Subiecte examen Drept penal , sem II, An 2

1. Ce este sancțiunea de drept penal?

Sancţiunea de drept este consecinţa nerespectării dispoziţiilor normelor juridice, fiind o creaţie a
legiuitorului.
Expresia „sancţiune juridică” este susceptibilă de următoarele accepţiuni:
- element al normei juridice;
- edictarea unui act normativ;
- element al raportului juridic de constrângere;
- instituţie de drept.
 În primul sens, sancţiunea juridică este elementul normei juridice care prevede consecinţa
încălcării dispoziţiei.
 În a doua accepţiune, prin sancţiune juridică se înţelege edictarea sau adoptarea unei legi.
 În al treilea înţeles, prin sancţiune juridică se înţelege acea specie de sancţiune socială care
constă în transpunerea în realitate a elementului normei juridice ce conţine consecinţa
încălcării dispoziţiei normei juridice.
 În al patrulea sens, prin sancţiune juridică se înţelege instituţia alcătuită din ansamblul
normelor juridice care reglementează genurile şi speciile de consecinţe ale încălcării
dispoziţiilor normelor juridice.

- o măsură de constrângere sau reeducare ce se aplică persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută
de legea penală pentru restabilirea ordinii juridice, în scopul îndreptării făptuitorului şi prevenirii
săvârşirii altor asemenea fapte. Sancţiunile de drept penal- aplicate de organele competente.

2. Felurile sancțiunilor de drept penal;

Prevederea mai multor feluri de sancţiuni a fost determinată de anumite variabile ale fenomenului
criminalităţii, cum ar fi: gravitatea faptei, persoana şi particularităţile făptuitorului etc.
În funcţie de scop şi specificul persoanei făptuitorului, Codul penal reglementează trei feluri de
sancţiuni de drept penal: pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă.
 Pedepsele sunt sancţiuni proprii dreptului penal şi reprezintă cele mai severe sancţiuni existente în
sistemul dreptului. Pedepsele sunt aplicabile numai infractorilor, adică persoanelor care au săvârşit
infracţiuni.
 Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal aplicabile minorilor infractori.
 Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal cu caracter preventiv care se iau faţă
persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în scopul preîntâmpinării comiterii
unor astfel de fapte. Măsurile de siguranţă sunt singurele sancţiuni de drept penal care se pot lua
şi împotriva persoanelor care au comis fapte prevăzute de legea penală, deşi nu realizează
conţinutul unor infracţiuni.

3. Caracterele sancțiunilor de drept penal;

1. Sa fie prevazute de lege = Organele judiciare nu pot aplica decât acele sancţiuni ce sunt înscrise
în legea penală, corespunzător infracţiunii săvârşite şi specificului infractorului, conform principiului
nulla poena sine lege.
2. indispensabile şi inevitabile = Activitatea de aplicare şi punere în executare a sancţiunilor de drept
penal este guvernată de principiul oficialităţii, în sensul că organele competente desfăşoară
tragerea la răspundere penală din proprie iniţiativă şi în mod obligatoriu.
 3. se aplică numai post delictum = Fără săvârşirea unei infracţiuni nu este posibilă represiunea
penală, fiind repudiată concepţia pozitivistă conform căreia împotriva anumitor persoane se pot lua
măsuri de siguranţă anterior săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală.
4. au un caracter represiv = deoarece limitează silit anumite drepturi fundamentale ale omului. Astfel,
constrângerea penală restricţionează sau circumscrie exerciţiul libertăţii, vieţii intime, dreptului de a
alege şi de a fi ales etc.
5. caracter reparator-preventiv = în sensul că restabilesc ordinea de drept şi preîntâmpină săvârşirea
de noi fapte prevăzute de legea penală

4. Principiul stabilirii unor sancțiuni de drept penal compatibile cu morala și cu concep ția juridică a
societății;
- Pentru a fi pe deplin eficiente, sancţiunile penale trebuie să fie agreate de societate atât din
perspectivă juridică cât şi din punct de vedere moral.
- Principiul stabilirii unor sancţiuni acceptabile de către membrii societăţii este o aplicaţie specială a
principiului umanismului.
- Moravurile unei societăţi sunt diferite de la un moment la altul al evoluţiei istorice. Morala actuală
nu agreează pedepsele corporale, tortura sau alte sancţiuni infamante, inumane sau degradante.
Regula compatibilităţii sancţiunilor de drept penal cu morala şi concepţia juridică este unul dintre
cele mai importante imperative ale reglementării sancţiunilor de drept penal.

5. Principiul individualizării sancțiunilor de drept penal;

Deşi personalizarea sancţiunilor de drept penal este o regulă acceptată de toţi autorii de
specialitate şi este înscrisă în majoritatea legislaţiilor lumii, legiuitorii diverselor epoci istorice au
văzut diferit opera de adaptare a sancţiunilor de drept penal în raport de specificul faptei şi
însuşirile făptuitorului. Nu poate fi acceptată concepţia din antichitate potrivit căreia toate
infracţiunile sunt la fel de periculoase şi trebuie pedepsite la fel. Sancţiunile de drept penal nu pot fi
nici prea severe, dar nici prea uşoare faţă de infracţiunea săvârşită.

6. Principiul personalității sancțiunilor de drept penal;

Aplicarea sancţiunilor penale nu se poate extinde asupra altor persoane decât cele care au
calitatea de infractori, indiferent de relaţia care există între cei în cauză.
Sancţiunea penală se aplică numai persoanei care a nesocotit norma penală şi se execută, de
asemenea, tot de către acesta.
Cu toate că anumite consecinţe ale aplicării şi executării unei sancţiuni penale se pot răsfrânge şi
asupra altor persoane (de obicei asupra membrilor familiei, ca de pildă lipsa din sânul familiei,
nerealizarea de venituri etc.), aceste efecte sunt inevitabile. Principiul personalităţii exprimă regula
că aplicarea sancţiunilor penale nu se face în privinţa altor persoane decât infractorul.

7. Principiul legalității sancțiunilor de drept penal;

Ca o aplicaţie particulară a principiului legalităţii dreptului penal, legalitatea sancţiunilor de drept penal
presupune stabilirea oricăror sancţiuni de acest gen exclusiv prin lege.
Determinarea legală a sancţiunilor nu trebuie înţeleasă în mod absolut, ci în sensul că legea prevede
felurile sancţiunilor, limitele acestora şi criteriile lor de individualizare. Sancţiunile penale pot fi: absolut
determinate; relativ determinate; nedeterminate.
Sunt sanctiuni penale absolut determinate acele sanctiuni care nu permit nicio operatiune de
individualizare judiciara (detentiunea pe viata).
 In general, sanctiuni penale sunt relativ determinate, deoarece este posibila, in anumite limite, o
activitate de individualizare judiciara a acestora (pedeapsa amenzii).
Sanctiuni penale nedeterminate sunt sanctiuni acre nu au niciun fel de individualizre, cu exceptia
precizarii speciei. (pedeapsa inchisorii in cazul in care legiuitorul nu ar prevedea durata minima si maxima
a acesteia.) In sistemul dreptului penal roman nu exista sanctiuni penale nedeterminate.

8. Pedepsele. Noțiune;
Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată infractorului, în condiţiile prevăzute de lege, de
instanţa de judecată în scopul reeducării lui şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Pedeapsa se deosebeşte nu numai de celelalte sancţiuni juridice, dar ea prezintă anumite particularităţi
chiar şi faţă de celelalte feluri de sancţiuni de drept penal (măsurile educative şi măsurile de siguranţă).
- Pedeapsa implică atât o restrângere de drepturi, cât şi o aflicţiune de natură psihică.
- Pedepsele se pot aplica numai persoanelor care au comis infracţiuni, adică infractorilor,
constrângerea fiind o consecinţă inevitabilă a săvârşirii de infracţiuni.
- Pedeapsa este o sancţiune specifică dreptului penal care poate fi aplicată numai de către
judecător, în condiţiile stabilite de lege.
Pedeapsa este totodată şi o instituţie a dreptului penal ce cuprinde totalitatea normelor penale care
reglementează: categoriile, gradele şi limitele pedepselor; individualizarea pedepselor.

9. Funcția de constrângere a pedepsei;

Funcţia de constrângere se materializează prin aplicarea pedepselor, cum ar fi: detenţiunea pe viaţă,
închisoarea, amenda, interzicerea exerciţiului unor drepturi etc.
Pedeapsa reprezintă o reacţie corespunzătoare efectelor produse de infracţiunea săvârşită de cel care
a nesocotit norma de incriminare şi specifică personalităţii sau conduitei infractorului.
Coerciţiunea pedepsei presupune limitarea sau pierderea de către cel condamnat a unor drepturi şi
libertăţi. Astfel, condamnatul este obligat să plătească o sumă de bani, pierde o parte din atributele
libertăţii, nu poate participa la relaţiile familiale, profesionale, politice sau culturale etc. Dreptul penal
român nu acceptă, însă, constrângerea prin producerea de suferinţe fizice sau prin afectarea demnităţii
infractorului.

10. Funcția de eliminare a pedepsei;

Această funcţie constă în înlăturarea definitivă sau temporară a condamnatului din societate şi
izolarea lui la locul de detenţie în condiţiile prevăzute de legea privind executarea pedepselor.
Eliminarea definitivă din societate a infractorului este posibilă numai în cazuri excepţionale, când
se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
În toate celelalte situaţii, îndepărtarea infractorilor din societate este dispusă pe durată
determinată. O situaţie specială există când se aplică persoanei juridice pedeapsa dizolvării
acesteia, pedeapsă care poate fi considerată „pedeapsa capitală”.
Funcţia de eliminare este o funcţie specifică pedepselor privative de libertate – detenţiunea pe
viaţă şi închisoarea – sau dizolvării persoanei juridice şi contribuie atât la realizarea prevenţiei
generale, cât şi la a celei speciale.
Judecătorul trebuie să privească eliminarea infractorului din societate ca o ultima ratio, evitând
trimiterea în detenţie a unor persoane mai puţin periculoase şi fără biografie penală. Într-adevăr, nu
în toate cazurile mediul din penitenciar determină efecte pozitive asupra oricăror persoane.
 11. Funcția de (re)educare a pedepsei;
Funcţia de reeducare constă în determinarea formării în persoana infractorului a unor deprinderi
comportamentale concordante cu cerinţele relaţiilor sociale normale.
Prin executarea pedepsei trebuie sa se realizeze convingerea infractorului sa-si schimbe atitudinea
fata de munca, fata de ordinea juridica si fata de regulile de convieturie sociala.
Resocializarea condamnatilor are loc fie prin reconsiderarea de catre acestia a valorilor sociale, fie ca
urmare a efectului intimidant sau disuasiv pe care il au pedepsele.
Educarea condamnatilor este o functie complexa pe care pedeapsa o imprima infractorilor, care
demareaza concomitent cu alicarea pedepsei de catre judecator, sub rezerva ca aceasta a fost adaptata
corect. Educarea are loc preponderent in timpul executarii pedepsei.

