UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

ELEMENTE
DE
PSIHOPATOLOGIE
- note de curs -

Lector universitar
Dr. Luminiţa MIHAI

2013
„Sănătatea psihică a adultului începe cu sănătatea
mintală a copilului.”
(Eisenberg 1978)

NOTIUNI GENERALE

1. MITURI

Mit: "Tinerii şi copiii nu suferă de probleme de sănătate mintală."

Realitate: 13% dintre copii, cu vârste cuprinse între 5 - 15 ani suferă de o tulburare
de sănătate mintală care afecteaza în mod sever capacitatea acestora de a funcţiona
acasă, la şcoală, sau în comunitatea lor..(Source: National Health and Morbidity
Study, 1997)

Mit: "Oamenii care au nevoie de îngrijiri psihiatrice ar trebui să fie izolaţi în

instituţiile de specialitate."
Realitate: Azi, majoritatea oamenilor pot duce vieţi productive în comunităţile lor,
datorită variatelor forme de susţinere, programe, şi/sau medicamente.

Mit: "O persoană care a avut o boală mintală nu mai poate fi niciodată
normală".

Realitate: Persoanele cu boli mintale pot, chiar reuşesc, să-şi reia activităţile
normale. De exemplu, Kay Redfield Jamieson, care are tulburare afectivă bipolară,
a primit tratament şi în prezent este Profesor de Psihiatrie al Facultăţii de
Medicină, din cadrul Universităţii Johns Hopkins. Ea a scris pe larg despre

tulburările de dispoziţie şi stările maniaco-depresive.

Mit: "Persoanele cu boli mintale sunt periculoase.”

Realitate:
• Majoritate persoanelor cu boli mintale nu sunt violente.
• In cazul în care violenţa totuşi apare, în general este rezultatul aceloraşi

motive ca şi în populaţia generală, atunci când se simt ameninţaţi sau în

cazul abuzului de alcool

Mit: "Persoanele cu boli mintale pot face ’’munca de jos’’, dar nu sunt
potrivite pentru funcţii cu adevarat importante sau cu responsabilitate".

Realitate: Persoanele cu boli psihice, la fel ca toţi ceilalţi, au potenţialul de a lucra

la orice nivel, în funcţie de propriile abilităţi, experienţă şi motivaţie.
PSIHIATRIA

Psihiatria este o ramura a stiintelor medicale care se ocupa de cunoasterea si

tratarea bolilor psihice, precum si de reinsertia sociala si redarea calitatii vietii
pacientilor cu maladii mintale.
Cuvantul "psihiatrie" are origine greceasca (psyché = suflet si iatrein = vindecare)

insemnand vindecarea sufletului .

DEFINITIA TULBURARII MENTALE

Un individ devine bolnav psihic atunci cand

• nu se mai accepta pe sine insusi sau pe altii,
• cand are o preocupare excesiva pentru propriul corp si propria persoana,
• cand pierde contactul cu realitatea retragandu-se in propria lume
• si nu se mai poate adapta normelor sociale, ocupationale si culturale.

LOCUL PSIHIATRIEI IN MEDICINA

Abordarile diagnostice si terapeutice tintite pe organ si pe boala pot duce la

interpretari eronate daca se ignora persoana care poseda organele si boala
respectiva.
Corelarea acuzelor si disfunctiilor pe care le prezinta pacientul cu personalitatea sa
si cu circumstantele sociale ajuta la determinarea naturii si a cauzelor bolii,
stabilind astfel daca conflictele psihologice sunt semnificative, au importanta
limitata sau sunt nelegate de afectiunea somatica a pacientului
Psihiatria moderna este o stiinta a dezalienarii persoanei cu tulburari psihice, a
implicarii comunitatii in care traieste aceasta atât in sprijinirea tratamentelor pe
termen lung , cât si a reabilitarii profesionale si reintegrarii in comunitate.
Toleranta fata de suferinta psihica este un semn de civilizatie a unei comunitati /
societati.
DESTIGMATIZAREA BOLNAVULUI PSIHIC

1. Boala psihica este privita inca de catre societate ca o afectiune

rusinoasa, chiar reprobabila.
2. Acest fapt explica reticenta multor persoane aflate in impas sufletesc
de a apela la psihiatru.
3. De aceea, trebuie sa subliniem ca stiinta moderna a demonstrat ca
maladia psihica este o boala ca oricare alta, provocata in principal de
dereglari organice intime in creer, iar cel afectat trebuie ingrijit, tratat si
privit ca un individ cu drepturi egale cu ceilalti membrii ai societatii.
4. In acest sens, mentionam ca responsabilizarea privind activitatea
cotidiana nu-l impovareaza pe bolnav ci, dimpotriva, ii stimuleaza
capacitattile psihice restante.
5. Perceptia acestuia ca este acceptat si nu exclus de catre societate, il
determina la efortul de a-si armoniza comportamentul cu al celorlalti.
 PSIHOPATOLOGIE

Aşa cum în celelalte domenii ale medicinei pentru delimitarea unui sindrom
sau boală somatică se urmăreşte evidenţierea unei suite de semne patologice la
nivelul diferitelor organe sau sisteme , tot asfel şi în psihiatrie se urmăreşte
evidenţierea unor semne de tulburare a funcţiilor psihice.

Semiologia :

 reprezintă acea parte a psihiatriei care se ocupă cu studiul simptomatologiei

bolilor psihice , stabilind condiţiile ,succesiunea, interdependenţa şi dinamica

tulburărilor mentale , cât şi caracterul lor particular ,în funcţie de boala psihică
sau somatică în cadrul căreia apar
( Predescu )
  delimitarea semnelor îmbolnăvirii mintale , pe funcţii psihice ,are la bază
criterii psihologice ,utilizate în psihiatrie mai mult în scop didactic , deoarece nu
există simptome psihice care să se manifeste numai în cadrul unei funcţii, lăsând
indiferente pe celelalte.
 simptomul psihic nu reprezintă o noţiune psihologică ,care exprimă doar
o tulburare a funcţiei respective, ci semnul unei stări de boală
în scopul uşurării înţelegerii şi după gradul de complexitate al reflectării
realităţii, procesele psihice pot fi prezentate, ca şi în psihologia normală , în
următoarea sistematizare didactică :
1. procese de counoaştere ( cognitive ) directă şi indirectă :
 senzaţiile
 percepţiile
 atenţia
 memoria
 gândirea
 limbajul
 imaginaţia

2. procesele afective şi trebuinţe , care stabilesc raportul subiectiv între individ

şi realitatea obiectivă
3. voinţa şi activitatea ca procese prin care se realizează acţiunile deliberate în

conformitate cu scopurile stabilite în mod conştient

 SEMIOLOGIA PROCESELOR DE CUNOAŞTERE

SEMIOLOGIA SENZAŢIEI ŞI PERCEPŢIEI

SENZAŢIA
 este un act psihic elementar „mono-modal” de realizare a imaginii singulare
a unor însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare
 acest proces psihic elementar se produce în urma acţiunii obiectelor şi
fenomenelor lumii materiale asupra organelor de simţ
 prin intermediul analizatorilor intero,extero şi proprioceptivi excitaţia se
transformă în senzaţie în momentul în care ajunge în scoarţa cerebrală
 senzaţiile reprezintă izvorul iniţial al tuturor informaţiilor noastre.Ele nu
sunt copii ale însuşirilor obiectelor şi fenomenelor, ele sunt imagini
subiective ale lumii obiective.

PERCEPŢIILE
 sunt definite ca procese senzoriale elementare, care se disting prin
sintetism,unitate şi integritate, redând realitatea obiectuală în imagini de
ansamblu

Psihopatologia senzorialităţii

tulburări preponderent cantitative - hiperestezia

 - hipoestezia
calitative - iluziile
- halucinaţiile

Hiperestezia
 coborâre a pragului senzorial determină o suprasensibilitate la excitanţi care
până atunci nu erau percepuţi
 ea este trăită ca o impresie de creştere a intensităţii

Hipoestezia
 creştere a pragului senzorial
 receptivitate scăzută a diverşilor excitanţi

ILUZIILE

 pot să apară şi la oameni normali

 percepe deformat un obiect datorită distanţei prea mari , luminii insuficiente
 „iluzii fiziologice” optico-geometrice ( băţul introdus în apă pare frânt )
 în cazul iluziilor patologice bolnavul nu le corectează

iluziile realizază o reflectare denaturată a obiectelor şi fenomenelor, se

caracterizează prin obiectualitate, fiind generate întotdeanua de un excitant real

 este definită ca o percepţie falsă

iluziile se împart :
exteroceptive
 vizuale
 auditive
 gustative
 olfactive
proprioceptive
interoceptive

iluziile vizuale
 sunt cele mai frecvente
 constau în impresia de deformare a obiectelor
- mai mari ( macropsie )
- mai mici ( micropsie )
- alungite sau lărgite

 obiectele pot fi percepute mai aproape sau mai departe

 un grad mare de bogăţie şi vivacitate ( desenele de pe covor sunt luate drept
ochi înfricoşători )

Tot aici sunt înglobate falsele recunoaşteri - persoanele sunt greşit identificate.
( la oamenii normali confuzia de persoană – aceştia îşi revizuiesc ( corectează )
atitudinea )
Se întîlnesc în stări confuzionale, stări maniacale.
o variantă a falselor recunoaşteri :
 - deja văzut
- deja cunoscut
- deja trăit
- niciodată văzut
se întâlnesc în sindroamele de derealizare şi depersonalizare şi în patologia lobului
temporal

 iluzia sosiilor – persoana cunoscută nu este identificată ca atare ci doar având

asemănare cu aceasta

iluziile auditive

- locul doi în ordinea frecvenţelor

- au impresia că diferite zgomote sunt mai apropiate sau mai
îndepărtate, mai tari sau mai încet
- zgomote reale sunt percepute de bolnav sub forma unor cuvinte
injurioase

iluziile gustative şi olfactive

- se deosebesc greu între ele

- constă în perceperea eronată a gustului şi mirosului diferitelor
substanţe

concluzie: iluziile pot fi întîlnite :

- la normali în diferite circumstanţe externe
- la bolnavi cu tulburări funcţionale sau leziuni ale receptorilor
 - la bolnavi cu stări febrile, boli infecto-contagioase
- la bolnavi cu diferite stări confuzionale
- la nevrotici
- la bolnavi psihotici

HALUCINAŢIILE

Clasic - a fost definită „ percepţie fără obiect „

Halucinaţiile funcţionale
- percepţia unor excitanţi obiectivi determină apariţia unor percepţii
false de tip halucinator
Ex : bolnavul percepe corect zgomotul roţilor de tren dar
concomitent aude voci care îl ameninţă
- ele sunt percepute de bolnav atât cât există excitantul real
Halucinoidele
- situate între reprezentări vii şi halucinaţii vagi
- nu reuşesc să cuprindă convingerea bolnavului asupra existenţei lor
reale

Imaginile halucinaţiilor eidetice

- ele reprezintă nişte reproiectări în exterior a imaginilor unor obiecte
care au o forţă receptivă deosebit de vie
Halucinozele
- sunt definite ca halucinaţii a căror semnificaţie este recunoscută de
bolnav

Halucinaţiile propriu-zise
- sunt tulburările care corespund integral definiţiei
se caracterizează prin :
- proiecţie spaţială
- prin convingerea bolnavului asupra realităţii
- perceperea lor prin căi senzoriale obişnuite
- grad variabil de intensitate
- claritate diferită
- complexitate variabilă
- durată
- rezonanţă afectivă

halucinaţiile auditive
- se situiază pe primul loc în ordinea frecvenţei la adult ( la copil sunt
halucinaţiile vizuale )
- pot fi – elementare – foşnete ,pocnete ,ţiuituri
- comune - când bolnavul le identifică cu sunete bine definite ( lătratul
unui câine, scârţâitul uşii )
- verbale ( complexe ) – bolnavul percepe voci sau cuvinte
- pot să fie episodice sau permanente
- pot fi favorabile sau defavorabile

le întâlnim : - în boli neurologice

 - în stări confuzionale
- în deliruri toxice
- în boli psihice ( schizofrenie, puseuri depresive )

halucinaţiile vizuale
- sunt definite ca percepţii vizuale ale unor obiecte , fiinţe ineczistente
în acel moment în realitate
- sunt trăite cu un intens dramatism
- pot fi – elementare – puncte luminoase,scântei
- complexe – percepute ca figuri şi obiecte informe sau bine definite
- scenice – sunt statice sau în mişcare

Pseudohalucinaţiile ( halucinaţiile psihice )

- nu se proiecteză în afară ci se petrec în cap ,în minte ,în interiorul
corpului
- bolnavii sunt convinşi de realitatea lor şi sunt rezultatul unor acţiuni
impuse care vin din afară
- bolnavii vorbesc despre voci „speciale”

pseudohalucinaţiile auditive se manifestă sub forma unor voci interioare asemenea

unui „ecou”sau „sonorizare a gândirii”
SEMIOLOGIA ATENŢIEI

ATENŢIA
  Este o funcţie sintetică a psihismului constând în activarea ,
tonificarea , mobilizarea ,orientarea selectivă şi concentrarea
focalizată a proceselor psiho-comportamentale în vederea unei
reflectări optime şi facile a realităţii şi a unei intervenţii eficiente în
cadrul autoreglării activităţii

Însuşirile structurale ale atenţiei sunt reprezentate de :

 Volum
 Concentrare
 Stabilitate
 Distributivitate
 Comutativitate sau flexibilitate

Clasic se disting:
 Atenţie involuntară – neintenţională, primară - determinată de stimuli
senzoriali ce survin brusc
 Atenţie voluntară – intenţională – care se desfăşoară într-o stare
deliberată şi susţinută de un efort voliţional
 Atenţie habituală – postvoluntară – caracterizată prin starea de
pregătire sau de aşteptare în vederea unei recepţii mai crescute şi mai
clare a anumitor stimului
În clinică ,funcţia sau procesul prosexic ( al atenţiei ) cunoaşte o sistematică
predominent cantitativă.
Tulburările de atenţie ( disprosexiile) pot fi împărţite :
 Hiperprosexii – caracterizate prin exagerarea orientării selective a
activităţii de cunoaştere
  Hipoprosexii – diminuare a orientării selective a activităţii de
cunoaştere
 Aprosexii – dispariţia oricăror posibilităţi prosexice

Este interesată atît atenţia voluntară cât şi cea involuntară uneori într-o corelare
inversă.

