Ideea de justitie penala

Odata cu aparitia statului apararea sociala impotriva faptelor periculoase ,

vatamatoare a devenit o functie importanta a acestea. Prin aratarea faptelor
periculoase pentru valorile sociale si a sanctiunilor aplicabile celor ce savârsesc
astfel de fapte , justitia penala contribuie la aplicarea acestor valori.

Termenul de justitie penala este folosit pentru a denumi sistemul normelor juridice
penale care reglemendeaza relatiile de aparare sociala. În cadrul relatiilor ce se
stabilesc in societate, conduita fiecarui persoane este apreciata de ceilalti membri ai
colectivitati si este considerata convenabila sau neconvenabila pentru ei sau pentru
grupul social, dupa cum actiunea se armonizeaza sau vine în conflict cu actiunile
acestora1 .

Incalcarea normelor stabilite de societate determina întotdeauna , în mediul social

un dublu curent de emotii si actiuni , în grade si limite diferite , reactia fiind
determinata. de calitatea victimei , de întrazneala ciudatenia sau ablilitatea actului
periculos sau vatamator si de consecintele produse. Pe de o parte se produce o
tulburare a constiintei publice , iar pe de alta parte, se pune in miscare angrenajul
justitiei penale2

2. Actul criminal si justitia penala

Savarsirea actului criminal(când ajunge sa fie cunoscut =cifra neagra a
criminalitatii )duce la declansarea diferitelor angrenaje ale justitiei penale în scopul
identificarii autorului si cercetarea circumstantelor în care s-a produs fapta.

Din momentul sesizari politiei sau parchetului pana în momentul ramânerii

definitive a hotarârii judecatoresti de condamnare se desfasoara în mai multe
etape , procesul penal(cercetare penala , urmarire penala, cercetare judecatoreasca )
prin 1[1]activitati ce apartin altei stiintei :drept procesual penal.

De celeritatea procesului penal si finalizarea lui pronuntarea hotarârii de

condamnare depinde eliminarea acelei reactii de "alarma sociala" produsa prin
actul criminal.

Daca pronuntarea hotarârii nu va fi prea departata de momentul savârsiri

actului criminal, rolul justitiei penale în apararea cetatenilor sau pentru educarea si
disciplinarea lor sociala , va fi mai pregnanta. Concomitent si imaginea actorilor
procesului penal (politist, procuror, judecator, avocat) va fi pozitiva , membrii
societatii simtind astfel afirmarea imanenta si sugestiva a fortei statului reprezentat
de institutiile specializate.

3. Functiile justitiei penale

1
 In principal, justitia penala are doua functii:preventiva si represiva. Pentru
aplicarea permanenta a justitiei penale, odata cu aparitia statelor moderne, sistemul
de legi s-a diversificat putând sa deosebim între legi penale propriu-zise(care
interzic anumite conduite si stabilesc si pedepsele corelative), legi procesual
penale(care stabilesc regulile de desfasurare a procesului penal în asa fel ca ideea
de justitie sa triumfe, dar în acelasi timp ca si drepturile autorilor actelor criminale
sa fie respectate-in dubio pro reo, legi care reglementeaza sistemul executional
penal(cu privire la executarea pedepselor-stiinta penitenciara)si legi care
reglementeaza institutiile postcarcerale sau postexecutionale(privesc probatiunea,
readaptarea sociala a condamnatilor).

Statul-care reprezinta, din punct de vedere juridic, societatea umana ordonata si

organizata în scopul desfasurarii propriei vieti politice, economice, culturale, etc-
exercita prin normele edictate(legile)si prin institutiile sale o actiune protectiva,
directa atât asupra colectivitatii cât si asupra fiecarui individ în parte, în forme
multiple, dupa natura si exigentile factorilor biologici, educativi, familiali,
economoci, politici, administrativi, artistici, religiosi.