12. Funcția de exemplaritate a pedepsei;

Funcţia de exemplaritate a pedepsei reprezintă impactul pe care îl are pedeapsa aplicată unui
infractor asupra celorlalţi destinatari ai legii penale.
Această funcţie îi vizează, în principal, pe cei care sunt predispuşi sau tentaţi să înfrângă legea
penală.
Promptitudinea aplicării pedepselor şi fermitatea punerii în executare a acestora determină în
spiritul social o atitudine de respect al valorilor sociale şi de abţinere de la săvârşirea de infracţiuni.
Materializarea acestei funcţii depinde de reuşita judecătorului în opera de individualizare a aplicării
şi executării pedepselor, deoarece exemplaritatea presupune nu numai aplicarea unor pedepse
severe, ci şi adaptarea acestora la nevoile reale determinate de infracţiunile comise de infractorii
cărora li se aplică.

13. Scopul pedepsei;

Scopul pedepsei constă în prevenirea săvârşirii de (noi) infracţiuni (punitur, ne pecetur). Finalitatea
pedepsei este subsumată scopului dreptului penal, care își propune apărarea persoanei, a drepturilor
și libertăţilor acesteia și a statului contra infracţiunilor. Scopul pedepsei nu trebuie confundat cu temeiul
acesteia, care este infracţiunea.
Scopul pedepsei este mediat şi imediat. Finalitatea pedepsei se observă în mai multe momente:
momentul adoptării legii care prevede pedeapsa; momentul aplicării pedepsei; momentul executării
pedepsei.
Scopul imediat reiese din faptul că aplicarea pedepsei persoanei care a săvârşit infracţiunea realizează
prevenţia specială şi prevenţia generală. Prevenţia specială constă în determinarea schimbării atitudinii
condamnatului, astfel încât acesta să nu mai săvârşească în viitor infracţiuni. Pentru a-l opri pe
infractor să mai comită infracţiuni, pedeapsa trebuie să-i cauzeze şi o suferinţă.

Scopul mediat consta in apararea impotriva celor care comit infractiuni a valorilor sociale apartinand
statului si subiectelor de drept.

14. Felurile pedepselor aplicabile persoanelor fizice;

Pedepsele sunt principale, complementare si accesorii.
Pedepsele principale sunt:
- Detentiunea pe viata
- Inchisoarea
- Amenda
 Pedeapsa accesorie consta in interzicea exercitarii unor drepturi, din momentul ramanerii definitive a
hotararii de condamnare si pana la executarea sau considerarea ca executat a pedepsei privative de
libertate.
Pedepsele complementare sunt:
- Interzicerea exercitarii unor drepturi.
- Degradarea militara
- Publicarea hotararii de condamnare
Cu exceptia pedepsei amenzii, toate celelalte pedepse aplicabile persoanei fizice sunt diferite de cele
prevazute pentru persoana juridica.

15. Felurile pedepselor aplicabile persoanelor juridice;

- Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt amenda, ca pedeapsa principala, si pedepsele
complementare:
- Dizolvarea pers juridice
- Suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pe o durata
de 3 luni la 3 ani.
- Inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de 3 luni la 3
ani.
- Interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu
la 3 ani.
- Plasarea sub supraveghere judiciara
- Afisarea sau publicarea hotararii de condamnare.
Fata de persoanele juridice urmarite penal se pot lua anumite masuri preventive, dintre care
unele se aseamana cu pedepsele complementare, dar nu trebuie confundate nicidecum cu
acestea, indiferent de continut.

16. Detențiunea pe viață;

- Este cea mai aspra pedeapsa existenta in dreptul penal. Ea a fost introdusa in legislatia penala
romaneasca prin decretul –lege nr 6/1990, inlocuind pedeapsa cu moartea.
- Este o sanctiune aplicabila celor mai grave infractiuni si de regula este reglementata alternativ
cu inchisoarea de la 15 la 25 de ani (inalta tradare, cazul omorului calificat)
- Detentiunea pe viata poate fi aplicata ca pedeapsa rezultanta in cazul pluralitatii de infractiuni.
Detentiunea pe viata in cazul pluralitatii de infractiuni
- Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa
cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar
depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel pu țin una
dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau
mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
- In cazul recidivei, dacă prin însumarea pedepselor în condițiile alin. (1) și alin. (2) s-ar depă și
cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel pu țin una dintre
infracțiunile săvârșite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai
mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă
este detențiunea pe viață, se va executa pedeapsa detențiunii pe viață.
Neaplicarea detentiunii pe viata
 - Pedeapsa detentiunii pe viata are in principiu, caracter perpetuu. => Dacă la data pronun țării
hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul deten țiunii pe via ță i
se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor
drepturi pe durata ei maximă.
Pedepsele complementare si masurile de siguranta in cazul detentiunii pe viata
- Singurele pedepse complementare care pot fi aplicate atunci cand se dispune detentiunea pe
viata sunt degradarea militara si pblicarea hot de condamnare.
- Poate fi aplicata insa pedepsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev de art 66 alin1.
Se pot adauga si masuri de siguranta.

Regimul de executare a detentiunii pe viata – regimul de maxima siguranta

17. Pedeapsa închisorii;

Inchisoarea este prototipul pedepselor aplicabile pers fizice, deoarece este cea mai frecventa
pedeapsa din dreptul nostru penal. Consta in lipsirea de libertatea a condamnatului pt o perioada
limitata, de la 15 zile la 30 de ani. Poate fi prevazuta ca pedeapsa unica sau alternativa fie cu
detentiunea pe viata, fie cu pedepsa amenzii.
Regimurile de executare a pedepsei inchisorii
- Regimul de maxima siguranta- se aplica pers condamnate la pedeapsa detentiunii pe viata si
pers condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 13 ani, precum si celor care prezinta un
risc pentru siguranta penitenciarului. Nu se aplica pers care au implinit 65 ani si femeilor
insarcinate sau care un in ingrijire un copil de pana la 1 an, sau pers incadrate in gradul 1 de
invaliditate/ sau cu afectiuni locomotorii grave.
- Regimul inchis – se aplica pers condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 3 ani si nu
depaseste 13 ani. Persoanele care executa pedeapsa in regim inchis sunt cazate in comun,
presteaza munca si desfasoara activitati educative, culturale, etc, sub paza, in interiorul
penitenciarului.
- Regimul semideschis – persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar
care nu depaseste 3 ani. Sunt cazate in comun, se pot deplasa neinsotite in zone prestabilite
din interiorul penitenciarului, presteaza munca si desf activitati educative, culturale,
terapeutice, ect,sub supraveghere, in spatii din interiorul penitenciarului care raman deschise
in timpul zilei.
- Regimul deschis – persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii de cel mult 1 an. Se pot
deplasa neinsotite si pot desf activitati nesupravegheate.

18. Amenda;
Aplicarea sistemului zilelor amenda
- Amenda consta in suma de bani pe care condamnatul este obligat sa o plateasca statului.
Cuantumul amenzii se stabileste prin sistemul zilelor amenda. Suma corespunzatorare unei
zile-amenda, cuprinsa intre 10 lei si 500 lei, se inmulteste cu nr zilelor amenda, care este
cuprins intre 30 de zile si 400 zile.
- cuantumul se stabileste (de catre instanta, potrivit criteriilor generale de individualizare a
pedepsei) tinand seama de situatia materiala a condamnatului si de obligatiile legale ale
acestuia fata de pers aflate in intretinerea sa.
Limitele speciale ale zilelor amenda sunt cuprinse intre:
 - a) 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infrac țiunea săvâr șită numai
pedeapsa amenzii;
- b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii de cel mult doi ani;
- c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii mai mare de 2 ani.
- Limita inferioara generala = 300 lei (10 lei x 30 zile)
- Limita generala superioara = 200.000 (500 lei x 400 zile)

Aplicarea facultativa a pedepsei amenzii pe langa pedeapsa inchisorii

Dacă prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii,
se poate aplica și pedeapsa amenzii.

Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii

Dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul
zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare

Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității
În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile
persoanei condamnate, cu consimțământul acesteia, instanța înlocuiește obligația de plată a amenzii
neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunită ții, afară de cazul în care,
din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o
zi de muncă în folosul comunității.

Executarea pedepsei amenzii

Persoana condamnata la pedeapsa amenzii este obligata sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii
la judecatorul delegat cu executarea, in termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii.
Cand nu poate achita integral amenda, instanta competenta dispune inlocuirea obligației de plată a amenzii
neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

19. Pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice;

Singura pedeapsa prevazuta in cazul persoanei juridice este amenda. Amenda consta in suma de bani
pe care persoana juridica este condamnata sa o plateasca statului. Cuantumul amenzii se stabileste prin
sistemul zilelor amenda. Suma corespunzatorare unei zile-amenda, cuprinsa intre 100 lei si 5000 lei, se
inmulteste cu nr zilelor amenda, care este cuprins intre 30 de zile si 600 zile.
Limitele speciale ale zilelor amenda sunt cuprinse intre:
- a) 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infrac țiunea săvâr șită numai
pedeapsa amenzii;
- b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică
sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
- c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
- d) 240 și 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
- e) 360 și 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani
sau detențiunea pe viață.
Când prin infracțiunea săvârșită persoana juridică a urmărit ob ținerea unui folos patrimonial, limitele
speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a
se depăși maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ține seama de valoarea folosului
patrimonial obținut sau urmărit.

