Curs 2

Scopul dreptului penal este de a apara valorile sociale esentiale ale societatii impotriva infractiunilor. Scopul dreptului penal
este pus in evidenta de politica penala, ca parte a politicii generale a statului.

Politica penala – lit de specialitate – un ansamblu de procedee susceptibile sa fie propuse legiuitorului sau care sunt efectiv
folosite de acesta la un moment dat intr-o tara determinate pt combaterea criminalitatii; este o parte a politicii generale ale
statului si se refera la masurile si mijloacele ce trebuie adoptate si aplicate pentru prevenirea si combatarea fenomenului
infractionalitatii intr-o anumita tara si intr-o perioada determinata.
Apararea valorilor sociale se realizeaza prin mijloace juridice si extrajuridice de ordin economic, social, cultural, educative, dar
si prin mijloace extrapenale de drept administrative, de drept privat, de dreptul muncii.
Atat actiunea preventiva speciala, cat si reactia represiva, ca laturi ale politicii penale, se realizeaza in pp prin intermediul dr
penal. Mijloacele si masurile propuse de stiinta politicii penale pt prevenirea si combaterea criminalitatii dobandesc eficienta
numai in masura in care sunt acc in cadrul politicii generale si presupun realizarea unei concordante perfecte intre politica
generala si penala a st respectiv.

Sarcinile dreptului penal

 Asigurarea prevenirii infractiunilor prin incriminarea faptelor periculoase si prin amenintarea cu sanctiuni a celor care
au savarsit fapte periculoase.
 Asigurarea cadrului legal de realizare a functiei de aparare sociala. Acest lucru presupune aratarea in lege a faptelor
periculoase pentru valorile sociale si a sanctiunilor. Aceasta functie asigura ocrotirea valorilor sociale si ocrotirea
 Asigurarea dezvoltarii noilor valori sociale care apar in societate.

Legaturile dreptului penal cu celelalte ramuri de drept

Dreptul penal are legaturi cu toate ramurile din sistemul romanesc. Cea mai stransa legatura este cea cu dreptul procesual penal;
dreptul penal se numea drept material si dreptul procesual penal se numea drept penal formal. Prin normele dreptului penal
sunt stabilite faptele care sunt infractiuni, pedepsele si raspunderea penala ce revine persoanelor care savarsesc infractiuni, iar
prin normele dreptului procesual penal este stabilita procedura de tragere la raspundere penala a celor vinovati de savarsirea
infractiunilor. Legatura stransa dintre cele doua este evidentiata de corelatia dintre raportul juridic penal si raportul juridic de
drept procesual.

Cu dreptul constutional se interfereaza in ocrotirea relatiilor sociale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii
puterii de stat. prin normele penale sunt incriminate faptele ce pun in pericol statul si alte valori ale societatii. Cu dreptul civil se
interfereaza in apararea relatiilor patrimonile si personale nepatrimoniale, formeaza obiect de reglementare al dreptului civil,
impotriva faptelor periculoase.

Stiinta dreptului penal

Stiinta dreptului penal este o ramura a stiintelor juridice si reprezinta un ansamblu de teorii, idei,conceptii cu privire la dreptul
penal. Ea explica si fundamenteaza necesitatea si sarcinile dreptului penal, metodele si mijloacele de prevenire si combatere a
fenomenului infractional.
 obiectul stiintei dreptul penal este reprezentat de dreptul penal ca ramura de drept.
 Sarcinile stiintei dreptului penal:
 Studierea normelor juridice si a institutiilor dr penal
 Descifrarea vointei legiuitorului, in scopul de a afla care e finalitatea normelor juridice penale
 Studierea practicii juridice penale, pt a observa concordanta dintre solutiile practice expr in normele penale
 Propunerea modificarilor legii,astfel incat practica judiciara sa devina unitara
 Propunerea perfectionarii normelor care nu sunt suficient de precise.

