Unitatea 6 - Finantarea Investitiilor

Material de studiu EVALUAREA ȘI FINANȚAREA INVESTIȚIILOR
Specializarea Administrarea afacerilor
Unitatea de învăţare 6
Finanțarea investițiilor
Cuprins
Pagina
6.1. Introducere ................................................................................................ 83
6.2. Obiective ................................................................................................... 83
6.3. Finanțarea investițiilor private ................................................................... 84
6.4. Factoringul ................................................................................................ 91
6.5. Planul de finanțare .................................................................................... 94
6.6. Finanțarea investițiilor publice ................................................................... 95
6.7. Finanțarea investițiilor din surse externe .................................................. 96
6.8. Rezumat .................................................................................................. 107
6.9. Test de autoevaluare .............................................................................. 107
6.10. Concluzii ............................................................................................... 109
6.11. Bibliografie obligatorie ........................................................................... 109
6.1. Introducere
În aeastă unitate de studiu învăţăm despre finanțarea investițiilor.

Cunoştinţe preliminare: leasing, finanțare internă, finanțare
externă
Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la
bibliografia obligatorie; instrumente de scris, calculator şi acces
la internet
Durata de învăţare: 240 de minute
6.2. Obiective
Obiectivul specific: formarea unei viziuni generale cu privire la

finanţarea investiţiiilor
Obiectivele operaţionale
După parcurgerea conţinutului, toţi studenţii vor putea să:
 precizeze modalităţile de finanţare a investiţiilor
 enunţe diversele accepţiuni cu privire la finanţarea investiţiilor
private
Pagina
8
Specializarea Administrarea Afacerilor
 menţioneze finanţarea investiţiilor publice

 aleagă modalităţile de finanţare
 întocmească planul de finanţare
6.3. Finanțarea investițiilor private
Politicile care sprijină în mod direct finanţarea inovaţiei nu vor fi,

cu toate acestea, suficiente pentru a atinge masa critică şi a răspunde
provocărilor unei economii globale. Parteneriatele public-privat şi
facilităţile publice pot contribui la eliminarea deficienţei de capital
propriu, însă o soluţie pe termen lung o poate constitui numai creşterea
investiţiilor din partea investitorilor privaţi. În acest scop, Comisia
Europeană şi statele membre trebuie să acţioneze pentru a îmbunătăţi
condiţiile-cadru pentru fondurile de capital de risc, din care fac parte
operaţiunile transfrontaliere.
Decizia de investiţii urmăreşte maximizarea de valoare actuală
netă care determină creşterea valorii întreprinderii, iar decizia de
finanţare urmăreşte structura financiară optimă a întreprinderii, deci cea
care să conducă la minimizarea costului capitalului. Finanţarea
investiţiilor urmează luării deciziei de investiţie şi are ca efect înglobarea
resurselor financiare în bugetul investiţiei.
Raportul dintre finanţarea din surse proprii sau din surse atrase
este determinat de o serie de factori: accesibilitatea resurselor pe pieţele
financiare interne şi externe, gradul de îndatorare al companiei, gradul de
dezvoltare al pieţelor monetare şi de capital, gradul de cunoaştere a
tehnicilor de finanţare, nivelul de impozitare etc.
Autofinanţarea Credite
Surse
Surse externe
proprii Obligaţiuni de
de finanţare
Amortizarea
finanţare
mijloacelor fixe
Acţiuni
Fig. 6.1. Surse de finanţare ale unui agent economic
Modalităţile de finanţare a investiţiilor sunt:

A. Finanţarea internă
B. Finanţarea externă
Pagina 9
A. Finanţarea internă
a) Autofinanţarea
Autofinanţarea reprezintă acumularea de capital degajată în
cursul exerciţiului contabil încheiat. Autofinanţarea are la bază
capacitatea de autofinanţare disponibilă după plata dividendelor:
A=CAF-Dp
Unde:
A = Autofinanţarea
CAF = Capacitatea de autofinanţare
Dp = Dividende plătite
CAF este generată de mărimea amortizărilor şi provizioanelor
calculate şi neutilizate încă precum şi de mărimea profitului net
nerepartizat încă.
b) vânzarea de active fizice şi financiare
Vânzarea de active fizice şi financiare reprezintă activitatea de
dezinvestire a capitalurilor alocate anterior în activele întreprinderii, în
scopul oferirii unei surse interne de finanţare a investiţiilor viitoare.
B. Finanţarea externă
a) Emisiunea de acţiuni
Emisiunea de acţiuni poate aduce fondurile de care întreprinderea
are nevoie pentru a-şi finanţa proiectele în faza constitutivă sau cu ocazia
creşterilor succesive de capital. Asociaţii pot contribui cu bunuri sau
creanţe. Este vorba de aporturi în natură. Aporturile în numerar pot face
obiectul apelurilor fracţionate.
Este vorba de o resursă sigură, fără scadenţă de rambursare şi a
cărei remunerare (dividende) este asociată rezultatelor întreprinderii. Fără
îndoială, pentru a atrage fidelitatea asociaţilor, o remunerare este
necesară, însă trebuie să definim cu precauţie suma şi momentul.
Pentru a-şi procura fonduri fără să-şi dilueze puterea decizională,
întreprinderile pot emite acţiuni cu dividende prioritare fără drept de vot.
Drepturile ataşate acţiunilor de numerar pot fi fracţionate în
drepturi pecuniare reprezentate prin certificatele de investiţii şi în alte
drepturi reprezentate prin certificate de drept de vot.
Preţul de emisiune al acţiunilor trebuie să fie cel puţin egal cu
valoarea nominală. El este adesea superior, pentru a lua în considerare
Pagina 10
drepturile câştigate asupra rezervelor, plusurile de valoare latente,

perspectivele.
b) Încorporarea rezervelor
Capitalul poate fi majorat prin încorporarea rezervelor. Această
emisiune de acţiuni gratuite permite diluarea valorii bursiere a acţiunilor
şi comunicarea performanţelor societăţii în faţa publicului larg.
Adesea, încorporările de rezerve însoţesc emisiunea acţiunilor de
numerar.
Odată încorporate, rezervele nu pot fi distribuite, bancherul
putând fi sensibil la această garanţie.
c) Intervenţiile statului
Prin acordarea de subvenţii pentru investiţii, statul favorizează
politicile de investiţii şi permite consolidarea fondurilor proprii, în acelaşi
timp, trebuie să remarcăm că aceste subvenţii conduc la un avantaj mai
mic prin reintegrarea în rezultatul fiscal. Prin anumite facilităţi fiscale,
statul favorizează investiţiile.
d) Împrumuturile bancare
Împrumuturile acordate de către instituţiile bancare se
diferenţiază după durată, modalitate de rambursare, rată a dobânzii,
garanţii, condiţii de rambursare.
Mediul concurenţial din domeniul bancar permite obţinerea de
împrumuturi cu rate mai scăzute, în unele cazuri, dobânzile anuale,
trimestriale, sau lunare sunt constante, în alte cazuri rambursarea sumei
totale este stabilă.
Unele organisme propun împrumuturi cu rate bonificate.
Organizaţia Credit pentru Echipamente ale întreprinderilor Mici şi
Mijlocii (C.E.I.M.M.) propune împrumuturi care să antreneze 70% scutiri
de taxe.
Organizaţia naţională de credit propune împrumuturi pe termen
lung intervenţii în materie de fonduri proprii, operaţiuni de leasing.
Societăţile pentru Dezvoltare Regională (S.D.R.) concurează în
teritoriu prin finanţarea I.M.M. locale. Împrumuturile participative sunt
contractate de către întreprinderi de la stat bănci, societăţi de asigurări sau
alte societăţi comerciale.
Acestea reprezintă o datorie rambursabilă la o dată prevăzută, în
aceste condiţii, ele nu constituie fonduri proprii şi sunt diferite faţă de
titlurile participative. Dobânzile antrenează o parte fixă şi una variabilă.
Partea variabilă se calculează în funcţie de profit sau în funcţie de
alt punct de reper.
Pagina 11
e) Împrumuturile obligatare
Acestea permit întreprinderii să recurgă la mai mulţi creditori.
Obligatarul are dreptul la rambursare şi la o dobândă.
Pentru întreprindere el este creanţier. Valoarea nominală serveşte
drept bază de calcul pentru calculul dobânzii numite cupon. Preţul de
emisiune reprezintă preţul de cumpărare a titlului. Dacă acest preţ
corespunde cu cel nominal, spunem că emisiunea este făcută la paritate.
Preţul de rambursare este superior preţului de emisiune. Diferenţa se
numeşte primă de rambursare. Obligaţiunile fac obiectul unei cotări în
bursă. Unele obligaţiuni sunt ordinare, altele pot fi convertite în acţiuni;
proprietarul lor are atunci posibilitatea de a-şi transforma creanţa în
acţiuni şi de a profita deci de o majorare a cursului acţiunii. Caracterul
speculativ al operaţiei este evident, iar societatea care emite acest tip de
obligaţiuni propune rate mai mici decât pentru obligaţiunile clasice.
Anumite obligaţiuni sunt însoţite de bonuri de subscriere. Este
vorba precis de Obligaţiuni cu Bonuri de Subscriere pentru Acţiuni
(O.B.S.A.) Aceste bonuri oferă posibilitatea de a subscrie acţiuni ulterior,
dar la un preţ (preţul exerciţiului) fixat în momentul emisiunii
împrumutului obligatar. Operaţia poate fi, într-o oarecare măsură,
speculativă.
Rata dobânzii poate fi fixă sau variabilă. Ratele variabile sunt
adesea definite prin referire la o rată observată pe piaţa financiară sau pe
cea monetară.
Există obligaţiuni cu cupon unic, dobânda fiind vărsată o singură
dată, în momentul rambursării, sau obligaţiuni cu cupon zero, prima de
rambursare fiind în acest caz ridicată. Rambursarea obligaţiunilor se face
o singură dată, la termenul fixat.
Societatea emiţătoare este liberă să-şi cumpere propriile
obligaţiuni. Această operaţie este interesantă atunci când cursul titlurilor
este inferior preţului de rambursare sau când societatea se poate refinanţa
cu o rată inferioară celei a obligaţiunilor răscumpărate.
f) Leasing-ul
Este vorba despre un contract de închiriere cu opţiune de
cumpărare.
LEASING = formă de închiriere de maşini şi utilaje moderne, de
mijloace de transport etc. de către întreprinderi, de la producători sau
societăţi specializate, pe o perioadă determinată.
LEASING = Operaţiune economică şi juridică prin care o parte, numită
locator/finanţator, transmite dreptul de folosinţă asupra unui bun aflat în
proprietatea sa unei alte părţi, numită utilizator, la solicitarea acesteia şi
pentru o anumită perioadă de timp, contra unei sume periodice, numită
rată de leasing. La sfârşitul perioadei prevăzute în contractul de leasing,
Pagina 12
locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al

utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing sau
de a înceta raporturile contractuale. Pot constitui obiect al unei
operaţiuni/contract de leasing bunurile imobile şi bunurile mobile de
folosinţă îndelungată aflate în circuitul civil.
Elementele contractului de leasing sunt:
 Părţile: locatorul/finanţatorul; utilizatorul.

 Descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de
leasing;
 Valoarea totală a contractului de leasing;
 Valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora;
 Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
 Clauza privind obligaţia asigurării bunului.
Părţile într-un contract de leasing sunt:

Utilizatorul (locatarul) – clientul solicitărilor sau beneficiarul
lucrului;
Finanţatorul operaţiunii – creditorul sau cumpărătorul bunului
(de regulă, este o societate comercială specializată);
Furnizorul (vânzătorul) – constructorul, producătorul sau
fabricantul lucrului.
Statistic, obiect al leasingului îl formează în special echipamentul
de calcul, aparatele şi instrumentele de măsură, mijloacele de transport,
maşinile unelte, maşinile agricole. Utilizatorul poate opta pentru
cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile
convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin
contract.
Contractul de leasing financiar cuprinde, pe lângă elementele
standard ale contractului de leasing, următoarele elemente suplimentare:
valoarea iniţială a bunului; clauza privind dreptul de opţiune al
utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile în care
poate fi exercitat acest drept.
Valoarea contractului de leasing este dată de suma tuturor
redevenţelor, iar în cazul achiziţiei bunului, se adaugă şi valoarea
reziduală a acestuia.
Fazele operaţiunii de leasing:

1. Achiziţionarea bunului de către societatea finanţatoare;
Pagina 13
2. Restituirea treptată de către beneficiar a creditului primit (prin

plata redevenţelor), folosind resursele financiare obţinute din exploatarea
bunului (a investiţiei). Redevenţa contractului de leasing cuprinde: ratele
de amortizare ale bunului, chiria pe capitalul neamortizat, taxele,
asigurările, precum şi o marjă de profit a societăţii finanţatoare;
3. Dreptul beneficiarului ca la expirarea contractului să-si exprime
opţiunea privind bunul care face obiectul contractului de leasing.
4. La încetarea perioadei de închiriere, utilizatorul are următoarele
posibilităţi:
 Să restituie bunul finanţatorului, contractul luând astfel sfârşit;
 să reînnoiască locaţiunea pentru o nouă perioadă şi cu chirie
redusă. Leasing-ul nu poate fi însă asimilat vânzării pe credit,
deoarece până la expirarea duratei locaţiunii si manifestării
opţiunii de cumpărare, utilizatorul este un simplu locatar, iar
translaţia proprietăţii nu operează cu efect retroactiv;
 să cumpere bunul la un preţ rezidual (diferenţa dintre preţul plătit
de investitor şi sumele restituite, periodic, de către beneficiar).
Deoarece preţul de cumpărare este inferior valorii reale a
bunului, această variantă este cea mai avantajoasă pentru
utilizator.
Tipuri de leasing
Cele mai întâlnite forme ale leasingului sunt:
1. Leasing-ul direct;
2. Leasing-ul financiar;
3. Vânzare şi leaseback.
1. Leasing-ul direct
Cel care dă bunul cu chirie este producătorul, care deţine dreptul
de proprietate asupra bunului respectiv, utilizatorul deţinând numai
dreptul de folosire al bunului. Deseori, cel care dă cu chirie este obligat
prin contractul de leasing să asigure şi service-ul de întreţinere; într-un
asemenea caz se vorbeşte de service lease. Un element foarte important
este clauza anulării. Utilizatorul bunului poate să decidă să nu mai
plătească chiria, înainte de expirarea termenului de închiriere, atunci când
bunul respectiv s-a uzat moral inacceptabil de mult sau nu mai este
necesară prelungirea contractului din cauza declinului activităţii
chiriaşului. Plăţile prevăzute prin contract nu acoperă în întregime costul
bunului, iar durata contractului este mult mai mică decât durata normală
de utilizare a bunului, cel care dă cu chirie aşteptându-se fie să vândă
bunul la încheierea contractului de leasing, fie să închirieze bunul şi altor
chiriaşi.
Pagina 14
2. Leasing-ul financiar
În această formă de leasing există trei părţi: finanţatorul,
utilizatorul şi, respectiv, furnizorul bunului. Utilizatorul selectează bunul
şi negociază preţul şi termenul de livrare cu furnizorul, apoi negociază
condiţiile de încheiere a contractului de leasing cu finanţatorul.
Finanţatorul (de regulă
o firmă de leasing) achiziţionează bunul vizat şi îl oferă utilizatorului prin
contract de leasing.
O formă particulară este leasing-ul pârghie. Finanţatorul
furnizează celui care dă cu chirie o mare parte din fonduri necesare
pentru achiziţionarea bunului respectiv. Cel care dă cu chirie trebuie să
ramburseze împrumutul contractat pentru achiziţia bunului. Redevenţa
contractului de leasing variază funcţie de condiţiile financiare în care a
fost obţinut împrumutul.
3. Vanzare si leaseback
Proprietarul bunului (teren, clădire, echipament) vinde bunul
respectiv şi încheie simultan o înţelegere cu cumpărătorul pentru a
închiria bunul respectiv în anumite condiţii. Cumpărătorul bunului poate
fi o bancă, o firmă de asigurări, o societate de leasing, un investitor
particular. Vânzătorul primeşte imediat preţul de cumpărare al bunului şi
utilizează bunul, plătind redevenţe noului proprietar (cumpărătorul).
Alegerea modalităţilor de finanţare

Dacă întreprinderea dispune de mai multe oportunităţi de
finanţare, alegerea efectuată va fi în funcţie de costul fiecăreia dintre
aceste oportunităţi şi de riscurile pe care le implică.
Criteriile studiate vor fi rata de actualizare, valoarea actuală netă
a fondurilor proprii, rata internă de rentabilitate a fondurilor proprii şi
fluxurile monetare anuale echivalente.
a) Rata de actualizare
Pentru orice modalitate de finanţare putem calcula rata de
actualizare. După acest criteriu, întreprinderea optează pentru finanţarea
cu cea mai mică rată de actualizare. În cea mai mare parte a cazurilor,
raţionamentul integrează consecinţele în materie de impozit pe societate.
b) Valoarea actuală netă a fondurilor proprii
Valoarea actuală netă a fondurilor proprii rezultă din diferenţa
între fluxurile monetare nete actualizate şi încorporările în fondurile
proprii (de asemenea actualizate) dacă acestea au loc. Vorbim, de
asemenea, despre valoarea actuală netă a proiectului după finanţare.
Pagina 15
Fluxurile monetare nete sunt fluxuri strict asociate proiectului,