Hipoprosexiile – îmbracă un aspect general în stările maniacale

- în stări de excitaţie
- uşoară întoxicaţie

Ea are în general un caracter selectiv.De exemplu: melancolicii – hiperprosexia

este orientată asupra ideilor depresive.

Hiperprosexiile – pot fi de intensitate variabilă ajungând în stări confuzionale

grave până la aprosexie
- surmenaj
- irascibilitate
- anxietate
- specific – la oligofreni
- stări de deteriorare cognitivă
- stări confuzionale
 SEMIOLOGIA MEMORIEI

MEMORIA

 Proces psihic al orientării retrospective realizat prin întipărire

( fixare ) , păstrare ( conservare ) evocare ( reactualizare ). Memoria
oglindeşte experienţa anterioară şi constituie rezervorul gândirii şi
imaginaţiei, suportul forţei cognitive a insului.

Sub aspecte clinice , tulburările de memorie se împart:

 cantitative – hipermneziile
- hipomneziile
- amneziile

 calitative - tulburări ale sintezei mnezice imediate

( sentimentul de straniu, falsele recunoaşteri )
- tulburări ale rememorării trecutului
- confabulaţia
- ecmneziile
- anecforie

Hipermneziile
 se caracterizează printr-o exagerare a evocărilor care apar multiple,
tumultoase şi cu o marcată tendinţă involuntară îndepărtînd subiectul de
preocupările principale împuse de conjuctura prezente ( poate apare şi
 la oameni normali legat fiind de anumite stări afective – bucurii
mari ,reuşite)

- poate apare în stări confuzionale

o formă particulară :
- mentismul : derularea involuntară , caleidoscopică a unor
amintiri, subiectul devenind un simplu spectator al
retrăirii propriilor amintirii şi idei.

Hipomnezia
– scăderea în diferite grade a forţei mnezice
Se întâlneşte în : surmrnaj
stări nevrotice
oligofrenii
stări de involuţie

Amneziile
- în sens strict ,înseamnă pierderea totală a capacităţii mnezice.
Clasificare – care ia ca punct de referinţă debutul bolii
- amnezii de fixare ( anterograde ) – se referă la
evenimente trăite după debutul bolii . Se întâlneşte în :
stări confuzionale, sindrom Korsacov, stări reactive, stări
nevrotice
- amnezii de evocare ( retrograde ) – se întinde spre trecut
dinaintea debutului bolii până în copilărie. Se întilneşte
 în : stări cu încărcătură afectivă, amneziile din demenţe,
afazia Wernike” demenţa limbajului” , TCC
Tulburări calitative

I ) tulburările sintezei mnezice imediate

 iluzii de memorie – evocări eronate ale unor fenomene sau acţiuni ,
trăite în relitate de bolnav, dar care nu sunt încadrate în timpul şi spaţiul
real în care ele s-au petrecut sau nu sunt recunoscute de bolnav ca trăite
sau netrăite
 criptomnezia – nerecunoaşterea , ca fiind străin, a unui material literar,
artistic,pe care bolnavul le-a citit sau auzit în realitate, dar pe care în
mod iluzoriu îl consideră că este al lui
- este necesar să fie deosebit de plagiat

se întâlneşte în: schizofrenie , psihoză paranoică

 falsa recunoaştere – „ dubla conştiinţă”. Ea constă în a recunoaşte ceea

ce de fapt bolnavul nu recunoaşte. Se întilneşte în : surmenaj, stări de
obnubilare, stări maniacale, schizofrenii

Tot aici se discută despre :

 iluziile de nerecunoaştere
 paramneziile de reduplicare – bolnavul a mai fost tratat într-o clinică
identică ,de un doctor ce seamănă leit

II ) tulburările rememorării trecutului

  reproduceri ale unor evenimente reale din trecut pe care bolnavul le
situiază în mod fals în prezentul trăit

1. confabulaţiile (Pick) sau halucinaţiile de memorie –

reproducerea unor evenimente imaginare ( pe care bolnavul nu
le-a trăit) el fabulează asupra trecutului cu convingerea că îl
evocă ( bolnavul nu spune adevărul dar nici nu minte, pentru că
nu ştie că minte ) .Se întilneşte în : demenţa senilă, oligofrenie,
sindrom maniacal

2. ecmnezia – bolnavul confundă trecutul cu prezentul

( bolnavii senili trăiesc evenimentele din tinereţe) .Se întilneşte
în : demenţe senile , epilepsia temporală, isterie

3. anecforia – reproducerea unor amintiri pe care pacientul le

credea uitate .Se întilneşte în : surmenaj, demenţe

SEMIOLOGIA GÂNDIRII

GÂNDIREA

 este considerată ca un proces central al vieţii psihice, ca o activitate

cognitivă complexă,mijlocită şi generalizată prin care se distinge
 esenţialul de fenomenal, în ordinea lucrurilor şi ideilor, pe baza
experienţei şi a prelucrării informaţiilor.
 Activitatea cognitivă orientează subiectul în situaţii problematice,
modelându-i conduita
 În desfăşurarea sa, acest proces de construcţie ideativă procedează prin aşa
numitele operaţii ale gândirii :
1. analiza
2. sinteza
3. comparaţia
4. abstractizarea
5. generalizarea

pentru prezentarea mutiplelor forme de tulburări de gândire , folosim următoarea

sechemă :
1. tulburări de ritm şi coerenţă
 accelerarea sau încetinirea ritmului ideativ
 coerenţa şi incoerenţa ritmului ideativ

2. tulburări ale conţinutului gândirii

 idei delirante
 idei prevalente
 idei dominante
 idei obsedante

3. tulburări ale expresiei verbale şi grafice ale gîndirii

 1. tulburări de ritm şi coerenţă ale gândirii
ritmul ideativ în patologia psihiatrică poate apare fie sub forma accelerării ,fie sub
forma încetinirii

Accelerarea ritmului ideativ – poartă denumirea de fugă de idei

 se caracterizează prin aceea că asociaţiile se fac la întâmplare, după
aspecte superficiale, după asonanţă,rimă, localizare în timp şi spaţiu sau
după contraste facile
 bolnavii vorbesc mult cu voce tare
 în formele de exacerbare extremă a fugii de idei , asocierile pierd total
legăturile logice formale , ajungânu-se la o stare de incoerenţă a gândirii
 se întâlneşte în : - sindroamele maniacale
- în schizofrenie , faza de excitaţie psihomotorie
- PGP . faza de debut
- Stări de ebrietate
- Intoxicaţii uşoare
- Stări nevrotice
- În stările de oboseală marcată şi de surmenaj

 O formă particulară a accelerării ritmului ideativ, este mentismul, care se

caracterizează prin depănarea rapidă ,incoergibilă , a reprezentărilor şi
ideilor
- faţă de acestea bolnavii au critică , fac efort să-şi
stăpânească gândurile însă nu reuşesc
 Poate fi observat : - stările de mare tensiune nervoasă
- în stările de oboseală pronunţată
 - în intoxicaţiile uşoare cu cofeină, alcool,tutun
- în schizofrenie – sindromul de automatism mental , când
bolnavul are convingerea că este împus de cineva

Incoerenţa gândirii – propoziţiile şi frazele păstrează forma gramaticală corectă,

dar ele nu mai au nici un înţeles
 forma extremă – numită salată de cuvinte : bolnavul exprimă o serie de
cuvinte sub forma unui amestec lipsit total de conţinut logic şi
inteligibil ......iepure- vânt-fereastră-bou-23-401-tuc-tuc
 alteori ia aspect de verbigeraţie - repetarea stereotipă a aceleiasi propoziţii ,
fraze sau cuvinte , frecvent lipsite total de înţeles
 se întâlneşte în - schizofrenie
- stări demenţiale avansate
- tulburări de conştiinţă

Încetinirea ritmului ideativ – exprimare lentă , prin răspunsuri întârziate

- este necesară repetarea întrebării pentru a
obţine un răspuns

 lentoare ideativă – exprimare în ritm lent ( bradilalie) ,cu voce de

intensitate scăzută şi este resimţită de bolnav ca o scădere quasi globală a
funcţiilor psihice ( bradipsihie )
 în formele uşoare - stări de epuizare fizică şi psihică
- în perioadele de convalescenţă

real – în neurologie – encefalite , boala Parckinson

 - în psihiatrie - schizofrenie, depresie, oligofrenie
o formă particulară – vâscozitatea psihică – în epilepsie

baraj ideativ – ritmul ideativ încetează brusc ,pentru câteva secunde, după care
cursul gândirii poate fi reluat
se întâlneşte în schizofrenie

dispariţia fluxului ideativ .

se întâlneşte în stările comatoase.A mai fost descrisă în stări de idioţie şi demenţe
şi chiar în epilepsie.

2. tulburările de conţinut ale gândirii

sunt cele mai interesante pagini ale psihopatologiei, aceasta pentru că
discursul bolnavului psihic,răspunsurile sau relatările sale frapează în cea mai mare
măsură interlocutorul
în analiza conţinutului gândirii sunt necesare unele precizări noţionale şi anume
precizarea accepţiunii de idee : - dominantă
- obsedantă
- prevalentă
- delirantă
1. ideea dominantă : prin reversibilitatea ei se înscrie în sfera normalului. După
o discuţie , lectură,spectacol, o idee se poate detaşa şi se impune într-un
anumit moment al gândirii.
2. ideea obsedantă : idee ce izbucneşte, irupe, asediază gândirea şi se împune
conştiinţei deşi este în dezacord cu ea.Stranie şi contradictorie situaţiei şi
personalităţii insului, acesta îi recunoaşte caracterul parazitar sau patologic,
luptă pentru înlăturarea ei , de multe ori fără a reuşii să o învingă.

Obsesia se poate prezenta clinic sub 4 forme:

a.)a unei idei : obsesii ideative
b.) amintiri şi reprezentări obsesive
c.) fobii ( obsesii fobice )
d.) tendinţe impulsive ( obsesii impulsive)

a.) obsesiile ideative : „intoxicaţia „ prin idee. Boala lui „De ce” ,
poate, dacă .El este într-o perpetuă pendulare asupra
eventualităţilor posibile, se întreabă , analizează, revine.
b.) Amintiri şi reprezentări osesive : se exprimă prin perseverarea
penibilă a rememorării unor evenimente cu conţinut neplăcut,
jenante sau în orice caz dificile.
c.) Obsesii fobice – constă în teama faţă de anumite evenimente ,
lucruri,fiinţe, acţiuni ,situaţii , teamă nejustificată.

Fobia - stare de frică cu obiect bine precizat

Anxietatea – stare de teamă , lipsită de obiect

Bolnavul recunoaşte caracterul iraţional al fricii sale, o

Apreciază în mod critic, luptă pentru a o înlătura , dar nu
 reuşeşte.
Pot fi sistematizate : frica de locuri ( de a trece strada, de
a sta în cameră )
: frica de obiecte ( de obicei ascuţite,
de tren )
: frica de oameni, boală, moarte,

d.) obsesii impulsive : îndemnarea bolnavului la acte

particulare ,lipsite de raţiune, inacceptabile, ridicole.
Compulsie : teama de a nu da curs tendinţei împulsive , de a
nu comite actul impulsiv, spre care este împins. ( au
capacitatea voluntară de a se stăpânii – compulsia nu se
transformă într-un act impulsiv. O formă deosebită a acţiunilor
obsesive o reprezintă ritualurile.