20. Drepturile ce formează obiect al pedepselor complementare în cazul persoanelor fizice;

Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o
perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
- a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte func ții publice = interzicerea dreptului
de a fi ales in cadrul unor functii publice care se ocupa in urma unui sufragiu. (demnitatea de
presedinte al ro, calitatea de parlamentar, de primar, cl, etc.
- b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exerci țiul autorită ții de stat = interzicerea dreptului de
a ocupa functii privind exercitarea puterii executive sau judecatoresti.(ministru, SG, prefect,
judecator)
- c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României = ii vizeaza doar pe cetatenii care nu au o
relatie stransa cu statul roman.(de citit in carte mai multe- pag 391)
- d) dreptul de a alege = interzicerea dreptului de a vota cu prilejul alegerilor locale si centrale.
- e) drepturile părintești = interzicerea drepturilor ce decurg din calitatea de ascendent (parinte)
direct, indiferent de forma de rudenie. Pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor
parintesti poate fi dispusa numai daca se constata o legatura intre infractiunea savarsita si
calitatea de parinte a infractorului, in sensul ca savarsirea faptei releva nedemnitatea
ascendentului sa exercite drepturile parintesti. – rele tratamente aplicate minorului/ infractiunea
de relatii sexuale cu minori
- f) dreptul de a fi tutore sau curator = ca in cazul pedepsei complementare precedente, savarsirea
unei infractiuni ce releva deficiente morale ale pers inractorului.
- g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de
care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; = priveste orice activitate pe care cel condamnat o
desfasura si in cadrul careia acesta a savarsit infractiunea folosindu-se de ocupatia respectiva.
(de citit pag 393)
- h) dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme = pedeapsa complementara se
aplica imperativ daca este vb despre comiterea unei infractiuni la regimul armelor si munitiilor,
unde se prevede aplicarea obligatorie a pedepsei interzicerii unor drepturi
- i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță = se poate dispune in
cazul savarsirii unor infractiuni privind siguranta circulatiei pe drumurile publice.
- j) dreptul de a părăsi teritoriul României; = pedeapsa complementara cu efect contrar pedepsei
ce poate fi aplicata strainilor si consta in interdictia parasirii teritoriului tarii.(dispusa pe durata
termenului de supraveghere, amanarii aplicarii pedepsei, suspendarii executarii pedepsei sub
supraveghere sai liberarii conditionate)
- k) dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public =
pedeapsa complementara destinata condamnatilor care au savarsit infractiuni care ii fac nedemni
sa ocupe functii sau demnitati publice in cadrul unor pers juridice de drept public.
- l) dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instan ță = interzicerea dreptului
condamnatului de a se afla in anumite localitati este determinata de 2 factori: personalitatea
infractorului si existenta unor localitati in al caror spatiu este neindicat ca ce condamnat sa se
afle.
- m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice, stabilite de instanță = interzicerea dreptului de a se afla in anumite locuri sau la
anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice poate constitui si o obligatie
 impusa pe durata termenului de supraveghere, in cazul amanarii aplicarii pedepsei sau liberarii
conditionate.
- n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care
a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea=
(familie, martori)
- o) dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima
desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată = interzicerea acestui
drept are ca obiectiv ocrotirea victimei fara de posibilele recurente ale condamnatului, avand un
pronuntat scop preventiv.

21. Aplicarea și executarea pedepsei complementare, în cazul persoanei fizice;

Pedeapsa complementară consta in interzicerea exercitiului unor drepturi incepand cu momentul in care
are loc stingerea executarii unei pedepse privative de libertate, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de
lege. - aplicare obligatorie – când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită (legea
prevede expres că infracțiunea de falsificare de monedă se pedepse ște cu închisoarea de la 3 la 10 ani și
interzicerea exercitării unor drepturi / infractiuni contra securitatii nationale.), dar poate fi dispusa in mod
facultativ in toate situatiile in care se aplica o pedeapsa principala, oricare ar fi aceasta.
- aplicare facultativă - …
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi incepe:
- De la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa amenzii.
- De la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea
executarii pedepsei sub supraveghere.
- Dupa executarea inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea
termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de
supraveghere a liberarii conditionate.

22. Degradarea militară;

Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și a dreptului de a
purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
- Singura pedeapsa care se ia pe durata nedeterminata.
- Totusi, pedeapsa degradarii militare nu are caracter definitiv si perpetuu, deoarece prin efectul
reabilitarii, condamnatul la aceasta pedeapsa redobandeste dreptul de a accede la calitatea de
militar prin parcurgerea treptelor cerute de lege.
- Se aplica in mod obligatori condamnatilor militari si rezervisti daca pedeapsa principala
stabilita este inchisoare mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata. Degradarea militara
poate fi aplica condamnatilor militari in activitate, in rezerva sau in retragere pt infractiuni
savarsite cu intentie, daca pedeapsa principala aplicata este inchisoarea de cel putin 5 ani si
de cel mult 10 ani.

23. Publicarea hotărârii definitive de condamnare;

Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând seama de natura şi
gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana condamnatului, instanţa apreciază că publicarea
va contribui la prevenirea săvârşirii altor asemenea infracţiuni. Există o singură condi ție pentru aplicarea
acestei pedepse, și anume ca instanța să aprecieze că astfel se va preveni săvârşirea altor infracţiuni din
categoria celor pentru care a intervenit condamnarea.
 Pedeapsa complementară are întotdeauna caracter facultativ, aplicarea ei fiind lăsată la latitudinea
instanței de judecată.
Nu are relevanță dacă pedeapsa principală este una cu executare în regim de deten ție sau
executarea ei a fost suspendată sub supraveghere. Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras.
Forma acestuia va fi stabilită de instanţă, care se va îngriji ca astfel să nu fie dezvăluită identitatea altor
persoane decât condamnatul.

24. Dizolvarea persoanei juridice;

Dizolvarea persoanei juridice este modalitatea prin care aceasta îşi încetează fiinţa din punct de
vedere juridic. Dizolvarea persoanei juridice, ca sancţiune de drept penal, este “pedeapsa cu moartea”
deoarece persoana juridică condamnată la pedeapsa complementară a dizolvării urmează să înceteze
din punct de vedere juridic.
Fiind similară pedepsei capitale aplicabile persoanelor fizice, dizolvarea persoanei juridice nu este
acceptată în privinţa unor categorii de persoane juridice a căror existenţă nu poate înceta fără punerea în
pericol a unor fundamente ale statului de drept (instituțiile publice, partidele politice, sindicatele,
patronatele, organizațiile religioase,etc).
Dizolvarea persoanei juridice se dispune atunci când:
- persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni (spre exemplu, în cazul
societăților fantomă constituite cu scopul evaziunii fiscale);
- obiectul de activitate al persoanei juridice a fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni, cu condi ția
ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie închisoarea mai mare de 3 ani (spre
exemplu, deturnarea activității către trafic de droguri);
- persoanei juridice i s-a aplicat anterior o altă pedeapsă complementară și aceasta nu a fost
executată, cu rea-credință.
Dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare a patrimoniului acesteia,
potrivit legii. Prin hotărârea de dizolvare a persoanei juridice, instanţa trimite cauza la instanţa civilă
competentă pentru desemnarea lichidatorului.

25. Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice;

Suspendarea activităţii sau uneia dintre activităţile persoanei juridice care a comis o infracţiune
înseamnă oprirea desfăşurării acestor activităţi, în realizarea căreia a fost săvâr șită infrac țiunea, pe o
perioadă determinată de timp (3 luni la 3 ani).
Orice persoană juridică desfăşoară una sau mai multe activităţi, care formează obiectul său de
activitate. Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice constă în interzicerea
activităţii sau a aceleia dintre activităţile persoanei juridice în exercitarea căreia infracţiunea a fost
săvârşită.
Această pedeapsă complementară nu poate fi dispusă în cazul instituțiilor publice, partidelor politice,
sindicatelor, patronatelor, organizațiilor religioase, etc.

26. Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice;

O parte dintre persoanele juridice isi desfasoara activitatea in mai multe localitati sau in mai multe
puncte de lucru ale aceleiasi localitati. Pedeapsa complementara a inchiderii unor puncte de lucru ale
persoanei juridice consta in inchiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lcuru apartinand persoanei
juridice cu scop lucrativ, in care s-a desfasurat activitatea sau activitatile in realizarea carora a fost
savarsita o infractiune sau mai multe infractiuni.
- Pt a putea fi aplicata => Conditie: persoana juridica sa aiba cel putin 2 localuri de lucru.
- Daca persoana juridica are mai multe puncte de lucru acestea nu pot fi inchise toate. Este
necesar ca cel putin 1 sa ramana deschis, deoarece pe de o parte, legiuitorul utilizeaza
sintagma mai multora dintre punctele de lucru, pe de alta parte, daca toate punctele de lucru
se impune a fi inchise, apreciem ca se justifica aplicarea sanctiunii suspendarii activitatii pers
juridice.
- O a 2a conditie este ca pers juridica ce a savarsit infractiunea sa aiba scop lucrativ (societate
pe actiuni, societatea cooperativa), ceea ce inseamna ca sunt excluse institutiile publice si
pers juridice fara scop lucrativ (asociatii, fundatii)

27. Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice;

- Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice constă
în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de
achiziții publice, prevăzute de lege, pe o durata de unu la 3 ani.
- pedeapsa complementara nu afecteaza contractele de achizitii publice aflate in derulare.
O copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de
a participa la procedurile de achiziții publice se comunică, la data rămânerii definitive:
- a) oficiului registrului comerțului, în vederea efectuării formalităților de publicitate în registrul
comerțului;
- b) Ministerului Justiției, în vederea efectuării formalităților de publicitate în Registrul național al
persoanelor juridice fără scop patrimonial;
- c) oricărei autorități care ține evidența persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităților
de publicitate.
- d) administratorului sistemului electronic de achiziții publice.

28. Plasarea sub supraveghere judiciară;

- Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presupune desfășurarea sub
supravegherea unui mandatar judiciar a activității care a ocazionat comiterea infracțiunii, pe o
perioadă de la un an la 3 ani.
- Mandatarul judiciar are obligația de a sesiza instanța atunci când constată că persoana juridică
nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infrac țiuni. În cazul în care
instanța constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu
pedeapsa suspendarii activitatii.
- Mandatarul judiciar are obligația de a sesiza instanța atunci când constată că persoana juridică
nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infrac țiuni, iar daca sesizarea
este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa dizolvarii.

29. Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare în cazul persoanei juridice;

- Condamnarea persoanelor juridice pentru comiterea de infractiuni este mai eficienta, putand
produce un impact social foarte puternic, daca hotararea de condamnare este adusa la
cunostinta publica, pt ca cei care ar putea intra in relatii cu persoanele juridice aflate in conflict
cu legea penala sa fie avertizati de aceasta imprejurare.
 - Afisarea sau difuzarea hotărârii de condamnare este o pedeapsa cu efecte pozitive pe planul
scopului pedepsei, deoarece ea afecteaza imaginea pe piata a persoanei juridice.
- Aceasta sanctiune este o pedeapsa prin care se realizeaza si o puternica preventie generala,
avand in vedere consecintele publicarii unei hotărâri de condamnare referitoare la relatiile de
afaceri ale pers juridice in cauza.
- Afișarea hotărârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia se realizează pe cheltuiala
persoanei juridice condamnate.
- Prin afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea victimei,
afara de cazul in care exista acordul acesteia sau al reprezentantului sau legal .
- Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras și în forma stabilită de instan ță, prin
intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală,
desemnate de instanță.

30. Pedeapsa accesorie;

- Pedepsele accesorii sunt sanctiuni aplicabile exclusiv infractorilor persoane fizice si constau in
interzicerea drepturilor ca pedepse complementare pe toata durata unei pedepse privative de
libertate, ceea ce inseamna ca pedepsele accesorii pot fi aplicate numai pe langa pedeapsa
principala a detentiunii pe viata sau a inchisorii.

31. Calculul pedepselor;

- Durata executarii pedepsei privative de libertate se socoteste din ziua in care condamnatul a
inceput executarea hotararii definitive de condamnare. Ziua in care incepe executarea
pedepsei si ziua in care inceteaza se socotesc in durata executarii.
- Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în
durata executării, în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această
împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
- Permisiunile de ieșire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a
pedepselor, intră în durata executării pedepsei.
- În cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din
pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara
teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceea și infrac țiune în România.
Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care pedeapsa executată în
afara țării este amenda.

