Teoria obligațiilor – Cursul 4 – 7.03.

2022
- sinteză –

FAPTUL JURIDIC LICIT CA IZVOR DE OBLIGAȚII

I. Gestiunea intereselor altei persoane

15. Reglementare. Secț. 1 (art. 1330-1340 NCC) din Cap. III – Faptul
juridic licit, din Titlul II – Izvoarele obligațiilor, Cartea a V-a – Despre obligații.
16. Noțiune.
Art. 1330. Condiţii. (1) Există gestiune de afaceri atunci când, fără să fie
obligată, o persoană, numită gerant, gestionează în mod voluntar şi oportun
afacerile altei persoane, numită gerat, care nu cunoaşte existenţa gestiunii sau,
cunoscând gestiunea, nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să se
îngrijească în alt fel de afacerile sale.
17. Părți. Gerantul și geratul.
18. Condiții.
18. 1. Obiectul gestiunii.
18.2. Oportunitatea gestiunii.
18.3. Atitudinea părților față de gestiune.
18.3.1. Geratul.
Art. 1338. Împotrivirea beneficiarului gestiunii. (1) Cel care începe sau
continuă o gestiune, cunoscând sau trebuind să cunoască împotrivirea
titularului afacerii, poate cere numai restituirea cheltuielilor necesare. În acest
caz, instanţa, la cererea titularului afacerii, poate acorda un termen pentru
executarea obligaţiei de restituire.
(2) Cel care ignoră împotrivirea titularului este răspunzător pentru
prejudiciile cauzate chiar şi din cea mai uşoară culpă.
18.3.2. Gerantul.

1
 Art. 1330. (2) Cel care, fără să ştie, lucrează în interesul altuia nu este
ţinut de obligaţiile ce îi revin, potrivit legii, gerantului. El este îndreptăţit la
restituire potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză.
Art. 1330. (3) Nu există gestiune de afaceri atunci când cel care
administrează afacerile unei alte persoane acţionează cu intenţia de a o
gratifica.
19. Capacitatea părților.
20. Efectele gestiunii. Obligațiile părților.
20.1. Obligațiile gerantului.
Art. 1331. Obligaţia de înştiinţare. Gerantul trebuie să îl înştiinţeze pe
gerat despre gestiunea începută de îndată ce acest lucru este posibil.
Art. 1332. Continuarea gestiunii. Gestiunea de afaceri îl obligă pe gerant
să continue gestiunea începută până când o poate abandona fără riscul vreunei
pierderi ori până când geratul, personal sau prin reprezentant, ori, după caz,
moştenitorii acestuia sunt în măsură să o preia.
Art. 1333. Continuarea gestiunii de către moştenitorii gerantului.
Moştenitorii gerantului care cunosc gestiunea sunt ţinuţi să continue afacerile
începute de acesta din urmă, în aceleaşi condiţii ca şi gerantul.
Art. 1334. Diligenţa datorată de gerant. (1) Gerantul este dator să se
îngrijească de interesele geratului cu diligenţa pe care un bun proprietar o
depune în administrarea bunurilor sale.
(2) Când gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă,
gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenţie sau
din culpă gravă.
Art. 1335. Obligaţiile gerantului. La încetarea gestiunii, gerantul trebuie
să dea socoteală geratului şi să îi remită acestuia toate bunurile obţinute cu
ocazia gestiunii.