Functia de aparare preventiva-poate sa aiba o exprimare pozitiva(de

asistenta, de îndrumare, de cooperare), dar si negativa(de disciplina si eliminare a
oricarei forme de activitate antisociala si încalcare a normelor penale). De
asemenea poate sa aiba o exprimare indirecta de atenuare sau eliminare a cauzelor
criminalitatii si dezordinii sociale si directa(de supraveghere a indivizilor sau
grupurilor cu potential de periculozitate).

Functia de aparare represiva-interventia dupa executarea, voita sau

nevoita, a unui fapt prohibit de legea penala si sanctionabil potrivit normei
încalcate.

Formarea si dezvoltarea justitiei penale ca fenomen social sunt strâns legate de

formarea si dezvoltarea societatii umane. De aceea, se afirma 2[2] ca justitia penala
este tot atât de veche ca si omenirea, ca istoria justitiei penale se confunda cu
istoria societatii umane;în realitate, însa, ceea ce este vechi ca si omenirea nu este
justitia penala, ci componenta sociala si umana a acesteia.

Se poate spune ca, justitia penala este rezultatul evolutiei în timp a

sentimentelor, credintelor, obiceiurilor, institutiilor, normelor si doctrinilor fata de
fenomenul criminal. Acesta s-a transformat treptat, concomitent cu schimbarile ce-
au avut loc la nivelul societatii, pe diferitele trepte de civilizatie, pâna în epoca
moderna.

4. Notiunea, scopul si functiile sanctiunilor penale

a) Aspecte generale. Sanctiunile penale

2
 Penologia este definita, în sens larg, ca fiind "stiinta care studiaza mijloacele
de aparare sociala contra faptelor antisociale declarate infractiuni".

Termenul penologie provine din latinescul "poena", care înseamna pedeapsa si

desemneaza o disciplina teoretica care studiaza pedepsele.

Preocupari privind penologia au existat în România înca din timpul primului razboi
mondial. La rândul ei, criminologia a realizat studii referitoare la pedepse,
deoarece, prevenirea fenomenului infractional a reprezentat întotdeauna un interes
prioritar pentru criminologie. Au aparut lucrari intitulate "Criminologie si
penologie"(R Korn, L. M Corkle, 1966)care au tratat separat probleme
criminologice de cele penologice. În 1990 s-a înfiintat Societatea Româna de
Criminologie, Criminalistica si penologie, iar în 1999 a aparut si primul numar al
Revistei de Criminologie, Criminalistica si Penologie, care contine articole, studii,
opinii referitoare la cele trei domenii mentionate.

Dictionarul universal al limbii române defineste sanctiunea ca o pedeapsa

prevazuta de lege pentru cei care au încalcat dispozitiile ei.

Cuvântul penal provine din latinescul "poenalis"si se refera la infractiuni, la

urmarirea si pedepsirea infractorilor.

Scopul pedepsei este prevenirea savârsirii de noi infractiuni, iar prin

executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitidini corecte fata de munca, fata
de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala.

b) Pedeapsa si scopul ei

În conformitate cu articolul 52, Codul penal, pedeapsa este o masura de

constrângere si un mijloc de reeducare a condamnatului. Aplicarea pedepsei
reprezinta o forma a constrângerii juridice, necesara reeducarii si reformarii sociale
a persoanei condamnate. Semnificatia politicii penale consta într-o singura
caracteristica:a lua masuri pentru pedepsirea si intimidarea infractorilor. Pedeapsa
este necesitatea constrângerii prin norma de drept, un imperativ categoric al legii.
Obligativitatea normei penale indica modalitatile de constrângere a persoanei
condamnate prin intermediul principiilor practice de schimbare a conduitei
individuale, care stabilesc întotdeauna anumite constrângeri fizice, psihice si
morale facând posibila înhibarea atât pentru condamnat cât si pentru alte persoane
de a produce pe viitor actiuni-inactiuni de natura penala.