32. Individualizarea legală a pedepsei;

Individualizarea legala se realizeaza de catre legiuitor, si este reflectata de continutul normelor
juridice substantiale care reglementeaza criteriile generale de individualizare a pedepsei, cauzele
care atenueaza sau agraveaza pedeapsa, conditiile in care se poate dispune individualizarea
pedepsei, categoriile pedepselor, gradele pedepselor si limitele generale si speciale ale
pedepselor.
Prin reglementarea conditiilor in care trebuie sa aiba loc individualizarea judiciara si cea
administrativa, legiuitorul nu efectueaza o activitate de personalizare concreta a pedepselor, dar
ofera organelor implicate in aplicarea legii toate elementele necesare unei corecte adaptari a
pedepselor.
 1. Legiuitorul stabileste cadrul general al pedepselor, care cuprinde pedepsele ce se pot aplica
infractorilor I limitele generale ale acestora. (in fct de rolul pe care il au: pedepse principale,
complementare si accesorii)
2. Legiuitorul a prevazut la fiecare infractiune felul pedepsei sau limitele speciale ale aplicarii
acesteia. (la unele inractiuni este prevazuta pedeapsa detentiunii pe viata, la altele pecuniare,
etc)
3. In codul penal sunt reglementate anumite cauze care imprima faptei un pericol social mai
ridicat sau mai scazut, iar faptuitorului o periculozitate diferita fata de media abstracta. Este vb
despre asa numitele cauze de modificare a pedepsei.=> pot avea ca efect agravarea sau
atenuarea pedepsei ce se va aplica.
4. Legiuitorul reglementeaza sanctiuni sua masuri de individualizare diferite in ceea ce priveste
anumite categorii de infractori minori, pers juridice).

33. Individualizarea judiciară a pedepsei;

Individualizarea judiciară se efectueaza de catre instanta de judecata investita cu solutionarea
raportului penal de raspundere.
Codul penal consacra, caregula, sistemul pedepselor relativ determinate. Sunt si exceptii:
detentiunea pe viata, inchisoarea. Etc
Acest sistem recunoaste magistratului care aplica pedeapsa un rol foarte important in opera de
adaptare a sanctiunilor celor care raspund penal.

34. Individualizarea administrativă a pedepsei;

În fine, o altă operaţiune de adaptare a pedepsei este făcută în timpul executării pedepsei de către
administraţia locului de detenţie, care poartă denumirea de individualizare administrativă.
- Este apanajul administratiei locului de detentie. Administratia locului de detentie trebuie sa
repartizeze condamnatii in functie de criteriile prevazute de lege (antecedente penale, varsta,
sex)
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferentiaza in raport cu gradul de
limitare a libertatii de miscare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor si de
desfasurare a activitatilor, precum si conditiile de detentie.

35. Analiza criteriilor generale de individualizare a pedepsei;

Codul penal prevede că stabilirea duratei sau a cuantumului pedepsei se face în raport cu
gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, acestea fiind aşadar criteriile
generale de individualizare a pedepsei.
Gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului se apreciază după următoarele criterii:
- a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite: gravitatea
faptei şi periculozitatea infractorului sunt mai ridicate atunci când, în săvârşirea infracţiunii, a
folosit mijloace care pot pune în pericol viaţa unui număr mare de persoane (spre exemplu,
omorul s-a comis prin utilizarea de materiale explozive într-un loc public).
- b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită.
- c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii: În funcţie de
consecinţele pe care o infracţiune le-a produs în lumea exterioară, aceasta este caracterizată
ca fiind de un anumit grad de pericol social, ridicat, mediu sau scăzut. Efectele produse de o
anumită infracţiune pot determina schimbarea încadrării juridice a acesteia într-o infracţiune
mai gravă
 - d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit. Mobilul şi scopul făptuitorului pot releva un
grad de pericol social mai ridicat sau, dimpotrivă, mai scăzut al faptei şi infractorului.= omorul
comis de părinte asupra celui ce îi ucisese copilul poate evidenţia o periculozitate socială mai
mică decât cea care caracterizează, în medie, asemenea infracţiuni;
- e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului.
Trecutul infracţional al făptuitorului îl orientează pe magistrat în individualizarea pedepsei,
putând releva un anume grad de incorigibilitate al inculpatului.
- f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal. Conduita posterioară
săvârşirii infracţiunii pot releva anumite date care să contribuie la succesul operaţiei de
adaptare a pedepsei. Pot fi luate în considerare, de pildă: regretul, indiferenţa, lipsa de
educaţie.
- g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a infractorului.
- g1) starea psihofizică şi structura biologică a infractorului. Infractorul poate avea o stare
patologică sau una normală
- g2) particularităţile psihice ale persoanei făptuitorului. Experienţa relevă că există o anumită
înclinaţie spre infracţionalitate în cazul unor tipuri de personalitate, cum ar fi: tipul egocentrist,
tipul impulsiv, tipul labil, tipul rece etc.;
- g3) micromediul persoanei infractorului. Ambianţa în care trăieşte şi în care-şi desfăşoară viaţa
infractorul, precum şi relaţiile cu cei din jurul său pot furniza, de asemenea, elemente
valoroase în operaţiunea de individualizare a pedepsei. Printre particularităţile de care
instanţele ţin seama se numără: sinceritatea, atitudinea faţă de ceilalţi membri ai familiei,
modul în care făptuitorul se îngrijeşte de educaţia copiilor etc.

36. Circumstanțele atenuante. Aspecte comune;

Circumstanţele atenuante legale sunt circumstanţe atenuante prevăzute de lege pe care, dacă
judecătorul le constată, trebuie să le dea eficienţă, adică să le reţină în cauză. Întotdeauna
circumstanţele legale sunt prevăzute de lege, spre deosebire de cele judiciare care pot fi
neprevăzute de lege, dar pot fi reţinute de către instanţă. Circumstanţele legale sunt obligatorii
pentru magistrat deoarece ele nu cunosc variaţiuni substanţiale de la o faptă la alta sau de la
un făptuitor la altul şi nu pot fi anihilate de existenţa altor date, în sensul că existenţa lor ar
deveni irelevantă.
Circumstanţele atenuante legale au sediul principal în Codul penal, dar ele pot fi prevăzute,
dacă legiuitorul promovează o asemenea politică penală, şi în alte acte normative ce cuprind
norme penale. De lege lata sunt reglementate patru circumstanţe atenuante legale:
provocarea, depăşirea limitelor legitimei apărări, depăşirea limitelor stării de necesitate și
acoperirea prejudiciului.

37. Provocarea;
Provocarea este circumstanţa atenuantă legală care constă în săvârşirea infracţiunii sub
stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea
persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau
prin altă acţiune ilicită gravă. Provocarea este o stare de surescitare nervoasă (perturbatio
animi).
Provocarea, ca instituţie de drept penal, nu poate fi concepută decât dacă în realitatea
înconjurătoare s-au comis două fapte ilicite, fapta prin care se produce starea de tulburare sau
temere şi fapta comisă de provocat sub imperiul acestei stări psihice.
 Condiţii.
- Existenţa unei activităţi de provocare din partea victimei - Provocarea trebuie să fie
determinată prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune
ilicită gravă. Violenţa poate fi fizică sau psihică. În doctrină s-a susţinut şi faptul că termenul
“violenţă”, folosit în norma care defineşte provocarea, are numai accepţiunea de violenţă fizică
- Activitatea de provocare să determine o puternică tulburare sau emoţie persoanei provocatului
- Substanţa sau esenţa provocării constă în starea psihică de puternică tulburare sau emoţie.
Scuza provocării nu poate exista dacă nu se stabileşte un raport de condiţionare între actul
provocator şi starea de tulburare puternică sau emoţie a făptuitorului, în sensul că ea este
determinată de actul provocator.
- Infractorul să fi săvârşit infracţiunea sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii determinate
de actul provocator
- Infracţiunea provocată să se îndrepte împotriva provocatorului

38. Depășirea limitelor legitimei apărări;

Legitima apărare presupune proporționalitatea apărării cu atacul. Încălcarea condiţiei
proporţionalităţii înseamnă exces de apărare. Excesul de apărare este de două feluri: justificat şi
scuzabil. În cazul circumstanţei depăşirii limitelor legitimei apărări, cel care se apără încalcă regula
proporţionalităţii dintre gravitatea atacului şi consecinţele apărării datorită unei alterări a facultăţilor
sale mintale, survenită pe fondul unei pierderi parţiale a controlului energiei fizice.

39. Depășirea limitelor stării de necesitate;

Pentru existenţa circumstanţei atenuante a depăşirii limitelor stării de necesitate trebuie realizate
toate condiţiile de incidenţă ale stării de necesitate, mai puţin cea privind disproporţia vădită între
consecinţele produse prin activitatea de salvare şi cele care ar fi putut surveni, dacă pericolul nu
era îndepărtat.
Dacă făptuitorul şi-a dat seama la data săvârşirii activităţii de salvare că produce efecte mai grave
decât cele care ar fi avut loc în ipoteza în care rămânea în pasivitate, deşi nu beneficiază de
efectele stării de necesitate, este recunoscută totuşi în favoarea sa circumstanţa atenuantă privind
depăşirea limitelor stării de necesitate.

40. Acoperirea prejudiciului;

În cazul anumitor infracțiuni (furt simplu, gestiune frauduloasă), constituie circumstan ță atenuan ță
acoperirea integrală a prejudiciului. Ea poate fi reținută în cauză doar dacă, într-un interval de 5 ani
anterior comiterii infracțiunii, făptuitorul nu a mai beneficat în altă cauză de accea și circumstan ță
atenuantă.

41. Circumstanțele atenuante judiciare;

Spre deosebire de circumstanţele atenuante legale, circumstanţele atenuante judiciare sunt date
ale cauzei (împrejurări) care pot constitui circumstanţe atenuante, respectiv a căror constatare este
lăsată la aprecierea judecătorului, bazată pe analiza infracţiunii şi a făptuitorului. Împrejurările care
pot constitui circumstanţe atenuante rămân la lumina şi înţelepciunea magistratului care are
competenţa soluţionării cauzei. Întotdeauna ircumstanţele atenuante judiciare sunt constatate de
judecător şi pot fi reţinute facultativ pentru individualizarea pedepsei.

A. Circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de lege

 - a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecin țelor infrac țiunii-
Comportamentul infractorului după săvârşirea infracţiunii în sensul înlăturării
- rezultatului acesteia sau al reparării prejudiciului cauzat poate fi reţinut ca o circumstanţă
atenuantă.
- b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infrac țiunii sau
periculozitatea infractorului - se poate reține drept circumstanță atenuantă împrejurarea că
infracțiunea s-a comis pe fondul stării de nevoie în care infractorul se găsea, neavând
mijloacele pentru a procura anumite bunuri necesare familiei sale (spre exemplu, a furat
medicamente pentru a-și trata un copil bolnav, pe fondul lipsei banilor pentru a le cumpăra).
B. Circumstanţele atenuante judiciare neprevăzute de lege - judecătorul poate reţine drept
circumstanţe atenuante judiciare şi alte împrejurări care scad gradul de pericol social al faptei sau
diminuează periculozitatea infractorului.