încorporările în fonduri sunt încorporările strict motivate de proiect.
Fluxurile monetare nete se calculează plecând de la fluxurile
monetare de exploatare. Încorporarea în fondurile proprii asociată
proiectului se calculează ca diferenţă între costul investiţiei şi acoperirea
asigurată de alte investiţii (suma împrumutată, suma acoperită de un
contract de închiriere).
Valoarea actuală netă a unui proiect după finanţare corespunde
deci ideii de îmbogăţire a acţionarilor.
În cazul particular al unei întreprinderi ce îşi finanţează integral
proiectul prin fondurile proprii, fluxurile monetare nete sunt egale cu
fluxurile monetare de exploatare, încorporarea în fondurile proprii fiind
egală cu investiţia.
Din acest punct de vedere, valoarea actuală netă a fondurilor
proprii diferă de valoarea actuală netă a investiţiei prin alegerea ratei de
actualizare.
c) Rata internă de rentabilitate a fondurilor proprii
O mai putem numi şi rata de randament intern a proiectului după
finanţare. Este vorba despre rata de randament pentru care constatăm
egalitatea dintre suma investită şi fluxurile monetare nete. Se are aşadar
în vedere o rentabilitate financiară în profitul acţionarilor.
Atunci când o întreprindere îşi finanţează investiţia integral prin
fondurile proprii, obţinem egalitate între rata internă de randament a
investiţiei şi rata internă de randament a fondurilor proprii.
Cu alte cuvinte:
Fluxuri monetare de exploatare/Investiţie = Fluxuri monetare
nete/Fonduri proprii
sau:
Rentabilitatea economică = Rentabilitatea financiară
6.4. Factoringul
FACTORING = Mod de finanţare pe termen scurt (în general, a

exporturilor de mărfuri de larg consum), conform căreia o instituţie
financiară (bancă, grupuri intermediare etc.) se obligă, pe baza unui
contract, să preia, în schimbul unui comision (cotă procentuală din
valoarea tranzacţiei), toate creanţele exportatorului, inclusiv riscul
neîncasării la termen a creanţelor.
Contractul de factoring sau facturaj este un contract comercial de
creditare la care participă o societate specializată (societate bancară sau o
instituţie financiară specializată) în încasarea de facturi, denumită factor,
şi o societate comercială furnizoare de produse sau servicii, denumită
Pagina 16
aderent. Aderentul urmăreşte să-şi încaseze preţul facturilor înainte de

termenul de scadenţă, iar factorul urmăreşte să obţină un beneficiu, de
regulă un anumit procent din facturile pe care le decontează în avans. În
activitatea de factoring ia parte şi beneficiarul (clientul) care va fi
notificat că trebuie să plătească factura la scadenţă factorului. Companiile
de factoring se mai ocupă şi de administrarea şi managementul facturilor
clienţilor, precum şi de asigurări împotriva riscurilor de neplată a
debitorilor.
Factor - o instituţie specializată, care, în schimbul unui preţ,
plăteşte în avans sau la scadenţă aderentului contravaloarea creanţelor
cesionate considerate eligibile, în limita plafonului acordat şi,
subrogându-se în drepturile acestuia, urmează să încaseze creanţele al
căror proprietar a devenit, de la Debitorii Cedaţi.
Aderent - clientul factorului, cel care transferă acestuia drepturile
pe care le are asupra creanţelor rezultate din relaţiile sale comerciale cu
Debitorul Cedat.
Factoring Domestic - vânzarea către un terţ (Factor) de creanţe
deţinute de o companie rezidentă asupra unei alte companii rezidente, cu
scopul de a obţine finanţare sau alte servicii incluse în pachetul de
factoring.
Factoring International - vânzarea de creanţe de către un
exportator către un terţ (Factor de Export), cu scopul de a obţine finanţare
sau alte servicii incluse în pachetul de factoring.
Factor de Export - compania sau banca rezidentă sau non-
rezidentă care achiziţionează creanţe de la exportator.
Factor de Import - compania sau banca rezidentă sau non-
rezidentă, care acceptă preluarea riscului de neplaă al unui Debitor
(Importator).
Factoring cu Regres - în cazul acestui tip de factoring, riscul de
neplată al Debitorului Cedat este suportat de Aderent; în cazul în care
Debitorul se află în incapacitatea de a achita suma datorată, Factorul are
drept de regres asupra Aderentului la o dată stabilită prin Contractul de
Factoring.
Factoring fără Regres - în cazul acestui tip de factoring, riscul
de neplată al Debitorului Cedat se transferă către Factor, în caz de
neplată, acesta nemaiavând drept de regres asupra Aderentului. În
general, Factorul îşi ia măsuri reasiguratorii împotriva riscului de neplată
a debitorului, putând opta pentru încheierea unei poliţe de asigurare a
riscului de neplată sau pentru garanţia oferită de Factorul de Import în
conformitate cu regulile internaţionale GRIF.
Factoringul naţional şi factoringul internaţional
Pagina 17
FACTORING INTERN FACTORING

INTERNAŢIONAL
Participanţii la operaţiunile La operaţiunile de factoring
de factoring naţional sunt: internaţional participă patru părţi:
factorul, furnizorul, şi furnizorul-exportator şi factorul de
cumpărătorul, toţi trei fiind export aflaţi în ţara exportatorului,
domiciliaţi în aceeaşi ţară. precum şi cumpărătorul-importator
şi factorul de import din ţara
importatorului.
Deoarece finanţarea se Factorul de export, expus
realizează în moneda naţională, riscului fluctuaţiilor valutare, se
factorul nu este supus riscului poate proteja împotriva acestui risc
valutar. prin operaţiuni de hedging.
Factorul urmăreşte atât Factorul de export urmăreşte
furnizorul, cât şi cumpărătorul, strict exportatorul, factorul de
gestionând în acelaşi timp import urmărindu-l strict pe
creanţele furnizorului şi importator. Ambii factori cunosc
obligaţiile de plată ale piaţa locală şi legislaţia ţării în care
cumpărătorului. El cunoaşte activează, colaborând pe baza unui
ambii parteneri, precum şi piaţa cod de reguli privind factoringul.
internă.
Toţi participanţii la aceste În derularea operaţiunii şi în
operaţiuni sunt supuşi aceleiaşi soluţionarea eventualelor conflicte
legislaţii (celei naţionale). ce pot apărea pe parcurs, se ţine
cont de legislaţia ambelor ţări
implicate în operaţiune.
Factorul este responsabil cu Dintre cei doi factori implicaţi
colectarea fondurilor de la în operaţiune, doar factorul de
cumpărător. import este responsabil de încasările
de la importator şi urmărirea
acestuia.
Calitatea serviciilor oferite În cazul factoringului
vânzătorului depinde doar de internaţional, calitatea serviciilor
bonitatea şi profesionalismul este influenţată nu doar de
factorului. profesionalismul factorului de
export, ci şi de profesionalismul şi
mai ales bonitatea factorului de
import care evaluează riscul de
credit aferent operaţiunii, iar la
scadenţă colectează încasările.
Pagina 18
Forme de factoring:
 Factoring tradiţional (old line factoring) - factorul plăteşte
facturile în momentul în care intră în posesia lor
 Factoring la scandenţă (maturity factoring) - factorul plăteşte
facturile la momentul scadenţei lor
 Factoring fără notificare - factorul se comportă ca un mandatar şi
nu suportă riscul neplăţii facturii
Contractul de factoring
Prin încheierea unui contract de factoring nu se are în vedere o
operaţiune izolată ci se urmăreşte de regulă exclusivitatea pe un anumit
segment de clienTi, regiune, sau Tară. Avantajul aderentului este unul
major pentru că acesta nu trebuie să încaseze facturile de la o multitudine
de clienţi, ci le încasează direct de la societatea de factoring. Factorul
acceptă facturile pe riscul său, iar în cazul în care debitorul nu plăteşte
acesta nu poate cere plata de la aderent (cu excepţia cazului în care
aderentul nu furnizează către beneficiar serviciile sau mărfurile care fac
obiectul facturii). Pentru a-şi asuma riscul neplăţii unei facturi, factorul
trebuie să o accepte mai întâi, altfel spus acesta va lucra doar cu clienţii
pe care-i agreează şi care prezintă garanţii. Dacă nu acceptă factura,
factorul o poate încasa în virtutea unui contract de mandat, fără să-şi
asume riscul neplăţii. Aderentul are obligaţia de a-i notifica pe clienţi că a
cedat creanţa sa factorului, şi acestuia din urmă trebuie să-i plătească.
6.5. Planul de finanțare
În previziunea financiară a investiţiilor se utilizează, în ţările cu

