Noţiunea şi scopul pedepsei penale

1. Pedeapsa în sistemul sancțiunilor penale

2. Definiția şi trăsăturile pedepsei în dreptul penal al Republicii Moldova
3. Funcțiile pedepsei
4. Sistemul pedepselor în dreptul penal al Republicii Moldova

1. Pedeapsa în sistemul sancțiunilor penale

Sancțiunea, în cadrul cursului de Teorie generală a dreptului, am definit-o ca o măsură legală de constrângere prin care se
realizează răspunderea juridică în cazul încălcării unei norme juridice.
Sancțiunile penale, ca și oricare alte sancțiuni juridice, au trăsături caracteristice comune:
- esența sancțiunii este constrângerea, care se impune prin for ța coercitivă a statului, contrar voin ței și dorin ței celui
sancționat, printr-o restrângere a drepturilor sau libertă ților acestuia (se modifică statutul natural și juridic al persoanei
sancționate);
- este un mijloc (instrumentul) de realizare a scopului răspunderii penale – apărarea ordinii juridice de fapte social
periculoase, considerate infracțiuni;
- se aplică post-factum, adică după încălcarea normei penale;
- are caracter legal, fiind expres prevăzută de Codul penal;
- are caracter jurisdictional, deoarece implică stabilirea unui sistem de competen țe func ționale, material și teritoriale a
organelor abilitate să aplice sancțiunile (instanța de judecată), stabilirea căilor și modalită ților în care persoanele
sancționate pot contesta aplicarea sancțiunilor penale.
Sistemul sancţiunilor de drept penal este constituit din pedepse, măsuri de siguran ță și măsuri educative, care se aplică în
cazul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală, în scopul apărării valorilor și relaţiilor sociale.

2. Definiția şi caracteristicile pedepsei

În alin. (1) al art. 61 din CP al Republicii Moldova pedeapsa penală este definită ca o măsură de constrângere statală și
un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, ce se aplică de către instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor
care au săvârșit infracţiuni, cauzând anumite lipsuri și restricţii drepturilor lor.
Trăsături specifice pedepsei:
1. Pedeapsa este o măsură de constrângere statală care se aplică numai de către stat, prin intermediul organelor
judecătorești, pentru infracțiuni, în numele legii – tipul pedepsei, cuantumul acesteia, modul de executare a acesteia indicate în
sentinţa de condamnare.
2. Pedeapsa este o măsură de constrângere, adică poartă un caracter coercitiv. Ea se aplică for țat și contrar voinţei
condamnatului. Restricţiile sau privaţiunile, care sunt o consecinţă inevitabilă a acestui tip de sancţiune, capătă o intensitate
diferită în contextul executării diverselor tipuri de pedeapsă.
3. Pedeapsa reprezintă echivalentul de plan sancționar al gradului prejudiciabil pe care îl reprezintă fapta săvâr șită și
periculozitatea făptuitorului.
4. Pedeapsa se aplică numai persoanelor vinovate de săvârșirea infracţiunii. Alte persoane (rudele infractorului,
reprezentanţii legali) nu pot fi supuse pedepsei penale în locul infractorului.
5. Pedeapsa este o intervenție directă a statului în domeniul drepturilor și libertăţilor personale, patrimoniale, a
intereselor persoanei vinovate de săvârșirea unei infrac țiuni.
6. Pedeapsa este o osândă, deoarece cel vinovat este supus for țat să sufere în rezultatul aplicării acesteia. Conţinutul
pedepsei se manifestă prin restricţii sau privaţiuni forțate pe care statul le impune și condamnatul le resimte. Aceste sunt de
ordin fizic (închisoarea sau detenţiunea pe viaţă,) material (amenda) sau moral (retragerea gradului militar sau a distincţiilor de
stat).
7. Pedeapsa generează – antecedente penale.

