Cuprins:

Introducere;
Cauzele care inlatura raspunderea penala;
Amnistia;
Gratierea;
Amnistia si gratierea din punct de vedere istoric;
Asemanari si deosebiri dintre amnistie si gratiere;
Bibliografie.

I. Introducere

Savirsirea unei infractiuni determina nasterea raportului penal. Raspunderea penala exista chiar
din momentul savirsirii infractiunii si consta in obligatia infractorului de a suporta consecintele
ei. Fara inevitabilitatea raspunderii si constringerii penale, intregul mecanism al reglementarii
juridice a relatiilor de aparare sociala ar deveni inoperant, autoritatea legii ar fi grav
compromisa, iar ordinea de drept nu ar putea fi restabilita.
Obligativitatea tragerii la raspundere penala si, prin urmare, obligativitatea aplicarii pedepsei
deriva, pe de o parte, din insusi caracterul lor de masuri prevazute de lege, obligatorii prin ele
insele, iar pe de alta parte, din scopul lor de prevenire a savirsirii unor noi infractiuni.
Ineluctabilitatea pedepsei a fost considerata a fi unul dintre cele mai eficiente mijloace de
preintimpinare a infractiunilor. Raportul penal este adus in fata organelor de justitie, care decid
asupra existentei sau inexistentei sale. Dupa cercetarea si rezolvarea raportului substantial de
conflict, in cazul aplicarii unei pedepse, hotarirea de condamnare trebuie dusa la indeplinire prin
executare. Se disting asadar, din acest unghi de vedere, doua etape in realizarea justitiei penale:
aplicarea sanctiunii penale si executarea acesteia.
Aceasta reprezinta evolutia obisnuita a raportului penal. Pot interveni insa anumite situatii, stari
sau imprejurari posterioare savirsirii infractiunii sau aplicarii pedepsei care, in interesul
societatii, determina inutilitatea sau inoportunitatea tragerii la raspundere penala, a executarii
pedepsei ori a mentinerii unor consecinte ale condamnarii.

II. Cauzele care inlatura raspunderea penala

Ca mijloc de realizare a ordinii de drept penal, raspunderea i pedeapsa penala trebuie sa intervina
numai atunci cind apararea sociala o impune. Exista in acest sens situatii cind cel condamnat a reuit