economie de piaţă, un plan de investiţii şi de finanţare multianual. Planul
de finanţare este documentul previzional, întocmit pe o perioadă de mai
multe exerciţii succesive (3-5 ani) şi reflectă diferitele fluxuri anuale
generate de nevoile şi resursele întreprinderii. Planul de finanţare este un
document care inventariază, pe o perioadă mai îndelungată, resursele
financiare şi modul de utilizare al acestora, este un rezultat al politicii
financiare, reflectând în principal alegerea unei structuri optime de
finanţare ce asigură costurile minime de colectare a capitalurilor şi o
anumită independenţa financiară a întreprinderii. Planul de finanţare are
două dimensiuni1:
1
Vintilă Georgeta, „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed.
Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 2005, p. 413-414.
Pagina 19
1. Necesar de finanţat
 Investiţii strategice
 Investiţii de exploatare
 Rambursarea datoriilor financiare
 Dividende
2. Resurse de capitaluri
1. Nerambursabile
a) Capacitatea de autofinanţare (după plata
dividendelor)
b)Vânzări sau cesiuni de active
c) Creşteri de capital
d) Subvenţii pentru investiţii
2. Rambursabile
 Credite bancare
 Credite obligatare
Elaborare planului de finanţare presupune două etape:
1. determinarea nevoilor de finanţare în scopul evaluării
cuantumului finanţării externe
2. determinarea şi integrarea surselor de finanţare în scopul
realizării echilibrului financiar.
6.6. Finanțarea investițiilor publice

În procesul investiţional macro sau microeconomic, de nivel
naţional, regional sau local problemele legate de finanţarea propriu-zisă
după derularea etapelor premergătoare – idei de afaceri, locaţii,
oportunităţi publice - impun în mod nemijlocit elaborarea unui concept de
finanţare care să asigure resursele financiare corespunzătoare derulării
investiţiei.
Conceptul de finanţare al proiectului de investiţie publică trebuie
să aibă în vedere următoarele elemente:
I. Evaluarea condiţiilor economice de baza
II. Identificare modelelor de finanţare adecvate
III. Alegerea/decizia privind modelul de finanţare
IV. Analiza rentabilităţii / plan de afaceri
V. Factori externi
În ceea ce priveşte evaluarea condiţiilor economice de bază,
aspectele relevante sunt următoarele:
- Situaţia economica a unor obiective de investiţii
regionale sau locale asemănătoare;
Pagina 20
- Structura de proprietate a obiectivului de investiţii şi

efectele acesteia asupra posibilităţii de finanţare a
investiţiilor
- Rezultate obţinute în analiza unor surse potenţiale de
finanţare
- Analiza riscurilor de finanţare
Dacă primele aspecte rezultă în urma analizei, o atenţie deosebită
trebuie acordată aspectelor legate de analiza riscurilor de finanţare.
Riscurile de finanţare a investiţiilor publice se referă la: condiţionarea
unor credite în condiţii avantajoase numai cu garantarea Guvernului
României; garanţii de creditare insuficiente respectiv realizabile doar cu
susţinere de la nivel naţional; probleme de lichiditate ale bugetelor
publice locale; riscuri de modificare a dobânzilor la intervale scurte de
timp care influenţează costurile creditului; riscuri valutare şi legate de
cursul de schimb.
Pentru a se reduce aceste riscuri se poate avea în vedere
următoarele măsuri: rezerva de risc/lichiditate din fonduri proprii ale
autorităţilor locale; adoptarea unor modele de finanţare cu implicarea
directa a Guvernului României dar şi al unor instituţii financiare
europene; limitarea riscurilor în cadrul contractului de creditare.
6.7. Finanțarea investițiilor din surse externe
1. Fondul Monetar Internaţional
Organizare şi funcţionare:
F.M.I.: membrii fondatori fiind ţările care în 1944 au participat la
conferinţa de la Bretton-Woods şi care au semnat acordul de aderare la
F.M.I. până la data de 31 decembrie 1945. A început să funcţioneze din
1946, iar din 1947 devine organism specializat al ONU astfel încât nu
mai pot deveni membre ale F.M.I. decât ţările care sunt membre ale
ONU. România este membră din 1972. Sediul F.M.I. este la Washington.
F.M.I. a fost creat pentru atingerea a 2 scopuri:
 pentru a asigura cooperarea monetară şi financiară dintre
ţările membre
 pentru a asigura finanţarea ţărilor membre
F.M.I. poate fi privit ca şi o cooperativă de credit deoarece au
acces la resursele fondului doar membrii acestuia.
Structura organizatorică:
Pagina 21
F.M.I. are în frunte consiliul guvernatorilor, urmat de consiliul de

administraţie, e condus de un director general, apoi în structura sa e
personalul.
Consiliul guvernatorilor este organul suprem de decizie al
F.M.I., fiecare ţară membră numeşte un guvernator şi un locţiitor pe o
perioadă de 5 ani. Cel mai frecvent sunt numiţi în această funcţie miniştri
de finanţe sau guvernatorii băncii centrale. În mod normal se întruneşte o
dată pe an.
Consiliul de administraţie este cel care conduce efectiv
afacerile curente ale fondului; e compus în prezent de 24 de
administratori numiţi sau aleşi. Numiţi sunt 5: al SUA, Germania,
Japonia, Franţa, Anglia. Fiecare administrator dispune de un număr de
voturi egal cu suma voturilor atribuite ţărilor pe care le reprezintă.
Directorul general – e ales de consiliul de administraţie,
condiţia e ca respectiva persoană să nu fie guvernator sau administrator,
iar prin convenţie s-a stabilit ca acesta să fie european. Prezidează
reuniunile consiliului de administraţie, dar nu ia parte la vot decât atunci
când apare egalitatea de voturi. Poate participa la reuniunile consiliului
guvernatorilor, dar fără drept de vot.
Activitatea F.M.I. se urmăreşte în cadrul a 2 departamente:
 departamentul general – care urmăreşte întreaga activitate a
fondului, rezultatele acestei activităţi fiind evidenţiate în contul de resurse
generale şi în contul special de vărsăminte
 departamentul DTS – care urmăreşte activitatea fondului
legată de tranzacţiile şi operaţiile cu DTS ale ţărilor membre
Resursele F.M.I.:
Fiind un organism de finanţare, problema principală o constituie
procurarea de resurse necesare finanţării conform statutului F.M.I.;
principala sursă de finaţare o constituie resursele proprii care cuprind:
 cotele părţi subscrise de ţările membre în momentul aderării
la fond
 rezervele constituite pe seama veniturilor nete obţinute la
sfârşit de an
 sumele provenite din vărsarea celor 25 milioane uncii de aur
din momentul demonetizării aurului şi contravaloarea celor 25 milioane
uncii de aur care au fost restituite ţărilor membre, la cursul de 35$ pe
uncie.
F.M.I. dispune şi de alte resurse de creditare constituite pe baza
creditelor contractate de către fond în acest scop.
Cotele părţi şi rolul lor (cote de participare):
Aceste cote părţi sunt formate din fracţiuni echivalente cu
100.000 DTS, ele sunt diferenţiate pe ţări, nivelul lor fiind determinat în
Pagina 22
funcţie de diferiţi indicatori ca: venitul naţional al ţării; volumul

comerţului extern; rezervele valutare; populaţia, etc.
În ultimă instanţă nivelul lor e negociat între F.M.I şi ţara
interesată. Vărsarea cotelor părţi iniţiale se realizează astfel:
 25% în DST sau în valută liber convertibilă, iar până în 1978
în aur
 75% în moneda naţională a ţării în cauză
Cotele părţi se pot modifica o dată la 5 ani. Au un rol deosebit:
1. pe baza cotelor părţi se stabileşte numărul. de voturi ce revine
fiecărei ţări:
V = 250 + CP/100.000 CP = cote de participare
Fiecărei ţări i se atribuie din oficiu 250 de voturi pentru calitatea
de ţară membră a fondului şi în plus îi revine câte un vot la fiecare
fracţiune de 100.000 DST din cota de participare.
2. proporţional cu CP vărsate la fond sunt şi drepturile ţărilor de a primi
ajutoare sub forma creditelor în valută sau a alocaţiilor de DTS de la
fond.
3. În momentul în care s-a decis emiterea monedei proprii alocarea DST-
ului a avut loc tot în funcţie de DST.
Împrumuturile contractate de F.M.I.:
Împrumuturile contractate de F.M.I. se află sub controlul riguros al
consiliului de administraţie care efectuează reexaminări periodice ale
situaţiei financiare a fondului şi a lichidităţilor acestuia, aprobând sau nu
contractarea de noi credite. În principiu suma liniilor de credit deschise
fondului la care se adaugă angajamentele efective ale acestuia nu poate
depăşi 50-60% din totalul cotelor părţi.
Utilizarea resurselor F.M.I.
Conform statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza resursele

