Tema nr.

1
REGULI DE BAZĂ PRIVIND DESFĂȘURAREA PROCESULUI PENAL

I. Noțiunea, scopul și fazele procesului penal

1. Care este definiţia procesului penal ?

Procesul penal reprezintă o activitate reglementată de lege, desfăşurată de organele

judiciare, cu participarea avocatului, a părţilor şi a altor subiecţi procesuali, în scopul
constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca
orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi
nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
2. Care sunt fazele procesului penal ?
2.1. Noţiune

Fazele procesului penal sunt diviziuni ale acestuia, în care îşi desfăşoară activitatea
anumite categorii de organe judiciare în îndeplinirea atribuţiilor ce se înscriu în
funcţia lor procesuală şi după epuizarea/terminarea cărora pot fi date anumite soluţii
privind cauza penală.
Procesul penal are trei faze:

Urmărirea penală

Judecata

Punerea în executare a hotărârilor

penale rămase definitive.

Fiecare fază a procesului penal este structurată la rândul ei în etape şi stadii

procesuale.
Exemple: faza de judecată se poate desfăşura pe parcursul următoarelor etape
procesuale:
 Judecata în primă instanţă;
 Judecata în căile de atac ordinare;
 Judecata în căile de atac extraordinare.
Judecata în primă instanţă este structurată în următoarele stadii procesuale:
 Camera preliminară
 Măsurile premergătoare şedinţei de judecată
 Verificările prealabile
 Cercetarea judecătorească
 Dezbaterile
 Deliberarea
 Redactarea şi comunicarea hotărârii.
Notă: nu există unanimitate de păreri în literatura de specialitate cu privire la camera preliminară, unii profesori/autori
o consideră fază a procesului penal, alţii stadiu procesual a fazei de judecată.

2.2. Urmărirea penală

Fază a procesului penal care are drept obiect strângerea probelor necesare cu
privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o
1
infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata
dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Limitele urmăririi penale:
- Limita iniţială: este reprezentată de începerea urmăririi penale prin
ordonanţă.
- Limita finală:
 Este reprezentată de actul de dispoziţie prin care procurorul poate dispune,
după caz, trimiterea în judecată, clasarea ori renunţarea la urmărirea penală.
 Actele care marchează terminarea urmăririi penale:
 rechizitoriul, act procesual care conţine dispoziţia de trimitere în
judecată;
 acordul de recunoaştere a vinovăţiei, act procesual care conţine
dispoziţia de sesizare a instanţei de judecată în ipoteza aplicării procedurii
speciale prevăzute în art. 478-488 C. pr. pen.;
 ordonanţa, în cazul clasării ori renunţării la urmărirea penală.

2.3. Judecata

Fază a procesului penal care se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti din

momentul sesizării judecătorului de cameră preliminară şi până la soluţionarea
definitivă a cauzei penale.
Limitele fazei de judecată:
- Limita iniţială :
 Este reprezentată de sesizarea instanţei de judecată.
 Actele care marchează limita iniţială a fazei de judecată:
 rechizitoriul, act procesual care conţine, pe lângă dispoziţia de trimitere
în judecată, şi dispoziţia de sesizare a instanţei de judecată; dispoziţia de
trimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu trebuie confirmată de
judecătorul de cameră preliminară prin încheiere;
 acordul de recunoaştere a vinovăţiei, act procesual care conţine
dispoziţia de sesizare a instanţei de judecată în ipoteza aplicării procedurii
speciale;
 încheierea motivată prin care judecătorul de cameră preliminară admite
plângerea împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată şi dispune
începerea judecăţii;
 sentinţa de declinare a competenţei;
 încheierea prin care instanţa de judecată ierarhic superioară comună
soluţionează un conflict de competenţă.
- Limita finală – este reprezentată de pronunţarea hotărârii judecătoreşti
definitive (sentinţă sau decizie) prin care se poate dispune condamnarea
inculpatului, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei,
achitarea ori încetarea procesului penal.

2.4. Punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive

Fază a procesului penal care are rolul de ,,a traduce în viaţă’’ hotărârea penală, în

2
vederea realizării legii penale şi al legii procesual penale.

