor papilare cât
şi prin teza prof.dr. N. Minovici care a adus dovezi concrete ale impreciziei sistemului
antropometric prin māsurātorile experimentale fācute asupra lui din 10 ţāri din Europa
şi Africa de Nord . Acum, prin apariţia, în sfârşit, a sistemelor de înregistare şi
clasificare dactiloscopicā venise timpul a se decide şi pentru ţara noastrā .
Referitor la organizarea seviciului de identificare, încā înainte de 1914, când exista
Serviciul antropometric de identificare, toate penitenciarele din ţara noastrā recoltau
amprentele celor 10 degete ale mâinilor, ale tuturor deţinuţilor. Aceste fişe se înaintau
la Direcţia Generalā a Penitenciarelor care le pāstra într-o evidenţā a tuturor
condamnaţilor, clasificate alfabetic.
Odatā cu adoptarea formulelor dactiloscopice, cartarea acestor fişe a devenit posibilā,
iar gāsirea uneia anume era o chestiune de câteva minute indiferent câte sau ce
nume purta cel care era supus verificārii .
Din anul 1925, şef al serviciului central de identificare a devenit dr. Valentin Sava care
a preluat în anul 1929, 300 000 de fişe de la Direcţia Generalā a Penitenciarelor,

3
recoltate timp de 20 de ani, reprezentând o importantā colecţie a delicvenţilor
recidivişti . Totodatā, în acest an s-a luat hotārârea ca penitenciarele din întreaga ţarā
sā trimitā fişa dactiloscopicā a fiecārui deţinut, direct Serviciului central de identificare
din Palatul de Justiţie .
În acest fel, din anul 1929, se poate vorbi despre existenţa unui cazier dactiloscopic
central care a dat posibilitatea tuturor organelor judiciare din ţarā sā poatā cere şi
primi antecedentele penale ale infractorilor pe care-i judeca.
Paralel, exista o evidenţā dactiloscopicā şi la organele de poliţie 3 unde erau
înregistraţi şi cei cercetaţi în stare de libertate.
Încā din anul 1930, dr.Valentin Sava semnala imperfecţiunea sistemului care nu ţinea
în evidenţa centralā decât infractorii aflaţi în penitenciare, scāpând astfel de la cazierul
central toţi infractorii care erau cercetaţi în stare de libertate, care erau înregistraţi
numai la organele locale de poliţie. De aceea, el propunea ca fişele dactiloscopice sā
fie întocmite de cātre parchetele judeţene pentru toţi inculpaţii – fie în stare de
libertate, fie în stare de arest preventiv, încā de la faza trimiterii lor în judecatā, în felul
acesta stabilirea antecedentelor penale cuprindea pe toţi infractorii.
Acest deziderat s-a realizat abia în 1936 când s-a organizat cazierul judiciar .
Dupā aceastā datā la organele de poliţie şi, paralel, pe lângā fiecare tribunal
judeţean, la parchetul respectiv, cartotecile dactiloscopice funcţionau sub denumirea
generica de “Birou de cazier şi identificare judiciarā”, iar pe lângā Palatul de Justiţie
din Bucureşti era organizat un serviciu central de cazier şi identificare judiciarā.
Practica a dovedit cā existenţa celor douā caziere, independente unul faţā de altul, nu
permitea o cunoaştere totalā a antecedentelor penale ale unui infractor, astfel cā în
anul 1952 s-a creeat o evidenţā unicā ce cuprindea date începând de la punerea sub
învinuire. Totodatā, s-a stabilit cā acest cazier unic sā fie organizat pe lîngā organele
de poliţie .
În scopul perfecţionārii, organizārii şi desfāşurārii activitāţii sale, în anul 1972, cazierul
judiciar unic a fost supus unei noi reglementāri în care se aratā cum se fac notārile
provizorii şi procedura de urmat pentru scoaterea din evidenţā a fişelor (în caz de
achitare, reabilitare judiciarā, amnistie, deces, etc. ). Se reglementeazā, de asemenea
modul în care orice persoanā fizicā, nu numai cele juridice, interesatā poate solicita şi
obţine un certificat de cazier judiciar dupā o procedurā mult simplificatā.
Dactiloscopia este o parte a stiintei criminalistice care are ca obiect examinarea
amprentelor digitale, palmare si plantare în scopul identificãrii persoanei. Într-o

4
formulare sinteticã, Constantin Turai1 spune despre dactiloscopie cã “este stiinta
privind studiul desenelor papilare”.
Desenele papilare, specifice pielii corpului omenesc, aflate la nivelul degetelor, palmei
si tãlpii piciorului, cunoscute sub denumirea de dermatoglife, sunt formate din sistemul
liniilor paralele ale crestelor papilare, separate între ele de santurile papilare 2 .
În vârful crestelor papilare se gãsesc orificiile sudoripare sau porii, prin care este
secretatã sudoarea. Formatã din apã, sãruri minerale si substante organice, sudoarea
reprezintã unul dintre elementele importante de formare a urmelor a suprafetelor cu
care pielea a venit in contact.
Motivul esențial care a condus la folosirea desenelor papilare în identificarea
persoanelor este acela cã nu numai desenul papilar în întregul sãu, ci însãsi crestele
papilare si chiar porii prezintã elemente de specificitate, puncte caracteristice de
naturã sã deosebeascã un individ de altul.
2. Obiectul dactiloscopiei cuprinde:
 elaborarea procedeelor si stabilirea mijloacelor de descoperire, fixare, ridicare
si examinare a urmelor desenelor papilare lãsate în diferite locuri de
persoane;
 elaborarea procedeelor de amprentare a persoanelor;
 -elaborarea regulilor de codificare a amprentelor papilare, în vederea
organizãrii cartotecilor dactiloscopice si a cazierului;
 -elaborarea metodologiei de realizare a expertizei dactiloscopice pentru
identificarea persoanei.

SECȚIUNEA II

Aspecte de drept procesual penal

Dreptul procesual penal reglementează regulile de bază după care se desfăşoară

procesul penal.

1
Constantin Turai “ elemente de criminalisticã si tehnicã criminalã ”, Politie Stiintificã Bucuresti, 1947, p. 16.
2
Leon Derobest “ Medicine Legala “, Ed. Flammarion, Bris, 1976 p. 899-900. Constantin Turai si
Constantin I. Leonida “Dermatoglifologia. Amprente palmo-plantare”, Ed. Medicala, Bucuresti, 1971, p.
25-26, autorii referindu-se la dermatoglifologie, precizeazã cã aceasta este o stiinta ce însumeazã
cunostiintele si datele biostatistice despre desenele papilare în scopul studierii creditãtii lor normale si
patologice.

5
Aceste reguli de bază se constituie în principii fundamentale pe baza cărora se
desfăşoară activitatea procesuală.
Prin principii fundamentale se înţeleg acele reguli cu caracter general în temeiul
cărora este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal.
Noţiunea de principiu fundamental se constituie nu numai în sensul de regulă ce stă la
baza activităţii procesuale şi de aceea nu putem constata şi considera ca principii
fundamentale acele reguli care privesc numai una din fazele procesului penal şi nu
toate fazele acestuia.
Codul de procedură penală prevede un capitol special consacrat regulilor de bază în
primul capitol intitulat scopul şi regulile de bază ale procesului penal.
În acest sens sunt definite următoarele principii:
 Principiul Legalităţii procesului penal
 Principiul Oficialităţii procesului penal
 Principiul Aflării adevărului
 Principiul Rolului activ al organelor judiciare
 Principiul Garantării libertăţii persoanei în procesul penal
 Principiul Respectării demnităţii umane
 Principiul Prezumţiei de nevinovăţie
 Principiul Garantării dreptului la apărare
 Principiul Limbii în care se desfăşoară procesul penal
 Principiul Operativităţii sau al celerităţii sau al rapidităţii desfăşurării procesului
penal
 Principiul Dreptului la un proces echitabil

1. Principiul Legalităţii desfăşurării procesului penal reprezintă în fapt o transpunere

pe plan practic a principiului general al legalităţii înscris în articolul 1 al constituţiei şi
potrivit acestuia respectarea constituţiei, a supremaţiei sale precum şi a legilor este
obligatorie .
Articolul 2 din Codul de Procedură Penală prevede că procesul penal se desfăşoară
atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii potrivit dispoziţiilor legii
Principiul legalităţii exprimă trei cerinţe esenţiale :
activitatea procesuală penală nu se poate desfăşura decât de organele judiciare
prevăzute de lege în opunerea şi în limitele indicate de lege

6
procedură de urmărire şi de judecată trebuie să se desfăşoare numai în condiţiile şi în
formele prevăzute de lege
organele judiciare trebuie să respecte drepturile procesuale ale părţilor, să le
garanteze şi să le asigure exercitarea lor.
2. Principiul Oficialităţii este reglementat tot de articolul 2 din Codul de Procedură
Penală care prevede că actele necesare desfăşurării activităţii procesual penale se
îndeplinesc din oficiu afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Codul de procedură penală instituie o singură excepţie de la principiul oficialităţii
arătând că numai în situaţia în care prin lege se dispune altfel organele judiciare nu au
obligaţia îndeplinirii din oficiu a actelor procesual penale.
3. Principiul Aflării Adevărului. Articolul 3 din CPP prevede că desfăşurarea
procesului penal trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la persoana
făptuitorului.
Aplicarea în practică a acestui principiu conduce la realizarea obiectului procesului
penal respectiv ca „orice persoană vinovată de săvârşirea unei infracţiuni să fie
pedepsită potrivit cu vinovăţia sa şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală”.
În procesul penal organele judiciare au obligaţia să stabilească adevărul obiectiv
exclusiv pe baza administrării probelor existând riscul ca un adevăr judiciar să nu fie
conform cu realitatea din cauza unor probe insuficiente.
4. Principiul Rolului Activ al Organelor Judiciare. Articolul 4 din codul de
procedură penală prevede că organele judiciare care participă la desfăşurarea
procesului penal trebuie să desfăşoare un rol activ atât în iniţierea procesului penal
cât şi în realizarea activităţii de judecată precum şi a punerii în executare a hotărârii
penale.
Principiul rolului activ impune următoarele 4 obligaţii în sarcina organelor judiciare:
 de a explica învinuitului, inculpatului precum şi celorlalte părţi, drepturile
procesuale şi de a le ajuta în cursul judecăţii pentru a lămuri cauza penală sub
toate aspectele
 de a pune în discuţia părţilor din oficiu orice chestiuni de a căror lămurire
depinde corecta rezolvare a cauzei penale cerându-le părţilor să-şi exprime
părerea sau opinia asupra acestor chestiuni.
 de a dispune din oficiu administrarea tuturor probelor necesare lămuririi cauzei
penale

7
  de a examina cauza sub toate aspectele independent de poziţia pe care părţile
o au în proces
5. Principiul Garantării Libertăţii Persoanei în Procesul Penal. Inviolabilitatea
persoanei este consacrată ca principiu constituţional în dispoziţiile articolului 23 şi
constă în dreptul fiecărui om de a fi şi de a se comporta liber atingerea adusă acestor
atribute fiind posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Articolul 5 din codul de procedură penală astfel cum a fost modificat prin legea
numărul 281 din 1.07.2003 prevede că în tot cursul procesului penal este garantată
libertatea persoanei.
Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt mod şi nici
nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii decât în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege.
Dacă cel împotriva căruia s-a dispus măsura reţinerii a arestării preventive, a internării
sau orice altă măsură de restrângere a libertăţii consideră că aceasta este ilegală, are
dreptul în tot cursul procesului penal să se adreseze instanţei competente potrivit legii.
6. Principiul Respectării Demnităţii Umane. El a fost introdus în codul de procedură
penală în legea 182 din 05.aprilie 1990 în articolul 5.1 care are următorul conţinut :
orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată
cu respectarea demnităţii umane.
Supunerea acestei persoane la tortură sau la tratamente cu cruzime inumane sau
degradante este pedepsită de lege.
Adoptarea acestui principiu este urmarea aderării României la convenţia împotriva
torturii, a altor pedepse ori tratamente inumane sau degradante adoptată la New York
în 1984. În 1990 a aderat la această convenţie. Garanţiile realizării principiului
respectării demnităţii umane se regăsesc atât în codul de procedură penală cât şi în
codul penal, astfel articolul 68 din codul de procedură penală prevede că este interzis
a se întrebuinţa violenţe sau alte mijloace de constrângere în luarea declaraţiilor
necesare procesului penal.
Articolul 266 din codul penal reglementează infracţiunea de cercetare abuzivă.
7. Principiul Prezumţiei de Nevinovăţie. Articolul 5.2 din codul de procedură penală
astfel cum a fost modificat prin legea nr. 281 din 01.07.2003 are următorul conţinut:
Orice persoană este considerată nevinovată până când vinovăţia sa este stabilită
printr-o hotărâre penală definitivă.

8
Prezumţia de nevinovăţie a fost consacrată de articolul 11 din declaraţia universală a
drepturilor omului adoptată în adunarea generală ONU din 10.12.1948.
Învinuitul sau inculpatul nu trebuie să producă probe de nevinovăţie decât în situaţia în
care organul judiciar care are sarcina probaţiunii a strâns probe de vinovăţie prin care
să atragă răspunderea penală a inculpatului. Numai în această situaţie învinuitul sau
inculpatul poate să probeze în apărarea sa lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie
administrând în acest sens toate probele prin care să demonstreze lipsa de temeinicie
a probelor de învinuire asigurând astfel realizarea corectă a prezumţiei de nevinovăţie.

SECȚIUNEA III

Proprietățile și clasificarea urmelor de mâini

Operatia complexã de descoperire, revelare, fixare si ridicare a urmelor crestelor
papilare de la fata locului se realizeazã încã de la începutul cercetãrii, în functie de
modul în care s-au format aceste urme .
Urma papilarã, indiferent cã este a degetului, a palmei, a întregii mâini sau a tãlpii
piciorului, se formeazã prin contactul direct al acesteia cu o suprafatã, fie un obiect
oarecare.
Contactul palmei și plantei infractorului cu diferitele suprafețe întâlnite la locul
sãvârșirii faptei creazã urme ale crestelor papilare. Aceste urme apar, în cele mai
multe cazuri, ca efect al depunerii de pe degete, palme sau tãlpi pe obiectele cu care
vin în contact.
Ele pot lua însa nastere si prin detasarea de substante de pe suprafata atinsã ( praf,
sânge, vopsea etc.).
Când obiectul atins este moale, crestele papilare se imprimã în adâncime, lãsând
urme în relief.
De altfel, urmele de picioare se pot forma atât în timpul stationãrii, cât si în miscare,
sub actiunea greutãtii corpului uman ca urmare a functiilor de sprijin si locomotorie ale
picioarelor sau a executãrii altor actiuni.
În miscare, urmele se pot creea în mers (mers normal, alergare, sãrituri) sau cu
ocazia actiunilor executate cu piciorul (lovituri, impingeri, alunecãri etc.).
La mersul normal urma începe sã se formeze între cãlcâi si suprafata pe care se
sprijinã piciorul. Apoi urmeazã rulare a piciorului spre vârf, moment în care se imprimã
succesiv celelalte regiuni ale acesteia.