3. ideea prevalentă : se caracterizează nu numai prin poziţia sa dominantă în

câmpul conştiinţei , prin neconcordanţa şi semnificaţia aberantă ci şi prin
faptul că ea orienteză şi diferenţiază cursul gândirii. În plus , celelalte idei, în
loc să se opună , să o contrazică, gravitează în jurul ei, sprijinind-o şi
aducându-i noi argumente.
- întâmplările din realitate sunt luate drept argumente
- ideea prevalentă este în concordanţă cu personalitatea
individului
- se întâlneşte în : în stări reactive de intensitate psihotică,
epilepsie, alcoolism, stări predelirante
 4. ideea delirantă : evoluiază pe un fond de claritate a conştiinţei Ideea
delirantă nu corespunde realităţii cu care se află în opoziţie evidentă şi pe
care o exprimă în mod deformat.
- Pune stăpânire în mod brusc sau insidios pe conştiinţa insului ,căruia
îi schimbă comportamentul , şi se menţine în ciuda contradicţiilor
evidente cu realitatea.
- Prin idee delirantă mai înţelegem judecăţile şi raţionamentele care
reflectă în mod eronat realitatea şi modifică în sensul lor patologic
concepţia despre lume şi comportamentul bolnavului

Sub spectul conţinutului tematic, ideeile delirante se clsifică:

a.) idei delirante expansive
1. idei de mărire şi bogăţie ( grandoare) – pacientul se consideră bogat,
dotat cu însuşiri deosebite
2. idei delirante de invenţie
3. idei delirante de reformă
4. idei de filiaţie – convingerea că sunt descendenţii unor familii
renumite
5. idei erotomanice – convingerea de a fi iubit de către o persoană de
obicei cu un nivel socio-cultural superior şi căruia îi atribuie în mod
deliberat sentimente de dragoste ( sunt rare dar apar mai frecvent la
femei – erotomania . persoană erotomană )
6. idei mistice sau religioase

b.)idei delirante depresive

1. idei de persecuţie – sunt urmăriţi,supravegheaţi şi se complotează
împotriva lor
 2. idei de revendicare – izvorăsc din convingerea unei nedreptăţi ,
sentiment perpetuu de frustrare
3. idei de gelozie – sunt mai frecvente la bărbaţi .Când sunt reale pot
duce la un comportament agresiv periculos îndreptat împotriva
partenerului
4. idei de relaţie – conţine ideea că obiectele, evenimentele , oamenii
din jur au o semnificaţie personală pentru pacient : o remarcă auzită
la televizor îi este adresată lui
5. idei de autoacuzare şi vinovăţie – apar la persoanele depresive –
păcatele lui vor atrage furia divină asupra familiei
6. idei de transformare şi posesiune
7. idei de negaţie – înţelesul a fost extins şi a idei persistente precum :
cariera lui s-a sfârşit, el este pe pragul morţii, idei privind prăbuşirea
funcţiilor organice ( intestinele sunt blocate cu materiile în
putrefacţie) –Sindromul Cotard

c.) idei delirante mixte

- motivarea de mixt este dată de tonalitatea ambiguă afectivă, pe
fondul care evoluiază aceste idei
1. idei de influenţă ( variantă a delirului de interpretare) – pacientul
crede că acţiunile sale ,impulsurile , gândurile îi sunt controlate de o
forţă exterioară
2. idei metafizice ,cosmogonice – sunt orientate spre elucidarea originii
vieţii, a lumii, a sufletului , a reâncarnării
III tulburări ale expresiei verbale şi grafice ale gândirii

Tulburări de limbaj
1. dislogii
2. disfazii
3. dislalii

SEMIOLOGIA IMAGINAŢIEI

- fiind susţinută de gândire ( al cărei element esenţial este ) avînd

origine în reprezentări , imagineţiea poate fi considerată ca un proces
psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a reprezăntărilor şi
idilor în scopul făuriri unor noi imagini şi idei
- psihopatologia imaginaţiei este în strânsă legătură cu psihopatologia
gândirii, modificările sale de aspect cantitativ şi calitativ precum şi
tulburările sale fiind în strânsă legătură cu dezvoltarea şi respectiv cu
tulburările gândirii
- o formă de exaltare imaginativă este realizată de mitomanie
- în debilitatea mintală – mitomania are un rol compensator al
insuficienţei cognitive
 SEMIOLOGIA PROCESELOR VOLIŢIONALE

VOINŢA

 este latura reglatoare a conştiinţei , la baza căreia stă intenţia şi decizia

subiectului. Ea reprezintă activitatea psihică orientată spre atingerea unor
scopuri propuse conştient pentru a căror realizare trebuie depăşite anumite
obstacole interne sau externe care apar în calea indeplinirii acţiunilor.

În desfăşurarea unui act voluntar pot fi urmărite mai multe faze :

- formularea scopului
- lupta motivelor
- adoptarea hotărârii
- execuţia ( îndeplinirea ) acţiunii

În plan clinic aspecte - tulburări cantitative - hiperbuluie

- hipobulie
- abulie

-tulburări calitative - disabulia

Tulburări cantitative
1. hiperbulia – exagerarea forţei voliţionale
- se întâlneşte relativ rar
 - se întâlneşte la toxicomani : are cracter unidirecţional şi selectiv

2. hipobulia – scăderea forţei voliţionale până la dispariţia ei

( abulie )
- pe plan comportamental se traduce prin scăderea capacităţii de a
acţiona
- se întâlneşte în : stări nevrotice , TCC., stări maniacale, oligofrenii

3. abulia – în depresiile profunde ( în forma ei clasică în catatonie )

Tulburări calitative
 disabulia – dificultatea de a trece la o acţiune sau de a sfârşii o acţiune
începută ( nu poate iniţia sau finaliza acţiunea respectivă )
 impulsivitatea – o insuficienţă a voinţei pasive, inhibitorii, are ca rezultat
lipsa de frână şi comportamentul impulsiv determinat de dezechilibrul dintre
tendinţa impulsivă şi controlul voluntar
- acest dezechilibru se manifestă pe plan comportamental prin acte
impulsive, intempestive inadaptate, de cele mai multe ori cu caracter
antisocial, reprobabil şi dramatic
- pot apare la oamenii normali cu un temperament coleric
- în situaţii confictuale
- impulsivitatea este caracteristică stărilor psihopatice întîlnindu-se la
psihopaţii excitabili impulsivi
- mai avem – impulsivitatea nevroticilor – mai ales a celor anxioşi care
izbucnesc în momentele de maximă tensiune afectivă – raptusurile
anxioase
 SEMIOLOGIA STĂRILOR AFECTIVE

Procesele afective , reprezintă o formă de manifestare a atitudinii omului faţă

de situaţiile de viaţă , faţă de realitatea înconjurătoare în general. Ele exprimă în
modul cel mai deplin universul subiectiv, simfonia subiectivă a vieţii interioare a
individualităţii şi personalităţii insului.

DSM recomandă ca termenul de afect să fie folosit pentru stările de scurtă durată
iar cel de dispoziţie pentru cele prelungite.
Afectivitatea este procesul psihic cel mai legat de personalitate.
În psihopatologie , tulburarea stărilor afective a fost apreciată după următoarele
criterii :
 natura
 intensitatea
 forţa
 labilitatea
 conţinutul
 adecvarea motivaţională sau motivarea delirantă

tulburările afective ce vor fi analizate :

1. stările de afect
 2. tulburările dispoziţiei
a.) hipotimii - indiferenţă
- apatia
b.)hipertimii - anxietatea
- depresia
- euforia

3. tulburări ale dinamicii dispoziţiei

- rigiditatea afectivă
- labilitatea emoţională

3.Tulburări ale emoţiilor elaborate

1. paratimiile – inversiunea afectivă
- ambivalenţa afectivă
3. fobiile
4. extazul

hipotimia :
- reprezintă o scădere în grade variate a tensiunii afective
şi a elanului vital până la apatie şi indiferenţă
- se traduce printr-o redusă expresivitate mimică

a.) indiferenţă – dezinteres pentru lumea exterioară şi slabă

modulare a paletei emoţionale
 b.) apatia- lipsa de tonalitate afectivă şi dezinteres auto şi
alopsihic
Se întâlneşte în : oligofrenii, stări de deteriorare cognitivă, TCC, stări
confuzionale

Hipertimiile - negativă
– Depresia

o se caracterizează printr-o puternică trăire , printr-o

participare afectivă intensă, sub un evantai restrâns, cu
sentimentul durerii morale, al inutilităţii şi devalorizării
o dispoziţie deprimată
o lipsit de voioşie
o ideaţie lentă cu conţinut trist ,dureros
o mimica ,pantomimica exprimând concordant conţinutul
dureros al trăirilor
o depresia – ca expresie a unei stări patologice de intensitate
psihotică sau nevrotică nu trebuie confundată cu reacţiile
de deprimare determinate de situaţii de doliu, pierderi
materiale , insuccese, decepţii

depresia de intensitate nevrotică : este declanşată psihogen şi se manifestă

- stări de tristeţe prelungită
- lipsă de iniţiativă
- intoleranţa la frustrări
 - scăderea apetitului alimentar
- insomnii
- tulburări de dinamică sexuală
- iritabilitate
+ anxietate

se întâlneşte în : neurastenie isterie, stări de epuizare,

depresia de intensitate psihotică = fiecare din elemente ating intensitatea maximă

= modificând personalitatea şi comportamentul în sens psihotic
dispoziţia depresivă – este trăită ca un vid
- lipsă totală a contactului şi rezonanţei afective cu
lumea pe care o simte ca ceva dureros
- îl duce la pierderea interesului pentru lucruri şi
oameni

gândirea – asociaţiile sunt dificile

- imaginaţia redusă
- producţia verbală traduce inhibiţia intelectuală putând
ajunge până la mutism

psihomotor – inhibiţie profundă până la imposibilitatea de a se deplasa

când este însoţită de anxietate = se manifestă prin nelinişte

motorie ,agitaţie,atingând paroxismul în raptusul depresiv, care se însoţeşte de acte
impulsive
depresia mascată = se aplică depresiilor endogene dar unde sunt simptome fizice
dominante
În faţa unui tablou somatic prezenţa următoarelor simptome pledează pentru
depresie:
- disproporţia dintre intensitatea tulburărilor şi răspunsul
lor asupra activităţii ( o cefalee uşoară duce la
abandonarea oricărei activităţi )
- pesimismul – scăderea pragului de toleranţă la necazurile
obişnuite
- predominanţa matinală a acuzelor

disforiile = sunt stări dispoziţionale de tip depresiv asociate cu disconfort somatic

şi excitabilitate crescută.
Agresivitatea şi impulsivitatea subiectului este crescută, determină uneori un
comportament coleros. Se poate adăuga uneori logoreea şi anxietatea.
Se întâlneşte în : stări posttraumatice, comiţialitate.

- pozitivă – Euforia
- puternică încărcătură afectivă pozitivă, prin
exagerarea dispoziţiei în sensul veseliei, stării de
plenitudine, de bine general , de putere, însoţită de
fugă de idei, logoree, de ironii şi glume deseori
contagioase,
- mimică expresivă,bogată, gesturi largi şi variate,
 - tendinţă la supraapreciere a propriei persoane şi
exagerarea tendinţelor şi trebiunţelor ( în special
sexuale.)
un evantai euforic – în intoxicaţiile uşoare cu alcool, cocaină, cafea
- în stări nevrotice prin suprasolicitare
- în stări subfebrile

în forma autentică - în fazele maniacale ale bolii afective bipolare

- în stările demenţiale senile
- oligofrenii

Când variaţiile normale ale afectivităţii nu sunt pierdute ,ci doar reduse , se descrie
tocirea sau aplatizarea afectivă.
Când variaţiile sunt excesiv de abrupte, rapide ,vorbim de labilitate afectivă.În
forma severă ,folosim termenul de incontinenţă emoţională – şi se caracterizează
prin trecerea rapidă sau incoercibilă de la stare emoţională la opusul ei.

Tulburări predominent calitative – paratimiile – ele se caracterizează prin reacţii

afective aberante şi inadecvate, uneori paradoxale faţă de motive,situaţii sau
evenimente.
Ex.: o situaţie afectivă negativă ,întâmpinată cu veselie şi invers

Răspunsuri afective aberante :

- inversiunea afectivă : în reacţiile afective univoc
negative , în sensul că bolnavul dezvoltă o stare de
ostilitate faţă de persoanele pe care înainte de
îmbolnăvire le iubea
 se întâlneşte : schizofrenie
delir de gelozie

- ambivalenţa afectivă – trăirea simultană a două

sentimente antagoniste . coexistă uneori într-o
aparentă concordanţă stări afective opuse :
dragoste – ură
atracţie – repulsie
dorinţă - teamă
faţă de acceaşi persoană sau situaţie
se întâlneşte în schizofrenie

anxietatea

în cadrul tulburărilor afective , astăzi , termenul este restrâns numai la tulburări în

care dispoziţia constă în depresie şi euforie.
În trecut ( Levis 1956) avea trecut şi stările de anxietate.