sa se sustraga i nu a putut fi prins o perioada indelungata sau se apreciaza ca nu mai este necesara
stabilirea raspunderii i executarea pedepsei penale etc. Asemenea situatii sau imprejurari stau la
baza elaborarii institutiilor de drept penal cunoscute sub denumirea de cauze care inlatura
raspunderea penala sau consecintele condamnarii. Cauzele care inlatura raspunderea penala sau
consecintele condamna- rii sunt definite ca institutii de drept penal destinate sa asigure constringerii
juridice penale o incidenta i functionare care sa corespunda scopurilor legii penale i pedepsei
penale. Ele se intemeiaza pe anumite realitati ce pot aparea in legatura cu aplicarea raspunderii i
sanctiunilor penale i care, din punct de vedere social-uman i al politicii penale, trebuie sa fie luate
in consideratie la realizarea unei represiuni juste i utile2 . Bazindu-se pe anumite considerente
social-politice i de politica penala, statul poate renunta la dreptul sau de a trage la raspundere
penala, de a pune in executare sanctiunile penale stabilite prin hotaririle instantelor judecatoreti,
poate scurta perioada de executare ori inlocui o pedeapsa mai aspra cu o alta mai uoara, poate
asigura deplina reintegrare in viata sociala a fotilor condamnati. In acelai timp, statul renunta in
parte doar la aplicarea normelor de drept, nu i la nerespectarea acestora. Realizarea dreptului prin
supunere are loc nestingherit in continuare, obligatia privind abtinerea de a saviri faptele
incriminate raminind aceeai dinaintea cauzei prin care au fost inlaturate raspunderea penala sau
consecintele condamnarii. Admitind ca elementul distinctiv al normei penale este autoritatea, i nu
sanctiunea, conchidem ca legea penala nu sufera nici o tirbire prin acordarea clementei
(bunavointei) . In legislatia penala a Republicii Moldova, cauzele care inlatura raspunderea penala
sunt: amnistia antecondamnatoare i impacarea partilor, reglementate in Capitolul XI din Partea
generala a Codului penal (art. 107 i 109), iar cauzele care inlatura consecintele condamnarii sunt:
amnistia postcondamnatoare, gratierea, reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) i
reabilitarea judecatoreasca, reglementate in art. 107, 108, 111 i 112 din CP al RM. Cauzele
mentionate sunt institutii de drept penal menite sa asigure constringerii juridice o incidenta i o
functionare care sa corespunda scopurilor legii penale i pedepsei4 . Ele constituie fapte in sens
material, sunt reglementate de lege i produc efecte juridice constind in excluderea raspunderii
penale i a executarii pedepsei. Prin urmare, majoritatea cauzelor enuntate constituie fapte juridice
extinctive, deoarece sting raportul juridic penal. Fac exceptie de la aceasta regula gratierea partiala i
comutarea pedepsei, care au efecte mai putin radicale, modificind doar raportul juridic de conflict
sub aspectul con- tinutului ori duratei sale. Produce efecte specifice i reabilitarea, care intervine
intotdeauna dupa stingerea raportului penal. Principalele trasaturi ale cauzelor care inlatura
raspunderea penala sau consecintele condamnarii sunt urmatoarele : a) Cauzele constituie institutii
de drept penal prin reglementarea lor de catre aceasta ramura de drept. Prezinta aspecte particulare
amnistia i gra- tierea, care sunt prevazute de insai Constitutia RM i care dobindesc astfel o natura

dubla, devenind concomitent institutii ale dreptului constitutional i ale dreptului penal . b) Acestea
sunt determinate, in principiu, de interesele generale ale societa- tii. Interesul personal devine
precumpanitor in cazul gratierilor individuale i al constatarii reabilitarii de drept. c) Ele au caracter
general, deoarece privesc toate infractiunile sau un numar nedefinit de fapte penale. d) Ele au
caracter obligatoriu atit pentru stat (reprezentat de catre organele sale), cit i pentru infractor. e)
Unele cauze nu opereaz a doar in baza dispozitiilor Codului penal, ci presupun i unele manifestari
de vointa. Astfel, impacarea rezida in consimta- mintul bilateral de a curma procesul in faza in care
se gasete. f) Majoritatea cauzelor constituie impedimente la punerea in micare i exercitarea
actiunii penale. g) De regula, aceste cauze pot fi invocate de faptuitor, de procuror sau de instanta
din oficiu, in orice faza a procesului penal, ori pe calea contestatiei la executare. h) Ele nu se
rasfring asupra existentei infractiunii. Fapta penala reprezinta o realitate pe care nimeni i nimic nu o
poate indeparta. i) Ele nu produc efecte asupra drepturilor la despagubire ale persoanelor vatamate.
Face exceptie impacarea partilor, care trebuie sa fie totala, privind atit actiunea penala, cit i cea
civila. j) Ele nu inlatura masurile de siguranta. Concluzionind asupra celor analizate, constatam
urmatoarele: cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii au menirea de a
asigura un grad de flexibilitate necesar politicii penale, pentru ca ea sa fie adecvata i, in acelai
timp, eficienta. Prin urmare, prerogativele de acordare a clementei trebuie exercitate astfel, incit sa
se obtina maximum de eficienta in aplicarea dreptului i minimum de neajunsuri in realizarea sa prin
nerespectare. In acest context, amnistiile i gratierile frecvente, sau fara justa cauza, se pot rasfringe
negativ asupra respectarii normelor penale i pot compromite, in parte, forma de baza a realizarii
dreptului penal.