9
În procesul mersului la formarea fiecarui pas existã un moment în care greutatea
corpului rãmâne pe un singur picior. Acesta este momentul în care se imprimã relieful
suprafetei plantare rãmasã în contact cu suportul.
În functie de modul de formare, crestele urmelor papilare, atât cele ale degetelor, ale
palmei, ale întregii mâini, cât si cele ale tãlpii piciorului se pot prezenta astfel:
A. Urme statice sau dinamice.
Urmele statice se formeazã de regulã prin apãsare pe suport cu degetul, palma sau
întreaga mânã, precum si cu talpa piciorului în timpul stationãrii sau în procesul
normal al mersului, producând mai exact forma si dimensiunile desenului papilar.
Astfel, valoarea cea mai mare pentru identificarea persoanei o au, bineinteles urmele
statice, întucât reusesc sã redea cu claritate desenul papilar si detaliile sale
caracteristice.
Spre deosebire de urmele statice, urmele dinamice, prezentându-se sub forma unor
mânjituri ca urmare a alunecãrii palmei sau piciorului într-o anumitã directie pe
suprafata cu care vine în contact, pot servi în cel mai bun caz la o indentificare
genericã.
B. Urme de suprafatã sau de adâncime, în functie de plasticitatea suportului primitor
de urmã.
Urmele de suprafatã se creazã în douã moduri: prin stratificare si destratificare.
Urmele de stratificare iau nastere prin depunerea de secretii papilare sau a altor
substante de pe talpa piciorului sau a palmei pe suprafata de contact.
Urmele de suprafatã create prin destratificare, se formeazã datoritã ridicãrii substantei
existente anterior pe obiect ( praf, vopsea ), adicã prin atasarea unor substante usor
detasabile de pe suprafata de contact pe talpa piciorului sau a palmei. În functie de
calitãtile fizice si cantitatea materiei atasate, urma creatã va reproduce mai mult sau
mai putin exact forma si relieful piciorului sau a mâinii. Astfel, de la caz la caz, primele
urme de destratificare vor fi în parte o reprezentare deformatã a structurii exterioare a
palmei sau piciorului, creând un relief confuz, dar care pe parcurs pot reda exact
forma si mãrimea acestora ori a anumitor zone.
Urmele de adâncime sunt de exemplu, urme formate în chit moale, în cearã, în
plastelinã, în vopsea neuscatã s.a. si astfel, ele se deosebesc de celelalte urme lãsate
pe o suprafatã durã, de genul sticlei, care sunt de suprafatã. Planta piciorului este
reprodusã sub aspectul tridimensional. Uneori pot fi întâlnite urme de regiuni digitale
care redau atãt suprafata plantarã, cât si pe cea dorsalã, cãpãtând forma unui vârf de

10
ciorap. Este cazul urmelor lãsate în zãpadã, nisip, pãmânt umed, sol moale argilã
e.t.c. La fel si urmele papilare de adâncime ale mâinilor rãmân prin imprimarea
profilului crestelor papilare în diverse materii plastice ca argila proaspatã, chitul si
vopseaua proaspãtã de la geamuri sau de la diferite obiecte chituite ori vopsite,
cearã ,anumite alimente (ciocolatã, unt, etc. ), în praf de fãinã si altele. Aceste urme
reprezintã de asemenea, imaginea negativã a desenului papilar creator. Urmele de
adâncime pot rãmâne si pe suprafetele usor prãfuite prin detasarea de pe acestea a
stratului de praf care se depune pe degete, de exemplu, pe cristalele de pe birouri, pe
dulapuri, pervazelor ferestrelor, unele piese ale autovehiculelor etc.
C.Urmele papilare vizibile sau latente ( invizibile ), întâlnite de regulã la urmele de
suprafatã fomate prin stratificare.
Asadar urmele de suprafatã prezentate mai sus, pot fi la rândul lor, vizibile si invizibile
(latente).
Urmele vizibile, care se mai numesc si colorate sunt lãsate de talpa piciorului, de
palmã sau de degetele murdãrite cu substante colorante, cum ar fi : sânge, vopsea,
cernealã, noroi, praf, ciment, funingine, var, tus, etc. În unele cazuri urmele digitale
colorate rãmase pe obiecte nu retin în conditii perfecte caracteristice desenului
papilar, fiind simple mânjituri, datoritã îmbibãrii cu substante a santurilor ce despart
crestele papilare cu substanta colorantã, urmele papilare pot avea aspect diferit. Astfel
degetele murdãrite cu sânge sau vopsea si aplicate în mod repetat pe diferite obiecte
vor lãsa la început urme digitale sub formã de mânjituri, iar apoi urmele crestelor vor fi
albe, iar cele ale santurilor, colorate. Explicatia este urmãtoarea: la început datoritã
cantitãtii mari de substantã colorantã, santurile sunt îmbinate cu substanta respectivã
si de aceea urmele crestelor nu se disting de cele ale santurilor având aspectul unor
mânjituri. Prin atingerea repetatã a diferitelor obiecte, substantã colorantã aflatã pe
crestele papilare, care sunt în relief, se subtiazã, din ce în ce pânã se sterge. Când pe
creste nu se mai aflã materie colorantã se vor reproduce doar urmele santurilor
papilare, prin depunerea substante care se aflã în ele. În aceastã situatie urmele apar
ca un negativ al desenelor papilare.
Urmele papilare invizibile (latente), rãmân prin depunerea sudorii si a grãsimii umane
de pe piele, ca efect al atingerii cu mâna sau planta, voluntar sau involuntar, a
anumitor obiecte (de exemplu, când infractorul a pus mâna pe borcanul gãsit pe
fereastrã, pe diferite cãrti, acte, sau s-a sprijinit cu mâna pe mobilã din încãpere, a
bãut apã dintr-un pahar etc.)

11
La crearea acestui gen de urme pot sã concure si alte substante, deoarece vârfurile
degetelor în anumite situatii sunt murdãrite cu o largã varietate de substante invizibile
susceptibile transferului cum sunt, mai ales, grãsimile (ulei), unsorile de pe piesele
metalice, produsele petroliere, cremele si vaselinele incolore, sãrurile de urinã etc.
Prin urmele invizibile nu se înteleg numai cele mentionate, ci si acelea care sunt
vizibile într-o oarecare masurã, însã pentru a fi examinate corespunzãtor este necesar
sã fie relevate.
Urmele latente contrar aparentelor, sunt în mare majoritate a cazurilor de o calitate
mai bunã decât urmele vizibile. Explicatia constã în aceea cã urmle latente se
formeazã prin depunerea unui strat foarte subtire de substantã, capabilã sã redea
fidelitatea detaliilor caracteristice ale crestelor papilare si chiar al porilor.

SECȚIUNEA IV

Detalii caracteristice desenului papilar

Structura pielii și formarea crustelor papilare
Pielea este învelisul care îmbracã întreaga suprafatã a corpului uman. Ea este
formatã din trei straturi : epidermul, dermul si hipodermul(vezi fig.1).
Epidermul3 este partea exterioarã a pielii, fiind alcãtuit din mai multe straturi de celule
epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte si formeazã un strat
cornos relativ dur, care face din epiderm un învelis protector al pielii.
Dermul sau pielea propriu-zisã, este un tesut fibros, viu, conjunctiv si elastic. El
contine vase capilare, vase arteriale si venoase, precum si terminatiile a numerosi
nervi senzitivi.
Hipodermul4 este stratul cel mai profund, situat sub derm, care face legãtura între
piele si organele interioare. Crestele papilare existente pe suprafata pielii, de pe
interiorul mâinilor si de pe talpa picioarelor, formeazã desenul papilar, un desen pe cât
de complicat, pe atât de util în identitatea fizicã a unei persoane.

3
În greacă “ epi “ = pe; “ dermo “ = piele (n.a.)
4
În greacă “ hipo “ = sub (n.a.)

12
 Fig.1 - Sectiune transversalã în piele
epidermul; dermul

Din desenele papilare sunt considerate ca fãcând parte si încretiturile pielii care
strãbat transversal crestele papilare, denumite linii albe, precum si liniile ce se
formeazã pe epiderm în zona santurilor flexorale(vezi fig.2).

Fig. 2 - Desen papilar:

a) creste papilare
b) linii albe
c) linii ale santurilor flexorale

Desenele papilare imprimate pe suprafata unor obiecte, cunoscute în criminalisticã si

sub denumirea de dactilograme, sunt de douã feluri:
 dactilograme care prezintã desenele papilare imprimate voluntar. În limbajul de
specialitate acestea sunt denumite fie amprente papilare, fie impresiuni, fie
amprente de comparat;
 dactilograme care reprezintã desenele papilare imprimate involuntar pe un
obiect oarecare,sunt denumite urme papilare sau amprente în litigiu.
În functie de locul unde se aflã situat pe suprafata pielii desenul papilar,
impresiunile si urmele pot fi:
 digitale, când reprezintã crestele papilare de pe suprafata interioarã a
degetelor;
 palmare, când reprezintã crestele papilare de pe întreaga suprafatã interioarã a
palmelor;
 plantare, când reprezintã crestele papilare de pe talpa picioarelor.

13
Proprietãtile desenelor papilare
A. Unicitatea sau individualitatea desenului papilar.
Cercetãtorii în materie de dactiloscopie, pe baza studiilor efectuate si a experientei
practice în acest domeniu, au ajuns la concluzia certã cã este imposibil a se întâlni
douã persoane cu desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecãrui deget
are o morfologie unicã neexistând douã degete cu desene identice, chiar la aceeasi
persoanã. Asadar, desenele papilare se deosebesc între ele prin forma si prin detalii
caracteristice, ale cãror numãr si varietate fac practic imposibilã întâlnirea a douã
amprente identice.
Astfel, unicitatea desenelor papilare constã în faptul cã fiecare persoanã are un desen
papilar propriu, pentru fiecare deget în parte.
B. Fixitatea desenelor papilare. Desenul papilar apare în luna a treia a vietii
intrauterine a fãtului si primeste forma definitivã în luna a sasea. El nu se schimbã nici
dupã moartea persoanei, ci se distruge prin procesul putrefactiei tesuturilor.
Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de schimbãri datoritã “ vârstei
sau anumitor boli ” însã “forma desenului papilar rãmâne aceeasi“.
C.Inalterabilitatea. Este determinatã de faptul cã în mod normal un desen papilar nu
poate fi modificat sau înlãturat numai rãnile adânci, care foreazã în adâncime stratul
dermic,distrugând papilele, precum si unele boli, de tipul leprei, pot duce la alterarea
involuntarã a desenului.
Structura desenului papilar
Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate. Din aceastã cauzã s-a impus
împãrtirea lor pe categorii, grupe tipuri, clasificare determinatã de necesitatea unui
sistem simplu si eficace de înregistrare, în vederea identificãrii lor ulterioare.
Primul criteriu îl reprezintã regiunea anatomicã a corpului pe care o ocupã, respectiv
regiunile digitale, palmarã sau plantarã.
Degetul de la mânã are trei falange care constituie, fiecare în parte, o zonã papilarã a
degetului respectiv, despãrtitã de celelalte prin santuri flexorale.
Cele trei falange poartã urmãtoarele denumiri, începând de la vârful degetului spre baza
lui: falangetã, falanginã si falangã, la fel numindu-se si santurile flexorale de la baza
fiecarei falange, recpectiv santul flexoral al falangetei, al falanginei sau falangei (vezi
fig.3 )

14
 Fig. 3 - Zonele papilare de la degetele mâinii.
a) zona falangetei;
b) zona falanginei;
c) zona falangei;
d) santuri flexorale;

Indiferent de regiunea sau zona în care se gãsesc, desenele papilare, au o importantã

aproape egalã în indentificare . Dintre acestea se disting totusi desenele de pe falange,
ale cãror urme rãmân cel mai frecvent la fata locului. Datoritã particularitãtilor lor de
structurã, aceste desene sunt singurele folosite în înregistrãrile dactiloscopice.
Crestele papilare care alcãtuiesc structura desenului falangitei formeazã de regulã, trei
zone:
 zona de bazã, dispusã între santul flexoral si centrul desenului, fiind
formatã din linii drepte sau curbate spre centrul desenului, situatã între centrul
desenului si cuta interfalangicã. În locurile în care liniile marginale ale celor trei
zone se întâlnesc în formã de triunghi se formeazã figura numitã deltã. Deltele
pot fi albe sau negre, dupã cum sunt formate din creste papilare contopite sau
paralele. Locul în care cele douã brate exterioare ale deltei negre se unesc,
sau în care cele douã creste papilare paralele ale deltei albe se despart, se
numeste punct deltic.

Deltele prezintã o deosebitã importantã în dactiloscopie, deoarece de existenta sau

inexistenta lor, de numãrul si de pozitia lor în desenul papilar va depinde forma de
clasificare a acestor desene, în majoritatea sistemelor dactiloscopice.
 zona centralã sau nuclearã, zona ce detine ponderea cea mai mare în clasificare,
este formatã din liniile desenului central, în formã de cercuri, arcuri, spirale, laturi,
constituind partea cea mai importantã din punctul de vedere identificãrii persoanei

 zona marginalã, alcãtuitã din crestele aflate la exteriorul desenului este formatã
din arcuri care iau forma conturului degetelor, situatã în vârful si marginile
falangetei.

15
 Fig. 4 - Diferite forme de delte.

În sistemul nostru de organizare a evidentei dactiloscopice, dupã numãrul si pozitia

degetelor vom deosebi mai multe forme de desene papilare, si anume:
a). Desene adeltice sau de tip arc, când desenul papilar al unei falangete nu
cuprinde nici o deltã, fiind format numai din douã zone papilare;
b). Desene monodeltice sau de tip lat, în care zona centralã are efectiv forma
unui lat pornind din dreapta sau din stânga desenului, de aici si subclasificarea în
dextrodeltice si sinistrodeltice ( în acest caz desenul papilar are o singurã deltã în partea
stânga sau în partea dreaptã );
c). Desene bideltice sau de tip cerc, zona centralã fiind sub forma de cerc, de
spiralã, de laturi., în acest caz desenul papilar cuprinde douã delte;
d) Desene polideltice sau de tip combinat, majoritatea prezentând trei delte si
foarte rar patru delte;
e). Desene exceptionale sau amorfe, care nu se aproprie de desenele papilare
obisnuite. literatura de specialitate semnaleazã, astfel, un tip de desen (simian)
asemãnãtor maimutelor, întãlnit la unii handicapati mintal, precum si un tip danteliform,
întâlnit în tara noastrã.
Pe lângã particularitãtiile de forma ale desenelor papilare, a cãror contributie în
procesul identificãrii se reduce la stabilirea genului sau grupului din care face parte
degetul unei persoane, amprenta digitalã contine si o serie de puncte caracteristice
sau detalii, de naturã sã permitã identificarea certã a individului.
Potivit teoriei si practicii criminalistice dactiloscopice, atât din tarã noastrã, cât si din
strãinãtate, au fost stabilite un numãr de aproximativ 20 de tipuri de detalii. Mai jos vor
fi prezentate câteva detalii caracteristice, cu precizarea cã determinarea acestora se

16
face pe amprenta în sensul acelor ceasornicului, începutul fiind socotit în stânga jos.
Astfel:

 capãt de creasta papilarã, respectiv început de creasta, situat la stânga, si

sfârsi de creasta papilarã, dispus în dreapta;
 bifurcare, deci creasta papilarã se împarte în doua creste, si trifurcare, dacã
creasta papilarã se împarte în trei creste;
 contopire simplã si contopire triplã, ce reprezintã reversul situatiei de mai sus;
 întrerupere în traseul crestei , pe o portiune de 2 mm;
 fragment de creastã papilarã;
 butoniera, determinatã de o scurtã bifurcare a unei creste, urmatã de revenirea
la traseul normal;
 inel, detaliu care se apropie de butonierã, fiind însã circular;
 deviere a douã creste ce aveau tendinta sã-si uneascã traseul;
 intersectie a douã creste papilare;
 cârlig, detaliu format de un fragment mic de creastã, atasat unei creste mai
mari;
 anastamozã, creasta ce uneste, sub forma unui pod, alte douã creste papilare.