2. Scopul și funcțiile pedepsei

Scopurile pedepsei penale sunt declarate în alin. (2) art. 61 CP RM: „Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii
sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât și a altor
persoane”. Astfel, legea penală pune accentul pe atingerea a patru scopuri în urma aplicării pedepsei fa ță de condamnat:
– restabilirea echităţii sociale;
– corectarea condamnatului;
 – prevenţia specială sau prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni din partea condamnaţilor;
– prevenţia generală sau prevenirea săvârșirii de noi infracţiuni din partea altor persoane.
Restabilirea echităţii sociale, presupune aplicarea unei sancțiuni echitabile, în coraport cu fapta săvârșită, apărarea
intereselor victimei și restituirea (compensarea) pagubelor pricinuite prin infracțiune, înlăturarea tuturor consecințelor (posibile) ale
infracțiunii. Deci, echitatea înseamnă respectarea balanţei dintre interesele infractorului și interesele sociale sau individuale care au
fost prejudiciate.
Corectarea condamnatului presupune că, în urma aplicării și executării pedepsei condamnatul î și v-a schimba orientările
antisocioale sau cel puțin nu v-a recidiva pe viitor.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se realizează atât în privin ța celui căruia i se aplică o pedeapsă prevenţie specială
cât şi pentru ceilalţi destinatari ai legii penale, care, sub ameninţarea cu pedeapsa prevăzută în norma penală, îşi conformează
conduita exigenţelor acesteia - prevenţie generală.
Eficiența pedepsei din punct de vedere al preven ției generale depinde de aplicarea promtă a pedepselor și deci
inevitabilitatea acesteia.
Funcțiile pedepsei
Pedeapsa care constituie cel mai important mijloc juridico-penal de asigurare a ordinii juridice și securită ții sociale,
îndeplinește următoarele funcții:
Funcția formativ-educativă și de exemplaritate
Pentru a fi asigurată ordinea de drept și securitatea în societate, unele fapte sunt încriminate. Respectiv se nasc
raporturi juridice de conformare, de recomandare, neconflictuale prin care se stabilesc reguli de conduită ce trebuiesc urmate de
toți destinatarii legii penale. Prin atare raporturi, legea urmăre ște ac țiunea de popularizarea a cerin țelor sale, pentru modelarea
unor comportamente conforme cu legea.
De asemenea, prin aplicarea inevitabilă a pedepsei, prin fermitatea și promtitudenea sanc ționării penale a tuturor
infractorilor în societate se formează convingerea că nici o persoană ce a întrat în conflict cu legea penală nu poate accede la o
toleranță sau clemență nejustificată.
Funcția de osândă
Această funcție intervine în cazul desfășurării raportului juridic penal de tip conflictual și se realizează prin aptitudinea
pedepsei de a se manifesta ca o măsură represivă, supunând for țat pe infractor la o suferin ță morală.
Funcția retributivă
Îndeplinind funcția de a asigura ispășirea răului generat prin infrac țiune, pedeapsa î și pune în valoare valen țele sale
retributive, individualizarea ei juridică trebuind să fie propor țională cu gravitatea faptei și starea reală de antisocialitate a
făptuitorului, dar și cu sentimentul public de echitate și justi ție. Deci pedeapsa asigură sanc ționarea infractorului prin ispă șirea
de către acesta a răului cauzat.
Funcția de intimidare
Alături de funcția formativ-educativă și de examplaritate, pedeapsa exercită incontestabil și func ția de intimidare, prin
amenințarea cu aplicarea inevitabilă a pedepsei în cazul săvâr șirii unei infrac țiuni. Această func ție î și exercită ac țiunea la etapa
derulării raporturilor juridice de recomandare, înainte de săvâr șirea vreunei infrac țiuni.
Pedeapsa o definim ca...