42. Circumstanțele agravante;

Circumstanţele agravante legale
- Circumstanţele agravante legale sunt împrejurări privitoare la infracţiune sau la infractor care
imprimă infracţiunii un grad de pericol social mai ridicat decât cel abstract sau evidenţiază o
periculozitate sporită a infractorului, împrejurări care impun agravarea răspunderii penale.
Săvârşirea infracţiunii în anumite condiţii poate face ca aceasta să releve un pericol social mai
ridicat decât cel reprezentat de infracţiunea respectivă în mod obişnuit.
- Constituie circumstanţe agravante legale (obligatorii):
- A. săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună. Această circumstanță se
reține chiar dacă nu toți cei care au participat la faptă răspund penal (spre exemplu, unul dintre
ei este iresponsabil).
- B. săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante.
- C. săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane
ori bunuri (spre exemplu, comiterea unui omor în public folosind o grenadă).
- D. săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu
un minor. Această circumstanță se reține indiferent dacă minorul răspunde sau nu penal, însă
este necesar ca infractorul major să fi cunoscut că la săvârșirea faptei participă și un minor.
- E. săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate,
datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze (spre exemplu, furtul unor bunuri
de la un orb).
- F. săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe
psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii (beția premeditată pentru a
avea mai mult curaj în comiterea infracțiunii).
- G. săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o
calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență (spre exemplu, furturi comise în
timpul unor inundații pe fondul părăsirii locuințelor de către membrii comunității).
- H. săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen,
orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate,
boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel,
considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte.

Circumstanţele agravante judiciare

 - În cazul care instanţa constată că anumite împrejurări imprimă faptei sau făptuitorului un
caracter mai periculos, în sensul că se situează peste nivelul mediu abstract, ea le poate
valorifica drept circumstanţe agravante.
- Reţinerea unor împrejurări ca circumstanţe agravante judiciare nu se face în mod arbitrar, ci pe
baza unei analize atente a tuturor elementelor de natură personală sau reală. În doctrină se
consideră că o împrejurare, pentru a se putea reţine ca circumstanţă agravantă, este necesar
să îndeplinească două condiţii: să fie legată structural de faptă şi să mărească pericolul social
al fapte de o manieră atât de semnificativă încât să se impună fie depăşirea maximului special
al pedepsei, fie stabilirea unei pedepse apropiate de maximul special.

43. Efectele circumstanțelor;

În cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege
pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de
la 10 la 20 de ani. Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de
numărul circumstanţelor atenuante reţinute în cauză.

În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul
special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă. Dacă maximul special este neîndestulător, în
cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest
maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.
Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul
circumstanţelor agravante reţinute.

43. Concursul între cauzele de atenuare și cele de agravare;

Exista cazuri in practica judiciara cand in privinta aceluiasi infractor, sunt incidente atat cauze de
atenuare a pedepsei, cat si cauze de agravare. Astfel de situatii sunt denumite prin expresia concurs de
cauze de atenuare sau de agravare. (art 79 cod penal)
Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispozi ții care au ca efect
reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infrac țiunea săvâr șită se
reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstan țe atenuante și cazuri
speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.
Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale,
pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstan țe agravante,
infracțiune continuată, concurs sau recidivă.
Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și
una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru
infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează
conform alin. (2).

44. Formele individualizării judiciare a pedepsei. Enumerare;

Codul penal roman reglementeaza urmatoarele masuri/ mijloace de individualizare judiciara a
pedepsei:
- Renunțarea la aplicare pedepsei
 - amânarea aplicării pedepsei
- suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere;
- liberarea conditionata

45. Renunțarea la aplicare pedepsei;

Renunţarea la aplicarea pedepsei reprezintă o facultate, pe care legea o pune la dispoziţia
instanţei de judecată, de a nu aplica pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită, dacă aceasta prezintă
o gravitate redusă.
Pentru a se renunţa la aplicarea pedepsei, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii:
a) infractorul să nu fi fost condamnat anterior. Prin excepţie, se poate renunţa la aplicarea
pedepsei şi atunci când infractorul a suferit o condamnare anterioară, dar:
- condamnarea anterioară a vizat fapte care au fost dezincriminate;
- condamnarea anterioară a vizat infracţiuni care au fost amnistiate; sau - pentru condamnarea
anterioară a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) să nu se fi dispus, faţă de acelaşi infractor, renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani
anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
c) infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală sau judecată şi să nu fi încercat zădărnicirea
aflării adevărului şi tragerii la răspundere penală;
d) legea să prevadă pentru infracţiunea comisă pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel
mult 3 ani. Per a contrario, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de 3 ani, nu se poate renunţa la aplicarea pedepsei. Pentru verificarea acestei condiţii se are
în vedere pedeapsa pe care legea o prevede pentru infracţiunea fapt consumat, fără a se lua în
considerare cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei.
e) infracţiunea comisă să prezinte o gravitate scăzută, ţinând cont de natura şi întinderea urmărilor
produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, mobilul şi scopul urmărit;
f) instanţa să aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună datorită consecinţelor pe care
le-ar avea pentru persoana condamnatului. Prin urmare, îndeplinirea condiţiilor anterior menţionate
nu generează pentru condamnat un drept la neaplicarea pedepsei, ci numai o vocaţie în acest
sens.
Dacă a renunţat la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un avertisment.

46. Condițiile amânării aplicării pedepsei;

Spre a se dispune amânarea aplicării pedepsei, se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
a) pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul să nu fi fost condamnat anterior. Prin excepţie, se poate amâna aplicarea pedepsei şi
atunci când infractorul a suferit o condamnare anterioară, dar:
- condamnarea anterioară a vizat fapte care au fost dezincriminate;
- condamnarea anterioară a vizat infracţiuni care au fost amnistiate; sau
- pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d) infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală sau judecată şi să nu fi încercat zădărnicirea
aflării adevărului şi tragerii la răspundere penală;
 e) legea să prevadă pentru infracţiunea comisă pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii mai
mică de 7 ani. În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau
mai mare, nu se poate amâna aplicarea pedepsei. Pentru verificarea acestei condiţii se are în
vedere pedeapsa pe care legea o prevede pentru infracţiunea fapt consumat, fără a se lua în
considerare cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei;
f) instanţa să aprecieze că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară. Aşadar,
îndeplinirea condiţiilor anterior menţionate nu generează pentru condamnat un drept la
neexecutarea pedepsei, ci numai o vocaţie în acest sens. Instanţa va aprecia asupra necesităţii
aplicării pedepsei ţinând cont de persoana infractorului, de conduita sa anterioară infracţiunii, de
eforturile depuse de acesta pentru a diminua sau înlătura consecinţele infracţiunii şi de posibilităţile
sale de îndreptare.

47. Măsurile de supraveghere și obligațiile în cazul amânării aplicării pedepsei;

Dacă s-a amânat aplicarea pedepsei, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani condamnatul
trebuie să respecte următoarele măsuri:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi
întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
f) să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu
cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
De asemenea, tot pe durata termenului de supraveghere, instanţa poate impune condamnatului să
execute una sau mai multe obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau pregătire
profesională, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, să nu conducă anumite
vehicule stabilite de instanţă etc

48. Revocarea amânării aplicării pedepsei;

În cazul în care condamnatul nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile
impuse, instanţa va revoca amânarea aplicării pedepsei şi va dispune executarea acesteia.
Revocarea se dispune şi atunci când, până la expirarea termenului de supraveghere, condamnatul
nu a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cu excepţia cazului
când nu a avut nicio posibilitate de a le îndeplini.
Instanţa revocă amânarea şi dispune executarea pedepsei şi atunci când persoana care a obţinut
amânarea comite o nouă infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depăşită, descoperită în termenul
de supraveghere. Dacă noua infracţiune este din culpă, revocarea amânării este facultativă.
Dacă la expirarea termenului de supraveghere se constată că cel condamnat a respectat condiţiile
legale, acestuia nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau
incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită.

50. Anularea amânării pedepsei;

Se dispune dacă:
  persoana supravegheată a săvârşit, anterior dispunerii măsurii amânării aplicării pedepsei, o
infracţiune (indiferent de forma de vinovăţie)
 infracţiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere
 pentru infracţiunea respectivă se aplică pedeapsa închisorii, chiar şi după expirarea termenului de
supraveghere

51. Efectele amânării aplicării pedepsei;

- imediate
a) neaplicarea pedepsei principale
b) neaplicarea amenzii care însoţeşte închisoarea
c) nu există efecte asupra măsurilor de siguranţă ori a obligaţiilor civile
- definitive
Condiţii:
a) dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana nu a săvârşit o nouă infracţiune
b) dacă nu s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei
c) dacă nu s-a descoperit o cauză de anulare

52. Condițiile suspendării aplicării pedepsei supraveghere;

Infractiune/pedeapsa:
a) dacă pedeapsa aplicată (inclusiv pentru concurs de infracţiuni) este închisoarea de cel mult 3 ani
b) nu se dispune suspendarea dacă pedeapsa este doar amenda !!!
c) pedeapsa amenzii care însoţeşte închisoarea se execută !!!

infractor:
a) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an
b) infractorul şi-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
c) infractorul să nu se fi sustras de la UP ori de la JUD sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării
adevărului

53. Revocarea suspendării aplicării pedepsei supraveghere;

Obligatorie
Se dispune atunci când:
a) pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă
măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile civile stabilite
b) până la expirarea termenului, persoana nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite
c) după suspendarea executării pedepsei, persoana săvârșește o nouă infracţiune, cu intenţie sau
intenţie depăşită, iar infracţiunea este descoperită în termenul de supraveghere şi se pronunţă o hotărâre
de condamnare, chiar şi după termenul de supraveghere
Facultativa
Când persoana supravegheată săvârşeşte o nouă infracţiune din culpă.
Infracţiunea a fost descoperită până la împlinirea termenului de supraveghere şi s-a pronunţat o
hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii chiar şi după termenul de supraveghere

54. Efectele suspendării aplicării pedepsei supraveghere;

 Imediate
a) suspendarea executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de supraveghere
b) pedeapsa complementară începe să se execute
c) pedeapsa accesorie este suspendată
d) nu se aplică asupra măsurilor de siguranţă sau obligaţiilor civile
Definitive
La împlinirea termenului de supraveghere, dacă:
a) cel condamnat nu a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la expirarea termenului de
supraveghere
b) nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei
c) nu s-a descoperit o cauză de anulare

55. Măsurile de supraveghere în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere

Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de
supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta de asemenea o muncă
neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de
instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În plus, instanţa poate impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele
obligaţii:
- să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de
probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

56. Condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei detențiunii pe viață;

Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:
- cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
- cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
- cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de
cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
- instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
Având în vedere această ultimă condiție se poate afirma că acel condamnat care îndepline ște condi țiile
anterioare nu are un drept la liberare condiționată, ci doar o vocație în acest sens.

57. Condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii;

Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

- cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu
depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul
închisorii mai mari de 10 ani. În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se cere ca acesta
să fi executat efectiv jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin
două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
- cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
- cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de
cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
- instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate
(identic cu situația condamnaților la detențiune pe viață, nici cei condamna ți la închisoare nu au un drept, ci
doar o vocație la liberare condiționată).

58. Măsurile de supraveghere și obligațiile în cazul liberării condiționate;

Durata de timp dintre data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de
supraveghere pentru condamnat.
Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul
trebuie să respecte, pentru o perioadă de o treime din durata termenului de supraveghere (dar nu mai mult
de 2 ani), anumite măsuri:
- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Pe durata supravegherii instanţa poate de asemenea să impună condamnatului să execute una sau
mai multe dintre următoarele obligaţii:
- să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională (această obliga ție se execută
pentru o perioadă de o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani);
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de
probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate (această obliga ție se execută pentru o
perioadă de o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani);
- să nu părăsească teritoriul României;
- să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări
publice, stabilite de instanţă;
- să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea
infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
- să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea de noi obligaţii, fie
sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor
în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de reintegrare socială.
Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că
menţinerea acestora nu mai este necesară.

59. Revocarea liberării condiționate;

Se dispune pentru cauze ulterioare acordării liberării condiţionate, petrecute în termenul de
supraveghere.
Revocarea este numai obligatorie, atunci când:
 a) persoana liberată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile
impuse
b) după liberare, condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de supraveghere
şi pentru care a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, chiar şi după împlinirea termenului de
supraveghere.

60. Anularea liberării condiționate;

Se dispune pentru cauze anterioare datei hotărârii prin care s-a acordat liberarea condiţionată.
Anularea este obligatorie şi se dispune dacă:
 persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune (indiferent de forma de vinovăţie) până la
rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare
 infracţiunea anterioară este descoperită în termenul de supraveghere
 pentru infracţiunea anterioară s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar şi după expirarea termenului de
supraveghere

În urma anulării, pedeapsa care a atras anularea şi pedeapsa iniţială vor fi contopite, potrivit
dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară

61. Efectele liberării condiționate;

Efecte definitive
Considerarea ca executată a pedepsei închisorii, care se produce la terminarea termenului de
supraveghere, dacă:
a) condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la expirarea termenului de
supraveghere
b) nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate
c) nu s-a descoperit o cauză de anulare

Efecte imediate
a) punerea în libertate a condamnatului
b) dacă restul de pedeapsă este de cel puţin 2 ani, condamnatul liberat va fi obligat să respecte
măsurile de supraveghere
c) restul obligaţiilor se execută pe întreaga durată a termenului de supraveghere

62. Natura juridică a măsurilor de siguranță;

(daca se incadreaza sau nu aceste sanctiuni in categoria pedepselor)
Singura deosebire importanta dintre pedepse si masuri de siguranta este ca pedepsele se pot aplica
numai infractorilor, in timp ce, de regula, masurile de siguranta se pot lua si fata de persoanele care au
calitatea de faptuitori, care nu sunt infractori, adica impotriva celor care au comis simple fapte prevazute de
legea penala nejustificate.
-e dorinta legiuitorului, ca pe de o parte, de a le plasa in categoria sanctiunilor de drept penal, pe de
alta parte, de a nu le incude in categoria pedepselor.
In concluzie se poate spune ca masuile de siguranta sunt sanctiuni de dept penal diferite de pedepse,
care se iau in scop preventiv si, desi sunt imprescriptibile, sunt revocabile, cu exceptia confiscarii speciale
si confiscarii extinse.

63. Obligarea la tratament medical;

 Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical constă în obligarea unei persoane, care a săvârşit
o faptă prevăzută de legea penală, să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la
obținerea unei ameliorări.
Măsura se aplică în cazul în care făptuitorul prezintă pericol pentru societate din cauza unei boli,
inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive.
Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune
internarea medicală. Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de
libertate, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei, iar după încetarea executării pedepsei
principale măsura se execută în stare de libertate.
Revocarea măsurii are loc la data însănătoşirii făptuitorului sau la momentul la care se constată la
acesta o ameliorare a stării de sănătate care să înlăture starea de pericol.
Pentru luarea acestei măsuri de siguranță nu se cere ca fapta săvâr șită să fie infrac țiune, fiind
suficient să fie o faptă prevăzută de legea penală.

64. Internarea medicală;

Internarea medicală este măsura de siguranţă ce constă în internarea într-o unitate sanitară de
specialitate a celui care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care, fiind bolnav psihic,
consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferind de o boală infectocontagioasă, prezintă pericol
pentru societate.
Măsura se ia până la însănătoşire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de
pericol, putând fi dispusă în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
Măsura de siguranţă a internării medicale poate fi luată atât în cazurile în care făptuitorul bolnav psihic
sau toxicoman este responsabil (a comis fapta cu vinovăţie) cât şi atunci când acesta este iresponsabil (a
săvârşit fapta fără vinovăţie).

65. Interzicerea unei funcții sau exercitării unei profesii;

Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii se ia faţă de făptuitorul care a săvârşit o
faptă prevăzută de legea penală datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru
ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfă șurarea unei
alte activități şi constă în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa acea funcţie ori de a exercita acea
profesie, meserie sau activitate.
Măsura poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că
temeiurile care au impus luarea ei au încetat.
Rezultă de aici că interzicerea ocupării unei funcţii sau exercitării unei profesii nu se poate dispune pe
o durată mai mică de un an.
Dacă o primă cerere de revocare a fost respinsă, o nouă cerere nu se poate face decât după trecerea
unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
În cazul în care persoana împotriva căreia s-a dispus măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii
sau profesii încalcă interdicţia, ea comite infracţiunea de neexecutare a sancțiunilor penale.

66. Confiscarea specială;

Confiscarea specială este o măsură de siguranţă care constă în trecerea silită în proprietatea statului
a unor bunuri proprietate a celui care a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. Ra țiunea măsurii constă
în aceea că deţinerea respectivelor bunuri de către făptuitor creează o stare de pericol pentru valorile
sociale, derivată din împrejurarea că ele ar putea fi folosite pentru săvârşirea de noi infracţiuni.
Sunt supuse confiscării speciale:
 a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (spre exemplu, bancnotele
rezultate din falsificarea de monedă);
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau au fost destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală (spre exemplu, cuțitul cu care a fost săvârșit omorul).
c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau
păstrarea folosului ori a produsului obţinut
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau
pentru a răsplăti pe făptuitor (spre exemplu, suma de bani oferită unui martor spre a depune mărturie
mincinoasă);
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (spre exemplu, bunurile furate),
dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
f) bunurile a căror deţinere este interzisă de lege (spre exemplu, armele deținute fără drept).

67. Confiscarea extinsă;

Confiscarea extinsă este o măsură de siguranţă care constă în trecerea silită în proprietatea statului a
unor bunuri proprietate a infractorului sau a membrilor familiei sale, altele decât cele ce fac obiectul
confiscării speciale.
Această măsură de siguranță este aplicabilă în cazul infracțiunilor privind traficul de droguri şi de
precursori, infracţiunilor privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiunilor privind frontiera
de stat a României, spălarea banilor, infracţiunilor din legislaţia privind prevenirea şi combaterea
pornografiei, infracţiunilor din legislaţia privind combaterea terorismului, infracțiunii de constituire a unui
grup infracţional organizat, infracţiunilor contra patrimoniului, infracțiunilor de nerespectarea regimului
armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, falsificării de monede, timbre sau de alte
valori, infracțiunilor de divulgarea secretului economic, concurenţă neloială, nerespectarea dispoziţiilor
privind operaţii de import sau export, deturnare de fonduri, infracţiunilor privind regimul importului şi al
exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri, infracţiunilor privind jocurile
de noroc, infracţiunilor de corupţie și asimilate corupției, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale
Uniunii Europene, infracţiunilor de evaziune fiscală, infracţiunilor privind regimul vamal, iinfracţiunilor de
fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, infracțiunilor de trafic de organe,
ţesuturi sau celule de origine umană.
Pentru luarea confiscării extinse este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) s-a săvârșit una dintre infracțiunile mai sus menționate (spre deosebire de celelalte măsuri de
siguranță, confiscarea extinsă nu se poate dispune față de cel care a comis doar o faptă prevăzută de
legea penală);
b) infracțiunea este susceptibilă să îi procure făptuitorului un folos material;
c) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea de 4 ani sau mai mare;
d) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă
este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei,
depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;
e) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor
prevăzute la lit. a).
Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la
concurenţa valorii acestora. Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau
folosirea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea.

68. Tratamentul penal al minorilor;

 Sanctiunile de drept penal aplicabile minorilor infractori sunt eclusiv masuri educative, dintre care
unele sunt privative de libertate.
(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.=> in aceasta situatie functioneaza
prezumtia legala absoluta de incapacitate penala a minorului.
(2) Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovede ște că a săvâr șit
fapta cu discernământ.=> in aceasta situatie activeaza o prezumtie legala relativa de incapacitate penala a
minorului.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.=> in aceasta ipoteza intra in
actiune o prezumtie legala relativa de capacitate penala (pana la proba contrarie se considera ca minorul
avea discernamant la data comiterii faptei prevazute de legea penala)

Minorul poate raspunde penal numai daca elementul material (actiunea sau inactiunea) al laturii
obiective, ce reprezinta conduita interzsa de legea penala, a fost efectuat integral sau partial, dupa
implinirea varstei de 14ani.
Daca numai rezultatul socialmente periculos a survenit dupa varsta de 14 ani, minorul nu raspunde
penal, pentru a existenta conditiei varstei se apreciaza la data efectuarii elementului material al laturii
obiective.
Față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o
măsură educativă neprivativă de libertate.
Masurile educative neprivative de libertate sunt:
- Stagiul de formare civică;
- Supravegherea;
- Consemnarea la sfârșit de săptămână,
- Asistarea zilnică

Masurile educative privative de libertate sunt:

- Internarea într-un centru educativ:
- Internarea într-un centru de detenție

Față de minor se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:
a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată
ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau
mai mare ori detențiunea pe viață.

69. Stagiul de formare civică;

(1) Măsura educativă a stagiului de formare civică constă în obligația minorului de a participa la un
program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se
expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
(2) Organizarea, asigurarea participării și supravegherea minorului, pe durata cursului de formare
civică, se fac sub coordonarea serviciului de probațiune, fără a afecta programul școlar sau profesional al
minorului.