Limitele fazei de punere în executare a hotărârii penale

- Limita iniţială – este marcată de acte procesuale sau procedurale diferite, în funcţie
de modul de soluţionare a dosarului penal; cu titlu de exemplu menţionăm:
 mandatul de executare, în ipoteza punerii în executare a pedepsei închisorii
sau a detenţiunii pe viaţă, act procedural scriptic emis de către judecătorul
delegat cu executarea;
 trimiterea de către instanţa de executare a unei copii a dispozitivului
hotărârii (ultima parte a hotărârii) consiliului local în a cărui circumscripţie îşi are
domiciliul condamnatul, precum şi altor organe ale statului, în ipoteza punerii în
executare a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului unor drepturi.
- Limita finală. Cu titlu de exemplu menţionăm:
 întocmirea procesului-verbal (denumit în penitenciar proces-verbal de
încarcerare) de către directorul locului de deţinere, unde se consemnează şi data
de la care condamnatul a început executarea pedepsei, în ipoteza punerii în
executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă;
 depunerea recipisei/chitanţei de plată integrală a amenzii la instanţa de
executare, în ipoteza punerii în executare a amenzii penale.

2.5. Organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal

Pe parcursul urmăririi penale:

Procurorul
Judecătorul de drepturi şi libertăţi
Organele de cercetare penală

Pe parcursul judecăţii:
Instanţa de judecată
Judecătorul de cameră preliminară
Procurorul

Pe parcursul punerii în executare a hotărârilor penale rămase definitive:

Instanţa de executare, prin judecătorul delegat cu punerea în executare a
hotărârii;
Alte organe nejudiciare, anume prevăzute de lege (lucrători de poliţie,
comandantul/directorul locului de deţinere, când inculpatul condamnat este
arestat, comandantul unităţii militare, dacă condamnatul condamnat este
militar, organele fiscale, etc.).

II. Principiile legii procesual penale

1.1. Noţiunea de principiu fundamental

Reguli de bază cu caracter general, în temeiul cărora este organizată

desfăşurarea procesului penal.

1.2. Care sunt principiile fundamentale ale procesului penal ?

3
 - Principiile consacrate de Codul de procedură penală:
 Legalitatea procesului penal
 Separarea funcţiilor judiciare
 Prezumţia de nevinovăţie
 Aflarea adevărului
 Ne bis in idem/unicităţii
 Obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale
 Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal
 Dreptul la libertate şi siguranţă
 Dreptul la apărare
 Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private
 Limba oficială şi dreptul la interpret
- Principii cuprinse în Constituţie sau în alte norme decât cele cuprinse în Codul
de procedură penală:
 Egalitatea persoanelor în procesul penal

1.3. Conţinutul principiilor fundamentale

1.3.1. Legalitatea procesului penal
Întreaga activitate procesuală trebuie să se desfăşoare în conformitate cu
dispoziţiile legale.
Aplicarea principiului legalităţii presupune:
- Înfiinţarea prin lege a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor şi a organelor de
cercetare penală şi desfăşurarea activităţii lor în compunerea şi limitele
competenţelor stabilite prin lege;
- Respectarea de către organele judiciare, pe tot parcursul procesului penal, a
legii procesual penale;
- Garantarea respectării absolute a drepturilor procesuale ale participanţilor din
proces;
- Efectuarea oricărui act procesual sau procedural cu îndeplinirea condiţiilor de
fond şi de formă stabilite prin lege;
- Organizarea controlului judiciar, precum şi supravegherea judiciară pentru
respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală;
- Operează atât în ceea ce priveşte activitatea organelor judiciare, cât şi faţă de
părţi, avocat, subiecţi procesuali principali şi ceilalţi subiecţi procesuali;
- Nulla justitia sine lege – adagiu corespondent al principiilor de drept penal
nullum crimen sine lege şi nulla poena sine lege.

1.3.2. Separarea funcţiilor judiciare

În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare:
- Funcţia de urmărire penală;
- Funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanei în faza de urmărire penală;
- Funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;
- Funcţia de judecată.
4
 Funcţia de urmărire penală este exercitată de procuror şi organele de cercetare
penală. În exercitarea funcţiei, organele de urmărire penală strâng probele necesare
pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.
Funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei
în faza de urmărire penală este exercitată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în
ipoteze de excepţie, reglementate în lege, această funcţie putând fi exercitată şi de
către alte organe judiciare.
Funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată este exercitată
de judecătorul de cameră preliminară. Obiectul exercitării funcţiei: verificarea legalităţii
actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acestea, precum şi
verificarea legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată.
Funcţia de judecată este exercitată de instanţa de judecată în complete legal
constituite. În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare
este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia funcţiei de
verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată, care este compatibilă cu
funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin.
(7) pct. 2 lit. c) C.p.p. (forma atipică a procesului penal).

