1. Ce sunt adictiile?

Raspunsul la aceasta intrebare deriva din patru perspective: perspectiva simtului comun/ perspectiva
nestiitifica, perspectiva religiei, perspectiva juridico-politieneasca si perspective stiintifice (ce
inglobeaza explicatii din disciplinele: biomedicale, stiinte sociale si comportamentale, neuro-psihice).

Perspectiva simtului comun/perspectiva nestiintifica

Din aceasta perspectiva, adictiile sunt vazute ca fiind obiceiuri proaste, indezirabile; comportamente
amendabile, vicii, tare caracteriale.

Atitudinea comuna este aceea de etichetare, stigmatizare, distanta sociala, marginalizare, in general o
atitudine contraperformanta.

De ce este importanta cunoasterea perspectivei simtului comun, in tratarea adictiilor? deoarece,

consilierii de adictii lucreaza la acest nivel, al simtului comun, iar specialistul se adapteaza nivelului de
cunoastere al clientului, pentru a-l face sa intelega complexitatea problemei cu care se confrunta.

De fiecare data trebuie sa muncim cu materialul clientului, terapeutul are rolul de a-l ajuta pe client sa
isi dea seama ca are probleme, ca trebuie sa isi schimte modul de a gandi si de aici sa ajunga sa isi
schimbe comportamentul.

Perspectiva religiei:

Comportamentul adictiv din perspectiva religiei este explicat prin urmatorul lant conceptual: ispita-
pacat-patima. Ispita vine prin pofta, prin dorinta de a-ti satisface o nevoie neimplinita. Pacatul este
cedarea in fata ispitei. Patima fiind pacatul repetat, continuu.

„Tratamentul” utilizat in abordarea adictiilor prin aceasta prisma este credinta, care reprezinta un
factor protectiv de interventie in invingerea comportamentelor adictive, ilustrata si de Metoda celor 12
pasi. Din acesta perspectiva dependenta se traduce prin „pacate repetate”.

Perspectiva juridico-politieneasca:
Adictiile sunt privite ca fiind comportamente deviante, sanctionabile, necesare a fi controlate social, la
nivel legislativ si institutional. Limitele acestei perspective:

Comportamentele adictive sunt pedepsite, dar interdictia nu a eliminat niciodata consumul, dimpotriva
a creat imaginea „fructului oprit”. Un exempu elocvent in acest sens este reprezentat de perioada
prohibitiei din America. In al doilea rand, pedepsirea persoanei dependente, ex. prin condamnarea la
inchisoare, nu o va ajuta sa scape de dependenta. Astazi, la nivelul specialistilor se face o diferenta
ferma intre consumator- dependent, considerat a fi un bolnav ce trebuie tratat, si comerciant-
traficant, care este considerat un infractor ce trebuie penalizat.

Aceasta perspectiva are un caracter inert prin faptul ca ramane in urma fata de practica sociala si
progresul stiintei.

Perspective stiintifice

Perspectiva stiintelor biomedicale: adictiile la inceput erau definite ca fiind o boala dar explicatiile erau
vagi si se mergea foarte mult pe ideea ca adictiile reprezinta o boala care afecteaza doar partea
somatica. Apoi a urmat o perioada in care a fost luata in considerare si abordarea psihologica si
anume ca adictiile sunt o boala psihica. O perioada destul de indelungata de timp aceste perspective
au mers in contradictoriu. La ora actuala se vorbeste despre boala de adictie, omul fiind responsabil
atat pentru faptul ca a ajuns dependent dar si pentru recuperarea sa. Fara acordul persoanei nu se
poate face nimic in traterea adictiei, mereu se merge pe munca impreuna cu clientul. Iar pentru
tratament intervine un efort din partea clientului, se presupun anumite riscuri, iar cand vorbim de
efort apare elementul cel mai important in tratarea adictiilor: responsabilitatea.

Perspective stiiintelor sociale si comportamnetale: definesc adictiile ca fiind modele comportamentale

alterate, dobandite prin invatare sociala, cu alte cuvinte prin transmitere ereditara socio-culturala.
Ideea de fond fiind urmatoarea: adictiile nu reprezinta doar comportamente invatate in familia de
origine ci si in grupul de egali (peer-groups) care in ceea ce priveste comportamentul adictiv in randul
tinerilor, au un rol crucial.

Perspectiva neuro-psihica/ neurostiintelor: o perspectiva noua, aparuta in urma cu 15 ani fiind o

combinatie intre biologie, psihologie si computeristica.