Stiintele penale (criminale) sunt stiinte sociale care studiaza fenomenul complex al infractionalitatii sub aspectul naturii,
etiologiei lui si al fundamentarii stiintifice a mijloacelor prin care poate fi prevenit si combatut.
 Criminologia-cea mai importanta dintre acestea, se ocupa cu studierea cauzelor care determina comiterea
infractiunii,propunand si masuri pentru prevenirea acesteia. Este o stiinta complexa ce inglobeaza in ob ei de studio
discipline precum antropologia criminala, sociologia criminala, statistica penala.
 Penologia se ocupa cu studierea pedepselor si a celorlalte sanctiuni de drept penal sub raportul eficacitatii acestora in
prevenirea si reprimarea faptelor periculoase, precum si de elaborarea unor propuneri de imbunatatire a calitatii acestora.
 Stiinta penitenciara studiaza modul de organizare si functionare a locurilor de executare a pedepselor privative de
libertate.
 Criminalistica reprezinta un ansamblu de cunostinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice destinate
descoperirii, cercetarii infractiunilor, identificarii persoanelor implicate in savarsirea si prevenirii faptelor antisociale.

1
 Medicina legala studiaza problemele patologiei umane legate de viata, sanatatea si activitatea omului ca fapte incriminate
sau relatii sociale protejate de lege.
 Politia stiintifica studiaza urmele lasate de infractor pentru identificarea acestuia.

Principalele scoli si curente de politica penala

1. Aparitia scolilor de politica generala :
a. Politica penala si gandirea juridico-penala in Antichitate : nivelul scazut al dezv cunostintelor despre om si societate in
antichitate a facut ca preocuparile cu privier la scopuli si ratiunea pedepsei sa fie neinsemnate. Se considera ca
pedeapsa=razbunare pt raul produs de infractor. Pedeapsa era lipsita de orice finalitate preventive si notiunea de vinovatie
nu era cunoscuta.
b. Politica penala si gandirea juridico-penala in Evul Mediu : fundamental represiunii nu mai era razbunarea , ci
expiatiunea=ispasirea de catre infractor a culpabilitatii sale, asigurandu-se exemplaritatea pedepsei. Pedepsele trebuiau sa
fie crude, grele, intimidante, continua sa aiba character retributive=se aplicau pt savarsirea faptei, dar erau si un mijloc de
indreptare a infractorului. Domina conceptia potrivit careia omul este liber, inzestrat cu libertatea de vointa(liber arbitru) si
de aceea trebuie sa dea seama pt fata sa in fata societatii si sa suporte pedeapsa.
Spre sf Evului Mediu, in epoca Iluminismului -> 2 mari teorii pe planul gandirii social-juridice :
- Teoria dr natural (Grotius, Puffendrof s.a) : dreptul isi are originea in firea omului, iar pedeapsa si represiunea=necesare pt
mentinerea si dezv societatii
- Teoria contractului social (Hobbes, Rousseau, Locke) : oamenii primitive renunta la libertatea lor deplina printr-un accord
tacit si accepta sa se supuna regulilor vietii in colectivitate, pedeapsa si represiunea = consecinte logice ale incalcarii
,,contractului” initial.
! in ambele teorii, pedeapsa si represiunea – rol utilitar !

2. Doctrina clasica sau Scoala clasica → cuprinde teoriile, conceptiile, prindiciipe care s-au dezvoltat si au animat Revolutia
Franceza din 1789 si care au fost mentinute in lucrarile lui Montesquieu, Rousseau, Cezare Beccaria, Bentham.
Doctrina clasica a fundamentat si a sistematizat principiile politicii penale moderne: legalitatea infractiunilor si pedepselor,
egalitatea in fata legii penale,umanizarea pedepselor si a regimului de executare a pedepselor privative de libertate,
raspunderea penala personala.

Cezare Beccaria publica o lucrare in 1764, ce examineaza justitia penala si legislatia penala din timpul sau. Se ridica impotriva
pedepsei cu moartea, pedepsei corporale, inumane degradante. Sustine promovarea principiului legalitatii, se ridica impotriva
arbitrariului.

In lucrarea sa “Principii di diritto criminale”, Enrico Ferri :

 A stabilit ratiunea si limitele pedepsei si ale dr de a pedepsi
 S-a opus cruzimii pedepselor si a modului de executare, propunand abolirea pedepsei cu moartea, a pedepselor
corporale si infamante, propunand imblanzirea pedepselor
 A propus garantii pentru individul infractor in cursul procesului penal.