3. Sistemul pedepselor în dreptul penal și clasificarea acestora

În Codul penal sunt prevăzute categoriile şi felurile pedepselor, fiind stabilite şi limitele lor generale, minimul şi maximul.
Dispoziţiile privitoare la pedepse sunt prevăzute în capitolul VII, în articolele 61-74. Totalitatea pedepselor formează cadrul
general al pedepselor, numit sistem al pedepselor, prin care se consacră principiul fundamental al legalităţii pedepsei.
Prin sistem al pedepselor, conform unei altei opinii, se înţelege codul pedepselor prevăzute de legea penală aranjate
într-o anumită ordine, care pot fi stabilite în calitate de sancţiuni în articolele părţii speciale şi aplicate de instanţa judecătorească
pentru săvârşirea faptelor ilegale.
Sistemul pedepselor prevăzut de Codul penal al Republicii Moldova presupune o ierarhie a pedepselor, începând de la
cele mai blânde şi terminând cu cele mai aspre.
Codul penal în vigoare, spre deosebire de cel anterior, stabileşte categoriile de pedepse pentru persoanele juridice şi,
respectiv, categoriile de pedepse pentru persoanele fizice.
Astfel, conform art. 62 al CP RM, persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse:
a) amenda;
b) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;
c) retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat;
 d) munca neremunerată în folosul comunităţii;
e) închisoarea;
f) detenţiunea pe viaţă.
Articolul 63 stabileşte categoriile de pedepse pentru persoanele juridice:
a) amenda;
b) interzicerea dreptului de a exercita o anumită activitate;
c) lichidarea persoanei juridice.
Instanţa de judecată nu poate aplica decât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită şi nu poate depăşi
niciodată maximul general al unei pedepse şi nici să o aplice sub minimul general.
Felurile pedepselor sunt indicate prin denumirea lor care reflectă natura fiecăreia dintre ele. Ştiinţa dreptului penal
ordonează multitudinea şi diversitatea pedepselor în mai multe clasificări.
În funcție de gradul lor de autonomie și de particularităţile de aplicare în raport cu altele, pedepsele din Codul penal se
clasifică în principale, complementare și mixte.
Pedepsele principale sunt aplicate în mod independent pentru săvâr șirea unei infracţiuni, fără a fi adăugate la altele. La
stabilirea pedepsei instanţa de judecată poate aplica o singură pedeapsă principală dintre cele alternative indicate în articol sau
fixa doar unica pedeapsă principală indicată în articol. Stabilirea unei pedepse principale care nu este indicată în articolul din
Partea specială poate avea loc doar în cazul aplicării unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege (art. 79 din CP al
RM). Alin. (2) al art. 62 din CP al RM stabile ște următoarele pedepse principale: închisoarea și detenţiunea pe viaţă. Conform
aceluiași articol alin. (3), munca neremunerată în folosul comunită ții poate fi aplicată și ea ca pedeapsă principală sau în cazul
condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei – în calitate de obliga ție pentru perioada termenului de probă.
Pedepsele complementare se aplică doar în calitate de adaos la o pedeapsă principală, pe care o complementează în
vederea unei individualizări maxime și pentru a atinge scopurile pedepsei. Pedeapsa complementară nu poate fi fixată de sine
stătător, ci doar însoți de fiecare dată o pedeapsă principală. În conformitate cu alin. (5) al art. 62 din CP al RM, avem numai o
singură pedeapsă de acest tip – retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) și a
distincţiilor de stat.
Pedepsele (mixte) care pot fi aplicate atât ca pedepse principale, cât și ca pedepse complementare. În conformitate cu
alin. (4) al art. 62 din CP al RM, sunt pedepse mixte amenda și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate.
În funcție de conţinutul drepturilor și libertăţilor restrânse sau private , pedepsele se împart în următoarele categorii:
− pedepse privative sau restrictive de libertate, care aduc atingere libertăţii persoanei – închisoarea, detenţiunea pe
viaţă;
− pedepse pecuniare, care vizează nemijlocit patrimoniul condamnatului. Din această categorie face parte amenda.
− pedepse ce restrâng dreptul la muncă, care cuprind munca neremunerată în folosul comunităţii, privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, retragerea gradului militar. O trăsătură esenţială a acestei
categorii de pedepse constă în limitarea dreptului la muncă potrivit liberei alegeri a persoanei. Complexitatea acestor pedepse
se manifestă în combinarea restricţiilor de ordin profesional cu cele de ordin material, care sunt legate în primul rând de
remunerarea muncii și de primirea ulterioară a pensiei.
În funcție de durata lor în timp sau de limitele temporale , pedepsele pot fi pe termen și fără termen. Din categoria
pedepselor pe termen fac parte majoritatea pedepselor (închisoarea, munca neremunerată în folosul comunităţii) deoarece
pentru ele legea penală stabilește anumite limite în timp, perioada în care acestea se execută. Printre pedepsele fără termen
putem menţiona retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) și a distincţiilor de stat,
detenţiunea pe viaţă, lichidarea persoanei juridice.
În funcție de subiectul infracţiunii , pedepsele se împart în cele care sunt aplicate persoanelor fizice (art. 62 din CP al RM)
și în cele aplicabile persoanelor juridice (art. 63 din CP al RM).