III. Amnistia
Amnistia (din grecescul amnesia, ceea ce inseamna a da uitarii, a ierta) este o modalitate de liberare
de raspundere i pedeapsa penala. In acest sens, amnistia este un act de clementa al puterii
legiuitoare (Parlamentul RM), acordat prin lege organica, privind unele infractiuni savirite anterior

datei prevazute in actul normativ, i care are ca efect inlaturarea raspunderii penale, a executarii
pedepsei, precum i a altor consecinte ale condamnarii.
Ca act al autoritatii legiuitoare, amnistia este reglementata prin normele dreptului constitutional.
Astfel, potrivit lit. p) a art. 66 i lit. o) din alin. (3) al art. 72 din Constitutia RM, actele de amnistie
sunt emise de Parlamentul RM, in cadrul activitatii de legiferare, stabilind infractiunile pentru care
se acorda amnistia, conditiile in care se acorda i limitele incidentei sale. De obi cei, ordinea de
aplicare a legii cu privire la amnistie este stabilita intr-o hotarire speciala separata. Ca institutie de
drept penal, amnistia este prevazuta in art. 107 din CP al RM, care stabilete efectele pe care le
produce amnistia intervenita fie inainte, fie dupa condamnarea faptuitorului. In mod corespunzator,
in Codul de procedura penala sunt prevazute dispozitii cu privire la procedura aplicarii amnistiei i
la consecintele procesuale ale acestei masuri. Prin prisma incidentei sale, amnistia are intotdeauna
un caracter real (obiectiv) i opereaza, de regula, in rem pentru anumite fapte penale, fara a se lua in
considerare persoana faptuitorilor. Astfel, efectele amnistiei se produc in raport cu toti participantii.
Totui, legiuitorul poate sa aplice amnistia i in functie de anumite conditii personale. Drept
consecinta, amnistia capata un caracter mixt, operind nu numai in rem (pentru infractiuni), dar i in
personam (pentru persoanele care indeplinesc conditiile legii) . Fata de subiectii raspunderii penale,
amnistia are un caracter obligatoriu. Caracterul obligatoriu al amnistiei se reflecta in sens dublu: in
raport cu organele de stat care exercita constringerea in cadrul raspunderii penale (organele de
urmarire penala, instantele de judecata etc.) i in raport cu persoana care a savirit infractiunea i
cade sub incidenta actului de amnistie. In principiu, infractorul nu poate refuza beneficiul amnistiei.
Cu toate acestea, legea asigura dreptul invinuitului (inculpatului) de a cere continuarea procesului
penal pentru a se stabili nevinovatia sa. In final, indiferent de concluziile la care se ajunge, procesul
penal inceteaza: fie prin stabilirea nevinovatiei persoanei, fie prin inlaturarea raspunderii penale pe
baza amnistiei.

Tipurile amnistiei In doctrina dreptului penal se face distinctie intre mai multe tipuri de amnistie,
pornindu-se de la diverse criterii: dupa aria de incidenta a amnistiei, dupa natura infractiunilor
amnistiate, dupa conditiile in care este acordata amnistia, in functie de momentul in care intervine
actul de amnistie. In functie de aria sa de incidenta, amnistia poate fi generala i speciala. a)
Amnistia este generala atunci cind privete toate infractiunile savirite pina la data acordarii ei,
indiferent de natura, gravitatea sau sediul legislativ al infractiunilor (cod penal, lege penala speciala,
lege extrapenala). Amnistia generala presupune, de regula, rasturnarea sistemului social-politic, o