Anxietatea a fost definită de P. Janet – ca teamă fără obiect – manifestată prin -

nelinişte psihomotorie
- modificări vegetative
- disfuncţii comportamentale

Anxietatea patologică este distinctă faţă de neliniştea ca teama obişnuită resimţită

de orice subiect în faţa unei situaţii noi sau cu un grad de dificultate sporit al cărui
răsunet asupra activităţii este pozitiv.
Anxietatea prezintă următoarele caracteristici :
 1. este nemotivată
2. se referă la un pericol iminent şi nedeterminat, faţă de care apare o
atitudine de aşteptare ( stare de alertă)
3. este însoţită de convingerea neputinţei şi dezorganizării în faţa
pericolului
4. asocierea unei simptomatologii negative generatoare de disconfort
somatic ( se daclanşează astfel un cerc vicios prin care anxiatatea
se autoîntreţine)

Anxietatea se întâlneşze în :
- reacţii de intensitate nevrotică sau psihotică
- neurastenii
- în stări depresive
- în psihoze
- în sindromul de abstinenţă de la toxicomani
- în debutul psihozelor presenile şi demenţelor

 anxietatea nevrotică = în toate stările nevrotice au ca element comun anxietatea (

originea în copilăria timpurie)
 anxietatea psihotică = apare fie ca însoţitor al depresiei sau independent ca în
schizofrenie, psihozele organice.Ea determină tulbulări vegetative majore, ale
instinctului alimentar, ritmului hipnic

 raptusul anxios = poate apare în reacţii acute de şoc, în psihoze- ca o izbucnire

impulsivă, bolnavul putând face acte suicidare
 echivalenţe somatice ale anxietăţii = sunt legate de excitarea sistemului nervos
simpatic :
1. paloarea feţei
2. mimică tensionată
3. midriază
4. uscăciunea gurii
5. valuri de transpiraţie
6. tremor fin al extremităţilor
7. tahicardie
8. jenă precordială
9. anorexie
10.crampe abdominale
11.diaree
12.senzaţie de constricţie toracică
13.micţiuni imperioase şi frecvente
14.insomnie la adormire

fobiile = frică specifică intensă declanşată de un obiect sau situaţie, care nu au prin
ele însele un caracter periculos, cu caracter iraţional recunoscut ca atare şi care nu
poate fi controlată volitiv.
Proiecţii ale anxietăţii, fobiile pot invada oricare din obiectele şi situaţiile
realităţii de care experienţa individuală se leagă într-un mod oarecare.
Relicvele fricii din mica copilărie sunt fobiile de animale mari, iar cele din a
doua copilărie , animale mici şi insecte.
 În cazul anxietăţii , teama nu avea obiect, în fobie ea capătă caracter specific,
formă, nume , localizare.
Ex.: agorafofie – temă de spaţii largi ( străzi ,pieţe)
Conduitele de evitare sunt comportamente menite să asigure situaţiile fobice de
către subiect deoarece acestea îi provoacă trăiri neplăcute.Aceste conduite au un
caracter limitat ,bazându-se numai pe capacitatea anticipatorie a subiectului în
legătură cu situaţia fobogenă
Psihopatologia manifestărilor instictive
Tulburările instinctelor apar ca elemente patologice ale personalităţii, intensitatea
şi durata lor fiind condiţionată :
- fie de leziuni organice cerebrale
- fie de procese morbide de intensitate psihotică
- fie de dzvoltări dizarmonice ale personalităţii

TULBURAREA INSTINCTULUI ALIMENTAR

În sensul exagerării - Bulimia

Polifagia – tendinţa ingerării fără discernământ de alimente sau produse

necomestibile .Se întâlneşte în : demenţe, oligofrenii, schizofrenie.

Anorexia – scăderea sau lipsa totală a poftei de mâncare.

TULBURĂRI DIN SFERA NEVOILOR SEXUALE ŞI DE REPRODUCERE

Exagerarea instinctului sexual, comportamentul căpătând o notă erotică
disproporţionată, patologică
- nimfomanie – la femei
- satiriazis – la bărbaţi
se întâlneşte în : stări de excitaţie maniacală
în stări demenţiale
în oligofrenii
în leziuni ale lobului temporal

Scăderea instinctului sexual fără modificări esenţiale a libidoului = impotenţe

sexuale psihice
Apare în stări de epuizare ,în nevroze
Scăderea libidoului în toxicomanii, stări depresive, schizofrenii.

Tulburările modului de satisfacere a trebuinţelor sexuale = perversiuni sexuale

1. autosatisfacerea erotică = masturbare
2. exhibiţionismul ( expunerea organelor genitale în public)
3. fetişismul( satisfacere sexuală în prezenţa unui obiect aparţinând sexului
opus)
4. masochismul ( să i se producă suferinţă)
5. sadismul ( să producă suferinţă)
6. sodomania
7. necrofilia
8. gerontofilia
9. pedofilia
 SEMIOLOGIA ACTIVITĂŢII
( psihopatologia conduitei motorii)

aspectul vestimentar ( ţinuta)

dezordinea vestimentară – stare confuzională
- oligofrenie
- demenţă
- schizofrenie

rafinamentul vestimentar
travestitism

mimica

stereotipiile- tendinţa la repetare a uneia şi aceleiaşi manifestări, de obicei bizare

( în sens larg cuprinde : repetiţia,perseverarea )
stereotipiile de atitudine – perna psihică

exagerarea activităţii psihomotorii ( hiperchineziile) – forma extremă = agitaţia

psihomotorie
se întâlneşte : stări maniacale, stări depresive de aspect endogen, ( raptus
melancolic) schizofrenie, epilepsii, stări reactive.

Diminuarea activităţii motorii ( hipochinezie) – întreruperea activităţii motorii =

stupoarea : se caracterizează prin imobilitate completă sau aproape completă.
Bolnavii sunt inerţi, nu răspund solicitărilor din afară, mimica rămâne împetrită în
durere.

SEMIOLOGIA CONŞTIINŢEI

Pe plan filozofic ,conştiinţa reprezintă cea mai înaltă formă de reflectare a
realităţii obiective, produsul funcţiei materiei superior organizate
Pe plan fiziologic , conştiinţa reprezintă funcţia acelor regiuni corticale aflate în
stare de funcţionalitate optimă
Pe plan psihologic, conştiinţa reprezintă procesul de reflectare a propriului eu şi a
lumii înconjurătoare

Pentru uşurarea înţelegerii utilizăn următoarea împărţire didactică :

A ) . Tulburări cantitative ale conştiinţei

Mai multe grade de tulburare a conştiinţei :

1. starea de obtuzie – constă în ridicarea pragurilor senzorialedar şi prin
dificultăţi asociative
2. starea de hebetudine – aspectul dezinserţiei bolnavului din realitate
3. starea de torpoare – consecinţă , reducerea iniţiativei , indiferism,apatie
( este comparabilă cu aceea de comnolenţă )
 4. starea de obnubilare – coborârea tonusului funcţional al întregului psihism
5. starea de stupoare – acesta nu răspunde la întrebări, conduita lui fiind ruptă
de orice legătură cu mediul
6. starea de sopor – agravarea stării de obnubilare
7. starea comatoasă – pierderea completă a conştiinţei

B ) . Tulburări calitative ale conştiinţei

1. tulburarea de conştiinţă de tip delirant – dezorientarea în timp şi spaţiu , cu

prezenţa de halucinaţii vizuale,auditive,iluzii
2. starea oneiroidă - amestec ciudat între fragment din realitate şi reprezentări
senzoriale plastice cu conţinut fantastic
3. starea amentivă - stare de agitaţie dezordonată
4. starea crepusculară – profundă alterare a reflectării senzoriale

CLASIFICAREA BOLILOR MINTALE

Sistemul ICD-10 propus de ORGANIZATIA MONDIALA A SANATATII
(OMS), folosit pe scară mondială şi
Sistemul DSM-IV al "Asociaţiei Psihiatrice Americane" (American Psychiatric
Association), folosit mai ales în cercetarea psihologică sau psihiatrică

Sistemul ICD-10, capitolul V: Tulburări psihice şi de comportament (F00-99)

(ICD: International Statistical Classification of Diseases and Related Health
Problems)
F00-F09 Tulburări psihice cu substrat organic sau simptomatice.
F10-F19 Tulburări psihice şi de comportament prin substanţe psihotrope
F20-F29 Schizofrenie, tulburări schizotipe şi stări delirante
F30-F39 Tulburări afective
F40-F49 Tulburări nevrotice, somatoforme şi cauzate prin stress
F50-F59 Comportamente anormale asociate cu tulburări şi factori corporali
F60-F69 Tulburări ale personalităţii şi de comportament la adulţi
F70-F79 Înapoiere mintală
F80-F89 Tulburări în dezvoltarea psihică
F90-F98 Tulburări de comportament şi afective cu debut în copilărie sau
adolescenţă
F99 Tulburări psihice nespecificate

Sistemul DSM-IV ( Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), în

prezent versiunea DSM-IV-TR, "Text Revision" efectuată în anul 2000
Clasificarea DSM se bazează pe un "sistem multiaxial", care organizează
diagnosticul psihiatric pe cinci nivele ("axe"), în concordanţă cu diferitele aspecte
ale tulburărilor şi deficitelor psihice:
• Axa I: Tulburări clinice, incluzând tulburările mintale majore, precum şi
tulburările de dezvoltare şi de învăţare *
• Axa II: Tulburări de înţelegere şi ale personalităţii, precum şi înapoierea
mintală *
• Axa III: Stări patologice somatice care pot influenţa manifestările
psihopatologice *
• Axa IV: Factori psihosociali şi de mediu care contribuie la apariţia
tulburăreilor psihice *
• Axa V: Evaluarea globală a funcţiilor psihice (cu un calificativ între 1 şi
100)
• În practica clinică un rol important îl joacă Axa I (care include depresia,
anxietatea, tulburările bipolare, stările impulsive şi schizofrenia) şi Axa II
(incluzând tulburările de graniţă ale personalităţii, personalităţile schizotipe,
antisociale, narcistice, precum şi înapoierea mintală uşoară).

În general, sistemul DSM cuprinde 16 categorii diagnostice:

• 1. Tulburări care apar în copilărie sau adolescenţă

• 2. Tulburări induse de substanţe cu acţiune psihotropă

• 3. Schizofrenia şi alte manifestări psihotice

• 4. Tulburări afective

• 5. Stări anxioase

• 6. Tulburări somatoforme

• 7. Tulburări disociative

• 8. Tulburări ale vieţii sexuale şi ale identităţii sexuale

• 9. Tulburări ale somnului

• 10. Tulburări ale alimentaţiei

• 11. Tulburări simulate

• 12. Tulburări de adaptare

• 13. Tulburări în controlul impulselor

• 14. Tulburări ale personalităţii

• 15. Alte probleme cu relevanţă clinică

• 16. Deliruri, demenţă şi alte tulburări cognitive

 RETARDUL MINTAL

Până recent , majoritatea celor cu retard mintal trăiau în spitale mari sub
îngrijirea medicilor şi infirmierelor. Astăzi, educaţia şi îngrijirea socială a celor cu
retard mintal este în general preluată de profesori şi asistenţi sociali iar cea
medicală în mare parte de către pediatru şi medicul de familie. Totuşi psihiatrul are
încă un rol important atât în organizarea serviciilor, cât şi evaluarea tratamentului
tulburărilor psihice ale celor cu retard mintal copii şi adulţi
Multe dintre problemele copiilor cu retard mintal sunt similare cu aceleea ale
copiilor cu inteligenţă normală.

Oligofrenia

Oligofrenia este denumirea rezultată din unirea a două cuvinte greceşti

Oligo – puţin şi phrenos – suflet,minte

Definiţie

 oligofreniile sunt stări de nedezvoltare psihică sau de dezvoltare psihică

incompletă, care au ca trăsătură principală afectarea proceselor
intelectuale, a gândirii ( mai ales a abstractizării şi generalizării ) dar şi a
celorlalte funcţii psihice ( activitatea ,personalitatea)
termeni sinonomi : întârziere mintală, deficienţă mintală, retard mintal.
Oligofreniile sunt stări patologice de subdezvoltatre psihică cu caracter
defectual,permanent,neprogredient care au originea în etapele timpurii ale
dezvoltării ontogenetice.
De subliniat că oligofrenul continuă să facă achiziţii şi să se dezvolte din
punct de vedere psihic dar într-un ritm inferior normalului, decalajul faţă de acesta
din urmă crescând continuu, pe întreaga durată a dezvoltării psihice a individului.
Oligofrenia se diferenţiază de demenţă, prin aceea că demenţa survine după o
perioadă de dezvoltare normală, are un caracter progresiv, bolnavul pierzând
treptat achiziţiile sale anterioare.Expresie devenită clasică a lui Esquirol :
„ oligofrenul este un sărac din totdeauna , dementul este un bogat care sărăceşte.”

Frecvenţa

Se consideră că aproximativ 3% din populaţia infantilă prezintă un grad de

întârziere mintală care o face tributară unei asistenţe specializate.
La oamenii cu retard mintal uşor, semnele şi sindroamele psihiatrice nu diferă
semnificativ de aceleea ale oamenilor cu inteligenţă normală.La oamenii cu
retardare mintală severă , anumite tipuri de comportament anormal sunt neaşteptat
de frecvente incluzând autismul, sindroamele hiperchinetice, mişcările stereotipe,
pica, automutilarea.

Etiopatogenie
Factorii etiologici se împart în două mari grupe :
 factori exogeni ( câştigaţi)
 factori endogeni ( genetici )
factorii exogeni sunt în principal :
- infecţioşi
- toxici
- traumatici
- carenţiali
- radiaţii ionizante
- insuficienţe endocrine
- incompatibilitate Rh sau de grup
O problemă importantă dar şi foarte controversată este rolul factorilor
socioculturali în geneza oligofreniilor. Este acceptat că primii 2-3 ani de viaţă
joacă un rol hotărâtor pentru viitorul intelectual al individului , privarea severă şi
de durată de stimulare psiho-afectivă putând duce la deficienţe intelectuale grave,
uneori ireversibile. Un rol deosebit îl are climatul afectiv în care se realizează
contactul copilului cu realitatea înconjurătoare şi a efectului stimulativ pe care îl
are acesta. ( oligofrenii numite culturale sau false , oligofrenii sau întârzieri mintale
tranzitorii ).
Factorii endogeni ( ereditari) :
1. raritatea cu care se întâlnesc în practica clinică, o bună parte din aceste
afecţiuni genetice ,nu pot fi etichetate cu adevărat oligofreni
2. altele capătă expresie clinică manifestă după un număr de ani de la naştere
şi nu se constituie ca afecţiune cu debut în etapele timpurii ale dezvotării
3. altele sunt acele afecţiuni genetice ,bine constituite cu simptomatologie
complexă în cadrul căreia deficitul mintal constituie doar un simptom
inconstant, secundar, neobligatoriu pentru diagnostic.
DSM IV criterii de diagnostic

A . activitate intelectuală generală semnificativ sub medie : QI de 70 sau sub, la un

test administrat individual.
b. deficite sau deteriorări concomitente în activitatea adaptativă, adică în
eficacitatea persoanei de a satisface standardele expectate pentru etatea sa , de
grupul său cultural în arii ca aptitudinile sociale şi responsabilitatea, comunicarea,
aptitudinile vieţii cotidiene, independenţa persoanlă şi independenţa economică.

Gradele de severitate :
Există patru grade se severitate care reflectă gradele de deteriorare intelectuală :
uşoară, moderată, severă şi profundă. Nivelele QI de utilizat ca ghid în
diagnosticarea celor patru grade de severitate sunt :

Uşoară de la 50-55 la aproximativ 70

Moderată de la 30 –40 la 50-55
Severă de la 20-25 la 35-40
Profundă sub 20-25

ÎNTÂRZIEREA MINTALĂ UŞOARĂ

( debilitate mintală , oligofrenie gr I )

Este cea mai frecventă formă.

Reprezintă aproximativ 75% din cazuri
QI de la 50-55 până la 70
Vârsta mintală a subiectului devenit adult , este similară cu cea a copilului între 7
şi 10 – 12 ani.
Dacă a fost şcolarizat , adultul stăpâneşte limbajul scris şi cunoştinţele echivalente
cu cele ale absolventului de patru clase primare , o meserie simplă care-i permite să
desfăşoare o activitate productivă independentă , să-şi întemeieze o familie şi în
mod normal îi asigură un minim necesar existenţei.
Deci el poate dispune de resurse materiale şi ajunge la stadiul de autonomie
socială şi capacitate de autoconducere necesare pentru a putea fi considerat
EDUCABIL , RECUPERABIL din punct de vedere social şi INDEPENDENT
Copilul – se deosebeşte de normal printr-o vizibilă şi constantă întârziere a
parametrilor dezvotării psihice, ai limbajului ;şi foarte adesea motorii.
Ţine capul stă în şezut, merge şi vorbeşte cu întârziere
În general se plasează cu aprozimativ doi ani în urma normalului în intervalul de
vârstă 4-9 ani.Apoi creşte la 3 şi respectiv 4 ani.
Ei nu ajung la stadiul operaţiilor formale sau ipotetico deductive, gândirea rămâne
dependentă de concret.
Integrarea cunoştinţelor noi în cele vechi se face cu dificultate.
Ei rămân rigid legaţi de o serie de modele,formule sau clişee de rezolvare pe care
le-au însuşit şi pe care tind să le aplice mecanic,indiferent de situaţii.
Gândirea este lentă,greoaie,operaţiile se efectuiază la un nivel scăzut.
Remarcă mai uşor uşor deosebirile decât asemănătorile.
Generalizarea poartă amprenta dificultăţilor în a distinge ceea ce este comun de
ceea ce este particular ( rezolvând cu dificultate probe de sortare ) .
Nu înţeleg sensul proverbelor şi zicalelor dacă nu le este explicat.
Linbajul se dovedeşte şi el insuficient elaborat.
Sărăcia vocabularului , tulburări dislalice şi dizartrice , grşeli gramaticale, sunt des
întâlnite.
Îşi însuşesc scris-cititul fapt care îi deosebeşte de imbecili.
Un loc important în tabloul clinic al debilităţii mintale il ocupă tulburălile din sfera
emoţională şi comportamentală.
La ½ din cazuri pe fondul general al imaturităţii afective se suprapune o întrega
gamă de manifestări ca :
 opoziţionism
 instabilitate psiho-motorie şi dispoziţională
 agresivitate
 ostilitate
 perversiuni sexuale
Există două forme de debilitate mintală:
 forma dizarmonică - prezintă tulburări de afectivitate şi comportament
 forma armonică

ÎNTÂRZIERE MINTALĂ GR II
( imbecilitatea , întârzierea mintală forma medie )

În manualele mai vechi de psihiatrie se găseşte această formă de întârziere mintală

şi pe care puteţi să o găsiţi utilizată şi în prezent.
În przent aceată grupă a fost subîmpărţită astfel :
după DSM IV această grupă se subîmparte în :
 întârziere mintală moderată : de la 30-40 la 50-55
 întârziere mintală severă : de la 20-25 la 35-40
Reprezintă aproximativ 20% din totalul oligofreniilor
QI este între 20 – 49 ( sunt parţial educabili )
Ca adulţi :
- au vârsta mintală asimilabilă cu a copilului intre 3 –6-7
ani
- au un limbaj verbal sărac şi defectuos comparabil cu cel
al antepreşcolarului
- se autoservesc la un nivel elementar
- sunt incapabili să se autoconducă
- pot efectua muncă necalificată sub supravechere
- dispun de un statut de semidependent social

În copilărie : se remarcă printr-o întârziere marcată în dezvoltarea psihică, motorie,

a limbajului , decalajul de normal făcându-se remarcat precoce ,fără dificultate

Copilul de vârstă mică este :

- bolnăvicios
- mănâncă cu dificultate
- este plângăcios
- au un somn capricios

copilul de vârstă mare prezintă următoarele particularităţi definitorii :

- manifetă interes faţă de realitatea înconjurătoare având
posibilitatea de a percepe şi reacţiona în manieră simplă
- atenţia voluntară are o oarecare stabilitate
- memoria mecanică le permite să se orienteze satisfăcător
în ambianţa familiară lor care le dă un oarecare grad de
autonomie
- limbajul nu depăşeşte vârsta de 2 ani
- vocabularul eate restrâns la cuvinte uzuale
- Nu pot să-şi însuşească limbajul scris
- Dispun de posibilităţi de gândire concretă dar la un nivel
modest
- Îşi însuşesc mecanic o serie de modele de conduită
- În situaţii noi pentru ei fie sunt dezorientaţi, fie uzează
de scheme sau soluţii deja deprinse fără a ţine seama de
context
- sfera emoţională este săracă, cunosc pe cei apropiaţi şi
sunt capabili să-şi manifeste afecţiunea faţă de ei
- reacţionează negativ ,adesea foarte violent ,dacă sunt
prejudiciaţi sau nu li se satisfac dorinţele
- au o sugestibilitate foarte crescută , incapacitatea de a
aprecia corect realitatea şi consecinţele faptelor lor,
uşurinţa cu care cad pradă unor reacţii violente de
furie ,ca şi vanitatea exagerată care îi fac uneori capabili
de acte antisociale foarte grave care poartă amprenta
impulsivităţii şi insuficienţei mentale
- îşi însuşesc controlul sfincterian şi deprinderile de
autoservire
- dacă nu au un handicap motor învaţă o muncă
necalificată şi activităţi gospodăreşti, în condiţii de
supraveghere şi control permanent
 Lipsa DISCERNĂMÂNTULUI , a capacităţii de a aprecia critic faptele îl fac
incapabil să se autoîntreţină , să se autoconducă şi să răspundă penal de faptele lor
şi obligă societatea să-i protejeze.
Copii sunt cuprinşi în unităţi spital iar adulţii în unităţi de ergoterapie

ÎNTÂRZIEREA MINTALĂ PROFUNDĂ

( idioţia sau oligofrenia gr.III)

Reprezintă 5% din totalul oligofreniilor

Este cea mai severă formă şi cuprinde cazurile cu QI sub 20 şi au o existenţă
predominant vegetativă .
Adulţii :
- au o vârstă mintală care nu depăşeşte stadiul senzorio-
motor ( sub vârsta de 2 ani)
- nu dispun de limbaj, dovedindu-se needucabili şi total
dependenţi de societate

Copilul:
- handicapul sever se remarcă din primul an de viaţă
- atenţia voluntară este nulă
- limbajul este absent sau constituit din sunete nearticulate
- emoţiile sunt fie absente ,fie primitive( violent)
- Nu recunosc pe cei care îi îngrijesc
- nu sunt capabili să-şi însuşească cele mai elementare
deprinderi de autoservire
 - unii nu părăsesc niciodată patul
- Nu fac deosebire între comestibil şi necomestibil
- Absenţa instinctului de apărare, a capacităţii de a
recunoaşte pericolul şi a învăţa să-l evite constituie o
caracteristică importantă a copilului cu handicap
- Asocierea cu simtomatologie endocrină ,neurologică este
mult mai mare
- Rezistenţa la boli este scăzută şi ca atare durata de viaţă
este scăzută

EFECTELE ASUPRA FAMILIEI

Când un NN este găsit cu retard mintal , părinţii sunt inevitabil îndureraţi.

Sentimentele de rejecţie sunt frecvente dar rareori durează mult timp.Cel mai
adesea ,diagnosticul nu se pune în primul an de viaţă. Atunci părinţii trebuie să-şi
modifice şi mai mult speranţele şi aşteptările lor legate de copil.
Adesea ei trec prin depresie prelungită, culpabilizare,furie şi ruşine.Câţiva
rejectează copilul , în timp ce alţii devin supra implicaţi în îngrijirea lui, sacrificând
alte aspecte importante ale vieţii de familie.
Majoritatea ajung la o adaptare satisfăcătoare, deşi tendinţa să supraprotejeze
copilul rămân. Oricât de bine se adapteză psihologic, părinţii sunt totuşi
confruntaţi cu perspectiva unei munci îndelungate şi grele a frusrării şi a
problemelor sociale.Dacă copilul are şi un handicap fizic aceste probleme sunt
amplificate.

TULBURĂRI DE PERSONALITATE
TERMENUL DE PERSONALITATE SE REFERĂ LA CALITĂŢILE
COMPORTAMENTALE STABILE ALE UNUI INDIVID ÎNTR-O MARE
VARIETATE DE CIRCUMSTANŢE

 DACĂ PERSOANA S-A COMPORTAT MAI ÎNTÂI NORMAL ŞI

ÎNCEPE LA UN MOMENT DAT SĂ SE COMPORTE ANORMAL – SE
SPUNE CĂ ARE O TULBURARE MENTALĂ
 DACĂ ÎNSĂ COMPORTAMENTUL SĂU A FOST ÎNTOTDEAUNA LA
FEL DE ANORMAL CUM ESTE ŞI ÎN PREZENT – SE SPUNE CĂ ARE
O TULBURARE DE PERSONALITATE
 CEEA CE LA VÂRSTA ADULTĂ DENUMIM TULBURARE DE
PERSONALITATE , LA VÂRSTA COPILĂRIEI ESTE DENUMIT
TULBURARE DE COMPORTAMENT

COMPORTAMENTUL ANORMAL SE DISTINGE PRIN :

 DATEAZĂ DE MULŢI ANI

 ESTE PERSISTENT
 NU URMEAZĂ EVOLUŢIA UNOR EPISOADE DE BOALĂ PSIHICĂ
  ESTE EVIDENT DEZADAPTATIV FAŢĂ DE O GAMĂ LARGĂ DE
SITUAŢII PERSONALE ŞI SOCIALE

EPIDEMIOLOGIE

 PREVALENŢA ESTE DE 6- 9 % POSIBIL CHIAR PĂNĂ LA 15%

 TP DEVINE EVIDENTĂ PENTRU PRIMA DATĂ SPRE SFÎRŞITUL
ADOLESCENŢEI SAU ÎN PERIOADA DE ADULT TÂNĂR , DAR
POATE SĂ FIE EVIDENTĂ ŞI DIN COPILĂRIE
 FEMEILE ŞI BĂRBAŢII SUNT EGAL AFECTAŢI
 FAMILIA PACIENTULUI ARE ADESEORI UN ISTORIC NESPECIFIC
DE TULBURĂRI PSIHIATRICE

ETIOLOGIE

 ETIOLOGIA TP ESTE MULTIFACTORIALĂ

 DETERMINANŢI BIOLOGICI - GENETICI, ENCEFALITĂ,
TRAUMATISME CRANIENE
 ISTORICUL EVIDENŢIAZĂ PROBLEME FAMILIALE , UNEORI
SEVERE – ABUZ, INCEST, NEGLIJARE
FIZIOPATOLOGIE

 LOB FRONTAL – IMPULSIVITATE, JUDECATĂ PRECARĂ,

ABULIE
 LOB TEMPORAL – RELIGIOZITATE, HIPERSEXUALITATE, POSIBIL
VIOLENŢĂ
 LOB PARIETAL – ELEMENTE EUFORICE

EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

 VARIABILE
 DE OBICEI SUNT STABILI

TRATAMENT

 DE REGULĂ NU AU MOTIVAŢIE TERAPEUTICĂ

 MODALITĂŢI MULTIPLE :

- PSIHANALIZĂ
- PSIHOTERAPIE SUPORTIVĂ
- TERAPIE COGNITIVĂ
 - TERAPIE DE GRUP
- TERAPIE FAMILIALĂ
- SPITALIZARE
- FARMACOTERAPIE

CLASIFICARE – DSM – IV – TR

( MANUAL DE DIAGNOSTIC ŞI STATISTICĂ A TULBURĂRILOR MENTALE)

TP ÎN TREI GRUPE ( CLUSTERE )

1. CLUSTERUL A – CIUDAT , EXCENTRIC

– TP PARANOIDĂ
- TP SCHIZOIDĂ
- TP SCHIZOTIPALĂ

2. CLUSTERUL B - DRAMATIC, EMOŢIONAL, DEZORDONAT

- TP HISTRIONICĂ
- TP NARCISICĂ
- TP ANTISOCIALĂ
- TP BORDERLINE

3. CLUSTERUL C – ANXIOS SAU TEMĂTOR

- TP EVITANTĂ
 - TP DEPENDENTĂ
- OBSESIV-COMPULSIVĂ

TULBURATREA DE PERSONALITATE PARANOIDĂ

( PARANOICĂ)

PACIENŢII CU TULBURARE DE PERSONALITATE PARANOIDĂ AU

TENDINŢA DE A ATRIBUI ALTORA MOTIVAŢII RĂU VOITOARE. SUNT
SUSPICIOŞI ŞI NEÂNCREZĂTORI : DESEORI OSTILI ,IRITABILI SAU
MÂNIOŞI ŞI FRECVENT COLECŢIONARI DE NEDREPTĂŢI , PARTENERI
MARITALI GELOŞI ÎN MOD PATOLOGIC SAU PROCESOMANI

SEMNE

 NU FAC CONFIDENŢE
 VĂD ÎNŢELESURI ASCUNSE
 TIND SĂ FIE RANCHIUNOŞI ŞI CONTRAATACĂ RAPID
 AU O PURTARE FORMALĂ
 SUNT LIPSIŢI DE UMOR ŞI SERIOŞI
 AU IDEI PRECONCEPUTE
 NU CRED ÎN LOIALITATE SAU FIDELITATE
 LIPSIŢI DE CĂLDURĂ
  CURTEAZĂ EXCESIV PE CEI CU RANG ÎNALT SAU PUTERNICI ŞI
EXPRIMĂ DISPREŢ FAŢĂ DE CEI SLABI
 GENEREAZĂ LA ALŢII FRICĂ SAU CONFLICT
 POT FI IMPLICAŢI ÎN GRUPĂRI EXTREMISTE

TULBURAREA DE PERSONALITATE SCHIZOIDĂ

PACIENTUL ARE UN STIL DE VIAŢĂ IZOLAT, FĂRĂ O NĂZUINŢĂ

MANIFESTATĂ CĂTRE CEILALŢI

SEMNE

 AU ACTIVITĂŢI SOLITARE
 NU SE SIMT BINE ÎN COMPANIA ALTOR PERSOANE ŞI POT SĂ
MANIFESTE UN CONTACT VIZUAL DEFICITAR
 NU ARE PRIETENI SAU CONFIDENŢI , NUMAI RUDE DE GRADUL I
 ÎI FAC PLĂCERE PUŢINE ACTIVITĂŢI
 PARE INDIFERENT LA LAUDE SAU CRITICILE ALTORA
 MANIFESTĂ RĂCEALĂ EMOŢIONALĂ, DETAŞARE SAU
AFECTIVITATE APLATIZATĂ
 PAR INTERESAŢI DE MATEMATICĂ, ASTRONOMIE ORI MIŞCĂRI
FILOZOFICE
 SEXUALITATEA LOR POATE SĂ IMPLICE DOAR FANTEZII
  BĂRBAŢII RĂMÂN ADESEA BURLACI IAR FEMEILE ACCEPTĂ
PASIV CĂSĂTORIA
 NU AU APARENT NICI O NEVOIE SAU DORINŢĂ DE LEGĂTURI CU
ALŢII , DAR POT SĂ FIE FOARTE ATAŞAŢI DE ANIMALE

TULBURAREA DE PERSONALITATE SCHIZOTIPALĂ

ACEŞTI PACIENŢI AU MULTIPLE CIUDĂŢENII ŞI EXCENTRICITĂŢI ALE

CARACTERULUI, GÂNDIRII, AFECTELOR, VORBIRII, PREZENTĂRII. EI PAR
CIUDAŢI ALTORA. SE ANGAJEAZĂ ÎN GÂNDIRE MAGICĂ , AU IDEI
CIUDATE

SEMNE
 PAR CIUDAŢI SAU STRANII
 GÂNDIRE ŞI VORBIRE CIUDATE – VAGI, METAFORICE,
SUPRAELABORATE SAU STEREOTIPE
 SUNT SUPERSTIŢIOŞI
 AU O FOARTE ACTIVĂ VIAŢĂ IMAGINARĂ
 POT FI IMPLICAŢI ÎN PRACTICI RELIGIOASE STRANII SAU
OCULTISM
 EXPERIENŢE PERCEPTUALE NEOBIŞNUITE
 LIPSA PRIETENILOR
 ANXIETATE SOCIALĂ EXAGERATĂ
 AFECT INADECVAT
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

 PROGNOSTICUL ESTE REZERVAT

 LA UNII PACIENŢI SE DEZVOLTĂ SCHIZOFRENIE
 PÂNĂ LA 10% DIN PACIENŢI SE SINUCID

TULBURAREA DE PERSONALITATE ANTISOCIALĂ

SE CARACTERIZEAZĂ PRIN COMPORTAMENT MALADAPTATIV ÎN CARE

PACIENTUL NU RECUNOAŞTE DREPTURILE ALTORA .

EA NU ESTE STRIC SINONIMĂ CU CRIMINALITATEA

SEMNE
 PERSOANA ESTE ÎN VÂRSTĂ DE CEL PUŢIN 18 ANI
 EXISTĂ DOVEZI DE TULBURARE DE CONDUITĂ CU DEBUT
ÎNAINTE DE VÂRSTA DE 15 ANI
 IGNORARE ŞI VIOLARE A DREPTURILOR ALTORA, CARE
SURVINE DE LA VĂRSTA DE 15 ANI ŞI ÎN CARE SUNT CUPRINSE :

1. ÎNŞELĂTORIE, INDICATĂ DE MINCIUNI REPETATE,

FOLOSIREA UNOR NUME FALSE
 2. COMITEREA REPETATĂ A UNOR FAPTE CARE CONSTITUIE
MOTIVE DE ARESTARE
3. IMPULSIVITATEA SAU LIPSA UNOR PLANURI DE VIITOR
4. IRITABILITATEA ŞI AGRESIVITATEA , INDICATE DE
REPETATE BĂTĂI SAU ATACURI FIZICE
5. NEPĂSARE FAŢĂ DE SIGURANŢA PROPRIE SAU A ALTORA
6. LIPSA DE REMUŞCĂRI
7. SUNT MANIPULATIVI ŞI PAR DE ÎNCREDERE

EPIDEMIOLOGIE

 PREVALENŢA ESTE DE 3% LA BĂRBAŢI ŞI DE 1% LA FEMEI

 ÎN POPULAŢIA PENITENCIARELOR ESTE DE 75%
 ESTE MAI FRECVENTĂ ÎN GRUPURILE SOCIO-ECONOMICE MAI
JOASE
 INCIDENŢĂ CRESCUTĂ ÎN UNELE FAMILII CU TULBURĂRI
ANTISOCIALE DE PERSONALITATE, ALCOOLISM
 CONDIŢII PREDISPOZANTE INCLUDE – SINDROMUL
HIPERCHINETIC CU DEFICIT DE ATENŢIE (ADHD), TULBURATEA
DE CONDUITĂ

ETIOLOGIE
  O CARACTERISTICĂ SUNT LEZIUNILE SAU DISFUNCŢIILE
CEREBRALE , SECUNDARE UNOR CONDIŢII CUM AR FI LEZIUNI
CEREBRALE PERINATALE, TRAUMATISMELE CRANIENE,
ENCEFALITA
 ISTORICUL DE ABANDON SAU ABUZ PARENTAL ESTE FOARTE
FRECVENT.SE CONSIDERĂ CĂ PEDEPSELE REPETATE,
ARBITRARE SAU ASPRE DIN PARTEA PĂRINŢILOR CONSTITUIE
UN FACTOR
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

 PROGNOSTICUL ESTE VARIABIL

 COMPLICAŢIILE INCLUD – MOARTEA VIOLENTĂ, ABUZUL DE
SUBSTANŢE, SINUCIDEREA, LEZAREA FIZICĂ, DIFICULTĂŢI
LEGALE SAU FINANCIARE, TULBURĂRI DEPRESIVE

TRATAMENT

 ESTE DESEORI DIFICIL DACĂ NU CHIAR IMPOSIBIL

 ÎN MEDIUL MEDICAL PACIENTUL POATE FI CUCERITOR LA
SUPRAFAŢĂ, DAR MANIPULATIV SAU SFIDĂTOR ŞI POATE SĂ
REFUZE ASISTENŢA MEDICALĂ
 TULBURAREA DE PERSONALITATE BORDERLINE

ELEMENTUL ESENŢIAL ÎL CONSTITUIE UN PATTERN DE INSTABILITATE A

RELAŢIILOR INTERPERSONALE, A IMAGINII DE SINE ŞI A AFECTELOR ŞI
IMPULSIVITATE MARCANTĂ CARE ÎNCEPE PRECOCE ÎN PERIOADA
ADULTĂ ŞI ESTE PREZENT ÎNTR-O VARIETATE DE CONTEXTE
A FOST CONSIDERATĂ ANTERIOR CA SITUÂNDU-SE LA GRANIŢA DINTRE
NEVROZĂ ŞI PSIHOZĂ

SEMNE
 BOLNAVII SUNT “ÎNTOTDEAUNA ÎN CRIZĂ”
 GESTURILE , AMENINŢĂTORE SAU ACTELE AUTO-
DISTRUCTIVE, AUTO-MUTILANTE SAU SUICCIDARE SUNT
FRECVENTE
 RELAŢIILE CU ALŢII SUNT TUMULTOASE
 SE ÎNFURIE CU UŞURINŢĂ
  SUNT UNEORI MANIPULATIVI, UNEORI ÎN MOD EVIDENT
PENTRU ORICINE
 IMAGINEA DE SINE ESTE INSTABILĂ
 TIND SĂ AIBĂ EPISOADE MICROPSIHOTICE
 BOLNAVII NU TOLEREZĂ SĂ FIE SINGURI. SE ANGAJEAZĂ ÎN
EFORTURI FRENETICE DE EVITARE A ABANDONULUI REAL SAU
IMAGINAR
 SEIMŢĂMINTE CRONICE DE GOL LĂUNTRIC
 SUNT IMPULSIVI ÎN PRIVINŢA BANILOR ŞI SEXULUI ŞI SE
ANGAJEAZĂ ÎN ABUZ DE SUBSTANŢE , ŞOFAT PERICULOS
TULBURAREA DE PERSONALITATE HISTRIONICĂ

PACIENŢII AU UN STIL DRAMATIC, EMOŢIONAL , IMPRESIONANT

SEMNE

 SUNT COOPERANŢI ŞI DORNICI DE A FI AJUTAŢI

 TIND SĂ FIE PLINI DE CULOARE , CĂUTÂND ATENŢIA ŞI
SEDUCĂTORI
 MANIFESTĂ COMPORTAMENT DEPENDENT
 DIN PUNCT DE VEDERE EMOŢIONAL POT SĂ FIE SUPERFICIALI
SAU NESINCERI
 VORBIREA POATE SĂ FIE DRAMATICĂ
  ADESEA SUNT SUGESTIONABILI
 SIMPATICI CHIAR SOCIABILI
 SE FOLOSEŞTE CONSTANT DE ASPECTUL FIZIC PENTRU A
ATRAGE ATENŢIA
 CONSIDERĂ RELAŢIILE PE CARE LE ARE DREPT MULT MAI
INTIME DECÂT SUNT

TULBURAREA DE PERSONALITATE NARCISICĂ

ELEMENTUL ESENŢIAL ÎL CONSTITUIE UN PATTERN DE GRANDOARE,

NECESITATE DE ADMIRAŢIE ŞI DE LIPSĂ DE EMPATIE, CARE ÎNCEPE
PRECOCE ÎN PERIOADA ADULTĂ

SEMNE

 AU UN SENTIMENT GRANDIOS AL IMPORTANŢEI DE SINE

 SE ASOCIAZĂ SENZAŢIA DE A FI SPECIAL ŞI DE A I SE CUVENI
 FANTEZII NELIMITATE DE SUCCES, PUTERE, STRĂLUCIRE ,
FRUMUSEŢE SAU IUBIRE IDEALĂ
  RECEPŢIONEAZĂ CRITICA SAU ÎNFRÂNGEREA CU FURIE SAU
CU DEPRESIE
 LIPSIT DE EMPATIE
 SOLICITĂ ADMIRAŢIE EXCESIVĂ

TULBURAREA DE PERSONALITATE OBSESIV –

COMPULSIVĂ

TINDE SĂ PREDOMINE PERFECŢIONISMUL , ORDINEA ŞI LIPSA DE

FLEXIBILITATE

SEMNE
 PREOCUPARE EXCESIVĂ CU ORDINEA, INCLUZÂND REGULUI ,
REGLEMENTĂRI ŞI SISTEMATIZĂRI
 PERSEVERENŢA , CARE ATINGE ADESEA NIVELUL
ÎNCĂPĂŢINĂRII
 CÂND DECIZIILE TREBUIESC LUATE INTUITIV, INDECIZIA
DEVINE O PROBLEMĂ
 PERFECŢIONISMUL ESTE FRECVENT
 CAUTĂ SĂ DEŢINĂ CONTROLUL ASUPRA LOR ŞI ASUPRA
SITUAŢIILOR ÎN CARE SE GĂSESC
 LE LIPSEŞTE SPONTANEITATEA
 SCLAVI AI AMĂNUNTELOR
 PREFERĂ RUTINA ÎN DETRIMENTUL NOUTĂŢII
 STIL AVAR DE A CHELTUI
 TULBURAREA DE PERSONALITATE EVITANTĂ

PACIENTUL ARE PERSONALITATE RUŞINOASĂ SAU TIMIDĂ, DENUMITĂ

DE ASEMENEA FOBICĂ

SEMNE

 SUNT UŞOR DE RĂNIT SAU JIGNIT

 SUNT RETRAŞI SOCIAL
 SUNT DORNICI DE IMPLICARE SOCIALĂ
 ESTE PREZENT UN COMPLEX DE INFERIORITATE – POATE
INTERPRETA COMENTARIILE CA FIIND DISPREŢUITOARE SAU
NEGATIVE

TULBURAREA DE PERSONALITATE DEPENDENTĂ

PACIENTUL ESTE PREDOMINANT DEPENDENT ŞI SUBMISIV

SEMNE
  SUNT LIPSIŢI DE ÎNCREDERE ÎN SINE ŞI NECESITĂ SFATURI ŞI
REASIGURARE
 NU TOLEREAZĂ SĂ FIE SINGURI ŞI NECESITĂ SUPERVIZARE
EXCESIVĂ ÎN TIMPUL LUCRULUI
 SUNT PASIVI
 DELEAGĂ ALTORA DECIZIILE
 ÎŞI SUBORDONEAZĂ PROPRIILE NEVOI ,NEVOILOR ALTORA
 ARE DIFICULTĂŢI DE EXPRIMAREA DEZACORDULUI

TULBURĂRILE ANXIOASE

Definiţie :

Anxietatea este starea patologică ce se caracterizează printr-un simţământ

de „teamă fără obiect”însoţit de semne somatice care indică hiperactivitatea
sistemului nervos autonom.Se diferenţiază de frică prin faptul că aceasta este un
răspuns la o cauză cunoscută ( „ teamă de obiect”)

În aceată grupă sunt incluse următoarele tulburări :

 1. tulburarea de panică fără agorafobie
2. atacul de panică
3. tulburarea anxioasă generalizată
4. fobie specifică
5. fobie socială
6. tulburarea obsesiv compulsivă
7. tulburarea de stres posttraumatică

Semne şi simptome ale tulburărilor anxioase

semne somatice :
 tremor ,trăsăriri musculare
 dureri lombare, cefalee
 tensiune musculară
 dispnee
 fatigabilitate
 parestezii
 hiperactivitate autonomă ( roşeaţă,paloare, transpiraţii,mâini
reci,diaree,urinat frecvent)
 dificultăţi de deglutiţie

semne psihologice:
 senzaţie de frică
 dificultăţi de concentrare
 hipervigilenţă
 insomnie
  „nod în gât”
 libidou scăzut

tulburare anxioasă generalizată

 aspectul persoanei cu anxietate generalizată este caracteristic: faţa sa
pare încordată ,fruntea este brăzdată, postura este tensionată, nu stă
liniştit şi adesea tremură.Pielea este palidă şi transpiraţiile sunt
frecvente, în special la nivelul mânilor ,picioarelor şi
axilelor.Uşurinţa cu care persoana izbucneşte în plîns poate sugera la
început o depresie.
 Semne şi simptome specifice :
- simptome digestive : uscăciunea gurii, dificultate în deglutiţie,
flatulenţă excesivă, scaune frecvente sau moi
- simptome respiratorii : senzaţie de constricţie toracică,inspirul
dificil,hiperventilaţia
- simptome cardiovasculare : palpitaţii, senzaţie de disconfort sau
durere precordială,pulsaţii în gât
- SNC : înceţoşarea vederii,înţepături şi furnicături pe piele , ameţeli
- Somnul este perturbat într-un mod caracteristic : după ce se culcă,
persoana rămâne treză cu grijile ei,iar după ce adoarme se trezeşte de
mai multe ori .Relateză vise neplăcute.Dimineaţa se simnte adesea
neodihnit.

Atacul de panică
  Reprezintă episoade subite de anxietate în care predomină simptomele
somatice ,însoţite de frica de urmare a ceva foarte grav, precum un atac de
cord
 În trecut aceste simptome purtau numele de : cord iritabil, sindrom Da
Costa , astenie neurocirculatorie, activitatea cardiacă dereglată sau sindrom
de efort
 Simptomele atacului de panică sunt ( ele nu se manifestă în totalitate la
fiecare pacient):
- dispnee sau senzaţie de sufocare
- senzaţie de strangulare
- palpitaţii şi tahicardie
- disconfort sau durere toracică
- transpiraţii
- ameţeli,senzaţii de nesiguranţă sau leşin
- graţă sau suferinţă abdominală
- amorţeli sau furnicături
- valuri de căldură sau senzaţie de frig
- tremor sau frison
- temă de moarte
- teamă de a-şi ieşi din minţi sau de a face un lucru necontrolat

Tulburarea obsesiv compulsivă

 implică idei ,imagini ,ruminaţii , impilsuri ,gânduri ( obsesii ) recurente
intruzive sau paternuri repetitive de comportament sau acţiune
( compulsiuni ) .Atât obsesiile cât şi compulsiunile sunt străine egoului şi
produc anxietate dacă li se rezistă
  se caracterizează ca o stare în care simptomul cel mai remarcabil este un
sentiment de constrângere interioară – căreia trebuie să i se opună
rezistenţă- la a îndeplinii o anumită acţiune , a stărui asupra unei idei, a-şi
reaminti o experienţă,sau a reflecta steril asupra unei probleme abstracte
 gândurile nedorite care se insinuiază ,perseverenţa cuvintelor sau a
ideilor,ruminaţiile sau însuşirile de gînduri sunt percepute de pacient ca
inadecvate sau lipsite de sens.Impulsiune sau ideea obsesivă este
ecunoscută ca străină personalităţii ,dar ca provenind din sine.Încercarea de
a le risipii pot duce la un conflict interior sever cu creşterea anxietăţii.
 Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin :
- gânduri obsesive : sunt cuvinte ,idei sau credinţe recunoscute de
pacient că îi aparţin dar care pătrund cu forţa în mintea sa.Deoarece
sunt neplăcute ,el încearcă să le elimine.
- Imagini obsesive: sunt scene vii,imaginate de pacient, adesea cu un
caracter violent sau dezgustător
- Ruminaţiile obsesive : sunt dezbateri interioare în care argumentele
pro şi contra unor activităţi cotidiene chiar foarte simple sunt reluate
la nesfârşit.
- Îndoieli obsesive: privesc acţiuni care ar fi putut să nu se întâmple în
mod adecvat ( închiderea unui robinet de gaz , închiderea uşii )
- Impulsiunile obsesive : pornirea de a îndeplinii unele acte, de obicei
cu caracter violent sau stînjenitor ( a se arunca în faţa maşinii, a lovi
un copil, a striga blasfemii în biserică )
- Ritualuri obsesive – includ activităţi mentale ( numărarea repetată
într-un anumit mod , spălarea mânilor de 20 ori pe zi)

Fobia specifică
  Este frica iraţională de un obiect al fobiei ( înălţimi, cai ) .Persoana
resimte anxietatea masivă atunci când este expusă la obiectul fobic temut
şi caută să îl evite cu orice preţ

Fobia socială
 Este frica iraţională de situaţii publice ( de a vorbii în public, de a mânca
în public ) .Sunt evitate majoritatea situaţiilor sociale

Tulburarea de stres posttraumatică

 Anxiatatea este produsă de un eveniment stresant extraordinar ( ieşit din
comun ) .Evenimentul este retrăit în vise şi prin gândurile din starea de
veghe.Simptomatologia de retrăire , evitare,hiperactivare durează mai
mult de o lună.
 În cazul pacienţilor în care aceasta durează mai puţin de o lună este
corect să vorbim de tulburare de stres acută.
 Simptomatologie prezentă
- persoana a fost expusă unui eveniment traumatic şi la care răspunsul
persoanei a implicat frică, oroare intense
- rememorări dureroase recurente
- vise tulburătoare recurente ale evenimentului
- acţiuni sau sentimente ca şi cum evenimentul s-ar repeta
- suferinţă psihologică intensă la expunerea de evenimente evocatoare
- evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma
- simptome persistente de hiperexcitabilitate ( dificultate de
concentrare, dificultate de instalare sau menţinere a somnului,
hipervigilenţă)
 SCHIZOFRENIA

Definiţie :

este o tulburare psihotică cu etiologie necunoscută şi prezentări divergente .Se

caracterizează prin simptome pozitive şi negative .Cu toate că nu este o tulburare
cognitivă, schizofrenia cauzeză adesea afectări cognitive ( gândire concretă,
afectarea procesării informaţiei ) . Simptomele schizofreniei influenţează advers
gândirea , sentimentele,comportamentul şi funcţionarea socială . Boala este de
obicei cronică ,cu o evoluţie care include o fază prodromală , o fază activă şi o
fază reziduală. Fazele prodromală şi reziduală se caracterizează prin forme
atenuate ale simptomelor active , cum ar fi convingeri ciudate şi gândire magică ,
precum şi prin deficite în autoângrijire şi în relaţionarea
interpersonală.Schizofrenia este bine stabilită ca o tulburare a creierului , cu
anormalităţi structurale şi funcţionale vizibile prin neuroimagistică şi cu o
componentă genetică evidenţiată în structurile la gemeni . ( Kaplan /Sadock )

SCHIZOFRENIA SI ALTE TULBURARI PSIHOTICE

1. schizofrenia,

Schizofrenia este o tulburare care durează cel puţin 6 luni si include cel puţin o
lună de simptome ale fazei active (adică, două sau mai multe dintre
următoarele:
1. idei delirante,
2. halucinaţii,
3. limbaj dezorganizat,
4. comportament catatonic sau flagrant dezorganizat,

2. tulburarea schizofreniformă,
Tulburarea schizofreniformă este caracterizată printr -o prezentare
simptomatologică echivalentă cu cea a schizofreniei cu excepţia duratei sale
(adică, perturbarea durează de la l la 6 luni) si absenţa cerinţei ca să existe un
declin in funcţionare.

3. tulburarea schizoafectivă,
 Tulburarea schizoafectivă este o perturbare in care un episod
afectiv sisimptome caracteristice fazei active a schizofreniei apar
impreună si sunt precedate sau sunt urmate de cel puţin 2
săptămani de idei delirante sau halucinaţii, fără simptome afective
notabile.

4. tulburarea delirantă,

 Tulburarea delirantă este caracterizată prin cel puţin l lună de idei

delirante nonbizare, fără alte simptome caracteristice fazei active
a schizofreniei

5. tulburarea psihotică scurtă,

 este o perturbare psihotică durând mai mult decât o singură zi si

care se remite pană într -o lună

6. tulburarea psihotică indusă,

 este caracterizată prin prezenţa unei idei delirante la un individ

influenţat de cineva care are un delir existent de mai mult timp,
cu conţinut similar.

7. tulburarea psihotică datorată unei condiţii medicale generale,

 Simptomele psihotice sunt considerate a fi consecinţa fiziologică a

unei condiţii medicale generale

8. tulburarea psihotică indusă de o substanţă

  simptomele psihotice sunt considerate a fi consecinţa fiziologică
directă a unui drog de abuz, a unui medicament a expunerii la un
toxic.

9. tulburarea psihotică fără altă specificaţie

SIMPTOME PSIHOTICE

nu sunt considerate in mod necesar

1. a fi nucleul sau elementele fundamentale ale acestor tulburări
2. si nici ca tulburările incluse in
această secţiune au in mod
necesar o etiologie comună

 o definiţie a termenului de psihotic este restransă la idei

delirante sau la halucinaţii proeminente, cu halucinaţii survenind
in absenţa conştientizării naturii lor patologice.
 altă definiţie mai puţin restrictivă ar include, de asemenea,
halucinaţiile proeminente pe care individul le realizează ca fiind
experienţe halucinatorii.
 definiţie mai largă care include şi alte simptome pozitive de
schizofrenie ,de ex: dezorganizarea limbajului,comportamentul
flagrant dezorganizat sau catatonic).

SCHIZOFRENIA

simptome pozitive
- deliruri
- halucinaţii
- comportament dezorganizat

simptome negative
- aplatizare afectivă
- alogie
 - anhedonie
- avoliţie

Schizofrenia constituie un diagnostic fenomenologic,care se bazează pe observarea

şi descrierea pacientului.Adeseori sunt prezente anormalităţi în cele mai multe din
componentele examinării stării mintale.

1. funcţionare generală : nu atinge nivelul expectat

2. conţinutul gândiri : anormal – deliruri, idei de referinţă,sărăcie a conţinutului
3. forma gândirii: ilogică – deraieri, slăbire a asociaţiilor , incooerenţă,blocări,
ecolalie
4. percepţia : distorsionată – halucinaţii :vizuale,olfactive,tactile şi cel mai
frecvent auditive
5. afect : anormal : plat, tocit,nătâng/caraghios,labil,inadecvat
6. simţământul sinelui : deficitar – pierdera limitelor egoului, incapacitate de a
distinge realitatea internă de cea externă
7. voliţia : alterată – pulsiuni sau motivaţii inadecvate
8. funcţionarea interpersonală : deficitară – retragere socială, detaşare
emoţională,agresivitate,inadecvare sexuală
9. comportament psihomotor : anormal sau modificat – agitaţie sau retragere,
grimase,ritualuri ,catatonie
10.cogniţia : afectată – inatenţie, procesare alterată a informaţiei

Tipuri
 paranoid
- preocupare cu deliruri sistematizate sau cu halucinaţii auditive
frecvente,legate de o singură temă, de obicei persecutorie
 - nici unul din următoarele : incoerenţă,slăbire a asociaţiilor,afect plat
sau inadecvat,comportament catatonic , comportament intens
dezorganizat

 dezorganizat
- incoerenţă, marcată slăbire a asociaţiilor, comportament regresant sau
intens dezorganizat
- afect plat sau intens inadecvat
- nu îndeplineşte criteriile pentru tipul catatonic
- debut precoce,prezentare neângrijită

 catatonic
- stupor sau mutism
- negativism
- rigiditate
- agitaţie lipsită de scop,cu risc de a se rănii sau rănii pe alţii
- posturare
- ecolalie sau ecopraxie
- poate să necesite asistenţă pentru malnutriţia asociată

 tip nediferenţiat

- marcate deliruri,halucinaţii,incoerenţă sau comportament intens

dezorientat
- nu îndeplineşte criteriile pentru tipul paranoid,catatonic sau
dezorganizat
 tip rezidual
 - absenţa delirurilor,halucinaţiilor,incoerenţei sau a comportamentului
intens dezorganizat
- dovezi continue ale tulburării, sub formă a două sau mai multe
simptome reziduale ( tocire emoţională, retragere socială )

 tipul I şi tipul II
- un alt sistem propune clasificarea schizofreniei în tipurile I şi II. Acest
sistem se bazează pe prezenţa simptomelor pozitive sau negative
- simptomele negative includ aplatizarea sau tocirea afectivă ,sărăcirea
vorbirii sau a conţinutului vorbirii, blocajele, neglijarea aspectului /
igienei personale , absenţa motivaţiei,anhedonia ,retragerea socială ,
defecte cognitive şi deficienţe atenţionale
- simptomele pozitive includ asociaţiile îndepărtate,
halucinaţiile,comportamentul bizar şi vorbire crescută .
- pacienţii de tip I au în cea mai mare parte simptome pozitive
- pacienţii de tip II manifestă în special simptome negative

 schizofrenia simplă
- termenul de schizofrenie simplă ( denumită în DSM-IV-TR tulburare
deteriorativă simplă ) a fost folosit atunci când conceptualizarea
diagnostică a schizofreniei era largă.Schizofrenia simplă se
caracterizează prin pierderea treptată ,insidioasă a pulsiunii şi a
ambiţiei.Pacienţii cu această tulburare nu erau psihotici de regulă şi nu
aveau deliruri sau halucinaţii persistente. Simptomul primar este
retragerea pacientului din situaţiile sociale şi din cele legate de muncă.
 TULBURĂRILE AFECTIVE

Tulburărilr afective sunt împărţite în :

o tulburări depresive
o tulburări bipolare
o două tulburări bazate pe etiologie – tulburare afectivă datorată
unei condiţii medicale generale şi tulburarea afectivă indusă de
o substanţă

DSM IV clsifică :

Tulburările depresive – tulburarea depresivă majoră,tulburarea distimică – se

disting de tulburările bipolare prin faptul că nu există nici un istoric de a fi avut
vreodată vreun episod maniacal,mixt sau hipomaniacal.
- Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin
unul sau mai multe episoade depresive majore
- Tulburarea distimică se caracterizează prin cel puţin 2
ani de dispoziţie depresivă

 tulburarea bipolară – tulburarea bipolară I ,tulburarea bipolară II , ciclotimia –

implică prezenţa (sau istoric ) de episoade maniacale , mixte sau hipomaniacale ,
acompaniate de regulă de prezenţa (sau istoric) de episoade depresive majore.
- Tulburarea bipolară I se caracterizează prin unul sau
mai multe episoade maniacale sau mixte acompaniate de
episoade depresive majore
 - Tulburarea bipolară II se caracterizează prin unul sau
mai multe episoade depresive majore , acompaniate de
cel puţin un episod hipomaniacal
- Tulburarea ciclotimă se caracterizează prin cel puţin 2
ani de numeroase perioade de simptome hipomaniacale
care nu satisfac criteriile pentru un episod maniacal
Pentru punerea unui diagnostic corect sunt necesare definirea celor două episoade.
Conform DSM IV acestea sunt :

episodul depresiv major

 informaţii obţinute din istoric:
- Dispoziţie depresivă
- Anhedonie – incapacitate de a simţii plăcere
- Retragere socială
- Lipsa motivaţiei,toleranţă la frustrare scăzută
- Semne vegetative
1. pierderea libidoului
2. scăderea în greutate şi anorexie
3. creşterea în greutate şi hiperfagie
4. nivel scăzut al energiei
5. tulburări menstruale
6. treziri matinale
7. variaţie diurnă a dispoziţiei
8. constipaţie
9. uscăciunea gurii
10.cefalee
 aspectul general : inhibiţie sau agitaţie psihomotorie , contact ocular deficitar,
plâns spontan , deprimare ,inatenţie
 vorbire : monosilabică, pauze lungi ,voce slabă,lipsă de forţă , monotonă
 conţinutul gândirii : ideaţie suicidară ( 60%) , tentative de suicid (15%)
sentimente de lipsă de speranţă , de lipsă de valoare , de vinovăţie , sărăcie a
conţinutului gândirii , sărăcie a vorbirii , halucinaţii şi deliruri congruente cu
dispouiţia

episodul maniacal
informaţii obţinute din istoric
- comportament dezordonat şi dezinhibat
- cheltuirea excesivă a banilor sau jocuri de noroc
excesive
- călătorie impulsivă
- hipersexualitate , promiscuitate
- extinderea excesivă a activităţilor
- toleranţă la frusreare scăzută
- semne vegetative
1. libido crescut
2. scădere în greutate , anorexie
3. insomnie ( lipsa nevoii de somn)
4. energie excesivă
 prezentare generală : agitaţie psihomotorie , seductivitate , îmbrăcăminte
colorată , machiaj excesiv , combinaţii vestimentare bizare, intruziv , distractiv ,
hiperexcitat
 dispoziţie : euforică , expansivă , iritabilă , solicitatntă,
 vorbire : logoree , zgomotoasă , dramatică , exagerată
 conţinutul gândirii : stimă de sine intens crescută ,egocentrism , grandiozitate ,
deliruri şi halucinaţii ( mai reduse) tematica congruentă cu dispoziţia

TULBURĂRILE SOMATOFORME

 Tulburăeile somatoforme se disting prin simptome somatice care sugerează

o condiţie medicală , dar care nu sunt ,totuşi , explicate pe deplin de condiţia
medicală respectivă , de uzul de substanţe sau de o altă tulburare
mintală.Simptomele sunt suficient de severe pentru a cauza pacientului o suferinţă
semnificativă sau o afectare funcţională
( Kaplan&Sadok )

 În DSM IV –TR sunt incluse următoatrele tulburări :

1. tulburare de somatizare ( istoric denumită isterie sau sindrom Briquet)
este o tulburare polisimptomatică cu debut înainte de vârsta de 30 de ani ,
care se întinde pe o perioadă de ani de zile şi este caracterizată printr-o
combinaţie de durere şi simptome gastrointestinale, sexuale şi
pseudoneurologice
 2. tulburarea de conversie : implică simptome neexplicate sau deficite care
afectează activitatea motorie voluntară sau sensibilitatea , sugerând o
condiţie neurologică sau altă condiţie medicală generală.Se consideră că
factorii psihologici sunt asociaţi cu simptomele sau deficitele
3. hipocondria este preocuparea cuiva în legătură cu faptul că ar avea o
maladie severă , bazată pe interpretarea eronată a simptomelor sau a
funcţiilor corporale
4. tulburarea dismorfică corporală este procuparea pentru un defect
presupus sau exagerat în aspectul fizic.
5. tulburarea somatoformă este caracterizată prin acuze somatice
neexplicate ,durând cel puţin 6 luni şi care sunt sub plafonul pentru un
diagnostic de tulburare de somatizare

BIBLIOGRAFIE

Gelder M; Gath D; Mayou R; ( 1994) ;Tratat de Psihiatrie Oxford Ediţia a doua ;

Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România

Gorgos C; ( 1987) ; Dicţionar Enciclopedic de Psihiatrie ; Vol.I : A-D ;

Ed.Medicală ; Bucureşti

Holdevici I;( 1998) ; Elemente de Psihoterapie ; Ediţia a treia; Editura ALL;

Bucureşti
Ionescu G ; ( 1999); Tratat de psihologie medicală şi psihoterapie ; Editată de
Favorit Print ; Bucureşti

Kaplan&Sadok ; ( 2001) Manual de buzunar de psihiatrie clinică ; Ediţia a treia ;

Editura Medicală ; Bucureşti

Harold I.Kaplan, Benjamin J.Sadock ,(1995) Comprehensive Textbook of

Psychiatry ,volume 1, Sixth Edition, Williams&Wilkins

Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale ( DSM – IV -TR)

(2000)Bucureşti , Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România

Predescu V ; (1976) ; Psihiatrie ; Editura Medicală ; Bucureşti

Prelipceanu D; Mihăilescu R; Teodorescu R; ( 2000) Tratat de Sănătate

Mintală ;vol I;Ed.Enciclopedică ;Bucureşti