1.3.3. Prezumţia de nevinovăţie

Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale
printr-o hotărâre penală definitivă.
Garanţii instituite pentru respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie:
- După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii
organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului;
- Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că
acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă;
- Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind
obligat să-şi dovedească nevinovăţia şi are dreptul de a nu contribui la propria
acuzare;
- În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează
probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, din
oficiu sau la cerere.
Prezumţia de nevinovăţie este înlăturată când se stabileşte că probele au fost
riguros administrate şi au condus la reţinerea vinovăţiei persoanei.

1.3.4. Aflarea adevărului

Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului
cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului
sau inculpatului. Organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a
administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului.
Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în favoarea
suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor Codului de procedură
penală.
În virtutea acestui principiu, organele judiciare au următoarele obligaţii:
- Constatarea existenţei faptei ce constituie obiectul învinuirii;
- Stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta;
5
 - Stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei;
- Stabilirea mobilului şi scopului urmărit de făptuitor;
- Stabilirea prejudiciului cauzat, dacă există;
- Constatarea oricăror aspecte care ar putea să influenţeze răspunderea penală
şi civilă a făptuitorului.

Garanţii pentru respectarea principiului aflării adevărului:

- Obligaţia organelor judiciare de a asigura, pe bază de probe, aflarea
adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la
persoana suspectului sau inculpatului;
- Dreptul persoanei vătămate, al suspectului şi al părţilor de a propune organelor
judiciare administrarea de probe;
- Obligaţia organelor judiciare de a strânge şi de a administra probe atât în
favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului;
- Posibilitatea extinderii urmăririi penale sau a încadrării juridice în cursul fazei
de urmărire penală;
- Posibilitatea procurorului de a dispune restituirea cauzei la organul de
cercetare penală, atunci când constată că urmărirea penală nu este completă;
- Obligaţia instanţei de judecată de a soluţiona cauza dedusă judecăţii prin
administrarea tuturor probelor necesare lămuririi complete a împrejurărilor
cauzei, în scopul aflării adevărului;
- Posibilitatea conferită instanţei de judecată de a dispune din oficiu
administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare
a cauzei.
Principiul aflării adevărului acţionează pe tot parcursul procesului penal în strânsă
legătură cu celelalte reguli de bază.

1.3.5. Ne bis in idem/unicităţii

Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni
atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă
cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.
Garanţii pentru respectarea principiului ne bis in idem:
- Reglementarea autorităţii de lucru judecat drept impediment la punerea în
mişcare a acţiunii penale sau la exercitarea acesteia;
- Dreptul conferit persoanei vătămate, părţilor ori procurorului de a exercita
contestaţie în anulare atunci când, printre altele, inculpatul a fost condamnat
deşi existau probe cu privire la incidenţa autorităţii de lucru judecat;
- Reglementarea momentului la care hotărârile judecătoreşti rămân definitive.

1.3.6. Principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii

penale
Procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu
atunci când există probe din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni. Există trei ipoteze
în care acţiunea penală nu este pusă în mişcare sau, dacă a fost pusă în mişcare, nu
mai poate fi exercitată: 1) cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea
acţiunii penale prevăzute în art. 16 C. pr. pen.; 2) renunţarea la urmărirea penală – art.
6
318 C. pr. pen.; şi 3) inexistenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate sau a
autorizării ori sesizării organului competent. Excepţiile de la principiul obligativităţii
acţiunii penale au caracter absolut, ele avându-şi explicaţia: în calităţile persoanelor
care au încălcat legea (demnitari, magistraţi, militari); în natura infracţiunilor săvârşite.

1.3.7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal

Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu
respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali,
astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni,
nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care
a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil. Termenul
rezonabil se află în strânsă legătură cu:
- Activitatea de strângere a probelor;
- Administrarea probelor;
- Rolul activ al organelor judiciare;
- Scopul procesului penal;
- Asigurarea calităţii în efectuarea activităţilor judiciare.

1.3.8. Dreptul la libertate şi siguranţă

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Percheziţionarea,
reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura
prevăzute de lege.
Garanţii instituite pentru respectarea principiului libertăţii persoanei:
- Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod
excepţional şi doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
- Orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp şi
într-o limbă pe care o înţelege asupra motivelor arestării sale şi are dreptul de
a formula contestaţie împotriva dispunerii măsurii;
- Atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost
dispusă în mod nelegal, organele judiciare competente au obligaţia de a
dispune revocarea măsurii şi, după caz, punerea în libertate a celui reţinut sau
arestat;
- Măsura arestului la domiciliu şi măsura arestării preventive pot fi dispuse
numai de către judecători;
- Orice persoană faţă de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului
penal, o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei suferite,
în condiţiile prevăzute de lege;
- Controlul judiciar permanent efectuat asupra legalităţii măsurilor preventive
luate şi asupra locurilor de deţinere.

1.3.9. Dreptul la apărare

Dreptul la apărare este garantat. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie
asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
În realizarea acestui principiu, organele judiciare au următoarele obligaţii:
- Să asigure exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi
şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal;
7
 - Părţile, subiecţii procesuali principali şi avocatul au dreptul să beneficieze de
timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării;
- Să informeze suspectul, de îndată şi înainte de a fi ascultat, despre fapta
pentru care se efectuează urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia;
- Să informeze inculpatul de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mişcare
acţiunea penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia;
- Să încunoştinţeze pe suspect sau inculpat, înainte de a fi ascultat, despre
dreptul de a nu face nicio declaraţie;
- Să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a suspectului sau
inculpatului, dacă acesta nu are apărător, în condiţiile şi cazurile prevăzute de
lege;
- Posibilitatea părţilor şi a subiecţilor procesuali principali de a se apăra ei înşişi;
- Obligaţia organului judiciar de a avea în vedere, din oficiu, toate aspectele care
sunt în favoarea părţilor sau a subiecţilor procesuali principali.

1.3.10. Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private

Reglementarea legală:
- Constituţia României: „România este stat de drept (…) în care demnitatea
omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor (…) sunt garantate. Nimeni nu poate
fi supus torturii şi niciunui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori
degradant”.
- Codul de procedură penală: „orice persoană care se află în curs de urmărire
penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. Este
oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere (…)
în scopul de a se obţine probe”.
Garanţii instituite pentru aplicarea principiului respectării demnităţii umane:
- Dacă, în timpul audierii unei persoane, aceasta acuză oboseală excesivă sau
simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică ori psihică de a
participa la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării şi ia
măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic;
- Atitudinea nedemnă a magistraţilor în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu
faţă de colegi, personalul instanţei sau al parchetului, avocaţi, experţi, martori
sau justiţiabili este considerată abatere disciplinară;
- Cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura, represiunea
nedreaptă sunt reglementate distinct ca infracţiuni.
În conţinutul acestui principiu legiuitorul a avut în vedere următoarele trei
componente:
- Viaţa intimă, familială şi privată;
- Inviolabilitatea domiciliului;
- Inviolabilitatea secretului corespondenţei.
Garanţii instituite pentru aplicarea principiului respectării vieţii private:
- Percheziţia se efectuează cu respectarea demnităţii, fără a constitui ingerinţă
disproporţională în viaţa privată;
- Percheziţia domiciliară ori a bunurilor aflate la domiciliu se dispune doar de
judecător;

8
 - Cu caracter de regulă, reţinerea, predarea, percheziţionarea trimiterilor
poştale, interceptarea convorbirilor şi comunicărilor, accesul la un sistem
informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografie se dispun doar de
judecătorul de drepturi şi libertăţi;
- Violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, violarea vieţii private sunt
reglementate distinct ca infracţiuni.

1.3.11. Limba oficială şi dreptul la interpret

Limba oficială în procesul penal este limba română. Cetăţenii români aparţinând
minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de
judecată, actele procedurale întocmindu-se în limba română. Părţilor şi subiecţilor
procesuali care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se
asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, de a vorbi
şi de a pune concluzii în instanţă, prin interpret. În cazurile în care asistenţa juridică
este obligatorie, suspectului sau inculpatului i se asigură în mod gratuit posibilitatea de
a comunica, prin interpret, cu avocatul în vederea pregătirii audierii, a introducerii unei
căi de atac sau a oricărei altei cereri ce ţine de soluţionarea cauzei. În cadrul
procedurilor judiciare se folosesc interpreţi autorizaţi, potrivit legii. Sunt incluşi în
categoria interpreţilor şi traducătorii autorizaţi, potrivit legii.

1.3.12. Principiul egalităţii persoanelor în procesul penal

Sediul legal: Constituţia României: „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”.
Aspecte particulare ale principiului:
- Existenţa aceloraşi organe judiciare pentru realizarea justiţiei penale în raport
cu toate persoanele fizice şi juridice;
- Existenţa aceloraşi reguli procesuale pentru toate persoanele;
- Egalitatea de drepturi şi obligaţii procesuale.

III. Participanții la procesul penal. Avocatul. Asistența juridică și

reprezentarea.
1. Care sunt participanţii la procesul penal ?
1.1. Noţiunea de participanţi în procesul penal

Prin participanţi în procesul penal se înţelege totalitatea organelor judiciare şi

persoanelor care cooperează în cadrul procesului penal şi care, prin calitatea şi
rolul pe care îl au, contribuie la realizarea scopului acestuia.

1.2. Organele judiciare

1.2.1. Clasificare

Organele judiciare care acţionează în procesul penal sunt:

 Organele de cercetare penală:
 Organele de cercetare ale poliţiei judiciare
 Organele de cercetare penală speciale

 Procurorul

9
  Judecătorul de drepturi şi libertăţi

 Judecătorul de cameră preliminară

 Instanţele judecătoreşti

1.2.2. Organele de cercetare penală

Organele de cercetare penală participă împreună cu procurorul la desfăşurarea
urmăririi penale. Alături de procuror, organele de cercetare penală exercită funcţia de
urmărire penală, strângând probele necesare pentru a constata dacă există sau nu
temeiuri de trimitere în judecată.
Organele de cercetare ale poliţiei judiciare: lucrători specializaţi din Ministerul
Afacerilor Interne anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, care au primit avizul
conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Organele de cercetare penală speciale: ofiţeri anume desemnaţi în condiţiile legi,
care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Aceste organe efectuează acte de urmărire penală în cazul infracţiunilor săvârşite de
către militari; în cazul infracţiunilor de corupţie şi de serviciu prevăzute de Codul penal
săvârşite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut
pune în pericol siguranţa navei sau navigaţiei ori a personalului.
Organele de cercetare penală au dublă subordonare:
- Administrativă – faţă de organele ierarhic superioare din cadrul MAI
- Funcţională – faţă de procuror.
Atribuţiile organelor de cercetare penală în cadrul procesului penal sunt legate
exclusiv de desfăşurarea urmăririi penale:
- Efectuarea tuturor actelor de cercetare penală, cu excepţia celor date prin lege
în competenţa exclusivă a procurorului;
- Începerea urmăririi penale in rem (pentru faptă);
- Efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană (care devine
astfel suspect);
- Administrarea probelor necesare rezolvării tuturor aspectelor legate de cauză;
- Efectuarea de acte procedurale (percheziţii domiciliare, cercetări la faţa locului,
confruntări, etc.);
- Pentru o serie de acte de dispoziţie care sunt date în competenţa procurorului
se formulează propuneri prin referat:
 Punerea în mişcare a acţiunii penale;
 Administrarea unor mijloace de probă sau folosirea unor tehnici speciale de
investigare;
 Luarea măsurii controlului judiciar sau a controlului pe cauţiune;
 Luarea măsurilor asiguratorii.

1.2.3. Procurorul

10
 Procurorul, alături de celelalte organe judiciare, contribuie la desfăşurarea
procesului penal.
În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori, constituiţi în parchete.
Parchetele funcţionează pe lângă fiecare instanţă de judecată.
Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit următoarelor principii:
- Principiul legalităţii;
- Principiul imparţialităţii;
- Principiul controlului ierarhic.

Atribuţiile Ministerului Public:

- Atribuţii generale care decurg din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară:
- Efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute lege;
- Conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare,
conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;
- Sesizează instanţele judecătoreşti, pentru judecarea cauzelor penale, potrivit
legii;
- Exercită acţiunea civilă în cazurile prevăzute de lege;
- Participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;
- Exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute
de lege;
- Apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane;
- Atribuţii specifice derulării procesului penal;
- Efectuarea obligatorie a urmăririi penale de către procurori (nu de către
organele de cercetare penală) :
 În cazul infracţiunilor pentru care competenţa de judecată în primă instanţă
aparţine ÎCCJ sau curţii de apel;
 În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 188-191 (omor, omor calificat, uciderea
la cerea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii), art. 257 (ultrajul),
277 (compromiterea intereselor justiției), art. 279-283 (ultrajul judiciar,
cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura, represiunea
nedreaptă) şi art. 289-294 (luarea de mită, darea de mită, traficul de influență,
cumpărarea de influență) C. pen.;
 În cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită care au avut ca urmare
moartea unei persoane;
 În cazul infracţiunilor pentru care competenţa de a efectua urmărirea penală
aparţine DIICOT sau DNA;
- Supravegherea urmăririi penale. În exercitarea acestei atribuţii procurorul:
 Conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei
judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale;