70. Supravegherea;
Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului
său zilnic, pe o durată cuprinsă între două și 6 luni, sub coordonarea serviciului de proba țiune, pentru a
asigura participarea la cursuri școlare sau de formare profesională și prevenirea desfă șurării unor activită ți
sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.

71. Consemnarea la sfârșit de săptămână,

Măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână constă în obliga ția minorului de a nu părăsi
locuința în zilele de sâmbătă și duminică, pe o durată cuprinsă între 4 și 12 săptămâni, afară de cazul în
care, în această perioadă, are obligația de a participa la anumite programe ori de a desfă șura anumite
activități impuse de instanță.
Obiectivul: evitarea concatului minorului cu anumite persoane sau a prezentei acestuia in anumite
locuri care sa il predispuna pe minor la manifestarea unui comportament infractional.
Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probațiune.

72. Asistarea zilnică;

Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligația minorului de a respecta un program stabilit de
serviciul de probațiune, care conține orarul și condițiile de desfășurare a activită ților, precum și interdic țiile
impuse minorului.
Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni, iar supravegherea se
face sub coordonarea serviciului de probațiune.

73. Obligații care pot fi impuse minorului infractor;

(1) Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instan ța poate impune minorului
una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională;
b) să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță;
c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări
publice, stabilite de instanță;
d) să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participan ții
la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță;
e) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
- Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea serviciului de
probațiune.
- Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de proba țiune are obliga ția
să sesizeze instanța, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instan ță, fie încetarea
executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în
condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin.

74. Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative;

1. Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a

obligațiilor impuse, instanța dispune:
a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
 c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, inițial, s-a luat măsura
educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.
(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b), dacă nici de această dată nu sunt respectate
condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, instan ța înlocuie ște măsura educativă
neprivativă de libertate cu măsura internării într-un centru educativ.
(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvâr șe ște o nouă
infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța dispune:

a) prelungirea măsurii educative luate inițial, fără a putea depă și maximul prevăzut de lege pentru
aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate.
(4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b), precum și în alin. (3) lit. a) și lit. b), instan ța poate
impune noi obligații în sarcina minorului ori sporește condițiile de executare a celor existente.

75. Internarea într-un centru educativ:

(1) Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituție
specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire școlară și formare
profesională potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu și 3 ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infrac țiune sau este judecat pentru o
infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța poate menține măsura internării într-un centru educativ,
prelungind durata acesteia, fără a depăși maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura
internării într-un centru de detenție.

Proiectul educațional al centrului structurează organizarea și desfășurarea demersurilor educa ționale,

de asistență psihologică și asistență socială acordate persoanelor internate, în func ție de nevoile
individuale și urmărește, cu prioritate, următoarele obiective:

a) asigurarea unui climat favorabil dezvoltării personale;

b) conferirea de utilitate perioadei internării;
c) reducerea vulnerabilității psihologice și sociale;
d) asimilarea de cunoștințe și formarea de deprinderi necesare reintegrării sociale.

(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însu șirea
cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după
executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării
neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
5) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau
obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune executarea restului rămas
neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.
(6) În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infrac țiuni de către o persoană
care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru
educativ cu măsura asistării zilnice, instanța revine asupra înlocuirii și dispune:
 a) executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea prelungirii duratei
acesteia până la maximul prevăzut de lege;
b) internarea într-un centru de detenție.

76. Internarea într-un centru de detenție

Măsura educativă a internării într-un centru de detenție constă în internarea minorului într-o institu ție
specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază și supraveghere, unde va urma programe intensive
de reintegrare socială, precum și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor
sale.
Proiectul educațional al centrului structurează organizarea și desfășurarea demersurilor educa ționale,
de asistență psihologică și asistență socială acordate persoanelor internate, în func ție de nevoile
individuale și urmărește, cu prioritate, următoarele obiective:

a) asigurarea unui climat favorabil dezvoltării personale;

b) conferirea de utilitate perioadei internării;
c) reducerea vulnerabilității psihologice și sociale;
d) asimilarea de cunoștințe și formarea de deprinderi necesare reintegrării sociale.

Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori deten țiunea
pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani.

(3) Dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infrac țiune sau este judecat pentru o
infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța prelungește măsura internării, fără a depă și maximul
prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru
infracțiunile săvârșite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.

(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însu șirea
cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după
executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune:

a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării
neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;

b) liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

77. Noțiunea răspunderii penale;

- instrumentul legal prin care statul protejeaza exercitiul drepturilor ubiective este raportul juridic de
raspundere. In materia dreptului penal, acesta este denumit raport de raspundere penala.
Raspunderea penala exprima reactia societatii fata de infractori, deoarece este o consecinta a
infractiunii care reprezinta premisa incidentei raspunderii penale.

Expresia raspundere penala este susceptibila de 4 acceptiuni:

- Institutie fundamentala a dreptului penal: raspunderea penala cuprinde ansamblul normelor
juridice care reglementeaza realizarea dreptului penal prin constrangere.
 - Raport juridic de constrangere: in sens larg, prin raspunbderea penala se intelegea acea forma
a raspunderii juridice identificata cu raportul juridic penal de constrangere dintre stat si
infractor, al carui continut il constituie dreptul statului de a aplica sanctiunea penala
infractorului si obligatia corelativa a acestuia de a o suporta.
- Latura pasiva a raportului penal de constrangere: in sens restrans, prin raspundere penala se
intelege acea forma de raspundere juridica care consta in obligatia infractoruui de a se supune
sanctiunii penala, adica latura pasiva a rap penal de conflict.
- Continut al raportului penal de constrangere: din alt pdv raspunderea penala se identifica cu
drepturile si obligatile corelative ale subiectelor raportului de cntrangere, care de fapt
alcatuiesc continutul acestui raport.

78. Principiul conform căruia infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale;
- Acest principiu consta in regula potrivit careia premisa inevitabila pt antrenarea raspunderii
penala o constituie intotdeauna savarsirea unei infractiuni.
- Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia
dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum
și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.
- Daca o pf sau pj savarseste o fapta care nu realieaza cerintele obiective si subiective prev de
lege pt a fi infractiune, raspunderea penala nu poateavea loc, indiferent de gravitatea faptei
respective.

79. Principiul răspunderii penale personale; (personalitatea raspunderii penale)

- exprima regula potrivit careia raspunderea penala are caracter personal, adica incumba exclusiv
persoanei care a incalcat norma ce preveder fapta ca infractiune.
- dreptul penal nu prevede nicio exceptie e la regula conform careia rapsunderea penala revine
numai persoanei care a comis infractiunea.

80. Principiul inevitabilității răspunderii penale;

- o regula in conformitatea cu care daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, raspunderea
penala este obligatorie.
Faptul stabilirii ca o anumita persoana a comis o infractiune determina pentru organele judiciare
competente obligativiatea aplicarii sau luarii sanctiunilor de drept penal.
- Exceptiile de la acest principiu sunt permise in mod exceptional, situatie in care putem vb despre
evitabilitatea raspunderii penale: cauze care inlatura raspunderea penala (existenta unei imunitati,
cauze de imputabilitate – denuntarea darii de mita)

81. Principiul promptitudinii răspunderii penale;

- Consta in regula confomr careia angajarea raspunderii penale impotriva persoanelor care
savarsesc infractiuni trebuie sa intervina cu celeritate.
- Pt a fi eficienta derularea activitatii de angajare a raspunderii penale este necesar sa aiba loc
intr-un interval de timp scurt. Daca tragerea la raspundere penala se produce dupa mult timp
de la data comiterii infractiunii, scopul legii este fara indoiala afectat.

82. Principiul individualizării răspunderii penale;

- regula ce presupune ca operatiunea de angajare a raspunderii penale trebuie sa se faca cu
luarea in considerare a dispozitiilor de angajare a raspunderii penale trebuie sa se faca cu luarea in
considerare a dispozitiilor legale care stabilesc criteriile ce trebuie urate, de catre judecator, atunci cand
acesta efectueaza aceasta activitate.
In activitatea de atragere a raspunderii penale, judecatorul trebuie sa aiba in vedere diferitele
regimuri sanctionatorii stabilite de lege.(pt minori, recidivisti, pj)

83. Principiul unicității răspunderii penale;

- regula potrivit careia persoana care a comis o infractiune poate fi trasa la raspundere penala o
singura data.
Nu inseamna ca acesteia i se aplica o singura sanctiune, ci ca sanctiunile prevazute de legea
penala pt savarsirea unei infractiuni se aplica numai o data, iar nu de mai multe ori.> consecintele
infractiunii nu pot interveni de mai multe ori pt una si aceeasi infractiune.
Ne bis in idem= regula care consta in interdictia initierii unui proces penal daca impotriva unei prs
anterior a fost pronuntata o hot judecatoreasca def pt 1 si aceeasi fapta.

84. Cauzele care exclud răspunderea penală. Enumerare;

- amnistia
- Prescriptia raspunderii penale
- lipsa plangerii prealabile
- Retragerea plangerii prealabile
- impacarea

85. Amnistia. Noțiune feluri.

- cauza care stinge raportul penal de conflict sub aspectul pedepselor si masurilor educative, fiind
un act de clementa al legiuitorului, care din considerente de politica penala, renunta la dreptul de a aplica
sanctiuni penale persoanelor care au comis anumite infractiuni nominalizate in legea de amnistie.
Feluri:
A. Dupa sfera de aplicare
- Generala: amnistia generala se acorda pt orice infractiune, indiferent de gravitatea ei
- Speciala: cand se acorda pt anumite infractiuni sau persoane.
B. Dupa impunerea sau nu a unor conditii speciale:
- Amnistia neconditionata: in ipoteza in care actul de clementa cuprinde exclusiv conditii
privitoare la obiectul amnistiei si data comiterii infractiunii.
- Amnistia conditionata: cand actul de clementa cuprinde si alte cerinte, in afara celor privitoare
la obiectul amnistiei si data comiterii infractiunii, cum ar fi: perioada in care infractiunea a fost
comisa, conduita infractorului dupa comiterea infractiunii, antecedentele penale ale
infractorului (sa nu fie recidivist), consecintele faptei (cuamntumul prejudiciului, nr pers
vatamate)
C. Dupa momentul intervenirii sale fata de stadiul raportului penal de conflict
- Amnistia antecondamnatorie – inainte de condamnare sau propriu-zisa – cand este incidenta
pana ala data ramanerii def a hot de condamnare.
- Amnistia postcondamnatorie – dupa condamnare sau improprie – cand intervine dupa data
ramanerii definitive a hot judecatoresti de condamnare.