Scoala clasica aprecia ca infractiunea si pedeapsa sunt entitati juridice abstracte, neexistand legatura intre ele.
In conceptia scolii, individul se bucura de libertate si de vointa in actiune, e liber sa aleaga intre bine si raul,se bucura de liber
arbitru. Pedeapsa este o justa sanctiune, o reparatie a raului cauzat. Dreptul penal trebuie sa se ocupe doar de reactia represiva,
nu si de lupta impotriva criminalitatii sub aspect preventiv. O astfel de conceptie potrivit careia individul se bucura de libertate
deplina nu a fost benefica si nu a impiedicat savarsirea infractiunilor.
Scolii clasice i-a fost reprosat ca a pastrat caracterul retributiv- > pedeapsa,privita ca o reparatie a raului cauzat, are caracter
retributive si trebuie sa fie stabilita in raport cu gravitatea infractiunii si vinovatia infractorului/
Principiile scolii vor fi receptate de legislatia penala de mai tarziu si principiul legalitatii pedepsei si egalitatii in fata legii vor
deveni principii unanim acceptate.

3. Doctrina pozitivista sau Scoala pozitivista → Isi datoreaza numele metodei inductive sau positive bazate pe observatie si
experiment, metoda folosita in stiintele naturii si in cercetarea fenomenelor juridico-penale. Intemeietorii: Cezare Lombroso
- 1876 - Omul criminal, Enrico Ferri - Sociologia criminal,1881, Raffaele Garofalo. Doctrina pozitivista cuprinde un ansamblu
de idei si conceptii cu privire la natura si cauzele fenomenului infractional, precum si cu privier la caile si mijloacele de lupta
impotriva acestui fenomen.

In conceptia acestei scoli, infractiunile sunt un fenomen natural si social inainte de a fi un fenomen juridic, infractorul nu este
liber in manifestarile sale, ci absolut determina de factori criminogeni de ordin biologic, social. Raspunderea infractorului are ca
temei necesitate apararii sociale. Reactia antiinfractionala trebuie sa corespunda periculozitatii infractorului si sa se realizeze
prin masuri adecvate acestei periculozitati.

2
Pentru prima data se pune problema prevenirii unor astfel de fapte si eliminarea din societate, in cazul criminalilor innascuti,
alienati sau din obicei, ori prin masuri de tratament, in cazul infractorilor de ocazie sau pasionali.

Scoala propune masuri de siguranta pentru prevenirea comiterii faptelor periculoase. Sub influenta acestei scoli, masurile de
siguranta au fost introduse in legislatiile penale ulterioare. Doctrina pozitivista a orientat cercetarile spre natura si cauzele
fenomenului infractional, ca si spre persoana infractorului.
Doctrine pozitiviste i s-a reprosat faptul ca aceasta conceptie determinista asupra conduitei omului neaga capacitatea omului de
autodeterminare.

4. Sisteme eclectice → au aparut ca o necesitate a concilierii celor doua doctrine, clasica si pozitivista, incercand sa imbine
avantajele pe care acestea le ofereau in lupta contra criminalitatii.

a. A treia scoala italiana (Terza Scuola) → denumita si Scoala critica, are ca reprezentanti pe B.Alimena, E.Carnevale. In cadrul
acestei scoli, se imbina de la Scoala pozitivista conceptia privind etiologia naturala a criminalitatii, iar de la Scoala clasica,
raspunderea morala a infractorului. Considera ca pedeapsa trebuie sa si pastreze caracterul aflictiv si admite masurile
preventive ale Scolii pozitiviste.

b. Scoala pragmatica → ideile au fost formulate de Quintiliano Saldana, care critica ideile promovate de cele doua mari scoli.
Propune drept criteriu de verficare al valabilitatii tezelor, criteriul practic, intrucat numai experienta(rezultatele practice)
pot confirma valoarea unei masuri.

c. Doctrina politico-criminala → a fost promovata in cadrul Uniunii Internationale de Drept Penal(UIDP) fondata in 1889 de 3
penalisti ai vremii : Franz von Liszt, Adolphe Prins si Georg von Hamel. Penalistii vremii promoveaza conceptia politico-
criminala, propunand neutralitatea in lupta dintre liberal arbitru si determinismului criminal, luarea in considerare a starii
periculoase a infractorului, utilizarea pedepselor si a masurilor de siguranta. In 1914, UIDP isi inceteaza activitatea, insa este
fondata Asociatia Internationala de Drept Penal. Aceasta este cea mai larga organizatie stiintifica international
neguvernamentala de drept penal si tine congrese periodice pe diferite teme privind dezvoltarea dreptului penal.

5. Doctrinele apararii sociale → apararea sociala se prezinta ca o umanizare a justitiei penale. Apararea sociala a fost
fundamentata stiintific in ceea ce priveste ratiunea contrangerii penale de Scoala pozitivista. A fost sustinuta de Adolphe
Prins. Negand responsabilitatea morala si pedeapsa retributiva, apararea sociala preconize apararea sociala prin masuri
vizand periculozitatea faptuitorului si nu pedepsirea periculozitatii acestuia. Dupa Al Doilea RM, promoveaza o noua
conceptie conf careia apararea sociala nu trebuia sa aiba drept scop apararea societatii de infractori, ci mai degraba
apararea infractorilor de societatea care refuza sa ii inteleaga.

a. Apararea sociala subiectivista → este promovata de Filippo Gramatica. Autorul neaga notiunea de infractiune si propune
inlocuirea dreptului penal cu apararea sociala, pe care o considera ramura autonoma de drept. Este negate instituitia
infractorului. Indivizii sunt sociali sau antisociali, iar fata de cei antisociali trebuie sa se ia masuri de siguranta. Renuntarea la
institutiile dreptului penal lasa o poarta deschisa arbitrariului, creeaza pericol pentru libertatea persoanei

b. Noua aparare sociala → promovata de Marc Ancel. Considera ca este necesara o definitie legala a infractiunii. Se opune
dogmelor dreptului clasic, apreciind ca prezumtia de cunoastere a legii nu este realista. Noua aparare sociala considera ca
este importanta cunoasterea personalitatii individului, intocmindu-se un dosar de personalitate la a carui intocmire sa
participe echipe de tehnicieni specialisti in observatii asupra persoanei : medici, psihologi, sociologi, criminologi etc.
Cunoscand personalitatea infractorului din acest dosar, judecatorul urmeaza sa stabileasca masura de socializare adecvata :
aplicarea unei pedepse/luarea unei masuri de siguranta.

6. Sisteme contemporane
a. Neoclasicismul contemporan : considera necesara mentinerea caracterului retributiv al pdepsei, corespunzator
responsabilitatii infractorului; apreciaza ca resocializarea infractorului nu se poate concepe fara condamnare morala a
conduitei lui antisociale. Pedeapsa se intemeiaza pe vinovatia infractorului, dar natura si gravitatea acesteia trb sa
corespunda posibilitatii infractorului de a se indrepta sub influenta ei.

b. Neopragmatismul contemporan : este rezultatul neincrederii in sistemele de politica penala. Reprezentantii acestui
current recomanda sa se tina seama de realitate care arata ca responsabilitatea umana este un fapt de viata, iar functia
retributiva si intimidanta a pedepsei reflecta o reactie de masa de care nu se poate face abstractie fara riscul unor
reactii vindicative din partea victimelor.

3
 c. Tendinte actuale in politica penala : normele penale in vigoare intereseaza doar pt a dovedi distanta care exista intre
exigentele legii si cee ace gandesc si simt destinatarii ei. Ca solutii de politica penala se recomanda :
- Dezincriminarea actelor de conduit ce nu au caracter penal evident
- Distinctia intre actele tolerabile si cele intolerabil; cele tolerabile trb sa fie acceptate si tolerate ca urmare a faptului ca
oamenii sunt diferiti
- O mai buna convietuire intre oameni, sporirea capacitatii de a tolera actele de conduit omenesti tolerabile, iar
incriminarea si sanctionarea faptelor grave sa conduca la perfectionarea omului

Evolutia dreptului penal roman

 Codul penal de la 1865 → marcheaza inceputul dreptului penal modern. Este copiat in mare parte dupa Codul penal
francez de la 1880 si unele modificari din 1883 si cu unele imprumuturi din Codul prusian de la 1851.
In acest cod sunt reflectate principiile Scolii clasice: legalitatea infractiunii si pedepsei, responsabilitatea morala a
infractorului, egalitatea in fata legii penale, umanizarea pedepselor.
Acest cod nu prevedea pedeapsa cu moartea, confiscarea averii si nici pedepsele corporale.
Prevedea pedeapsa muncii silnice pe viata.

 Codul penal de la 1937 → era menit sa asigure unitatea legislative a Romaniei dupa realizarea Marii Uniri de la de la 1
decembrie 1918. Acesta a intrat in vigoare la 1 ianuarie 937 si a realizat un progres insemnat pe plan legislative, fiind
elaborat pe baza principiilor democratice si progresiste specific societatii romanesti de atunci.
Au fost introduse masurile de siguranta si masurile educative pentru delincventii minori. Codul penal era impartit in
Partea generala si Partea speciala. Infractiunile erau impartite in crime si pedepse. Aceste cod nu prevedea pedeapsa cu
moartea.