11
  Supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea
dispoziţiilor legale;
 Poate să efectueze personal orice act de cercetare penală, în cauzele în care
supraveghează urmărirea penală.
- Sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră
preliminară şi a instanţei de judecată, în cazurile prevăzute de lege;
- Exercitarea acţiunii penale;
- Exercitarea acţiunii civile, în cazurile prevăzute de lege;
- Încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile legii;
- Formularea şi exercitarea contestaţiilor şi căilor de atac prevăzute de lege
împotriva hotărârilor judecătoreşti.

1.2.4. Judecătorul de drepturi şi libertăţi

Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit
competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile,
plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind măsurile care vizează drepturi şi
libertăţi ale persoanei în procesul penal.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi funcţionează în cadrul instanţei de
judecată şi exercită atribuţii în cursul fazei de urmărire penală în ceea ce priveşte
regimul drepturilor şi libertăţilor persoanei. Aceeaşi persoană poate avea
calitatea de judecător de drepturi şi libertăţi într-o cauză şi judecător de cameră
preliminară sau judecător care intră în compunerea completului de judecată în
alte cauze în cadrul instanţei în care îşi desfăşoară activitatea.
În exercitarea atribuţiilor conferite, judecătorul de drepturi şi libertăţi desfăşoară
următoarele categorii de activităţi:
- Acte de dispoziţie cu privire la drepturile şi libertăţile persoanei în cursul
urmăririi penale;
- Acte de încuviinţare (autorizare) prealabilă a dispoziţiilor organelor de urmărire
penală cu privire la drepturile şi libertăţile persoanei;
- Acte de confirmare a dispoziţiilor procurorului cu privire la drepturile şi
libertăţile persoanei;
- Procedura audierii anticipate.

1.2.5. Judecătorul de cameră preliminară

Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei,
potrivit competenţei acesteia verifică, în cursul procedurii în camera preliminară,
legalitatea sesizării instanţei şi legalitatea administrării probelor ori a efectuării
actelor de către organele de urmărire penală.
Judecătorul de cameră preliminară funcţionează în cadrul instanţei de judecată şi
exercită următoarele atribuţii:
- Verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror;
- Verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de
către organele de urmărire penală;
- Soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în
judecată;
12
 - Soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege.

1.2.6. Instanţele judecătoreşti

Instanţele judecătoreşti sunt subiecte principale ale activităţii procesuale cu
atribuţii bine determinate:
- în faza de judecată, pronunţă hotărârea judecătorească;
- în faza de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti penale, realizează
majoritatea activităţilor;
- verifică legalitatea tuturor actelor procesuale şi procedurale efectuate de ceilalţi
participanţi.
Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite prin lege.
Structura instanţelor judecătoreşti:
- instanţe civile
 judecătoriile
 tribunalele specializate
 tribunalele
 curţile de apel
- instanţe militare
 tribunale militare
 Curtea Militară de Apel
- Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ÎCCJ este organizată în 4 secţii: secţia I
civilă, Secţia a II-a civilă, secţia penală, secţia de contencios administrativ şi
fiscal.

1.3. Subiecţii procesuali principali

Subiecţii procesuali principali sunt:
Suspectul
Persoana vătămată
Pe parcursul soluţionării unei cauze penale, cel despre care există presupunerea
că a săvârşit infracţiunea dobândeşte o serie de calităţi care conduc la cunoaşterea
stadiului în care a ajuns procedura judiciară şi la determinarea drepturilor şi obligaţiilor
celui în cauză, după cum urmează:
- Înainte de declanşarea procesului penal, cel care a săvârşit fapta are calitatea
de făptuitor;
- Odată cu începerea urmăririi penale in personam, făptuitorul capătă calitatea
procesuală de suspect;
- Odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale, suspectul devine inculpat.