17
SECȚIUNEA V

Modul de creare a urmelor papilare. Descriere generală

Sunt create ca urmare a activitatii umane. Se produc prin contactul mainii cu diferitele
obiecte din mediu sprijinire, apucare, impingere, s. a.
Ele apar in general ca urme de suprafata de stratificare pe obiecte cu suprafate
netede de pe maini, transpiratie, noroi, ulei, sange, vopsea, dar si de stratificare, maini
puse pe obiecte acoperite de praf. Ele apar in general ca urme latente deoarece
transpiratia si substantele secretate de piele sunt incolore.
Varietatea reliefului papilar esteatat de mare incat practic nu exista doi indivizi cu
acelasi relief. Utilizarea reliefului papilar la identificarea persoanelor este o chestiune
destul de veche:
 1866 M. Malpighi prime studii ale crustelor papilare si porilor sudoripari;
 1877 W. Hershell functionar britanic in India vorbeste despre posibilitatea
identificarii dupa relieful papliar
 1880 H. Faulds in cursurile de medicina la Tokyo face mentiuni despre
caracterul unici longeviv al reliefului papilar.
Relief papilar formatiuni coniforme din stratul dermic uman aliniate sub forma de
creste despartite de santuri. Corespunzator, pe derma exista creste papilare. Crestele
papilare sunt strabatute de pori. Tehnica moderna permite extinderea examinarilor la
poroscopie.
Urmele create de crestele si relieful papilar de pe pielea omului: pe fata interioara a
palmelor si pe talpile picioarelor (mai rar) sunt studiate de DACTILOSCOPIE care se
ocupa cu identificarea persoanelor dupa aceste detalii.
La locul faptei, gasim: urme de degete si maini si fragmente de urme
Pentru examinarea comparativa se ridica impresiuni digitale.Dactilogramele sunt
fotografii ale impresiunilor digitale.
Proprietatile reliefului papilar
1. Longevitate apar aproximativ in luna a VI a de viata intra-uterina si exista pina la
distrugerea dermei.
2. Fixitate nu are loc nici o modificare naturala. Relieful persoanei creste doar odata
cu descuamarea pielii, dar ramine neschimbat formelor si structurilor.
3. Unicitate fiecarei persoane ii este propriu un anumit relief > posibilitate de repetare
este de 1 la 42 miliarde.
4. Inalterabilitate generata de fixitate. Practic, disparitia reliefului papilar presupune
distrugerea stratului dermic cicatrice de tip scleros cheloidian inform > de aici
scaderea sensibilitatii tegumentare, posibilitate de identificare dupa aceste cicatrice.
Cercetarea locului faptei pentru urme de maini una din categoriile foarte importante de
urme la locul faptei. Cautarea lor implica atentie, utilizarea de mijloace optice si de
iluminat (UV, normal, laser). Se va tine seama de posibilitatea de a se forma urmele
(mai ales latente) si de natura obiectelor pe care pot fi prezente: mobila, sticla, textile,
hartie, frunze).
Pot fi prezente ca: a) urme de adincime praf, funingine, noroi, faina s. a. b) urme de
suprafata prin destratificare pe obiecte prafuite sau pe suprafete vascoase ex. pe
mobile cu praf sau pe locuri manjite cu sange si apoi atinse (ex. mina cu si nge
sprijinita pe perete, apucarea victimei dupa injunghiere
Cercetarea locului faptei presupune metodicitate, se va executa deplasarea si
cautarea conform traseului.
În faza statică se va face descoperirea si înregistrarea urmelor.
În faza dinamică se vor evidenția și ridică urmele .
Cautarea urmelor se face utilizind la descoperirea lor mijloace de iluminat si radiatie
UV. Data fiind transparenta cel mai adesea urmele de maini sunt latente se valorifica
luminiscenta in UV a substantelor existente in substantele de pe maini prin contrast cu
luminiscenta diferita a obiectelor pe care exista urma.
Evidentierea se face utilizand diferite substante chimice. Acestea se vor alege in
functie de natura armei (vizibila, latenta) si in functie de suprafata pe care se afla .
rosu sudan, argintorat, negru de fum, pulbere magnetica, carbune s. a. ex. argintoratul
recomandat pt. suprafete lucioase negrul de fum si ceruza pe aproape orice suprafata
galben lumogen pe suprafete multicolore vapori de iod pe hartie
Ninhidrina si alte substante chimice sunt utilizate la evidentierea urmelor de maini pe
piele umana.
Atentie la prafuire nu se va imbacsi urma!
Fixarea urmelor mentiuni in procesul verbal si realizarea de imagini foto. Fotografierea
se face cu aparatul perpendicular pe urma. Ridicarea prin mulare (daca sunt de
adancime). Dupa prafurie se face ridicarea cu folia adeziva.
Ridicarea urmelor de maini in special prin utilizarea foliilor adezive compozitia foliei
(gelatina, suport, protectie)
Modul de aplicare : obiecte mici (sticle, pahare, cioburi) pot fi ridicate cu urmele se
ambaleaza atent si se duc la laborator.
Relieful papilar este prezent atat pe palme cat si pe talpa piciorului ( pe suprafata
plantara), dar cel mai frecvent gasit la locul faptei este creat de palme, care ofera si
cea mai elocventa abordare criminalistica. Palma umana este impartita conventional
in urmatoarele zone: zona digitala, digito-palmara, tenara si hipotenara Degetele sunt
impartite pe segmente in falangete falangine falange. Clasificarea reliefului papilar de
pe falangete criteriul principal este delta (prezenta , nr. , pozitia).
Reliefuri adeltice crestele lor sunt orientate aproape paralel cu santul flexor uneori au
usoare denivelari.
Pot fi: simple toate crestele au pozitie paralela cu flexorul piniforme in partea centrala
o creasta isi schimba directia ascendent. cu confluenta -; dreapta sau stanga ca si
cele simple dar crestele isi schimba directia spre stanga sau dreapta cu lat dreapta /
stanga cu laturi opuse cu inceput de spirala
Reliefuri dextrodeltice sinistrodeltice a) dextrodeltice /sinistrodeltice cu laturi simple au
regiunea centrala din laturi succesive unul in altul b) dextrodeltice/sinistrodeltice cu
racheta laturile se unesc si dispar treptat
Reliefuri bideltice
 cu spirala dextrogite
 cu vartej
 cu cercuri concentrice
 elipsoidale, ovoidale
 cu laturi incarligate
Reliefuri trideltice
Reliefuri cu 4 delte mai rare
Reliefuri amorfe danteliforme
Identificarea dactiloscopica cele 12 puncte de coincidenta prin indicare imbucsare
geometrie
URMELE DE PICIOARE
Aceste urme sunt inerente savarsirii unei infractiuni, desi nu sunt intotdeauna cautate
si nici puse in evidenta. Rareori sunt generate de picioare desculte. Se creeaza in
general ca urme de suprafata de stratificare. Pot fi gasite si ca urme de adancime. Pot
fi -; statice, ale mersului normal sau dinamice, create prin alunecare.
Sunt in general vizibile, dar pot fi si sub forma de urme latente, atunci cand se calca
cu pantof curat pe podele curate sau pe covoare. Acestea urme pot fi evidentiate prin
intermediul metodei ESDA ( urma ridicata pe cale electrostatica cu toner ). In Marea
Britanie si SUA conform ultimelor cercetari urmele create de picioare- incaltaminte
sunt foarte usor relevabile prin ridicarea electrostatica a prafului pe folii metalizate
adezive. Apoi se procedeaza la identificarea obiectului de incaltaminte care a creat
urma. Realizatorii acestui procedeu au ajuns la concluzia ca urmele de picior sunt la
fel de particulare ca si cele crerte de maini. Aplicand studii de anatomie si fizica , in
urma unor numeroase teste de laborator a fost pusa la punct o noua metoda de
identificare. Se cunoaste ca piciorul cuprinde 26 de oase diferite. Presiunea aplicata si
modul de a calca variaza de la persoana la alta in mod foarte evident. Sa ne amintim
ca un pantof nou trebuie purtat “ spre a se adapta” la picior. Cum fiecare persoana
calca particular, uzura talpilor se va produce in mod specific. Specialistii britanici au
creat un aparat numit “ Pedobarograf” care masoara presiunea specifica si modul de
repartizare pentru fiecare persoana, permitand crearea unor modele de uzura
specifica a talpilor de pantof. Astfel, chiar in lipsa pantofilor propriu- zisi se poate
reproduce modelul de uzura al incaltamintei unei persoane baunite. Urmele de picior
ofera informatii despre modul de deplasare (fuga, lent), nr. participanti,directia (venirii,
plecarii).
Fixarea urmelor de picioarese face prin : descrierea in procesul verbal si fotografiere,
se pot ridica urmele izolate cu pelicula adeziva daca sunt de adancime mulare se
curata de corpuri straine, se evacueaza apa ( pompa, sugativa). a) Descrierea in
procesul verbal cu indicarea distantei pe care se intind, localizarea, se va indica tipul
(dinamic, static). Se masoara de la nivelul talpii.
Metoda Causse prin caroiaj ofera posibilitatea stabilirii unor elemente particulare. b)
fotografierea se face in asamblu, pentru surprinderea directiei mersului de ansamblu,
si apoi de detaliu.
Fixarea se face si prin mulare, atunci cand este necesar. Se va curata urma de
impuritati, apa, etc. Pentru urme de adancime lasate in nisip se face un mulaj cu
serlac sau cauciuc si liconic, in zapada se va turna sulf topit, in alte soluri mularea se
va face cu gips, colodion, ciment dentar
Cararea de urme este un ansamblu de urme care indica directia deplasarii,
deprinderilor de mers (ex. schiopatat, tarat picior), transportul de greutati.
Mersul invers atentie la modul de formare a urmei. Acesta va fi diferit de cel normal.
Modul de a caca si urmele pot indica eventualele profesii. (ex. militar pas egal, larg;
balerin unghi mare, boli fizice, psihice).
Elemente linia mersului format din dreptele ce unesc centrul urmelor de calcai drept si
cel stang ==> o linie franta. Lungimea pasului este data de distanta dintre doua urme
consecutive. linia de directie a mersului latimea pasului unghiul pasului deschiderea
(in grade) intre linia de directie si axa talpii.
URMELE DE DINȚI
Create prin muscare pe obiectele primitoare pot aparea pe alimente obiecte corpul
victimei
Pot fi de adancime de suprafata uneori apar excoriatii pe pielea victimei
Caracteristicile individuale ale dintilor: latimea variata, distantare plasare diferita a
arcadelor uzuri diferite defecte, tratamente
Descoperirea este simpla, fiind urme vizibile. Fixarea foto + proces verbal (pentru
suprafata) prin mulare. Fotografierea se facce perpendicular pe obiectul purtator (intai
ansamblul si apoi detalii).
URME FIRE DE PĂR
Desi sunt considerate usor de examinat, firele de par pun probleme complexe atunci
cand sunt gasite la L. F. Este necesara o studiere atenta a lor pt. a decide din ce parte
a corpului uman provin, daca nu sunt de animal, daca provin de la persoana de sex
feminin sau masculin.
Gasirea la locul faptei a unor fire de par, se poate produce in cele mai diverse moduri
(ex. pe corpul victimei, pe corpul altor persoane (agresat, complici), pe obiecte, sub
corpul victimei, in mainile acesteia, pe lenjerie, pe vehicule, sub vehicule, pe iarba, pe
frunze. Pot aparea ca fire izolate sau smocuri.
Firele de par pot oferi o multime de elemente despre persoana de la care provin. Pot
duce chiar la identificare, fara alte probe. (ex. cazul Mihaela Nuta inclusiv grupa
sanguina).
Studiul firului de par ofera date despre obiceiuri alimentare, igiena (tonsura, spalat,
permanent, paduchi, etc. ), fumat (toxice), varsta (culoare), sex (lungime, vopsit).
Descoperire si fixare deoarece sunt mai greu de observat, mai ales pe textile se va
utiliza iluminat (si UV). Se va descrie in procesul verbal locul si aspectul (fixe, smocuri)
se fotografiaza in detaliu. Ridicarea cu penseta in plicuri in eprubete sau borcane.
Recoltarea pt. comparatie prin pieptanare, taiere, smulgere.
Studiul de laborator va curpinde cu necesitate stabilirea datelor privind: aspectul rupt,
taiat, smuls; provenienta -; animal, om (ce parte a corpului); alte caracteristici.
Distinctia intre parul de om si animal se face in functie de grosimea peretilor.
URMELE DE SÂNGE
Sunt prezente intotdeauna la faptele de violenta, cand are loc vatamarea corpului unei
persoane. Ele indica pozitii, miscari, deplasare, directia unor lovituri. Cantitatea si
culoarea ne indica gravitatea vatamarii, organul ori vasul lezat.
Exista cazuri ideale cand urmele nu au fost indepartate prin spalarea hainelor,
podelelor etc. Aspectul picaturilor ne indica unghiul de incidenta in cadere rotunda pt.
unghi drept, ori alungita pt. unghi ascutit. Cautarea si fixarea urmelor de sange este in
unele cazuri un proces complex, adeseori autorul a avut timp sa spele petele de
sange, sa spele hainele etc..
Se vor utiliza inclusiv UV care da o luminiscenta distincta chiar pt. locuri spalate.
Se cauta pe haine, incaltaminte, corp (victima, agresor, sol, obiecte s. a. m. d. ). (ex.
in cazul Anda in chiuveta, in cazul Zaher pe peretii holului si usa liftului). Fixare
descriere in procesul verbal aspect, dimensiuni, pozitie.
Fotografierea de ansamblu cat si de detaliu
Ridicarea in functie de timpul scurs pipetare, razuire; dilutie in functie si de cantitate cu
ser fiziologic si apoi cu sugativa. Obiectele patate de sange se vor ambala in cutii,
evitand plierea > "contaminarea" urmei.
Expertiza stabilesc originea (om sau animal), eventuale boli, regiunea corpului de
provenienta), testul ADN.
URMELE FIZIOLOGICE
Sunt: sperma, saliva, transpiratie, urina, fecale
1. Petele de sperma sunt rezultatul secretiilor glanduale sexuale
Ele se pot datora unui act sexual, perversiunilor, polutiei nocturne sau altor motive (ex.
spanzurati, sufocare); sunt importante pentru ca indica grupa sanguina.
Se pot gasi pe corp, obiecte, haine, inclusiv sol. Pe haine sau textile in general, lasa
un aspect gri alb fluorescenta la UV. crusta solzoasa .
Cercetarea se face de preferinta la lumina zilei. Se cauta pe corpul si hainele victimei,
apoi pe obiect sau sol.
Fixarea si ridicarea proces verbal in care se face descrierea locului, starea (uscat,
proaspat). Prin fotografiere mai rar. Nu prea e posibil, deoarece culoarea e putin
vizibila in fotografii. Ridicarea se face in functie de stare. Prin umectare cu apa
distilata sau glicerin si hirtie filtru.
!! Nu se vor razui, pentru ca se distrug spermatozoizi si ar aparea urme false.
Examinarea va indica grupa sanguina, boli, tipul (secretor, nesecretor), nr. persoane.
2. Petele de salivă formate din secretii ale glandelor salivare: apa, celule
descuamate. Aspectul si dimensiunile sunt influentate si de suport, de timpul scurs
pina la descoperire, mediu, temperatura. Pot aparea practic la orice infractiune, insa
sunt mai greu de descoperit prin uscare. Uneori au aspectul unor pete umede aproape
incolore. Pot fi gasite pe obiecte, corpuri, alimente, pahare, tigari. Indica si grupa
sanguina, boli. La UV dau fluorescenta albastruie vie!
Fixarea se vor indica in Procesul verbal obiectele pe care se afla petele (eventual si
urma de muscatura).
Ridicarea cu obiectul suport sau cu hirtie filtru Se va observa sa nu vina in contat cu
alte obiecte.
Urmele create de imbracaminte
Pot fi dinamice sau statice de adancime sau de suprafata
Se gasesc pe sol, zapada, pereti, vehicule, pe acestea reproducandu se textura,
coaserea etc. In general, ele nu au prea multe elemente de identificare, cu exceptia
cazului cand exista defecte, detalii specifice, urme de reparatii etc.
Descoperirea si fixarea, in general sunt vizibile. in procesul verbal se va mentiona
dimensiunea, aspectul. Pentru urmele de adancime se vor face mulaje.
in faza dinamica se vor face fotografii realizate la lumina naturala sau obisnuita. in
laborator se vor examina fotografii detaliate caracteristice
Urmele sub forma de obiecte sau resturi de obiecte
Pot fi gasite la locul faptei si reprezinta obiecte ce au fost folosite de infractori la
savirsirea infractiunii sau au fost abandonate pe traseu, au rezultat din accident ( ex.
obiecte de imbracaminte, pantofi uzati inlocuiti cu unii mai noi, haine grele,
instrumente, rupturi din haine pe garduri, parti din caroserii vehicule, arme
abandonate, parti de aeronave, bagaje,etc. permit stabilirea sferei persoanelor. Sunt
urme olfactive ce pot fi valorificate cu cainii.
Descoperire si fixare relativ simpla. Aceste urme sunt intotdeauna vizibile. Uneori apar
ca fire si fibre textile, petece, resturi materiale, ambalaje (ex. Muzeul Brukental sticla
whiski, ambalaj celofan, tigari Cazul Zaher
Se noteaza in procesul verbal locul, descrierea, fixare cu foto si video. Iluminat
suplimentar 2 surse de intensitate diferita pt. contururi si detalii.
Ridicarea cu penseta sau manusa Ambalare in functie de dimensiunile obiectului sau
restului.
Se vor verifica existenta urmelor papilare pe ele.
În laborator se poate stabili provenienta, fabricatia, uzura, eventual meseria persoanei
care le a folosit.
Urmele de praf și noroi
Pot fi gasite pe haine, incaltaminte, sol, pereti, mobila, garduri s. a.
Ofera indicatii cu privire la deplasarea persoanelor la diferite medii in care a stat
ascuns, a trecut sau lucreaza subiectul.
Urmele se cauta pe haine, in tivuri, cusaturi, la borul palariei, la mansete etc.