4.Caracterizarea pedepselor prevăzute în legislația penală a Republicii Moldova

4.1. Amenda
Amenda, în conformitate cu alin. (1) al art. 64 din CP al RM, este o sancţiune pecuniară ce se aplică de către instanţa de
judecată în cazurile și în limitele prevăzute de CP. Amenda penală tinde să devină în legislaţiile moderne pedeapsa centrală,
pilonul de susţinere al întregului sistem represiv.
Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care infractorul condamnat este obligat să o plătească statului.
Amenda penală, spre deosebire de celelalte tipuri de amenzi (administrative, disciplinare, civile, fiscale etc.), este o
pedeapsă penală şi are un caracter specific coercitiv.
Amenda se aplică în baza stabilirii unei răspunderi penale persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni şi, respectiv,
aduce atingere patrimoniului condamnatului, îngreunându-i condiţiile de existenţă.
Conform Codului penal, amenda poate figura atât în calitate de pedeapsă principală cât şi ca pedeapsă complementară.
Mărimea amenzii este stabilită în funcţie de:
1) gravitatea infracţiunii săvârşite;
2) starea materială a celui vinovat și a familiei sale.
Pedeapsa amenzii este prevăzută în partea generală, art. 64 CP RM.
Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 50 de lei.
Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite, luându-se
în consideraţie situaţia materială a celui vinovat și a familiei sale, în limite de la 500 la 3000 unităţi convenţionale, iar pentru
infracţiunile comise din interes material – până la 20000 unităţi convenţionale, luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la
momentul săvârșirii infracţiunii. Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârșite şi de situaţia materială a
celui vinovat şi a familiei sale. Luând în considerare circumstanţele cauzei, instanţa de judecată poate dispune achitarea amenzii în
rate timp de până la 5 ani. În cazul infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave, condamnatul este în drept să achite jumătate din
amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore din momentul în care hotărârea devine executorie. În acest caz, se consideră
că sancţiunea amenzii este executată integral.
În cazurile prevăzute la alin. (3) art. 21 CP RM, mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la
1500 la 60000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvâr șite, de mărimea daunei cauzate,
luându-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei
juridice de la achitarea amenzii fixate, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea
patrimoniului.
În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau
complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu închisoare în limitele termenelor
pedepsei maximale, prevăzute de articolul respectiv al Părţii speciale a prezentului cod. Suma amenzii se înlocuieşte cu
închisoare, calculându-se o lună de închisoare pentru 100 unităţi convenţionale.
Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare
pentru infracţiunea corespunzătoare. În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă
principală sau complementară, instanţa de judecată poate, potrivit prevederilor art. 67 CP RM, să înlocuiască suma neachitată a
amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculându-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii
pentru 100 unităţi convenţionale de amendă.
4.2. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate
Esenţa acestei pedepse (art. 65 CP RM) constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de
natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru a săvârşi infracţiunea.
Această pedeapsă poate fi stabilită în cazurile când, după natura infracţiunilor săvârşite la îndeplinirea funcţiilor de
serviciu sau în timpul unei alte activităţi, instanţa de judecată constată că persoana respectivă nu mai are dreptul de a mai ocupa
unele funcţii sau de a mai exercita o anumită activitate.
Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată atât ca pedeapsă
principală, cât şi ca pedeapsă complementară pe un termen de la 1 an până la 5 ani, iar în cazurile expres prevăzute în Partea
specială a prezentului cod – pe un termen de la un an la 15 ani.
Aplicarea acestui tip de pedeapsă este determinată în mod principal de necesitatea prevenirii recidivei din partea
persoanelor care au comis infracţiuni în legătură cu funcţia ocupată de ele sau cu activitatea profesională. Această pedeapsă
poate fi extrem de efectivă, de exemplu, dacă este aplicată persoanelor condamnate pentru în șelarea clienţilor, luarea de mită
sau pentru infracţiuni de corupţie, infracţiuni contra siguranţei transporturilor.
Legea prevede că această pedeapsă poate fi aplicată atât ca principală, cât și ca complementară. În ultimul caz, Codul
penal instituie unele condiţii în ceea ce privește aplicarea ei. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară și în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru
infracţiunile din Partea specială a codului, dacă, ţinând cont de caracterul infracţiunii săvârșite de cel vinovat în timpul îndeplinirii
obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi, instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către
acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. În consecinţă, dacă această pedeapsă nu este
indicată în sancţiunea articolului respectiv în calitate de pedeapsă complementară, instanţa de judecată totuși o poate aplica, însă
cu condiţia că a ajuns la concluzia (ţinând cont de infracţiunea săvârșită, de personalitatea condamnatului, de rolul funcţiei sau al
activităţii în facilitarea săvârșirii infracţiunii) privind imposibilitatea păstrării dreptului de a ocupa funcţia sau a desfășura activitatea în
cauză.
Atunci când această pedeapsă se aplică în calitate de pedeapsă complementară la pedeapsa principală cu amenda sau
munca neremunerată în folosul comunităţii executarea ei va începe din momentul intrării sentinţei în vigoare, iar când se aplică
în calitate de pedeapsă complementară la pedeapsa închisorii pe un anumit termen atunci executarea ei începe numai din
momentul executării pedepsei principale.