fondului în special pentru finanţarea deficitului balanţei de plăţi externe,
în speţă balanţa conturilor curente.
Utilizarea resurselor de către ţările membre poate îmbrăca 3
forme de bază:
 trageri asupra F.M.I.
 credite propriu-zise
 subvenţii sau bonificaţii acordate ţărilor foarte sărace pentru
diminuarea costurilor unor credite.
Categorii de credite acordate de F.M.I. ţărilor membre
Pagina 23
Modalităţile de acces ale ţărilor membre la resursele F.M.I. sunt

cunoscute sub denumirea de facilităţi de creditare ale F.M.I. şi pot fi
grupate în 3 categorii:
A. Facilităţi din cadrul mecanismului tranşelor şi din cadrul
mecanismului lărgit de credite:
Mecanismul tranşelor: cuprinde facilităţi principale de credite pe
care ţările membre le pot utiliza pentru a cumpăra temporar valută de la
F.M.I. în scopul acoperirii unui deficit al balanţei de plăţi externe.
Creditele sunt acordate eşalonat în 5 tranşe:
 Tranşa rezervei asigură ţării un drept de tragere echivalent cu
rezerva ţării la fond care iniţial era egală cu acel 25% din cota de
participare (CP) vărsat de către ţară în DST sau în $ sau în aur. Aceasta
poate fi utilizată total sau parţial echivalentul ei constituind ajutorul
necondiţionat pe care o ţară îl poate primi de la fond. Singura condiţie e
ca suma să fie utilizată pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe. Nu
există obligativitatea utilizării mai întâi a acestei tranşe pentru ca în
continuare ţara să aibă acces la celelalte tranşe de credit. Rambursarea
sumei achiziţionate în contul acestei tranşe se face atunci când ţara
doreşte să-şi reconstituie dreptul de tragere necondiţionat, această
rambursare putându-se efectua şi înaintea rambursării creditelor primite
în contul tranşelor de credite.
 Cele 4 tranşe de credit asigură accesul ţărilor la resursele
propriu-zise ale fondului. Fiecare tranşă asigură ţării un drept de tragere
echivalent cu 25% în raport cu CP a ţării. Deci cuantumul total al
creditelor obţinute de o ţară în contul tranşelor de credite va fi de 100% în
raport cu CP.
Utilizarea integrală a mecanismului tranşelor se va face ca
deţinerile fondului de monedă naţională a ţării în cauză să ajungă la 200%
în raport cu CP.
200% CP = 75% + 25% + 100%
75% = deţinerile F.M.I. în moneda naţională a ţării respective din
CP
25% = gaj în moneda naţională depus pentru cumpărarea de
valută în contul tranşei rezervei
100% = gaj în monedă naţională depus pentru cumpărarea de
valută în contul celor 4 tranşe de credit.
Condiţiile generale de acces a ţărilor membre la rezervele
fondului în contul tranşelor de credit – că ţara în cauză trebuie să utilizeze
resursele astfel obţinute pentru a aplica măsuri economice care să îi
permită depăşirea dificultăţilor balanţei sale de plăţi externe. Înainte de
prezentarea cererii de creditare, experţii fondului şi reprezentantul ţării
stabilesc un program care defineşte orientarea viitoare a politicii
Pagina 24
bugetare, monetare, valutare, etc. pentru următoarele 12 luni şi maxim 3

ani. Condiţionările sporesc de la o tranşă la alta.
Tranşa 1 de credite: tranşele se pot realiza:
 Direct, caz în care în momentul cumpărării valutei fondul
identifică dacă ţara solicitatoare îndeplineşte condiţiile, iar în caz
afirmativ îi furnizează valuta solicitată
 În baza unui acord de confirmare sau stand by, caz în care
dacă ţara îndeplineşte condiţiile impuse de fond ea este asigurată că poate
obţine sumele necesare pe măsura apariţiei nevoilor.
Durata unui acord de confirmare este de 1-3 ani.
Tranşele 2,3,4: în acest caz creditele se acordă doar în baza unei
analize profunde a situaţiei economico-financiare a ţării pe baza unui
program de măsuri care presupun eforturi reale din partea ţării debitoare.
Tragerile au loc în baza acordului de confirmare, acestea fiind eşalonate,
iar dreptul de a le efectua este legat de îndeplinirea anumitor indicatori
economici sau prevederi din program. Rambursarea creditelor începe
după 3 ani sub forma vărsământurilor trimestriale eşalonate pe o perioadă
de până la 5 ani.
Mecanismul lărgit de credit a fost creat în 1974 pentru a veni în
ajutorul ţărilor care s-au confruntat cu dificultăţi ale balanţei de plăţi
externe determinate de circumstanţe speciale. Cuantumul tragerilor în
contul acestui mecanism poate atinge 140% în raport cu CP dar deţinerile
fondului în moneda naţională a ţării respective pot ajunge la maxim 265%
în raport cu CP. Rambursarea creditelor începe după 4 ani în tranşe
semestriale care pot fi plătite în maxim 10 ani. Tragerile sunt asigurate
printr-un acord lărgit, diferenţa faţă de acordul stand by fiind aceea că
termenul de valabilitate iniţial începe de la 3 ani şi nu de la 1 an.
Condiţionarea este mai riguroasă, de exemplu se stabilişte un program
general în care sunt descrise obiectivele şi politica ţării în cauză pe
perioada derulării mecanismului lărgit. Pentru fiecare an ţara trebuie să
prezinte fondului un raport detaliat privind modul în care şi-a îndeplinit
angajamentele.
B. Facilităţi din cadrul mecanismelor de finanţare cu caracter permanent

Mecanismele au fost create în vederea acordării unor ajutoare
suplimentare ţărilor în dificultate. Există 2 facilităţi:
 Facilităţi de finaţare compensatorie şi pentru situaţii
neprevăzute, prin acestea se furnizează resurse suplimentare ţării care
înregistrează scăderi ale încasărilor din exporturi repsectiv o creştere a
costului importului de cereale. Îmbracă 3 forme:
1. finanţare compensatorie a scăderii încasărilor din export
Pagina 25
2. finanţarea creşterii costului importurilor de cereale permite

solicitarea de ajutor de către ţările care se confruntă cu dificultăţi
ale balanţei de plăţi ca urmare a creşterii costului importului de
cereale.
3. finanţarea pentru situaţii neprevăzute în baza căreia se acordă
ajutoare financiare suplimentare ţărilor care aplică programul de
ajustare şi care, din cauza unor factori externi independenţi de
voinţa lor nu reuşesc să atingă nivelele cerute pentru indicatorii
prevăzuţi în programele în derulare.
 Facilităţi de finanţare a stocurilor regulatorii de produse
primare. Scopul acestei facilităţi a fost de a ajuta ţările membre ale
fondului care participă la constituirea de fonduri internaţionale de
produse primare în vederea stabilizării preţului lor pe piaţă.
C. Facilităţi de finanţare din cadrul mecansimelor de finaţare speciale cu

caracter temporar: aceste ajutoare sunt acordate din resurse împrumutate
de fond. Există:
 Facilităţi suplimentare – pentru a beneficia de credit ţările
care făcuseră uz de mecanismul tranşelor şi mecanismul lărgit de
creditare dar care în continuare se confruntau cu deficite ale balanţei de
plăţi externe. S-a prezentat sub forma a 4 tranşe care se adăugau tranşelor
iniţiale de credite. Acordarea s-a realizat prin linii de credit, condiţia fiind
realizarea unor angajamente ferme privind redresarea situaţiei economice
prin adoptarea de măsuri de politică monetară şi fiscală restrictivă.
 Politica de acces lărgit urmăreşte finanţarea necesităţilor din
resurse împrumutate de fond însă numai parţial din acestea. Tragerile în
contul ei pot fi efectuate doar dacă asistenţa de care are nevoie ţara
depăşeşte ceea ce i se poate acorda prin mecanismul tragerii tranşelor şi
cel lărgit de creditare şi dacă dificultăţile cu care se confruntă necesită o
perioadă lungă de soluţionare.
Creditele propriu-zise acordate de FMI ţărilor membre
Creditele propru-zise acordate de fond ţărilor membre au următoarele

caracteristici:
 Sumele avansate de fond ţărilor creditate nu sunt garantate
material sau în monedă naţională
 Sunt însoţite de dobândă
 Pentru acordarea lor fondul utilizează resurse speciale ca
donaţii ale ţărilor membre sau împrumuturi contractate de fond în acest
scop
Pagina 26
 Are caracter concesional adică sunt acordate în condiţii de

favoare
 Se consimt pe baza unor acorduri distincte de împrumut
Dintre creditele propriu-zise amintim:
- Facilitatea de ajustare structurală - creată pentru a asigura ţărilor
în curs de dezvoltare cu venit mic un ajutor financiar suplimentar în
condiţii de favoare.
- Facilitatea de ajustare structurală intensificată - creată pentru a
sprijini ţările cu venit naţional redus şi cu grad ridicat de îndatorare.
2. Grupul Băncii Mondiale
Sistemul băncii mondiale este format din Banca Internaţională Pentru