SECȚIUNEA VI

Aspecte generale privind relevarea urmelor papilare

Urmele invizibile pot fi scoase în evidentã cu ajutorul mijloacelor tehnico-criminalistice în
functie de natura obiectului primitor, folosindu-se tratamente optice, mecanice sau
chimice.
Descoperirea urmelor papilare, relevarea acestora, poate fi caracterizatã drept unul
dintre cele mai dinamice domenii ale tehnicii criminalistice, sub raportul perfectionãrii
stiintifice.
În legaturã cu metodele de relevare a urmelor de mâini se impun douã precizãri. În
primul rând, acestea nu-si gãsesc aplicarea numai în cercetãrile întreprinse la fata
locului, ci si în examinãrile fãcute în laborator asupra obiectelor presupuse a fi purtãtoare
de urme. În al doilea rând metodele mai jos mentionate nu sunt destinate în exclusivitate
revelãrii urmelor papilare, multe dintre ele gãsindu-si aplicabilitatea si în revelarea
urmelor formate de alte pãrti ale corpului omenesc, cum ar fi, de exemplu, urmele de
buze, de urechi.
De regulã, urmele papilare latente se relevã cu ajutorul colorantilor. Acestia actioneazã
prin aderentã fatã de grãsimea si transpiratia continute de urmele lãsate de degete,
palmã sau plantã, ori pot intra în reactie cu unele sãruri sau aminoacizi ce existã în
transpiratia din urme.
Înainte de a se trece la revelarea urmelor papilare latente este necesar sã se studieze
suportul si urma descoperitã pe acesta, în scopul determinãrii celui mai indicat procedeu
de lucru.
Dacã obiectele pe care se pot gãsi amprentele papilare se aflã în aer liberîn gheatã
sau zãpadã  ele pot fi dezghetate încet asezându-se într-un vas în asa fel ca apa
murdarã provenitã din topire sã nu se scurgã peste urmã si s-o distrugã; totodatã, înainte
de a se introduce obiectul într-o încãpere încãlzitã, se va rãzui de pe el cu cea mai mare
precautie, cât mai multã zãpadã sau gheatã. Urma se relevã numai când obiectul este
uscat în întregime.
Un obiect umed se usucã prin actiunea aerului la temperatura obisnuitã a camerei. Ca o
regulã generalã, nici într-un caz nu trebuie examinat un obiect rece si nu trebuie relevatã
o urmã de pe un asemenea obiect.
Când urmele se gãsesc pe obiecte aflate într-o încãpere rece, pentru examinarea lor
aceasta va fi în prealabil încãlzitã dar nu prea repede, cãci existã pericolul ca obiectele
purtãtoare sã se abureascã.
Pentru relevarea urmelor papilare se pot folosi mai multe metode: pudrare (cu pensula,
prin pulverizare sau afumare); aburirea cu un vapori de iod; producerea reactiei chimice
a substantelor din compozitia urmei.
A.Tratametul optic
Înainte de aplicarea oricãrui tratament, obiectele si locurile unde se presupune cã
infractorul a lãsat urme sunt examinate cu ochiul liber sub actiunea unor surse de luminã
albã dirijatã, sub diferite unghiuri de incidentã. Ca sursã de luminã pot fi folosite lanterne,
reflectoare, ferestre sau chiar oglinzi pentru reflectarea razelor solare.
În cazul obiectelor transparente este indicatã examinarea prin transparenta. De multe ori
aceste examinãri sunt satisfãcãtoare si se pot finaliza cu observarea clarã si
fotografierea urmelor în starea în care au fost lãsate. Imaginile urmelor obtinute in acest
fel sunt de regulã de calitate superioarã si pot fi folosite în examinãrile poroscopice.
Uneori componenta chimicã a urmelor papilare latente si o serie de elemente poluante
emanate de mediul înconjurãtor care contureazã amprentele pot deveni fluorescente sub
actiunea unor surse de luminã specialã. Aceastã fluorescentã poate fi vizibilã cu ochiul
liber sau poate apare când se folosesc filtre, detectore cu radiatii ultraviolete (UV) sau
infrarosii (IR). În general, este convenabilã excitarea suprafetei examinate cu o sursã de
luminã cu lungime de undã scurtã: utravioletã sau bleu-verde. Observarea trebuie atunci
fãcutã prin intermediul filtrelor care permit numai trecerea radiatilor cu lungimi mari de
undã. Aceste tratamente pot accentua fluorescenta suportului primitor, permitând astfel
evidentierea urmelor prin mãrirea contrastului fatã de fond.
În activitatea criminalisticã, fluorescenta poate fi obtinutã cu ajutorul lãmpilor de radiatii
ultraviolete a surselor universale de luminã special construite pentru laboratoare de
criminalisticã (din care cele mai cunoscute sunt “ Polilight “  ul si“ Crime scop “  ul) ori
cu ajutorul laserelor.
Aceste surse de luminã se pot folosi atât la examinarea amprentelor netratate prin
procedee mecanice sau chimice, cât si a celor care au fost supuse unor astfel de
tratamente .
Amprentele netratate colorate de substante ca: cernealã, grãsimi sau detergenti, vor
prezenta sub tratament optic fluorescentã mai puternicã. Suprafetele de metal, hârtie,
materiale plastice si altele, prezintã o fluorescentã a fondului mai puternicã decât a
urmei, aceasta ajutã însã la întãrirea contrastului amprentelor contaminate cu sânge.
În cazul urmelor relevate prin pudrare sau tratate cu substante chimice, fluorescenta
este în principal un mijloc de mãrire a sensibilitãtii detectãrii si de sporire a contrastului.
O substantã luminiscentã nu are fluorescentã decât dacã este excitatã de o razã de
lungime de undã adecvatã.
Dacã sub actiunea luminii folosite nu se produce nici o fluorescentã, înseamnã cã urma
nu contine nici o componentã fluorescentã sau cã raza utilizatã nu este idealã ori cã
amprenta se confundã cu sportul. Schimbând lungimea de undã, se poate excita
fluorescenta amprentei fãrã excitarea fondului sau viceversa. Amplificând puterea sursei
luminoase, o urmã slabã poate deveni vizibilã.
Filtrul ales pentru detectarea sau fotografierea urmei trebuie sã opreascã la maximum
lumina accidentalã si sã nu ascundã fluorescenta. Schimbarea filtrelor poate aduce
efecte variabile pe contrastul amprentei. Filtrele cu “ banda pasenta “ pot sã disocieze
urma de fond, când fluorescenta acestora sunt de lungimi de unde diferite.
Existã trei categorii de bazã în materie de surse luminoase:
 laseri care produc una sau mai multe raze într-o parte a rectului;
 laseri colorati, reglabili sau cu o gamã largã de lungimi de undã;
 lãmpi de inaltã putere cu filtre care opresc lungimile de undã (scurtã sau lungã )
si cu filtre cu “ banda pasenta “.
Existã laseri cu oxigen, cu cristale, cu coloranti lichizi, cu xenon.
Cel mai utilizat tip de laser este laserul cu argon. Laserele de acest tip au o putere
variind între 200 milivvati si 4 VV si emit intre 488 si 514,5 nanometri. Sistemele mult mai
puternice( 10 - 20VV ) emitând în patru benzi de ultraviolete ( 333,6 - 351,1 si 368,8
nanometri ) si în zece benzi vizibile (454,5 - 528,7 nanometri ) permit detectarea unei
varietãti mult mai mari de substante fluorescente, precum si a contaminãrilor foarte
slabe.
Pentru examinarea urmelor în radiatii infrarosii, se utilizeazã un ansamblu compus din
videocamerã si ecran compatibil cu spectrul infrarosu.
B.Tratamentul mecanic.
Colorantii actioneazã prin aderentã fatã de grãsimea si transpiratia continute de urmele
lãsate de degete, palmã sau plantã ori pot intra în reactie cu unele sãruri sau cu
aminoacizi ce existã în transpiratia din urme.
Înaintea aplicãrii oricãrui procedeu de relevare cu substante fluorescente a urmelor
papilare latente, trebuie studiate obiectul si urma descoperitã pe el pentru a se hotãrâ
cea mai bunã procedurã de urmat. Obiectele umede se vor usca sub actiunea aerului, la
temperatura obisnuitã a camerei. Cele reci, mai ales când sunt de metal, se vor tine
câtva timp în încãperea unde va avea loc operatia de relevare pentru a ajunge la
temperatura mediului ambiant.
Practica a demonstrat cã cele mai bune rezultate se obtin la temperaturi de peste 180 C.
Pe suprafetele uleioase sau siropoase, nu este recomandatã pudrarea.
Dacã urmele sunt create prin destratificarea prafului de pe obiectul purtãtor, atunci
folosirea pensulei este contraindicatã. Transferul cu o folie adezivã sau fotografierea
directã devin operatiuni obligatorii.
Tratamentul mecanic al urmelor papilare latente poate fi realizat prin douã metode
devenite clasice: pudrarea (prãfuirea) si afumarea.
Pudrarea sau prãfuirea.
Este procedeul cel mai rãspândit si se poate realiza fie prin metode elctrostatice, fie prin
aplicarea cu ajutorul pensulelor de origine diferitã. Existã pensule din pãr de animal
(veveritã, puf de gâscã, strut etc.), din fibrã de sticlã si pensule magnetice.
Pudrarea sau prãfuirea constã în pulverizarea de prafuri sau pudre cu granulatie foarte
finã pe obiectul ori suprafetele purtãtoare de urme.
Substantele sau amestecul de substante folosite în relevare, pe lângã finetea lor, trebuie
sã îndeplineascã urmãtoarele conditii :
 sã fie în contrast de culoare cu suportul pe care s-a format urma (de exemplu, la
relevarea urmelor de pe o coalã albã de hârtie se foloseste un praf de culoare
închisã);
  sã prezinte o aderentã selectivã, deci numai la materia din urmã, si nu la întregul
suport, pentru a evita imbâcsirea urmei sau estoparea detaliilor caracteristice.
Dintre substantele întrebuintate frecvent în practicã, pot fi enumerate urmãtoarele:
ceruza (carbonat de plumb), negru de fum, Rosul Sudan III, argentoratul (pulbere de
aluminiu), miniul de plumb, oxidul de cupru, praful de xerox etc. Acesti revelatori,
considerati traditionali, se folosesc pentru suprafete netede. Se mai pot folosi si diferite
amestecuri ca, de exemplu: oxid de fier si humã, oxid de cupru si colofoniu, salicilat de
sodiu si amidon, oxid de zinc si coloforniu, bioxid de magneziu si talc sau grafit, negru de
fum cu licopodiu si cuart.
Pudrarea se utilizeazã, ca regulã generalã, pentru tratarea suprafetelor netede,
neadezive si numai în unele cazuri pe suporti porosi cum ar fi hârtia. Este o tehnicã
rapidã si economicã ce poate fi pusã în aplicare imediat la fata locului.
Tehnica aplicãrii presupune mai întâi efectuarea unei încercãri pe o parte a obiectului
tratat, încãrcarea pensulei cu putin praf si miscarea acesteia în sensul crestelor papilare
în timpul pudrãrii. Dupã aparitia urmei se recomandã o scurtã pauzã de uscare, urmatã
de îndepãrtarea excendentului de praf.
Prãfuirea unei urme invizibile se face cu o anumitã substantã, în functie de culoarea si
natura obiectului pe care se gãseste urma. Se alege întotdeuna pudra ce are o culoare
care sã fie în contrast fatã de cea a obiectului in cauzã. Când obiectul este de metal si
are o culoare albã se poate întrebuinta Rosu de Sudan ori negru de fum. Pentru
obiectele din portelan, faiantã, pantofi de culoare albã, nailon alb, prafurile mai indicate
pentru relevarea urmelor digitale sunt negru de fum si pulberea de aluminiu.
Pentru urmele vizibile de pe obiectele incolore (sticlã, celofan etc.) se întrebuinteazã, în
general carbonatul bazic (ceruza). Se recomandã ca ceruza sã fie presãratã pe
suprafata suportului, unde, datoritã greutãtii sale, se lipeste de urmele papilare. Dupã
aceasta, cu ajutorul pensulei se îndepãrteazã suportul de pudrã si urmele digitale vor
rãmâne colorate în alb.
Pudrarea cu pensula poate fi efectuatã mai ales când suprafata obiectului purtãtor de
urme este orizontalã. În cazul în care suprafata purtãtoare de urme nu este orizontalã si
obiectul nu poate fi miscat din cauza volumului sau a greutãtii sale (de exemplu, un
autoturism, o sobã de teracotã, un sifonier etc.), atunci este indicat ca pulberea sã fie
pulverizatã, dupã care curãtirea ei de surplusul de colorant se efectueazã tot cu pensula.
Pudrarea selectivã a urmelor dispuse pe suprafete de piele, cauciuc, mase plastice se
poate efectua si prin folosirea asa-numitei pensule magnetice. În ipoteza suprafetelor
nichelate sau cromate, se practicã afumarea urmelor cu funingine de camfor sau
polistiren expandat.
Pentru metalele cu suprafatã asprã (laminate, forjate etc.) se utilizeazã pudra galbenã
fluorescentã.
Urmele proaspete, lãsate pe hârtie pot fi uneori relevate prin prãfuire, dar fãrã pensulã.
Ca exceptie se foloseste pensula magneticã numai în cazul utilizãrii pulberilor
magnetice. În cazul celorlalte pudre, hârtia se prinde cu multã precautie cu penseta de
margini, pentru a nu se crea urme noi, si se miscã în asa fel încât praful care s-a
presãrat deasupra sa, sã se plimbe pe toatã suprafata hârtiei (vezi fig. 10, pag. 21).
Pentru relevarea urmelor de pe hârtie, cea mai indicatã pudrã este amestecul din negrul
de fum cu cuart (sesband) si licopodiu în urmãtoarele proportii: 13 gr nergu de fum, 37 gr
de cuart (sesband) si 50 gr licopodiu (1/8 + 3/8 + 4/8).
Relevarea urmelor pe hârtie se mai poate face si prin metoda prãfuirii cu iod. De
asemenea, în cazul incediilor la care s-au folosit substante inflamabile, în cazul unor
furturi de piese auto sau de alimente, unde rãmân urme pe suprafete grase sau
uleioase, acestea nu se mai pot releva cu pensula pentru cã se îmbâcsesc.
În astfel de situatii, pentru relevare se recomandã clorura de plumb, mai ales la piese de masini,
obiecte din bachelitã, din mase plastice si bidoane de ulei sau petrol, obiecte si haine din piele
cu suprafete grase etc. Locul unde se lucreazã cu aceastã pudrã care este foarte toxicã, trebuie
sã fie bine aerisit, fiind indicate nisele chimice cu tiraj de aer prin sistem mecanic de ventilatie.

Fig. 5 - Modul de relevare a urmelor

papilare de pe hârtie.

Procedeul de relevare cu clorurã de plumb este urmãtorul: în primul rând substanta se

usucã bine si se piseazã pentru a fi ca o pudrã finã uscatã (de astfel aceastã
recomandare este valabilã pentru toate pudrele relevante). Apoi pudra se introduce într-
un recipient care se ataseazã la pulverizatorul de pulbere. Orificiul tubului de pulverizare
se tine la o distantã de 100-150 mm de urmã si înclinat la 45 0 fatã de aceasta. Se va
avea în vedere ca jetul de pudrã sã treacã aproape razant peste vârfurile crestelor urmei
(care reprezintã santurile).
Praful relevant actioneazã asupra crestelor papilare din stratul de grãsime sau ulei, pe
care le face rezistente, iar procesul consolidãrii desenului continuã si dupã terminarea
relevãrii. Dupã evidentierea urmelor, suporturile respective vor fi lãsate la temperatura
camerei o perioadã de 24 ore, timp în care urma desenului papilar se consolideazã si în
acest stadiu, poate fi fotografiatã. Dupã o perioadã de 10 zile urma se solidificã atât de
puternic încât factorii externi ca: umezeala, praful, cãldura etc. nu o mai pot distruge.
Dacã urmele se gãsesc pe o suprafatã multicolorã, pe un ambalaj de tigari, pe un tablou
în culori, pe o revistã sau o bacnotã, pe obiecte de masã plasticã etc., este necesar sã
se utilizeze pentru relevare substante fluorescente. Urmele relevate cu astfel de pulberi
devin vizibile la examinarea sub actiunea radiatiilor ultraviolete.