4.3. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare)şi a distincţiilor de stat
În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa judecătorească,
ţinând cont de personalitatea vinovatului, poate retrage gradul militar, un titlu special, gradul de calificare (clasificare) şi
distincţiile de stat. În conformitate cu art. 66 din CP al RM, „în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă
sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvâr șirii infracţiunii, poate retrage condamnatului
gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) și distincţiile de stat”. Această pedeapsă complementară nu este
indicată în sentinţa articolului din Partea specială a codului și instanţa o aplică atunci când o consideră necesar, ţinând cont de
toate circumstanţele cauzei, în special de personalitatea condamnatului. Aceasta este o pedeapsă cu trăsături și amprente
profund morale și se manifestă în pierderea anumitor drepturi, înlesniri, avantaje de care se bucură persoanele care au grade
militare, titluri speciale, distincţii de stat etc.
Condiţiile obligatorii pentru aplicarea acestei pedepse sunt:
a) săvârşirea de către vinovat a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
b) personalitatea vinovatului.
La categoria infracţiunilor grave pot fi atribuite fapte pentru care se aplică pedeapsa cu închisoarea pe un termen de
până la 12 ani. Infracţiuni deosebit de grave sunt considerate infracţiunile care au fost săvârşite cu intenţie, par pedeapsa
prevăzută pentru ele este închisoarea pe un termen ce depăşeşte 12 ani. Infracţiunile excepţional de grave sunt considerate
infracţiunile comise cu intenţie pentru care se aplică pedeapsa cu detenţiune pe viaţă.
Prin luarea în consideraţie a personalităţii infractorului se au în vedere datele din anchetă (sexul, vârsta, starea familială,
starea sănătăţii etc.), lipsa / prezenţa antecedentelor penale.
După conţinutul său, retragerea gradului militar a unui titlu special gradului de calificare (clasificare) şi distincţiilor de stat
constă în anularea unor merite atribuite juridic condamnatului. Odată cu anularea acestor merite, condamnatul nu va mai
beneficia de compensaţii sau de alte privilegii ce i se atribuiseră anterior datorită acestor merite.
Titlul special se stabileşte de diferite departamente, care-şi realizează împuternicirile în limitele serviciului de stat. De
exemplu, de sistemul organelor afacerilor interne, organului vamal, fiscal etc.
Gradul militar se stabileşte în Armata Naţională a Republicii Moldova. De exemplu, gradul de fruntaş, sergent, plutonier,
sublocotenent, locotenent, locotenent-major, maior, locotenent-colonel, colonel, general-maior, general-locotenent etc.
Distincţiile de stat se stabilesc pentru merite deosebite în artă, ştiinţă şi în alte domenii. De exemplu, artist emerit al
Republicii Moldova.
Gradul de calificare (clasificarea) se stabileşte pentru funcţionarii de stat care ocupă funcţii înalte în Republica Moldova.
Aplicarea pedepsei cu retragerea acestor merite este un drept al instanţei de judecată şi nu o obligaţie.
Această pedeapsă poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de
pedeapsă pentru infracţiunile corespunzătoare.