Pedeapsa penala, alaturi de alte mijloace si masuri stimuleaza obligativitatea

reeducerii condamnatului si a educarii persoanelor care executa actiuni-inactiuni cu
semnificatie sociala, astfel încât sa se mentina autoritatea legii. Continutul, regimul
si modul de executare a unei actiuni/inactiuni considerata a fi infractiune,
determina un anumit tratament juridic, în genere si în special, care sa întemeieze
autoritatea ordinii de drept, obligativitatea respectarii acesteia si a schimbarii
conduitei individuale în conformitate cu principiile moralei si ale legalitatii.
Principiul suprem al reformarii sociale consta în actiunea în limitele legii, prin
facultatea de a decide modul de rezolvare a conflictelor sociale, iar în cazul
încalcarii ordinii de drept, acceptarea constrângerii individuale prin pedeapsa,
limitele, forma si gradele acesteia fiind indicate de lege. Acordul actiunii/inactiunii
individului cu legea reprezinta regula convietuirii sociale (prin respectarea regulilor
si libertatilor socio-umane)si, implicit, garantia realizarii principiilor ordinii de
drept, iar încalcarea legii, reprezinta o forma speciala de infractiune ce va avea ca
efect pedeapsa, având o relatie juridica directa cu fapta. Consecintele negative ale
actiunii/inactiunii individuale culpabile sunt raportate la persoana infractorului,
urmând a se adopta masuri pentru combaterea cauzelor si conditiilor fenomenului
criminogen.

Actiunile indivizilor sunt coordonate prin legi generale si legi speciale într-o
anumita ordine juridico-penala, prin raportarea la actiuni/inactiuni concrete,
fundamentul legalitatii justificând aplicarea pedepselor penale în cazul procedurii
infractionale. Principiile care stau la baza constrângerii juridice penale sunt
constituite într-o structura complexa de pedepse ce recomanda un comportament,
exercitând astfel un rol preventiv, iar prin aplicarea sanctiunii concrete se
pedepseste penal infractorul, determinându-se reeducarea acestuia.

c) Caracterele pedepsei

Constatarea principala care rezulta din articolul 52, Codul penal este ca
pedeapsa reprezinta o masura de constrângere, cât si un mijloc de reeducare a
condamnatului. Componenta coercitiva cât si componenta preventiva a caracterului
pedepsei dovedesc specificitatea pedepsei penale în comparatie cu alte forme si
mijloace de sanctiune sociala.

Impunând conformarea comportamentului individual cu legea, atât ante

factum cât si post factum, pedeapsa constituie un mod abstract de comportament
din care deriva obligatia de a respecta legea prin libera convingere sau prin forta
legii, constrângerea având un caracter secundar, în cazul în care nu se încalca
legea , si un caracter principal, daca au fost savârsite anumite actiuni interzise de
lege. Pedeapsa penala reprezinta conceptul de drept instituit cu mijloace necesare
de catre statul national peentru a constrânge individul sa se conformeze legii , sa
sufere, în mod fortat , fara voia acestuia, anumite privatiuni si restrictii. Masura de
constrângere care deriva din pedeapsa penala determina limitarea drepturilor si
libertatilor pentru persoana care a savârsit infractiuni, limitarea constând în
privarea de libertate, plata unei amenzi sau alte restrictii legale. Oricare dintre
aceste forme de aplicare concreta a pedepsei penale sunt astfel concepute si
instituite încât sa produca o suferinta pentru autorul infractiunii si sa-l determine
sa-si corecteze comportamentul prin exemplaritatea sa prevenind savârsirea de
infractiuni, atât de condamnat cât si de orice alta persoana.