Tratamentul chimic
În afara tratamentului optic si mecanic, urmele papilare latente pot fi vizualizate prin
tratarea cu o serie de substante chimice în stare de vapori sau solutii. Acest tratament se
aplicã de regulã, în laborator si permite obtinerea de rezultate spectaculoase. O serie de
tehnici de relevare chimicã pot fi folosite si la locul faptei în cazul obiectelor mici pe care
se gãsesc urme vechi sau atunci când se utilizeazã vaporizarea (aburirea).
Aburirea cu vapori de iod.
Metoda este bazatã pe aceea cã vaporii de iod aderã repede pe unele substante
organice. Substantele organice, existente pe suprafata pielii si care lasã urme digitale,
se coloreazã deosebit de intens cu iod. Metoda prelucrãrii cu iod se foloseste, de obicei,
la relevarea urmelor lãsate pe hârtie sau pe perete.
Dezavantajul relevãrii cu iod a urmelor constã în faptul cã ele dispar destul de repede:
uneori de abia se reuseste fotografierea lor. Pentru a nu mai dispãrea, urma relevatã cu
iod va fi tratatã cu o pastã de extrinã. Se va lua pasta cu degetul si se va trece prin urma
relevatã, usor, fãra a se freca, astfel ca la suprafatã sã adere un strat foarte subtire, si
atunci urma va cãpãta o culoare intensã, albastrã violet. Urma astfel prelucratã este
durabilã, însã imaginea ei se gãseste într-un strat de pastã si pentru acest motiv hârtia
nu trebuie sã fie supusã unei actiuni vãtãmatoare ( sã nu fie îndoitã, frecatã sau
umezitã). Se poate folosi si pelicanolul ( pastã albã de lipit ).
Aburirea cu iod este ineficace în cazul urmelor vechi, fiind foarte corozivã pentru
suporturile metalice.
Aburirea cu vapori de acid fluorhidric
Procedeul se poate aplica numai în cazul urmelor papilare rãmase pe sticlã si se
bazeazã pe actiunea corozivã a acidului fluorhidric asupra sticlei, conform reactiei:
SiO2 + 6HF = ( SiF6) H2 + 2H2 O
Suprafata sticlei acoperitã cu grãsime lãsatã de crestele papilare nu este atacata de
acidul fluorhidric, în timp ce spatiile dintre creste sunt atacate, iar sticla devine aici matã.
Aburirea se realizeazã prin simpla asezare a portiunii de sticlã purtãtoare de urme
papilare deasupra unui vas din material plastic în care s-a introdus acid florhidric
concentrat, astfel încat vaporii degajati sã vinã în contact cu sticla.
Timpul necesar relevãrii este de maxim 5 minute. Dupã aceasta, sticla se spalã din
abundentã, iar apoi se usucã cu hârtie de filtru sau cu o cârpã.
În lipsa acidului fluorhidric concentrat, se poate folosi un amestec de 2-3 gr. fluorurã de
sodiu sau calciu cu 5-10 gr. acid sulfuric concentrat.
Urma relevatã prin acest procedeu permite examinarea crestoscopicã si se poate pãstra
un timp îndelungat.
Aburirea cu vapori de cianoscrilat Moleculele de vapori proveniti de la un ester
cianoacrilat, în amestec unele cu altele,formeazã un lant chimic ( polimerizare care
permite colorarea crestelor în alb si totodatã, fixarea lor.
Acest procedeu permite relevarea urmelor rãmase pe majoritatea suprafetelor fine sau
semiporoase si în particular, pe toate materialele plastice flexibile sau pigide, pe cauciuc
pe arme de piele, pe p.v.c., câteva tipuri de polietilenã, pe lemn tratat cu vopsea lãcuitã,
pe metale (argint, zinc, nichel ) etc.
Cele mai bune rezultate sunt obtinute cu urme proaspete. Timpul mediu de relevare
variazã între 5 si 20 minute.
Folosirea solutiei de Rosu de Sudan
Se pregateste o teava sau un alt vas in care obiectul purtarii de urme este asezat pe
doua suporturi de lemn si apoi se toarna peste solutia de Rosu de Sudan III pana la
acoperirea completa. Se tine astfel 24 de ore intr-o cuva, la temperatura de 40C, dupa
care se spala in apa rece si se usuca. Urmele digitale vor aparea intr-o culoare rosie
caramizie, fiind rezistente la frecare.
Metoda Negrului de Sudan.
Negrul de Sudan este o tincturã care coloreazã componentele grase ale glandelor
sebacee producând o imagine albastru-inchis. Se poate folosi cu succes la tratarea
suprafetelor neporoase de sticlã, metal, material plastic, acoperite cu un strat subtire de
grãsime, ulei, deseuri alimentare, resturi uscate de bãuturi etc., unde pudrele sunt
ineficace. Este contraindicat pentru suprafetele poroase.
Relevarea urmelor se face cu solutie activã care se varsã într-o cuvã curatã si uscatã.
Obiectele mici purtãtoare de urmã se scufundã în solutie timp de 2-3 minute unde pot fi
manipulate cu ajutorul pensetelor. Dupã aceasta, obiectele se spala cu grija în apã
curentã pânã la disparitia excesului de tincturã si se usucã apoi la temperatura
ambiantã. Suporturile de dimensiuni mari pot fi tratate cu ajutorul unui pulverizator.
Metoda nitratului de argint
Nitratul de argint reactioneazã cu clorurile prezente în urmele papilare latente producând
clorura de argint care, dupã ce este expusã la luminã, se transformã în argint metalic
dând amprentei o culoare maro-închis sau gri.
Reactivul este indicat pentru urme vechi, rãmase pe lemn natur (brut), dar nu dã
rezultate pe lemnul vopsit, lãcuit, ceruit sau pe articole ude.
Obiectul purtãtor de urme se poate scufunda în solutie, pulverizat cu un spray sau se
poate acoperi uniform cu solutie folosind o pensulã. Tratamentul se aplicã în laborator la
o luminã rosie si dureazã o secundã în cazul scufundãrii sau pânã la impregnarea
întregii suprafete dupã care, obiectul se usucã complet la întuneric apoi se expune la
luminã intensã (U.V. sau soare) timp de 10-60 minute.
Tratarea cu ninhidrinã Relevarea cu minhidrinã se bazeazã pe reactia acestora cu
amino acizii din transpiratie.
Este una din rarele metode care permit relevarea urmelor foarte vechi aparitia stabilitãtii
aminoacizilor pe suporturile poroase de celulozã, cum ar fi: hârtia de carbon de diferite
compozitii si calitãti.
Aplicarea solutiei se poate face prin tamponarea cu vatã a suprafetei documentului, prin
scufundarea acestuia într-o tavã cu solutie timp de câteva secunde ori turnarea lichidului
peste documentul asezat în cuvã. Dupã scurgerea solutiei, documentele se suspendã
pe un suport într-o încãpere întunecatã timp de 12-15 ore.
Accelerarea relevãrii cu ninhidrinã poate fi realizatã printr-una din metodele expuse în
continuare:
 trecerea suportului prin fata unei surse de cãldurã;
 punerea documentului în dulapul de uscat filme în care a fost asezat un vas cu
apã caldã;
 asezarea documentului într-o învelitoare cartonatã peste care se trece un fier de
cãlcat etc.
Metoda revelatorului fizic
Se utilizeazã în general dupã tratamentul ninhidrinã si permite relevarea de urme
suplimentare, fiind eficace pentru relevarea amprentelor latente de pe hârtii si alte
materiale poroase (lemn brut ) care au fost udate.
Metoda nu dã rezultate pe suprafetele neporoase si prezintã inconvenientul cã necesitã
un timp lung de preparare a solutiilor si de folosire a lor. Ea poate fi aplicatã numai în
laborator la adãpost de lumina zilei, de cãtre operatori experimentati.
Relevatorul fizic este o metodã chimicã (lichidã ) a cãrei aplicare se face în 10 etape.
Obiectele sunt mai întâi tratate cu o solutie de acid malcic, apoi amprentele sunt relevate
cu o solutie activã, dupã care se trece la spãlarea suportului în 3 bãi de apã distilatã si în
apa curentã (în total 45 minute). Obiectele pot fi lãsate sã se usuce la temperatura
camerei.
Pentru prepararea solutiilor si aplicarea tratamentelor, este bine sã se apeleze la
laboratoare criminalistice cu experientã în acest domeniu.
Suspensia de microparticule
Este un procedeu simplu si rapid care dã rezultate mai eficace pentru urmele proaspete
decât pentru cele vechi. Solutia de microparticule este o suspensie de disulfurã de
molibden într-o solutie de detergent si aderã la componentii grãtimilor din amprentele
latente, formând un depozit gri.
Se recomandã a fi folositã pe suprafete neporoase ca înlocuitorii de piele, pungile de
material plastic, hârtiile glasate sau plastifiate, polisterenul expandat.
Prin pulverizare se poate aplica pe toate suprafetele neporoase chiar si pe cele umede,
dar nu este recomandat pentru hârtie.
Relevarea cu violet de gentianã
Violetul de gentianã este un produs care permite relevarea urmelor papilare în principal
pe suprafete adezive. Poate fi însã utilizat si pentru urme uleioase, grãsoase sau
siropoase.
Solutia de violet de gentianã este foarte toxicã, inflamabilã, corozivã si se absoarbe rapid
de piele. Pentru tratarea benzilor adezive, solutia activã se varsã în cutii curate si
uscate. Se trece banda de 2-3 ori prin solutie (la benzile cu suport de celulozã va intra în
contact cu solutia numai partea adeziv). Când urmele relevate au contrastul optim,
banda adezivã se spalã în apã curentã, rece, apoi se usucã la temperaturã normalã.
Amprentele relevate cu aceastã solutie pe suporturi adezive negre sau închise sunt în
general invizibile. Ele pot fi vizualizate prin transferare cu o foaie de hârtie fotograficã
alb-ngru fixatã în prealabil.
Relevarea urmelor latente cu D.F.O. ( 1,8 % diaza - 9 % Flurenona)
D.F.O. este un reactiv pentru aminoacizi care produce o colorare rosie a urmelor
papilare tratate. Acesta are avantajul suplimentar de a fi fotoluminiscent la temperatura
ambiantã fãrã tratament secundar si într-un timp foarte scurt ( de la 10 la 15 minute).
Tratamentul este simplu si rapid, cãci esantionul este cufundat repede într-o solutie de
D.F.O., apoi tratat din nou înainte de a fi încãlzit la 100 0 C în jur de 10 minute.
Amprentele astfel relevate sunt vizibile la lumina zilei, sau în excelatie la 530 mm ( sau în
anumite cazuri la 470 mm ) si detectarea la 570 mm ( conditii obtinute ideal cu lampã
polilight ). Randamentul este excelent si detectarea extrem de sensibilã la temperatura
ambiantã (o rãcire în azot lichid nu aduce nici un avantaj suplimentar) pentru un cost
relativ modest.
Trebuie remarcat cã fotoluminescenta este mai puternicã imediat dupã încãlzire si
diminuatã cu timpul din cauza umiditãtii ambiante. O a doua încãlzire a amprentei
restabileste semnalul în toatã amploarea. Acestea se adaugã la faptul cã D.F.O. poate fi
urmat de un tratament cu ninhidrinã sau analogii sãi ori de un tratament secundar cu
zinc pânã când rezultatele sunt satisfãcãtoare. În acest ultim caz, culoarea este
modificatã dupa o încãlzire la 1000 C timp de 10 minute (rosu clar la rosu închis, similarã
culorii obtinute în momentul reactiei la ninhidrinã) si luminescenta este usor mãritã
(folositã în cazuri limitã).
Singurul dezavantaj al D.P.O. este coloratia sa slabã (grea vizibilã) la lumina zilei si deci,
necesitatea folosirii unei lãmpi cu filtru si a unei munci de detectie în fotoluminescentã.
Tratarea urmelor papilare create cu sânge prin metoda Negru Amido
Negru amido coloreazã în albastru închis proteinele continute în sânge. Nu produce nici
o reactiecu constituentii obisnuiti ai urmelor papilare latente si poate fi utilizat în paralel
cu alte tehnici atunci când sunt examinate amprente pãtate de sânge.
Cele mai bune rezultate se obtin pe suprafete neporoase. Când amprentele cu sânge
sunt recente, se recomandã folosirea laserului.
Capitolul 2

Examinarea și identificarea dactiloscopică actuală

SECȚIUNEA I

Examinarea dactiloscopică
Legea procesualã penalã românã prevede, pentru organele de urmãrire penalã si
pentru instantele de judecatã, posibilitatea de a folosi cunostiintele unor specialisti,
tehnicieni sau experti în vederea lãmuririi anumitor fapte sau împrejurãri ce au
legãturã cu o cauzã penalã.
Operatiile de identificare a unei persoane pe baza amprentelor papilare, contribuie în
numeroase cazuri la lãmurirea împrejurãrilor în care s-au sãvârsit faptele penale si de
aceea, constituie obiect al constatãrilor tehnico-stiintifice s-au expertizelor dispuse pe
parcursul desfãsurãrii procesului penal.
În Codul de procedurã penalã al României se prevede cã atunci când existã pericolul
de disparitie a unor mijloace de probã sau de schimbare a unor situatii de fapt si este
necesarã lãmurirea de urgentã a unor fapte sau împrejurãri ale cauzei, organul de
urmãrire penalã poate dispune sã se efectueze o constatare tehnico-stiintificã, iar în
celelalte cazuri (art. 116 si urmãtoarele), organul de urmãrire penalã sau instanta de
judecatã poate dispune efectuarea unor expertize.
În conformitate cu prevederile art. 203 combinat cu atr. 113 si 118 Cod de procedurã
penalã, organele de urmãrire penalã dispun de efectuarea constatãrilor tehnico-
stiintifice sau a expertizelor prin rezolutie motivatã în care se stabileste obiectul
acestora, se formuleazã întrebãrile la care trebuie sã se rãspundã si se precizeazã
termenul de executare a lucrãrii.
Spre deosebire de efectuarea constatãrii tehnico-stiintifice care poate fi dispusã numai
de organul de urmãrire penalã, refacerea sau completarea acestuia se poate dispune
atât de organul de urmãrire penalã, cât si de instanta de judecatã, atunci când raportul
de constatare tehnico-stiintificã ori medico-legalã nu este complet sau concluziile sale
nu sunt precise (art. 115 C. pr. pen.).
Pentru dispunerea constatãrii tehnico-stiintifice din oficiu sau la cerere, se cer întrunite
urmãtoarele conditii :
 prin efectuarea activitãtii dispuse, sã se facã o anumitã constatare;
  constatarea sã presupunã cunostiintele unui specialist sau tehnician în
domeniu;
 sã existe pericol de disparitie a unor mijloace de probã sau de schimbare a
unor situatii de fapt cu privire la împrejurãrile supuse constatãrii;
 lãmurirea faptelor sau împrejurãrilor se reclamã urgent.
În ceea ce priveste expertiza în spetã, expertiza criminalisticã dactiloscopicã, organul
de urmãrire penalã sau instanta de judecatã o dispun cât este necesarã lãmurirea, de
cãtre un expert, a unor fapte sau împrejurãri ale cauzei, în vederea aflãrii adevãrului
(art. 116 C. pr. pen.), nefiind supusã imperativului urgentei, implicit fiind asiguratã
posibilitatea unei cercetãri mai aprofundate si mai complete a mijloacelor materiale de
probã.
Din cele prezentete în mod schematic cu privire la dispunerea efectuãrii si la obiectul
costatãrii tehnico-stiinþifice si al expertizei, se poate concluziona:
 constatarea tehnico-stiintificã se dispune de regulã de organul de urmãrire
penalã, iar instanta de judecatã (dar si organul de urmãrire penalã), poate
dispune refacerea sau completarea acesteia, trimitând-o procurorului, si nu
celui care a efectuat-o;
 expertiza veche si noua expertizã se dispun atât de cãtre organul de urmãrire
penalã, cât si de instanta de judecatã;
 obiectul expertizei îl constituie necesitatea lãmuririi unor fapte sau împrejurãri
ale cauzei cu ajutorul cunostiintelor unui expert, fãrã a mai impune existenta
pericolului de schimbare si a urgentei, dar în scopul aflãrii adevãrului.
Cele de mai sus au menirea, printre altele, sã arate cã ceea ce diferentiazã în esentã
constatãrile tehnico-stiintifice de expertizã este obiectul lor, si nu asa cum gresit mai
considerã unii practicieni din organele judiciare sau criminalisti organele care sunt cu
efectuarea acestora.
La locul sãvârsirii infractiunii, rãmân numeroase urme sau obiecte a cãror gãsire,
ridicare, conservare si deseori interpretare prin metode tehnice de laborator, uneori
foarte complicate, nu pot fi fãcute decât de specialisti având si dotarea materialã
necesarã si nu de cãtre orice organ de urmãrire penalã. De pildã, dacã la fata locului
se gãseste si se ridicã un document suspect, cã poartã urmele digitale latente pe
suprafata sa, care pot apartine fãptuitorului infractiunii, este necesarã o examinare de
laborator pentru constatarea existentei si evidentierea lor.
Examinarea si relevarea unor asemenea urme la fata locului nici nu se poate
imagina, deoarece astfel de operatii cer conditii de laborator, urmele trebuind sã fie
tratate cu solutii de ninhidrinã sau cu alte substante care le evidentiazã dupã câteva
zile. Rezultatul examinãrii si relevãrii nu poate fi consemnat decât într-un raport de
constatare, si nu în procesul verbal de cercetare la fata locului, întrucât este imposibil
ca cercetarea sã se extindã pe atâtea zile.
În acest caz, se întrunesc cele douã conditii impuse de normele procesual - penale
pentru efectuarea unei constatãri tehnico - stiintifice:
 existã pericol de disparitie a urmelor ce se pot afla pe documente, deoarece se
cunoaste cã hârtia nu poate pãstra multã vreme aceste urme si, în orice caz,
nu în starea în care au rãmas, intervenind în timp modificãri ca urmare a
îmbâcsirii urmei, datoritã întinderii secretiilor biologice în masa hârtiei, care are
proprietãti higroscopice etc.;
 este necesarã lãmurirea urgentã a existentei urmelor, deoarece,
astfel,documentul nu poate fi folosit mai departe pentru rezolvarea cauzei;
 fiindcã nu poate fi atins, existând pericolul sã se steargã sau sã se deterioreze
eventualeleurme.
Practica a demostrat cã la fata locului se impune cu necesitate efectuarea de constatãri
tehnico- stintifice dactiloscopice de interpretare pentru a se mai stabili: mâna si degetul
care au creat urma; modul cum a actionat autorul când a creat urmele; modul în care a
actionat autorul când a creat urmele; care este vechimea urmelor; dacã urmele papilare
au fost lãsate în timpul executãrii actului infractional etc.

SECȚIUNEA II

Identificarea dactiloscopică
Identificarea dactiloscopică se bazează pe cunoscutele proprietăţi ale desenului
papilar - unicitatea, fixitatea şi inalterabilitatea - şi este realizată printr-un examen
dactiloscopic comparativ între amprentele papilare în litigiu şi amprentele papilare
martor prin care se înţeleg cele aflate în cartotecile mono sau decadactilare, cele
provenite din cercul de suspecţi, de la persoanele care urmează să li se stabilească
identitatea, de la cadavrele cu identitate necunoscuta sau urmele papilare ridicate de
pe diverse obiecte ce aparţin persoanei dispărute.
Sarcina principală dactiloscopiei este aşadar, de a constata dacă o amprentă
incriminată şi o amprentă de comparaţie sunt create de acelaşi deget, palma sau
planta şi pe această bază, de a stabili identitatea fizică a unei persoane. Aspectul
morfologic care este acelaşi demonstrează identitatea de origine a unei urme cu
impresiunea şi în acelaşi timp, le deosebeşte de urmele si impresiunile provenite de la
alte degete.
Expertiza dactiloscopica ca mijloc de probă în procesul penal reprezintă etapa finală a
activităţii de examinare dactiloscopică comparativă, clarificând aspecte privind modul
de formare a urmelor de mâini la faţa locului, persoana care le-a creat, precum şi
precizarea raportului dintre urmă si activitatea infracţională a persoanei.
După aproape un secol de la consacrarea dactiloscopiei ca metoda certă de
identificare a persoanei, de utilizare eficientă a sa pentru stabilirea identităţii
infractorilor recidivişti ca şi în probarea participării acestora la comiterea faptelor
penale pe baza urmelor papilare ridicate de la faţa locului, metodologia şi tehnica de
lucru în acest domeniu erau foarte puţin evaluate faţă de stadiul de pionierat.
Creşterea numărului de specialişti dactiloscopici nu s-a dovedit o soluţie viabilă,
deoarece, cu toate eforturile de perfecţionare a pregătirii acestora şi concomitent cu
cercetările şi inovaţiile privind diversificarea formulelor de clasificare, a fost imposibil
să se elimine în totalitate subiectivismul. Consecinţa în timp a fost nefinalizată printr-
un randament corespunzător al eforturilor fizice deosebite.
Cu toată pregătirea, factorul uman era depăşit de volumul de date, impresiuni urme -
ce trebuiau comparate - şi se releva pregnant necesitatea unei îmbunătăţiri radicale
de lucru, urmată de consecinţe favorabile pentru însăşi înfăptuirea actului de justiţie,
impunându-se în acest domeniu de robotizare care s-a realizat în cele din urmă prin
ani de studii şi cercetări aplicative ale tehnicii de calcul în domeniul dactiloscopiei.
Cu asemenea stări de fapt s-au confruntat autorităţile judiciare din toate ţările, ceea ce
a impus şi punerea în operă a unor soluţii de modernizare.
Cu certitudine se poate afirma că, începând cu anii ’80, are loc o veritabilă
revoluţionare a dactiloscopiei, studiile conjugate ale specialiştilor în dactiloscopie şi a
celor din informatică materializânduse în crearea unor sisteme de identificare
automată a amprentelor digitale.
Stadiul actual al tehnologiilor informatice şi rezultatele spectaculoase obţinute în
domeniul tratării, a analizei imaginilor au permis punerea la punct şi implementarea în
activitatea curentă a autorităţilor judiciare expansiune. Sistemele automate de
identificare a amprentelor digitale cunoscute generic sub numele AFIS (Automated
Identification Sistem), sunt într-o conti nuă perfecţionare şi expansiune pe plan
mondial.
Practica utilizării unor astfel de sisteme şi testările efectuate pe parcursul mai multor
ani, au determinat avantaje considerabile faţă de modul clasic de lucru, enumerate
după cum urmează:
 automatizarea cvasicompletă a celor mai dificile şi anevoioase operaţiuni în
procesul valorificării amprentelor, de la selecţionarea datelor la compararea
impresiunilor sau urmelor;
 precizia şi fiabilitatea, factorilor care permit analizarea a milioane de impresiuni
şi urme într-o unitate de timp inimaginabilă anterior, respectiv minute, fapt ce
permite specialiştilor efectuarea unor activităţi de validare şi analiză a
rezultatelor;
 compartimentarea cu sisteme informatice preexistente;
 arhitectura modulară şi flexibilă ce permite adaptarea la condiţiile utilizatorului;
 exploatarea relativ simplă, modul de lucru fiind însuşit de specialişti
dactiloscopici într-o perioadă de timp relativ scurtă;
 exploatarea respectiv codificarea automată a oricărei amprente inclusiv a
fragmentelor de urme papilare, inexploatabile prin metodele tradiţionale;
 calitatea imaginii - operatorul fiind în măsura să completeze lacunele acesteia
prin măriri parţiale a zonelor cu minuţii clare, ajustarea contrastului sau
inversarea crestelor (alb-negru, negru-alb);
 citirea directă a amprentei fără amprentarea clasică folosindu-se scanarea
electronică.
Corelarea acestor facilităţi cu cerinţele practice curente ale investigaţiei dactiloscopice
relevă mutaţiile calitative incontestabile ce derivă din implementarea sistemelor
automate în activitatea autorităţilor judiciare. Astfel, pe segmentul identificării
făptuitorilor prin examinarea urmelor papilare descoperite şi ridicate de la faţa locului
sistemele permit codificarea şi stocarea la nivel central a tuturor amprentelor, inclusiv
a celor imprimate fragmentar, în aşa fel încât, în momentul identificării se pot stabili
aproape instantaneu faptele comise până la acea dată pentru care există asemenea
posibilităţi de probaţiune.
În toate cazurile când la fata locului au fost descoperite un numãr mare de urme
papilare, se impune cu urgentã problema clarificãrii situatiei acestor urme printr-un
document oficial în baza cãruia organul de urmãrire penalã va actiona în continuare,
orientându-si cercetãrile si eforturile spre gãsirea persoanelor care au lãsat urmele.
În momentul de fatã, se va rãspunde la întrebãri cum ar fi: câte din urmele papilare
ridicate apartin victimei, reclamantului, membrilor de familie ai acestuia ori salariatilor
care lucreazã la locul unde s-a sãvârsit fapta? câte din urmele papilare ridicate prezintã
suficiente caracteristici pentru identificarea persoanei care le-a creat? se rãspunde
indirect prin explicatiile cuprinse în plansele fotografice cu aspectele constatate si urmele
ridicate de la fata locului.
Considerãm cã toate operatiile de mare complexitate si tehnicitate ce trebuie efectuate
pentru a rãspunde la asemenea întrebãri, fac obiectul constatãrilor tehnico-stiintifice,
deoarece se încadreazã întocmai conditiilor prevãzute de Codul de procedurã penalã
pentru dispunerea si efectuarea constatãrii tehico-stiintifice.
Iatã, de exemplu, cum se descriu în raportul de expertizã constatãrile asupra unei
urme de identificat: “ amprenta prezentatã este o urmã digitalã monodelticã, varietatea
sinistrodelticã, cu nucleul în formã de lat liniar si delta neagrã. În cuprinsul desenului
papilar se observã clar imprimate urmatoarele detalii caracteristice: la trei creste spre
dreapta de la baghetã se aflã un cârlig, în continuare, la o creastã de la acesta, o
bifurcatie, iar dupã alte douã creste se gãseste o bifurcatie si dupã alte douã creste, o
depãsire; pe linia delto-centralã sunt sase creste. Amprenta are suficiente detalii
pentru a permite identificarea degetului care a creat-o ”.
Expertul nu se limiteazã numai la elementele pe care le-a descris în aceastã parte a
raportului, ci va cãuta sã studieze cu mare atentie urma, descoperind si marcând un
numar mult mai mare de elemente care vor constitui baza lui pentru compararea cu
alte amprente; numai dupã aceea va trece la examinarea amprentelor de comparat.
Urmãtoarea operatie consemnatã în raport va fi examinarea separatã a amprentelor
de comparat. La exemplul prezentat se va consemna câte din amprente sunt de tipul
sinistrodeltic cu lat liniar si cu sase creste pe linia delto-centralã, retinându-se numai
acestea. Apoi se va descrie, în continuare, amprenta care prezintã caracteristicile ce
au fost descrise la urma care urmeazã a fi identificatã. Descrierea amprentei se va
face similar cu a urmei, sau se va mentiona cã aceastã amprentã prezintã numeroase
asemãnãri cu urma, atât în privinta formei, a desenelor cât si a amplasarii detaliilor
caracteristice.
Pe baza acestor elemente de coincidentã care apar doar la o singurã amprentã din
totalul celor avute la dispozitie pentru examinat, expertul trece sã verifice punct cu
punct dacã toate detaliile ce le-a descoperit în urmã se gãsesc si la amprenta care are
cea mai mare asemãnare cu ea.
Aceastã operatie este examinarea comparativã care, ca si celelalte, trebuie descrisã
amãnuntit, consemnându-se în raport toate felurile de comparatii efectuate.
Constatãrile se demonstreazã si vizual prin fotografii si desene.
În cadrul examenului comparativ nu trebuie sã se aibã în vedere numai numãrul
punctelor de coincidenta ci si varietatea (diversitatea) lor. De exemplu, într-o
comparare, specialistul trebuie sã nu se limiteze numai la douã sau trei feluri de detalii
cum ar fi - sã zicem - început, sfirsit de creastã, bifurcatie, ci sã caute si altele în asa
fel încât sã se ajungã la sase-sapte feluri de detalii. Examinarea comparativã va
cuprinde mai multe etape:
 stabilirea numãrului total (cât mai mare) de puncte coincidente;
 selectarea celor mai rare (valoroase) puncte de coincidentã;
 cãutarea unor puncte coincidente cât mai diverse.
Modul de examinare comparativã cel mai uzitat de specialistii si expertii dactiloscopi
este tehnica juxtapunerii imaginilor si constã în prezentarea alãturatã a fotografiilor
celor douã amprente comparate, marite la aceeasi scarã, pe care se traseazã
concomitent cel putin 12 puncte de coincidentãa descoperite în ambele imagini.
Elementele de individualizare sau caracteristicile vizibile pe cele douã imagini pot fi
marcate prin diverse trãsãturi (cercuri, pãtrate, sãgeti etc.), realizate în culori vizibile si
numerotate, în vederea canalizãrii atentiei privitorului spre asemãnãrile dintre ele (fig.
6). Detaliile comune pot fi colorate pe ambele fotografii, dar se va manifesta atentia
necesarã pentru a nu se da impresia cã au fost desenate elemente noi acolo unde
initial nu existau. De retinut cã demonstrarea identitãtii este valabilã atunci când pe
cele douã fotograme juxtapuse nu existã nici un punct necoincident.

Fig.6 - Examinarea comparativã prin juxtapunere cu

numerotarea caracteristicilor coincidente: a) amprenta în litigiu (urma)
b) amprenta de comparat (impresiunea)
De regulã, se realizeazã câte o demonstratie pentru fiecare din perechile de imagini
coincidente. În cazul urmelor la care s-au examinat porii, se întocmeste o plansã
separatã cu ilustrarea comparativã a acestora.
Când urmele sunt imprimate complet si nu prezintã deformãri se poate ilustra
verificarea continuitãtii liniare a desenului papilar, prin segmentarea în douã sau mai
multe pãrti a fotogramelor celor douã amprente ce se comparã, si inversarea
fragmentelor între ele pentru a se constata dacã desenul îsi schimbã aspectul
morfologic (fig. 7). Segmentarea se va face în limita posibilitãtilor chiar prin punctele
caracteristice comune, marcate prin colorare.

Fig. 7 - Compararea prin verificarea continuitãtii liniare:

a) sectiuni din fotograma urmei
b) sectiuni din fotograma impresiunii

Verificarea coincidentei detaliilor caracteristice descoperite în ambele amprente si

demonstrarea vizualã a acestui fapt se efectueazã foarte frecvent prin diagrama
punctelor de coincidentã.
Metoda constã în urmatoarele: se ia câte o fotografie la aceeasi scarã de la urma si
impresiunea care se comparã si se lipesc alãturat pe o coalã de hârtie. Sub aceastã
plansã se fixeaza, în asa fel încât sa nu se miste, o altã coalã de hârtie, care va
constitui suportul pe care se construieste diagrama. Apoi, cu mare atentie, pe cele
douã fotografii sunt întepate, exact în acelasi loc, punctele de coincidentã. Înteparea
se va realiza în asa fel încât vârful intepãtorului sã strãpungã usor si coala de hârtie
de sub plansa cu cele douã fotografii.
În continuare, se unesc prin linii drepte urmele de intepãturã de pe coala albã de
hârtie si apar doua diagrame care vor fi foarte asemãnãtoare ca formã si dimensiuni,
dacã amprentele au fost create de acelasi deget sau regiune a palmei ori plantei ( fig.
8). Diagramele se pot trasa cu linii colorate chiar pe fotogramele comparate.
 Fig. 8 - Diagramele urmei si amprentei provenite de la acelasi deget

De regulã, se constatã mici diferente între dimensiunile componentelor celor doua

diagrame, explicabile prin mecanismul diferit de formare a celor douã amprente, care
este influentat de urmãtorii factori:
 suportul diferit pe care au rãmas amprentele;
 gradul de apãsare a degetului este diferit în cele douã cazuri;
 directia si felul de rulare a degetului, în cazul impresiunii si contactul static al
degetului cu suportul, în cazul urmei;
 curbarea sau rugozitatea suprafetei ( bec, sticlã, scândurã asprã etc. );
 greseli de tehnicã în cazul fotografierii urmei la fata locului;
 îmbâcsirea sau imprimarea incompletã a unora din caracteristici.
Un mod de demonstrare usor de realizat, dar si usor de înteles, este
reprezentarea prin rapoarte si proportii, pe hârtie milimetricã, a fiecarui
segment de dreaptã care ia nastere între un punct fix de pe amprentã si fiecare
 din punctele de coincidentã trasate si numerotate anterior. Cu compasul se iau
dimensiunile acestor segmente, dupã ce au fost numerotate cu aceleasi cifre
ca si punctele de coincidentã si se reproduc grafic pe hârtie milimetricã (fig.
9,10).

Fig. 9 - Trasare de la un punct fix a unor drepte spre fiecare

din punctele de coincidentã

Fig.10 - Reprezentarea detaliilor pe hârtie milimetricã.