4.4. Munca neremunerată în folosul comunităţii

Această pedeapsă a fost introdusă în sistemul pedepselor în Codul penal nou, nefiind cunoscută Codului penal anterior.
Astfel, normele ce reglementează domeniul acestei pedepse le găsim în art. 67 CP RM.
Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau
de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale. În cazul militarilor în termen şi militarilor cu termen
redus, munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de şedinţe, stabilite în
conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, la muncă, determinată de comandantul unităţii militare. Această muncă este
determinată de organele administraţiei publice locale.
De aici rezultă caracteristicile esenţiale ale pedepsei respective:
a) exercitarea unei munci în timpul liber;
b) neremunerarea muncii;
c) munca efectuată trebuie să poarte un caracter util societăţii;
d) caracterul muncii va fi stabilit de organele administraţiei publice locale.
Ca pedeapsă principală, munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la şaizeci până la
două sute şi patruzeci ore şi este executată nu mai mult de patru ore pe zi (60-240 ore). Ea va fi prestată într-un interval de
maximum 18 luni, interval care se calculează de la data pronunţării definitive a sentinţei. În cazul militarilor în termen şi militarilor
cu termen redus, munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de şedinţe,
stabilite în conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, la muncă, determinată de comandantul unităţii militare. În cazurile
când persoana condamnată la această pedeapsă se eschivează cu rea-voinţă de la executarea ei, pedeapsa în cauză se
înlocuieşte cu închisoare, calculându-se patruzeci ore de muncă pentru o lună de arest, sau cu amendă, calculându-se o zi de
închisoare pentru 2 ore de muncă în folosul comunităţii. În acest caz termenul închisorii poate fi mai de 6 luni.
Cu toate că satisfacerea muncii date constituie o pedeapsă, prescripţiile legislaţiei muncii privind disciplina de muncă,
securitatea și protecţia muncii, igiena muncii etc., cu unele excepţii (munca nu este remunerată și nici benevolă), trebuie să fie
respectate. Condamnatul poate fi atras la lucrări ce necesită calificare specială doar în cazul în care dispune de o atare
calificare. Se interzice executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii în timp de noapte, fără acordul condamnatului.
Ţinând cont de principiul umanismului în dreptul penal, legiuitorul nostru a considerat necesar a nu aplica munca
neremunerată în folosul comunităţii persoanelor recunoscute invalizi de gradul întâi şi doi, femeilor gravide, femeilor care au
copii în vârstă de până la opt ani, minorilor care n-au atins vârsta de şaisprezece ani, persoanelor care au atins vârsta de
pensionare