1.3.1. Suspectul
Persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă
bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Nu este parte în procesul penal şi nici subiect al acţiunii penale, fiind însă subiect
procesual principal, titular de drepturi şi obligaţii procesuale, expres prevăzute în lege.
Cazurile în care o persoană poate dobândi calitatea de suspect:
13
 - Atunci când există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită
persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există
vreunul din cazurile prevăzute la art. 16 alin.(1)C.p.p, organul de urmărire
penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de
aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de
cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care
supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să
prezinte acestuia şi dosarul cauzei;
- În cazul în care organul de urmărire penală dispune, prin ordonanţă,
extinderea urmăririi penale cu privire la alte fapte sau cu privire la alte
persoane, în condiţiile art. 311 C. pr. pen;
- Dacă în cursul şedinţei de judecată se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea
penală, procurorul poate declara că începe urmărirea penală împotriva
făptuitorului.
Calitatea de suspect în cazul persoanei fizice, are caracter personal şi
netransmisibil. Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, suspectul are drepturile
recunoscute de lege pentru inculpat (art. 78 C. pr. pen. raportat la art. 83 C. pr. pen).

1.3.2. Persoana vătămată

Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta
penală.
Nu este parte în procesul penal, fiind însă subiect procesual principal, titular de
drepturi şi obligaţii procesuale, expres prevăzute de lege.
Pe parcursul procesului penal, persoana vătămată are drepturile prevăzute de
lege şi trebuie să se conformeze unor anumite obligaţii procesuale.
Calitatea de persoană vătămată are caracter personal şi netransmisibil.

1.4. Părţile
1.4.1. Consideraţii preliminare
Părţile sunt subiecţi procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită
o acţiune judiciară.
Părţile în procesul penal sunt următoarele:
Inculpatul ;
Partea civilă ;
Partea responsabilă civilmente .
Au interese proprii în rezolvarea cauzei penale, putând efectua, alături de
organele judiciare, o serie de acte procesuale, după cum urmează:
- Constituirea ca parte civilă;
- Introducerea plângerii prealabile;
- Retragerea plângerii prealabile;
- Declararea căilor de atac.

1.4.2. Inculpatul
Inculpatul este persoana fizică sau juridică împotriva căreia s-a pus în mişcare
acţiunea penală.

14
 Calitatea de inculpat în cazul persoanei fizice, are caracter personal şi
netransmisibil (de exemplu nu se poate transmite moștenitorilor).
Pe parcursul procesului penal, inculpatul are o serie de drepturi, dintre care
amintim:
- Dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;
- Dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-
se atenţia că, dacă refuză să dea declaraţii, nu va suferi nicio consecinţă
defavorabilă, iar dacă va da declaraţii, acestea vor putea fi folosite ca mijloace
de probă împotriva sa;
- Dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi
încadrarea juridică a acesteia;
- Dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;
- Dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile
de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;
- Dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege,
de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;
- Dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi
civile a cauzei;
- Dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege,
nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
- Dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
- Dreptul de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare apărării;
- Alte drepturi prevăzute de lege:
 Dreptul de a formula plângere împotriva actelor de urmărire penală;
 Dreptul de a primi o copie certificată a rechizitoriului;
 Dreptul de a fi informat cu privire la obiectul procedurii de cameră preliminară
şi de a invoca cereri sau excepţii cu privire la legalitatea trimiterii în judecată şi
la legalitatea administrării probatoriului;
 Dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege;
 Dreptul de a participa personal la judecată;
 Dreptul de a interoga martorii acuzării.
Obligaţiile procesuale ale inculpatului:
- Obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare, atrăgându-i-se
atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, se poate emite mandat de
aducere împotriva sa, iar în cazul sustragerii, judecătorul poate dispune
arestarea sa preventivă;
- Obligaţia de a comunica în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a
adresei, atrăgându-i-se atenţia că, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii,
citaţiile şi orice alte acte comunicate la prima adresă rămân valabile şi se
consideră că a luat cunoştinţă de ele;
- Obligaţia de a se supune măsurilor dispuse de către organele judiciare;
- Obligaţia de a exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă;
- Obligaţia de a respecta ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată.

1.4.3. Partea civilă

15
 Partea civilă este persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul
procesului penal. Au calitatea de parte civilă şi succesorii persoanei prejudiciate,
dacă exercită acţiunea civilă în procesul penal.
Persoana vătămată prin săvârşirea unei infracţiuni care urmăreşte repararea
pagubei materiale ori a daunelor morale pe calea unui proces penal beneficiază de o
serie de avantaje:
- Rapiditatea obţinerii despăgubirilor civile;
- Probele în procesul penal se administrează mult mai uşor comparativ cu
procesul civil, activitatea judiciară penală permiţând folosirea unor mijloace
energice de administrare a probelor (percheziţii domiciliare, cercetări la faţa
locului).
Pentru a dobândi calitatea de parte civilă persoana care a suferit un prejudiciu
material sau moral în urma săvârşirii infracţiunii trebuie să-şi manifeste voinţa.
Persoana vătămată se poate constitui parte civilă printr-o cerere (scrisă sau orală - cu
obligaţia consemnării ei într-un proces - verbal ori într-o încheiere de şedinţă), ori prin
orice altă manifestare de voinţă din care să rezulte, în mod evident, dorinţa persoanei
vătămate de a fi despăgubită. Pe parcursul procesului penal, partea civilă are o serie de
drepturi şi obligaţii.
Exemple de persoane care se pot constitui părţi civile:
 Soţia victimei unei infracţiuni de omor;
 Persoanele care au suportat cheltuieli cu îngrijirea victimei ori cu
înmormântarea acesteia.

1.4.4. Partea responsabilă civilmente

Persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara
în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi
care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte
parte responsabilă civilmente.
Pot dobândi calitatea de parte responsabilă civilmente în cadrul unui proces
penal:
- Persoanele care, în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri
judecătoreşti, erau obligate să supravegheze un minor sau o persoană pusă
sub interdicţie;
- Comitenţii (instituțiile) pentru prejudiciile cauzate de prepuşii (salariații/
angajații) lor, ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile
sau cu scopul funcţiilor încredinţate, ş.a
Partea responsabilă civilmente are anumite drepturi şi obligaţii în cadrul procesului
penal.
2. Apărătorul în procesul penal
Avocatul asistă sau reprezintă părţile ori subiecţii procesuali, în scopul de a le
ajuta să-şi apere interesele ocrotite de lege.
În procesul penal, apărător poate fi numai un avocat înscris în tabloul baroului din
care face parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Asistenţa juridică reprezintă acea componentă a dreptului de apărare care
constă în faptul că apărătorul, prin participarea sa în cadrul procesului penal,
îndeamnă, sprijină şi lămureşte, sub toate aspectele procesuale, partea pe

16
 care o apără, folosind în acest scop toate mijloacele legale.
Asistenţa juridică se poate realiza prin următoarele modalităţi:
- Consultaţii şi cereri cu caracter juridic;
- Asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanțelor judecătorești, organelor de
urmărire penală sau notariat;
- Apărarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale
persoanelor fizice şi juridice în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile şi
orice persoană română sau străină;
- Redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a
conţinutului şi datei actelor.
Subiecţii procesuali principali şi părţile au dreptul să fie asistaţi de unul ori de mai
mulţi avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al
judecăţii. Organele judiciare sunt obligate să le aducă la cunoştinţă acest drept.
Asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent.
Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-
se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere
vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea.
În cursul procesului penal, asistenţa juridică este: Facultativă
Obligatorie.
Asistenţa juridică este obligatorie pentru suspect sau inculpat în următoarele
cazuri:
- Suspectul sau inculpatul este minor;
- Suspectul sau inculpatul este internat într-un centru de detenţie ori centru
educativ;
- Suspectul sau inculpatul este reţinut sau arestat, chiar şi în altă cauză;
- Când faţă de suspect sau inculpat s-a dispus măsura de siguranţă a internării
medicale, chiar şi în altă cauză;
- Când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că suspectul ori
inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea;
- În cursul procedurii în camera preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în
care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă
sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani;
- În alte cazuri prevăzute de lege:
 În procedura luării şi prelungirii internării medicale nevoluntare;
 În procedura negocierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
Asistenţa juridică este obligatorie pentru persoana vătămată sau celelalte părţi în
următoarele cazuri:
- Când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de
capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
- Când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată,
partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură
apărarea;
- Când persoana vătămată este victima unei infracţiuni de trafic de persoane
sau trafic de minori.
În cazurile de asistenţă juridică obligatorie, dacă partea sau subiectul procesual
principal nu şi-a ales un avocat, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui
17
avocat din oficiu. Avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori
este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză.
Delegaţia apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.
Încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a
inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie,
determină aplicarea sancţiunii nulităţii absolute.
Alţi subiecţi procesuali
Au calitatea de subiecţi procesuali, titulari de drepturi şi obligaţii:
Martorul;
Expertul;
Interpretul;
Agentul procedural;
Organele speciale de constatare;
Orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi,
obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.

18