(Cifrele 1-10 reprezintã mãrimea dreptelor trasate la detaliile din fig.18)

În literatura de specialitate si în practica expertizei dactiloscopice se întâlnesc si alte

metode de ilustrare a expertizelor ce au ca obiect identificarea persoanei care a creat
urma descoperitã la fata locului (fig. 11 a și b).
 Fig. 11 a si b - Alte metode de ilustrare a coincidentei punctelor caracteristice

În cazul când, în afarã de examinãri comparative, în cadrul expertizei s-au efectuat si

experimentãri, acestea vor fi descrise amãnuntit cu arãtarea mijloacelor, retetelor si
conditiilor în care s-au desfãsurat.
Dupã terminarea tuturor examinãrilor din partea descriptivã se trece la redactarea
ultimei pãrti a raportului: concluziile. Ele vor cuprinde rãspunsurile la toate întrebãrile
puse.
Rãspunsurile redau atât pãrerea expertului sau specialistului de la laboratorul de
expertizã criminalisticã sau institutul de specialitate respectiv, cât si opinia sau avizul
specialistilor de la alte institutii care au fost solicitati sã participe sau sã asiste la
efectuarea lucrãrii, în conformitate cu prevederile art. 119 alin. 3 din Codul de
procedurã penalã.
Este necesar ca rãspunsurile sã nu depaseascã obiectul constatãrii tehnico-stiintifice
sau al expertizei si de asemenea, ele trebuie sã decurgã în mod logic din
demonstratiile fãcute. Rãspunsul care nu-si gãseste demonstrarea corespunzãtoare
în cuprinsul raportului poate fi considerat ca subiectiv, iar lucrarea nesatisfãcãtoare
din acest punct de vedere.
Concluziile trebuie sa fie scurte, clare, precise, fãrã echivoc, direct la obiect si sã
rãspundã, pe puncte, la întrebãrile puse în ordonantã sau în rezolutie.
Concluziile referitoare la identificarea realizatã prin dactiloscopie pot cuprinde unele
sau mai multe rãspunsuri. Fiecare rãspuns poate avea urmatorul caracter:
 afirmativ, în mod cert;
 negativ, în mod cert;
 probabil;
 nu se poate stabili.
Probabilitatea, în orice expertizã criminalisticã cu obiect de identificare, nu este decât
afirmativã si în mod gresit se sustine cã poate fi negativã. Concluziile probabile se
formuleazã, de regulã, în cazul constatãrilor tehnico-stiintifice si au ca obiect
interpretarea urmelor de la fata locului. De exemplu: “urma de pe partea dreaptã a
televizorului a fost lãsatã, probabil, de degetul mare de la mâna dreaptã a persoanei
care a mutat acest obiect” sau “urma papilarã descoperitã pe becul încãperii în care a
fost gãsit cadavrul a fost lãsatã de o persoanã ce avea probabil înãltimea de peste
1,80 metri”.
Expertiza dactiloscopicã, spre deosebire de alte genuri de expertizã criminalisticã,
exceleazã prin concluzii certe datoritã elementelor exacte cu care lucreazã.
Identificarea dactiloscopicã nu poate fi probabilã decât atunci când urma aflatã în
discutie contine mai putin de opt detalii caracteristice si acestea sunt din cele cu
frecventã mare de aparitie. În celelalte cazuri, concluziile expertizei dactiloscopice pot
fi certe sau de imposibilitate.
În cazul când participã mai multi experti ori specialisti si au pãreri diferite, concluziile
vor consemna separat pãrerile si rãspunsurile fiecãruia.
Cu toate cã prin prezentarea calculului probabilistic ce fundamenteazã faptul cã o
amprentã este nerepetabilã si cã identificarea prin dactiloscopie este certã, în practicã
se întâlnesc amprente complete numai atunci când sunt obtinute experimental de la
persoanele suspecte în vederea comparatiilor. Experienta aratã cã asemenea
amprente au circa 200 de detalii caracteristice iar combinatiile sunt atât de diverse
încât nu se poate vorbi si accepta decât unicitatea.
Urmele gãsite la locul comiterii infractiunii, în covârsitoarea lor majoritate, reproduc o
infimã parte din amprenta completã, care rareori posedã mai mult de zece -
doisprezece detalii caracteristice; si în cazul lor se poate discuta repetarea la un
numãr de amprente a unei anume configuratii papilare fragmentare; acest lucru este
posibil mai ales între rude care pot avea amprente papilare asemãnãtoare dar nu
identice.
Eroarea într-o expertizã dactiloscopicã nu poate proveni din faptul ca s-ar putea
descoperi o amprentã de la o persoanã nevinovatã care sã fie identicã cu a autorului
faptei, ci ca urmare a confruntãrii fragmentului lãsat de autor cu un sector asemãnãtor
din amprenta întreagã care apartine persoanei nevinovate.
O astfel de eroare poate apãrea atunci când la demonstratie se folosesc numai puncte
coincidente cu o frecventã mare de aparitie ( început si sfârsit de creastã, contopire si
bifurcatie a crestei papilare ), numãrul acestora este relativ redus (sub 12) iar între
fragmentul de urmã si amprenta de comparat nu existã nici un element de deosebire.
Pentru evitarea erorilor concluziile expertizei dactiloscopice care se bazeazã pe un
numãr redus de puncte coincidente, trebuie sã vizeze detaliile caracteristice de rarã
frecventã si sã utilizeze categorii cât mai variate de detalii caracteristice.
Capitolul 3

Sisteme automate de identificare a amprentelor si urmelor digitale

Sectiunea I

NEC – Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale folosit in Japonia

Sistemul japonez NEC, pus în funcţie în octombrie 1984, detectează în mod automat
particularităţile (capetele şi bifurcaţiile crestelor papilare) din imaginea unei amprente
digitale, le introduce în memorie şi le compară.
Pentru a detecta particularităţile, ordinatorul consideră amprenta ca o imagine în care
axele „x” şi „y” au originea în centrul desenului papilar. Poziţia fiecărui element
particular este definită de distanţa faţă de axa „x” şi „y”, iar direcţia este indicată de
unghiul pe care-1 face cu axa „x”.
Computerul stabileşte apoi raporturile care leagă între ele particularităţile, definind
numărul de creste care le separă. Poziţia, direcţia particularităţilor şi raporturile lor
reciproce sunt traduse în date numerice pe care calculatorul le introduce în memorie.
Procesul este realizat pentru ansamblul întregii amprente, maşina detectează în
medie 100 particularităţi pe imaginea unui deget.
Sistemul are două funcţii principale - înregistrarea şi compararea.
Funcţia de înregistrare constă în faptul că amprentele (cele de pe fişele dactiloscopice
ale infractorilor) sau urmele (relevate la locul săvârşirii infracţiunii) fac obiectul unei
citiri automate.
Există o primă bază de date pentru identificarea amprentelor rulate (cele de pe fişele
dactiloscopice), o a doua pentru identificarea urmelor latente (relevate la faţa locului)
şi o a treia conţinând amprentele rămase anonime. Viteza de înregistrare este în jur
de 1,5 secunde pentru un deget, 15 secunde pentru o fişă decadactilară şi 6 secunde
pentru o urmă digitală.
Funcţia de comparare constă în faptul că identitatea unui suspect este verificată după
ce i se iau amprentele pe fişe, iar identificarea sa se face după urmele găsite la locul
faptei. Viteza de comparare este de l,3 milisecunde pentru o comparaţie deget cu
deget.
Configuraţia sistemului este o instalaţie ce se compune dintr-un subsistem de
înregistrare şi un subsistem de gestiune şi de comparare.
Principalele aparate ce compun fiecare subsistem şi funcţiile lor sunt: Cititorul de fişe
decadactilare şi de urme papilare, care este un aparat ce detectează automat
particularităţile fiecărei amprente de pe fişa decadactilară. Particularităţile urmei sunt
citite după ce aceasta a fost mărită şi transferată pe o hârtie specială.
 Comparatorul de amprente este aparatul ce compară particularităţile
amprentelor stocate în fiecare bază de date cu cele ale amprentelor de
identificat şi furnizează rezultatul acestei comparaţii sub forma unui document
imprimat.
Mai exact, aparatul compară poziţia, direcţia şi relaţiile particularităţilor amprentei
relevate (urmei) cu cele care se găsesc în memorie şi când constată similitudini,
selecţionează „perechile” de particularităţi identice.
Atunci când numărul particularităţilor repetabile sub formă de „perechi” depăşeşte un
număr prescris, procesorul creează o stare conform celei pe care o are în memorie şi
face să se întoarcă sau să se deplaseze axele de coordonare ale amprentei extrase,
apoi calculează gradul de similitudine
între particularităţile celor două amprente de comparat şi decide, în acest mod, gradul
de concordanţă între cele două desene papilare.
Desigur că aplicarea acestui sistem a avut efecte extraordinare: − a devenit posibilă compararea
tuturor amprentelor ce figurau în fişierele Serviciului Naţional al Poliţiei Japoneze cu urmele
ridicate de la locul infracţiunilor; − a devenit, de asemenea, posibilă compararea cu urmele
digitale chiar şi cele fragmentate; − toate urmele digitale rămase de la cazurile cu autori
neidentificaţi au fost introduse în memorie şi comparate automat cu amprentele prelevate în
momentul arestării unui delincvent; − posibilitatea de comparare a urmelor digitale între ele a
permis să se verifice dacă toate au fost lăsate de acelaşi autor la locul comiterii diferitelor
infracţiuni; − a crescut considerabil numărul cazurilor de identificare a urmelor ridicate de la
faţa locului. Cu toate acestea, în opinia criminaliştilor japonezi, sistemul în cauză nu răspunde
pe deplin exigenţelor contemporane.

SECȚIUNEA II

Sisteme MORFO de recunoaștere și identificare automată a amprentei digitale

Sistemul MORFO de recunoaştere şi identificare automată a amprentelor digitale a

fost elaborat de Societatea MORFO-SYSTEMS cu sediul principal în Franţa şi cel
subsidiar în SUA, care a pus la punct sistemele AFR (Automatic Fingerprint
Recognition System) şi AFIS (Automated Fingerprint Identification System) care
permit ca un suspect să fie identificat în câteva minute după amprentele şi urmele
digitale.
Sistemul AFR (sau AFIS) compară urma digitală ridicată de la locul faptei cu
amprentele aflate într-o bancă de date (capabilă să stocheze mai multe milioane de
amprente), iar în final selectează o scurtă listă de candidaţi.
Un specialist dactiloscop verifică apoi lista prezentată de sistem şi se pronunţă asupra
identităţii dintre urmă şi amprentă.
Sistemul Morpho este utilizat în Franţa atât de Poliţia Naţională cât şi Jandarmerie.
Fişierele cu amprente digitale sunt păstrate conform prevederilor legislaţiei franceze.
Sistemul Morpho ţine centralizat amprentele decadactilare cât şi urmele latente într-o
bază alfanumerică compusă din date personale şi penale şi o bază de date cu
amprente digitale. Căutările se efectuează între impresiuni digitale, pe de o parte, şi
impresiuni şi urme, pe de altă parte, la scara 1:1.
Începând cu anul 1985 MORFO-SYSTEM a fost adoptat şi de poliţia din Austria,
Germania, Spania, Anglia, Indonezia, Hong-Kong, Kuweit şi Canada.
Baza de date a sistemului AFR (AFIS) poate conţine informaţii de diferite tipuri:
amprente, imagini (portrete, fotografii, schiţe) şi date alfanumerice. Sistemele sunt
destul de puternice ca să permită compararea elementelor căutate cu cele din baza
de date în câteva minute.
Examinarea comparativă cuprinde cel mai frecvent: fişele decadactilare, urmele ridicate de la
faţa locului rămase neidentificate şi date complementare. Urmele digitale de la locul faptei,
uneori, sunt fragmentare sau de calitate slabă. Procesul special de prelucrare numit CAXI
permite efectiv identificarea lor, deoarece aceasta nu necesită localizarea centrului, orientarea
sau chiar o numărare a crestelor papilare ale amprentei analizate. Procedeul CAXI poate
procesa chiar şi acele urme care ar fi imposibil de comparat prin metodele tradiţionale şi
aceasta fără mărirea timpului normal de procesare. Prin mărirea unei zone a urmei, sistemul
permite operatorului să adauge punctele caracteristice fără a altera imaginea originală a
desenului. De asemenea, se pot opera măriri totale sau parţiale, variaţii ale contrastului,
inversări ale imaginii video, îmbunătăţiri ale imaginii crestelor etc.

SECȚIUNEA III

AFIS 2000 – PRINTRAK INTERNATIONAL INC

Sistemele AFIS 2000 de procesare a amprentelor şi urmelor digitale este conceput şi
furnizat de firma americană PRINTRAK, firmă ce are în prezent peste 100 de agenţii
pe întregul mapamond, care utilizează echipamentele sale, acest sistem reprezentând
tehnologia de vârf în domeniu. Faţă de sistemul NEC ce necesită o intervenţie
laborioasă a operatorului în procesul codificării urmelor şi a impresiunilor digitale,
sistemul MORFO se raportează în mare măsură la modul clasic de lucru în cartoteci,
având ca repere principale centrul şi delta amprentei, precum şi inconvenienţele de
ordin tehnic ale celorlalte sisteme, AFIS 2000, bazat pe cea mai răspândită clasificare
a
amprentelor, respectiv formula Henry. El prezintă multiple avantaje, fapt pentru care a
fost achiziţionat de numeroase state.
Ca mod de lucru, sistemul AFIS 2000 identifică detaliile amprentelor, atribuie fiecăreia
o clasificare şi procedează la codificarea detaliilor. AFIS 2000 clasifică automat
amprentele, ulterior operaţia fiind supravegheată şi corectată de operatorul
dactiloscop. În mod diferit faţă de specialistul dactiloscop, procesorul de imagini
„vede” amprenta ca orice sistem de computere, interpretând informaţia sub formă de
numere. Pentru clasificarea automată a amprentelor şi codificarea detaliilor AFIS 2000
converteşte informaţia în date numerice sau binare.
Prelucrarea imaginii impresiunilor se realizează de pe fişele decadactilare, iar a
urmelor de pe fotograme, clişeele fotogramelor la mărime naturală sau de pe obiectele
purtătoare de urme a căror grosime nu depăşeşte 5 mm. Pentru utilizatori, sistemul
AFIS 2000 a fost conceput să gestioneze numai imaginile amprentelor (urme şi
impresiuni) şi caracteristicile desenelor papilare, minuţiile, fiecare imagine având un
cod numeric. Sistemul AFIS 2000 poate fi adaptat la cerinţele oricărui tip de utilizator
(de la cel mai mic la cel mai mare), pentru procesarea urmelor papilare, capacitatea
sa putând fi mărită la cerere, impresiunile digitale pot fi introduse prin scanare.
Sistemul AFIS conţine mai multe componente:
Staţia de introducere (S.I.) constă dintr-o unitate centrală, un mouse, o tastatură,
monitor, două scanere specializate pentru impresiuni şi pentru urme. Este conectată
cu celelalte subsisteme printr-o magistrală ETHERNET.
Prin această staţie se pot introduce impresiunile de pe fişele deca şi urmele relevate şi
se pot verifica fişele decadactilare introduse şi urmele stocate. Informaţia conţinută de
impresiuni este preluată la o singură trecere a scanerului şi afişată în 256 nuanţe de
gri. Scanerul are o rezoluţie de 500 (dpi) puncte/inch (aproximativ 20 puncte/mm) şi
viteză mare de preluare, o fişă decadactilară fiind introdusă în circa 20 secunde,
inclusiv preluarea textului însoţitor. Pe de altă parte, scanerul permite vizualizarea în
timp real a urmelor ridicate de la o faptă, imaginea fiind vizibilă în tonuri de gri, cu
posibilitatea de a fi preluată de pe fotografie sau direct de pe folie.
După scanare, se sesizează imediat centrul impresiunii (urmei) şi se afişează pe
ecran.
Operatorul poate ajusta poziţia centrului cu ajutorul mouseului înainte ca urma să fie
codificată şi memorată.
Se foloseşte un procesor de urme papilare (PUP) capabil să detecteze elementele de
identificare şi să clarifice urma, rapid şi exact, permiţând sporirea eficacităţii muncii
operatorului.
În timpul căutării, urmele sunt rotite cu 30° pentru a permite regăsirea deltei, centrului
şi axelor, indiferent de poziţia în care a fost introdusă anterior impresiunea. În
momentul în care s-a detectat o probabilă identificare, se cere dactiloscopului operator
să decidă. Rezultatele parţiale ale cercetării bazei de date sunt stocate pentru o
revedere rapidă. Se poate verifica totodată şi corespondenţa cu vreuna din urmele de
la cazurile nesoluţionate rămase în evidenţă. Rezultatele pot fi revăzute la staţia de
introducere sau la alte staţii din sistem. Corespondenţele (probabilele identificări) pot fi
afişate pe ecran sau tipărite pe hârtie.
Staţia latentă (S.L.) este proiectată să asigure introducerea comodă a urmelor.
Scanerul permite o reglare automată sau manuală (interactivă) a diafragmei, focalizării
(clarităţii) şi luminozităţii imaginii.
Operatorul poate aranja urma sub obiectiv şi poate folosi facilităţile de întărire a
contrastului şi luminozităţii urmei pentru obţinerea celei mai bune imagini. Urma este
prezentată în două căsuţe diferite. În prima este prezentată urma la scara 1:l, iar în
cealaltă − la scara 4:1. Setul de funcţii de relevare conţine posibilităţi de mărire şi
alăturare, rotire, control al constrastului şi luminozităţii.
Toate acestea permit o codificare corectă şi prin aceasta creşterea numărului de
identificări.
Staţia are la bază un procesor de imagini inteligent, capabil să extragă automat
caracteristicile urmei, să le primească pe cele indicate manual de operator, sau să
excludă elementele false găsite. Urmele pot fi rotite la 180°, ceea ce permite şi
compararea urmelor fără centru şi deltă. Imaginile rezultate, cu indicarea elementelor,
se pot vizualiza pe monitor sau se pot introduce în memorie. Accesul la ele se face pe
baza numerelor de identificare pentru fişele deca sau după numărul de cazuri pentru
urme.
Staţia de verificare (S. V.) cuprinde un monitor, o unitate centrală, o tastatură şi un
„mouse”.
La această staţie se pot efectua revizuiri ale fişelor deca, comparaţii şi verificări,
precum şi încărcări de imagini directe pentru verificarea identităţii persoanelor. Se
foloseşte atunci când volumul de lucru de la celelalte două staţii este mare şi atunci la
ele se face doar introducerea de date, verificarea lor făcându-se aici.
Această staţie permite operatorului să selecteze un caz sau mai multe cazuri şi să
compare amprentele căutate cu amprentele din baza de date, să determine dacă s-a
stabilit o identificare şi să soluţioneze cazul. Cu toate că staţia are multiple facilităţi,
numai operatorul este cel care decide în cazul identificărilor.
În asemenea situaţii, sistemul oferă posibilitatea întocmirii planşei dactiloscopice
demonstrative direct la staţia de verificare sau oricare din cele prezentate, editarea
făcându-se la video-printer.
Din configuraţia sistemului AFIS 2000 face parte şi cea mai recentă instalaţie de lucru
respectiv LSS 2000.
Bazându-se pe o amplă experienţă în integrarea instalaţiilor auxiliare de scanare live
în AFIS, ingineria Printrak a creat şi această staţie de lucru care are meritul de a capta
electronic imagini ale unor amprente.
Cu LSS 2000 se poate pune capăt metodei “murdare” şi consumatoare de timp care
presupunea luarea amprentelor pe formulare speciale cu tuş.
LSS 2000 este parte integrantă din sistemul AFIS 2000 neimplicând nici o interfaţă
specială, intrări sau treceri - punţi software - conectându-se la alte staţii AFIS,
respectiv baza de memorierecuperare date DRS 2000 şi procesorul de căutare SP
2000 via Ethernet sau prin protocoalele de comunicare standard din Industrie folosind
modemul. În legătură cu procesorul de amprente FP 2000, procesorul de imagini cel
mai rapid din lume la ora actuală, acesta face ca amprentele rulate să fie comparate
instantaneu după simple atingeri uşoare cu asigurarea corectă a plasamentului
impresiunilor de la ambele mâini.
Într-un timp minim se realizează controlul de calitate asupra fiecărei impresiuni digitale
în parte, se elimină formularele ce pot conţine erori şi se asigură o calitate deosebită a
amprentelor.
Formularele cu amprente de o deosebită calitate pot fi printate la o imprimantă laser
opţională în diverse formate.
Folosirea acestei staţii este indicată în special în locurile de înregistrare - prelevare a
amprentelor persoanelor ce fac obiectul legal al amprentării.
Staţia SP 2000 este legată de procesorul de amprente FP 2000 ce poate efectua
patru bilioane de operaţii pe secundă, procesor de imagini ce poate fi considerat cel
mai rapid din lume la ora actuală.
Operând în legătură cu instalaţiile de comparare şi recunoaştere de mare viteză din
cadrul sistemului, FP 2000 oferă o eficienţă deosebită în lucrul cu amprentele.
Monitorul staţiei are aceleaşi caracteristici ca şi monitoarele staţiilor prezentate
anterior.
Printr-o serie recent elaborată de echipamente software, LSS 2000 asigură absenţa
greşelilor, o înaltă calitate, introducerea rapidă de imagini în baza de informaţii AFIS
2000 şi producerea de formulare cu componente de cea mai bună calitate.
LSS 2000 include un singur punct de intrare pentru toate informaţiile asociat
procesului de înregistrare. Datele demografice pot fi introduse cu ajutorul unui
keyboard standard, iar informaţiile descriptive pot fi extrase din baza de date.
Apariţia instantanee a meniurilor şi derularea opţiunilor facilitează accesul
operatorului.
Amprentele rulate prin simpla atingere a unei plăci mici de scanare sunt redate
instantaneu pe monitor în timpul preluării acestora.
Ca părţi componente LSS 2000 conţine un monitor, un touch-screen, un obiectiv de
mugshoth (opţional), un modul FAS, tastatură, mouse şi CPU cu FP 2000 (unitatea
centrală de prelucrări cu procesorul de căutare) la care se adaugă o imprimantă laser.
Staţia permite preluarea de imagini fotografice ale persoanei în cauză, însoţite de
datele de stare civilă şi de semnalmentele particulare, acestea fiind stocate într-o bază
de date separată şi putând fî prelucrate separat la o staţie specială, denumită MSS
2000.
Pentru o alcătuire cât mai completă a fişei de semnalmente, staţia LSS 2000 are
posibilitatea de a captura şi cataloga imagini ale tatuajelor, cicatricelor sau altor
semne particulare (din naştere sau dobândite în timpul vieţii) ale persoanei
amprentate.
Staţia de prelucrare a imaginilor MSS 2000. MSS 2000 este utilizată pentru a
înregistra fotografiile bust faţă şi profil ale persoanelor ce fac obiectul acestui
procedeu. Cu ajutorul tastaturii pentru fiecare persoană ce face înregistrarea cu
ajutorul unui număr de identificare asociat cu alte elemente principale caracteristice
cum ar fi vârsta, sexul, înălţimea, anumite caracteristici fizionomice.
Procesorul, baza (creierul) sistemului AFIS, este format din două subsisteme care
realizează de fapt căutarea, stocarea şi actualizarea informaţiilor. PRINTRAK caută în
continuare să îmbunătăţească calităţile acestor componente, mărind viteza şi precizia
lor.
Subsistemul de memorare şi actualizare a datelor (SMA) se bazează pe un sistem ce
stochează date digitale. El poate memora şi regăsi orice fel de informaţii, imagini ale
urmelor digitale şi palmare, fotografii, voce, texte, impresiuni papilare, date de
identificare. Iniţial, sistemul este pregătit să stocheze urme şi impresiuni papilare,
putând fi transformat ulterior pentru a stoca şi alte informaţii. Are viteză mărită şi
posibilitatea de a reface o zonă defectă cu ajutorul unei copii de siguranţă.
Subsistemul de căutare (S.C.) este funcţia centrală a sistemului AFIS care caută şi
regăseşte datele pentru crearea unui fond de fişe şi urme ce prezintă asemănări între
ele pentru a fi supuse ulterior comparaţiilor realizate de dactiloscopii operatori.
Sistemul de căutare este prevăzut cu un suport de înregistrare a datelor în care se
stochează datele privitoare la identitate şi cele despre elementele de identificare ale
impresiunilor, ceea ce uşurează mult operaţia de căutare.
Sistemul rezultat este foarte flexibil, putând fi îmbunătăţit pentru sporirea vitezei în
cazul lucrului cu baze mari, prin adăugarea de noi procesoare.
Subsistemul de căutare poate lucra în toate modurile:
 fişele deca se compară cu cele din baza de date folosindu-se doar
compararea degetelor arătătoare sau a celor mai bine imprimate două
degete, la alegere;
 urmele ridicate se compară cu toate cele 10 impresiuni din toate fişele deca
existente în memorie;
 fişele deca sunt confruntate la introducere cu toate urmele rămase la evidenţă
de la cazurile nerezolvate;
 urmele introduse sunt comparate şi cu urmele de la cazurile nerezolvate,
introduse anterior în memoria sistemului.
Sistemul poate fi uşor configurat pentru a include şi o staţie de introducere a
impresiunilor „pe viu" şi eventual şi ataşarea fotografiei persoanei. Impresiunile se
stochează prin simpla rulare a degetului pe un dispozitiv special. Această aplicaţie se
poate folosi mai ales pentru stabilirea identităţii persoanelor care folosesc mai multe
nume, datele citite fiind trimise instantaneu pentru comparaţie staţiei centrale S.I.
Capitolul 4

Considerații privind necesitatea utilizării sistemelor automate în identificarea

criminalistică

SECȚUNEA I

Importanța utilizării sistemelor automate de identificare

Este de necontestat aportul adus de sistemele automate de identificare a amprentelor
şi urmelor digitale la reducerea timpului dintre comiterea şi identificarea autorilor.
Performanţele inimaginabile în trecut au devenit realitate. De exemplu, în urma
introducerii în exploatare la Institutul de criminalistică din Inspectoratul General al
Poliţiei, a sistemului AFIS 2000 furnizat de firma Americana PRINTRAK, se poate
vorbi în adevăratul sens al cuvântului de o explozie de identificări dactiloscopice.
În primele 20 de luni de utilizare s-au identificat peste 1550 de autori de fapte
judiciare, peste 60% dintre aceştia săvârşind infracţiunile în alte localităţi decât cele de
domiciliu sau chiar în afara ţării. În primii doi ani de utilizare a sistemului au fost
identificaţi 1835 autori de infracţiuni.
Cazuistica rezolvată confirmă integral previziunile, reuşindu-se identificarea unor
făptuitori pentru infracţiunile comise pe întregul teritoriu al ţării, inclusiv în afara
graniţelor (omoruri şi tâlhării în Ungaria şi Germania).
Astfel, în perioada scurtă de asimilare a noii tehnologii au fost soluţionate cazuri aflate
în evidenţă de mai mulţi ani, pentru care nu existau perspective de identificare a
autorilor prin alte metode.

SECȚIUNEA II

Direcții de dezvoltare și modernizare a sistemelor automate de identificare a

amprentelor
Se are în vedere necesitatea creşterii gradului de accesibilitate în utilizarea unei
asemenea tehnologii, urmând a fi instalate staţii locale de lucru, interconectate cu
sistemul central. În consecinţă, urmele de la cazurile nesoluţionate vor fi examinate
chiar la data constatării faptelor, nemaifiind necesara trimiterea lor prin poştă
Concluzii
Societatea umană se află în faţa unei considerabile perfecţionări şi a unei organizări
din ce în ce mai subtile a criminalităţii, care, în unele privinţe, ţine pasul cu
modernizarea organizării societăţii legitime.
Fenomenul infracţional cunoaşte o creştere fără precedent, iar prin formele noi de
manifestare, prin caracterul tot mai organizat, pericolul deosebit şi internaţionalizarea
evidentă constituie o ameninţare la adresa comunităţii umane, a instituţiilor şi chiar a
statelor.
Structurile crimei organizate dovedesc o mare capacitate de adaptare faţă de
schimbările de situaţii şi condiţii optând foarte rapid spre acel teritoriu al economiei
concrete de a penetra instituţiile sociale şi ale ordinii juridice.
Acest lucru a devenit posibil întrucât criminalitatea abordează astăzi, alături de
segmentele tradiţionale – producerea ilegală şi traficul de alcool şi ţigări, traficul de
carne vie şi prostituţie, noi domenii de mare prosperitate, cum sunt producţia şi traficul
de stupefiante, arme şi materiale radio-active, contrabandă cu deşeuri toxice, spălarea
banilor murdari, traficul cu opere de artă, cu monedă contrafăcută şi altele.
Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza criminalistică sunt activităţi de cercetare
ştiinţifică a urmelor şi probelor materiale care au drept scop identificarea unor
persoane, obiecte, fenomene sau determinarea anumitor însuşiri sau modificări
survenite în forma şi conţinutul lor. Celebrul criminalist francez Edmond Locard
recomanda experţilor, printre altele: să nu accepte expertize pentru care nu sunt
competenţi; să reziste la orice presiuni, indiferent de la cine provin; dacă au cel mai
neînsemnat dubiu să ceară concursul unui specialist; să înveţe , după cum spunea
profesorul Lacassagne, să aibe îndoieli.
O activitate infracţională produce modificări în mediul înconjurător, vizibile sau în stare
latentă, care poartă denumirea de urme. Descoperirea şi interpretarea urmelor
constituie activităţi esenţiale şi indubitabile pentru identificarea şi demascarea
infractorilor.
Desenul papilar constituie, prin unicitate, imuabilitate, fixitate şi inalterabilitate, o
metodă care, descoperită, prelevată şi interpretată cu rigoare ştiinţifică, s-a dovedit
infailibilă în identificarea infractorilor. O amprentă digitală găsită pe un obiect conduce
la identificarea persoanei care a creat-o, dar nu constituie, prin ea însăşi, o probă de
vinovăţie, fiind necesară coroborarea cu alte probe.
În categoria alte urme umane sunt incluse urmele de picioare, urmele de dinţi, urmele
de buze, urmele de urechi, urmele biologice (sânge, salivă, seminale) şi firul de păr,
toate cu o importanţă deosebită pentru identificarea infractorilor şi asigurarea
probaţiunii. Identificarea prin profilul genetic unic al persoanei oferă avantaje speciale
dacă sunt respectate cu stricteţe regulile de relevare, prelevare şi manipulare.
În cadrul investigaţiei dactiloscopice trebuie stabilit care sunt făptuitorii, identitatea,
personalitatea şi comportamentul acestora pentru „justa dosae” a sancţiunilor şi
pentru o corectă încadrare juridică a faptelor.

Bibiliografie selectivă
"Introducere în criminologia generală", curs ediţia a 2-a, editura "Metropol", Bucureşti,
1997.
"Criminalistica" - monografie, ediţia a 2-a, adăugită, vol.I, 376 pagini + 44 planşe
ilustraţii, vol.II, 432 pagini + 44 planşe ilustraţii, editura "Actami", Bucureşti, 1997.
"Criminalistica" - monografie, ediţia a 3-a, vol.I,, 377 pagini, vol.II, 495 pagini, Ed.
"Actami", Bucureşti, 2000, ISBN 973-9300-28-6.
"Tratat de Criminalistică" - 736 pagini, Ed. "Actami", Bucureşti, 2001,ISBN 973-9300-
31-6.
"Tratat de Criminalistică" - ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, 704 pagini, Editura
"Universul Juridic", Bucureşti, 2002, ISBN 973-85846-0-4.
“Tratat de Criminalistică” - ediţia a 3-a, revizuită şi adă
BUUS ALEXANDRU. Concluziile probabile în expertiza criminalistică în 20 de ani de
expertiză criminalistică
DAN N. Tratat Practic de criminalistică Ed. M. I. Bucureşti l979 vol II
I. R. Constantin - Unele metode şi principii ale criminalisticii în "Scoala
romaneasca de criminalistică”
I. CONSTANTIN, L. MOCSY s. a. - în Tratat practic de criminalistica vol. II
Editura M I. criminalistica", Editura M. I. , 1973,
IONESCU L. SANDU D. -Identificarea criminalistică, Bucureşti l991
MAXIM GEORGE Revista poliţiei moderne, Iaşi. , 1928 , Iaşi.
W. RAKES - A new concept on evidences-International Revue of Forensic Sciences
vol V nr. 1/1990.
EMILIAN STANCU – CRIMINALISTICA Stiinţa investigării infracţiunilor Vol. I şi II Ed.
Tempus SRL Bucureşti 1992
MOCSY LADISLAU , Demonstraţia- etapă de lucru importantă în activitatea de
expertiză criminalistică , în lucrarea colectivă 20 de ani de expertiză criminalistică ,
Ministerul Justiţiei 1978
MOCSY LADISLAU Expertiza criminalistică în dreptul procesual penal român Teză
de doctorat, Universitatea “Al. I. Cuza” , Iaşi 1975
COLECTIV Dicţionarul enciclopedic român, Editura ştiiniţfică, Bucureşti 1975
Mircea I. - „Criminalistica" , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978;
Ionescu L. şi Sandu D. – „Identificarea criminalistică”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;
Golunski S.A. – „Criminalistica”, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1961;
Colectiv – „Tratat practic de criminalistică”, vol.l-IV, Ed. Ministerului de Interne,
Bucureşti, 1976-1984;
Păşescu Gh. – „Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei”, Ed. Naţional,
2000;
Suciu C. – „Criminalistica", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;
Stancu E. – „Criminalistica", Ed. "ACTAMI", Bucureşti, 1997. ”
N. Volonciu - Tratat de procedurã penalã, Vol. I pag. 385, Editura Paideia, Bucureºti,
1993