Reconstrucţie Şi Dezvoltare, Corporaţia financiar-internaţională,
Asociaţia internaţională pentru dezvoltare şi Agenţia multilaterală de
garantare a investiţiilor.
BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI

DEZVOLTARE (BIRD):
Obiective şi mod de organizare:

La Bretton-Woods în iulie 1944 s-a decis crearea unei instituţii
autorizate să acorde ţărilor interesate credite pe termen lung pentru
investiţii şi să garanteze creditele cu aceeaşi destinaţie pe care ţările
membre le-ar obţine din alte surse. Participanţii la această conferinţă au
avut în vedere experienţa primului război mondial şi au anticipat faptul că
la sfârşitul celui de-al doilea război mondial vor exista nevoi presante de
capital pentru refacerea economiilor afectate de război. S-a considerat că
ţările respective vor obţine greu împrumuturi din surse private fără ca să
li se ceară garanţii guvernamentale. Acesta a fost motivul creării acestei
bănci. Condiţia pentru ca o ţară să fie membră a băncii a fost ca mai întâi
să fi devenit membră a F.M.I. Banca şi-a început activitatea propriu-zisă
în 25 iunie 1946, iar din 1947 a devenit instituţie specializată a ONU.
Conform articolului 1 din statut scopurile creării băncii sunt:
 să contribuie la reconstrucţia şi dezvoltarea ţărilor membre
înlesnind investiţiile de capital în scop productiv
 să încurajeze investiţiile străine, particulare, prin intermediul
garanţiilor pe care banca le acordă sau prin participarea băncii la
respectivele împrumuturi
Pagina 27
 să încurajeze dezvoltarea echilibrată şi de lungă durată a

comerţului internaţional
 să coordoneze împrumuturile acordate sau garantate cu
împrumuturile internaţionale contractate de ţările membre din alte surse
astfel încât să fie luate în considerare cele mai urgente şi eficiente
proiecte şi programe, indiferent de dimensiunea lor
 să ajute trecerea de la economia de război la economia de
pace a ţărilor membre.
Dintre funcţiile băncii:
 acordarea sau garantarea de împrumuturi pe termen lung
ţărilor membre pentru reconstrucţie şi dezvoltarea economico-socială
 coordonarea ajutorului internaţional pentru dezvoltare
acordat de ţările dezvoltate celor în curs de dezvoltare
 acordarea de asistenţă tehnică prin realizarea de analize
tehnico-economice cu privire la proiectele de investiţii pentru dezvoltare
 pregătirea de cadre superioare din ţările în curs de dezvoltare
prin intermediul institutului pentru dezvoltare economică.
Partea de conducere e realizată prin:
1. Consiliul guvernatorilor
2. Consiliul de administraţie
3. Consiliul consultativ
4. Consiliul pentru împrumut
5. Preşedinte
Banca poate să înfiinţeze agenţii sau oficii regionale pe teritoriul
oricărui stat membru.
Fiecare ţară trebuie să desemneze banca centrală sau bancă de
emisiune (dacă banca centrală nu are drept de emisiune) drept depozitar
al disponibilităţilor ţării respective la BIRD.
Dintre avantajele pe care le dobândeşte o ţară membră a băncii:
 Contractarea de împrumuturi pentru investiţii în vederea
realizării unor proiecte economice strict necesare ţării. Solicitantul
împrumutului trebuie să prezinte garanţii a căror mărime depinde de
dimensiunea obiectivelor economice şi de posibilitatea economiei
respective de a respecta sarcina financiară în cauză
 Nivelul împrumuturilor nu e condiţionat de cota de
participare a ţării respective la capitalul băncii şi împrumuturile se acordă
în valută convertibilă pe termen lung (maxim 20 ani)
 Participarea la licitaţiile internaţionale organizate de către
bancă pentru adjudecarea lucrărilor finanţate de aceasta. O ţară membră a
băncii poate prelua prin licitaţie lucrările care se vor derula în altă ţară
membră cu sprijinul băncii.
Pagina 28
Resursele financiare folosite de către BIRD pentru activităţi de

creditare:
Surse: - fondurile proprii: sunt alcătuite pe seama capitalului
social şi a beneficiilor
- fondurile împrumutate
Structura capitalului folosit de către BIRD prezintă anumite
particularităţi în raport cu structura capitalului utilizat de băncile
comerciale:
- raportul dintre capitalurile proprii şi capitalurile împrumutate = 1:5, în
timp ce la băncile comerciale raportul este de 1:20. Acesta este motivul
pentru care BIRD nu a suferit niciodată pierderi din activitatea de
creditare a ţărilor membre.
- resursele proprii utilizate pentru creditare se formează într-o măsură
mică pe seama subscipţiilor ţărilor membre (acestea nu depăşesc 10%).
Banca nu a fost pusă niciodată în situaţia de a cere ţărilor membre să
efectueze vărsăminte mai mari de 10% din părţile subscrise.
Fondurile împrumutate de către BIRD:

Ca organism financiar, banca aparţine în totalitate ţărilor membre, dar
activitatea sa este fondată pe interdependenţa dintre sectorul privat şi cel
public. Sectorul privat este reprezentat de către Comunitatea Mondială a
Investitorilor şi constituie principala sursă a fondurilor de creditare ale
băncii. Banca nu primeşte din partea guvernelor (sectorul public) decât
aproximativ 5% din resursele sale, restul trebuie practic să fie împrumutat
de pe pieţele financiare internaţionale.
Faptul că împrumuturile deţin poziţia prioritară în formarea resurselor de
creditare ale băncii are cel puţin 2 aspecte:
 Creditele acordate de BIRD reprezintă pentru ţările
beneficiare ajutoare destul de costisitoare deoarece dobânda la care
acestea sunt acordate este aproape egală cu cea pe care banca o plăteşte la
creditele pe care le contractează la rândul său
 Acordând credite din fondurile împrumutate banca nu intră
niciodată în lipsă de fonduri. Cuantumul împrumuturilor contractate de
BIRD de pe piaţa financiară internaţională e în funcţie de mai multe
elemente:
- ritmul în care au loc plăţile în contul creditelor aprobate
- suma propriilor împrumuturi ajunse la scadenţă
- nivelul resurselor în numerar şi a altor lichidităţi pe care
banca doreşte să şi le menţină
În funcţie de scadenţă, împrumuturile contractate de bancă sunt:
Pagina 29
 împrumut pe termen mediu şi lung: cele a căror scadenţă etse