2
 Art. 1336. Actele încheiate de gerant. (1) Gerantul care acţionează în
nume propriu este ţinut faţă de terţii cu care a contractat, fără a limita dreptul
oricăruia dintre aceştia de a se regresa împotriva geratului.
(2) Atunci când acţionează în numele geratului, gerantul nu este ţinut faţă
de terţii cu care a contractat decât dacă geratul nu este obligat faţă de aceştia.
20.2. Obligațiile geratului.
Art. 1337. Obligaţiile geratului. (1) Atunci când condiţiile gestiunii de
afaceri sunt întrunite, chiar dacă rezultatul nu a fost atins, geratul trebuie să
ramburseze gerantului cheltuielile necesare, precum şi, în limita sporului de
valoare, cheltuielile utile făcute de gerant, împreună cu dobânzile din ziua în
care au fost efectuate, şi să îl despăgubească pentru prejudiciul pe care, fără
culpa sa, gerantul l-a suferit din cauza gestiunii.
(2) Geratul trebuie să execute şi obligaţiile născute din actele necesare şi
utile care, în numele ori în beneficiul său, au fost încheiate de gerant.
(3) Caracterul necesar sau util al actelor şi cheltuielilor se apreciază la
momentul la care gerantul le-a făcut.
(4) În vederea garantării cheltuielilor necesare, gerantul are dreptul de a
cere instanţei, în urma unei expertize dispuse de aceasta cu procedura
prevăzută de lege pentru ordonanţa preşedinţială, înscrierea în cartea funciară
a unei ipoteci legale, în condiţiile legii.
Art. 1339. Gestiunea inoportună. Actele şi cheltuielile care, fără a fi
necesare sau utile, au fost efectuate pe perioada gestiunii îl obligă pe gerat la
restituire numai în măsura în care i-au procurat vreun avantaj.
Art. 1340. Ratificarea gestiunii. În privinţa actelor juridice, gestiunea
ratificată produce, de la data când a fost începută, efectele unui mandat. –
ratihabitio mandato aequiparatur...
21. Proba gestiunii. Regulile diferă după cum acțiunile gerantului au fost
acte sau fapte juridice.
22. Drept tranzitoriu.

3
 - regula generală: Art. 103 LPA: Obligaţiile născute din faptele juridice
extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii
ori, după caz, a săvârşirii lor.
- regula specială: Art. 110 LPA. Dispoziţiile art. 1330–1340 din Codul
civil nu sunt aplicabile gestiunii de afaceri începute înainte de data intrării în
vigoare a acestuia.
II. Plata lucrului nedatorat
23. Reglementare. Secț. a 2-a (art. 1341-1344 NCC) din Cap. III – Faptul
juridic licit, din Titlul II – Izvoarele obligațiilor, Cartea a V-a – Despre obligații.
Textele generale privind plata din Secțiunea 1 – Dispoziții generale și
Secțiunea a 2-a – Subiectele plății, Cap. I – Plata din Titlul V – Executarea
obligațiilor, Cartea a V-a – Despre obligații: art. 1469-1474 C. civ.
24. Definiție.
Art. 1341. Noţiune. (1) Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la
restituire.
Plata nedatorată este faptul juridic licit care constă în efectuarea unei plăți
de către un subiect de drept care nu o datorează și care nu a fost făcută pentru
executa obligația altuia, din care se naște obligația celui care a primit plata de a
o restitui și dreptul celui care a plătit de a cere restituirea.
25. Părțile.
Cel care a făcut plata – solvens.
Cel care a primit plata – accipiens.
Din faptul plății se naște dreptul solvens-ului de a cere restituirea și
obligația accipiens-ului de a restitui ceea ce a primit fără să îi fie datorat.
26. Condițiile plății nedatorate.
26.1. Să fi fost făcută o plată.
26.2. Datoria pentru stingerea căreia s-a făcut plata să nu existe.
27. Efectele plății nedatorate. Obligațiile părților.

4
 Art. 1344. Reguli aplicabile restituirii. Restituirea plăţii nedatorate se
face potrivit dispoziţiilor art. 1635–1649 (restituirea prestațiilor).
27.1. Situații speciale.
Art. 1342. Plata primită cu bună-credinţă de creditor. (1) Restituirea nu
poate fi dispusă atunci când, în urma plăţii, cel care a primit-o cu bună-credinţă
a lăsat să se împlinească termenul de prescripţie ori s-a lipsit, în orice mod, de
titlul său de creanţă sau a renunţat la garanţiile creanţei.
(2) În acest caz, cel care a plătit are drept de regres împotriva
adevăratului debitor în temeiul subrogaţiei legale în drepturile creditorului
plătit.
Art. 1343. Restituirea plăţii anticipate. Ceea ce debitorul a plătit înainte
de împlinirea termenului suspensiv nu se poate restitui decât atunci când plata
s-a făcut prin doi sau violenţă. De asemenea, este supusă restituirii şi plata
făcută înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive.
28. Drept tranzitoriu.

Art. 103 LPA: Obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale

sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a
săvârşirii lor.

III. Îmbogățirea fără justă cauză

23. Reglementare. Secț. a 3-a (art. 1345-1348 NCC) din Cap. III – Faptul
juridic licit, din Titlul II – Izvoarele obligațiilor, Cartea a V-a – Despre obligații.
24. Noțiune. Este faptul juridic licit care determină creșterea
patrimoniului unui subiect de drept și scăderea patrimoniului altuia și naște în
sarcina celui ce s-a îmbogățit obligația de restituire către cel al cărui patrimoniu
s-a diminuat.
25. Condiții.
Art. 1345. Condiţii. Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă
cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii

5
patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita
propriei sale îmbogăţiri.
25.1. Condiții materiale.
25.2. Condiții juridice.
Art. 1346. Îmbogăţirea justificată. Îmbogăţirea este justificată atunci
când rezultă:
a) din executarea unei obligaţii valabile;
b) din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui
îmbogăţit;
c) dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi
exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.
Art. 1348. Caracterul subsidiar. Cererea de restituire nu poate fi admisă,
dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este
datorat.
26. Obligația de restituire.
Art. 1347. Condiţiile şi întinderea restituirii. (1) Restituirea nu este
datorată decât dacă îmbogăţirea subzistă la data sesizării instanţei.
(2) Cel care s-a îmbogăţit este obligat la restituire, în condiţiile prevăzute
la art. 1639 şi următoarele.
27. Drept tranzitoriu.

Art. 103 LPA: Obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale

sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a
săvârşirii lor.

IV. Aspecte comune

28. Cine poate cere restituirea. Gerantul, solvens-ul, cel al cărui
patrimoniu s-a diminuat; și creditorii lor, pe calea acțiunii oblice (art. 1560-1561
NCC).
29. Prescripția în cazul acțiunilor întemeiate pe un fapt juridic licit

6
 29.1. Termenul. Art. 2517. Termenul general de 3 ani. Termenul
prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.
29..2. Data de la care începe să curgă. Art. 2528. Dreptul la acţiunea în
repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită. (1) Prescripţia dreptului la
acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită
începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască
atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul
acţiunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plata
nedatorată sau gestiunea de afaceri.
30. Natură juridică. Toate trei sunt fapte juridice licite, care nasc
obligații în sarcina părților (calificare făcută de legiuitor prin chiar titlul Cap. III
din Titlul II al Cărții a V-a).

Jurisprudență
Îmbogăţirea fără justă cauză. Actio de in rem verso. Condiţii şi efecte
[Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a Civilă, Decizia nr.
2306/18.06.2014, publicată în Dreptul nr. 4/2015, p. 243 și (integral) în
Buletinul Casației nr. 12/2014, p. 16 - 19]:
 „Îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic prin care patrimoniul
unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca
pentru aceasta să existe un temei juridic, şi care naşte posibilitatea
acoperirii prejudiciului pe calea unei actio de in rem verso.
Astfel, în cazul în care printr-o acţiune în despăgubire – formulată
ulterior momentului rezilierii contractului de locaţiune – locatarul
solicită sporul de valoare adus imobilului închiriat şi în absenţa unei
convenţii a părţilor cu privire la soarta investiţiilor făcute de către
acesta, temeiul juridic al acţiunii în despăgubire este corect determinat
ca fiind îmbogăţirea fără justă cauză.”

7
 FAPTUL JURIDIC ILICIT CA IZVOR DE OBLIGAŢII
(RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ)

I. Introducere. Generalități
1. Reglementare. Cap. IV – Răspunderea civilă (art. 1349, 1354, 1357-
1395 NCC) din Titlul II – Izvoarele obligațiilor, Cartea a V-a – Despre obligații
reglementează răspunderea civilă delictuală.
Art. 1350 NCC reglementează răspunderea contractuală, care se
concretizează în executarea prin echivalent a obligațiilor (art. 1530-1548 NCC;
Secț. a 4-a din Cap. II – Executarea silită a obligațiilor, Titlul V – Executarea
obligațiilor din Cartea a V-a – Despre obligații).
Sunt texte aplicabile ambelor forme de răspundere civilă, delictuală și
contractuală: art. 1351-1353, 1355-1356 NCC.
Drept tranzitoriu. Art. 103 din LPA (Lg. 71/2011) prevede: Obligaţiile
născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în
vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.
2. Terminologie. Faptul juridic ilicit, ca izvor de obligații, determină
nașterea obligația de a repara prejudiciul; această obligație concretizează
răspunderea civilă delictuală (faptul juridic ilicit = delict civil; v. și
reglementarea CC 1864).
3. Natură juridică.
4. Funcţiile răspunderii civile delictuale.
5. Răspunderea juridică – formă a răspunderii sociale.
6. Formele răspunderii civile.
6.1. Răspunderea civilă delictuală – dreptul comun.

Art. 1349. Răspunderea delictuală. (1) Orice persoană are îndatorirea să

respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să
nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor
legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de
toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să
repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub
paza sa, precum şi de ruina edificiului.
(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se
stabileşte prin lege specială.

RCD poate fi definită ca fiind raportul juridic obligațional în cadrul

căruia, în afara unei legături contractuale, o persoană (făptuitorul, cel care
răspunde, debitorul) are obligația să repare prejudiciul cauzat unei alte

8
persoane (victimă, persoană prejudiciată, creditor) prin încălcarea
drepturilor sau intereselor legitime ale acesteia.
6.2. Răspunderea civilă contractuală – răspundere specială.

Art. 1350. Răspunderea contractuală. (1) Orice persoană trebuie să îşi

execute obligaţiile pe care le-a contractat.
(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea
este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să
repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate
înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea
altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
Art. 1530. Dreptul la daune-interese. Creditorul are dreptul la daune-
interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este
consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz,
culpabile a obligaţiei.
Art. 1531. Repararea integrală. (1) Creditorul are dreptul la repararea
integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
RCC poate fi definită ca obligația unei părți contractante de a repara
prejudiciul cauzat celeilalte părți contractante prin neexecutarea, fără
justificare sau culpabilă, a prestației datorate în temeiul unui contract
valabil încheiat (Pop, Popa, Vidu, Curs, pg. 304).
6.3. Comparație între răspunderea civilă delictuală și cea
contractuală.
6.3.1. Asemănări.
6.3.2. Deosebiri.
6.4. Problema cumulului răspunderii civile contractuale cu cea
delictuală.

II. Felurile răspunderii civile delictuale

Enumerare.
A) răspunderea pentru fapta proprie (art. 1357-1371 NCC);
B) răspunderea pentru fapta altuia (art. 1372-1374 NCC);
a) răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție (art.
1372 NCC);
b) răspunderea comitenților pentru prepuși (art. 1373 NCC);
C) răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de lucruri
(art.1375-1380 NCC);
a) răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale (art. 1375 NCC);
b) răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri (art. 1376 NCC);
c) răspunderea pentru ruina edificiului (art. 1378 NCC);
d) alte cazuri de răspundere: căderea sau aruncarea unui lucru dintr-un
imobil (art. 1379 NCC).

9
 D) Alte forme de răspundere: răspunderea pentru produsele defectuoase
(art. 1349 alin. 4 NCC), răspunderea pentru pagubele cauzate de aeronave și
răspunderea pentru cele cauzate de instalațiile nucleare

10