In plan neuropsihic, explicarea adictiilor rezida in: dereglarea mecanismelor neurotransmitatorilor.

Acesta perspectiva incearca sa inteleaga comportamentul uman prin explicarea mecanismelor
neuropsihice: ce se intampla in creier, se reflecta si in psihicul uman (planul neurologic este conexat
cu planul psihic, desi din punct de vedere stiintific aceste domenii sunt tratate separat). In anii
’60-’80, creierul uman a fost considerat din punct de vedere stiintific ca fiind similar unui aparat
electric (deoarece functioneaza pe baza de impulsuri electrice), dar datorita explicatiilor mecanismelor
neurotransmitatorilor din ultimele 2 decenii, s-a constatat urmatorul lucru: creierul este similar unei
glande hormonale iar neurotransmitatorii sunt considerati in aceasta acceptiune: hormonii creierului
(adrenalina, oxitocina, serotonina, melatonina, dopamina etc.)

Neurotransmitatorii sunt compusi bio-chimici, mediatori chimici ce au rolul de a transmite informatii in

mod continuu, producand efecte neuropsihice. Drogurile au rolul de a compensa activitatea
neurotransmitatorilor. De aici rezulta faptul ca: orice adictie are doua laturi: somatica si psihica.
Notiunea de ”soma ” deriva din punct de vedere etimologic, din lb. greaca si inseamna corporalitate ,
iar acest lucru este demonstrat prin faptul ca : neurotransmitatorii pot fi studiati la microscop.

Efectele de natura somatica sau cu alte cuvinte substratul material al adictiilor consta in dereglarea
mecanismelor neurotransmitatorilor.

Daca ne raportam la explicatiile neurostiintelor, ideea este urmatoarea: fiinta umana nu poate sa isi
obtina bucuria sau relaxarea in mod natural, prin intermediul neurotransmitatorilor si astfel se
inlocuieste producerea naturala a acestor stari cu o producere artificiala, lucru ce duce la instalarea
dependentei. Din punct de vedere genetic, omul este echipat cu tot ce ii trebuie pentru a simti in mod
natural toate starile: atat durere cat si placere.

Cum se instaleaza dependenta? Simplu. Prin invatare: corpul uman inhiba producerea naturala a
hormonilor care produc starile de bine, atunci cand i se administraza pe cale artificiala substanta
inlocuitoare, de tip surogat. Din moment ce producerea naturala a hormonilor inceteaza, se instaleza
acea incapabilitate a organismului de a mai produce acesti hormoni, apare asa numita starea de
„lenevie” si atunci persoana dependenta trebuie sa recurga la administrarea artificiala a ceea ce nu
mai poate fi produs pe cale naturala. Tot ceea ce duce la adictie (droguri, relatii) sunt comportamente
de substitutie, de inlocuire, de tip solutie-surogat.

In materie de durere si placere adictiile sunt pe fond patologii ale placerii si durerii. Durerea este utila-
necesara pentru prezervarea fiintei umane. Durerea ne avertizeaza ca trebuie sa faci ceva, ca trebuie
sa te tratezi, te indeamna sa mergi mai departe, sa nu stagnezi.

Placerea, in schimb are rolul de a fi momeala vietii deoarece motiveaza, il determina pe individ sa
lupte pentru a obtine; ea face viata mai placuta, o indulceste,  placerea ne determina sa dorim viata.
Ambele: atat placerea cat si durerea sunt absolut necesare, se poate vorbi despre o patologie a
placerii si durerii. Adesea aceste doua apar in interdependenta: durerea poate trece in placere si
invers.

2. De ce si cum devine o presoana dependenta de adictii?

O persoana poate deveni dependenta atunci cand:

I. Se deregleaza mecanismele neurotransmitatorilor- lenea fiintei umane la nivel comportamental,
biologic, neuro-psihic.

II. Modelul de personalitate cu predispozitie adictiva.

Caracteristici ale modelului de personalitate cu predispozitie adictiva:

Sindromul amotivational: de obicei riscul mai mare in preluarea unui comportament adictictiv
este  lipsa unei ocupatii, activitati care sa implice si sa solicite atentia si efortul individului.

Imaturitate afectiva: individul care considera ca este dreptul lui sa fie iubit, sa i se acorde atente in
mod neconditionat, ceilalti fiind obligati sa faca acest lucru, are un risc crescut de a face o adictie. In
mod normal in relatiile de iubire ambii parteneri sunt capabili sa ofere si sa primeasca afectivitate,
acest lucru insemnand maturitate emotionala intrucat o relatie tranzactionala este sanatoasa
(primesti, oferi afectiune si reciproca) iar o relatie in care nu exista acest echilibru de: input si autput
este definita ca fiind patologica .

Slaba rezistenta la frustrare: de obicei persoana care are aceasta trasatura de personalitate, atunci
cand caile de acces la resurse sunt blocate, persoana in cauza nu are capacitatea de a amana nevoia
dorind sa obtina gratificari, recompense imediate.

III.Model comportamental, relational-social

Adictiile sunt mai amplu dezvoltate in clasa de jos si in clasa de sus a structurii sociale. In ceea ce
priveste clasa de jos explicatia ar fi urmatoarea: indivizii din aceasta categorie sociala resimt
privatiunile vietii, deprivarea educationala si saracia se asociaza puternic cu adictia. Deoarece au
blocate canalele legitime (trimitere la teoria mertoniana despre anomie) pentru a ajunge la resurse
recurg mai des la comportamente adictive.

In clasa de sus vorbim despre nivelul ridicat al stachetei aspirationale, individul accede tot mai sus,
este invatat sa aiba din ce in ce mai mult, nivelul aspirational se asociaza cu frustrarea si cu rezistenta
la schimbare iar in acest sens, drogurile ajung sa compenseze frustrarea resimtita.
In ceea ce priveste planul relational-social, un factor important este reprezentat de stilurile de viata
valorizate social. Asadar, se considera o problema sau un factor de risc important acele comunitati in
care consumul de droguri este acceptat sau chiar cerut pentru a putea face parte din comunitarea sau
grupul respectiv. De exemplu miscarile hippie si flower power din America anilor ‘60 incorpora ideea
unor stiluri de viata associate cu consumul de droguri, in acceptiunea ca: drogurile vizeaza explorarea
noilor orizonturi ale constiintei umane.

De asemenea un rol foarte important il au strategiile si instrumentele de insertie si de promovare

sociala intrucat se asociaza cu comportamentele care duc la adictie. Spre exemplu: modelul societal ce
accentueaza retentia emotiilor (persoanele care sunt incurajate in mod societal sa-si inhibe
sentimentele, la un moment dat pot ceda, iar pentru a face fata tensiunii interioare si presiunii din
exterior, acestea pot recurge la comportamente adictive) ideea ca in exprimarea sentimentelor trebuie
mereu sa te simti OK, sa spui celorlalti acest lucru si de asemenea sa le arati ca esti OK. Stim cu totii
ca viata are si parti bune si parti rele si de aceea atunci cand treci printr-o perioada mai proasta ca sa
poti spune ca esti OK se ajunge sa se apeleze la consum de droguri.

Un alt pericol il reprezinta faptul ca: societatea poate crea bariere de excluziune sociala pentru
anumite grupuri si astfel se formeaza anumite subculturi si contraculturi: care devin o reflexie a
dificultatii de integrare sociala. Acesti oameni vor cauta o integrare la marginea societatii, integrarea
adesea fiind privita ca un privilegiu, ca un castig nu ca ceva normal si propriu fiecarei peroane. Refuzul
pentru o masa mai mare de oameni a integrarii sociala si satisfactiei sociale creeaza contextul perfect
al formarii unor subculuri care sa recurga la comportamente adictive.

Presiunea grupului social este un alt factor important care duce la adictii. De asemenea tot legat de
grup este si grupul de aventura, pentru senzatii tari des intalnit in comportamentul adolecentiilor

3. Ce este de facut in raport cu adictiile?

Prohibitia este o metoda de a veni in contracaracararea adictiilor, dar este depasita deoarece creeaza
ideea „fructului oprit”, care stim bine ce efect a avut asupra primilor oameni creati: Adam si Eva. Daca
drogurile sunt universale si perene atunci nu le putem eradica, singura metoda este sa invatam sa
traim, sa convietuim impreuna cu ele pentru a le putea controla.

Preventia este o metoda de a abordare a drogurilor. Dar trebuie sa fim atenti cum facem preventie
pentru a nu crea imaginea fructului oprit ca si in primul caz. Asadar, informatiile trebuiesc comunicate
astfel incat sa contina in aceeasi masura beneficiile si dezavantajele consumului de droguri.

In raport cu anumite droguri trebuie sa se faca preventia doar dupa ce individual a consumat o data
acel drog, aici este tipic cazul alcoolului pentru ca individul daca nu are experienta consumului (ce
gust are), ii vorbesti in zadar, nu pricepe nimic. In general omul e tentat sa incerce toate lucrurile pe
propria-i piele iar atunci cand stie cum e sa consumi alcool se merge cu preventia pe un teren deja
cunoscut de ambii parteneri ai comunicarii.

Programele de preventie trebuie sa contina informatii, practici si atitudini pentru ca doar asa se face
prevente in adevaratul sens al cuvantului. Informatiile nu sunt asimilate decat daca se comunica in
contingenta clara cu atitudiniile si practicile personale astfel se fac trimiteri la prescriptiile de
comportamente cotidiene.
Planul terapiei-recuperarii-reabilitarii-reinsertiei este o alta metoda de a aborda adictiile.

Inainte de terapie se face consiliere motivationala, adica informam persoana dependenta de serviciile
la care poate apela pentru tratarea bolii de adictie. Pentru dependent este foarte greu sa recunoasca
ca este dependent si de aceea este indicat sa se lucreze pe partea de recunoastere a problemei. Mereu
ramane o mica farama de orgoliu care de exemplu alcoolicului ii da increderea ca oricand poate sa se
lase de alcool doar ca inca nu si-a propus acest lucru.

In cadrul consilierii motivationale exista un principiu important si anume priincipiul incercarii fundului
sacului. Ce inseamna acest lucru: ajungerea in situatia in care nu mai este loc de intors, nu mai poate
sa se lase de consumul de alcool. Nu poate sa isi schimbe comportamentul singur.

Sunt doua cai de a se ajunge la fundul sacului: pe cont propriu, atunci cand persoana cu
comportament adictiv recunoaste ca nu mai are nicio sansa de a reusi singur si dorese sa fie ajutat in
al doilea rand se ajunge la fundul sacului si cu ajutorul terapeutului, consilierului de adictii si anume
dependentul spune ca poate sa se lase de consum cand vrea dar terapeutul stie ca acest lucru nu este
adevarat si de aceea ii face o provocare contolata. De ex: ii poate spune „hai sa mergem sa bem ceva
bere ca tu dupa doua beri te poti opri, dar dependentul cand se vede cu berea in mana nu se mai
poate opri pana nu se face beat crita, si atunci cand vede ca nu se mai poate opri in acel context cu
cartile pe fata terapeutul ii spune dependentului ca nu poate de unul singur si ca are nevoie de ajutor.
Acestea sunt metode de a crea contexte dirijate in care dependentul sa isi recunoasca neputinta.

Terapia trebuie sa fie multidimesionala: nu este doar medicala, este si ergoterapie, ludoterapie,
terapie ocupationala, terapie motivationala, terapie comunitara (interventie comunitara), psihoterapie,
kinetoterapie etc.

Recuperarea are o intelegere medicala si urmeaza imediat dupa terapie, ea vizeaza in general latura
biologica, aspectul fiziologic. Terapie se face de fiecare data inainte de recuperare si reinsertie. Terapie
inseamna interventia asupra mecanismelor complexe ale adictiilor, la nivel psihologic si
comportamental. Terapia se face atat la nivel somatic cat si la nivel psihic. La nivel somatic tratarea
da rezultate mult mai rapide decat tratarea la nivel psihologic. Este mai dificil de abodat la nivel
psihologic pentru ca deja comportamentul adictiv a devenit un reflex de comportament. Este foarte
important sa tinem cont de complexitatea terapiei.

Reabilitarea: are in vedere faptul ca: adictiile sunt tratabile nu si vindecabile. Cand ne gandim la
tratarea adictiilor trebuie sa asociem aceasta boala cu diabetul si cu tratarea acestuia. Reabilitare vine
de la recapatarea abilitatilor, abilitatile vizeaza mai multe nivele si anume: cognitive, emotionale, de
relatie interpersonala, volitionale. Reintegrarea sau reinsertia: are doua paliere si anume reinsertia in
cadrul familiei si reinsertia profesionala.

O relatie stricata este imposibil sa o mai repairi singur mai ales cand e vorba de vina ta pentru
deteriorarea relatiei, de aceea este nevoie ca cei care urmeaza sa fie integrati in familie si la locul de
munca sa fie sprijiniti de terapeuti. Terapeutul are rolul de a media conflictele si de a restabilii
legaturile. Recuperarea in adictii este foarte greu de realizat, reusita in acest sens, munca consilierului
in adictii poate fi similara cu cea a Mesterului Manole (ce se cladeste astazi, maine se darama). De
foarte putine ori recuperarea reuseste din prima incercare.