4.5. Închisoarea
Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a
acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în baza hotărârii instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un
penitenciar (alin. (1) art. 70 CP RM).
Conform alin. (2) al art. 70 din CP RM, închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 de ani.
Închisoarea este una dintre cele mai severe pedepse din categoria celor principale, care se caracterizează în mod
esenţial prin două trăsături – izolarea forţată de societate a condamnatului și instituirea unui regim bine reglementat de
executare a acestei pedepse. În general, această pedeapsă dură trebuie aplicată doar atunci când, ţinând cont de gravitatea
infracţiunii săvârșite și de personalitatea condamnatului, instanţa de judecată va ajunge la concluzia că făptuitorul prezintă un
pericol sporit pentru societate și doar prin izolarea lui se va putea asigura inviolabilitatea valorilor și intereselor protejate de legea
penală. Prin această izolare societatea urmăre ște, în mod prioritar, atingerea scopului de incapacitate a pedepsei: plasarea
condamnatului într-un penitenciar exclude în mare parte posibilitatea săvâr șirii de către el a unor noi infracţiuni. La stabilirea
pedepsei închisorii pentru persoană care la data săvârşirii infracţiunii nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte
din maximul pedepsei prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvârşită, reduse la jumătate .
La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni, pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 25
de ani pentru adulţi şi 12 ani şi 6 luni pentru minori, iar în cazul unui cumul de sentinţe -30 de ani. pentru adulţi şi 15 ani pentru
minori
În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă, cu titlu de graţiere, se aplică închisoarea pe
un termen de 30 de ani.
Drept categorie de pedeapsă, închisoarea constă în privarea de libertate, izolarea de societate a persoanei fizice prin
deţinerea ei pe un anumit termen în baza şi în modul stabilit de lege. Închisoarea are drept scop limitarea libertăţii persoanei şi
efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului.
Pedeapsa în formă de închisoare, stabilită prin sentinţa instanţei de judecată, se execută în penitenciare de tip deschis,
semiînchis şi închis (a se vedea comentariul la art. 72 CP).
Termenul de deţinere a condamnaţilor în închisoare este stabilit de la 3 luni până la 20 de ani în funcţie de gravitatea
infracţiunii concrete, prevăzute de partea specială a prezentului cod şi de persoana vinovatului.
Persoanele condamnate la închisoare care nu au atins vârsta de 18 ani îşi ispăşesc pedeapsa în penitenciarele pentru
minori. Termenul închisorii pentru ei nu poate depăşi jumătate din maximul pedepsei prevăzute în legea penală la infracţiunea
respectivă.
Pedeapsa definitivă în formă de închisoare în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate fi stabilită mai mare de 25 de
ani, iar în cazul unui cumul de sentinţe, ea nu poate depăşi termenul de 30 de ani.
Atunci când detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu o pedeapsă mai blândă, cu titlu de graţiere, se aplică închisoarea pe
un termen de 30 de ani (a se vedea comentariul la art. 71 CP). Această pedeapsă se ispăşeşte în penitenciar de tip închis.

4.6. Detenţiunea pe viaţă

Potrivit Codului Penal al RM, art. 71, Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot
restul vieţii. Alin. (2) al art. 71 stabileşte că detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave .
Totodată alin. (3), impune o restricţie şi anume că , detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor.
Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală ce constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul
vieţii. Ea a fost introdusă în sistemul actual de pedepse în momentul abolirii pedepsei cu moartea (1995). Totodată, legiuitorul
prevede liberarea condiţionată şi de această pedeapsă (a se vedea alin. (5) art. 91 CP), însă numai în cazul în care instanţa de
judecată va considera că nu mai există necesitatea executării în continuare a pedepsei şi în care condamnatul a executat efectiv
cel puţin 30 de ani de închisoare.
Această pedeapsă se execută în condiţiile prevăzute de lege.
La detenţiune pe viaţă sunt condamnate numai persoanele care au săvârşit cu intenţie infracţiuni excepţional de grave (a
se vedea comentariul la art. 16 alin. (6) CP).
La această pedeapsă nu pot fi supuşi minorii şi femeile, ca dovadă a realizării principiului umanismului. Această
prevedere corespunde pe deplin cerinţelor Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie
1989 la New York, la care RM a aderat în 1993.

4.7. Privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate

Potrivit legii penale în vigoare privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în
stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte
avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi.
Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a
anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat .
Această categorie de pedeapsă aplicată persoanelor juridice este o noutate în dreptul penal al RM.
Se ştie că persoana juridică efectuează activitatea de întreprinzător în baza autorizaţiei sau a licenţei de activitate
eliberate de organul de stat respectiv.
Pentru săvârşirea infracţiunii concrete persoana juridică poate fi privată de dreptul de a exercita o anumită activitate
pentru care dispune de autorizaţie sau licenţă din momentul intrării în vigoare a hotărârii respective.
În acest caz instanţa de judecată remite organului de stat respectiv sentinţa spre executare a pedepsei nominalizate faţă
de persoana juridică recunoscută vinovată.
Organul de stat, care a eliberat autorizaţia sau licenţa persoanei juridice, o poate anula sau modifica în corespundere cu
hotărârea instanţei de judecată în aşa fel ca să fie stabilite interdicţiile de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte
titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi.
Organul respectiv, după primirea sentinţei şi realizarea ei, comunică instanţei judecătoreşti, informează organul fiscal şi
administraţia publică locală din raza de activitate a persoanei juridice despre executarea pedepsei numite.
În sentinţa instanţei trebuie să fie reflectat concret în ce teritoriu sau pentru ce perioadă a anului, pe cât timp şi de care
activitate este privată de dreptul de a o exercita persoana juridică în cauză.

4.8. Lichidarea persoanei juridice

Lichidarea persoanei juridice constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă.
Lichidarea persoanei juridice se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii
săvârşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei.
În baza sentinţei judecătoreşti, lichidarea persoanei juridice se efectuează de Comisia de lichidare sau de lichidator
conform legislaţiei în vigoare. Lichidarea acesteia se realizează prin dizolvare.
Dizolvarea persoanei juridice se efectuează conform procedurii de lichidare a întreprinderii, stabilite de Legea cu privire
la antreprenoriat şi întreprinzător, precum şi de prevederile art. 87 CC.
Persoana juridică se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de Stat.
Lichidarea persoanei juridice trebuie aplicată ca pedeapsă numai în cazul în care instanţa de judecată va constata că
gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea acestei organizaţii şi prelungirea activităţii ei. În alte situaţii instanţa poate
numi o altă pedeapsă persoanei juridice, prevăzută de prezentul Cod.

Subiecte pentru discuții

1. Numiţi trăsăturile esenţiale ale pedepsei conform CP RM.

2. Prin ce se deosebeşte pedeapsa de sancţiunile contraven ționale şi disciplinare.
3. Descrieți scopurile pedepsei penale.
4. Explicați cum înțelegeți osânda ca funcție a pedepsei.
5. Descrieți funcția retributivă.
6. Cum vedeți corelația între funcția de intimidare și scopul preventiv al pedepsei?
7. Selectați în literatura de specialitate 4 definiții ale pedepsei.
8. Formulați o definiție proprie a pedepsei.
9. Care sunt condiţiile creşterii eficienţei pedepsei?
10. Care este sistemul pedepselor în dreptul penal al RM?
11. Descrieți pedepsele aplicate persoanelor fizice.
12. Descrieți pedepsele aplicate persoanelor juridice.
13. Care pedepse se numesc principale şi care complementare?