mai mare de 1 an sau care are caracter perpetuu; apar sub forma: -
emisiuni de obligaţiuni - prin intermediul operaţiilor SWAP de monede
 împrumut pe termen scurt: au apărut prin efectuarea a 2
emisiuni de titluri de credit pe termen scurt: - emisiune de bonuri cu
primă de ramburs; - emisiune de bonuri renumerate
Împrumuturile pe termen mediu şi lung:
 emisiunea de obligaţiuni: banca foloseşte forma clasică de
mobilizare de fonduri pe termen lung prin emisiunea de obligaţiuni cu
scadenţa pe 5-10 ani sau mai mulţi, respectiv prin emisiune de bonuri
(notes) cu scadenţa mai mică de 5 ani. Aceste obligaţiuni şi bonuri emise
de bancă sunt tranzacţionate la bursele de valori şi nu se deosebesc cu
nimic de cele emise de alte societăţi pe acţiuni. Nu sunt garantate cu alte
bunuri. De regulă sunt plasate pe piaţă prin intermediari (bănci de afaceri,
societăţi de plasament, bănci comerciale).
 Operaţiile de SWAP au apărut ca urmare a faptului că aceste
operaţii au permis băncii să aibă un acces mai facil pe piaţa valutară şi
mai puţin costisitor decât împrumuturile contractate direct în USD. În
momentul în care dobânda la creditele în USD a atins nivelul record de
14-16% nu mai era convenabil pentru bancă să contracteze împrumuturi
în USD, deoarece creditele în alte valute erau purtătoarele unor dobânzi
de 7%. Primele operaţii de SWAP s-au realizat în 1982. Toate tranzacţiile
se realizau după tehnica: banca împrumuta USD, £, ECU, pe care îi
vindea pe pieţele valutare pe numerar răscumpărând de la o terţă parte
valuta dorită. Procedura se simplifica dacă banca schimba direct cu terţa
parte moneda împrumutată.
Utilizarea resurselor băncii pentru creditarea ţărilor membre:
BIRD are ca funcţie principală asigurarea de asistenţă tehnică şi
financiară ţărilor în curs de dezvoltare cu scopul de a încuraja dezvoltarea
economică a acestora.
Asistenţa tehnică:
Reprezintă un transfer de cunoştinţe tehnice şi de specialitate la
care accesul ţărilor slab dezvoltate este limitat. Ea se asigură, de regulă,
prin deplasarea specialiştilor. Cele mai frecvente forme de asistenţă
tehnică:
1. Finanţarea pregătirii proiectelor de dezvoltare economico-socială a
ţărilor în curs de dezvoltare utilizată pentru proiectele care urmează să fie
creditate de către bancă. A fost creată în 1975.
2. Furnizarea serviciului de agent de execuţie pentru proiectele finanţate
de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
3. Asistenţă tehnică rambursabilă care apare atunci când programul
anual necesită mai mult de 1 om muncă pe an din partea băncii
Pagina 30
Asistenţa financiară:
Forme:
1. Acordarea împrumutului direct (creditele): Creditele reprezintă forma
prin care banca asigură asistenţă financiară. Iniţial banca a fost
considerată ca o instituţie de garantare a împrumuturilor private destinate
programelor de investiţii. Practica a pus în evidenţă faptul că nevoia
urgentă era de a răspunde nevoilor de reconstrucţie a ţărilor afectate de
război. Astfel, în 1948 banca acordă primele împrumuturi în acest scop
Franţei, Olandei şi Luxemburgului. Din 1948 încoace banca îşi
concentrează activitatea spre finanţarea dezvoltării, creditele fiind
acordate în special dezvoltării agriculturii, industriei, trensporturilor,
comunicaţiilor, planningului familial, etc.
Pentru a beneficia de credite trebuie îndeplinite următoarele
condiţii:
- potenţialul debitor să fie considerat de bancă solvabil
- obiectivul creditat să fie justificat din punct de vedere
economic
- obiectivul creditat să fie prioritar pentru dezvoltarea ţării
care solicită creditul
- ţara respectivă să nu aibă altă resursă mai convenabilă de
finanţare
Banca ia drept criteriu de apreciere a nivelului de dezvoltare al
unei ţări produsul naţional brut pe locuitor, stabilind un plafon până la
care o ţară poate beneficia de credite BIRD. Acetse nivel de dezvoltare se
modifică permanent, banca trebuie să urmărească acest indicator şi să
regrupeze ţările care pot beneficia de credite, această practică numindu-se
reclasare.
Declaraţia referitoare la reclasarea ţărilor membre a fost adoptată
de Consiliul de Administraţie la 11 septembrie 1984, prevăzându-se
principiile ce stau la baza acestei politici:
- reclasarea este o etapă logică în procesul dezvoltării
- reclasarea trebuie să fie suplă şi echitabilă şi să ţină cont
de condiţiile specifice fiecărei ţări
- reclasarea ar trebui să intervină la 5 ani după ce o ţară a
atins nivelul PNB/locuitor prevăzut (1000 $), perioada
însă putându-se prelungi dacă situaţia ţării respective se
deteriorează în următorii 5 ani.
- reclasarea trebuie examinată anual
- reclasarea trebuie să se realizeze cu acordul ţării
interesate
Pentru ca o ţară să primească credite, obiectivul finanţat trebuie
să fie obiectiv guvernamental sau dacă creditul este acordat unei
Pagina 31
întreprinderi particulare banca pune condiţia ca acel credit să fie garantat

de statul respectiv prin instituţiile sale financiare. Existenţa acestei
condiţii limita accesul multor ţări în curs de dezvoltare la creditele băncii,
ceea ce a condus în 1956 la crearea Corporaţiei Financiare Internaţionale
(IFC) care avea scopul să finaţeze investiţiile da capital efectuate în
instituţiile private, fără a mai fi necesară garanţia statului.
Dintre creditele la dispoziţia ţărilor membre:
 Credite pentru proiecte de investiţii bine definite sau
specifice: suma creditului este condiţionată doar de dimensiunea
obiectivului şi de posibilitatea economică de a suporta sarcina financiară
(rambursare credit + plata dobânzii)
 Credite pe bază de program – condiţii: existenţa programului
de dezvoltare şi iniţierea de măsuri financiare şi economice care să
justifice acordarea ajutorului extern
 Mecanismul de finanţare intermediară denumit al 3-lea
ghişeu prin care banca poate furniza un ajutor suplimentar pentru
dezvoltare în condiţiile în care ţara se află într-o situaţie intermediară
între condiţiile practicate de BIRD (prea dure) şi condiţiile facile ale IDA.
Sarcină de învăţare
Faceți o analiză comparativă între leasing și factoring.
6.8. Rezumat
Decizia de investiţii urmăreşte maximizarea de valoare actuală netă

care determină creşterea valorii întreprinderii, iar decizia de
finanţare urmăreşte structura financiară optimă a întreprinderii, deci
cea care să conducă la minimizarea costului capitalului.
Cuvinte cheie: leasing, factoring, FMI
6.9. Test de autoevaluare

(Răspunsuri la pag. 94)
Pagina 32
Încercuiţi varianta corectă:
PUNCT 1.
1. Decizia de finanţare:
a) urmăreşte maximizarea de valoare actuală netă care determină
creşterea valorii întreprinderii
b) urmăreşte structura financiară optimă a întreprinderii, deci cea
care să conducă la minimizarea costului capitalului
c) nici una din variante
d) a) + b)
2. Autofinanţarea:
a) poate aduce fondurile de care întreprinderea are nevoie pentru a-şi
finanţa proiectele în faza constitutivă sau cu ocazia creşterilor succesive
de capital.
b) reprezintă acumularea de capital degajată în cursul exerciţiului
contabil încheiat
c) permite diluarea valorii bursiere a acţiunilor şi comunicarea
performanţelor societăţii în faţa publicului larg
d) permit întreprinderii să recurgă la mai mulţi creditori.
3. Împrumuturile obligatare:
a) poate aduce fondurile de care întreprinderea are nevoie pentru a-şi
finanţa proiectele în faza constitutivă sau cu ocazia creşterilor succesive
de capital.
b) reprezintă acumularea de capital degajată în cursul exerciţiului
contabil încheiat
c) permite diluarea valorii bursiere a acţiunilor şi comunicarea
performanţelor societăţii în faţa publicului larg
d) permit întreprinderii să recurgă la mai mulţi creditori.
4. Dacă întreprinderea dispune de mai multe oportunităţi de

finanţare, alegerea efectuată va fi în funcţie de
a) costul fiecăreia dintre aceste oportunităţi
b) riscurile pe care le implică.
c) nici una din variante
d) a) + b)
PUNCT 2.
Pagina 33
1. Valoarea actuală netă a fondurilor proprii diferă de valoarea

actuală netă a investiţiei prin alegerea ratei de actualizare.
a) adevărat
b) fals
2. Fluxurile monetare nete:

a) sunt fluxuri strict asociate proiectului, încorporările în fonduri
sunt încorporările strict motivate de proiect.
b) se calculează plecând de la fluxurile monetare de exploatare.
c) sunt egale cu fluxurile monetare de exploatare, încorporarea în
fondurile proprii fiind egală cu investiţia (în cazul particular al unei
întreprinderi ce îşi finanţează integral proiectul prin fondurile proprii)
d) a) + b) + c)
3. Atunci când o întreprindere îşi finanţează investiţia integral prin

fondurile proprii, obţinem egalitate între rata internă de randament a
investiţiei şi rata internă de randament a fondurilor proprii.
a) adevărat
b) fals
4. Planul de finanţare:
a) este documentul previzional, întocmit pe o perioadă de mai multe
exerciţii succesive (3-5 ani) şi reflectă diferitele fluxuri anuale generate
de nevoile şi resursele întreprinderii
b) este un document care inventariază, pe o perioadă mai
îndelungată, resursele financiare şi modul de utilizare al acestora, este un
rezultat al politicii financiare, reflectând în principal alegerea unei
structuri optime de finanţare ce asigură costurile minime de colectare a
capitalurilor şi o anumită independenţa financiară a întreprinderii
c) are două dimensiuni: necesar de finanţat şi resurse de capitaluri
d) a) + b) + c)
6.10. Concluzii
 finanţarea investiţiilor urmează luării deciziei de investiţie şi are ca

efect înglobarea resurselor financiare în bugetul investiţiei.
 dacă întreprinderea dispune de mai multe oportunităţi de finanţare,
alegerea efectuată va fi în funcţie de costul fiecăreia dintre aceste
oportunităţi şi de riscurile pe care le implică.
 planul de finanţare este un document care inventariază, pe o perioadă
mai îndelungată, resursele financiare şi modul de utilizare al acestora,
este un rezultat al politicii financiare, reflectând în principal alegerea
Pagina 34
unei structuri optime de finanţare ce asigură costurile minime de