86. Amnistia. Efecte;

- Consecinta juridica cea mai importanta produsa de incidenta unui act de amnistie este
excluderea raspunderii penale pt infratiunile ce intra sub incidenta sa.
 Efectele amnistiei sunt totusi limitate, deoarece ea produce efecte asupra pedepselor si
masurilor educative, dar nu si asupra masurilor de siguranta sau cu privire la drepturile
persoanelor vatamate.
- Produce efecte totale, fiind excluse sau inlaturate pedepsele aplicate sau asurile educative
luate.
- Efectele se produc asupra tuturor persoanelor care au comis infractiunea, indiferent de felul
contributiei, dar nu se extind, sub rezerva unor dispozitii contrare, asupra tainuitorilor sau
favorizatorilor.
- Daca o pers incepe comiterea unei fapte prev de legea penala cand era minora, dra continua
savarsirea si dupa implinirea varstei de 18 ani, ea va raspunde penal ca o pers majora, iar
actul de amnistie nu va interveni, cu toate ca fusese intrat in vigoare cand faptuitorul era minor.
= regula unicitatii ilicitului penal.
- Amnistia nu produce efecte juridice in privinta altor forme de raspundere juridica. Ex. Amnistia
nu inlatura raspunderea disciplinara sau materiala a fp in cazul unei infractiuni de serviciu.
- Amnistia are ca efect excluderea oricarei forme a pluralitatii de infractiuni, respectiv a recidivei,
pluralitati intermediare si a concursului de infractiuni.
- Pt a fi retinuta amnistia este necesar ca infractiunea sa se fi consumat si epuziat la data in
raport de care se aplica actul de clementa.

87. Prescripția răspunderii penale. Noțiune caracterizare;

Prescripția înlătură răspunderea penală.
Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul:
- a) infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au fost
comise;
- b) infracțiunilor prevăzute la art. 188 și 189 și al infracțiunilor inten ționate urmate de moartea
victimei.
- c) infracțiunilor prevăzute de art. 218 și 220.
Prescriptia raspunderii penale este o cauza ce stinge raportul juridic penal de conflict motivat de
faptul ca acesta nu a fost solutionat intr-o perioada de timp rezonabil.
- Prescripția răspunderii penale nu este o cauza care exlude infractiunea , ci o cauza care
determina imposibilitatea aplicarii sau luarii sanctiunilor de drept penal (pedepse, masuri
educative si de siguranta)
- Infaptuirea tardiva a justitiei inseamna totodata si o noua aducerein cadrul spiritului social a faptei
ce deja fusese uitata de societate.
- disparitia sau deteriorarea probeblor cauzei – existand riscul unor condamnari sau absolviri de
raspundere incorecte

88. Termenele de prescripție a răspunderii penale;

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa deten țiunii pe via ță sau
pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10
ani, dar care nu depășește 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani,
dar care nu depășește 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an,
dar care nu depășește 5 ani;
 e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depă șe ște
un an sau amenda.
(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvâr șirii infrac țiunii. În
cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul
infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inac țiuni, iar în cazul infrac țiunilor
de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.
În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de
la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare
rezultatului definitiv produs.

89. Întreruperea și suspendarea prescripției răspunderii penale;

Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de
procedură în cauză.

- După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.

- Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infrac țiune, chiar
dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.
- Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată , vor fi socotite
îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
- Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou
termen de prescripție a răspunderii penale.
- Cursul termenului prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție
legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mi șcare a
acțiunii penale sau continuarea procesului penal.
- Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

90. Retragerea plângerii prealabile;

- În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a ac țiunii penale este condi ționată de
introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri
înlătură răspunderea penală.
- Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă
plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.
- Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat
la săvârșirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre
acestea.
- În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerci țiu ori cu
capacitatea de exercițiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor,
acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu.
- Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată,
înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, ac țiunea
penală poate fi pusă în mișcare din oficiu.
Pentru a fi valabila, retragerea plangerii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- Sa aiba loc in cazurile prevazute de lege
- Sa existe o manifestare de vointa neechivoca de retractare
- Sa fie totala si neconditionata.
- Sa intervina pana la ramanerea definitiva a hotararii
 - Sa fie facuta de catre toate victimele, in cazul in care exista mai multe persoane vatamate prin
aceeasi fapta.

91. Împăcarea;

(1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mi șcare a ac țiunii penale s-a făcut din oficiu,
dacă legea o prevede în mod expres.Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.
(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc
până la citirea actului de sesizare a instanței.
(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentan ții lor
legali, iar persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviin țarea persoanelor
prevăzute de lege.
(5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau conven țional
ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a
săvârșit infracțiunea și persoana vătămată nu produce efecte față de persoanele fizice care au participat la
comiterea aceleiași fapte.
Pentru a produce efecte juridice, impacarea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- Sa aiba loc in cazurile prevazute de lege
- Sa intervina direct intre partea vatamata si infractor sau prin mandatar special.
- Sa fie totala si neconditionata
- Sa intervina pana la citirea actului de sesizare in fata instantei.

92. Prescripția executării pedepsei;

- este o cauza care inlatura executarea pedepsei, datorita trecerii, de la data ramanerii definitive a
hotararii de condamnare, a intervalului de timp stabilit de lege.
Prescripția înlătură executarea pedepsei principale.
Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:
- a) infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au fost
comise;
- b) infracțiunilor prevăzute la art. 188 și 189 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea
victimei.

93. Grațierea. Noțiune și feluri;

- gratierea este iertarea condamnatului de executarea unei pedepse sau pari din aceasta.
- Gratierea nu se confunda cu amnistia => deosebirea dintre cele 2 este ca, daca se constata
amnistia nu se pronunta o hot de condamnare si fapta nu constituie antecedent penal, in timp
ce, in cazul gratierii, fapta constituie antecedent penal si se inscrie in cazierul judiciar.
Feluri:
- Gratierea individuala si gratierea colectiva
- Gratierea individuala: acordata unor persoane determinate, pt pedepse definitive, stabilite e
catre presedintele tarii. La cererea de gratiere se anexeaza in copie legalizata, hot def de
condamnare, certificatul de cazier judicar si dupa caz, acte de stare civila, certificate medicale,
rapoarte de ancheta sociala si alte acte pe care solicitantul le considera necesare in sustinerea
cererii sale. Prin decret se pot gratia 1 sau mai mulet pedepse. Gratierea inividuala se acorda
numai pt pedepse privative de libertate.
- Gratierea colectiva : se acorda de catre legiuitor unui nr nedeterminat de pers pt condamnari
individualizate prin cuantumul pedepselorsau prin infractiunile pt care au fost pronuntate.
 Obiectul gratierii colectiv il constituie pedepsele aplicate pt fiecare dintre infractiuni, iar nu
pedeapsa rezultanta.

- Gratierea totala, partiala si gratierea prin comutare:

- Gratierea totala – priveste pedepsa principala in integralitatea ei
- Gratierea partiala – poate privi o parte determinata din pedeapsa, o parte calculata la
pedeapsa in intregul ei, precum si restul pedepsei ramase de executat.
- Gratierea prin comutare: inlocuirea unei pedepse cu o alta pedeapsa mai usoara.

- Gratierea conditionata si neconditionata

- Gratierea conditionata: forma gratierii in baza careia actul de clementa prevede anumite
conditii. (ca beneficiarul actului de clementa sa nu mai comita infractiuni intr-un anumit termen)
- Gratierea neconditionata: gratierea care se acorda fara conditii, cu exceptia elor referitoare la
obiectul sau si la data savarsirii faptelor.

94. Grațierea. Obiect;

-obiectul gratierii il constituie pedepsele principale si implicit pedepsele accesorii aplicate in legatura
cu acestea, asupra carora este incident actul de clementa.
Daca beneficiarul gratierii a fost condamnat pt savarsirea unui concurs de infractiuni, instanta este
obligata sa verifice aplicarea gratierii in raport de fiecare infractiune ce intra in pluralitatea respectiva.
Gratierea nu are efecte asupra pedepselor complementare su masurilor educative neprivative de
libertate, sub rezerva ca actul de clementa nu prevede contrariul, si nici asupra masurilo de siguranta si a
drepturilor persoanei vatamate / pedepselor a caror executare este suspendata sub supraveghere.

95. Grațierea. Efecte;

- constau in stingerea executarii pedepsei principale si implicit a pdepselor accesorii, indiferent daca
executarea acestia a inceput sau nu.
In cazul gratierii neconditionate, efectul extinctiv este instantaneu, iar in privinta gratierii conditionate
efectul are loc cand este indeplinita conditia.

96. Reabilitarea. Noțiune și natură;

- cauza care inlatura consecintele condamnarilor si consta in reacceptarea insocietate, cu drepturi
depline, a plersoanelor care au savarsit infractiuni, avand ca efect inlaturarea oricaror incapacitati ,
interdictii sau decaderi.
- reabilitarea este acel mijloc legal prin intermediul caruia fostii condamnati sunt reintegrati, pe plan
juridic, in societate.
Ca natura juridica, reabilitarea este o cauza extinctiva a efectelor penale si extrapenale, atribuindu-i
beneficiul de a participa la viata sociala, bucurandu-se de situatia juridica a unei persoane fara
condamnare.

97. Reabilitarea de drept;

Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu
depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în
decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Reabilitarea in cazul pers fizice survine in urmatoarele ipoteze:
- Condamnari la pedepsa amenzii.
- Condamndari la pedeapsa inchisorii cu executarea care nu depaseste 2 ani
 - Condamndari la pedeapsa inchisorii a carei executar a fost suspendata sub supraveghere

Reabilitarea in cazul pers juridice survine in urmatoarele ipoteze:

- Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la data la care
pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca
executată, aceasta nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune.
- In ceea ce priveste pers juridice, reabilitarea este intotdeauna de drept, care este incidenta
daca sunt indeplinite conditiile:
- Implinirea unui termen de 3 ani
- Calcularea termenului de reabilitare sa fie facuta cu luarea in considerare a 2
momente: daca pedeapsa amenzii a fost executata, data ce trebuie retinuta este tocmai aceasta
data; daca pedeapsa amenzii s-a stins in alt mod, data ce trebuie avuta in vedere este momentul
cand pedeapsa complementara a fost executata sau considerata ca executata, cu conditia ca
pedeapsa complementara sa fie stabilita.

98. Reabilitarea judecătorească. Condiții;

Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecatoreasca,daca:
a. Nu a suferit o noua condamnare in intervalul:
- 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depă șe ște
5 ani;
- 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depă șe ște
10 ani;
- 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei
detențiunii pe viață, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
- 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, considerată executată ca
urmare a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a liberării
condiționate.
b) a achitat integral cheltuielile de judecata si si-a indeplinit obligatiile civile stabilitae prin
hotararea de condamnare, afara de cazul cand acesta dovedeste ca nu a avut posibilitatea
sa le indeplineasca sau cand partea civila a renuntat la despagubiri.

(2) Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instan ța,
evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.

99. Reabilitarea judecătorească. Efecte.

- produce aceleasi efecte juridice (fie ca e judecatoreasca sau de drept), si anume face sa inceteze
decaderile, interdictiile, precum si incapacitatile care rezulta din condamnare.
- Reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în func ția din care condamnatul a fost scos în
urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut.
- Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță