MATERIA:Problemele pedepselor.

actuale

ale

executarii

Capitolul I: Notiuni introductive legate de pedeapsa si justitie penala

1. Ideea de justitie penala
Odata cu aparitia statului apararea sociala impotriva faptelor periculoase , vatamatoare a devenit o functie importanta a acestea. Prin aratarea faptelor periculoase pentru valorile sociale si a sanctiunilor aplicabile celor ce savrsesc astfel de fapte , justitia penala contribuie la aplicarea acestor valori. Termenul de justitie penala este folosit pentru a denumi sistemul normelor juridice penale care reglemendeaza relatiile de aparare sociala. n cadrul relatiilor ce se stabilesc in societate, conduita fiecarui persoane este apreciata de ceilalti membri ai colectivitati si este considerata convenabila sau neconvenabila pentru ei sau pentru grupul social, dupa cum actiunea se armonizeaza sau vine n conflict cu actiunile acestora1 . Incalcarea normelor stabilite de societate determina ntotdeauna , n mediul social un dublu curent de emotii si actiuni , n grade si limite diferite , reactia fiind determinata. de calitatea victimei , de ntrazneala ciudatenia sau ablilitatea actului periculos sau vatamator si de consecintele produse. Pe de o parte se produce o tulburare a constiintei publice , iar pe de alta parte, se pune in miscare angrenajul justitiei penale2

2. Actul criminal si justitia penala

Savarsirea actului criminal(cnd ajunge sa fie cunoscut =cifra neagra a criminalitatii )duce la declansarea diferitelor angrenaje ale justitiei penale n scopul identificarii autorului si cercetarea circumstantelor n care s-a produs fapta. Din momentul sesizari politiei sau parchetului pana n momentul ramnerii definitive a hotarrii judecatoresti de condamnare se desfasoara n mai multe etape , procesul penal(cercetare penala , urmarire penala, cercetare judecatoreasca ) prin [1]activitati ce apartin altei stiintei :drept procesual penal.

De celeritatea procesului penal si finalizarea lui pronuntarea hotarrii de condamnare depinde eliminarea acelei reactii de "alarma sociala" produsa prin actul criminal. Daca pronuntarea hotarrii nu va fi prea departata de momentul savrsiri actului criminal, rolul justitiei penale n apararea cetatenilor sau pentru educarea si disciplinarea lor sociala , va fi mai pregnanta. Concomitent si imaginea actorilor procesului penal (politist, procuror, judecator, avocat) va fi pozitiva , membrii societatii simtind astfel afirmarea imanenta si sugestiva a fortei statului reprezentat de institutiile specializate.

3. Functiile justitiei penale

In principal, justitia penala are doua functii:preventiva si represiva. Pentru aplicarea permanenta a justitiei penale, odata cu aparitia statelor moderne, sistemul de legi s-a diversificat putnd sa deosebim ntre legi penale propriuzise(care interzic anumite conduite si stabilesc si pedepsele corelative), legi procesual penale(care stabilesc regulile de desfasurare a procesului penal n asa fel ca ideea de justitie sa triumfe, dar n acelasi timp ca si drepturile autorilor actelor criminale sa fie respectate-in dubio pro reo, legi care reglementeaza sistemul executional penal(cu privire la executarea pedepselor-stiinta penitenciara)si legi care reglementeaza institutiile postcarcerale sau postexecutionale(privesc probatiunea, readaptarea sociala a condamnatilor). Statul-care reprezinta, din punct de vedere juridic, societatea umana ordonata si organizata n scopul desfasurarii propriei vieti politice, economice, culturale, etc-exercita prin normele edictate(legile)si prin institutiile sale o actiune protectiva, directa att asupra colectivitatii ct si asupra fiecarui individ n parte, n forme multiple, dupa natura si exigentile factorilor biologici, educativi, familiali, economoci, politici, administrativi, artistici, religiosi. Functia de aparare preventiva-poate sa aiba o exprimare pozitiva(de asistenta, de ndrumare, de cooperare), dar si negativa(de disciplina si eliminare a oricarei forme de activitate antisociala si ncalcare a normelor penale). De asemenea poate sa aiba o exprimare indirecta de atenuare sau eliminare a cauzelor criminalitatii si dezordinii sociale si directa(de supraveghere a indivizilor sau grupurilor cu potential de periculozitate). Functia de aparare represiva-interventia dupa executarea, voita sau nevoita, a unui fapt prohibit de legea penala si sanctionabil potrivit normei ncalcate. Formarea si dezvoltarea justitiei penale ca fenomen social sunt strns legate de formarea si dezvoltarea societatii umane. De aceea, se afirma[2] ca justitia

penala este tot att de veche ca si omenirea, ca istoria justitiei penale se confunda cu istoria societatii umane;n realitate, nsa, ceea ce este vechi ca si omenirea nu este justitia penala, ci componenta sociala si umana a acesteia. Se poate spune ca, justitia penala este rezultatul evolutiei n timp a sentimentelor, credintelor, obiceiurilor, institutiilor, normelor si doctrinilor fata de fenomenul criminal. Acesta s-a transformat treptat, concomitent cu schimbarile ce-au avut loc la nivelul societatii, pe diferitele trepte de civilizatie, pna n epoca moderna.

4. Notiunea, scopul si functiile sanctiunilor penale

a) Aspecte generale. Sanctiunile penale Penologia este definita, n sens larg, ca fiind "stiinta care studiaza mijloacele de aparare sociala contra faptelor antisociale declarate infractiuni". Termenul penologie provine din latinescul "poena", care nseamna pedeapsa si desemneaza o disciplina teoretica care studiaza pedepsele. Preocupari privind penologia au existat n Romnia nca din timpul primului razboi mondial. La rndul ei, criminologia a realizat studii referitoare la pedepse, deoarece, prevenirea fenomenului infractional a reprezentat ntotdeauna un interes prioritar pentru criminologie. Au aparut lucrari intitulate "Criminologie si penologie"(R Korn, L. M Corkle, 1966)care au tratat separat probleme criminologice de cele penologice. n 1990 s-a nfiintat Societatea Romna de Criminologie, Criminalistica si penologie, iar n 1999 a aparut si primul numar al Revistei de Criminologie, Criminalistica si Penologie, care contine articole, studii, opinii referitoare la cele trei domenii mentionate. Dictionarul universal al limbii romne defineste sanctiunea ca o pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care au ncalcat dispozitiile ei. Cuvntul penal provine din latinescul "poenalis"si se refera la infractiuni, la urmarirea si pedepsirea infractorilor. Scopul pedepsei este prevenirea savrsirii de noi infractiuni, iar prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitidini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala. b) Pedeapsa si scopul ei n conformitate cu Codul penal, pedeapsa este o masura de constrngere si un mijloc de reeducare a condamnatului. Aplicarea pedepsei reprezinta o forma

a constrngerii juridice, necesara reeducarii si reformarii sociale a persoanei condamnate. Semnificatia politicii penale consta ntr-o singura caracteristica:a lua masuri pentru pedepsirea si intimidarea infractorilor. Pedeapsa este necesitatea constrngerii prin norma de drept, un imperativ categoric al legii. Obligativitatea normei penale indica modalitatile de constrngere a persoanei condamnate prin intermediul principiilor practice de schimbare a conduitei individuale, care stabilesc ntotdeauna anumite constrngeri fizice, psihice si morale facnd posibila nhibarea att pentru condamnat ct si pentru alte persoane de a produce pe viitor actiuni-inactiuni de natura penala. Pedeapsa penala, alaturi de alte mijloace si masuri stimuleaza obligativitatea reeducerii condamnatului si a educarii persoanelor care executa actiuni-inactiuni cu semnificatie sociala, astfel nct sa se mentina autoritatea legii. Continutul, regimul si modul de executare a unei actiuni/inactiuni considerata a fi infractiune, determina un anumit tratament juridic, n genere si n special, care sa ntemeieze autoritatea ordinii de drept, obligativitatea respectarii acesteia si a schimbarii conduitei individuale n conformitate cu principiile moralei si ale legalitatii. Principiul suprem al reformarii sociale consta n actiunea n limitele legii, prin facultatea de a decide modul de rezolvare a conflictelor sociale, iar n cazul ncalcarii ordinii de drept, acceptarea constrngerii individuale prin pedeapsa, limitele, forma si gradele acesteia fiind indicate de lege. Acordul actiunii/inactiunii individului cu legea reprezinta regula convietuirii sociale (prin respectarea regulilor si libertatilor socioumane)si, implicit, garantia realizarii principiilor ordinii de drept, iar ncalcarea legii, reprezinta o forma speciala de infractiune ce va avea ca efect pedeapsa, avnd o relatie juridica directa cu fapta. Consecintele negative ale actiunii/inactiunii individuale culpabile sunt raportate la persoana infractorului, urmnd a se adopta masuri pentru combaterea cauzelor si conditiilor fenomenului criminogen. Actiunile indivizilor sunt coordonate prin legi generale si legi speciale ntro anumita ordine juridico-penala, prin raportarea la actiuni/inactiuni concrete, fundamentul legalitatii justificnd aplicarea pedepselor penale n cazul procedurii infractionale. Principiile care stau la baza constrngerii juridice penale sunt constituite ntr-o structura complexa de pedepse ce recomanda un comportament, exercitnd astfel un rol preventiv, iar prin aplicarea sanctiunii concrete se pedepseste penal infractorul, determinndu-se reeducarea acestuia. c) Caracterele pedepsei Constatarea principala care rezulta din Codul penal este ca pedeapsa reprezinta o masura de constrngere, ct si un mijloc de reeducare a condamnatului. Componenta coercitiva ct si componenta preventiva a

caracterului pedepsei dovedesc specificitatea pedepsei penale n comparatie cu alte forme si mijloace de sanctiune sociala. Impunnd conformarea comportamentului individual cu legea, att ante factum ct si post factum, pedeapsa constituie un mod abstract de comportament din care deriva obligatia de a respecta legea prin libera convingere sau prin forta legii, constrngerea avnd un caracter secundar, n cazul n care nu se ncalca legea , si un caracter principal, daca au fost savrsite anumite actiuni interzise de lege. Pedeapsa penala reprezinta conceptul de drept instituit cu mijloace necesare de catre statul national peentru a constrnge individul sa se conformeze legii , sa sufere, n mod fortat , fara voia acestuia, anumite privatiuni si restrictii. Masura de constrngere care deriva din pedeapsa penala determina limitarea drepturilor si libertatilor pentru persoana care a savrsit infractiuni, limitarea constnd n privarea de libertate, plata unei amenzi sau alte restrictii legale. Oricare dintre aceste forme de aplicare concreta a pedepsei penale sunt astfel concepute si instituite nct sa produca o suferinta pentru autorul infractiunii si sa-l determine sa-si corecteze comportamentul prin exemplaritatea sa prevenind savrsirea de infractiuni, att de condamnat ct si de orice alta persoana. Pedeapsa penala se aplica doar infractorului n cazurile cnd sunt ntrunite conditiile legale de raspundere penala. Necesitatea ca orice actiune/inactiune considerata de lege ca reprezentnd infractiuni, sa fie pedepsita pentru a apara valorile socio-umane impune prevederea de a fi considerate pedepse doar masurile coercitive indicate prin lege si sa fie aplicate doar de instantele judecatoresti, dupa o anumita procedura legala. Astfel, se asigura posibilitatea unei existente individuale independente(anterioara savrsirii infractiunii), iar dupa savrsirea infractiunii, se garanteaza prin lege aplicarea doar a pedepselor legale, n limitele , forma si modalitatea prevazuta de lege. Aceasta reglementare reprezinta o asigurare, ntruct pe de o parte sanctiunea penala se va aplica doar acelor fapte ilicite, considerate a fi infractiuni, pedeapsa fiind individualizata, n mod generic, anterior savrsirii faptelor ilicite, iar nu dupa producerea acestora:nullum crimen, nulla poena sine lege. Existnd n mod abstract, pedeapsa penala, indica modul general de apreciere a actiunii/inactiunii umane, iar n cazul ncalcarii legii, instanta determina gradul concret de pericol social, aplicnd sanctiunea, forma si limitele pedepsei reprezentnd un criteriu complex al regulii de drept;rezulta ca, prin pedeapsa se procedeaza att la reprimarea actelor antisociale ct si la prevenirea producerii pe viitor a unor acte similare. Caracterul represiv al pedepsei vizeaza relatia dintre felul si gravitatea actiunii/inactiunii infractionale si forma si limitele pedepsei aplicata fiecarui infractor.

Pedeapsa precede savrsirea actiunii/inactiunii infractionale astfel nct pna la producrea acestora , exercita un rol de preventie generala, n sensul ca prin indicarea unui anumit comportament se asigura convietuirea sociala. Dupa savrsirea infractiunii, n baza dispozitiilor legii, se procedeaza la evaluarea pericolului social produs prin infractiune si la aplicarea pedepsei. Modul de executare a pedepsei constituie forma directa de reeducare si reformare sociala a infractorului, determinndu-l sa aprecieze consecintele nerespectarii legii urmnd ca pe viitor sa-si schimbe comportamentul social . Constrngerea privind executarea pedepsei este reprezentata de interdictii, limitari de drepturi si libertati, producerea unor suferinte morale si fizice pentru a se asigura reeducarea persoanei condamnate, iar n cazul savrsirii unei noi infractiuni periculozitatea sociala fiind mai mare, tratamentul juridic va fi mai exigent. Tendinta reeducarii prin pedeapsa penala este fondata pe necesitatea ndreptarii condamnatului prin analiza structurii lui comportamentale, urmnd a se ajunge la transformarea trebuintelor individuale n motive, scopuri si intentii tolerabile de catre societate. Comportamentul individual va trebui sa fie ndreptat, n sensul ca, trebuintele sa fie conditionate social si dirijate spre scopuri diferentiate de la individ la individ, bazate pe structura functionala a socialului. d) Scopul pedepsei Prin Codul penal s-a instituit scopul legii penale:apararea ntregii ordini de drept . ntruct pedeapsa constituie unicul mijloc de sanctiune a actiunii/inactiunii considerate infractiuni rezulta ca scopul acesteia este reprezentat de "prevenirea savrsirii de noi infractiuni". Activitatea de prevenire se realizeaza att sub forma determinarii condamnatului de a nu mai savrsi alte infractiuni(preventie speciala)prin adoptarea masurilor educative si restrictive n perioada executarii pedepselor, ct si prin determinarea generala a oricarei alte persoane de a respecta legea pentru a nu fi obligata la aplicarea regimului sanctionator(preventie generala)si, implicit, la producerea unor suferinte fizice si morale rezultate din condamnarea penala. 1)preventia speciala reprezinta constngerea condamnatului la executarea pedepsei, perioada n care , pe lnga limitarea drepturilor si exercitarea libertatilor individuale, va fi supus unui tratament juridic de reeducare, n sensul ndreptarii pe viitor a comportamentului individual astfel nct sa nu se mai realizeze alte infractiuni. Fiecare condamnat se afla ntr-un univers psihologic si social de motive si valori. Prin aplicarea pedepsei se urmareste schimbarea consecintelor comportamentului, " deaorece vom fi

chinuiti de dorinta libertatii cnd suntem n nchisoare", iar prin masurile legale de reeducare se realizeaza reformarea sociala a condamnatului. 2)preventia generala reprezinta o forma de constrngere realizabila prin:indicarea formelor si limitelor pedepselor penale n legile generale si n legile speciale, individualizarea pedepsei pentru actiunea/inactiunea savrsita n functie de pericolul social si de circumstantele reale de producere ale faptei, modul de executare concreta a pedepsei care trebuie sa adapteze pe condamnat la regimul sever si la exigentele legii, urmnd ca fie datorita convingerii, fie din cauza temerii, acesta sa nu mai savrseasca alte infractiuni. Un fenomen semnificativ al realizarii institutiei preventiei generale consta n certitudinea aplicarii pedepsei penale pentru actiunea/inactiunea considerata infractiune, efectul preventiv realizndu-se n cazurile pedepsirii cu rapiditate a infractorilor. Scopul va fi realizat astfel nct prin executarea pedepsei sa nu se cauzeze suferinte fizice sau njosirea persoanei condamnate. Sub influenta masurilor si metodelor de reeducare-fenomen complex, n executarea pedepsei penale-se urmareste ndreptarea condamnatului, iar nu cauzarea de suferinte fizice si nici njosirea persoanei acestuia. e) Clasificarea pedepselor Categoriile si limitele generale ale pedepselor sunt prevazute n capitolul Pedepsele, din Codul penal. n conformitate cu articolul 53, pedepsele sunt de trei feluri:

1. principale 2. complementare 3. accesorii. Pedepsele principale sunt: a) detentiunea pe viata; b) nchisoarea de la ... zile la .... de ani c) amenda de la .... lei la ... de lei;

Pedepsele complementare sunt: a) interzicera unor drepturi de la 1 la 10 ani; b) degradarea militara ; Pedepsele accesorii sunt: interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege. Pedepsele principale: nchisoarea : 1. Regimul general al executarii pedepsei: Regimul pedepsei executarii pedepsei se intemeiaza pe obligatia condamnatului de a presta o munca utila , daca sunt apti pentru aceasta , pe actiunea educativa, ce trebuie executata pe condamnati, pe respectarea de catre acestea a disciplinei muncii si a ordinii interioare a locurilor de detinere precum si pe stimularea si recompensarea celor staruitori in munca, disciplinati si care dau dovezi temeinice de indreptare . 2. Toate aceste mijloace trebuie folosite n asa fel nct sa conduca la reeducarea celor condamnati. 3. Dupa mplinirea vrstei de 60 de ani pentru barbati si 55 pentru femei, condamnatii n-au obligatia de a munci n timpul executari pedepsei;ei pot fi admisi la munca daca o cer. Regimul de detinere : 1. Executarea pedepsei nchisorii se face potrivit dispozitiilor legale privind executarea pedepselor n locuri de detinere anume destinate. 2. Femeile condamnate de la pedeapsa nchisorii executa aceasta pedeapsa separat de condamnati barbati. 3. Minorii condamnati la pedeapsa nchisori executa pedeapsa separat de condamnatii majori sau in locuri de detinere speciale , asigurandu-li-se posibilitatea de a continua nvatamntul general obligatoriu si de a dobndi o pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile lor.

Regimul de munca:

1. Munca prestata de comdamnat este remunerata cu exceptia muncilor cu caracter gospodaresc necesare locului de detinere . Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile n care si acestea sunt remunerate. 2. Normele, timpul de munca si remuneratia muncii condamnatului sunt cele stabilite prin lege. 3. Din remuneratia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealalta parte revine administratiei locului de detinere. Acsete parti, precum si modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.

Individualizarea pedepselor Criteriile generale de individualizare: 1. La stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate n partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savrsite, de persoana infractorului si de mprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. 2. Cnd pentru infractiunea savrsita legea prevede pedepse alternative, se tine seama de dispozitiile alineatului precedent att pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, ct si pentru proportionalizarea acesteia. f) Principiile sanctiunilor de drept penal Raspunderea penala ca principala forma de nlaturare si de reeducare a cauzelor criminalitatii si a efectelor acestora se desfasoara pe baza unor principii specifice dreptului penal: -principiul individualizarii proportionale a raspunderii penale; -principiul vinovatiei; -principiul raspunderii personale; -principiul revocabilitatii sanctiunii penale; -principiul umanismului sanctiunilor penale; -principiul legalitatii pedepselor.

Specificul principiilor care reglementeaza sanctiunea de drept penal deriva din fapta concreta ce prezinta continutul unei infractiuni, pedeapsa fiind personala si proportionala cu gravitatea faptei si pericolul social al faptuitorului.

g) Functiile pedepselor Functiile pedepselor reprezinta mijloacele juridice de realizare a scopului preventive-educativ-reformativ al pedepselor. Diferentierea si delimitarea acestor functii se stabilesc dupa sensul si natura transformarilor urmarite n comportamentul uman. Doctrina juridica a stabilit ca pedeapsa mplineste urmatoarele functii: a.functia coercitiva de constrngere a pedepsei Prin executarea concreta a pedepsei persoana condamnatului va suferi o restrngere a libertatilor individuale, privatiunea de unele drepturi, executarea pedepsei realizndu-se prin forta legii care actioneaza n sensul obligarii condamnatului la aceste privatiuni, ca raspuns la conduita periculoasa. Desi prin lege, se instituie dispozitii ca pedeapsa sa nu provoace suferinte fizice sau sa njoseasca persoana condamnatului, n dinamica executarii pedepsei, aceasta produce n mod inevitabil suferinte fizice si suferinte morale. . Prin intermediul acestor suferinte, se realizeaza, controlul asupra modului de reformare sociala a condamnatului, se aduga autoreglarea(sociala a condamnatului)asupra relatiilor individuale la stimulii externi si uniformizeaza relatiile participantilor la acesti stimuli. b.functia de reeducare-se tinde spre o conceptie dinamica a reformarii sociale a condamnatului. Asocierea functiei de constrngere cu functia de reeducare este determinata de necesitatea modificarii comportamentului individual, reorganizarii psihice interiorizata ntr-o structura capabila sa raspunda la stimuli externi realizndu-se actiunea/inactiunea de adaptare la comportamentul social normal. c.functia de convergenta:prin pedeapsa se previne savrsirea de noi infractiuni att de persoana condamnata ct si de orice alta persoana. n definirea functiei de convergenta se analizeaza constrngerea la care condamnatul va fi obligat pe durata executarii ct si finalitatea pedepsei care care determina orice persoana sa se abtina de la producerea unor infractiuni. Semnificatia functiei de convergenta a pedepsei se refera la sfera persoanei condamnate care va trebui sa regaseasca n permanenta duritatea legii, prin activitatea de gndire a comportamentului ct

si prin activitatea practica n perioada executarii pedepsei ca expresie a reflectarii tendintei de regret si de ncetare a comportamentului infractional. d.functia de izolare si eliminare a persoanei :orice pedeapsa privativa de libertate justifica izolarea temporara a condamnatului, iar la detentia pe viata eliminarea condamnatului definitiv din structura sociala. Executarea pedepsei n detentie determina schimbarea gndirii obisnuite a condamnatului care va suporta lipsirea de unele drepturi si libertati, sistemul privativ de libertate determinnd schimbarea comportamentului dupa executarea pedepsei. Detentia pe viata nu constituie o pedeapsa reformatoare pentru condamnat deoarece presupune eliminarea din structura sociala a condamnatului pentru toata durata vietii dupa nceperea executarii pedepsei. n concluzie, pedeapsa poate produce urmatoarele efecte: a)intimidare generala b)ndreptarea infractorului; c)mpiedicarea de a comite alte infractiuni; d)reinstaurarea ordinii jurudice n general; e)exemplaritate fata de infractor si de grupul social.

CAPITOLUL II. Probleme juridice privind relatia faptuitor-mediu privativ

1. Notiuni generale. Puncte de vedere si acceptiuni asupra pedepsei prin privarea de libertate.
n orice societate, abaterea comportamentelor de la normele si valorile sociale de baza constituie un fenomen obisnuit. Orice societate judeca comportamentul membrilor sai nu att din punct de vedere intrinsic, ct mai ales din punct de vedere al conformarii acestui comportament la normele si valorile recunoscute. Violarea normelor atrage dupa sine, masuri punitive si coercitive. Societatea poate fi controlata si prin folosirea sanctiunilor.

Pretutindeni sanctiunile posibile si masurile implementate n societate ar trebui sa fie folosite nainte de privarea de libertate. Cnd este folosita privarea de libertate apar probleme deosebite. Este o situatie complexa cu ampla rezonanta n modul de viata al individului. Pentru persoana care executa o pedeapsa privativa de libertate, mediul privat pune n ordine doua grupuri de probleme: *de adaptare la normele si valorile specifice acestui cadru de viata; *de evolutie ulterioara a personalitatii sale. Cnd este folosita privarea de libertate apar probleme ale drepturilor omului. Constitutia contine o serie de prevederi care au aplicabilitate si n domeniul executarii pedepselor: -cetatenii sunt egali n fata legii si a autoritatilor publice fara privilegii si discriminari; -dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate n concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romnia este parte;daca exista neconcordante ntre pactele si tratatele privitoare la drepturile omului, la care Romnia este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale; -pna la ramnerea definitiva a hotarrii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata; -nu constituie munca fortata munca unei persoane condamnate, prestata, n conditii normale, n perioada de detentie sau liberare conditionata; -exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrns numai prin lege si daca se impune, dupa caz, pentru desfasurarea instuctiei penale. CODUL PENAL Pedepsele, cuprinde prevederi referitoare la categoriile si limitele generale ale pedepselor, pedepsele principale, pedepsele complementare si accesorii, individualizarea pedepselor; Minoritatea cuprinde prevederi referitoare la limitele si consecintele raspunderii penale, masurile educative;

Cauzele care nlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii, cuprinde prevederi referitoare la amnistie si gratiere si reabilitare. CODUL DE PROCEDUR PENAL Executarea hotarrilor penale, cuprinde prevederi referitoare la punerea n executare a pedepselor principale , liberarea condiionata, ntreruperea executarii pedepsei nchisorii sau a detentiunii pe viata. Se observa ca dreptul la integrare fizica si psihica a persoanei este garantat de Constitutie. Persoanele cu un comportament antisocial si care aduc prejudicii altor persoane ct si statului sunt condamnate cu nchisoare conform , "Codului penal". Executarea pedepsei cu nchisoare se face n locuri de detentie anume stabilite, unde cei condamnati presteaza o munca utila, daca sunt apti si participa la actiuni educative care sa conduca la reeducarea celui condamnat. Condamnatii sunt repartizati n penitenciare n raport de natura infractiunii, durata pedepsei, existenta starii de recidiva, comportarea si receptivitatea la o acsiune de reeducare. Femeile executa pedeapsa separat de barbati, n penitenciare sau sectii special amenajate, iar detinerea minorilor se face separat de majori. Condamnarea persoanelor care au savrsit infractiuni trebuie facuta n urma unui proces penal conform Codul de procedura penala, proces care are ca scop constatarea n timp si n mod complet a faptelor, astfel ca orce persoana care a savrsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale. Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia la prevenirea infractiunilor.

2. Reglementari internationale privind tratamentul infractorilor

DECLARAIA UNIVERSAL A DREPTURILOR OMULUI , adoptata de Organizatia Natiunilor Unite. Anterior Conventiei Europene pentru Drepturile Omului, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat la 10. 12. 1948, o Declaratie Universala. Aceasta prevede n mod expres: *interzicerea toeturii si pedepselor sau tratamentelor creude, inumane sau degradante(articolul 5); *dreptul la egalitate a tuturor n fata legii(art. 7); *judecarea de catre un tribunal impartial si independent (art. 10);

CONVENIA EUROPEAN DE APRARE A DREPTURILOR OMULUI Ca urmare a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului , Conventia a fost semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 si a intrat n vigoare la 3 septembrie 1953. Ulterior, textul a fost revizuit prin mai multe protocoale. n conformitate cu articolul 55, prevederile acestui document au o valoare juridica superioara dispozitiilor din dreptul intern, iar respestarea lor este asigurata de Curtea Europeana pentru Drepturile Omului. Titlul 3, referitor la drepturi si libertati(art, 2-18)este susceptibil de a fi aplicat si detinutilor, iar regulile trebuie sa fie aduse la cunostinta personalului si sa fie accesibile detinutilor. *Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor, adoptat prin Rezolutia 663(xxiv)din 31 iulie 1957 de Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite. Acesta nu a urmarit descrierea unui sistem penitenciar model, ci a statuat un set de principii si reguli referitoare la o buna organizare a penitenciarelor . Documentul contine doua parti: * prima parte cuprinde reguli generale referitoare la nregistrare, separarea categoriilor, ncaperile pentru detinuti , igiena personala, mbracaminte, asternut, alimentatie, disciplina si pedepse, mijloace de constrngere , dreptul la informare si legatura cu lumea exterioara, personalul administratiei si inspectia; * a doua parte cuprinde reguli aplicabile categoriilor speciale de condamnati. Natiunile Unite s-au ocupat de tratamentul uman al tuturor oamenilor, inclusiv al acelora care sunt nchisi. Au fost create si adoptate o serie de instrumente internationale care sa apere si sa garanteze drepturile si libertatile fundamentale. Astfel la primul Congres al Natiunilor Unite-Geneva, 1955-a fost adoptat Ansamblul de Reguli Minimale pentru Tratamentul Detinutilor, care a nsemnat un jalon important n procesul de reforma penala. Eforturi n acesta directie s-au facut la Congresul al VI-lea al Natiunilor Unite, la Venezuela, 1980. n contextul orientarilor mentionate, Comitetul pentru prevenirea criminalitatii a recomandat urmatoarele principii: *Atunci cnd o persoana este trimisa la nchisoare pedeapsa ce i se aplica trebuie sa fie considerata ca un mijloc si nu ca un scop

. *Pe timpul ct se afla n nchisoare cel n cauza nu trebuie sa fie lipsit de libertatea sa si de drepturile sale a caror suspendare deriva n mod expres sau n mod necesar din aceasta privatiune de libertate. innd seama de evolutia societatii si de schimbarile survenite n legatura cu tratamentul detinitilor, comitetul de Ministri al Consiliului Europei a adoptat un''Standard Minim de Reguli pentru Tratamentul Detinutilor''. Obiectivele acestui Standard de Reguli sunt: *Sa stabileasca un aranjament minim de norme ; *Sa puna accentul pe tratamentul uman; *Sa stimuleze echitatea. Principiile de baza sunt: * Privarea de libertate se va face n conditii morale si materiale care sa asigure respectul necesar fata de demnitatea umana; *Regulile se vor aplica impartial-fara discriminare; *Scopul tratamentului persoanelor n custodie va fi n asa fel nct sa ocroteasca sanatatea, propriul respect; *Protejarea drepturilor internationale ale detinutilor: a)dreptul la primire si nregistrare; b)dreptul la mpartirea si clasificarea detinutilor; c)dreptul la cazare; d)dreptul la igiena personala; e)dreptul la mbracaminte si asternut; f)dreptul la hrana; g)dreptul la servicii medicale; h)dreptul la informare si plngeri; i)dreptul la contactul cu lumea exterioara;

j)dreptul la asistenta morala si religioasa; k)dreptul la detinere de bunuri. *Masuri mpotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane ori degradante. Prin ,''tortura'' se ntelege orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, fizice sau psihice, mai ales n scopul de a obtine de la ceasta persoana sau de la alta persoana terta, informatii sau marturisiri. Astfel, la''Conventia mpotriva torturii'', se prevede: 1. Masuri legislative, administrative, juridice pentru a mpiedica savrsirea unor acte de tortura; 2. Nici o mprejurare, oricare ar fi ea, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura; 3. Nu poate fi invocat ordinul unui superior pentru a justifica tortura; 4. Actele de tortura constituie infractiuni n raport cu dreptul penal.

3. Consecintele socio-psihologice ale privarii de libertate

Ca fenomen social, criminalitatea lezeaza interesele societatii, iar cei care ncalca regulile sunt etichetati ca atare. Sanctiunea pentru acestia este privarea de libertate, unde, detinutul este supus efectelor coercitive ale vietii de penitenciar, avnd un statut de subordonat fata de lege. Privarea de libertate n mediul penitenciar constituie pentru orice om o situatie de ampla rezonanta n modul sau de viata att pe durata detentiei, ct si dupa aceea n libertate. Restrngerea acuta a libertatii individuale, relatiile impersonale, lipsa informarii, regimul autoritar, mediul nchis si activitatile monotone, toate acestea sunt resimtite de catre detinut drept atingeri ale integritatii sale ca fiinta umana. n mai multe cazuri, impactul privarii de libertate asupra componentelor personalitatii, este dramatic, genernd si permanetiznd conduite diferite fata de cele avute anterior, n mediul liber. Pentru a ntelege mai bine acest lucru este nevoie sa analizam grupul de oameni privati de libertate. Viata n penitenciar este grea, aici este anulata orice

intimitate, totul este la vedere pentru ceilalti. Un loc important l ocupa relatiile interpersonale din cadrul grupurilor de detinuti care sunt grupuri eterogene. Apar relatiile de atractie-respingere-indiferenta si a liderilor informali. Relatiile interpersonale sunt o golire, o risipire de sine, nu te poti ascunde de partea rea a conduitei celor din jur si, mai rau, posibilitatile de schimbare aproape ca nu exista. Penitenciarul creeaza un tip aparte de relatii interpersonale, care au un continut dinamic si modalitati aparte de structurare si manifestare. Exista doi factori care determina aceste relatii interpersonale: *Cadrul specific al penitenciarului cu: a)modul de organizare; b)genuri de activitati; c)supravegherea permanenta; *Specificul populatiei penitenciare [3] . Privarea de libertate mbraca mai multe forme. Analiznd izolarea psihica si psihosociala pe de o parte, si privarea de libertate prin executarea unei pedepse penale ntr-un loc de detentie, pe de alta parte, vom constata, ca ntre ele exista o multitudine de diferente ce prezinta aspecte specifice si manifestari complexe. Deosebirile sunt de ordin fundamental si vizeaza latura cantitativa ct si pe cea calitativa: a)din punct de vedere cantitativ-privarea de libertate se ntinde pe perioade mai mari sau mai mici, durata condamnarii constituind principalul factor stresor; b)din punct de vedere calitativ-privarea de libertate da nastere unei game complexe de framntari psihice si psihologice ncepnd cu criza de detentie. Privarea de libertate nseamna controlul crimei n societate si mai nseamna nchisoare si detinut. Un comportament poate fi considerat ca delincvent sau chiar criminal din punctul de vedere al legii si al dreptului, dar va apare imediat o dificultate majora:ceea ce va caracteriza deviantul este faptul ca el nu a cedat niciunei norme, ca nu a recunoscut importanta nici a celor morale, nici a celor juridice.

Aceasta este problema centala, vina sa!Dar norma nu are nici o valoare daca ea nu a fost integrata n prima copilarie:nu este vorba de continutul detaliat al legii, ci de faptul ca existenta unei legi, pentru a supravietui si a fi aplicata, trebuie sa fie cunoscuta de toti pentru a se putea raporta la ea. Astfel, interiorizarea unei norme de catre copil va face posibila supunerea si respectul n fata tuturor legilor. Dar cnd acest proces lipseste, nici o sanctiune, nici o constrngere nu va putea impune o conduita corecta pentru viitor. Se naste un conflict constituit de formula justitie umana. Daca justitia nseamna doar aplicarea legilor si pedepselor, ea va fi fortata sa trateze inadaptatii ntr-o maniera inumana. Daca i va considera nainte de orice, oameni pe toti, ea va risca sa nu poata aplica dreptul pozitiv prevazut pentru un timp si spatiul determinat. Termenii de devianta sau inadaptare sunt frecvent folositi n limbajul curent, desi nu sunt ndeajuns de clari. Fenomenul este de asemenea vag, reflectnd o realitate diversa, dar caracteristica societatii noastre nelinistite. Caracterul nchis al familiilor ascunde n acelasi timp, prezenta tulburatoare a unui numar de barbati si femei care nu sunt , "ca ceilalti"si care nu au totusi o boala mintala. Tendinta va fi de a trata acesti indivizi ca pe niste cazuri. nsa ei sunt printre noi si va trebui sa-i luam ca atare chiar si atunci cnd trec prin sectorul medical sau judiciar. Daca se instaleaza fenomenul de respingere, din partea corpului social, procesul de excludere se accelereaza, cei n cauza ramnnd nchisi n comportamentul care-i singularizeaza. Astfel se creeaza doua situatii:mai nti, ca dreptul, ca exercitiu al justitiei poate fi uneori el nsusi creator de devianta;n al doilea rnd, dreptul aplicat strict, ramne fara priza asupra fenomenului global al deviantei si asupra persoanei deviantului. O aplicare simplista a dreptului, a regulii, a sanctiunii, nu rezolva nimic, daca nu tine cont de faptul ca fiinta umana este uneori constrnsa sa solutioneze anumite probleme folosind forta si provocnd mai mult sau mai putin rau. De aceea cresterea deviantei reprezinta un esec al dreptului modern![4]. Experienta arata ca, de fiecare data cnd autoritatile au sperat, sa raspunda la o sfidare sociala doar prin constrngere, acest lucru a fost un esec. Dreptul nu-si gaseste virtutile dect atunci cnd el raspunde adeziunii umane. Chiar daca aparent dreptul este o realitate moarta, cel care-l face viu este judecatorul:acesta nu este doar un distribuitor de sentinte, ci apreciata nuante, tonalitati, clar-obscurul unei situatii. Acolo unde judecatorul si asuma din plin misiunea sa, se creeaza o zona de echilibru, de liniste, de echitate. Dezvoltarea actuala a deviantei impune ca ntregul univers judiciar sa fie privit cu toata responsabilitatea. Nu este vorba ca judecatorul trebuie doar sa adapteze normele la caz, ci mai ales de a gasi pe plan uman cel mai bun raspuns acceptabil pentru toti.

Sistem suport al mediului social, penitenciarul este n acelasi timp o frontiera a civilizatiei, dar, n context social mai larg, aceasta institutie ramne cronic n urma ambiantei generale din societate. De aceea unul din principiile teoretici de abordare a acestui subsistem social va fi incapacitatea sa de a fi contemporan cu societatea n care functioneaza.

3. a)Mediul nchis(nchisoarea)
Termenul de mediu nchis a fost propus de catre Goffman(1961)pentru a descrie locuinta unde indivizii si petrec tot timpul(odihna, munca). Din punct de vedere metodologic, un asemenea mediu este un laborator natural, de exemplu:nchisoarea, spitalul, azilul, internatul, cazarma militara, toate reprezinta medii totale sau medii izolate sau restrnse. Abordarea microsociala a lui Goffman ne da posibilitatea de a aprecia relatiile interumane n raport cu mediul respectiv prin izolarea de unele variabile ce actioneaza n mediul respectiv. Mediul nchis mai poate fi definit astfel[5]:orice ambianta unde exista o bariera greu de trecut ntre exterior si interior, bariera ce functioneaza n dublul sens, n cadrul careia apar fenomene grupate, obisnuite dar si o seama de fenomene specifice. Aplicarea pedepsei privative de libertate obliga individul sa traiasca ntr-un mediu de constrngere. Goffman considera nchisoarea ca fiind o institutie totala n sensul de loc de rezistenta la care un numar de indivizi care au o situatie identica, fiind despartiti de societatea exterioara pentru o perioada de timp apreciabila duc mpreuna in ciclu de viata ngradita prin interdictii formale de a desfasura animite activitati, de a avea contact cu familia, de a personaliza spatiul locuit, de a avea initiative. Pe lnga aceste norme formale se dezvolta o ntreaga cultura informala ca mijloc de rezistenta la contactul oficial. Coercitia institutionala are nevoie de autorizarea societatii. n acest sens, penitenciarul apare ca un fenomen-institutie ca fiind un ansamblu de reguli juridice cu caracter relativ stabil care reglementeaza un domeniu al relatiilor sociale n scopul apararii, conservarii si promovarii anumitor interese personale sau colective ale indivizilor, grupurilor sau unitatilor sociale.

3. b)Problematica detinutului

Fenomenul -caz al institutiei penitenciare estwe detinutul ca fenomen individual aflat ntr-o situatie concreta reglementata de institutie. Ca urmare a privarii de libertate, detinutul este constrns juridic si material sa locuiasca n institutia penitenciara, obligat sa se conformeze regulamentelor de ordine interioara. Detinutul percepe timpul ntr-o pozitie coercitiva, apasatoare si artificiala, astfel se patrunde n psihologia detinutului. El are constiinta faptului ca intra n nchisoare mpotriva vointei sale, cu un statut de subordonare pe termen lung si resimte pierderea libertatii cu att mai dureros cu ct libertatea sa era mai bogata n perspective si alternative, iar conditiile concrete din penitenciar sunt mai grele. Cu ct este mai pretuit timpul n libertate (valoarea lui personala), cu att mai mult pierderea lui prin caderea la nchisoare devine dureroasa, mai zdrobitoare, deci, pedeapsa este resimtita ca fiind mai represiva. Fiecare vine n penitenciar cu un univers specific, plin de contadictii, frustrari, nempliniri, ca urmare a unei conduite antisociale, a savrsirii unei infractiuni. Multi sunt neadaptati social, refractari sau incapabili sa se integreze n cerintele normelor de convietuire sociala, sau de o moralitate dubioasa si un trecut ncarcat care apasa asupra constiintei lor. O lume lipsita de dragoste, dar care nazuieste cu disperare spre dragoste(Nietzsche), penitenciarul invita pe specialistul n probleme umane care se apropie de el sa ntelega profund dimensiunea filosofica a vietii din nchisoare. Chiar daca nu corespunde ntrutotul exigentelor considerarii existentei umane din penitenciare ca fiind tragica, dimensiunile suferintei, disperarii, abandonului[6] se regasesc din plin aici. Chiar daca suferinta detinutilor este lipsita de o semnificatie mai nalta deoarece ei au ncercat prin faptele lor sa-si afirme egoist personalitatea n dauna celor n mijlocul carora traiau, cu timpul, n anii de sedere n nchisoare detinutii, descopera coordonatele conditiei lor umane. Pentru persoana care executa o pedeapsa privativa de libertate, mediul penitenciar pune n ordine, doua genuri de probleme:de adaptare la normele si valorile specifice acestui cadru de viata si de evolutie ulterioara a personalitatii sale. Cu toate eforturile care se fac n prezent de catre administratia locurilor de detinere, la cei cu pedepse mai mari si mai ales la recivisti, asistam deseori la reorganizari negative ale valorilor personale, lucru ce le diminueaza receptivitatea fata de procesul reeducativ desfasurat n locul de detinere. Ceea ce pare a fi afectat n mai mare masura la detinuti sunt normele dupa care si conduc activitatile si relatiile interumane, aprecierile individuale si colective ale faptelor cotidiene, ceea ce tradeaza un sistem de nevoi inferioare, o raportare la bine si la rau prin prisma intereselor personale si, n ansamblu, un nivel scazut de moralitate.

Pentru orice om, privarea de libertate, n mediul penitenciar, constituie o situatie deosebita, cu ampla rezonanta n mediul sau de viata, att pe durata de detentie, ct si dupa aceea, n libertate. Atta timp ct individul se afla n locul de detentie, ntre oameni care asemenea lui au comis fapte antisociale, dificultatile cele mai mari sunt localizate n relatiile cu cei din jur. n contactul cu ceilalti detinuti, remuscarile, autoacuzarile declarative sau chiar sincere din timpul procesului penal sunt repede nlocuite cu justificari ale faptelor comise, "fabricate"n penitenciar, la care individul adera deoarece i ofera ratiuni deculpabilizante. Diminuarea subiectiva a gradului de vinovatie usureaza constiinta detinutului si adesea asistam la modificarea pozitiei fata de pedeapsa:daca initial considera ca pedeapsa este pe masura faptei, destul de repede o apreciaza ca fiind prea aspra. Ca urmare, de la un comportament pasiv, supus, de penitenta , detinutul trece la unul activ n care interesul personal , egoismul si autoconservarea primeaza . n planul conduitei, de la morala conformista fondata pe vinovatie, el trece la morala frustrarii, ntemeiata pe convingeri de grup privind cauzele infractiunilor, ''soarta''omului n lume, atitudinea fata de munca, familie, lege si viitor si implicit modul de viata in penitenciar. Totusi, valorile morale nu se anuleaza in penitenciar, ci exista si se realizeaza, ca valori intr-o ambianta sociala deosebita. Nu facem referire la regimul legal de executare a pedepsei, care prin el insusi nu impiedica manifestarile morale, ci la faptul ca n detentie individul si duce existenta zilnica n mijlocul unei colectivitati umane caracterizata prin devieri comportamentale, colective, care nu n putine cazuri sanctioneaza pe cel care adopta o conduita morala. Totusi nu trebuie acceptata ideea care circula att printre cei aflati n detentie si din afara ca, ntr-o sitatie anormala omul se comporta anormal:omul trebuie sa foloseasca la maximum orice mprejurare care i-ar putea oferi o sansa n plus de ase arata moral, deci uman. Posibilitatile educative ale demersului etic sunt conditionate n penitenciar de factori a caror actiune este greu de contracarat. n primul rnd, moralitatea majoritatii detinutilor releva o contradictie ntre constiinta lor morala si manifestarile lor morale:ei cunosc ce este bine si criteriile dupa care este apreciat, dar obiectivele urmarite, mijloacele folosite si timpul acordat realizarii acestora nu se ncadreaza n limitele acceptate social. n al doilea rnd, mediul penitenciar nu permite ntotdeauna o exteriorizare morala autentica din partea detinutilor. Raporturile interumane ce se stabilesc ntre ei sunt puternic marcate de privarea de libertate, de frustrarea afectiva si informationala. Aceasta face ca raporturile dintre indivizi sa fie determinate de interese materiale imediate care altereaza ambianta morala n cadrul colectivului de detinuti.

n aceste conditii cu greu poate fi vorba de existenta sau mentinerea unor detinuti cu atitudini exemplare pentru restul condamnatilor. Prezenta dificultatilor nu se rezuma doar la contextul social n care traiesc detinutii , ci se extinde si la universul lor cultural. Fiind redus ca amploare si profunzime, relatiile interindividuale coboara la nivele inferioare, iar comunicarea ntre detinuti ramne tributara nevoilor nesatisfacute si dispozitiei de moment. Astfel, vointa de a fi moral nu primeste sprijin dect din partea cadrelor si rareori din aceea a detinutilor. Fiind vesnic interesati de aspectele personale si materiale nu mai ramne loc pentru solutii morale n problemele cotidiene. Vointa de a obtine un beneficiu material este mai mare dect cea de a fi moral atunci cnd actul n sine nu este motivat de obtinerea unei situatii favorabile. n mediul penitenciar, ceea ce duce la transformarea mentalitatii detinutilor, este nevoia de reconstituire a unui sistem de valori functional, n paralel cu activarea ncrederii n sine si n viitor , cu corectarea atitudinii fata de munca , de lege si pedeapsa. Cu ct detinutii nteleg mai repede ca faptele morale le asigura acceptarea din partea celorlalti , linistea interioara si sentimentul participarii , cu att deschiderea lor la procesul de reconstructie atitudinala este mai larga si eficace. Desi n materie morala, determinismul este o problema de strict interioritate ceea ce conteaza este forma vizibila concreta , faptul moral. Desigur , educatia si instruirea au un rol major n restructurarea morala , dar atta timp ct detinutii nu-si condamna singuri viata dusa pna atunci si nu doresc sincer sa se schimbe eforturile venite din exterior nu vor avea rezultate. Apreciem ca individual a progresat moral daca actiunile lui sunt cantitativ si calitativ ameliorate n sens moral fata de trecut, daca aceasta ameriorare i confera un grad de umanizare traita ca o stare de fericire interioara[7]. Se poate spune ca o persoana prezinta o stare de sanatate morala daca respecta normele morale si legale ale comunitatii din care face parte iar faptele sale sunt ntemeiate pe convingeri pozitive privind munca , familia , viitorul si prezinta o imagine de sine constructiva'. n locul de detinere manifestarile morale au un caracter aparte. Categoriile fundamentale - cinste , datorie, bine, respect, adevar actioneaza si n colectivitatea detinutilor , dar este necesara o interventie constanta a personalului pentru a nu falsifica continutul acestora si a-l face inoperant pentru viata de dupa liberare . De aceea trebuie dusa o lupta consecventa pentru a converti , n lumea detinutilor , pe , , este" n , , trebuie"[8] . La prima vedere , nu exista o baza de plecare n efortul de instaurare a moralitatii n rndul

detinutilor:domeniul lui : ,, este" -lipsa libertatii, frustrari, nencredere, egoism, agresivitate , minciuna, indiferenta - pare prea intins pentru a nu descuraja orice initiativa de ridicare spre ,, trebuie" - solidaritate , adevar stima. nsa credem ca victoriile partiale la nivelul indivizilor sau microgrupurilor de detinutii prin generalizare , pot cuprinde ntreaga masa a condamnatiilor n penitenciar.

4. Spatiul de viata n penitenciar

Pentru analiza spatiului de viata penitenciar vom pleca de la cteva constatari generale: -spatiul carceral este un spatiu nchis nchiderea sa foiind constitutiva structurii si functiunalitatii sale -spatiul carceral este un spatiu dihotomic care divizeaza populatia penitenciara n doua grupuri de o parte si de alta a gratilor . -spatiul carceral este un spatiu penal , din punct de vedere juridic , un spatiu al , , disciplinei penale"al existentei limita pentru detinuti daca vom considera ca omul este o fiinta pentru libertate. -spatiul carceral este un spatiu al autoritatii, o zona a interactiunilor asimetrice Autoritatea specifica n nchisoare este bidimensionala:n ordine profesionala ea este o autoritate ierarhica impunnd gardienilor o subordonare pe verticala, iar n ordine penala ea este o autoritate penitenciara impunnd detinutilor o supunere aproape totala. Spatiul carceraleste un cmp de forte n care sunt consacrate conflictele determinate de tacticile de dominare ale gardienilor si cele de rezistenta ale detinutilor. Toate acestea au consecinte psihologice si psihosociale vizibile asupra detinutilor si personalului. n ce-i priveste pe detinuti, comunitatea lor din fiecare penitenciar constituie o lume anonima de oameni privati de prestigiu, cu constiinta minoritatii lor. Carierele infractionale mai deosebite ale unora dintre ei le confera aura unor lideri capabili de orice sau, n rare cazuri, avnd aptitudini socio-afective, o audienta marita n masa detinutilor obisnuiti. n penitenciar problematica normelor si valorilor capata aspecte particulare determinate de situatia n care se gasesc detinutii:absenta libertatii si celelalte frustrari mpiedica raportarea adecvata la aspectele semnificative ale existentei de fiecare zi. Demnitatea, sanatatea, munca, egalitatea, omul, protectia, iubirea, etc cunt apreciate prin prisma ,''starii de detinut''si ierarhizate n functie de presiunea trebuintelor nesatisfacute n mediul penitenciar.

Valorile n locul de detinere servesc individului ca instrument si etalon n alegerea ntre alternativele de actiune ct si pentru dimensiunea proiectiva pe care o au, adica ofera motive si planuri de actiune n mprejurarea de viata pe care o traverseaza individul la un moment dat. Norma sociala este regula care prescrie comportamentele acceptate de colectivitate sau de catre o institutie. Norma nlatura conflictele existentei n comun a grupurilor umane si poate avea caracter de obligativitate(norma juridica)sau numai de constrngere morala(norma morala). Normele stabilesc cum trebuie sa actioneze un individ sau un grup n anumite conditii pentru ca interventia sa sa fie eficienta si sa se bucure de o apreciere favorabila din partea grupului. Normele prefigureaza cadrul actiunilor viitoare si au asociate gratificatii si sanctiuni. Prin intermediul normelor, grupul si exercita controlul asupra conduitelor individuale le imprima o anumita convergenta si uniformitate, forta sistemului constnd n puterea grupului de a pedepsi pe cei care ncalca normele. n penitenciar actioneaza , ca si n societate, trei tipuri de norme[9]: -organizationale-care privesc mecanismul de functionare a institutiei(lege de executare a pedepselor); -actionale-care indica regulile de evaluare''corecta''a situatiilor cotidiene si a evenimentelor ce intereseaza colectivitatea detinutilor; -relationale-referitoare la modalitatile considerate eficiente n raportarile detinut-detinut, detinut-grup de detinut, detinut-personal. Specific mediului penitenciar este existenta n paralel a unor norme oficiale care sunt legiferate si urmaresc atingerea obiectivelor institutieiproductive, educative, preventive-, cu norme neoficiale-care exprima generalizarea experientei dobndite de detinuti, avnd ca scop crearea unor relatii si conditii de viata suportabile din punctul lor de vedere pe parcursul executarii pedepsei si actioneaza numai n interiorul grupului de detinuti. n urma unui chestionar, s-a stabilit modul n care detinutii percep cele trei tipuri de norme: 1. pentru norme organizationale: a)viata este prea usoara pentru unii detinuti, b)n toate penitenciarele regulementele se aplica la fel;

c)n detentie despre marea majoritate a evenimentelor circula explicatii gresite; d)daca tu vrei sa rami infractor, n zadar se lupta cadrele sa te reeduce; e)daca pleci din penitenciar calificat ntr-o meserie, este mai greu sa comiti o noua infractiune; f)detinutii cu responsabilitati sunt oameni de nteles; g)dupa programul de munca, fieacre poate sa se ocupe de ce-l intereseaza; h)respectarea programului zilnic depinde de cei care-l conduc n ziua respectiva. 2. pentru norme actionale: a)un sfat bun nu poti primi dect de la detinutii cu vechime n penitenciar; b)n detentie e mai bine sa fii alaturi de cel puternic, dect sa te tii deoparte; c)n penitenciar nu poti ascunde nici un obiect; d)din furt se poate trai mai bine dect din munca; e)cei care declara refuz de hrana obtin ntotdeauna ce si-au propus; f)n general, delincventii cunosc perfect diferenta dintre bine si rau si se pot ndrepta, daca vor; g)detinutii fara scoala multa se simt bine n penitenciar; h)n timpul executarii pedepselor detinutii sunt mai receptivi la lucrurile rele; i)e mai bine sa pari ascultator, supus, desi ceea ce faci nu este din convingere, j)nueste bine sa te porti altfel dect detinutii din grupul din care faci perte, k)pe timpul detentiei este bine sa fii n relatii bune cu familia. 3. pentru norme relationale: a)ca sa fii lasat n pace de ceilalti detinuti trebuie sa te arati mai rau dect esti n realitate;

b)unii detinuti nu ar avea putere asupra altora daca nu ar fi nconjurati de ctiva care executa orbeste ordinile lor; c)nu trebuie sa astepti iubire si ntelegere de la nici un detinut, fiecare e preocupat doar de persoana lui; d)daca nu deranjezi pe nimeni, nimeni nu te deranjeaza, e)daca esti bine vazut de cadre, ai avantaje fata de ceilalti detinuti; f)cei din jurul tau nu trebuie sa cunoasca adevaratele tale sentimente fata de ei; g)personalul nu trebuie sa cunoasca dect faptele deosebite care se produc n rndul detinutilor.

II. 5. Psihologia universului penitenciar. Justificarile infractionale

Factorul timp joaca un rol imens n viata unui om, dar n dreptul penal acestui factor nu i se acorda importanta cuvenita. Chiar daca vrsta autorului infractiunii are o grautate decisisva asupra responsabilitatii penale, legiuitorul, cnd stabileste durata condamnarii, este limitat, desigur, de durata vietii omenesti. Daca unele legislatii prevad pedepse care merg de exemplu, pna la o suta de ani, aceasta nu are dect o importanta simbolica pentru ca nu exprima durata efectiva a pedepsei. Analiza devine mult mai complicata daca ncercam sa stabilim valoarea intrinseca a factorului "timp"pentru evaluarea consecintelor pedepsei privative de libertate. Timpul este un criteriu esential pentru sistematizarea vietii omenesti, pentru a fixa interdependente si suita evenimentelor. Dar o anumita masura de timp are alta valoare, alt ritm interior pentru un copil, un adolescent, un matur sau un batrn. Aceasta valoare difera de la o epoca la alta, fapt ce impune luarea n considerare a valorii specifice a timpului trait[10]. Politica penala nu poate face abstractie de aceasta problema, pedeapsa penala trebuind sa fie o "haina pe masura". Atitudinea n fata timpului este diferita la fiecare din cei patru participanti la la realizarea actului de justitie. legiuitor, judecator, administratia penitenciara si condamnatul. Legiuitorul traieste ntr-o lume abstracta de principii si reguli de conduita si acorda mai putina atentie timpului trait de condamnati:durata pedepselor este

stabilita pe baza ideii de retributie care ncearca sa tina cont de pericolul social al faptei si de cel acre emana din personalitatea autorului sau. Atitudinea judecatorului este concentrata mai ales pe aprecierea faptei si mult mai putin pe ntelegerea personalitatii criminale. Contactul cu detinutul n preventie este destul de scurt , iar n cadrul audierilor nu este timp-din pacatepentru evaluarea trasaturilor personalitatii celui judecat. Atitudinea n fata duratei pedepsei privative de libertate este mult diferita la administratia penitenciara:gardienii si educatorii, personalul de nvatamnt, sefii sectiilor, directorul si adjunctii sai, traiesc o parte din viata n interiorul nchisorii alaturi de detinuti. Ei sunt plasati att de aproape de condamnat nct l pot observa si pot ajunge la o cunoastere aprofundata a personalitatii lui. Cu unele rezerve, timpul trait de gardieni si de detinuti este asemanator. Ajungem la detinutul care percepe timpul dintr-o pozitie coercitiva, apasatoare si artificiala. Prin nsasi situatia sa, detinutul prezinta un univers uman specific, plin de contradictii, frustrari si nempliniri. Fiecare vine n penitenciar ca urmare a unei conduite antisociale flagrante, a savrsirii unor infractiuni, dintre care unele deosebit de grave. Multi dintre ei nu se pot adapta din punct de vedere social, incapabili sa se integreze n cerintele normelor de convietuire sociala. Impactul privarii de libertate asupra componentelor personalitatii este n multe cazuri dramatic, genernd conduite diferite fata de cele din mediul liber. Hotartoare pentru evolutia detinutului este pozitia sa fata de pedeapsa si gradul de siguranta biologica si psihologica pe care l percepesimte n noul mediu de viata. De altfel, cu ct detinutii sunt mai adaptati la mediul penitenciar, cu att reactivitatea lor este mai putin pronuntata. n mod obisnuit, n structura personalitatii umane se retin ca esntiale, n ordine, urmatoarele componente:afectivitatea, motivatia, vointa, temperamentul, aptitudinile si caracterul. Aceasta prezentare oarecum academica omite acele componente care n situatii deosebite, ca executarea unei pedepse cu nchisoarea, capata o importanta cu totul aparte pentru mentinerea echilibrului sufletesc al persoanei:vestimentatia, familia, casa, prietenii apropiati, obiectele familiare, consideratia semenilor. Abia acum devine vizibil dramatismul condamnarii la nchisoare:separarea brusca de aceste elemente contribuie la dezintegrarea psihologica a persoanei, care va ncerca sa compenseze'' pierderile''prin diverse conduite de aparare. Este de nteles ca indivizii a caror''dotare''este mai slaba, vor suferi mai putin venind

n penitenciar, n unele cazuri conditiile de aici fiind apreciate de ei ca mai bune dect cele de afara. Este importanta analiza fiecarei componente a personalitatii si modificarile suferite de acestea pe parcursul executarii pedepsei cu nchisoarea. Astfel avem: -ca element central al personalitatii, AFECTIVITATEA "duce greul"frustrarilor impuse de privarea de libertate. Izvor al multor framntari subiective sau conflicte interpersonale[11], manifestarile afective sunt un seismograf sensibil al dinamicii sufletesti a detinutilor pe timpul executarii pedepselor. Coloratura pozitiva sau negativa a sentimentelor este de cele mai multe ori determinata de modul cum a rezolvat fiecare detinut problema "ispasirii":cnd pedeapsa este vazuta ca fiind pe masura faptei, conduita de zi cu zi exprima o acceptare supusaa tuturor rigorilor;cnd pedeapsa este apreciata ca fiind mai aspra dect infractiunea comisa, detinutul considera ca i s-a facut o nedreptate si sufera o sanctiune nemeritata. Ca urmare, detinutul va ramne nempacat, revendicativ si ostil administratiei locului de detinere, dominat de sentimentul de victimizare. Cu ct adaptarea la viata de penitenciar este mai buna, cu att toleranta fata de conditiile de mediu este mai mare, chiar daca n aceasta situatie, problema incompatibilitatii ntre detinuti, ca urmare a istoriilor individuale si a particularitatilor de personalitate, ramne cronic nesolutionata. Factorul "trecut" este si el deseori implicat n explicatiile conduitelor unor categorii de detinuti. Astfel, recidivistii se deosebesc de nerecidivisti prin faptul ca ei pot coexista cu trecutul personal fara ca acesta sa fie o sursa permanenta de remuscari si autoacuzari. Acest lucru l cantoneaza ntr-un prezent a carui deviza este "aici, acum, mie". Un alt aspect care influenteaza trairile afective ale detinutilor este violarea constanta a intimitatii:totul se petrece la vedere n fata celorlalti, fapt ce duce cu timpul la tocirea sensibilitatii, la convingerea ca totul este permis, iar defectele si rautatea, general valabile. -MOTIVAIA persoanelor privete de libertate prezinta o mare complexitate:un prim grup de aspecte cuprind motivele prezentate fiecare subiect ca fiind explicatia faptei comise;un al doilea grup se refera la motivele unor conduite disfunctionale precum si sursele de satisfactii/insatisfactii pe parcursul executarii pedepsei, un ultim grup ar ngloba probleme specifice unor categorii distincte de detinuti:barbati, femei, tineri, vrstnici, recidivisti, nerecidivisti, condamnati pe viata, etc. n ceea ce priveste motivatia(justificarile)infractionala, n ciuda aparentei diversitati, pot fi totusi distinse cele elaborate nainte de comiterea

faptei de cele "fabricate"dupa , cele angajnd trebuinte interne nesatisfacute de cele preponderent externe, motive cosistente de cele aproape absurde. n ceea ce priveste al treilea grup de aspecte ale motivatiei diferitelor categorii de detinuti retinem existenta reala a unor pozitii specifice fata de probleme semnificative precum:viitorul, familia, relatiile cu personalul, reintegrarea postexecutorie, recidiva, etc. -a treia mare componenta a personalitatii-VOINA-reclama o reprezentare realista, deoarece deseori se apeleaza n munca de reeducare a detinutilor la ndemnuri adresate vointei, uitndu-se ca, actul de vointa implica satisfacerea prealabila a anumitor nevoi. Instrument de mobilizare pentru a trece obstacole, vointa detinutilor nu poate actiona nsa fara sprijinul celorlalte componente ale personalitatii analizate pna acum. Dar energia afectivitatii, n conditiile n care aproape toate''investitiile''sentimentale au ramas fara obiect, iar trebuintele bazale-nucleu al motivatiei-sunt cronic nesatisfacute, se transforma n obstacole interne care se cer trecute. n aceasta privinta, mijloacele de care dispun unitatile din penitenciare sunt prea putine. n cazul n care detinutul tsi pierde ncrederea n posibilitatea de reintegrare sociala, vointa ncepe sa fie exersata n actiuni care-l ndeparteaza si mai mult de asteptarile cadrelor din locurile de detinere. Ca exemplu, enumeram aici acte de bravada precum tatuaje, aruncarea hranei pe o anumita perioada de timp fara a declara refuz de hrana, mentinerea tacerii absolute n interval hotart de timp, provocarea altor detinuti la lupta, tec. Desi detinutii obtin deseori adevarate performante n munca cu greu, putem vorbi de mobilizarea voimtei. Aceasta deoarece conduita detinutilor este expresia n principal, a obligativitatii. si cum obligativitatea este suportata de teama problema performantelor n detentie trebuie delimitata foarte strict. De obicei, realizari deosebite gasim nainte de intrarea n comisia de propuneri pentru libertatea conditionata si cu ocazia promiterii unor recompense personale. -putem spune ca, nicaieri ca n penitenciar manifestarile TEMPERAMENTALE nu sunt asa de supuse influentelor grupului de apartenenta:conditiile materiale si spirituale proprii locurilor de detinere nu permit prea des iesiri ce pot fi etichetate ca temperamentale. n situatia n care n aceeasi camera se ntlnesc mai multi indivizi cu acelasi temperament, ipso factum, se instaleaza o atmosfera caracteristica(un climat rece si indiferent n cazul flegmaticilor, o liniste meditativa n cazul melancolicilor, un activism calm si zgomotos n cazul sanguinilor si o tensiune ntrerupta de rabufniri ale sgresivitatii n cazul colericilor). Oricum, temperamentul nu creeaza prin el nsusi n penitenciare probleme deosebite care sa mpieteze asupra bunului mers al grupurilor formal constituite. Diverse aptitudini ale detinutilor se ncearca a fi utilizate n munca si n alte activitati artizanale. Dar cum un anumit procent nu poate fi scos la munca, iar cei care muncesc fac ntotdeauna o activitate care sa-i

pasioneze, rolul aptitudinilor n procurarea de satisfactii superioare este destul de redus. -cnd se discuta despre detinuti n mod invariabil se fac referiri la CARACTERUL rau structurat al acestora la atitudinile lor neadecvate fata de munca, fata de familie, fata de prieteni, viitor, societate, etc. sederea n penitenciar ar trebui sa nceapa ntotdeauna cu aflarea modului n carew s-a ajuns n aceasta situatie, a resurselor psihologice de care dispune detinutul, ca pe aceasta baza sa fie instituit un program individualizat de reconstructie morala. Practica muncii de penitenciare a relevat ca deseori detinutii motiveaza actul infractional comis, l prezinta ca fiind finalul unui proces fara alternative, ca oricine n locul lor ar f procedat la fel. De multe ori vina este atribuita "anturajului si alcoolului", subiectul nepercepnd la adevarata valoare contributia sa la infractiune. Infractorul trebuie sa justifice n proprii ochi actiunea antisociala:legitimitatea atribuita de el actului l sustine n pregatirea si executarea loviturii iar dupa aceasta l apara de remuscari.

Capitolul III. Psihologia primei pedepse cu nchisoarea

1. Grupul de detinuti Viata n nchisoare este n mod absolut o viata n grup:este anulata orice intimitate, totul este la vedere pentru ceilalti, relatia interpersonala este o golire, o risipire de sine, nu te poti ascunde de partea rea a conduitei celor din jur, capacitatea de a suporta infirmitatilor sufletesti ale celorlalti este depasita demult. si mai rau dect toate, posibilitatile de refugiu , de schimbare nu exista. Penitenciarul, n genere creeaza un tip aparte de relatii interpersonale care au un continut, o dinamica si modalitati aparte de structurare si manifestare, Desi sunt factori fundamentali care determina specificul relatiilor interpersonale ce se creeaza ntre detinuti pe perioada cnd se afla n detentie. n primul rnd cadrul specific al penitenciarului ca institutie , mod de organizare, normative , genuri de activitate , viata nchisa si izolata desfasurata n colective constituite artificial si impuse , aflata sub control si supraveghere permanenta. n al doilea rand, specificul populatiei penitenciare, al detinutilor , care prezinta particularitati psihice si morale n general nefavorabile pentru constituirea unor relatii psihosociale pozitive, n masura sa aiba un rol stimulator n formarea si manifestarea personalitatii indivizilor ce se afla n detentie. Universul uman penitenciar este dificil de patruns si nu rareori greu de exprimat n termeni statistici. Daca marile categorii ce reprezinta populatia penitenciara sunt cunoscute n general, repartizarea pe sexe, vrste, genuri de infractiuni, medii de provenienta, pregatire scolara, stare civila, etc, mai putin abordate pna acum, au

fost evenimentele din colectivitatile de detinuti oarecum invizibile, dar de a caror forta nu se ndoieste nimeni. Ne referim la modul cum apar lideri informali n penitenciar si cum si exercita ei autoritatea la functiile pe care le ndeplinesc anumiti detinuti pentru a satisface nevoile de grup, la stratificarea sociala a grupurilor de condamnati, la perticularitatile comunicatiei si normelor neoficiale la treptele integrarii noilor veniti n masa detinutilor si multe altele. A vorbi despre echilibru, normalitate si moralitate n grupurile de detinuti este destul de greu, deoarece atmosfera de buna ntelegere este de fapt o succesiune de momente foarte fragile iar normalitatea si moralitatea sunt subordonate n principal intereselor materiale si biologice. Privind structura formala si informala a grupurilor de condamnati, unii dintre detinuti primesc din partea administratiei unele responsabilitati:sef de detasament, sef de echipa, etc. nsa rareori aceasta organizare oficiala corespunde cu cea neoficiala. Relatiile informale, bazate pe antipatiile si simpatiile interpersonale sunt subordonate satisfacerii trebuintelor fundamentale pentru toti detinutii. Legat de distribuirea responsabilitatilor, structura status-rolurior si pune amprenta si pe functionalitatea grupurilor de detinuti. ntre indivizi exista un mare procent de indivizi cu un ego slab, cu o imagine nefavorabila asupra propriei persoane, cu o crescuta nevoie de dependenta, cu o imagine neclara sau chiar ntunecata a viitorului. Se poate vorbi de mentalitatea de detinut care poate fi recunoscuta sub cteva aspecte:lamentare permanenta, subordonarea oarba, autodepreciere, eforturi precipitate de protectie mpotriva oricaror noi frustrari, pierderea vitalitatii, obsesia culpabilitatii. Desigur, exista n penitenciar, privilegii[12] diferite de la un statut la altul, dar ca principiu, statutele avute "afara"tind sa se mentina si pe parcursul executarii pedepsei. Astfel ca indivizii cu o valoare deosebita, pregatire superioara vor fi tinuti la distanta sau chiar persecutati pentru ca sunt un motiv de umilire pentru majoritatea celorlalti care se simt inferiori. Detinutii care nu au o conduita n limitele statutului lor oficial conferit sunt schimbati repede pentru a nu produce tensiuni. n orice grup uman exista o serie de necesitati psihosociale[13] care se cer satisfacute si care n grupurile cu o anumita vechime, au aspectul unor caracteristici precum securitatea (membrii grupului sunt coezivi, respecta autoritatea, se simt n siguranta), afectiunea(gradul de intimitate si orientare spre sustinerea individului)recreerea (nivelul de relaxare si buna dispozitie care domneste n grup). Atta timp ct n grupul respectiv nu au intrat indivizi care sa acopere prin comportamentul lor necesitatile respective, grupul nu se stabilizeaza,existenta tensiunilor absorbind o mare parte din energia si timpul membrilor acestuia.n acest context vom gasi n grupurile de detinuti apreciate ca fara probleme deosebite,indivizi care vor putea fi etichetati ca:moderati,traditionali,moderni, "batrni",clovni,ntelepti,conformisti(fricosi),cei care risca oricnd,etc.n aceste conditii,n functie de capacitatile lor,indivizii ocupa locurile corespunzatoare din

viata afectiva a grupului.'n cazul n care exista mai multi indivizi care au aceeasi capacitate intra n functie criteriile calitative.Astefl pentru statusul "ntelept"va avea cstig de cauza cel care a comis fapta cea mai usoara,munceste,are o expeienta bogata de viata,e cautat de familie,etc. O alta componenta structurala a grupurilor de detinuti este comunicatia cu cele doua forme ale sale:comunicatia formala si informala.Sistemul penitenciar fiind puternic ierarhizat,comunicatia oficiala se desfasoara preponderent de sus n jos,dinspre administratie spre detinuti.n conditiile detentiei obiectiv saraca n informatii,mesajele orale care circula nspre detinuti,capata o importanta majora.Circulatia mesajelor poate fi abordata si prin prisma utilitatii,constatnd ca multe mesaje nu servesc la nimic sau chiar influenteaza n rau viata n grup.Chiar daca pare doar un lucru nenesential,argoul folosit n grupurile de detinuti,are un rol negativ evident pentru conditia de om aflat n detentie.'Cuvintele si expresiile argotice se refera n majoritate doar la universul de "activitate"a infractorului,facndu-se apel destul de mult la termenii tiganesti.Se considera ca un detinut este cu att mai recuperabil din punct de vedere social cu ct foloseste mai putin limbajul argotic.n viata cotidiana a grupurilor de detinuti nou constituite normele neoficiale nu apar de la nceput:nti ,pe baza afirmatiilor se formeaza subgrupurile(indivizi care au aceeasi valoare centrala ce le orienteaza existenta);ntr-a doua faza se statueaza normele-sa nu ne furam ntre noi,sa nu ne autoranim,sa vorbim politicos-iar n a treia se realizeaza selectia celor care vor ramne n grup,prin recunoasterea utilitatii normelor respective n detrimentul relatiilor afective.Acest proces nu este valabil si pentru grupurile constituite,care se "primenesc"n timp prin intrarea permanenta a altor detinuti si liberarea unora.n aceste grupuri,normele preexista membrilor,cu unele diferente de la un subgrup la altul,noul intrat alegndu-si grupil care-l satisface cel mai mult. Pornind de la acestea s-ar putea trage concluzia ca n grupurile de detinuti,ncetncet se instaleaza linistea,fapt infirmat, nsa,de realitate:tensiunile interpersonale permanente ntre detinuti sau dintre diversele subgrupuri din aceeasi camera,nu permite echilibrarea pozitiva n timp a diverselor tendinte ce anima detinutii. Structura puterii n grupurile de detinuti este o adevarata problema pentru administratia locurilor de detinere:cine si cum si exercita influenta dintre detinuti se afla la originea multor evenimente negative.Desigur cadrele unitatii vor da unele responsabilitati detinutilor care ndeplinesc anumite conditii,dar frecvent sunt descoperiti lideri informali a caror autoritate este incontestabil mai mare dect a celor numiti oficial.De cele mai multe ori sunt preferati detinutii mediocri,dar care "stiu sa se poarte"si prezinta constant "un

anumit stil"n relatiile cu ceilalti.Liderul agreat de cei mai multi detinuti este cel care si exercita influenta din mijlocul grupului si nu din fata lui. n urma unui chestionar,detinutii au indicat calitatile liderului ideal n urmatoarea ordine: -sa raporteze cu obiectivitate situatia din camera; -sa aplice cu strictete regulamentul; -sa vorbeasca frumos; -sa-i ajute pe ceilalti sa nu greseasca; -sa respecte pe fiecare detinut; -sa fie inteligent; -sa se priceapa la oameni; -sa cunoasca multe lucruri; -sa sprijine pe cei nefericiti; -sa fie mereu binedispus, -sa aiba forta fizica. Observam ca o cheie a succesului n relatiile interpersonale este modul de adresare si respectul ce-l arata celorlalti.Adesea n relatiile interpersonale detinutii manifesta o anumita incompetenta;multi condamnati se dovedesc lipsiti de eficienta n relatiile cu ceilalti:stabilesc greu raporturi de cooperare,comunica greu,nu stiu cum sa prentmpine sau sa solutioneze tensiunile si conflictele,se lasa usor influentati de prejudecati,nu au criterii optime de evaluare a oamenilor si a situatiilor de viata,etc.De aceea,detinutii asteapta de la liderii oficiali o conduita onesta si atenta la dificultatile personale pe care le traverseaza un subiect sau altul. Climatul penitenciar,ca ambianta psihologica generala este compus din: -perceptia de catre detinuti a normelor si valorilor oficiale proprii mediului penitenciar; -perceptia sistemului de pedepse si recompense folosit n unitatea respectiva;

-evolutia n timp a relatiilor cadre-detinuti; -audienta n rndul detinutilor a deciziilor majore ale administratiei.cunoasterea realizarilor si esecurilor pe linia recuperarii sociale a condamnatilor; -influenta prejudecatilor si a zvonurilor din penitenciarul respectiv, -modul cum se reflecta n relatiile interpersonale materiale,precum si conditiile spirituale specifice unitatii. conditiile

Toate acestea trebuie ntelese n conditiile n care subiectii ce compun grupurile sunt persoane lipsite de libertate,cu o mare parte a trebuintelor greu,imposibil sau anormal satisfacute,traind ntr-o ambianta n care plictiseala,incertitudinea si anxietatea sunt permanente;de aceea,rareori,climatul ntr-o unitate poate fi apreciat ca "destins", "pozitiv", "optimist"sau "relaxat".n penitenciar nivelul si calitatea relatiilor umane este diferita si deplasata spre negativ,iar moralul detinutilor este scazut

III. 2. Integrarea detinutilor n sistemul relatiilor interpersonale n penitenciar

Din punctul de vedere al administratiei penitenciare perioada de executare a pedepselor se mparte n trei:carantina, executarea propriu-zisa si perioada pregatirii pentru liberare. Perioada de carantina se prelungeste dincolo de cele 21 de zile prevazute din considerente medicale-pna cnd detinutul nou depus ajunge la o formula de viata acceptabila. Apar multiple somatizari la cei care vin pentru prima data:slabesc, au insomnie, plng, au dureri la membrele inferioare, sunt dezorientati n timp s. a. socul depunerii[14]este direct proportional cu dezordinile emotionale preexistente depunerii:firile mai sensibile, cei cu un eu slab, cei imaturi n plan afectiv si social, cei bolnavi, n general sufera cel mai mult. Ceva mai trziu, o luna, doua, se instaleaza sentimentul de victimizare, atunci cnd detinutul realizeaza amploarea atingerii/pierderilor din cauza condamnarii si ncepe sa-si imagineze handicapul situatiei lui familiale, profesionale si sociale. Asteptarea clarificarii situatiei juridice, nesatisfacerea nevoii de ajutor moral, sentimentul de neputinta si deposedare accentuat de prezenta celorlalti detinuti cu care nu-si pot gasi la nceput afinitati, maresc chinul depunerii. Destul de repede dezamagirea ia locul disperarii:parasiti de familie(''n penitenciar ti cunosti prietenii de afara''), luarea cu forta a bunurilor personale de catre detinutii mai vechi, contactul cu mentalitati si stiluri de viata greu de

conceput nainte, imposibilitatea de a ramne la distanta de partea rea a vietii de grup, grabesc aderarea detinutului de la noemele si valorile neofiviale. Dupa ncercari de mentinere a unei conduite mai nalte, dupa ce vad ca prestigiul are alte coordonate(forta fizica, ramnerea n libertate putin timp ntre doua condamnari, etc. ), dupa ce constata valoarea exceptionala a''pachetului'', apare tendinta sa munceasca''penal''(de exemplu, n agricultura, doar la nceput de rnd si doar acolo unde este vazut), sa foloseasca argoul, sa se integreze n viata de detentie. Executarea propriu-zisa a fost denumita asa deoarece cuprinde cea mai mare parte a pedepsei n care se ncearca reeducarea detinutilor, iar munca este principala activitate a majoritatii acestora. Cei mai multi condamnati s-au edificat asupra principalelor probleme, si-au gasit locul n cadrul relatiilor de grup, ncalcarea regulilor oficiale este tot mai rara. Cei cu vrsta naintata releva faptul ca regimul legal de detentie nu creeaza neajunsuri majore. Dupa declaratiile detinutilor, greutatile vin din interiorul grupurilor de condamnati, din relatiile ce se stabilesc ntre ei. n ceea ce priveste relatiile dintre detinuti, dezamagirea este sentimentul dominant, deoarece acestia declara ca''am nvatat de la detinutii cu care am convietuit, lucruri mai rele dect m-as fi asteptat.

III. 3. Psihologia persoanei detinute

Fenomenul de devianta este de obicei nteles, ca un fapt psihologic desi, el este n primul rnd sociologic. Desi nevroza se manifesta ca o boala individuala. , existenta ei are o origine colectiva, si trebuie nteleasa ca rezultat al acestui proces colectiv. Se poate vorbi de o nevroza sociala pe baza analizei faptelor sociale sau de grup care prezinta caracteristicile nevrozei. Plecnd de la nevroza individuala se va ajunge la nevroza grupului social.[15] Cnd abordam devianta, procesul este exct invers:nu exista o personalitate devianta, devianta fiind un fenomen colectiv. Cnd se vorbeste de devianta se au n vedere grupuri cu comportamente straine de colectivitate. Devianta priveste fiinta sociala n ntregul ei, si pe acest fond se fac individualizari. Examinnd psihologic, un delincvent va fi gasit psihotic sau debil mintal, dar nu n aceasta consta devianta:el ewste deviant nu prin originea tulburarii sale, ci prin apartenenta la grupul considerat deviant. Exista grupuri deviante prin refuz si revolta, prin marginalizare(pasiva sau activa), prin inadaptare(pasiva sau activa). Ajungem la concluzia ca efectul de grup, preexista actiunii individuale. Chiar daca exista comportamente simbolice-a fuma, a purta parul lung-ele au

valoarea de simbol n masura n care individul adera la un grup. Gestul nu este simbolic cnd este efectuat de unul singur!De aceea a cauta radacinile deviantei doar n zone psihologica a fiintei umane, este insuficient. Fenomenele sunt multiple si trebuie evitata ramnerea ntr-un cadru unic de explicatie. Devianta este un bun exemplu al complexitatii si diversitatii umane. Fenomenul actual al deviantei depaseste cu mult realitatea unei aventuri individuale provocata de antecedente personale. Exista un joc dublu al proceselor individuale care conduc la un comportament marginal si al structurilor sociale care produc marginalizarea unor grupe de indivizi. Exista un consens asupra faptului ca devianta este n acelasi timp o transgresiune a unei norme, o rea integrare a individului care asimileaza rau valorile dominante, dar si o dezvoltare a institutiilor care resping grupurile care nu corespund modelelor conforme cu buna functionare sociala. Diferentele ntre inadaptare, excludere, marginalizare, devianta nu vor fi niciodata foarte clare. Ceea ce se agraveaza n devianta si se leaga de diverse alte fenomene este aceasta''incapacitate respinsa''care sfrseste pna la urma n delincventa;delincventele fiind un fenomen al deviantei. Devianta apare acolo unde societatea traverseaza o criza de adaptare. pentru Merton, devianta rezulta din disocierea dintre structura sociala si mijloacele la care poate apela individul pentru a-si atinge scopurile[16]. Pentru Denniss Szabo[17], aparitia societatii de masa cu o noua cultura, provoaca pentru individ probleme de adaptare la masinismul si urbanizarea exagerata. ''Cultura de masa''provoaca aparitia minoritatilor handicapate cultural. n conditiile normale, oamenii pot fi ntelesi dupa legitati. dar departe de echilibru, conduitele lor devin specifice. Prima intrare n penitenciar pune multe probleme n fata detinutului si cu ct le va rezolve mai repede cu att sentimentul de strain se va diminua. Va ncepe cu explorarea treptata a mediului, si va continua cu nvatarea argoului;se va resemna n fata''uitarii''celor de afara si se va replia pe sine. Trecutul si viitorul vor fi abandonate pentru un prezent caruia i-au fost construite noi sensuri simbolice. n dialogul cu ceilalti, vinovatia se poate transforma n culpabilitate, dar cel mai frecvent, procesul este invers. Vulnerabilitatea personalitatii iese n prim-plan:dizarmoniile, trebuinta exgerata de stima, nvatarile patologice, evenimentele vietii din ultimii ani, ignoranta, structura imaginii de sine si altele pot fi sursa dificultatilor de relationare cu personalul si cu ceilalti detinuti. Detinutii au o intensa trebuinta de a fi perceputi ca provocnd simpatie:ei si atribuie calitati deosebite si se prezinta ca victime ale unor mprejurari de

neevitat. Confesiunile au diverse motivatii:nevoia de confirmare a propriei versiuni, nevoia de ajutor, nevoia de eliberare dintr-o tensiune, nevoia de a impresiona(epata). Infractorul adult se evidentiaza printr-un profil psihologic care consta n: *nclinatia catre agresivitate -bazate pe un fond de ostilitate si negare a valorilor socialmente acceptate. *Instabilitate emotionala -fragilitatea eului -carente educationale *Inadaptare sociala -exacerbarea sentimentului de insecuritate -vagabondaj -evitarea formelor organizate de viata; *Duplicitatea conduitei *Dezechilibru existential -patimi, vicii. perversiuni *Un surplus de experiente neplacute.

III. 4. Supraaglomerarea si restrngerea spatiului personal

Factorul care se impune cu brutalitate avnd consecinte ample asupra detinutilor noi-depusi, este constituit de supraaglomerarea nchisorii. . Un penitenciar este supraaglomerat cnd a fost depasita capacitatea sa de cazare, fapt ce afecteza vizibil conditiile de viata ale detinutilor. Determinarea pragului de aglomerare este desigur o problema organizationala care implica evaluarea modului cum se asigura serviciile esentiale pentru populatia carcerala:siguranta detinerii, hranirea, asistenta medicala, curatenia, activitatile recreative. Din punctul de vedere al detinutului , efectele supraaglomerarii sunt situate pe multiple planuri: cresc sentimentele negative (mnie , depresie ), se pierde controlul situatiilor , scade posibilitatea anticiparii comportamentelor

colegilor de camera , se pierde libertatea de miscare n spatiul atribuit , creste stimularea interpersonala ( prin contactul ochilor , vocii , mirosului si mai ales prin intimitatea conversatiei ). La toate acestea se adauga o prabusire psihosociala: ierarhiile de dominanta sunt bulversate , agrresivitatea creste , serviabilitatea scade , judecatile de valoare devin secrete. Alte mecanisme prin care se ajunge la supraaglomerare ( care va genera sentimentul de ngramadire ) sunt:decalajul dintre detinutii care se libereaza si noii sositi in inchisoare;cresterea duratei medii a pedepselor executate;cresterea numarului detinutilor cu pedepse mari , lipsa posibilitatii ca detinutii sa lucreze sau sa faca sport ( si ca urmare stau tot timpul n camere ). Mai ncet sau mai repede se instaleaza la multi detinuti o intoleranta emotionala fata de ambianta penitenciara: procesul ncepe cu aspectele privind conditiile fizice ale detentiei , spatiu restrans , mirosuri neplacute , somn dificil , baie posibila doar cnd este programat , zgomot permanent si continua cu cele rezultate din relatiile interumane-agresiuni verbale , zvonuri absurde , vorbarie interminabila , opinii divergente , practici anormale la vedere n sfera sexualitatii , nstrainarea cu forta a unor bunuri personale , umilinte de tot felul care adancesc o data n plus sentimentul singuratatii. Reveriile devin frecvente , sederea ndelungata n fata ferestrei se accentueaza , regresiunea la trebuintele fiziologice este tot mai profunda. Cnd devii "nimeni" , cnd statutul persoanei dispare , problema demnitatii pare un lux inutil. Apar bizareriile comportamentale , excesele , minciunile , vidul interior:este perioada resentimentelor n care totul este devalorizat -familie , rude , prieteni , chiar propria persoana-iar dorinta de razbunare este foarte puternica. Se fac denuntari , se deschid procese de divort , se refuza vizita familiei , nu se raspunde la scrisori. Aceasta perioada se instaleaza la aproximativ 2 ani de la depunerea n penitenciar si dureaza uneori destul de mult ( ctiva ani ). Autoranirile , greva foamei , nghitirile de obiecte -cuie , ace , srme , bare de la pat -sunt foarte frecvente. "Complexul zidurilor " este atotputernic: dezamagit de ce sa afla n jurul sau , detinutul se refugiaza n sine dar daca nici aici nu gaseste nimic , se cufunda totul n conditia de detinut. Cu toate aceste consideratii pesimiste , dupa un timp detinutul se linisteste: cere sa iasa la munca , primeste diferite responsabilitati , participa la ntrecerile sportive , continua cursurile scolare , se califica ntr-o noua meserie , citeste Biblia , ia parte la bucuriile si necazurile celorlalti. . . Pregatirea pentru liberare se refera la cele cteva saptamni dinaintea liberarii , cnd detinutul este supus unui program special de instruire: i se dau sfaturi privind modul de rezolvare a problemelor pe care le va ntlni imediat dupa punerea n libertate , mai ales cele referitoare la noul loc de munca si modul de comportare. De sigur , liberarea pune noii identitati sociale a

persoanei: dupa executarea unei pedepse cu nchisoarea , omul este privit altfel de catre cei din jur , n special cu nencredere. E o chestiune de tarie morala a trai n noile conditii , cnd trebuie sa faca fata la mai multe cerinte n libertate. Procesul de penitenciarizare cuprinde petru etape: - prima etapa , de acomodare , este determinata , din punctul de vedere al detinutului , de teama si supunere , de efortul individual de a trai n noul mediu de viata: sentimentul de parasire si neputinta este puternic; - a doua etapa , de adaptare , este centrata pe cautarea recompenselor si cstigarea bunavointei cadrelor. Activitatea detinutului urmeaza secventa cunoastere-valorizare-conduita. n prima perioada a detentiei , condamnatul este un atent abservator a tot ce se ntmpla n jurul sau si n urma evaluarii ( valorizarii ) persoanelor , normele si valorilor formale si informale adopta o conduita sau alta. - a treia etapa , de participare , cnd individul nu se mai simte strain fata de ceilalti , are anumite satisfactii n urma muncii depuse si un comportament activ n cadrul relatiilor interpersonale , masura participarii fiind determnata de gradul de maturizare psihosociala a fiecarui subiect n parte si de acceptarea sa de catre ceilalti , ( frecvent ntre detinuti se constata izolarea unuia a carui fapta sau istorie personala suscita aprobiul tuturor ). - a patra etapa , de integrare , este caracterizata prin dependenta accentuata a individului de grupul din care face parte si de mentinerea unei stari de echilibru n plan somatopsihic. Aceasta ultima etapa poate fi mpartita n trei perioade corespunzator nivelului de integrare a individului n mediul penitenciar: a) nivelul integrarii sociale-n care s-au armonizat relatiile dintre detinut si grup , contactele interpersonale sunt intense iar atitudinile -cele mpartasite de tot grupul ; individul a aderat la scopurile comune si are un rol social relativ bine determinat n cadrul grupului. Adeziunea sa poate fi doar superficiala , mentinndu-se n inmitate un criticism secret mare parte din membrii grupului; b) nivelul integrarii psihosociale-conduita detinutului este exclusiv n functie de statutul actual , sursele de stres devin mai pusine sau si diminueaza forta; c) nivelul integrarii subculturale-la acest nivel detinutul a interiorizat sistemul de valori si norme informale ale grupului e apartenenta , devenind un purtator activ al acestora n viata de zi cu zi pe timpul executarii pedepsei.

III. 5. a) Factorii implicati n determinarea comportamentului infractorului

Comportamentul infractorului este influentat de o serie de factori: - factori endogeni ( interni ); - factori exogeni ( externi ). Factorii endogeni sunt : - factorii neuro-psihici: disfunctiile cerebrale - deficiente intelectuale: capacitatea intelectuala redusa care mpiedica n anticiparea consecintelor actiunilor ntreprinse ( ex: traieste mai mult n prezent); - tulburari ale afectivitatii: acest lucru creeaza probleme serioase pe linia adaptativa: - stari de frustrare - dorinta unei vieti mai usoare - tulburari caracteriale: imaturizare caracteriala constnd n: - instabilitate afectiva; - autocontrol insuficient; - impulsivitate , agresivitate; - subestimarea greselilor ; - respingerea normelor; Factorii exogeni sunt: -grupul si influenta lui nefasta; -climatul familial:-familii dezorganizate -familii conflictuale.

III. 5. b) Personalitatea infractorului

Prin personalitatea infractorului trebuie sa ntelegem un cmp larg de investigatii asupra fiintei umane concepute ca un ntreg(Eysenck). Jean Pinatel n''Personalitatea criminala''considera ca trecerea la act constituie elementul decisiv. Condeitiile trecerii la act sunt comandate la infractorii care comit acte grave de un mediu al personalitatii ale carei componente sunt: *EGOCENTRISMUL; *LABILITATEA; *AGRESIVITATEA; *INDIFERENA AFECTIV. Nucleul personalittii criminale este:o structura dinamica, este reunirea si asocierea componentelor amintite din care nici una n sine nu este anormala. Jean Pinatel pune un accent deosebit asupra faptului ca nucleul personalittii nu este un dar, ci o rezultanta. Analiznd comportamentul infractional, autorul arata ca infractorul nu este retinut n savrtirea actului sau de oprobiul social, deoarece este labil, incapabil sa se organizeze pe termen lung. si tot asa nu este n stare sa depaseasca obstacolele care apar n calea actiunii lui criminale deoarece, el este dinamic si eminamente agresiv. n acelasi timp, el reuseste sa depaseasca si aversiunea fata de acte odioase caci, fiind indiferent afectiv, nu-i pasa de nimeni, nu nutreste sentimente de simpatie fata de nimeni si n consecinta poate comite orice infractiune.

III. 6. Caracteristici ale personalitatii infractorului si modificarile sale pe parcursul executarii pedepsei

Ca element al personalitatii, afectivitatea duce greul frustrarilor impuse de privarea de libertate. Este un izvor al multelor framntari subiective sau conflicte interpersonale, manifestarile afective fiind un seismograf sensibil al dinamicii sufletesti a detinutilor pe timpul executarii pedepsei. Un alt element al personalitatii este motivatia. La persoanele private de libertate, prezinta o mare complexitate

-un prim grup de aspecte cuprinde motivele prezentate de fiecare subiect ca fiind explicatia faptei comise; -al doilea grup se refera la motivele unor conduite disfunctionale precum si sursele de satisfactii/insatisfactii pe parcursul executarii pedepsei. n ceea ce priveste motivatia(justificarile)infractiunilor, n ciuda aparentei diversitatii, pot fi totusi distinse cele eleborate naintea comiterii infractiunii, de cele fabricate dupa. O alta componenta a personalitatii-vointa reclama o reprezentare realista, deoarece n munca de reeducare a detinutilor, se apeleaza la ndemnuri adresate vointei si se uita ca actul vointei implica satisfacerea anumitor nevoi. n cazul n care detinutul si pierde ncrederea n posibilitatea de integrare sociala , viointa ncepe sa fie orientata spre actiuni care-l ndeparteaza si mai mult de asteptarile cadrelor. Se pot enumera: acte de bravada , tatuaje , detinuti mai puternici. n concluzie , se poate vorbi cu greu n penitenciar de modificarea vointei. Trasatura de personalitate care este supusa cel mai mult influentelor grupului de apartenenta este temperamentul. n situatia cnd n aceleasi grupuri se ntlnesc mai multi indivizi cu acelasi temperament , se instaleaza o atmosfera caracteristica: - un climat rece si indeferent-la flegmatici; - liniste meditativa-la melancolici; - un activism calm zgomotos-la sangvini; - o tensiune ntrerupta de rabufniri agresive-la colerici Totusi , temperamentul nu creeaza prin el nsusi , n penitenciar , probleme deosebite , care sa influenteze asupra bunului mers al grupului. Legat de motivatia actului infractional comis , detinutii l prezinta ca fiind finalul unui proces fara alternative , ca oricine n locul lor ar fi procedat la fel , vina fiind atribuita altora.

Capitolul . IV. Tipologia infractorului

Putem spune ca n ciuda a tot ce s-a scris despre aceasta tema nu conduce spre formularea unei tipologii a persoanelor care executa o pedeapsa privativa de libertate. Acest lucru ar putea surprinde deoarece se tinde spre reducerea diversitatii umane la un numar reyonabil de tipuri , care sa permita diagnoze

rapide si mai ales prognoze si sigure. Toate ncercarile specialistilor se refera la tipologia delicventilor aflati n libertate si aproape de loc la detinuti. Asa cum se va vedea , aceste tipologii sunt departe de a oferi un sprijin concret personalului din nchisori. C. Lombroso[18] distinge criminalul nnascut , criminalul epilectic , criminalul prada unei pasiuni irezistibile , criminalul cu spirit slab si delincventul ocazional. E. Ferri ( 1897) vorbeste despre criminalul de serie si criminalul din obisnuinta ( cu spirit slab , deviantul mintal si criminalul nvederat ). "Asociatia internationala a criminalistilor" ( 1897 ) propune urmatoarea tipologie: - criminalul ocazional; - criminalul cu capacitate redusa de adaptare la legile sociale dar care se poate redresa prin pedepse date de tribunal; - criminalul a carui adaptare la societate nu este scontata , speranta de recuperare fiind pierduta Denis Szabo propune n tratatul[19] sau de criminologie clasificarea delicventilor n: - periculosi ( mradarinare criminala , disocialitate , egocentrism exagerat ); - marginali ( cu diferente psihologice usor de remediat ); - imaturi ( care s-au identificat cu scheme de comportament deviant si criminal ); - cu structura nevrotica ( nu accepta rolurile sociale , inegali n timp , explozivi ); La al saselea Congres al Organizatiei Natiunilor Unite ( Venezuela 1980 ) , referitor la prevenirea crimelor si tratamentul delicventei , care a avut ca tema "Tratamentul n afara stabilimentului penitenciar si consecinte asupra detinutului" , a fost formulata de catre secretariatul congresului tipologia urmatoare[20]: - delicventul inveterat: comportament repetitiv obisnuit , agresivitate , persistenta , indiferenta absoluta n privinta consecintelor , infractiuni deosebit de grave , frecvent diagnostic psihiatric sau psihologic de "anormal";

- delicventul primejdios: criterii-infractiune grava , numarul de infractiuni savrsite anterior , starea mintala , posibilitatea ca delicventul sa continue sa fie o amenintare pentru securitatea publica daca este pus n libertate: a) "caracterul primejdios": manie fara delir , atavism , delicventa endocrina , psihopatie , personalitate cronic antisociala , mentalitate criminala; b) "criminalul primejdios": impulsiv , incapabil de a simsi culpabilitatea rusinea , fara ideal n viata , brutal mai ales sub influensa alcoolului; - delicventul dificil: produce greutati autoritatilor corectionale din cauza personalitatii sale , este produsul conceptiilor specifice vietii n nchisoare;refuza sa se conformeze regulamentelor , are proaste relatii , nu se poate avea ncredere n el , poate nceta sa fie dificil odata ce este n libertate; - detinutul pe termen lung: problematica este determinata de privarea de responsabilitate , de izolare si alineare ; - inadaptatul social: cel care nu se conformeaza exigentelor unei pedepse de alt tip dect nchisoarea , sufera de o boala sau de o deficienta mintala , are probleme speciale ( sexuale , alcoolism , se drogheaza ) , social el inspira frica. n urma studiului comportamentului detinutilor , se impun cteva concluzii: dincolo de durata pedepsei , administratia penitenciarului primeste n custodie doua categorii de detinuti: cei care se considera vinovati si cei care neaga orice vinovatie. Interpretarea lor asupra faptelor este diferita si mai ales comportamentul n timpul detentiei. Cei din urma au frecvente crize depresive cu toate consecintele care decurg de aici. A doua distinctie care trebuie facuta este determinarea de nivelul cultural al detinutilor: cei cu studii sunt mai socializati , compenseaza prin imaginar frustrarile inerente nchisorii, depun eforturi pentru a se mentine la un nivel acceptabil de civilizatie (vorbire eleganta, mbracaminte curata, politete cu cei din jur, legaturi strnse cu familia, abonati la presa, deschisi la dialog etc. ). Ceilalti sunt marcati de esecurile existentiale nregistrate pna atunci, pentru ei viata nu mai e o constuctie permanenta ci o vietuire pur si simplu;ei ar putea fi numiti "cei care nu au ce pierde", pentru ca nu au "carte", nu au o calificare, nu au familie, nu au casa, nu au sanatate, nu au prieteni. . . A treia remarca are n vedere dinamica starii de sanatate mintala pe timpul executarii pedepsei: o prima categorie si pastreaza echilibrul sufletesc datorita unor caracteristici de forta ai eului ( diagnosticati eficient cu Inventarul

de Personalitate California) [21]: a doua categorie sunt cei care intra n penitenciar cu dizarmonii ale personalitatii , care se accentueaza desi uneori detinutii au certe beneficii din acest refugiu n boala psihica; a treia categorie se refera la ceicare , pe un fond de normalitate, au caderi depresive n care nevoia lor de ajutor trebuie satisfacuta n mod calificat. Din perspectiva administratiei penitenciare , detinutii se mai mpart n cei care muncesc si cei care nu muncesc. Pentru cei din afara nchisorii este greu de nteles ce nsemana "iesirea la munca" : ritualul parasirii nchisorii n fiecare dimineata , schimbarea echipamentului penal cu cel de lucru , fixarea normelor pentru ziua respectiva , controlul calitatii operatiilor , problemele legate de protectia muncii , lucrul n echipa , ntretinerea utilajelor , subordonarea n fata unor detinuti cu studii care conduc practic operatiile , pauza de masa , schimbarea echipamentului de lucru cu cel penal , mbarcarea n masini la terminarea zilei , ritualul intrarii n nchisoare , apelul , baia. . . Implicatiile muncii pentru detinuti sunt imense. Dar cei care pot munci sunt putini pentru ca nu au ce sau nu au calificarea necesara. Pentru acestia , detentia este un calvar.

IV. 1. Detinutii cu pedepse lungi

1.a)Importanta problemei n multe tari nu mai exista pedeapsa cu moartea si, ca urmare, pedepsele sau lungit, cea mai aspra fiind, DETENIA PE VIA. Detinutii o considera un fel de moarte simbolica deoarece o data plecat pentru zeci de ani din comunitatea de apartenenta si iesit din constiinta oamenilor apropiati, viata nu mai are semnificatie devenind o succesiune monotona de zile si nopti. Desi problematica psihologica si organizationala a acestor detinuti fascineaza, au fost realizate putine studii de specialitate, acest lucru datornduse si reticentei acestor categorii de condamnati n a-si face cunoscute dificultatile, sentimentele si, n genere, universul lor spiritual:nfrngerea este prea mare pentru a mai ncerca sa fii maret.[22] Desigur, ei sufera, dar este o suferinta meritata si ca urmare, fara nici un fel de valoare pentru cei care o contempla. Un detinut spunea referitor la asta:''Daca nu am reusit sa fac ceva bun n viata, macar sa servesc de exemplu negativ. . . ''Pentru a patrunde sensurile adnci ale situatiei sale de'' condamnat'', detinutul are nevoie de o complexitate sufleteasca particulara, lucru rar ntlnit pna acum la noi. Condamnarea pe viata este justificata prin faptul ca este singura pedeapsa adecvata pentru cei care au comis infractiuni grave si numai astfel publicul se va simti protejat. De obicei, infractiunile care atrag asemenea condamnari

sunt:jaful armat, incendierea, violul, omorul fara premeditare, infractiuni grave repetate. Repartizarea acestor detinuti n penitenciare-de siguranta ridicata sau joasa-se face dupa gradul de risc pe care l prezinta pentru public o eventuala evadare a lor. Planul sentintei pe viata include detalii asupra oricarei comportari infractionale care trebuie ndreptata, detalii despre modul n care aceste comportamente vor fi tratate n nchisoare, progresul anual facut de detinuti, activitatile stabilite. "Cele mai importante probleme ale managementului detinutilor pe termen lung sau pe viata rezulta din potentialul pericol din partea celor bolnavi psihic, determinat de durata pedepsei sau de incertitudinea datei liberarii. E#ste necesar ca administratorii penitenciarelor sa ajute detinutii sa-si planifice pedepsele n asa fel nct, sa-si pastreze stima de sine, si sa evite prejudiciile institutionalizarii". Victima va fi informata de un functionar special despre evolutia detinutului n nchisoare si cnd va reveni n comunitate. Cnd se va analiza situatia detinutului, se va tine cont de ngrijorarea si opiniile victimei.

1.b)Rolul clasificarii detinutilor cu pedepse lungi Idei interesante gasim n studiul lui Fred P. Luciani consacrat clasificarii detinutilor care executa condamnari pe viata[23]. Autorul pleaca de la ideea ca, ''n timp ce gravitatea infractiunii este aceeasi pentru toti detinutii condamnati pe viata, profilul riscului pentru siguranta al acestora difera n multe privinte''. De aceea este foarte important pentru orice sistem penitenciar sa-si perfectioneze metodele de evaluare si clasificare a detinutilor. Clasificarea condamnatilor ncepe co o scala bazata pe indicatori statici, istorici, de adaptare institutionala si de risc pentru siguranta publica, instument care este aplicat din nou dupa un an. O atentie aparte este acordata potentialului de reintegrare, considerat un factor cu mare valoare prognostica. Aceasta deoarece pentru multi condamnati pe viata, trecutul are prea putina legatura cu infractiunea pentru care au primit o pedeapsa att de severa. Autorul studiului considera ca''odata ncarcerati, condamnatii pe viata tind sa fie cel mai bine adaptati si cooperanti detinuti, pastreaza si chiar ntaresc resursele grupului lor si fac din toate programele ocazii de a se adresa nevoilor criminogene pentru a progresa din punct de vedere educational si profesional''.

n final, autorul concluzioneaza:gravitatea infractiunii, durata condamnarii si lipsa potentialului de liberare sunt factorii care mpiedica adaptarea detinutilor la regimul penitenciar. Cu toate acestea, o buna politica institutionala va ncuraja personalul sa se ocupe ndeaproape de aceasta categorie de detinuti. "Numarul de condamnati pe viata cu probleme de sanatate mentala este n crestere. O solutie pentru acestia ar fi prevederea de unitati mici, special destinate satisfacerii nevoilor condamnatilor pe viata a caror probleme de sanatate i mpiedica sa-si abordeze problemele n cadrul prezentului regim. Orice solutie trebuie sa fie abordata ca o problema de urgenta"[24]. ntr-un studiu realizat n 1991 si cosacrat reactiilor detinutilor la ncarcerarea ndelungata[25], Franck j. Porporino considera ca detinutii cu pedepse lungi formeaza o categorie particulara din cauza tentatiei lor de a evada si a faptului ca pentru ei sunt concepute nchisori cu securitate nalta. La acestea se mai adauga vrsta mai naintata, cazierul judiciar mai putin ncarcat, riscul de suicid si riscul de ucidere a altor detinuti. Desigur, cel mai bun predictor al comportamentului detinutilor ramne, si n cazul acestei categorii, importanta antecedentelor infractionale. Tipul de incident
Provocare/agresiune

La nceput 29, 2%

Etapa pedepsei La mijloc 59% 33, 7% 35, 3% 19, 5% 17, 2% 15, 4% 15, 5% 9, 9 %

La sfrsit 70% 5, 4% 52, 8% 28, 7% 18, 5% 15, 7% 14, 2% 12 %

-cu antecedente carcerale

16%
-fara antecedente carcerale Evadare sau tentativa de evadare

7%
-cu antecedente carcerale

2, 4%
-fara antecedente carcerale Agresati de alti detinuti

5, 3%
-cu antecedente carcerale

7, 1%
-fara antecedente carcerale Autoagresiune -cu antecedente carcerale - fara antecedente carcerale

9, 6% 4, 4 %

Analiza procentelor din tabelul de mai sus releva o diferenta ntre detinutii cu experienta penitenciara si cei fara experienta penitenciara:pentru cei din

urma, expunerea la''cultura carcerala''are ca efect resemnarea la executarea pedepsei n asa mod nct sa evite nfruntarile. De asemenea, dupa o anumita perioada de sedere n penitenciar, poate fi stabilita cu destula precizie adeziunea unui detinut la normele proinfractionale:atitudinea fata de lege, fata de politie sau alte aspecte ale justitiei penale vor fi considerati indicatori n acest sens. Ca regula generala, cu ct detinutii sunt mai adaptati la viata din nchisoare, cu att gradul adeziunii lor la normele proinfractionale este mai mare. n ce priveste adaptarea la universul penitenciar, acelasi autor releva ca, la nceputul pedepsei, detinutii cu pedepse lungi manifesta mai frecvent nervozitate, mnie si dificultati de a munci, la mijlocul pedepsei au deseori nentelegeri cu ceilalti detinuti, cu personalul si pot fi implicati chiar n conflicte grave, ca la sfrsitul pedepsei sa predomine depresia si plictiseala. 'Nevoia de intimitate ramne la valori ridicate permanent ea exprimnd rezerva acestor detinuti fata de hiperstimularea sociala si fizica, preferinta lor spre izolare, liniste si tacere. Dupa autorul Bruno Bettelheim[26] ntre detinutul nou venit si detinutul cu vechime erxista modalitati diferite de adaptare la viata de penitenciar. Aceastea sunt: Detinutul nou: - urmareste sa ramna fiic intact; - ncearca sa-si conserve personalitatea : - apeleaza la relatii n exterior : - se intereseaza de lumea exterioara; - ramne fidel familiei , ct timp ea elearga pentru a-l libera; - cei slabi devin informatori ; - spera sa-si reia profesia ( i place sa vorbeasca de fosta lui pozitie sociala ); - prefera gardul de srma ghimpata; - i place sa fie privit de cei liberi;[1] - reverii frecvente ( proiectii extravagante ale dorintelor ); - se teme de pierderea virilitataii;

- considera ca cei din vrfurile ierarhiei penitenciare sunt buni , dar gardienii sunt rai; - se simte degradat cnd trebuie sa se supuna celor pe care i dispretuieste ; - vaznd decaderea celor vechi si fixeaza o limita dincolo de care considera ca viata nu mai are sens; - este coplesit de sentimente de frustrare si incompetenta; - crede n iminenta sa liberare.

Detinutul vechi: - cauta sa traiasca ct mai bine posibil; - si reorganizeaza personalitatea pentru a fi pe placul gardienilor; - apeleaza la intrigi n interior pentru a rezolva o problema; - are interes doar pentru lumea din penitenciar; - este dependent , supus , pasiv; - si modifica atitudinea fata de familie ca urmare a schimbarii statutului sau; - este satisfacut daca poate fi mai dur dect personalul; - si pierde capacitatea de a se revolta; - prefera gardul de zid pentru ca l protejeaza de nostalgie; - detesta sa fie privit de civili ( mai ales de femei si copii ); - incapabil de a concepe viata n viitor; - invidiaza virilitatea noilor veniti; - nceraca sa depinda de gardieni ( ca niste copii ); - construieste legende despre personal; - vede lumea libera ca straina ( si se teme de rentoarcere );

- cauta sa poarte nsemne ale gardienilor ; a fi elegant nseamna a fi ca un gardian; - evalueaza corect lumea nchisorii pe care o percepe ca singura realitate; - si accepta decaderea ; - uita locuri , evenimente , nume din viata trecuta ( si impune sa uite ).

IV. 2. Detinutii''recalcitranti''
n toate nchisorile din lume, personalul care lucreaza n contact direct cu detinutii doreste ca acestia sa fie linistiti si recunoscatori pentru tot ce se face pentru ei, sa nu creeze nici un fel de problema. Cnd unul sau mai multi detinuti tulbura linistea iar revendicarile lor atrag sprijinul altor detinuti, ei sunt etichetati ca recalcitranti, sunt pedepsiti, mutati n alte sectii sau chiar n alte penitenciare. Deseori, personalul ncearca sa prognozeze care detinuti sunt capabili sa produca tulburari pentru a se descotorosi de ei din timp, iar printre acestia, detinutii cu pedepse mari ocupa unloc central. "Personalul care are zilnic n ngrijire detinuti condamnati la moarte trebuie sa fie special selectat pentru a face fata acestei responsabilitati stresante. Ei trebuie sa posede experienta, sa aiba o buna formare, n special n privinta aspectelor emotionale ale muncii lorsi sa aiba sprijin continuu din partea managerilor"[27]. Susan Lloyd a realizat un studiu privind evaluarea gradului de conformism/indisciplina la detinutii ncarcerati pe termen lung din penitenciarul britanic, Full Suton. [28]Aceasta a ntocmit o fisa de evaluare a comportamentului detinutilor orientata n trei directii:indisciplina(comportamentul n celul, consumul de alcool si droguri, comunicarea cu personalul, comportamentele abuzive), conformismul fata de regim si auto-managementul(curatenia celulei, pastrarea obiectelor, modul de prezentare). Scopulexplicit urmarit era ntelegerea mudului cum prezenta acestor detinuti afecteaza siguranta si ordinea institutionala si legatura dintre abaterile din timpul detentiei si delincventa generala("comportamentul recalcitrant din penitenciar poate fi considerat o prelungire a comportamentului delincvent din afara nchisorii"). Concluziile la care a ajuns Susan Lloyd sunt:detinutii recalcitranti cu pedepse lungi au avut nca din adolescenta un stil de viata constant antisocial. La aceasta constatare au contribuit datele din dosarul penal , istoricul angajarilor n munca , datele privind situatia familiei si examinarile psihiatrice. Cu ct un detinut are mai multe "cunostinte" n materie infractionala si are mai

multi parteneri de infractiune , cu att creste probabilitatea unui comportament deviant n nchisoare. n general , fac parte din aceasta categorie detinuti tineri , cu pedepse scurte sau medii , pentru infractiuni n care au folosit violenta cu premeditare. n general detinutii cu un comportament anti-autoritate au avut cele mai frecvente abateri disciplinare. Comportamentul anti-autoritate include sfidarea regulilor , instigarea celorlalti detinuti , ncercarea de a nsela personalul , transformarea detinutilor slabi n victime. Concluziile finale ale autoarei sunt urmatoarele:detinutii condamnati pe viata, desi sunt mai conformisti dect alte categorii, sunt implicati deseori n acte de indisciplina din cauza non-conformismului lor;dispozitia de a merge la lucru nu s-a corelat nici cu actele turbulente nici cu atitudinea non-conformiste, fiind deci un comportament fara valoare prognostica n ce priveste evolutia detinutilor;detinutii cu mai multe arestari anterioare au tendinta de a fi mai indisciplinati, la fel ca si cei condamnati pentru infractiuni cu violenta;comportamentul recalcitrant din penitenciar poate fi considerat o prelungire a comportamentului delincvent din afara nchisorii. Sunt interesante si confesiunile familiilor detinutilor cu pedepse lungi:teama si nencrederea sunt sentimentele lor dominante, oscileaza ntre negare totala si resemnare rusinoasa, se jeneaza sa se ntlneasca cu prietenii, minciuna joaca un rol important n viata lor de zi cu zi, de exemplu atunci cnd merg la penitenciar n vizita cu copiii mici, asteptarea liberarii celui nchis i preocupa intens, nutresc compasiune pentru victime, problemele financiare ramn cronic nesolutionate.[29] Conceptia profesoarei universitare Sonya Snaken referitor la la detinutii cu pedepse lungi Sonya Snaken, profesor la Universitatea Vrije din Bruxelles, Belgia realizeaza o o analiza ampla privind relatia dintre pedepsele de lunga durata si delincventii violenti. Autoarea constata ca n statele europene nu existo o definitie legala a" pedepsei de lunga durata":n Olanda este considerata astfel o pedeapsa mai marede 6 luni, n Norvegia, o pedeapsa care depaseste 18 luni, n tarile occidentale si meridionale, pedepsele mai mari de 4 sau 5 ani, iar n majoritatea tarilor din est si statele baltice, pedepsele peste 10 ani. n schimb, infractiunile pentru care au fost aplicate asemenea pedepse sunt apropiate:omucideri, infractiuni sexuale grave, infractiuni legate de stupefiante. Ca urmare, pedepsele de lunga durata ilustreaza "severitatea"sistemului de justitie penala dintr-o tara. n aceste conditii, politica administratiei penitenciare este influentata att de durata pedepselor dar si de posibilitatile si restrictiile pe care legea le impune acestei categorii de detinuti. Sunt multiple efectele privarii de libertate de durata

asupra detinutilor si asupra problemelor din cadrul unitatii de detentie:printre cele mai frecvente sunt actele de violenta, delictele sexuale, traficul de stupefiante, riscurile de evadare ale detinutilor proveniti din cadrul crimei organizate. n ceea ce priveste detinutii violenti, acestia sunt asimilati cu "delincventii periculosi". Periculozitatea este o constructie sociala n care definitia difera dupa ideologie, mergnd de la tinerii delincventi vagabonzi, pna la cei cu tulburari psihice sau recidivisti. Desi ei sunt considerati periculosi de societate sau de tribunale, n penitenciar ei nu sunt considerati asa deoarece nu aduc atingere functiilor principale ale institutiei(mpiedicarea evadarilor, asigurarea ordinii si disciplinei, rationalitatea si coerenta regimurilor). Din contra, cei cu pedepse lungi sau condamnati pe viata sunt un factor de stabilitate n comunitatile carcerale. Din acest motiv, specialistii sunt retinuti n a folosi notiunea de "personalitate periculoasa"si prefera sa inventarieze situatiile sau interactiunile periculoase;nu trebuie confundate "incidentele periculoase"cu "indivizii periculosi". Unii cercetatori considera ca putem evalua riscul prezentat de anumiti detinuti combinnd datele privind comportamentul persoanei, cele privind caracteristicile personalitatii, particularitatile situatiei care a fost la originea infractiunii si concluziile privind conduita n mediul carceral. Autoarea trateaza problema pedepselor de lunga durata si a delincventilor violenti prin prisma obiectivelor pe care le urmareste executarea pedepselor:sa mpiedice evadarile printr-o supraveghere eficace, sa mpiedice violentele ntre detinuti si abuzul de putere al personalului si, n sfrsit, sa pregateasca detinutii n vederea liberarii lor. Plecnd de la aceste obiective, vor putea fi ntelese mai bine mecanismele care explica "normalitatea si tehnicile vietii carcerale". Este vorba de privatiunile multiple care se refera la libertate, la bunurile materiale si la servicii, la raporturile heterosexuale, la autonomie si la securitatea personala, care devin adevarate pedepse ale ncarcerarii. Detinutii depun mari eforturi pentru a le neutraliza prin atitudini att individualiste ct si de solidaritate determinata de situatia lor comuna. Pentru gardieni ooperarea detinutilor este esentiala n desfasurarea programului zilnic , ei negociind permanent si facnd compromisuri detinutilor. Daca se admit prea multe compromisuri pot apare tensiuni si crize care determina personalul sa-si impuna din nou puterea. Toate acestea sunt o consecinta a naturii contradictorii a raporturilor sociale din locurile de detentie si a faptului ca detinutii sunt-cel mai frecvent-indivizi solitari care depind n totalitate de distribuirea privilegiilor , recompenselor si pedepselor pe care personalul le acorda mai mult sau mai putin motivat. Sonya Snaken precizeaza: "A trai sub autoritatea personalului devine , n aceasta situatie , una din pedeasele ncarcerarii. . . puterea personalului va fi judecata ca neligitima daca

va fi apreciata ca nu respecta obligatiile sale de justitie si eficacitate , ca nu observa principiile consacrate de societate , care trebuie sa fie de ordin juridic , moral sau traditional". Pentru conducerea unei institutii penitenciare , scopul devine "o administartie fara contradictii", ncercnd sa-si apere legitimitatea apelnd la formalismul birocratic. Fiind o institutie totalitara , penitenciarul-conform lui Goffman- se caracterizeaza prin ierarhie , lutina , ritualuri de degradare si initiere , clasificari birocratice li separarea de populatiile lor. Detinutii sunt privati de atributii ( roluri ), iar programul zilnic este organizat si condus intr-o maniera care sa garanteze autoritatea personalului: scopul personalului este sa asigure functionarea rutinei stabilite iar cel al detinutilor, sa-si pastreze un anumit grad de autonomie si sentimentul identitatii editnd sau nselnd ordinea oficiala. Detinutii reflecteaza asupra situatiei n care se afla si reactioneaza intr-o perspectiva strategica , chiar daca opozitia si rezistenta lor fata de putere este dispersata. Penitenciarele nu pot evita consideratiile privind legitimitatea: n penitenciarul post-autoritar supunerea detinutilor depinde de coerenta si discernamntul cu care sunt aplicate regulile de catre personal , de sentimemtul cu care detinutii eticheteaza procedurile disciplinare si rezonanta doleantelor lor, de modul n care regimul penitenciar raspunde obiectivelor avute n vedere. Chiar daca de obicei evenimentele produse n nchisori sunt considerate ca efecte ale privatiunii , la o analiza mai atenta este vorba de "importul" de comportamente care , de fapt , sunt specifice exteriorului acesteia: discriminari rasiale , asocierele de tip banda, alienarea si anxietatea gardienilor , politizarea activitatilor sau unele aspecte negative care apar n viata cotidiana. Efectele ncarcerarii de lunga durata asupra detinutilor sunt multiple: scade stima de sine , se reduce timpul de reactie , cresc comportamentele heteroagresive precum si cele autopunitive , detinutii regreseaza ( infantilism , regres afectiv , pasivitate , reactii psihosomatice ), se amelioreaza capacitatea de verbalizare , manifesta o mai mare introversiune, teama de ali se altera personalitatea, sentimentul de neputinta, sentiment permanent de incertitudine, evita gandurile despre viitor. Chiar daca detinutii par bine adaptati la viata din penitenciar, acest lucru nu nseamna neaparat ca ei vor fi capabili sa traiasca pasnic si respectnd legile dupa liberare. Exista trei faze prin care trec detinutii care executa pedepse de lunga durata. Ei doresc: - "sa-si faca datoria" adica sa-si uite trecutul si sa nu aiba alta viata dect cea din penitenciar; - "sa functioneze tranzitia" n cazul liberarii, adica sa nvinga mecanismele psihologice adaptative dezvoltate n timpul executarii pedepsei;

- "sa se regaseasca afara" , adica sa nceapa o noua viata n lumea libera. Administratia penitenciarelor nu poate face fata necesitatilor derivate din trecerea de la o faza la alta iar vizitele familiei sunt cnd un element de sustinere pentru detinuti, cnd unul de suferinta. n mod paradoxal detinuti care au anumite responeabilitati n penitenciar si se bucura de prestigiu, se afla n situatia unui esec mai mare dupa liberare. Detinutii mai putin adaptati la viata din institutie risca mai putin la ntoarcere dect cei foarte bine adaptati. Detinutii mai putin disciplinati au reusit n libertate mai bine dect cei foarte supusi sau foarte indisciplinati. "Aceasta dilema dintre adaptarea institutionala si reinsertia sociala este mai evidenta cnd e vorba de detinutii care executa pedepse lungi:confruntati cu o pedeapsa linga, ei trebuie sa gaseasca metode pentru a face fata situatiei, pentru a se adapta la vita carcerala si la societate, . . . fara ca sa-si piarda orice posibilitate de reinsertie sociala reusita dupa liberare. Deci, evaluarea efectelor daunatoare ale nchiderii de lunga durata nu trebuie sa se limiteze la perioada de detentie, deoarece asezamintele penitenciare au responsabilitati n legatura cu detinutii si cu societatea si dupa liberarea acestora. " Mijloacele de evitare a efectelor daunatoare ale ncarcerarii de lunga durata se concentreaza pe satisfacerea unor nevoi fundamentale:un confort de baza(hrana, servicii medicale, protectie, stimulare cognitiva, punerea n valoare aptitudinilor), conducerea propriei vieti(a avea posibilitatea de control asupra propriei vieti si a mediului de existenta, posibilitatea de a alege anumite activitati), nevoia de a avea un sens care sa cuprinda preocupari filizofice si religioase, educatie si pastrarea stimei de sine. Penitenciarele sunt percepute ca medii de risc determinate de organizarea asezamntului si de particularitatile detinutilor:riscul de evadare, riscul de razvratire, riscul de conflicte violente, riscul de contaminare cu diverse maladii, riscul de tratamente arbitrare sau rele din partea personalului. n fata acestor riscuri putem avea doua atitudini:daca ele deriva din caracteristicile indivizilor sau grupurilor de detinuti, solutiile vor fi cautate n clasificarea detinutilor, separarea celor periculosi, sectiile cu securitate ntarita, iar daca riscurile provin din modul de organizare si raporturile interumane tipice nchisorilor, se va acorda mai multa atentie prevenirii aparitiei problemelor n rndul detinutilor si oferirii de programe educative si activitati productive. Astfel, pentru o buna administrare a vietii detinutilor, sunt importante paza, ordinea, ngrijirile medicale si justitia. Paza presupune datoria institutiei penitenciare de a veghea la ncarcerarea detinutilor si a-i mpiedica sa evadeze, obtinerea de informatii despre ce se ntmpla n rndul lor, eliminarea posibilitatii de luare de ostatici. Daca masurile

de paza sunt excesive, calitatea vietii detinutilor se reduce semnificativ iar frustrarea si ostilitatea lor se vor ndrepta spre membrii personalului. Ordinea este definita ca structura relatiilor sociale stabilita pe termen lung care se bazeaza pe respectul persoanelor si pe absenta conflictelor. Pentru pastrarea ordinii devin foarte importante calitatea personalului, traditia si climatul din unitate, cultura profesionala a gardienilor, tonul moral al relatiilor gardieni-detinuti. ngrijirile de sanatate nseamna punerea la dispozitia detinutilor a serviciilor necesare pentru mentinerea sau ameliorarea starii lor fizioce si mentale. Acestea creeaza un sentiment de responsabilitate pentru detinuti, evita situatiile care ar duce la transfer n alte locuri de detentie si diminueaza ura acestora fata de sistem. Prin justitie n mediul carceral se ntelege un tratament echitabil, proceduri eficiente de prezentare a doleantelor si revendicarilor, explicarea deciziilor personalului. Serviciile acordate detinutilor nu vor fi considerate niciodata ca privilegii aflate la discretia administratiei ci activitati firesti pentru o asemenea institutie. "Regimul uman si procedurile echitabile vor ntari legitimitatea penitenciarului n fata detinutilor si vor influenta relatiile lor cu personalul, cultura locala si atmosfera din cadrul institutiei"considera Sonya Snaken. La detinutii cu pedepse de lunga durata, se disting trei categorii care necesita masuri speciale:delincventii sexuali, detinutii violenti si detinutii cu tulburari mentale. Delincventii sexuali risca sa fie victimile violentelor si maltratarilor n penitenciare, violente care frecvent sunt tolerate de gardienii care mpartasesc sentimentele negative ale detinutilor. Delincventii sexuali nu considera ca purtarea lor constituie un delict sau ca aduc prejudicii victimelor. Detinutii violenti creeaza probleme de contol si au un procent mai mare de agresiuni ndreptate spre personal si ceilalti detinuti. Faptul ca lor li se fac deseori rapoarte de pedepsire se datoreaza trasaturilor lor de personalitate dar si preocuparii excesive privind securitatea lor. Prestigiul acestor detinuti va creste si ei se vor fixa n roluri care vor face dificile schimbarile. n cazul detinutilor cu pedepse lungi societatea asteapta ca penitenciarele sa rezolve riscul de recidiva al "delincventilor periculosi", autoritatea personalului trebuie mereu ntarita iar detinutii trebuie pregatiti adecvat pentru liberare. Pentru condamnatii pe viata sunt necesare "metode care sa permita acestor detinuti sa aiba grija de ei nsisi ca, de exemplu, sa-si planifice dinainte propria

moarte. sa redacteze un testament, sa ia masuri pentru nmormntarea lor, aranjnd sa participe familia, sa continue sa aiba acces la munci sau activitati corespunzatoare, pentru a ramne activi fizic si mintal, pe masura ce mbatrnesc". '

IV. 3. Detinutii periculosi

3.a)Problematica detinutilor periculosi Pare usor de nteles ca unii detinuti sunt mai de temut dect altii, capacitatea lor de a face rau, de a nu respecta nici o norma si nici o autoritate atragnd proceduri de siguranta si prudenta exagerata, din partea personalului. Evolutia lor infractionala, lipsa provocarilor si a regretelor pentru faptele comise, revendicarile lor absurde, furia permanenta, lipsa de rezonanta n fata oricarei pedepse sunt ntre elementele distinctive ale acestor detinuti, denumiti, n toate sistemele penitenciare, detinuti periculosi. Pentru a ntelege n profunzime personalitatea acestor detinuti si devenirea lor pe parcursul vietii este necesar studiul singularitatilor. Sub aspectul infractiunilor, vom gasi criminali n serie, teroristi, tlhari, traficanti de droguri, traficanti de armament. Acesti infractori sunt banuiti de tulburari mentale.[30] Pentru penitenciar, existenta unui numar mare de detinuti periculosi creeaza dificultati: ei au de executat pedepse lungi, liberarea lor conditionata este restrictionata iar numarul detinutilor cazati gratis creste peste posibilitatile normale ale unitatii. "Personalul din nchisori distinge trei tipuri principale de detinuti periculosi: detinutii care prezinta un mare risc de evadare, agitatorii, conducatorii potentiali ai unei revolte si, n sfrsit detinutii cu o personalitate foarte tulburata, cu comportament imprevizibil, deseori agresiv. De cnd s-a diminuat nchiderea n asezamnte psihiatrice, regasim n nchisori din ce n ce mai multi detinuti din acest al treilea tip, avnd tulburari mentale". ' ntr-un studiu realizat de Jean-Paul Jean[31] , consilier tehnic al ministrului francez de justitie , se disting doua aspecte interesante pentru problema detinutilor periculosi , pericolul de recidiva si pericolul potential al individului. Primul aspect intereseaza n mod particular judecatorul, iar al doilea aspect invita la meditatie: pna unde este legitimata societatea sa intervina asupra unui

individ care este susceptibil de a fi periculos, si daca da, n ce fel? Autorul considera ca "penitenciarul intervine puternic n procesul de stignatizare. El constituie diploma, niciodata devalorizata a intrarii n raionul delincventilor. Daca, ncepnd de cnd si pe ce baza se intra n subcategoria de "elita" a detinutilor periculosi?. . . Un detinut periculos are, n plus, o personalitate, un comportament care justifica o atitudine speciala a administratiei care are sarcina de a-l pazi". Autorul studiului considera ca exista diferentede la un sistem penitenciar la altul determinate de practica fiecarei institutii, de cultura interna transmisa n timp de personal dar si de gradul de severitate sau indulgenta al administratiei centrale. Se desting mai multe categorii de detinuti periculosi:cei periculosi pentru ei nsisi(detinuti care vor sa se sinucida, detinuti care declara greva foamei si cei care se autoranesc);datinutii care constituie o amenintare pentru ceilalti detinuti, pentru personal si pentru societate daca reusesc sa evadeze;detinutii perturbatori si instigatori, detinutii cu tulburari de personalitate imprevizibile. Privind aceasta categorie de detinuti este important sa clarificam o serie de aspecte importante:revizuirea clasificarii, caracteristicile regimului, posibilitatea unui recurs in fata judecatorului, integrarea lor n proiecte individualizate de executare a pedepsii. "Aceasta problema a detinutilor periculosi trebuie sa fie abordata, ca orcare alta poblema grava, prin atacarea frontala, dar facuta pe indelete, lundu-se n discutie elementele tehnice, afirmarea valorilor si principiilor directoare care sa le dea un sens". Personalul din penitenciar care lucreaza pe sectiile unde sunt cazati acesti detinuti are o sarcina profesionala dificila:el stie ca dezordinile apar imediat cnd detinutii sunt provocati, cnd ei considera ca sunt favorizati unii dintre ei, cnd procedurile de lucru sunt incoerente, cnd respectul pentru reguli devine absurd. n toate situatiile, personalul situat cel mai aproape de detinuti are un mare rol n gestionarea vietii cotidiene de asa maniera nct sa respecte regulamentul n viguare si sa-i mentina pe detinuti ntr-o stare de liniste rezonabila.

3. b). Starea de periculozitate n conceptia lui Jean Pinatel[32] Abordnd problema periculozitatii infractorilor, Jean Pinatel, presedintele de onoare al Societatii Internationale de Criminologie, pleaca, de la Garofalo care n lucrarea sa din 1885, "Criminologia", a utiliza termenul de "inintimidabilitatea"pentru a desemna perversitatea constanta si activa a delincventului precum si cantitatea de rau prin care se face temut. Autorul italian

a ntrevazut si importanta adaptabilitatii sociale pentru aface un diagnostic si un prognostic corect al comportamentului fiecarui infractor. Ca urmare, Jean Pinatel considera ca din punct de vedere clinic, starea de periculozitate se poate manifesta n doua modalitati:ca stare de periculozitate permanenta(cronica, specifica individului n cauza)si ca stare de periculozitate iminenta(momentul de criza care precede imediat trecerea la infractiune). "Problema care se pune este de a sti n ce masura starea de periculozitate iminenta se nscrie n linia generala a unui status permanent sau mbraca doar caracterul tranzitoriu al unei crize pasagere". ' Desi starea de periculozitate se bazeaza pe valuarea indiciilor, nu poate fi stabilita o corespondenta certa ntre gravitatea infractiunii si periculozitatea faptuitorului:au fost cazuri cnd persoane care au comis un delict si au epuizat starea de periculozitate pentru totdeauna chiar daca luom n discutie bolnavi mintal, cersetori, vagabonzi, alcoolici sau toxicomani, aprecierea trebuie facuta individualizat. Pinatel considera ca prin observare, interpretare si experimentare, cu ajutorul anchetei sociale, a psihologiei, psihiatriei, a medicinei si sociologiei se pot evidentia factorii care sa permita evaluarea periculozitatii unui delincvent: -personalitatea si factorii care au contribuit la formarea sa( "Trebuie sa nu fie cunoscute viata anterioara si relatiile delincventului. Vrsta este cea mai importanta;apoi trebuie sa i se stie familia, educatia pe care a primit-o, cu ce s-a ocupat, care era scopul pe care-l urmarea n viata");[33] -mecanismele si favtorii trecerii sale la infractiuni; -aprecierea contextului n care evoluiaza subiectul; -rolul erediteti n aparitia comportamentului delincvent; -stabilitatea sa emotionala; -motivatiile si atitudinile subiectului fata de sine nsusi, fata de viata sa si fata de infractiunea comisa( "Este clar ca cel care nu este convins ca binele sau consta ntr-o viata diferita de cea pe care a dus-o pna la comiterea infractiunii, ca aceasta infractiune constituie un rau, nu exista nici o sansa de a-l transforma"[34]; -indicatori ai periculozitatii pot fi considerati si nocivitatea si inintimidabilitatea[35]:prima se apreciaza prin masura n care suiectul a fost frnat de obstacole ntlnite si prin mrsavia de a executa manual crima;a doua, poate fi evaluata dupa faptul ca delincventul nu a fost retinut de oprobiul atasat

numelui de raufacator si nici de riscul de a fi pedepsit;agresivitatea si indiferenta afectiva sustin nocivitatea iar egocentrismul si labilitatea sustin inintimidabilitatea. O analiza de finete este consacrata pragului delincvential care defineste, pentru Pinatel, usurinta mai mare sau mai mica de a trece la comiterea unei infractiuni. Pentru o corecta evaluare, autorul considera ca trebuie studiate cele patru etape prin care trec toti delincventii:prima etapa, n care exista o consimtire atenuata privind infractiunea, cnd delincventul devalorizeaza legile si oamenii, demonstrnd ca ipocrizia este universala iar el, un om cinstit, va fi judecat de ceilalti( "Aceasta autolegitimare subiectiva i va favoriza atitudinile critice si acuzatoare mpotriva celorlalti si va dezvolta un sentiment de injustitie suportata");n a doua etapa, consimtirea este formulata clar iar infractorul nu va fi retinut de constiinta riscului ca va fi pedepsit;urmeaza etapa a treia -perioada de criza care precede imediat ultima etapa, si anume, cea de comitere a infractiunii propriu-zise. n toate aceste etape se manifesta elementele centrale ale personalitatii delincventului -egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva-care pot fi de nivel accentuat, mediu sau scazut:periculozitatea va fi ridicata cnd fiecare element este accentuat. . . . . Pentru a cunoaste starea de periculozitate specifica unui individ, vom evalua capacitatea criminala si adaptarea sa sociala, rezultnd urmatoarele: a. capacitate criminala ridicata si adaptare sociala foarte buna:el comite infractiuni tinnd cont de circumstante si anturaj(gulerele albe); b. capacitate criminala ridicata si adaptare sociala redusa:n aceasta categorie vom gasi delincventii marginali, frecvent clienti ai penitenciarelor; c. capacitate criminala scazuta si adaptare sociala ridicata:individul va comite o infractiune doar sub presiunea unei situatii speciale(crimele pasionale); d. capacitate criminala si adaptare sociala reduse:dificultatile de adaptare la viata obisnuita l mping spre delicte frecvente dar de mica amploare, el constituind clientela obisnuita a nchisorilor. Desigur, nu exista n prezent reguli exacte pentru identificarea delincventilor periculosi si predictia comportamentului lor viitor, dar conform lui Jean Pinatel, ramn importante istoricul violentelor anterioare, caracteristicile infractiunii actuale, circumstantele n care a-au produs infractiunile si nu n ultimul rnd, starea mintala a faptuitorului. Astfel, se vor aduce nuante deosebite cazului analizat voilentele bizare, lipsa provocarii, gelozia morbida, abuzul de alcool, ncercarile de a induce n eroare, atitudinea fata de tratamentul la care a fost supus. n mod cronic vom gasi la individul cu

mare capacitate criminala o lupta ntre eu si lume, n care eul este dominat de un narcisism nemasurat: morala slabita, reaua vointa si o conceptie eronata despre oameni si viata vor marca permanent existenta acestui individ n conflict cu legea.

IV. 4. RECIDIVA-factori care o influenteaza

Recidiva se poate defini ca o pluralitate de infractiuni savrsite de un individ. Daca primul contact cu lumea nchisorii este att de traumatizant si are consecinte att de ample pentru individ si cei apropiati lui, cum se explica recidiva si chiar multirecidiva unor detinuti? Esecul sau succesul tratamentului penitenciar poate fi evaluat dupa numarul recidivistilordin nchisori? Oare recidiva nseamna dobndirea de catre individul liberat din prima detentie, a unei mai mari capacitati de a risca? n fata prezentei obsedante a recidivistilor chiar n interiorul institutiei a carei principala functie este sa-i izoleze si sa reduca infractionalitatea, este sa dezbatem personalitatea acestor detinuti. n literatura de specialitate gasim diverse categorii de recidivisti: ocazionali si marginali la Jean Pinatel[36] , pseudorecidivisti ( comiterea faptei are un caracter fortuit ), recidivisti recidovisti ( cu caracter dificil si care cauta situatiile favorabile pentru infractiuni ) si recidivistii din obisnuinta ( care sunt respinsi de ordinea sociala ) la O. Cannot[37]. Acest mod de clasificare este, desigur, empiric dar el se bazeaza pe o gnoseilogie construita n timp si care-i confera caracterul unei evidente: ea porneste de la necesitatile de gestiune ale aparatului carceral dar si de la caracteristicile proprii, populatiei condamnate, avnd scop final si diversifice tratamentul penitenciar. Cu toate acestea, grupul destul de numeros al recidivistilor, pune pentru specialisti problema axistentei fata de detinutii obisnuiti a unor diferente n ce priveste modul de viata si atitudinile lor. Astfel tratamentul diferentiat n mediul privativ nu este o discriminare. Trebuie facuta distinctia ntre discriminarea din interogatoriul grupelor si diferentele dintre indivizi. Prima expresie reprezinta impunerea unui prejudiciusau a unui dezavantaj din motive injuste. A doua recunoaste nevoia de a trata n mod diferit detinutii,

astfel nct sa se tina cont de credintele si nevoile speciale, de situatiile speciale sau de statutul nefavorabil. Tratamentul diferentiat este unul din argumentele care justifica dezbaterile frecvente asupra instaurarii stabilimentelor speciale sau cu securitate ntarita. Pentru reformatori, recidivistii reprezinta simbolul esecului oricarei masuri de recluziune penala, al neputintei tratamentului penitenciar. Diferitele clasificari si subclasificari sfrsesc prin a functiona ca un fel de profetie autojustificatoare: ca rezultat, prognosticul se confirma ntotdeauna. Recidistul nu a fost intimidat si nici readaptat datorita pedepsei precedente; din acest punct de vedere nchisoarea este vazuta ca o institutie de socializare si de nvatare a crimei. Acest punct de vedere este sustinut si de Faucault. Recidiva poate fi influentata de urmatorii factori: - dificultatile de adaptare a infractorului n trecerea de un tip de viata la altul; - situatia socio-culturala a infractorului; - destructurarea si dezorganizarea familiei; - neintegrarea socio-profesionala; - grupuri de prieteni sau grupuri stradale; Personalitatea infractorului recidivist Cunoasterea personalitatii infractorului recidivist constituie fundamentul masurilor ce se ntreprind pentru a se realiza prevenirea eficienta a comportamentului deviant. Atitudinea comportamentala a celor care comit fapte antisociale se afla n strnsa relatie cu mediul educational, formativ, cu factorii psihosociali individuali si de mediu care mentin recidiva. Caracteristicile psihologice ale infractorului recidivist ar putea fi: -tendinta de a merge cu banda; -semne de neadaptare; -vanitos si egocentric;

-primeste greu dezaprobarea; -l stimuleaza aprobarea. Prezinta o imaturitate intelectuala, dar aceasta nu trebuie nteleasa ca fiind identica cu un coeficient de inteligenta scazut. Imaturitatea intelectuala nseamna capacitatea redusa de a stabili un raport rational ntre pierderi si cstiguri, n proiectarea si efectuarea unui act infractional. Se mai caracterizeaza printr-o ostilitate exagerata fata de orice persoana, o teama exagerata de a parea slab, incapacitatea de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale, carente materne precum:stare emotionala, deficitara, scaderea nivelului de aspiratie, tendinta sporita de identificare cu modele din penitenciar, instalarea starii de instabilitate. Printre teoriile penale, distingem, teoriile retributiviste orientate spre trecut, n cautarea unei adecvari ntre pedeapsa si actul pe care-l sanctioneaza aceasta si teorii utilitariste ndreptate spre viitor, atribuindu-se pedepsei efectul asteptat:schimbare, neutralizare sau readaptare Aceste functii ale pedepselor nu au statut egal, nu apar ntotdeauna n stare pura, nici nu se aplica fara deosebire la toate pedepsele. Totusi, acestea au un fundament comun:chiar daca, efectele scontate difera, se aplica ntotdeauna comportamentului pedepsit, sau al acelora care vor fi tentati sa-l imite. Pedeapsa vizeaza mai nti sa fie "utila societatii", prin reducerea comportamentelor prohibite prin dreptul penal. Aceste efecte cumulate sunt asteptate n principal de la pedepsele cele mai grele:anterior de la pedeapsa cu moartea, astazi n mod esential nchisoarea mai putin amenda sau alte pedepse ce-si gasesc domeniul de aplicare nafara nchisorii. Efectele asteptate privesc mai ales infractiunile pedepsite prin privare de libertate sau amenintare cu privare de libertate. Aceste categorii descrise de practicieni servesc pentru a ilustra unul din modelele de penalitate:la delincventii ocazionali se va aplica o pedeapsa de intimidare, celor ce sunt capabili de a fi reformati, o pedeapsa reeducativa si cei ce nu pot fi reformati trebuie sa fie facuti inofensivi, neutralizndu-i printr-o pedeapsa cu durata mare. Controlul strict al acestei a treia grupe constituie sarcina centrala si cea mai urgenta a oricarei politici criminale. Functiile utilitariste ale nchisorii sunt desmintite de existenta recidivistilor, acestia nefiind intimidati sau readaptati printr-o pedeapsa precedenta. n sistemul de gndire al dreptului penal, singura masura posibila a rezultatului nchisorii rezida n masurarea efectului sau prin scadere:se va estima ca interventia penala produce un efect pozitiv daca nivelul celor care "recad n

pacat"tinde sa se micsoreze. Singurul indicator posibil este reiterarea interventiei penale. Ceea ce se numeste nivel de recidiva nu este dect desemnarea a ceea ce sistemul nu este capabil sa elimine. Statisticile arata permanenta unei proportii deloc neglijabile a recidivelor dupa sanctionarea carcerala, fiind interpretate ca proba a unei incapacitati recurente a nchisorii n stingerea scopului care i-a fost fixat. Analiznd functionarea sistemului penal iese n evidenta un proces de selectie al populatiilor ncarcerate, dupa tipul de delincventa, caracteristicile socio-profesionale ale autorilor si rolul sistemului penal. Dealtfel la un tip egal de infractiune, probabilitatea de a fi ncarcerat este cu att mai mare cu ct autorul infractiunii prezinta caracteristici de instabilitate sociala si daca a mai suferit condamnari precedente.[38] Aceasta cumuleaza cu dispozitivul juridic al "recidivei legale" care, agravnd incriminarile, sporeste posibilitatea unei sanctiuni mai severe. nchisoarea, ca institutie de specializare ti de nvatare a crimei, culminnd cu cresterea recidivei, se poate spune ca, aceasta este ntotdeauna interpretata ca un rezultat, chiar daca termenii acestuia sint inversati:de la rezultatul unei incapacitati de a face bine, s-a trecut la rezultatul unei capacitati de a face rau[39]. Observarea statistica a infractiunilor si a populatiilor cel mai frecvent sanctionate conduce la formarea imaginii unei delincvente banale, deseori repetitive si aproape "n mod natural"recidivanta. Exista astfel, delicte ce implica persoane care folosesc stupefiante, delicte privind regimul strainilor n care intra aproape prin definitie, notiunea de recidiva. Recidiva, apare ca o constuctie sociala n care procesul penal este departe de a fi singurul n joc, cu att mai mult cu ct solutia de ncarcerare este rareori prima sau imediata:faptul de a apartine categoriilor "delincvente"predispune la a fi tinta dispozitivelor de actiune sociala. Un esec"probat" n forma sa extrema de recidivism penal justifica interventia sociala asupra careia cea mai mare parte a lucratorilor sociali sunt totusi fara iluzii. nchisorii i ramne functia de neutralizare, care este eficace temporar( pe timpul executarii pedepsei). Se constata ca nivelul de recidiva este cu att mai slab cu ct se ncarcereaza mai multe persoane pentru prima data, exista o tendinta puternica de folosire a nchisorii ca o solutie de prima instanta'?

Fenomenul recidivei poate fi analizat plecnd de la relatia somajcriminalitate. Cnd actioneaza aceste variabile-somaj si criminalitate-se poate explica una prin cealalta sau faptul ca ambele sunt o consecinta a unei a treia variabile(stilul de viata). Merton propune teoria ncordarii, a carei idee centrale este aceea ca, inegalitatea si saracia pot mpinge individul spre crima. Faptul ca majoritatea oamenilor nu comit acte criminale este explicat prin faptul ca acestia sunt legati de ordinea conventionala prin att de multe legaturi nct nu se simt destul de liberi pentru a ncalca legea. n urma intervievarii unor detinuti reveniti n penitenciar, destul de multi explica acest lucru prin starea de somaj n care se aflau, care a determinat o marginalizare a lor si mai ales o pierdere a stimei sociale de care se bucurau. si Merton arata ca n lipsa unor mijloace legitime de a-si atinge scopurile aprobate de societate, munca interesanta, bani, proprietate, statut, etc. . . n anumite circumstante, unii indivizi vor ncerca sa obtina aceste valori prin mijloace nelegitime. Tensiunea dintre individ si societate poate explica starea infractionala doar daca este nsotita de o suprastructura culturala care promoveaza justificari mpotriva inegalitatii. Schimbarile sociale au facut ca ideea de egalitate sa marcheze profund sentimentul de justitie al oamenilor, mai ales al celor care beneficiaza mai putin de noile procese sociale. Ca rezultat al acestei stari, discrepanta dintre ideologia egalitatii sociale si realizarile de fapt au devenit mult mai profunde:cei privati n ziua de azi de resurse materiale se simt privati de drepturile lor umane fundamentale. Ca uemare, sent6imentul injustitiei s-a ntarit. Desigur aceasta nu duce automat la criminalitate, Merton aratnd ca mai pot exista alte cinci reactii diferite la inegalitatea soiala:conformismul, inovatia, ritualismul, retragerea si revolta. Punctul de plecare n analiza aspectului motivational al recidivei l constituie ideea ca inegalitatea prezenta n societate nu poate fi legitima pentru toti cetatenii. Gradul n care cineva poate obtine o munca interesanta, un venit ridicat, o viata confortabila este determinat de pozitia lui pe piata muncii:aici trebuie determinat pe ce baza se obtine o asemenea pozitie si daca meritele personale joaca un rol decisiv. Trei factori sunt semnificativi:aspectele structurale, limitele de clasa ale mediului nasterii si etica muncii(efortul).

Este demonstrat ca mediul de provenienta are o influenta hotartoare asupra marimii salariului. De asemenea si ideea ca an constituirea salariului, efortul este elementul cu cea mai mica greutate. De aici, sentimentul de nedreptate si insatisfactie fata de propria pozitie sociala poate conduce la o tensiune care creste sansele criminalitatii. n ce-i priveste pe somerii care au ajuns n penitenciar, apare ntrebarea:de ce ar trebui sa respecte legile de vreme ce nu din cauza lor au fost ndepartati de pe piata muncii. Din confesiunile detinutilor au rezultat cteva domenii fundamentale de reducere a sanselor criminalitatii. Primul este domeniul relatiilor semnificative(familie, prieteni, colegi):calitatea acestor relatii i uneste pe participanti mpiedicndu-i sa sa comita fapte antisociale. Al doilea vizeaza domeniul social:investitiile afective n familie, educatie, cariera, prestigiu, perspective de viitor, toate aceestea determinndu-l pe individ sa evalueze pierderile si profiturile pe care i le-ar aduce conduita criminala. Daca individul va considera ca pierderile potentiale sunt reduse n ce-l priveste, trecerea la infractiune nu va ntrzia. Ultimul domeniu care i poate face pe oameni sa evite activitatea infractionala este reprezentat de convingerile lor morale. Dar aceste convingeri sunt functii ale pozitiei persoanei n cadrul relatiilor sociale, modificndu-se odata cu schimbarea acesteia. De aceea, somajul prelungit va produce modificari n opiniile persoanei. n evaluarile morale ale oamenilor trebuie luate n considerare mai multe:foarte frecvent fericirea personala este apreciata prin comparatie cu cea perceputa la ceilalti membrii ai grupului de apartenenta. De la caz la caz, indivizii care se considera nefericiti vor "fabrica "justificari pro-infractionale. n cadrul analizei, "frica fata de sistemul judiciar" este slab prezentata la toate categoriile de detinuti, fapr explicabil prin calitatea pozitiei sociale avute anterior venirii n penitenciar. somerii vor fi motivati de doua ori n favoarea criminalitatii:ei cunosc privatiuni nu doar n comparatie cu cei care au fost ntotdeauna privilegiati ci, si fata de fostii lor omologi. Acest lucru va face ca realitatea inegalitatii sa fie resimtita si mai puternic. somerii care au copii comit mai frcvent infractiuni dect cei fara copii;somerii comit mai mult infractiuni contra proprietatii;somajul are un efect stimulativ asupra recidivismului.

Tensiune mare Datorata inegalitatii sociale

Pozitie sociala joasa

Sentiment de injustitie sociala

Mare tolerant la ncalcarea legii

Privatiuni multiple Delicventa

Convingeri morale Pozitie sociala nalta Evitarea riscurilor Delicventa redusa

Din schema de mai sus, observam ca acest concept de "toleranta la ncalcarea legii"devine important n masura n care indica potentiala nclinare spre comiterea actelor delincvente. Mai mult comportament delincvent va rezulta dintr-o mai mare tensiune n societate. Numarul n crestere al dependentilor de alcool si droguri, al celor care duc o existenta de vagabondaj, al celor care ncearca sa se sinucida sunt exemple de retragere sau de agresiune n cazul delincventei.

IV. 5. Pedepse si sanctiuni

Aplicarea pedepselor si a celorlalte sanctiuni constituie o etapa importanta n lupta mpotriva fenomenului infractional. Prin executarea sanctiunilor penale se ntelege:punerea efectiva a condamnatului sa nfaptuiasca continutul acestor sanctiuni.[40] n momentul n care condamnatul este pus sa execute sanctiunea ce s-a pronuntat mpotriva sa, acesta trebuie sa-si dea seama ca fapta sa este dezaprobata de societate.

Se cere ca sanctiunea sa fie bine orientata, adica, sa se faca dupa anumite principii si reguli. Principiile alicarii sanctiunilor sunt: *principiul legislatiei; *principiul individualizarii; *principiul pentru demnitate umana. Aplicarea si executarea pedepsei nchisorii Pedeapsa nchisorii ocupa un loc important n sistemul pedepselor n vigoare. Este sanctiunea penala prin care se realizeaza, n conditii optime, att functia de constrngere ct si cea de reeducare a celor condamnati. Pedeapsa nchisorii, definitiv pronuntata, nu poate fi transformata ntr-o alta pedepasa dect ca rezultat al folosirii unei cai de atac extraordinare, sau pe cale de gratiere. Pedeapsa cu nchisoarea poate nsa sa nlocuiasca pedeapsa cu detentia pe viata ( art. 55, Cod penal ) si pedeapsa amenzii ( art. 63, Cod penal ) cnd cel condamnat se sustrage czu rea credinta de la executarea acestei pedepse. La aplicarea pedepsei cu nchisoarea se are n vedere, pericolul concret al faptei si periculozitatea faptuitorului. Limitele generale ale pedepsei nchisorii sunt de la 25 de zile la 30 de ani, iar limetele speciale ale acesteia nu depasesc 25 de ani. Pedeapsa nchisorii se executa numai n termenul stabilit prin sentinta definita de condamnare. Pedeapsa cu nchisoarea se executa n urmatoarele modalitati: - n regim de detentie; - ntr-o nchisoare militara; - la locul de munca; - prin suspendarea conditionata a executarii pedepsei; - prin suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.

Executarea pedepsei cu nchisoare n regim de detentie este reglementata ntr-o forma unitara n Codul penal articolului 56-61 si n Legea numarul 23. Principiile generale ale regimului de detentie sunt stabilite prin dispozitiile articolului 57 Cod penal. Potrivit dispozitiilor articolului 56 din Codul penal, regimul executarii pedepsei se ntemeiaza pe obligatia condamnatilor de a presta o munca socialmente utola, pe respectarea de catre acestia a disciplinei muncii, a ordinii interioare. Condamnatii, care au mplinit vrsta de 60 de ani ( barbati ) si 55 de ani (femei ) nu au obligatia de a munci daca ei cer asta. Potrivit dispozitiilor articolului 58 Cod penal, munca prestata este remunerata astfel: 10% revine acestuia din care 1/3 i se pune la dispozitie condamnatului, iar 2/3 i se nmneaza la data punerii n libertate. n ceea ce priveste activitatea aducativa, aceasta este necesara pentru a le forma o atitudine corecta fata de legile tarii si regulile de convietuire sociala. Potrivit dispozitiei articolului 56, alineantul 1 sunt ntreprinse masuri pentru stimularea si recompensarea condamnatilor. Una dintre aceste masuri este si liberarea conditionata, institutia eliberarii conditionate consta n executarea unei parti din pedeapsa privata de libertate. Conditiile si modul de aplicare a acestei institutii sunt reglementate de articolului 59-61 Cod penal si articolului 25-28 din Legea numarul 23/1969. Institutia liberarii conditionate prevede urmatoarele conditii: - executarea unei parti sau fractiuni de pedeapsa-conform articolului 59 din Cod penal; - condamantul sa aiba o luna comportare n nchisoare si sa dea dovezi temeinice de ndreptare; Alte explicatii la articolul 52 din Codul penal sunt prevazute n Legae 23/1969. Pentru ncalcarea regililor de disciplina se pot lua mpotriva condamnatilor urmatoarele masuri disciplinare: Mutarea;

Retragerea unuia, a mai multor sau a tuturor drepturilor: de a primi vizite, pachete, de a primi si trimite corespondenta pentru perioada la care au dreptul; Izolarea simpla pana la 15 zile; Izolarea severa pana la 10 zile, penitenciarului; numai cu avizul medicului

Transferarea pe o durata de 3-12 luni, pentru executarea pedepsei, la un penitenciar unde se aplica un regim restrictiv; Izolarea severa poate fi prelungita cu avizul medicului, fara a depasi 20 de zile.

Tratamentul penitenciar al persoanelor private de libertate Privarea de libertate-consecintele privarii de libertate. ntelegerea notiunii de tratament penitenciar se bazeaza pe faptul ca pentru recuperarea unui detinut nu sunt suficiente ncadrarea lui ntr-un sistem rigid de ordine si disciplina sau actiuni care fac din el o marionata. Trebuie sa se tina seama de personalitatea detinutului si partile lui, pozitive si negative, cu deficiente educationale si cu posibile tulburari de comportament. Pedeapsa privativa de libertate, ca pedeapa prevazuta de lege si aplicata de instanta de judecata, este o masura complexa, ce ridica o serie ntreaga de probleme: n primul rnd, ca durata n timp-luni sau ani-executarea pedepsei trebuie observata, indrumata si supravegheata pe toata perioada detentiei; n al doilea rnd executarea pedepsei nchisorii se face intr-o institutie speciala si complexa, peniternciarul, institutie care are o anumita structura organizatorica, ncepnd cu baza materiala, cu problemele de paza si securitate, cu problema personalului si a particularitatilor acestuia si terminnd cu probleme ale vietii de zi cu zi n penitenciar; In al treilea rnd, exista multe probleme personale ( de sanatate, educatie, munca , necesitasi, etc ) extrem de dificile ale celor care executa pedeapsa n penitenciar.

Factorii de stres care si pun amprenta asupra persoanelor private de libertate sunt: - durata condamnarii; - gama de framntari psihice si psihosociale ( criza de detentie, comportamente agresive si autoagresive ) ; - nlaturarea simbolurilor exterioare ale personalitatii prin obligativitatea purtarii uniformei. Restrngerea acuta a libertatatii, relatiile interpersonale, regimul autoritar, mediul nchis, activitatile monotone sunt resimtite avut drept atingeri ale integritatii ca fiinta umana. Sunt necesare supape corespunzatoare evitarii dezumanizarii prin izolare: - detinere n comun; - activitati in grup; - climat de microcooperare. Diminuarea gamei contactelor fizice, psihice si psihosociale reprezinta o alta particularitate a vietii de penitenciar, saracia vietii de reactie avnd implicatii a supra capacitatii individului de a-si juca rolurile normale si reducnd posibilitatea de interactiune sociala cu semenii. Toate acestea determina tipuri de "situatii adaptative" la regimul de detentie, cum ar fi: Comportament agresiv-rezistenta deschisa la regimul vietii de penitenciar, "crize ale deprimarii" manifestate prin comportamente agresive ndreptae spre alti detinuti sau spre personal si prin reactii autoagresive ( automutilari si tentative de sinucidere ); Comportament defensiv, de retragere-interiorizarea, izolarea de comunitate a celorlalti detinuti si de viata din penitenciar, detinutul construindu-si o lume imaginara, n care ncerarca sa se refugieze; Comportamente de consimtire-conformarea pasiva a condamnatului la normele si regulile de penitenciar, respectarea acestora fiind facuta n maniera formala, n asa fel nct sa nu atraga sanctiunu suplimentare; Conduita de integrare-relationarea activa cu ceilalti detinuti si cu mediul de detentie, vizibila mai ales la detinutii condamnati pe termene lungi.

Capitolul V. EVENIMENTE PENITENCIARE ( fenomene psihosociale ale mediului privativ )

Cunostintele privind fenomenele psihosociale ce pot surveni n conditiile mediului privativ sunt necesare deoarece institutia specializata n executarea sanctiunilor privative de libertate se deosebeste prin profilul sau psihosocial de oricare alta institutie sau grupare organizata de oameni. Venirea individului n penitenciar nu este urmarea unui act propriu de vointa sau a unei obligatii cetatenesti, ce reprezinta o forma de sanctionare aplicata de societate individului care s-a abatut de la normele ei morale si juridice. Odata cu intrarea n penitenciar individul resimte, ntr-o masura mai mare sau mai mica, n functie de vrsta, de structura sa psihologica, de maturizarea sociala si de nivelul de cultura, efectul privarii de libertate si reactioneaza ntr-un mod personal la aceasta noua situatie.

1. socul depunerii(ncarcerarii)
Privarea de libertate implica mai multe forme, iar din punct de vedere calitativ da nastere unui fenomen deosebit si anume sOCUL NCARCERRII. Acest lucru determina o gama complexa de framntari psihice si psihosociale, ncepnd cu criza de detentie manifestata de la nchiderea n carapacea tacerii pna la comportamente agresive si autoagresive(sinucideri, autoflagelari). n comparatie cu starile accidentale de izolare, privarea de libertate n sistemul detentiei, are drept consecinta absolut specifica, nlaturarea simbolurilor exterioare ale personalitatii prin obligativitatea purtarii uniformei de detinut care standardizeaza modul de viata si estompeaza pna la anulare diferentele individuale. socul depunerii se manifesta si prin restrngerea libertatilor individuale. Relatiile interpersonale, lipsa de informatii, regimul autoritar, sunt resimtite drept atingeri ale integritatii ca fiinta umana. La toate acestea se adauga contactul cu subcultura carcerala care n scurta vreme l face pe detinut sa-si formeze o noua viziune a propriei persoane si sa-si elaboreze o strategie de supravietuire constnd ntr-un comportament de consimtire-integrare(de conformare pasiva). S-a mai observat ca n timpul detentiei, spatiul de viata se reduce, n acelasi timp avnd loc:regresiunea satisfactiilor, recentrarea intereselor pe lucruri marunte, alterarea comunicarii, supunerea totala, precum si manifestarea procesului real al penitenciarizarii prin intensificarea unei mentalitati specifice,

un nivel de aspiratii scazut, lipsa preocuparii pentru viitor, exprimarea convingerii ca este etichetat definitiv, dar nu n ultimul rnd, o imagine negativa de sine. n relatiile lor, detinutii, strecoara o unda de fatalitate pentru faptul de a fi ajuns n penitenciar si asta, dupa parerea lor, echivaleaza cu un esec moral ce i va marca toata viata. Aceasta devalorizare a lumii si a propriei vieti este handicapul cel mai greu rezultat n urma depunerii n penitenciar. n conditii normale de viata, oamenii pot fi ntelesi dupa legitatile psihologiei dar departe de echilibru, ntr-un mediu strain si total diferit, n care vechile repere si obisnuinte nu mai sunt functionale, conduitele umane devin specifice. Prima venire n penitenciar traumatizeaza practic pe orice om, indiferent de vrsta, nivel cultural sau experienta de viata. Daca detinutul va crede ca viata i-a fost un esec, el se resemneaza mai usor si asteapta fara prea mare greutate sfrsitul pedepsei. Daca el crede ca a avut o viata plina de succese, atunci va lupta mpotriva institutiei care l va tine cu forta mpotriva vointei sale:pentru el, penitenciarul este de neacceptat, ca orice alt esec. Cu toate acestea, dupa un anumit timp-o luna, doua-detinutii nteleg noi ambiante de viata, recunosc centrele de putere din lumea lor, gasesc modalitatile cele mai adecvate de a mentine bune relatii cu ceilalti colegi de detentie si desigur, cu personalul. sederea mai ndelungata n penitenciar "spiritualizeaza"detinutii, n dialogul cu ceilalti ei capatnd o viziune ampla asupra propriei vieti, asupra lumii si asupra relativitatii conditiei umane. Capacitatea lor de a suporta linistiti pedeapsa este ntr-o relatie directa cu instalarea scepticismului n fata sortii. Adaptarea fiecarui detinut la ambianta locului de detinere parcurge cteva etape distincte:la nceput individul selecteaza din relatiile si evenimentele cotidiene acele elemente care-l avantajeaza(prefera lucrurile simple si vechi, pastreaza tacerea asupra ce nu-i convine, se ataseaza de un lider local, se detaseaza emotional de figurile semnifivative din trecut);ntr-o a doua faza, aprecierile devin foarte subiective(se dau semnificatiile dorite, se valorizeaza nejustificat conduite, persoane, institutii, evenimente)si, n sfrsit, activitatile compensatorii l cuprind cu totul(confrerii invizibile, vesnicul dialog fara a se comunica mare lucru, placerea argoului, etc). De ce se ntmpla toate acestea?Pentru ca detinutii nu locuiesc n nchisoare, ci stau undeva. Ei stau. cei liberi locuiesc[41]. Dramatismul reactiilor celor veniti pentru prima data n penitenciar a fost relevat n mod neasteptat de un experiment realizat n august 1971 de Philip Zimbardo, de la Universitatea Standford, asa numitul experiment al falsei nchisori[42].

Autorul a cautat motivele pentru care viata n penitenciar devine o mprejurare att de degradanta la trei nivele:la nivelul gardienilor, la cel al detinutilor si la nivelul structurii organizatorice. Participantii la experiment erau studenti la psihologie, unii jucnd rolul de detinuti, iar ceilalti rolul de gardieni. Desi trebuia sa dureze doua saptamni, din cauza dezordinilor si tensiunilor aparute, experimentul a fost oprit dupa 6 zile. Chiar si asa s-a demonstrat ca cetatenii responsabili carora li se ceruse sa joace roluri de gardieni s-au comportat ntr-un mod degradant si dezumanizant cu ceilalti cetateni responsabili, care jucau rolurile detinutilor. Aceasta demonstreaza ca ambientul si structurile de putere din nchisori sunt factorii declansatori ai ororilor care se petrec n penitenciare si nu n primul rnd firea sadica a corpului de supraveghetori sau natura antisociala a delincventilor nchisi. n mod concret, structurile de putere din nchisori pretind gardienilor sa pedepseasca detinutii pentru abateri de la reguli iar acestia nu au nici o posibilitate de a exercita un oarecare control asupra ambientului.

2. Penitenciarul -institutie patogena

Venirea n penitenciar tulbura echilibrul personalitatii printr-o tripla reducere: a spatiului de viata, a timpului personal(suspendarea viitorului, relativizarea trecutului) si a comportamentului social(izolare, abandon). Stresul prelungit n faza de ancheta, intrarea intr-o colectivitate de anonimi, controlul riguros al conduitei, dependenta de personal, densitatea umana(supraaglomerarea) favorizeaza aparitia si cronicizarea unei patologii specifice. Apatia, lipsa initiativei, pierderea interesului pentru lucruri, oameni si evenimente, anestezia afectiva, incapacitatea de ami face planuri, resemnarea fatalista, toate acestea contureaza nevroza penitenciara. Inexistenta niciunui spatiu personal, absenta unui refugiu, a sta zilnic 17 ore treaz intr-o ambianta monotona, epuizarea subiectelor de discutie conduc frecvent spre caderi afective, degradarea imaginii de sinesi, desigur, adaptari patologice. Din saracia "rolului" de detinut nu mai poate e merge eul, a carui structura este att de complexa. Problema sanatatii detinutilor se afla intr-o relatie directa cu contextul lor social-inchisoarea. Cteva elemente specifice universului carceral explica dimensiunea sa patologica: sustinerea afectiva si morala din partea retelei sociale imediate este minima; n cursul primelor experiente penitenciare se dobndeste o resemnare care devine un invariant al personalitatii detinutului; pierderea controlului asupra mediului genereaza frecvent stari depresive; sentimentul eficacitatii personale este anulat prin lipsa cronica, pentru marea

majoritate a detinutilor, a posibilitatii de a-si experimenta aptitudinile si de a avea succes. Frecvent se constata o adaptare apsiva la conditiile vietii din nchisoare prin adoptarea unei atitudini "filozofice" sau evitarea concentrarii pe anumite probleme incomode. Chiar daca multi detinuti au avut nainte de aveni n penitenciar o personalitate robusta, n timpul executarii pedepsei cu nchisoarea se instaleaza o sensibilizare progresiva la mediu, o intoleranta emotionala, agravata de lipsa posibilitatii de a se sustrage realitatii prin imaginar.

3. Supraaglomerarea si efectele ei
Cel mai mediatizat aspect al nchisirilor romnesti actuale este supraaglomerarea, nteleasa ca fiind un decalaj ntre numarul de paturi si cel de detinuti. Privita ca prima violenta a inchisorii' asupra detinutilor, vom considera un penitenciar ca este supraaglomerat atunci cnd a fost depasita capacitatea de cazare a detinutilor, conditiile de viata ale acestora fiind afectate vizibil de acest lucru, iar administrarea ntregii activitati desfasurndu-se cu mari dificultati. Efectele supraaglomerarii sunt dramatice la cel putin trei nivele: a) la nivelul detinutilor: - ample nemultumiri fata de calitatea serviciilor la care au dreptul(hranire, asistenta medicala, recreere , sport, etc) ; - cresc actele de indisciplina, agresiunile ntre detinuti si autoagresiunile; - cresc solicitarile de asistenta medicala si nemultumirile detinutilor n cazul n care nu li se acorda; - creste contrabanda ntre detinuti cu toate consecintele care decurg din aceasta; - creste sentimentul de monotonie, ceea ce produce plictiseala , care, de la o anumita intensitate se transforma n nevroza; - promiscuitatea favorizeaza contaminarea si coruptia detinutilor si sterilizeaza orice efort de prevenire a recidivei[43]; b) la nivelul personalului care lucreaza n contact nemijlocit cu detinutii:

- volumul de munca suprasolicita personalul; - apar plngeri frecvente privind conditiile concrete de munca din nchisoare; - creste numarul de conflicte ntre pesonal si detinuti; - personalul pastreaza cu greu disciplina n rndul detinutilor ; - sunt frecvente situatiile n care personalul munceste suplimentar; - multi membri ai personalului doresc sa se transfere la alte unitati. c) la nivel managerial : - actul de conducere se desfasoara greu; - prevenirea framntarilor n masa detinutilor - refuzuri n masa de a munci sau de a mnca , evadari , sinucideri etc-absorb mare parte din timpul comenzii unitatii; - conditiile fizice ale detentiei se deterioreaza vizibil de la o luna la alta; - sporesc pagubele la toate articolele( vesela, cazarmament, instalatii), ceea ce impune anchete, evaluari, stabilirea responsabilitatilor. Sunt o serie de factori care diferentiaza n plus sau n minus, efectele supraaglomerarii la nivelul asezamintelor penitenciar: departarea sau apropierea conditiilor materiale de standardul prevazut n reglementarile n vigoare; numarul condamnatilor raportata la numarul de paturi ; durata medie a pedepselor executate de detinuti (unde sunt mai multi detinuti cu pedepse lungi intreg climatul uman este afectat) procentul de timp n care detinutii si petrec timpul n afara celulelor; calitatea amenajarilor destinate securitatii nchisorii ; tipul relatiilor stabilite ntre personal si detinuti; compozitia etnica a masei de detinuti; vechimea constructiei penitenciarului s. a. m. d. La acesti factori mai putem adauga unii care tin de dinamica interna a fiecarei institutii n parte si care pot avea o influenta subtila asupra dificultatilor generate de aglomerare: stricta ierarhizare a personalului (centralizare excesiva), abundenta ordinelor care suprasolicita abilitatea personalului de a le pune n practica; inactivitatea detinutilor , cresterea mumarului de obiecte personale la care au dreptul detinutii; incompetenta interpersonala a cadrelor sau detinutilor. n conditiile de supraaglomerare existente n penitenciare, fenomenele de teritorialitate devin exacerbate si suscita o agresivitate marita. Frustrarea este resimtita cu deosebita tarie si pae planul timpului- programa zilnica-care ,

provoaca sentimente de frustrare si mareste agresivitatea. Renuntarea fortata la o sema de obiecte de uz personal, a caror lipsa este mereu resimtita, duce la marirea sentimentului de frustrare. Detinutul este obligat sa renunte la cele mai multe din placerile pe care si le-a putut oferi n viata libera(alcool, jocuri de noroc , sex), ceea ce l duce la cautarea unor "surogate de satisfactie". Din punct de vedere psighologic, supraaglomerarea este traita ca un sentiment nabusitor de ngramadire cu efecte devastatoare: pierderea libertatii de miscare, cresterea stimularii prin mirosuri, voci, priviri care incomodeaza, imposibilitatea de a controla propriul spatiu de viata si de a prevedea desfasurarea evenimentelor, sentimentul de incomodare reciproca, anumarea relatiilor ierarhice n grupul de detinuti (nimeni nu mai respecta pe nimeni), abunda sentimentele negative(mnie, teama, depresie), diminueaza toleranta, relatiile interpersonale, conduitele celorlalti sunt etichitate cu severitate.

4. Teritorialitatea
Fenomenul de teritorialitate "reprezinta caracteristica grupurilor si a indivizilor din interiorul acestora de a-si delimita teritorii si de a avea anumite comportamente specifice n raport cu acestea". Termenul a fost luat din etologie unde teritorialitatea se ntlneste n comportamentul celor mai multor specii superioare. Se pot distinge doua tipuri de teritorii: primare n care individul/grupul poate exercita un control total, iar utilizarea teritoriului este de lunga durata( dormitor, pat). Secundare care sunt utilizate n mod regulat, dar controlul asupra lor nu se exercita dect n momentul utilizarii( locul la masa, n bamca).

n cadrul acestor teritorii indivizii sau grupurile au comportamente specifice din care cele de aparare sunt cele mai importante ( vorbirea n soapta). Att grupurile ct si indivizii marcheaza, de regula, teritoriile. Pentru aceasta sunt utilizati marcatori de granita care pot fi centrali, pentru a marca zona cea mai importanta a unui teritoriu. Ca marcatori pot fi utilizate: haine, afise, fotografii, desene. Legat de teritorialitate este spatiul interpersonal care poate fi delimitat n zone ale acestuia:

zona intima pna la 45 de centimetri; zona personala ntre 45-120 de centimetri; zona sociala ntre 120-360 de centimetri.

n fiecare zona se pot desfasura diferite activitati, iar accesul n interiorul lor este strict reglementat. Studierea acestui fenomen n mediul privativ mbraca forme specifice. La prima vedere se pare ca teritorialitatea detinutilor nu determina agresivitatea teritoriala. n primul rnd, desi exista supraaglomerare, spatiul fiecarui detinut nu este marcat cu obiecte personale. Exiata chiar interdictia formala de a marca acest spatiu(prin abtibilduri, fotografii). Prin urmare, perceptia acestui spatiu este mai putin personalizata si, n consecinta, neinterpretata ca prioritate. n al doilea rnd, comportamentul agresiv este mascat datorita strictei supravegheri. Totodata, motivasia teritoriala este surclasata de alte motivari(hrana, igiena, asistenta medicala, activitati culturale). Legat de fenomenul de teritorialitate este si modul de utilizare a paturilor n functie de ierarhie. n subcultura de penitenciar cel ce doarme la patul doi (doua paturi suprapuse) este un nepot, un fraier si este tratat ca atare; smecherii si aleg patul numerul unu. Cnd nu exista suficiente paturi unu pentru toti detinutii de rabg superior, acestia prefera sa stea cte trei n paturi alaturate. n general n mediul privativ, conflictele motivate de fenomenul de teritorialitate sunt mai putin frecvente. La detinuti, instinctul teritorialitatii este nhibat pentru ca nu-si pot marca teritorilu care le-a fost atribuit iar valorizarea spatiului de viataatt de vizibila la oamenii liberi-este devansata de amploarea frustrarilor nregistrate la nivelul tuturor celorlalte nevoi; agresivitatea are alte forme dect cele violente la care ne-am astepta si anume, crearea dependentei, manipularea informatiilor, distribuirea pachetelor cu alimente, mpiedicarea unora sa participe la activitati recreative, nsusirea hainelor penale aflate n cea mai buna stare etc. nhibarea agresivitatii este determinata n mare masura de gardieni care subliniaza permanent ierarhia formala existenta n nchisoare si impun ferm respectarea ei.

5. Perceptia detinutului asupra pedepsei si a mediului privativ

Acest fenomen este determinat de cele mai multe ori de modul cum a rezolvat fiecare detinut problema ispasirii[44]. Cnd pedeapsa este apreciata ca fiind masura faptei , conditia de zi cu zi exprima o acceptare supusa tuturor riguorilor, cnd pedeapsa este vazuta ca fiind mai aspra dect infractiunea comisa, detinutul considera ca i s-a facut o nedreptate si sufera o sanctiune nemeritata. Ca urmare, detinutul va ramne nempacat, revendicativ si ostil administratiei locului de detentie, dominat de sentimente de victimizare. Cu ct adaptarea la viata de penitenciar este mai buna, cu att toleranta fata de conditiile de mediu este mai mare, chiar daca n acesta situatie problema incompatibilitatii ntre detinuti, ca urmare a istoriilor individuale si particulsaritatii lor de personalitate, ramne cronic nesolutionat. n ceea ce priveste fenomenul de perceptie asupra mediului penitenciar, acesta este determinat de o multitudine de factori, materiali si spirituali; obiectivi si subiectivi; socilai si psihosociali, care numai n corelatie si interdependenta devin relevanti pentru ntelegerea climatului specific mediului privativ. Gradul de cultura redus dar mai ales semnificatia negativa atribuita axecutarii pedepsei cu nchisoarea, i fac pe multi condamnati sa nu aprecieze corect mediul din penitenciar.

6. Fenomenul de prizonizare si deprizonizare

n urma cu doua decenii, criminologul D. Clemmer(1940) a semnalat fenomenul de prizonizare, definit ca "socializare"la cultura devianta a detinutilor, proces prin care detinutul ajunge sa adopte sau sa mpartaseasca punctul de vedere al ncarceratilor privind lumea din penitenciar si societatea n general. Prizonizarea incumba adoptarea unei atitudini ostile(fatise sau ascunse)fata de personalul nchisorii, fata de lumea de dinafara si , concomitent, dezvoltarea unei loialitati fata de ceilalti detinuti, sprijinirea reciproca ori de cte ori interesele reale sau imaginare ale detinutilor intra n conflict cu unele dispozitii ale autoritatii. Fara ndoiala ca adaptarea acestei norme carcerale ca si alte norme de acelasi fel, att de caracteristice subculturii carcerale, sunt generate dintr-o puternica motivatie, care se subsceneaza, asa cum am vazut ca a formulat A. Laslow, categoriei de motive desemnate prin "necesitatea apartenentei la grup". n aceasta situatie primul pas, motivat psihologic, va fi stradania detinutului de a se integra grupului informal de detinuti, de a-si dezvolta conduite dezirabile

prevalate prin acest grup printre altele si de supunerea neconditionata la liderul informal, chiar daca risca sa fie prost vazut de cadre. El va opta pentru situatia gratifianta(imediata)deci face cauza comuna cu grupul de detinuti, caci detinutii sunt mai n masura n a-l sanctiona premial sau penal dect cadrele. Stanton Weeler(1968)subliniaza ca "prima fenomenul de prizonizare, de integrare n grupul detinutilor, de identificare cu subcultura carcerala este doar o faza n evolutia detinutului", caci n cea de-a doua faza din viata detentiei, se poate vedea limpede fenomenul de prizonizare. La nceputul detentiei, asumarea rolului de captiv este logica la infractori cu ct se apropie nsa momentul liberarii ei vor tinde sa adopte un rol tot mai apropiat de ceea ce este dezirabil din punct de vedere social. Fara ndoiala ca si aici exista o motivare calculativa, caci un comportament adecvat poate prescurta uneori an mod sensibil durata sentintei.

7 Ierarhia si statutul
Prin ierarhie ntelegem "un sistem de prioritati n raport cu importanta acordata lor". n constiinta comuna ideea de ierarhie este asociata cu o dispunere spatiala pe verticala, elementul de deasupra este preferat celui nde dedesubt. Prin statut ntelegem pozitia ocupata de o persoana intr-un grup. n cadrul mediului privativ, unii detinuti beneficiaza de mici avantaje, datorita unor activitati pe care le desfasoara, iar n acest caz statutul lor creste. Personalul nchisorii ncearca sa impuna o anumita ierarhie formala, dar cele mai multe cazuri aceasta corespunde cu cea informala. n fruntea ierarhiei informale se afla smecherii. Statutul acestora se obtine odata cu cresterea experientei de penitenciar, cu cresterea valorii sumelor furate sau jefuite, cu gradul de ndrazneala si de inventivitate implicate n actul infractional. Statutul de smecher poate fi dobndit si prin protectia unui prieten sau rudele aflate n penitenciar, daca acesta din urma are o pozitie ierarhica superioara. Urmeaza apoi n ierarhie impresia, indevizi ce afiseaza si pretind un statut ridicat, dar fara a fi capabil sa-l mentina un timp ndelungat.

n atreia linie ierarhica sunt nepotii, cei ce ndeplinesc muncile de curatenie si ordine, aflati la discretia celor cu rang superior. Rolurile sociale sunt nsa mult mai diversificate. Personalitatile deosebite cu un statut foarte ridicat sunt numite jupni iar un nume generic dat celor din zona de inferioare de ierarhie este fraier. Exista nsa si lideri informali al caror statut ridicat se datoreaza pregatirilor profesionale sau intelectuale. Statutul poate evolua rapid n functie de avantajele de care cei din pozitiile superioare pot beneficia, de la asa numitii cautati(persoanele ce primesc pachete). Un fraier sau nepot intra rapid n grupul smecherilor daca este cautat. Subcultura de penitenciar sustine instalarea unei asemenea ierarhii. Sistemul detinutilor de culegere a informatiilor se focalizeaza asupra noilor veniti pentru a afla infractiunile pentru care au fost condamnati, statutul social exterior, probabilitatea de a fi cautat. Cnd informatia nu este suficienta sau accesibila, noul detinut este supus testelor, adica unor situatii impuse de cei din grupul n care a fost repartizat, pentru a i se determina reactiile si stabili statutul. Detinutii considera ca, n general, odata stabilit statutul acesta nu se mai schimba. Detinutii au o ierarhie depreciativa a infractiunilorpe care le-au savrsit. Pe baza acesteia o serie de detinuti dobndesc un statut de paria, fiind izolati si sanctionati de grup. Detinutii considera inacceptibile, atacarea si terorizarea copiilor, homosexualitatea, omorul sadic sau omorul parintilor sau batrnilor. Cea mai evidenta reactie ostila fata de violatori, mai ales cnd victimile sunt minore. Reactia ostila merge de la izolare pna la agresarea zilnica.

8. Agresivitate si violenta
"prin agresivitate, ntelegem un comportament verbal sau actional ofensiv, orientat spre umilirea si chiar suprimarea fizica a celorlalti". Comportamentul agresiv poate fi orientat: contra propriei persoane (autoagresiune); spre distrugerea obiectelor investite cu semnificatii sociale; heteroagresivitate (mpotriva celorlalti si a conducatorilor).

Prin violenta ntelegem utilizarea fortei si a constrngerii de catre un individ n scopul impunerii vointei asupra altora. Privarea de libertate favorizeaza aparitia si dezvoltarea unor comportamente agresive. Se poate ca unii detinuti sa fie victime sau agresorii altora, conduitele lor agresive fiind, fie incluse motivational prin crearea unor stari de mnie si furie, fie determinate de efecte de grup, ca imitatia coercitiva-comandata. Alta forma de agresivitate este cea instrumentala[45] care se manifesta sub forma conflictelor individuale sau de grup, n conditiile n care intra n competitie pentru o resursa de existenta limitata, cum ar fi-teritorialitatea, dreptul de alua primul masa. O forma extrema de agresivitate verbala si fizica este a celor care sunt condamnati pentru delicte repudiate de mediul carceral cum ar fi: violul cu incest, violul copiilor, uciderea copiilor, parintilor, sotiei. Ca forma de agresivitate specifica mediului apare sclavia, constnd n folosirea de catre detinuti a altora pentru menaj si alte activitati considerate injositoare. Putem afirma ca mediul privativ de libertate dezvolta un compertament agresiv care consta n respingerea agresiva a valorilor si normelor de grup din exterior.

9. Frustrarea
Un fenomen deosebit cu care se confrunta individul este frustrarea (a amagi, a nsela). Fenomenul se refera la o situatie n care un abstacol intervine n calea satisfacerii unei trebuinte si modifica astfel comportamentul. Consecintele frustrarii sunt grave sau mai putin grave n functie de natura obstacolului. Exista doua categorii de frustrari: frustrarea primara-tensiunea si insatisfactia sunt provocate de absenta obiectului necesar(lipsa hranei); frustrarea secundara-un obstacol interior sau exterior, pasiv sau activ, apare n calea comportamentului motivat ndreptat spre obiect.

Se pot observa patru tipuri de obstacole: obstacol pasiv intern( incapacitatea persoanei );

obstacol activ intern ( pulsiune secundara cu acelasi obiect ); ciocnirea a doua trebuinte de intensitate egala dar de sens opus; obstacol activ extern-situatie n care subiectului i se interzice de catre cineva sub amenintarea pedepsei ndeplinirea unei activitati.

n general, sursa conflictelor o reprezinta obstacolele interne care au o mare importanta pentru individ. Frustrarea n mediul privativ are diverse forme de manifestare. Frustrarea este resimtita cu deosebita tarie pe planul timpului. Organizarea impusa si n general foarte monotona a timpului, programarea sever reglamentata a timpului liber, att ct este, fiind si el impus mai cu seama n primele perioade de detentie, provoaca sentimrntul de frustrarecontinua si n consecinta mareste agresivitatea detinutului. Fgrustrarea mai este resimtita n mod dramatic de catre detinut n ceea ce priveste limitarea drastica a spatiului de miscare. Aceasta nseamna necesitatea impusa de regulamentul institutiei penitenciare de a elabora noi conduite legate de spatiu si de timp, radical diferite de cele ale unui individ aflat n libertate. Reducerea perimetrului de miscare a individului duce la aparitia unor fenomene ancestrate de teritorialitatea adica "comportamentul individului de aparare a teritoriului propriu"(H. F. Reading) care se manifesta printr-o exagarata ndrjire n apararea spatiului personal (locul de culcare, locul de alimentare), desi fenomenul de teritorialitate se manifesta si n conditiile vietii obisnuite, n conditiile detentiei fenomenul de teritorialitate devine exacervat si suscita o agresivitate marita La marirea sentimentului de frustrare duce si renuntarea fortata la o seama de obiecte de uz personal a caror lipsa este mereu resimtita. De asemenea, detinutul este fortat sa renunte la cele mai multe din placerile pe care si le-a putut oferi n viata libera ( consumul de alcool, jocuri de noroc, etc. ). Aceste lucruri l duc la crearea de surogate de satisfactii( Kener).

10. Problema frustrare-agresiune

Aparitia neasteptata a unui obstacol real sau imaginar inverseaza fluxul normal al actiunii, creeaza o dificultate majora, dezorganizeaza individul si l duce ntr-o situatie de criza.

O asemenea stare se frustrare, stare n care la cei mai multi indivizi se declanseaza mecanisme agresive. n starea de frustrare oamenii nu se comporta dupa legile ratiunii, caile obisnuite comportamentale sunt dezorganizate, apare o tensiune interioara. Referindu-ne la detinuti putem constata ca orice infractor este un frustrat, dar nu orice frustrat devine si infractor. La acestia nu numai teoretic dar si practic este deschisa calea agresiunii n situatii practice si de aceea ntlnim un nalt grad de intoleranta la starile de frustrare. Frustrarea duce la agresivitate mai ales atunci cnd: -actul frustrant se poate atribui clar unui frustrator; -n cultura sau subcultura data, o situatie frustranta cere raspuns agresiv. Chiar daca nu se solutioneaza raportul frustrare-agresivitate, totusi putem afirma ca, actele deviante, n genere, si cele tipic infractionale n special, sunt motivate n mai mare masura de existenta unor frustrari. Starile frustrante sunt de moment, de durata medie ori continua. De asemenea un efect declansator constituie starile de frustrare reale si n egala masura cele imaginare. Acestea din urma pot provoca la fel ca la frustrarea reala toate formele de agresiune, ostile sau instrumentale. Situatia frustranta de moment duce de obicei la infractiuni sau chiar crime ocazionale, nu o data provocate sau precipitate de comportamentul victimei. n concluzie, starile de frustrare, periodice sau continui, duc la acte de agresiune, iar n ceea ce priveste detinutii, acestia si adapteaza comportamentul n urma frustrarilor, dupa cum urmeaza: -comportament agresiv-caracterizat prin rezistenta deschisa la regimul vietii din penitenciar, reliefndu-se adevarate crize ce se manifesta prin comportamente agresive, ndreptate spre alti detinuti sau chiar cadre si reactii autoagresive mutilari si tentative de sinucidere. -comportamente defensive(de retragere)care semnifica izolarea detinutului primar de comunitatea celorlalti detinuti si de viata din penitenciar, el constituindu-si o linie imaginara unde ncearca sa se refugieze. -comportamente de consimtire prin care se ntelege conformarea pasiva a condamnatului la normele si regulile din penitenciare, respectarea acestora fiind facuta n maniera formala, astfel nct sa nu atraga sanctiuni suplimentare.

-conduita de integrare-conform careia detinutul se relationeaza activ cu ceilalti detinuti si cu mediul de detentie. Aceasta forma de adaptare este vizibila mai ales la detinutii condamnati pe termen lung.

11. Stresul
Acest fenomen reprezinta un raspuns al organismului la orice solicitare[46](presiune, ncarcare, apasare, solicitare). Hans Selye a definit n 1935, pentru prima data, termenul de stres. n acceptiunea sa, stresul este o caracteristica a materiei vii, lipsa totala de stres fiind echivalata cu moartea. Termenul de stres apare ntr-o dubla utilizare. Una se refera la situatia stresanta(conditii daunatoare, agresive, care asalteaza sau ameninta organismul, presiunile, constrngerile, privatiunile la care este supus individul). Cealalta are n vedere starea de stres a organismului(suferinta, uzura lui, precum si raspunsurile psihologice si fiziologice ale individului la actiunea agentilor stresori. Se spune ca o persoana a fost supusa unui stres sau ca traieste ntr-o conditie de stres permanent, subntelegndu-se ca este vorba de o suprasolicitare sau, n general, de o situatie careia nu i poate face fata. . De asemenea, un individ este stresat cnd se simte amenintat, frustrat, incapabil sa faca fata unor solicitari crescute(tensiune emotionala, neliniste). Atunci cnd accentul cade pe situatie, pe factorii provocatori se are n vedere de obicei caracterul lor neobisnuit, neasteptat agresiv. Pot apare situatii strsante colective. Pieron identifica stresul cu agresivitatea, cu actiunea violenta exercitata asupra organismului. Termenul de adaptare are la rndul lui diverse ntelesuri. Prosserdenumeste adaptarea fiziologica "orice proprietate a unui organism care favorizeaza supravietuirea ntr-um mediu specific(ntr-un mediu stresant)". Adaptarea comporta modificari(generale si particulare)ale organismului care-l fac apt pentru existenta n conditiile de mediu. Izolarea sociala si exercita n mod diferentiat influenta stresanta asupra conduitei, nu numai n functie de particularitatile individuale, dar si de relatiile dintre persoanele aflate n aceste conditii.

Comportamentul oamenilor n situatii de captivitate(izolari), n care stresul atinge limitele extreme, este determinat de o complexitate de factori care nu pot fi identificati dect printr-o analiza detaliata, rareori posibila n asemenea conditii. Alte tipuri de stres, n afara celui biologic, sunt:psihosocial, organizational, socio-cultural. Stresul nu reprezinta numai o stare nervoasa, nu este totdeauna consecinta unei actiuni nocive, efectul stresului persistnd si dupa ncetarea influentei stresorului. Rezistenta la stres este diferita de la individ la individ. Dintre aceste clasificari ale stresului, aproape toate se regasesc n mediul privativ, n ceea ce i priveste pe detinuti. Cu toate acestea sunt cteve surse de stres specifice mediului privativ: Cea mai mare presiune asupra detinutului vine din pozitia n care este privit mediul penitenciar-daca este privit ierarhic, marea majoritate a detinutilor se afla pe ultima treapta, asupra lor actionnd raporturile de putere si inegalitate. O alta sursa de stres este atitudinea administratiei; A nu avea nimic de spus pentru propriul destin; Intoleranta fata de individualitate este stresanta;daca un detinut vrea sa fie n echipa el trebuie sa se alature nu numai fizic ci si emotional ceea ce nseamna conformare si supunere sentimentelor si atitudinilor; Monotonia activitatilor, a programului zilnic, respectarea regulamentului.

Se impun o serie de masuri pentru a-i adapta pe individ:familiarizarea cu colective omogene care sa-i dea posibilitatea individului de a-si expune problemele care-l tulbura, sa poata primi o asistenta psihologica.

12. Violenta colectiva

Acest fenomen psihosocial care are loc n penitenciar este conditionat, ntotdeauna, de acumularea unor tensiuni n interiorul unui grup de detinuti, avnd diferite cauze: 1. atitudini neconformiste;

2. prezenta unora cu inadaptari marcante la mediul penitenciar; revolta penitenciara. Lund n consideratie specificul vietii de detentie(frustrarile care privesc independenta si nevoia general umana de afectiune), deseori actele violente au rolul "de descarcare afectiva, de usurare. de catarsis(prin sentimentul de mplinire si satisfactie ce-l urmeaza)". Micile acte agresive, de obicei trecute cu vederea, trebuiesc considerate ca semnale pentru aceea ce este valorizat de detinuti si ncalcat de cineva:forta, prestigiul, vrsta, loialitatea, sentimentul de siguranta. n fata unui mediu considerat ostil-mediul penitenciar-individul se simte vulnerabil, amenintat, incapabil de a face fata unor dificultati, chiar daca , obiectiv, are posibilitatea de a-l prentmpina. Din aceste cauze, la detinuti iesirile agresive sunt mult mai frecvente. n cazul manifestarilor violente a unui detinut, si acest lucru se va petrece ntotdeauna n mijlocul celorlalti(violenta de unul singur tradeaza afectiuni psihice sau simularea unor asemenea afectiuni), se poate ntelege ca prin aceasta atitudine el se izoleaza ramnnd fara aparare. Violenta colectiva n mediul penitenciar are o desfasurare fazica: I. -n urma unui incident apreciat de detinuti ca jignitor sau nedrept, se strneste n rndul acestora o oarecare agitatie. Faptul se propaga din gura n gura, este deformat, ornat cu detalii ireale sau exagerate. La nucleul agitatiei se adauga noi indivizi si starea de spirit a grupului intra ntr-o noua faza; II. -grupul creste, detinutii devin din ce n ce mai agitati si mai furiosi, fara a sti precis ce vor. n acest moment pozitia multimii este oscilanta si poate fi usor dirijata de agitatori. Influenta acestor agitatori depinde de autoritatea de care se bucura, de masura n care exprima trebuintele de baza ale grupului, si mai ales, reusesc sa formuleze clar nemultumirea de moment si cea latenta. Desi furia grupului creste, ea se mentine n aceasta faza n interiorul grupului, III. -n urmatoarea faza, agitatia multimii este n continua crestere. Cei mai tineri din grup ncep sa-si manifeste violenta ncercnd sa-i ncurajeze si sa-i distreze pe ceilalti prin fluieraturi, injurii, provocari verbale. Detinutii adulti care reprezinta centrul de greutate al multimii, nu se manifesta si de aceea trebuie sa li se acorde maximum de atentie; IV. -ultima faza, cnd grupul este n situatia de a comite acte de violenta, orice interventie verbala sau control este inutila.

Cele mai frecvente motive care incita anumiti detinuti la acte de violenta ndreptate asupraaltor detinuti sunt:tensiunile inerente vietii carcerale, reglarile de conturi, lupta pentru putere, nentelegerile cu personalul, abandonarea de catre familie, neachitarea unor datorii, etc. Desigur, la acestea trebuie sa adaugam pe cele care deriva din suprapopularea spatiilor, inactivitatea prelungita, greutatile de a contacta persoanele de decizie, teama sau dorinta de afi transferat n alta unitate, contestarea unor sanctiuni considerate arbitrare. . . . Acestea deseori conduc la acte de violenta ndreptate asupra unor persoane(colegi de detentie, membrii ai personalului)sau asupra bunurilor aflate la ndemna. De multe ori, ntlnim forme deghizate de violenta-amenintari, calomnii, interdictii arbitrare, umilirea n fata celorlalti-care au scop sa mentina o stare de neliniste la cei vizati. Cea mai de temut este agresiunea nemotivata, absurda, imprevizibila care denota "absenta oricarei consideratii pentru om si folosirea fara limite a fortei. Actul de violenta nemotivata creste prestigiul social al individului n banda"'. Fapt tipic pentru detinuti, asupra celui considerat dusman(de cele mai multe ori doar temporar)sunt revarsate toate constrngerile si frustrarile ndurate de-a lungul timpului. Majoritatea actelor violente pleaca de la certuri banale:alegerea canalelor de televiziune, nerespectarea regulilor unui joc, banuiala unor tradari. . . . Lucrurile se complica atunci cnd detinutii considera ca personalul si procedurile existente de control al masei condamnatilor nu sunt capabile sa intervina rapid si eficace si sa mentina relatii corecte si pasnice ntre detinuti. "Cererea sociala de drept ca mod de a reglementa conflictele"'este foarte mare si n penitenciare, dar atunci cnd personalul nu intervine n timp optim, tendinta de a-si rezolva diferendele singuri, va creste. Ca urmare, specialistii n probleme umane din penitenciare trebuie sa fie permanent pregatiti pentru a identifica diversele forme ale violentei si sa propuna masuri profilactice si curative. Pentru personalul din nchisori, si mai ales pentru psihologi, cea mai importanta problema este aceea a anticiparii(identificarii)detinutilor care pot deveni violenti n anumite circumstante. Studiile n domeniu au relevat ca acestia pot fi grupati n doua categorii:primii sunt cei care nu se pot controla iar comportamentul lor este determinat n cea mai mare masura de contextul situational;al doilea grup este reprezentat de detinuti cu un nivel ridicat de autocontrol dar care, o data deveniti violenti, comit acte agresive extreme. Psihologul Edwin Megargee, profesor la Departamentul de psihologie al Universitatii de Stat din Florida, considera ca exista sase tipuri de persoane violente:cei normali, care devin violenti doar n circumstante iesite din comun;cei cu boli psihice grave sau intoxicati cu anumite substante, indivizi cu

un stil agresiv de viata sau formati ntr-o subcultura care promova violenta;persoane care considera ca violenta este singurul mod de a-si atinge anumite scopuri(economice, financiare, sexuale);indivizi la care violenta este cauzata de frustrari, abuzuri, agresiuni;indivizi hipercontrolati la care violenta este un comportament paradoxal'. n continuare, autorul aprofundeaza factorii care pot determina sau nu, un individ sa raspunda prin violenta ntr-o situatie data: 1. instigarea la agresiune-formata de suma fortelor care-l motiveaza pe individ sa comita actul de violenta;daca fortele provin din interiorul individului-furie, ura-avem de-a face cu instigarea interioara;daca violenta este doar un mijloc de a atinge un scop, instigarea va fi denumita extrinseca sau instrumentala; 2. puterea obisnuintei-instalata atunci cnd individul a avut frecvente succese n trecut, procednd agresiv, sau a fost recompensat pentru aceasta;

3. factorii inhibitori ai comportamentului violent-care pot varia n functie de obiectivele urmarite sau circumstantele concrete(interdictimorale, teama de consecinte, probabilitatea esecului etc 4. . factorii situationali-care pot facilita sau mpiedica manifestarile violente:astfel un cartier sarac, o zona de razboi, gesturile provocatoare, a fi prezent cnd ncepe o ncaierare vor facilita comportamentul agresiv, n timp ce viata ntr-un loc retras(o manastire), ascultarea unei muzici linistitoare, prezenta politiei, gesturile care invoca mila vor inhiba violenta;

5. potentialul de riposta-care rezulta n urma evaluarii pe care o face individul si care va parea ca i satisface necesitatile la pretul cel mai mic. Intr-o lucrare devenita clasica, Jean Claude Chesnais' defineste violenta ca fiind folosirea superioritatii fizice asupra altuia. Cauzele sunt localizate n esecul dialogului n sentimentul de insecuritate , n absenta alternativei, n anturajul care admite forta . n manifestarile sale individuale ea poate fi fizica ( afectnd viata , sanateatea sau libertatea persoanei ) , economica( urmarind distrugerea sau degradarea bunurilor celuilalt ) si , n sfrsit, borale sau simbolice, atunci cnd provoaca anxietate prin intermediul amenintarilor. Acelasi autor, vorbind despre violenta privata , o clasifica n doua : violenta criminala, care poate fi mortala, (omor, asasinat), corporala( loviri, raniri voluntare )sau sexuala (violul) si violenta non-criminala avnd ca variante violenta suicidala si violenta acidentala ( acident de automobil).

Autorul concluzioneaza ca utilizarea violentei l stigmatizeaza pe faptuitor, genereaza ura si repulsia si il arunca pe acesta ntr-o zona a absurdului si dezumanizari. n lumea nchisorilor ntlnim cel mai frecvent doua feluri de violenta:violenta brutala care poate fi un simptom al unor dezordini personale sau violenta -strategie, rece , metodica, mascata, de mare periculozitate pe termen lung. n mediul penitenciar, din cauza frustrarilor masive, a umilintelor frecvente si a sentimentului coplesitor de neputinta pe care le resimt majoritatea detinutilor, siituatiile n care ei se considera victimele uror agresiuni venite din partea colegilor de detentie sau a personalului, sunt numeroase. Astfel, capata semnificatie negativa, situatii vorbe sau gesturi care pentru omul liber sunt considerate firesti : o masa mai putin gustoasa o scrisoare care se lasa asteptata, disparitia unui bun personal fara valoare deosebita, greutatea n a se adresa personalului, obligatia de a astepta programarea la medic, ntrerupera apei calde n timp ce facea baie ntarzierea clarificari situatiei juridice si altele. Nu poate fi ignoranta existenta unor detinuti care urmaresc n mod constant sa-i intimideze pe ceilalti care percep oamenii din jurul lor ca instrumente de manipulat si care trebuie sa le aduca beneficii al caror stil relational a fost ntotdeauna centrat pe impunerea vointei cu forta si tendinta de a domina prin orice mijloace. Individul cu asemenea particularitati va gasi n jurul sau doar surse de ostilitate si, ca urmare , va dezvolta argumente care sa-i justifice conportamentul( " un om care este suparat si aude doar propia-i voce" -Mahatma Ghandi)

13. Panica

Este o reactie afectiva, individuala sau colectiva de frica alarmanta, caracterizata prin dezorganizari ale conduitei, pierderea autocontrolului, de unde si dispozitia spre acte impulsive si irationale. Ca fenomen psihosocial cu desfasurare dramatica, panica genereaza reactii dezordonate, de maxima intensitate, ce pot merge pna la irational. A. Cauzele panicii se pot clasifica n: a)cauze determinante. -de ordin psihosocial(promptitudinea mijloacelor de informare);

-de ordin situational(aparitia brusca a amenintarii); b)cauze favorizante: -calitatea indivizilor care fac parte din grup(structuri psihologice, carente educationale, gradul de anxietate al grupului); -atmosfera psihologica din grup. n mediul penitenciar, grupurile sunt constituite pe criterii legate, fara a tine seama(nici nu e posibil)de criteriile psihosociologice, astfel nct gradul de coeziune al grupului este redus. n situatia n care coeziunea grupului este redusa, reactia n cazul unui pericol, va fi dezordonata, iar actiunile de salvare vor fi individuale pe principiul scapa cine poate. Prin specificul locului de detentie este de asteptat ca prima reactie n caz de panica, sa fie aceea de a iesi cu forta si cu orice risc din ncapere. B. Fazele panicii: a)faza premergatoare, cuprinde: -atmosfera generala din unitate; -starea psihologica a grupului(starea de spirit); -starea de spirit a indivizilor; -particularitatile circulatiei informatiilor; -autoritatea cadrelor si ncrederea pe care o au detinutii n acestea; -autoritatea liderilor; -experienta grupurilor n situatii deosebite. b)faza de soc n aceasta faza pericolul apare instantaneu sau progresiv. Acest pericol poate fi si imaginar(zvon). La aparitia pericolului, grupul se structureaza n patru categorii: -cei care manifesta o groaza exagerata; -indivizii cu fragilitate emotionala(ncearca sa scape singuri);

-cei care cauta informatii(asteapta sa i se spuna); -cei care sunt nehotarti. n primele momente ale aparitiei pericolului, grupul de detinuti trece rapid la stare de regresiune psihica si organizatorica(frica, depresie, nu mai asculta liderul). n cazul n care evenimentul se petrece noaptea, el va fi resimtit mai intens. Dupa primele clipe, frica si panica pun stapnire pe circa un sfert din grup. Faza de soc poate dura cteva ore. c)faza de reactie n aceasta faza majoritatea sunt depresivi, exprimnd prin cuvinte devalorizarea de sine. d)faza de restabilire-readaptare la viata obisnuita Este o faza dominata de sentimentul de solidaritate. Este explicata de nevoia recstigarii ncrederii de sine dupa deruta anterioara. Apar fenomenele de descarcare afectiva(se critica, se acuza, se cauta vinovati, circula zvonul despre repetarea evenimentului. Pentru prevenirea si combaterea panicii, se recomanda: -functionarea canalelor de informatii(ntotdeauna asteptarea sau lipsa de informare produce o teama mai intensa); -necesitatea aerisirii si iluminarii adecvate a camerelor(lipsa de lumina accentueaza dezorganizarea psihica la om); -nevoia de comunicare, de informatie a stimulului verbal, creste pe masura izolarii de ambianta obisnuita; -existenta unui grup organizat n care rolul liderului creste si mai mult. Liderul se va impune ca opersoana disciplinata, receptiva, putin anxioasa si va promova integrarea noii experiente n sistemul de gndire obisnuit.

14. Automutilarile. Tatuajele. Refuzurile de hrana

n mediul privativ, unul din fenomenele des ntlnite este si automutilarea. Aceasta se ntmpla adesea din cauza unor probleme psihice, sociale sau culturale. Pierderea ncrederii n viitor, situatia sociala din nchisoare, hartuirea sexuala, izolarea fata de familie si prieteni, multe motive personale pot explica astfel de comportamente. n momentele de disperare si cnd se simt abandonati detinutii si provoaca rani pe corp, nghit corpuri straine-cuie, ace, srma, cozi de linguri, termometre, lame-sau ingereaza diverse substante toxice. Deseori obsedatii sexuali recurg la automutilari n semn de autopedepsire;de asemenea, detinutii chinuiti de scrupule religioase recurg la aceeasi metoda. n penitenciar, acest fenomen mai apare si la hiper-emotivi, pe fondul unei slabiciuni psihice, dupa o perioada de activitati sau relatii penibile cu alti detinuti. Cele mai frecvente sunt taieturile pe corp si mai ales pe brate:cicatricile sunt aratate de multe ori cu mndrie("iata ce am avut curajul sa-mi fac!")dar de cele mai multe ori cu oarecare rusine si umilinta("iata ct de des m-am simtit nvins si parasit"). Desigur, atunci cnd ranile pe care si le provoaca sunt serioase, putem lua n considerare o adevarata tentativa de sinucidere.[47] n urma unui studiu realizat de psihologul Cristina Pripp din Directia Generala a Penitenciarelor, au reiesit cauzele si obiectivele urmarite de detinuti. astfel, obiectivele urmarite cel mai frecvent vizau:impresionarea personalului pentru a obtine un beneficiu(de exemplu, mutarea n alta camera), intimidarea altor detinuti, impunerea n ierarhia grupului de catre noii veniti, evitarea unor agresiuni din partea altor detinuti mai puternici, manifestarea ostilitatii fata de un membru al personalului, evitarea unei pedepse disciplinare, cautarea adeziunii colegilor de detentie. Metodele utilizate au fost:taieturi pe suprafata corpului, sectionarea venelor, nghitirea unor obiecte sau substante toxice fracturi, suturarea gurii si a pleoapelor. n ceea ce priveste automutilarea, se desprind urmatoarele concluzii: -tinerii detinuti recurg mai frecvent la autoraniri pentru ca n general au o toleranta mai scazuta la frustrarile inerente mediului carceral; -cu ct nivelul de inteligenta si educatie al detinutilor creste, cu att frecventa autoranirilor este mai scazuta; -femeile recurg rar la aceasta conduita de criza din cauza valorizarii aspectului lor estetic;

-lipsa tigarilor si a imposibilitatii de a se mprumuta motiveaza frecvent autoranirile la toate categoriile de detinuti; -cnd faptuitorul a cautat singuratatea, ranirile produse sunt mai serioase; -personalul cedeaza mai frecvent n fata cererilor detinutilor care s-au automutilat cnd acestia au ost condamnati pentru infractiuni usoare, -pare sa existe o legatura cauzala ntre stilul de conducere al personalului si numarul detinutilor cu autoraniri de pe o sectie:stilul rigid si restrictiv precum si implicarea minima n viata grupului furnizeaza mai multi detinuti care se autoranesc dect stilul participativ si vizibil suportiv pentru condamnati; -cu ct un detinut are mai multe tatuaje-"mbracat n tatuaje"-cu att probabilitatea ca el sa recurga la autoranire este mai mare. Tatuajul -acesta problema a fost studiata de mul criminologi ca Lombrosso, H. minivici-care au emis deverse teorii cu privire la originea si semnificatia tatuajului. T. Bogdan considera ca tatuajul are o mare importanta judiciara si psihologica, ntruct el dezvaluie att identitatea individului, ct si diversele sale obiceiuri, fantezii si trasaturi de caracter. Principala cauza a tatuajului l constituie nivelul scazut intelectual si de cultura care favorizeaza aparitia acestui fenomen. Motivele tatuarii ar fi urmatoarele: Imitatia-ei sustin "ca s-au tatuat pentru ca i-au vazut pe altii". P. Popescu Neveanu arata ca fiecare individ emana oarecum-n jurul sau, o serie de iradiatii, creaza un cmp psihic. Oamenii traind n colectivitate, iar cmpurile mentionate neexistnd nchise n sine, izolate la un moment dat, se cupleaza devenind un cmp al vietii colective. Este vorba de o imitattie n cea mai mare masura inconstienta; Forma de manifestare a dragostei si prieteniei. Aparitia n mod frecvent a unor forme tatuate pe corp, este motivata ca o forma de exteriorizare a sentimentelor ce le nutresc; Obsesie sexuala; Vanitatea-dorinta de a demonstra rezistenta la o durere.

n ceea ce priveste atitudinea fata de tatuaj, se constata ca detinutul regreta, faptul acesta se datoreaza n buna parte instabilitatii lui sentimentale, ct si influentelor educationale. Tatuajul se efectueaza sub influenta momentului si

nu ca un fenomen premeditat-datorita privarii de libertate si al mediului de provenienta al infractorilor. Refuzurile de hrana. Cel mai frecvent, refuzul dea mnca exprima nemultumirea detinutului pentru ncetineala cu care se finalizeaza situatia sa juridica sau protestul sau fata de un tratament penitenciar pe care l considera arbitrar, lezndu-i demnitatea. Nu rare sunt situatiile cnd detinutii recurg la aceasta modalitate de lupta pentru a se muta n alta celula de teama pe care i-o provoaca unii detinuti. Refuzul de hrana are o valoare simbolica si anume:subiectul vrea sa arate ca este gata pentru orice sacrificii daca nu i se satisfac anumite cereri. Aceste cereri lui i se par justificate(revizuirea pedepsei, suplimentarea unor drepturi), desi regimul la care este supus corespunde normelor n vigoare. Acest tip de comportament are n el ceva spectaculos, vrea sa atraga atentia si admiratia celor din jur. Nu dureaza mult pentru ca nu are ratiuni suficiente de sustinere. Tulburarile psihice La contactul cu viata de detentie pot apare o serie de tulburari psihice. ne referim la cele care apar ca reactii fata de ncarcerare. Acestea apar mai ales la detinutii primari. Ele survin la putin timp dupa depunere si sunt tranzitorii. n ordinea frecventei lor se situeaza starile de depresie care se caracterizeaza prin urmatoarele forme de manifestare: O puternica melancolie; Disperare; Agitatie anxioasa; Tentative de suicid; Halucinatii auditive si vizuale; Temeri delirante de persecutie.

Aceste manifestari sunt influentate de o serie de factori psihologici: Rusinea;

Remuscarile; Despartirea brusca de familie.

De asemenea, starile confuzionale, care apar dupa cteva saptamni sau luni de la depunerea n penitenciar , determina urmatoarela tulburari: Dezorientare tempo-spatiala; Privire ratacita; Dureri de cap violente; Somn agitat; Vise de groaza; Halucinatii la care subiectul perticipa activ(se ascunde, se apara, se lupta).

Unele tulburari mai pot fi determinate de sevrajul la care sunt supusi nalcoolicii. Ei manifesta: Crize anxioase, violente; Delirum tremens(febra, tremuraturi); Tulburari de perceptie; Agitatie psiho-motorie; Halucinatii(mai ales zoopsii); Insomnii; Puls accelerat.

Aceste tulburari psihice reclama examinarea de specialitate si un tratament precoce.

15. Suicidul
Aproape fiecare detinut traieste traumatic perioada de detentie mai ales la prima condamnare. frustrarile n plan social, instinctual si n ce priveste

imaginea de sine l poate face pe detinut sa caute un remediu definitiv al nefericirii sale. Reactia catastrofica a individului exprima neputinta de a se adapta la situatia data:ultimul esec al existentei se transforma n esecul vietii, fapt ce poate constitui un moment de ruptura, o criza de sens, gestul suicidar nefiind o optiune ci mai degraba negarea totala a posibilitatii de a alege. Oricum, solutia nu este rationala deoarece nu exista practic situatie fara iesire, limitele omului sanatos psihic fiind infinite, [48] E. S. Shneidman(1980) definea suicidul "un act uman de ncetare din viata, autoprodus si cu intentie proprie". Se poate detalia aceasta definitie ca fiind "actul autooprimarii existentei, desfasurat ntr-un moment de tensiune afectiva sau de perturbare a constiintei". Semnificatia si natura fenomenului suicid sunt:sub unghi psihologic, suicidului i se acorda semnificatii multiple, ca aceea a curmarii singuratatii, a razbunarii ca ultima sau unica solutie a unei situatii intolerabile, nlaturarii dependentei. O alta semnificatie este aceea a mentinerii onoarei;se considera ca suicidul poate fi o sursa de usurare. n functie de semnificatiile suicidului ntlnim: Suicidul altruist(ce poarta marca sacrificiului de sine); Suicidul egoist(a carui intentie si semnificatie nu corespund scopurilor grupului social, ci se manifesta n detrimentul acestora); Suicidul anomic-descris de E. Durkheim(1897)-realizat ca urmare a pierderii statutului ori a schimbarii rolului social.

Fiind o tulburare a instinctului de conservare, suicidul se prezinta ca o realitate complexa a carei fenomenologie poate lua forme diverse: a)conduite suicidare, avnd ca variante suicidul propriu-zis, tentativa suicidara, sindromul presuicidar si ideile suicidare; b)echivalente suicidare:autoraniri, anomalii ale conduitei-simularea unei boli, refuzul ngrijirii medicale, unele renuntari la viata sociala, abandonarea rolului social, diverse toxicomanii, alcoolism, imprudente semiintentionate-sau diverse accidente de suparare, dintr-o eroare sau prin desconsiderarea pericolului.

ntre cauzele directe cele mai frecvente sunt abandonul, doliul, separarea. esecul sentimental, schimbari n viata sociala, n general situatiile n care individul pierde valori de nalta semnificatie pentru el. n mediul penitenciar ntlnim urmatoearele forme ale suicidului:suicidul emotiv, care rezulta dintr-o mare anxietate, fiind pentru subiect un mijloc de rezolvare a unei emotii puternice(teama, mnie, tristete);suicidul pasional, care este mai curnd o conduita de disperare, semnificnd autodevalorizarea individului care ncearca astfel sa se elibereze de o durere morala insuportabila. [49]diferenta de suicidul emotiv este data de faptul ca emotia a fost prelungita si intelectualizata angajnd ntreaga personalitate a subiectului. O alta forma, echivalentele suicidare, sunt frecvente n mediul penitenciar datorita beneficiilor secundare aduse de ngrijirile medicale. n general, aceste conduite sunt considerate ca un "santaj", fara a se da o semnificatie deosebita faptului ca individul si foloseste moartea ca o moneda de schimb, trecndu-se destul se usor peste toate conduitele de revendicare ale acestuia, Trebuie facuta o distinctie ntre 2santajul cu sinuciderea"nsi "sinuciderea santaj":n primul caz individul sconteaza ca va obtine beneficiul nainte de trecere la act, n cel de-al doilea , dupa ce va muri. Ceea ce trebuie estimat n fiecare caz este intensitatea dorintei de a muri si nu autenticitatea gestului propriu-zis. n lucrarea "Devianta, criminalitate si patologie sociala", Sorin Radulescu l citeaza pe Jack Douglas(The Social Meanings of Suicide, Princeton University Press;1967)care considera ca "actiunile suicidare pot servi ca mijloace de dobndire a compatimirii celorlalti, de strnire a sentimentelor de simpatie, mila si compasiune, sentimente pe care nsusi sinucigasul le mpartaseste cu ceilalti, autocompatimindu-se;actiunile suicidare pot avea si semnificatia culpabilizarii(blamarii)altora pentru autosuprimarea vietii, servind, astfel, ca mijloc de razbunare".[50] Vom prezenta n continuarea analiza unui caz , investigat dupa revenirea din spital, care demonstreaza o data n plus posibilitatea de prevenire a acestui gen de conduita. M. S-31 de ani, casatorit, 4 copii, 8 clase, prelucrator mase plastice si cauciuc, nerecidivist, aflat n penitenciar pentru trecerea frauduloasa a frontierei de stat. nselat de prima sotie, se recasatoreste cu ce-a de-a doua care avea 2 copii dintr-o casatorie anterioara si era gravida n 7 luni cnd l-a cunoscut

pe subiect. M. S. recunoaste acest copil si mai fac mpreuna nca unul. nselat din nou, ncearca sa plece din tara. Aflat n penitenciar, primeste o scrisoare de la sotia sa care-l anunta ca va divorta. Dupa 18 zile subiectul hotaraste sa se sinucida, taindu-si adnc venele de la mna, lasnd trei scrisori. Draga Doina, Cnd vei citi aceste rnduri, eu nu voi mai exista. Pentru mine totul erai tu, Alina, Melania, Smaranda si Corina. Adica familia si caminul pentru care am muncit. Gndul ca sunt din nou singur ma duce la disperare, la acel gnd sinistru care ma obsedeaza de cnd ai spus sa plec din casa. Aproape n fiecare noapte visez cum v-am gasit mpreuna pe tine si pe Samy cnd am venit de la Petrosani si mi-ai reprosat ca nu mai suporti nervii mei, dar tot timpul tu ma provocai, mai ales n ultima vreme (de cnd erai "prietena"cu Samy). La toate acestea trebuia sa te gndesti nainte, nu acum dupa ce avem copii(pardon, i aveai tu). Dar copii acestia trebuie crescuti, educati. Te crezi grozava, ca o sa te descurci. Sau poate o sa te casatoresti cu el. Eu am ncercat s scap de ideea nefiintei, sa plec ct mai departe, sa uit. Nu cele 10 luni de pedeapsa ma apasa, ci singuratatea si gndul ca nu va mai am pe voi. Corina anul acesta merge la scoala, ct de mult am dorit sa ne bucuram mpreuna de scolarita noastra. Eu nu o sa-i mai vad niciodata. Sa stii ca nu-i usor sa te desparti de viata, dar pentru mine nu mai are rost. Acum este nceputul sfrsitului pentru mine. Draga mea, cu aceste rnduri mi iau ramas bun. ncepe sa. mi fie rau, am calduri, mi vine sa vomit, nu mai vad bine. Adio Domnule comandant, Detinutul M. S. am luat hotarrea de a nu mai trai din motive ce nu au nici o tangenta cu detentia sau condamnarea mea. Motivele sunt familiale. Nu vreau sa fie tras nimeni la raspundere din cauza mea.

Hotarrea este luata demult, dar am vrut sa ma conving daca chiar vreau sa mor si vreau! 26-27. VII. 1988 P. S. Nu am avut lama, cutit sau alt obiect taios din metal. Cmd am venit de la lucru, n traista de merinde am spart un borcan ca sa am cioburi. Dragi colegi, De camera, fiecare o sa ma judecati dupa felul vostru de a gndi, unii o sa zica ca am fost prost, altii ca nebun, n fine pe mine nu ma intereseaza. Dar va rog sa ma iertati pentru neplacerile pe care vi le pricinuiesc. M. S. Testarea psihologica dar si analiza celor trei scrisori permite o ntelegere mai profunda a subiectului si a modului sau regresiv de a reactiona:copilaria nefericita a determinat constituirea unei personalitati slabe, cu o viziune naiva asupra lumii si vietii;imatursocial, cu maniere feminine nrelatiile interpersonale;afectat adnc de evenimentele mai deosebite chiar daca nu-l privesc direct;din teama de a se da n spectacol nu comunica cu anturajul iar deciziile pe care le ia se dovedesc de obicei neavantajoase. Nevoia sa de afectiune a fost permanent nesatisfacuta si nselata, ultimul mesaj care l-ar adresa oamenilor fiind semnificativ n acest sens: "Oameni, iubiti-va ntre voi!Aveti nevoie de dragoste!"

Pentru ntelegerea acestui caz, se evidentiaza trei elemente de baza: a)nsumarea biografica, n sensul acumularii n timp a esecurilor; b)convergenta evenimentelor negative mai ales n prima perioada la care se adauga indiferenta perceputa dureros de subiect la anturaj fata de propriile framntari; c)starea de moment a potentialului sau afectiv caracterizata prin lipsa inhibitiilor fata de trecerea la act, devalorizarea de sine, absenta sperantelor privind viitorul sausi al familiei sale, contrastul psihologic cu ceilalti detinuti "vazuti"ca fara probleme si chiar multumiti. ' Desigur, nu era de asteptat ca subiectul sa faca apel deschis la cei din jur privind apararea sa de propriile intentii, nsa, apelul a fost deghizat n izolare,

oboseala fizica, insomnie, lipsa poftei de mncare, solicitarea ngrijirii medicale fara acuze somatice precise, plns fara motiv, pierderea initiativelor, tristete marcata, povestirea la cei din jur a viselor cu caracter autodistructiv, s. a. m. d. Ambivalenta sa-oscilarea ntre dorinta de a muri si cea de a trai-i-au agravat angoasa si confuzia. De obicei relationarea cu un individ cu intentie sau tentativa suicidara este dificila deoarece acesta se prezinta ca o victima cu o mare aviditateafectiva greu de satisfacutde anturaj dar mai ales pentru ca subiectul are tendinta de a reproduce n relatiile sale cu terapeutul modul sau obisnuit de revendicare(santajul). Cheia ntelegerii subiectului este evaluarea adecvata a legaturilor dintre actul suicidar si modul de viata, care-l conduc la aceasta reactie de demisie. La dificultatile personale, mediul penitenciar aduce elemente favorizanteizolarea de familie, calitatea precara a relatiilor umane s. a. m. d. -inerente locurilor de detinere, dar care nu joaca un rol direct n finalizarea actului suicidar. Ceea ce are nevoie detinutul cu intentie suicidara este un partener de discutii cu care sa analizeze problemele sale, sa vada mai clar locul si rolul sau n fata greutatilor si nu n ultimul rnd sa gaseasca noi sensuri ale existentei att pe perioada detentiei ct si dupa aceea. Problema suicidului trebuie sa determine un adevarat parteneriat pentru reducerea ncercarilor detinutilor de a-si pune capat zilelor. Un studiu interesant privind suicidul a realizat Sorina ogoe, psiholog la Penitenciarul Arad. [51]Autoarea considera ca n penitenciar, suicidul poate avea trei semnificatii: de evitare a unei situatii aparent fara solutie, de punitivitate ndreptata spre ambianta n care traieste, de solicitare a ajutorului din partea unor colegi sau a personalului perceputi ca indiferenti sau chiar ostili. "Specifica mediului penitenciar este sinuciderea pariu, cnd detinutul ingereaza medicamente n cantitatimoderate iar hazardul va decide daca va supravietui sau nu, fiind descoperit la timp si dndu-i se ngrijirile necesare. "

16. Homosexualitatea
Prin homosexualitate se ntelege preferinta sexuala a unei persoane pentru un partener de acelasi sex. Adultii homosexuali nu se deosebesc de adultii heterosexuali n ce priveste starea de sanatate, sentimentul de fericire sau nefericire. Efectele negative ale homosexualitatii se manifesta la persoanele care au un sentiment de culpabilitate n raport cu optiunea sexuala.

Homosexualitatea reprezinta o tulburare a comportamentului sexual. Aceasta tulburare consta n atractia exclusiva sau predominanta pentru persoanele de acelasi sex. Ea este, totodata, o deviere sexuala care nu presupune factori patogeni ca n cazul unei boli propriu-zise. Unii autori considera homosexualitatea drept o perversiune, n adevaratul nteles al cuvntului, doar atunci cnd persoana si cauta n mod constient si deliberat satisfactii n relatia sexuala de acest tip. O serie de orientari includ homosexualii printre psihopati, perversi sexuali, deoarece, n general, conduita lor releva o serie de deviatii caracteriale adnci, pe care nu le putem reduce doar la o simpla anomalie de satisfacere a instinctului sexual. Importanta pe care modul de satisfacere a sexualitatii o are n structura existentei individului, mai ales n adolescenta si tinerete, este att de mare, nct poate duce la o rasturnare a conduitelor, a normelor etice. Cauzele homosexualitatii sunt, n mai toate tipurile de comportamente deviante, multiple: Existenta unui fond genetic generator de tendinte homosexuale; Traumatismele psihosexuale din copilarie si n special initierea homosexuala de catre un adult; Influenta stimulatoare din mediile nchise.

Tipuri de homosexuali: Homosexuali autentici; Homosexuali ambigui; Homosexuali ocazionali. Mediul privativ reprezinta una din cauzele homosexualitatii si, totodata, reprezinta un fenomen ntlnit n cadrul grupurilor de detinuti. Dintre tipurile de homosexualitate ntlnite n mediul privativ de libertate, cel ocazional este cel mai des. Periculozitatea sociala a fenomenului este data de faptul ca homosexualitatea poate constitui un element de recunoastere, racolare, si

coeziune a grupurilor de detinuti. n acelasi timp demascarea lor poate declansa o reactie puternica si cu urmari neprevizibile.

17. Zvonul
Reprezinta o afirmatie prezentata drept adevarata, fara a exista posibilitatea sa i se verifice corectitudinea. Zvonurile sunt puse n circulatie pentru ca au dubla functie:de a explica si de a atenua anumite tensiuni emotionale. Circulatia zvonurilor este dependenta de: Contextele sociale(circulatie a informatiei formale); Trasaturile de personalitate ale indivizilor si grupurilor; Nevoile psihologice ale indivizilor si a grupurilor.

Lucrarile lui Allport si Postman(1965)au pus n evidenta trei legi de transmitere: Legea saraciei sau nivelarii(pe masura ce zvonul circula, el tinde sa devina mai scurt, mai usor de nteles si relatat); Legea accentuarii(ntarirea anumitor detalii care dobndesc un loc central n semnificatia zvonului); Legea asimilarii(conservarea si reorganizarea informatiilor n jurul unor motive centrale).

Circulatia zvonurilor apare ca un sistem de condicizare a fricii si incertitudinii n fata unor situatii ambigui. Circulatia zvonurilor este corelata cu forma, cantitatea, calitatea si credibilitatea informatiei oficiale sau formale. Cu ct aceasta din urma este mai saraca, incompleta sau putin credibila, cu att se intensifica propagarea zvonurilor. Mentinerea ca o constanta a zvonurilor n climatul penitenciar se datoreaza conditiilor specifice locurilor de detinere, fiind un ecran proiectiv al fenomenologiei umane, un " zgomot de fond"pe care se grefeaza problematica psihologica a unor indivizi tensionati permanent de situatia n care traiesc si de relatiile ce se stabilesc ntre ei. Exista o serie de preocupari constante ale detinutilor care exprima conditia lor specifica:modificari alr legisltiei penale,

decrete de gratiere, existenta unor comisii de propuneri pentru liberarea conditionata apreciate ca mai blnde la anumite unitati, motivarea unor transferari de la o unitate la alta si altele. Opiniile care circula ntre detinuti privitor la toate aceste aspecte sunt contradictorii de cele mai multe ori. Nencrederea cronica dobndita n penitenciar, i face sa vehiculeze toate variantele auzite si sa se alarmeze cnd aud pareri defavorabile. Aceasta stare este ntretinuta si de obisnuinta detinutilor de a se adresa cu aceeasi problema oricarei persoane ntlnite. Distinctia ntre comunicarea oficiala si neoficiala a devenit un fapt cotidian. Ce si cum se transmite este conditionat diferit:n primul caz preponderente sunt structurile organizationale rational instituite, n virtutea carora se transmit ordine, decizii, instructiuni etc. , n cel de-al doilea, accentul este pus pe viata afectiva a grupurilor, pe simpatiile si antipatiile existente ntre membrii componenti, mesajele reflectnd relatiile particulare dintre acestia. Se face deosebirea ntre comunicarea instrumentala si cea consumatorie:prima urmareste realizarea eficienta a unui scop, a doua-aparent fara finalitate-este orientata spre mentinerea unui trafic informational si a unui climat destins si securizant. n context, informatiile care circula pot fi sub forma de stiri(date despre fapte verosimile, pornite din surse cunoscute si avnd un scop anume)si zvonuri(mesaje transmise oral despre evenimente greu de verificat dar cu o semnificatie deosebita pentru colectivitate). O diferenta importanta ntre cele doua categorii de mesaje consta n faptul ca stirile si mentin oarecum nemodificate forma si continutul, n timp ce zvonurile implica reorganizari a datelor primare chiar n timpul transmiterii lor de la un om la altul. Zvonul, ca realitate psiho-sociala, este purtatorul unui continut specific, mai putin cultural si mai mult afectiv:credibilitatea lui este asigurata deoarece ntotdeauna exista un precedent iar continutul sau intra n sfera de interese si temeri permanent actuale n comunitatea respectiva. De aceea zvonul nu constituie un aspect patologic al comunicatiei ci al perceptiei de grup:deformarea mesajului este conditionata de situatia concreta si mai ales de particularitatile personalitatii agentilor care l transmit. Raspunznd unei trebuinte general umane de orientare n spatiul propriu de viata, "productia" de explicatii si ia ca suport,

dupa caz, faptele reale sau cele imaginare. O contributie nsemnata prezinta si aprecierea preocuparii la cei din jur fata de un eveniment sau altul si ca urmare elaborarea/cautarea de explicatii va fi mai mare sau mai mica. Efectele psihologice ale propagarii zvonului pot atinge intensitate patologica, dar numai n conditii obiective favorabile sau sub influenta unor lideri de opinie puternici si coplesiti de situatie. Din cele spuse pna acum, reiese ca aparitia zvonurilor este tributara reunirii unor conditii obiective macrosociale si unor factori psihologici si situationali din universul microsocial. Incidenta factorilor macrosociali este deseori neasteptata:tensiuni internationale, schimbari suprastructurale n plan intern pot fi gasite n geneza zvonurilor. Dar factorii a caror influenta este nemijlocita sunt caracteristicile persoanelor si grupurilor n care apar acestea. Exista doua fenomene de psihologie individuala care joaca un anumit rol n formarea zvonurilor si a caror cunoastere va facilita ntelegerea problematicii acestora. n primul rnd credulitatea unor indivizi, nteleasa ca ncredere exagerata acordata oamenilor , ideilor, aparentelor. Are la baza o insuficienta de descifrare a semnificatiilor mai subtile si se ntlneste la naivi, la cei cu debilitate mintala, la cei sugestibili, la copii si cei de vrsta foarte naintata. ntre efectele neplacute ale credulitatii figureaza deceptiile, mistificarea sau superstitiile. Cei creduli pot fi exploatati sentimental, material sau moral si chiar instigati la anumite actiuni. Cetalalt fenomen-fabulatia-este o povestire imaginara prezentata de subiect ca fiind reala. . Exista o fabulatie normala la copii ce apare dupa vizionarea unor filme sau lectura unor carti, si o fabulatie anormala atunci cnd individul nu-si da seama ca prezinta date nereale. ntre motivatiile fabularii gasim la unii indivizi placerea de a reconstitui realitatea n termeni mai atractivi , nevoia de a ascunde lacunele memoriei sau cunoasterii, rol compensator ntr-o perioada lipsita de evenimente si chiar ca joc, atunci cnd toti partenerii stiu ca se fabuleaza si accepta acest lucru. Or, n penitenciare exista si creduli si conditii pentru fabulare. O alta particularitate individuala importanta este anxietatea:s-a demonstrat ca persoanele mai anxioase propaga mai repede zvonuri dect cele calme. n consecinta zvonurile vor fi mai ample si cu frecventa crescuta n colectivitatile n care numarul persoanelor anxioase este mai mare'. Rezulta ca pentru grupurile umane zvonurile au cteva functii distincte. Pe primul plan se detaseaza functia informativa:mesajul nu contine date generale ci se refera la situatii particulare inedite sau la aspecte noi privind

evenimentele cunoscute. Cea mai importanta functie este nsa cea de control social a membrilor colectivitatii deoarece autorizeaza n final un anumit punct de vedere, o maniera aparte de interpretare a unui eveniment. n plus permite cresterea prestigiului liderului de opinie si implicit a autoritatii acestuia iar prin vehicularea zvonului se asigura participantilor un sentiment de comunicare si participare sociala, fapt ce va conduce n timp la cresterea conformismului individual. n sfrsit, functia de evaziune se manifesta mai ales n conditiile restngerii relatiilor cu lumea din afara grupului si cu sursele de informare, avnd deci rolul de a compensa saracia calitativa si cantitativa n plan informational si afectiv. ' n mediul penitenciar comunicarea interpersonala are ca obiective simpla conversatie, crearea dependentei(mai ales materiale-hrana, tigari, mbracaminte)sau convingerea (n sensul crearii unor atitudini). Astfel mesajele pot fi afective-cu ncarcatura pozitiva sau negativa, dupa evenimentele cotidiene reflectate si evolutive-deschide la transformari ulterioare sub influenta unor factori de grup. Simplitatea sau complexitatea joaca un anumit rol n aparitia zvonurilor:cu ct continutul transmis este este mai bogat, cu att posibilitatea denaturarii n cursul vehicularii este mai mare. De obicei, pe "zgomotul de fond"al comunicarilor banale si lipsite de semnificatie, apar evenimentele de amploare care polarizeaza atentia detinutilor. si cum nivelul multora dintre ei este destul de redus, interpretarile gresite sunt de asteptat. n grupurile de detinuti, liderul de opinie are o influenta asupra comunicarii direct proportionala . cu capacitatea lui de a explica sensurile si implicatiile fiecarui mesaj. Mesajele difera n continut daca sunt transmise de un lider(concise, esentializate, convingatoare)sau de un membru marginal(nesigure, cu multe repetari si verigi lipsa n firul logic). De aceea existenta unui lider neoficial puternic reduce numarul zvonurilor, el cenzurnd problematica din universul de discutie al grupului. n ultima instanta, n spatele fiecarui zvon sta o valoare fundamentala pentru grupul respectiv, liderul avnd un rol major n ierarhizarea acestora ntr-o anumita perioada. Zvonurile persista mai mult n grupurile lipsite de coeziune. n cele coezive, liderul impune relativ repede un punct de vedere unic si ca urmare zvonul se stinge. Cnd mprejurarile concrete de viata sunt apreciate ca imposibil de controlat si cnd nu se ntrevede nici o iesire din situatie, productia de zvonuri n care predomina fabulatia este frecventa. Asa se explica n mediul penitenciar o serie de zvonuri cu elemente de-a dreptul aberante privind decrete de gratiere sau modificari de structura ale Codului penal. Acest lucru se explica prin faptul ca odata pornita informatia dintr-o anumita sursa, aceasta nu mai are posibilitatea sa aduca ulterior corectivele necesare si astfel, prin adaugiri,

reduceri sau asimilari, ia nastere zvonul propriu-zis. Persistenta zvonurilor mai poate fi explicata si printr-o nevoie de subiecte de discutie care sa deturneze atentia detinutilor de la rigorile privarii de libertate. Zvonul subzista pna cnd nevoia sau asteptarile din care s-a nascut incertitudinea care l sustine vor fi satisfacute sau pna cnd anxietatea generata la membrii grupului va disparea. Astfel, productia de zvonuri legate de evntuale gratieri, este crescuta naintea sarbatorilor nationale si se diminueaza imediat n perioada care le urmeaza. Conformismul individului este mult mai mare fata de versiunea grupului din care face parte, daca el este pus sa-si exprime opinia n public. Durata de "viata"a zvonurilor a fost apreciata diferit de detinuti;cel mai mult se pare ca rezista cele care primesc confirmari partiale din partea mijloacelor de informare n masa.

18. Frica si decaderea n penitenciar

Nu este prea greu sa ne nchipuim suferintele prin care trece un detinut care vine pentru prime data n penitenciar:o ambianta cu reguli neclare, oameni necunoscuti si ostili, obligatia de a te supune unuia sau altuia, lipsa unui refugiu n care sa te simti n siguranta. Toti colegii de celula sunt cu ochii pe tine, ncerci sa te arati puternic dar nu poti pacali pe nimeni, singuratatea te copleseste[52]:atunci ti se ntinde o mna, ti se da o tigara, ti se explica ce se ntmpla daca nu faci cutare lucru, cum sa eviti contactele neplacute. . . Vrei sa fii recunoscator, sa multumesti ntr-un fel pentru sfaturi:devii sincer, prezinti n amanunt situatia ta si a familiei, ce ajutor astepti de la un avocat sau nu stiu ce persoana influenta, cti bani pui la bataie pentru a fi din nou liber. . . . De fapt, cel cu sfaturile asta astepta:sa te destainui ca sa te poata manipula. Nu dupa mult timp ti dai seama ca s-a profitat de tine conform unui scenariu exersat cu succes de nenumarate ori, si, atunci, ti se face frica. . . . Frica n penitenciar are pentru detinut mai multe surse care actioneaza simultan asupra lui:actiunile altor detinuti pentru a-l intimida, amenintarile facute n fata martorilor(care sperie mai mult dect cele facute ntre patru ochi), deposedarea de bunuri personale, fapt care afecteaza puterea de a supravietui a individului, incertitudinea permanenta, teama de denuntatori, zvonurile(care-l fac pe detinut sa treaca de la o mare speranta la o mare disperare si invers), conduitele arbitrare ale unor gardieni care l deruteaza pe detinut(acesta nemaistiind criteriile pentru conduita corecta). Aurora Liiceanu considera ca "ura, ca amestec de ostilitate, intoleranta si agresivitate, este ndreptata catre acele persoane sau grupuri care l fac pe individ sa se simta ntr-o situatie de inferioritate", [53]

n penitenciar frica poate lua mai multe forme:frica pentru propria viata[54], frica de o boala incurabila sau rusinoasa, frica de a-si pierde virilitatea(fapt care duce la pierderea respectului de sine-cf. lui Bettelheim), frica de a cadea prada disperarii(pe care ceilalti detinuti o considera contagioasa-cf. lui Bettelheim), frica de a cadea ntr-un strat de detinuti considerati subumani si care pot fi loviti de ceilalti(cf. lui Bettelheim). n acest context, remediile pentru frica resimtita de un detinut sunt destul de numeroase:cautarea unui statut care sa te protejeze, alianta cu un detinut puternic, izolarea de ceilalti(a nu vorbi, a nu comenta), crearea unei aparente de om slab si nefericit, vaicareala permanenta.[55]La acestea se mai adauga unele modalitati pe care nu le ntlnim dect n penitenciare:a face astfel nct sa fie considerat distins si important de catre gardieni, a anticipa exigentele personalului chiar cu riscul de a deveni mai rau dect este necesar, a face provizii de alimente, a elabora un stil de viata bazat pe compromisuri, a elimina semnele de superioritate care ar atrage ostilitatea gardienilor(ochelarii cu rama scumpa, a construi o imagine mitica a persecutorului pentru a face suportabile persecutiile(Bettelheim). Alte strategii pentru a face fata multiplelor solicitari din lumea detinutilor ar fi. evitarea prieteniilor strnse(oamenii frustrati nu leaga prietenii trainice), asi varsa agresivitatea asupra minoritarilor slabi, a inventa zvonuri din dorinta de prestigiu si ncurajat de aviditatea altora de a asculta, replierea pe sine pentru a se proteja de deceptii, a ncerca sa te opui gardienilor pentru a-ti dovedi ca ei sunt atotputernici. Cel abandonat are o nevoie crescuta de securitate si deseori "se refugiaza n boala spernd ca prin martiraj sa obtina mila sau ntelegerea celui plecat si alianta cu anturajul impresionat de aceasta suferinta".[56]n acest sens, Bettelheim concluziona: "aici totul este permis n masura n care te ajuta sa supravietuiesti". Se ajunge la anumite stiluride relationare pe care le folosesc detinutii n efortul lor de a face fata greutatilor vietii de detentie. Astfel, vom ntlni detinutul care se teme sa nu fie respins de ceilalti colegi sau de personal si face tot ce doresc acestia("martirul"), detinutul care se teme sa nu fie abandonat de partenerii de celula deoarece simte ca nu va putea face fata lumii din nchisoare(de celula, de colegi, de program), cel care se teme de a nu fi nteles corect de nimeni din jurul sau, cel care se teme de propria slabiciune si ca urmare se teme sa-si exprime deschis framntarile sufletesti. [57] ntr-un mediu penibil si frustrant n care efortul de adaptare a epuizat resursele persoanei, nu mai ramne dect recurgerea la mecanisme psihologice de aparare care sa permita individului sa reziste o perioada nedefinita universul an care traieste. Aceste modalitati de aparare pot fi de mai multe feluri:imature(somatizare, hipocondrie, introspectie, comportament pasiv-

agresiv proiectie, regresie, retragereautista), nevrotice(deplasare, disociatie, inhibitie, intelectualizare, izolare, reprimare, sexualizare), narcisiace(negare, distorsiune, proiectie)sau mature(anticipare, umor, ascetism, sublimare, altruism)[58]. La detinutii cu pedepse lungi, dupa mai multi ani de sedere n penitenciar , se constata schimbari majore la nivelul conduitei si chiar al personalitatii. au un comportament cameleonic n orice situatie, urmarind doar propriul avantaj(material si biologic, cel mai frecvent), renunta la orice initiativa, vechile convingeri sunt abandonate, mncarea devine un obiect esential pentru sine, pndeste orice mprejurare n care-i poate " pica"ceva, este excesiv de amabil cu cei puternici si cei care primesc pachete consistente de la familie, n public si traste picioarele, semn al suferintei si neajutorarii, obiectele si alimentele devin mai importante ca viata, si tradeaza colegii pentru avantaje ridicole, inventeaza evenimente si informatii pentru a beneficia de atentia personalului, si produce rani serioase doar pentru a scapa de o pedeapsa minora("Pe masura ce trece timpul . . . majoritatea detinutilor nu mai fac diferenta ntre suferintele minore si cele majore. Acestia au ajuns la un stagiu avansat de dezintegrare a personalitatii si par ca niste copii nefericiti. Detinutii si-au construit astfel o nisa de rezistenta ntr-un mediu n care nu exista posibilitatea de lupta si nici de evadare"). Simona Popescu considera ca apatia este o forma de disperare a celui lovit, umilit, distrus, este o forma de aparare ntr-un mediu meschin si mediocru, este o forma de capitulare, de abrutizare, un sentiment al inexistentei, este un stil de viata prin eliminarea amintirilor, este o revolta muta, pietrificata. . . . n alte cazuri, detinutii pot deveni distructivi mai ales atunci cnd sentimentul de neputinta l copleseste:reactiile lor se ndreapta spre alti detinuti, spre obiectele din ambianta sau spre propria persoana "individul izoloat si neputincios este mpiedicat n realizarea potentialitatilor sale senzoriale, emotionale si intelectuale. i lipseste securitatea interioara si spontaneitatea, care sunt conditiile acestei realizari. . . S-ar parea ca doza de distructivitate ntlnita la indivizi este proportionala cu masura n care este mpiedicata expansivitatea vietii".[59] Cnd are loc autoranirea, greva foamei sau suicidul unui detinut l plaseaza pe acesta n postura unui actor care polarizeaza atentia colegilor pentru timpul n care i se acorda primul ajutor. Pentru restul condamnatilor gestul acestuia nu semnifica dect slabiciune si confuzie ntr-un "azil al deznadejdii"[60]. n schimb, gaedienii devin banuitori:oare ce-o urmari?ce nu-i convine?. . . Asemenea conduite sunt destul de frecvente la detinutii singuri pe lume si dezorientati n fata vietii. Pentru cel aflat n aceasta situatie "valoreaza mai mult sa-l nsotim, sa-l ajutam sa se maturizeze dect sa-i facem morala". Din pacate, desi n nchisorile din lumea ntreaga sunt foarte multi detinuti, reteaua lor de suport social este foarte redusa. Jim Oxford considera ca fiecare individ se gaseste ntr-o retea sociala constituita de ansamblul relatiilor sale sociale relativ constante, fie ele directe, fie indirecte. El precizeaza ca reteaua de suport social

este doar o parte a relatiilor individului, si anume cele care corespund si satisfac nevoile psihosociale ale acestuia n cursul vietii sau n situatii de criza, asiguemdu-i un sprijin afectiv si instrumental. Desigur, retelele sociale variaza de-a lungul ciclurilor vietii dupa statutele si rolurile atinse si exercitate, dupa contextele socio-culturale, dupa obiceiuri si traditii, dupa clasa sociala si dupa zona de existenta a subiectului. Devine evident ca n cursul executarii pedepsei privative, persoanele semnificative pentru detinut ramn "afara", ca n penitenciar, cu greu gasesc pe cineva dintre colegii sinceri, dispusi sa-l ajute la nevoie si n momentele de cumpana. Odata n plus ntelegem dificultatile gardienilor care lucreaza zi de zi cu detinutii:ei suntadevarati manageri ai aptiei si disperarii, normali ntr-o lume de bolnavi ai timpului, singurele repere morale ntr-un univers confuz si cenusiu. . . "Gardienilor nu le este dat sa traiasca n lux si . . . daca ei obtin satisfactii prin rolul pe care-l au, acestea se datoreaza sentimentului de superioritate si celui al datoriei asa cum se cuvine"[61].

[1] R. M. Stanoiu si colectiv, Drept penal-partea generala, Editura Hyperion, Bucuresti, 1992, pg. 13
2 E. Ferri, Principii de drept criminal, Editura "Revista pozitiva Penala", Bucuresti, 1940, pg. 1

[2] [3]

R.M.Stanoiu si colectiv,Drept penal-partea generala,Editura Hyperion,Bucuresti,1992

Bogdan T.,Santea I.,Cornianu R., "Comportamenrul uman n procesul judiciar",Editura Serviciul Editorial si Cinematografie,Bucuresti,1983.
[4] J.Ellul, [5] [6] [7] [8] [9]

"Deviances et deviants",Edition Eres,1992,pg.

Mitrofan N.,Zdrenghea V.,Butoi T., "Psihologie judiciara",Editura sansa,Bucuresti,1992 G.Liiceanu, "Tragicul",Editura Humanitas, 1993 Gnju T., "Discurs despre morala",Editura Junimea,Iasi,1981,pg.44-47 Catineanu T., "Elemente de etica",vol.I,Editura Dacia,Cluj-Napoca,1982,pg.93 I.Tudosescu, "Actiunea umana si dialectica vietii sociale",E.P.,Bucuresti,1980,pg.120

Georges Sliwowski, "Sociologia timpului si pedeapsa privativa de libertate",in "Revue de science criminalle et de droit penal compare",Paris,1974
[10] [11] [12]

Ribot,Th., "Logica sentimentelor",E.S.E.,Bucuresti,1988,pg.77 Lemire,Guy, "Prison inivers totalitaire",1991,Geneve

[13]

Golu,P., "Psihologie sociala",E.D.P.,Bucuresti,1974,pg.65

[14] N.Mitrofan,V.zdrenghea,T.Butoi, "Psihologie juciciara",Casa de editura si presa "sansa"S.R.L.,Bucuresti,1992,pg.309

[15] [16] [17]

K.Horney, "The neurotic Personality of Our Time",Norton,1964,pg.93 R.Merton, "Elements de theorie et de la methode sociologique",Paris,Plon,1965

D.Szabo, "Societe de masse et inadaptation psychoculturelle",Revue francaise de sociologie",Paris,1965

[18]

Lombroso,C., "Omul delincvent",Editura Maiastra,Bucuresti,1992

[19] .Szabo,D., "Criminologie"Les Presses de l'Universite du Montreal,cap.III,Montreal,Canada,1965 [20] "Revista de stiinta penitenciara"nr.1-2/1990,Editata de Directia Generala a Penitenciarelor,pg.31-67 .N.Bogatu, "Dimensiuni individuale si psihosociale ale capacitatii de adaptare la cerintele specifice de rol",rezumatul tezei de doctorat,Universitatea Bucuresti,1991,pg.7-8
[21]

[22] G,.Liiceanu "Tragicul",Editura Humanitas,Bucuresti,1993,pg.13 [23] Fred P.Luciani, "Classifying offenders serving life sentences",In Forum.Recherche sur l'actualite correctionnelle,revista publicata de Serviciul Corectional Canadian,vol.12,nr.3/2000
[24] James [25]

Elder-Ennis, "Managing Lifers"n Prison Service journal,nr.122/1999

F.J.Porporino, "Diversite des reactions a l'emprisonnement prolonge:consequences pour la gestion des detenus condamnes a de longues peins",Service Correctionnel du Canada,Ottawa,R-10/1991
[26] [27]

.B Bettelheim, "Le coeur conscient",Editions Laffont,Collection Pluriel,Paris,1993

Andrew Coyle, "A Human Rights Approach to Prison Management.Handbook for prison staff",International centre for Prison Studies,London,2002,pg.145 [28] Susan Lloyd, "An examination of the utility of an officer behavioural checklist in measuring distruptiveness/conformity of long term prisoners,in The Journal of Prison Service Psychology",vol.3,nr.1,1997,pg.46-64
[29]

Elizabeth Holsted, "The Other Lifers"n "Prison ServiceJournal",nr.122/1999

[30] .Philippe Combessie, "Sociologie de la prison",Editura la Decouverte,Paris,2001,pg.54

[31] Jean-Paul

Jean, "Les detenus dangereux"n "Le controle des conditions de detencions dans les prisons d'Europe",France,october,1996

[32] Jean

Pinatel, "La Criminologie",Les Editions ouvrieres,Paris,1979,cap.I-IV,pg.123-178

[33] .R.Garofalo, "La Criminologie",F.Alcan,Paris,1890,pg,329 1.Jean Pinatel, "La Criminologie",pg.143

[35] J.Pinatel,Traite de droit [36] J.Pinatel, [37]

penal et vde criminologie,tomul III,Dalloz,Paris,1975,pg.432

"La criminologie",Les editions ouvriers,Paris,1979

Cannat P., "La reeducation des deliquants recidivistes",Paris 1Amelun,1955

[38] Aubusson de C.B., "hommes,peines et infractions:la legalite de l'inegalite",Anne sociologique,1985,XXXV,pg.275-309 [39] Faugeron,C., "Le boulaire",J-H,pg.20 1. Dobrinoiu V.,Nistoreanu Gh., "Drept penal",Editura Atlas Lex,Bucuresti,1994 [41] L.Mnruta, "n Dilema"nr.412/2001 [42] .Eysenck H.,Eysenck M., "Descifrarea comportamentului uman",Editura Teora,Bucuresti,1998
[43]

.P.M.Mbanzoulou, "La reinsertion sociale des detenus",L'harmatton,Paris,2000,pg.202

[44] Mitrofan N., "Aspecte privind relatia etic-juridic-psihologic",Revista penitenciara,nr.3,Bucuresti,1995 [45] Paulescu N. "Instincte,patimi si conflicte",Editura Fundatia Anastasia,Bucuresti,1995
[46]

Floru R.,"Stresul psihic",Editura Enciclopedica,Bucuresti,1974

[47] Jean Jaquest

Hyest ,Guy Pierre Cabanel,Raport al comisiei de ancheta privind conditiile de detentie n asezamintele penitenciare din Franta,adoptat de Senat la 10 feb,2000 tomul 1,nr.449,pg 123
[48] [49]

G.Deshaies,Psychologie du suicide ,P.U.F.,Paris 1947 I.Biberi,Viata si moartea n evolutia universului,E.E.R.,Bucuresti,1971,pg.124

[50] S.E.Radulescu

,Devianta,criminalitate si patologie sociala,Editura Lumina Lex,Bucuresti,1999,pg.241 ogoe ,Tentativa suicidala si suicidul n mediul penitenciar.Semnificatii si modalitatii de prevenire n Revista Administratiei Penitenciare din Romnia ,nr2/2002
[51] Sorina [52] [53]

E.Zamfir ,Psihologie Sociala.Texte alese,Editura Ankarom,Iasi,1997,pg 181/182 A.Liiceanu,Nici alb,nici nergru,Editura Nemira ,Bucuresti ,2000,pg.92

Cu ct o viata este mai lipsita de un tel anume ,cu att devine mai pretioasa;sensul vietii ajunge sa fie acela de a tremura pentru ia,-G.Baclanov,n Dilema nr.275
[54]

" Vaicareala denota existenta unui numar foarte scazut de instrumente comportamentale n fata competitiei vietii"- M.Toma in Dilema nr. 153 /1995
[55]

Fl.Tudose,Psihopolitica-Fals tratat de psihopatologie sociala,Editura Infomedica,Bucuresti ,1996,pg.61

[56] [57] [58] [59] [60]

I.Holdevici ,Psihoterapia ansietati,Editura Dual Thec,Bucuresti ,2002 cap12... C.Gorgos ,Dictionar enciclopedic de psihatrie ,Editura Medicala ,Bucuresti ,1987,pg.249 E.Fromm,Frica de libertate,Editura Theora,Bucuresti ,1998 pg.157/158 G.Minois ,Istoria sinuciderii ,Editura Humanitas ,Bucuresti,2002 ,Pg.214 si libertate ,Editura stiintifica,Bucuresti ,1995 pg 29.

[61] S.A.Barnett,Biologie

Concluzii
Aceasta lucrare subliniaza faptul ca problemele aparute n mediul penitenciar apartin ntr-o mare masura psihologiei.Specificul institutiei penitenciare consta n faptul ca nici un membru al personalului nu este n mod srict un functionar,fapt datorat att dimensiunii umane a activitatii cotidiene,ct si sarcinii nestructurate ce o are cea mai mare parte a personalului. Ar trebui ca penitenciarul sa organizeze pedeapsa conform unui proiect de transformare a personalitatii detinutilor,nsa cu trecerea timpului,penitenciarul a evoluat de la suferinta ascunsa de o arhitectura masiva si aparata de secretul administrarii,la o penalitate nediferentiata,abstracta si confuza.ntoarcerea eticului n problematica penologica este la ordinea zilei.Vechile concepte de analiza a criminalitatii sunt completate cu cele venite din domeniul drepturilor omului.La procedurile represive specifice domeniului penitenciar,stiintele umane ,adauga pe cele ale medierii,compensarii si concilierii interumane.Pentru a ntelege mai bine ndatoririle avute,trebuie sa ne aprofundam cunostintele ce au legatura cu drepturile omului.Iar una din particularitatile nchisorii rezida n diversitatea obiectivelor contradictorii pe care trebuie sa le atinga:pedepsirea,intimidarea si readaptarea. Cresterea numarului de detinuti este determinata de sporirea violentei si mai putin de cresterea criminalitatii n general.De aceea detinutii nu reprezinta

ntreaga populatie delincventa ci mai ales infractorii cei mai vulnerabili la controlul social:minorii,somerii,strainii.n acest context,vom avea parte de o crestere a inegalitatilor sociale.Astfel,somajul motiveaza crima acolo unde ambianta sociala este pregatita pentru aceasta:privatiune sociala crescuta,nivel de scolarizare redus,familii cu tensiuni,copilarie trista. Penitenciarul este o institutie patogena care depersonalizeaza individul si-l face sa devalorizeze lumea si pe sine nsusi,si ce e mai grav,permite obisnuirea cu acest mediu.Cu siguranta efectele succesului sau rsecul tratamentului penitenciar trebuie privite cu toata atentia deoarece ele pot difuza si n anturajul celui abia liberat din nchisoare.Filozofia detinutului poate fi fomulata astfel:"Pedepsele scurte sunt un nonsens pentru ca nu reprezinta o veritabila eliminare,iar pedepsele lungi sunt substitutul umanist al condamnarii la moarte".n timpul sederii n penitenciar se instaleaza unsentiment de deriva,de nstrainare:aceasta deoarece pedepsele scurte sunt traite ca un dezastru iar cele lungi iau aspectul unui mod de viata cu multiple nuante patologice.De aceea,sunt necesare sperante rezonabile privind ritmurile schimbarilor n institutia si microgrupurile carcerale.Oricum,un corp social sanatos implica un numar suficient de locuri n penitenciare. Functia terapeutica a justitiei penale trebuie prelungita si n timpul executarii pedepsei cu nchisoarea si dupa liberarea detinutului. Politica penitenciara va trebui abordata n contexctul politicii sociale obisnuitenvatamnt,sanatate,servicii-fara a face din ea un domeniu distinct.Aceasta nseamna ca viata de zi cu zi din penitenciareste mai complexa dect regulamentele formulate si personalul care lucreaza n contact direct cu detinutii actioneaza n spiritul si nu n litera lor,ca distanta dintre scopurile oficial invocate si cele efectiv atinse este mare si ca mai este mult de facut n privinta coerentei interne a sistemului penitenciar. Ideea unei reforme penitenciare este acceptata la toate nivelele ierarhiei institutionale si n rndul personalului care lucreaza nemijlocit cu detinutii.Aceasta pentru ca atitudinea fata de schimbare n aceasta perioada exprima si atitudinea personalului fata de nchisoare si functiile ei sociale.Practic,toate activitatii penitenciare sunt regndite:conceptele fundamentale,tipul de autoritate,relatiile externe,normele interne,capacitate de de diagnoza si prognoza,categoriile de detinuti,coerenta organizationala,etc.Reforma penitenciara ncepe abia dupa schimbarea relatiilor dintre gardieni si detinuti,odata cu trecerea de la frica si ostilitate la educare si ajutor.Aspectul coercitiv poate lipsi n relatiile interumane dintr-o nchisoare.zidurile descurajeaza ndeajuns.

Oamenii au o conduita morala doar cnd au ceva de aparat:prestigiu,functii,avere,stima celorlalti,speranta unei schimbari n bine.Acest lucru este valabil si pentru personal si pentru detinuti.Criza personalului n nchisori se va mentine atta timp ct societatea civila nu va avea ncredere n nchisorile ei,atta timp ct nu va considera munca personalului ca perticipnd/conditionnd serviciul public al justitiei.