Pedeapsa penala se aplica doar infractorului în cazurile când sunt întrunite

conditiile legale de raspundere penala. Necesitatea ca orice actiune/inactiune
considerata de lege ca reprezentând infractiuni, sa fie pedepsita pentru a apara
valorile socio-umane impune prevederea de a fi considerate pedepse doar masurile
coercitive indicate prin lege si sa fie aplicate doar de instantele judecatoresti, dupa
o anumita procedura legala. Astfel, se asigura posibilitatea unei existente
individuale independente(anterioara savârsirii infractiunii), iar dupa savârsirea
infractiunii, se garanteaza prin lege aplicarea doar a pedepselor legale, în limitele ,
forma si modalitatea prevazuta de lege. Aceasta reglementare reprezinta o
asigurare, întrucât pe de o parte sanctiunea penala se va aplica doar acelor fapte
ilicite, considerate a fi infractiuni, pedeapsa fiind individualizata, în mod generic,
anterior savârsirii faptelor ilicite, iar nu dupa producerea acestora:nullum crimen,
nulla poena sine lege.

Existând în mod abstract, pedeapsa penala, indica modul general de apreciere

a actiunii/inactiunii umane, iar în cazul încalcarii legii, instanta determina gradul
concret de pericol social, aplicând sanctiunea, forma si limitele pedepsei
reprezentând un criteriu complex al regulii de drept;rezulta ca, prin pedeapsa se
procedeaza atât la reprimarea actelor antisociale cât si la prevenirea producerii pe
viitor a unor acte similare. Caracterul represiv al pedepsei vizeaza relatia dintre
felul si gravitatea actiunii/inactiunii infractionale si forma si limitele pedepsei
aplicata fiecarui infractor.

Pedeapsa precede savârsirea actiunii/inactiunii infractionale astfel încât pâna

la producrea acestora , exercita un rol de preventie generala, în sensul ca prin
indicarea unui anumit comportament se asigura convietuirea sociala.

Dupa savârsirea infractiunii, în baza dispozitiilor legii, se procedeaza la evaluarea

pericolului social produs prin infractiune si la aplicarea pedepsei. Modul de
executare a pedepsei constituie forma directa de reeducare si reformare sociala a
infractorului, determinându-l sa aprecieze consecintele nerespectarii legii urmând
ca pe viitor sa-si schimbe comportamentul social .

Constrângerea privind executarea pedepsei este reprezentata de interdictii,

limitari de drepturi si libertati, producerea unor suferinte morale si fizice pentru a
se asigura reeducarea persoanei condamnate, iar în cazul savârsirii unei noi
infractiuni periculozitatea sociala fiind mai mare, tratamentul juridic va fi mai
exigent.

Tendinta reeducarii prin pedeapsa penala este fondata pe necesitatea

îndreptarii condamnatului prin analiza structurii lui comportamentale, urmând a se
ajunge la transformarea trebuintelor individuale în motive, scopuri si intentii
tolerabile de catre societate. Comportamentul individual va trebui sa fie îndreptat,
în sensul ca, trebuintele sa fie conditionate social si dirijate spre scopuri diferentiate
de la individ la individ, bazate pe structura functionala a socialului.

d) Scopul pedepsei

Prin articolul 1, Codul penal s-a instituit scopul legii penale:apararea întregii
ordini de drept . Întrucât pedeapsa constituie unicul mijloc de sanctiune a
actiunii/inactiunii considerate infractiuni rezulta ca scopul acesteia este reprezentat
de "prevenirea savârsirii de noi infractiuni". Activitatea de prevenire se realizeaza
atât sub forma determinarii condamnatului de a nu mai savârsi alte
infractiuni(preventie speciala)prin adoptarea masurilor educative si restrictive în
perioada executarii pedepselor, cât si prin determinarea generala a oricarei alte
persoane de a respecta legea pentru a nu fi obligata la aplicarea regimului
sanctionator(preventie generala)si, implicit, la producerea unor suferinte fizice si
morale rezultate din condamnarea penala.

1)preventia speciala reprezinta constângerea condamnatului la executarea

pedepsei, perioada în care , pe lânga limitarea drepturilor si exercitarea libertatilor
individuale, va fi supus unui tratament juridic de reeducare, în sensul îndreptarii pe
viitor a comportamentului individual astfel încât sa nu se mai realizeze alte
infractiuni. Fiecare condamnat se afla într-un univers psihologic si social de motive
si valori. Prin aplicarea pedepsei se urmareste schimbarea consecintelor
comportamentului, " deaorece vom fi chinuiti de dorinta libertatii când suntem în
închisoare", iar prin masurile legale de reeducare se realizeaza reformarea sociala a
condamnatului.

2)preventia generala reprezinta o forma de constrângere realizabila

prin:indicarea formelor si limitelor pedepselor penale în legile generale si în legile
speciale, individualizarea pedepsei pentru actiunea/inactiunea savârsita în functie
de pericolul social si de circumstantele reale de producere ale faptei, modul de
executare concreta a pedepsei care trebuie sa adapteze pe condamnat la regimul
sever si la exigentele legii, urmând ca fie datorita convingerii, fie din cauza temerii,
acesta sa nu mai savârseasca alte infractiuni.

Un fenomen semnificativ al realizarii institutiei preventiei generale consta în

certitudinea aplicarii pedepsei penale pentru actiunea/inactiunea considerata
infractiune, efectul preventiv realizându-se în cazurile pedepsirii cu rapiditate a
infractorilor.

Scopul va fi realizat astfel încât prin executarea pedepsei sa nu se cauzeze

suferinte fizice sau înjosirea persoanei condamnate. Sub influenta masurilor si
metodelor de reeducare-fenomen complex, în executarea pedepsei penale-se
urmareste îndreptarea condamnatului, iar nu cauzarea de suferinte fizice si nici
înjosirea persoanei acestuia.

e) Clasificarea pedepselor

Categoriile si limitele generale ale pedepselor sunt prevazute în capitolul

Pedepsele, din Codul penal. În conformitate cu articolul 53, pedepsele sunt de trei
feluri:

1. principale

2. complementare

3. accesorii.
Pedepsele principale sunt:

a) detentiunea pe viata;

b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;

c) amenda de la 10 lei la 50000 de lei;

Pedepsele complementare sunt:

a) interzicera unor drepturi de la 1 la 10 ani;

b) degradarea militara ;

Pedepsele accesorii sunt: interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege.

Pedepsele principale:

Închisoarea : articolul 56

1. Regimul general al executarii pedepsei:

Regimul pedepsei executarii pedepsei se intemeiaza pe obligatia condamnatului

de a presta o munca utila , daca sunt apti pentru aceasta , pe actiunea educativa, ce
trebuie executata pe condamnati, pe respectarea de catre acestea a disciplinei
muncii si a ordinii interioare a locurilor de detinere precum si pe stimularea si
recompensarea celor staruitori in munca, disciplinati si care dau dovezi temeinice
de indreptare .

2. Toate aceste mijloace trebuie folosite în asa fel încât sa conduca la reeducarea
celor condamnati.

3. Dupa împlinirea vârstei de 60 de ani pentru barbati si 55 pentru femei,

condamnatii n-au obligatia de a munci în timpul executari pedepsei;ei pot fi
admisi la munca daca o cer.

Articolul 57 Regimul de detinere

1. Executarea pedepsei închisorii se face potrivit dispozitiilor legale privind

executarea pedepselor în locuri de detinere anume destinate.

2. Femeile condamnate de la pedeapsa închisorii executa aceasta pedeapsa separat

de condamnati barbati.

3. Minorii condamnati la pedeapsa închisori executa pedeapsa separat de

condamnatii majori sau in locuri de detinere speciale , asigurandu-li-se
posibilitatea de a continua învatamîntul general obligatoriu si de a dobîndi o
pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile lor.
Articolul 58. Regimul de munca

1. Munca prestata de comdamnat este remunerata cu exceptia muncilor cu caracter

gospodaresc necesare locului de detinere .

Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care si acestea sunt
remunerate.

2. Normele, timpul de munca si remuneratia muncii condamnatului sunt cele

stabilite prin lege.

3. Din remuneratia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealalta parte
revine administratiei locului de detinere. Acsete parti, precum si modul de folosire
a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.