colectare a capitalurilor şi o anumită independenţa financiară a
întreprinderii.
6.11. Bibliografie obligatorie
 Cărţi:
1. D. Adumitrăcesei, ş.a. - Economie politică, Editura Polirom,
Iaşi, 1998
2. Ph. Avare, G. Legros, L. Ravory, P. Lemonnier, „Gestiune şi
analiză financiară”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
3. C. Burja, “Eficienţa economică a investiţiilor”, Seria
Didactica, Alba Iulia, 2005
4. T. Danescu, "Gestionarea financiara a afacerilor”, Ed. Dacia,
Cluj Napoca, 2003
5. V. Dragotă, A. Ciobanu, L. Obreja, M. Dragotă,
„Management financiar”, vol. II, Ed. Economică, Bucureşti, 2003
6. Gerald L. Gordon Planificare strategică pentru Autorităţi
locale, C.C.I.R. 2006
7. Hoanta Nicolae: Finantele firmei, Editura Continent, 1996
8. Stoian Marian, N. Ene, “Practica gestiunii Investiţiilor”, curs
litografiat, ASE, Bucureşti
9. Moise Elena, Investiţii străine directe, Ed. Victor 2005
10. Odobescu Valentin: Drept comercial – indrumar pentru
oamenii de afaceri, Editura Timpul, 2000, Iasi
11. I.Popa – Bursa, Editura Adevărul S.A., Bucureşti, 1995
12. REVELL J. - The Recent Evolution of Financial System,
London, Macmillan Press, 1997
13. Gh. Sandu, „Finanţarea ntreprinderii”, Ed. Economica,
Bucureşti, 2002
14. SAUNDERS, A. „Financial institutions management”, 1999
15. Stancu Ion, “ Finanţe”, Ediţia a 3-a, Ed. Economică,
Bucureşti, 2002
16. Stoica Maricica Investiţiile şi dezvoltare durabilă Ed.
Universitari Bucureşti, 2005
17. Schiffer Iosif şi alţii, Managementul proiectului, Ed.
CRFCAPL Sibiu 2006
18. Şerbu Simona, “Investiţiile străine directe”, Ed. Casa Cărţii
de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2007
19. Staicu, F. s.a. - Eficienţa economică a investiţiilor, Lito ASE,
Bucureşti, 1994
Pagina 35
20. Vasilescu Ion, Ion Românu, Claudiu Cicea “Investiţii” Ed.

Economică, Bucureşti, 2000
21. Vasile Ilie, „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed.
Meteor Press, Bucureşti, 2006
22. Vintilă Georgeta, „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed.
Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 2005
23. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European,
Consiliu, Comitetul Economic şi social şi Comitetul Regiunilor „O
abordare europeană comună în domeniul fondurilor suverane de
investiţii”, Bruxelles, 27.2.2008,COM(2008)
24. Aviz al Comitetului Regiunilor privind Finanţarea creşterii
IMM-urilor (2007/C 146/11), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C
146/73
25. Schema de ajutor minimis din 8 febr. 2008 pentru sprijinirea
microîntreprinderilor pentru domeniul major de intervenţie”Sprijinirea
dezvoltării microîntreprinderilor”.
 Acte normative:
1. REGULAMENTUL (CE) NR. 1905/2006 al Parlamentului European şi
al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a unui instrument de
finanţare a cooperării pentru dezvoltare
2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 85 din 24 iunie 2008 privind

stimularea investiţiilor
3.HOTĂRÂRE nr. 28 din 9 ianuarie 2008 privind aprobarea conţinutului-

cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice,
precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general
pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii.
Pagina 36
Indicaţii şi răspunsuri pentru testele de

autoevaluare
Noțiuni generale privind imvestițiile. Reglementări naționale și
europene privind investițiile
Test de auteovaluare (pag. 24)

Punct 1: 1) d; 2) a; 3) a; 4) b; 5) a; 6) d
Punct 2: 1) a; 2) a; 3) d; 4) Adevărat; 5) Adevărat; 6) a
Politici și strategii investiționale
Test de autoevaluare (pag. 35)

1) răspunsul îl găsești în lecția 2.1; 2) răspunsul îl găsești în lecția 2.2; 3)
răspunsul îl găsești în lecția 2.2; 4) garantarea liberei circulaţii a
capitalurilor; garantarea accesului pe piaţa UE cu proiecte investiţionale;
garantarea tratamentului neutru; garantarea unui mediu concurenţial
normal; garantarea dreptului de proprietate; garantarea liberei circulaţii a
mărfurilor; garantarea repatrierii profiturilor şi a capitalurilor; alte garanţii.
Decizia de investiții

răspunsul îl găsești în lecția 3.3;
Scheam de desfășuarare a unui obiectiv de investiții

Punct 1: 1) d; 2) a; 3) c; 4) a;
Punct 2: 1) a; 2) d; 3) d; 4) Adevărat;
Evaluarea investițiilor

răspunsul îl găsești în lecția 5.2;
Pagina 37
Finanțarea investițiilor

Punct 1: 1) d; 2) b; d) c; 4) d;
Punct 2: 1) b; 2) d; 3) a; 4) d;
Pagina 38

Unitatea 6 - Finantarea Investitiilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Unitatea 6 - Finantarea Investitiilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Material de studiu EVALUAREA ȘI FINANȚAREA INVESTIȚIILOR

Specializarea Administrarea afacerilor

În aeastă unitate de studiu învăţăm despre finanțarea investițiilor.

Durata de învăţare: 240 de minute

Obiectivul specific: formarea unei viziuni generale cu privire la

 menţioneze finanţarea investiţiilor publice

6.3. Finanțarea investițiilor private

Politicile care sprijină în mod direct finanţarea inovaţiei nu vor fi,

Fig. 6.1. Surse de finanţare ale unui agent economic

Modalităţile de finanţare a investiţiilor sunt:

drepturile câştigate asupra rezervelor, plusurile de valoare latente,

locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al

Elementele contractului de leasing sunt:

 Părţile: locatorul/finanţatorul; utilizatorul.

Părţile într-un contract de leasing sunt:

Fazele operaţiunii de leasing:

2. Restituirea treptată de către beneficiar a creditului primit (prin

Alegerea modalităţilor de finanţare

Fluxurile monetare nete sunt fluxuri strict asociate proiectului,

FACTORING = Mod de finanţare pe termen scurt (în general, a

aderent. Aderentul urmăreşte să-şi încaseze preţul facturilor înainte de

Factoringul naţional şi factoringul internaţional

FACTORING INTERN FACTORING

6.5. Planul de finanțare

În previziunea financiară a investiţiilor se utilizează, în ţările cu

6.6. Finanțarea investițiilor publice

- Structura de proprietate a obiectivului de investiţii şi

6.7. Finanțarea investițiilor din surse externe

1. Fondul Monetar Internaţional

F.M.I. are în frunte consiliul guvernatorilor, urmat de consiliul de

funcţie de diferiţi indicatori ca: venitul naţional al ţării; volumul

Utilizarea resurselor F.M.I.

Conform statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza resursele

Categorii de credite acordate de F.M.I. ţărilor membre

Modalităţile de acces ale ţărilor membre la resursele F.M.I. sunt

bugetare, monetare, valutare, etc. pentru următoarele 12 luni şi maxim 3

B. Facilităţi din cadrul mecanismelor de finanţare cu caracter permanent

2. finanţarea creşterii costului importurilor de cereale permite

C. Facilităţi de finanţare din cadrul mecansimelor de finaţare speciale cu

Creditele propriu-zise acordate de FMI ţărilor membre

Creditele propru-zise acordate de fond ţărilor membre au următoarele

 Are caracter concesional adică sunt acordate în condiţii de

2. Grupul Băncii Mondiale

Sistemul băncii mondiale este format din Banca Internaţională Pentru

BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI

Obiective şi mod de organizare:

 să încurajeze dezvoltarea echilibrată şi de lungă durată a

Resursele financiare folosite de către BIRD pentru activităţi de

Fondurile împrumutate de către BIRD:

 împrumut pe termen mediu şi lung: cele a căror scadenţă etse

întreprinderi particulare banca pune condiţia ca acel credit să fie garantat

Faceți o analiză comparativă între leasing și factoring.

Decizia de investiţii urmăreşte maximizarea de valoare actuală netă

Cuvinte cheie: leasing, factoring, FMI

6.9. Test de autoevaluare

Încercuiţi varianta corectă:

4. Dacă întreprinderea dispune de mai multe oportunităţi de

1. Valoarea actuală netă a fondurilor proprii diferă de valoarea

2. Fluxurile monetare nete:

3. Atunci când o întreprindere îşi finanţează investiţia integral prin

 finanţarea investiţiilor urmează luării deciziei de investiţie şi are ca

unei structuri optime de finanţare ce asigură costurile minime de

6.11. Bibliografie obligatorie