schimbare radicala sau evenimente cu totul deosebite, ea prefigurind reforma sistemului de drept
penal.
Amnistiile generale sunt relativ rare i se intilnesc in tarile lumii a treia, mai ales in statele
bananiere, caracterizate printr-o puternica instabilitate i o inalta frecventa a loviturilor de stat20. b)
Amnistia este speciala atunci cind se acorda numai pentru anumite infractiuni, prevazute de actul de
clementa (de un anumit gen, de o anumita gravitate, exprimata in pedeapsa prevazuta de lege,
savirite de anumite persoane etc.). De cele mai dese ori amnistia se acorda in aceasta modalitate.
Toate amnistiile acordate in Republica Moldova de-a lungul timpului au fost speciale. In functie de
conditiile in care se acorda, amnistia poate fi neconditionata i conditionata.
a) Amnistia este neconditionata (simpla i pura) atunci cind acordarea ei nu depinde de indeplinirea
vreunei conditii (cu privire la fapta savirita, la persoana faptuitorului sau la imprejurarile in care s-a
comis infractiunea), in afara celor intrinseci privitoare la obiectul sau i la data saviririi
infractiunilor.
b) Amnistia este conditionata atunci cind acordarea ei este subordonata indeplinirii vreunei conditii
speciale cu privire la: fapta (sa nu fie savirita in circumstante agravante etc.); persoana
infractorului (virsta, cetatenie, situatie familiala etc.); imprejurarile in care infractiunea s-a savirit
(timp de seceta, timp de razboi etc.); urmarea infractiunii (prejudiciul cauzat sa nu depaeasca un
anumit cuantum etc.); antecedenta penala (infractorul sa nu fie recidivist, sa nu fi beneficiat
anterior de gratiere etc.); conduita dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare (sa nu se fi
sustras de la executarea pedepsei etc.). In functie de momentul in care intervine actul de amnistie i
de stadiul in care se afla procesul penal, se face distinctie intre: amnistia intervenita inainte de
condamnarea definitiva (amnistie proprie); amnistia intervenita dupa condamnarea definitiva a
infractorului (amnistie improprie); amnistia post-executorie (care intervine dupa executarea
pedepselor sau a altor masuri de natura juridico-penala).

IV. Gratierea
Gratierea este un act de clementa (bunavointa) al puterii de stat prin care, in temeiul unor
considerente social-politice i de politica penala, cei condamnati sunt iertati de obligatia de a
executa pedeapsa ori prin care se dispune scurtarea duratei de executare a pedepsei, sau prin care o
pedeapsa mai grea ca natura este inlocuita cu una mai uoara.

Gratierea poate fi acordata oricaror persoane, indiferent de caracterul i gravitatea infractiunilor

pentru a caror savirire ele au fost pedepsite, indiferent de categoria i cuantumul pedepsei penale
aplicate. Deseori, gratierea este acordata persoanelor condamnate pentru savirirea unor infractiuni
deosebit de grave, condamnate la detentiune pe viata. In aceasta ipoteza insa, gratierea nu inlatura
raspunderea penala. Condamnarea ca atare ramine in evidentele cazierului judiciar i constituie un
antecedent penal cu toate consecintele juridice care decurg in plan penal sau extrapenal (interdictii,
incapacitati, decaderi sau poate forma primul termen al recidivei). Gratierea se acorda in temeiul
cererii depuse de persoanele condamnate, de rudele apropiate ale acestora, de deputati in Parlament,
de autoritatile administratiei publice locale, de asociatii obteti, de avocatii care au participat la
examinarea cauzelor in care s-au pronuntat sentinte de condamnare la detentiune pe viata i a
cauzelor privind minorii, precum i de administratia intreprinderilor, institutiilor i organizatiilor in
care au lucrat anterior persoanele condamnate. Preventiv, materialele depuse pentru obtinerea
gratierii sunt examinate de o comisie speciala, constituita pe linga Preedintele RM Comisia
pentru problemele gratierii persoanelor condamnate , care activeaza in conformitate cu
Regulamentul de examinare a cererilor de gratiere i de acordare a gratierii individuale
condamnatilor. Deciziile comisiei poarta un caracter de recomandare i nu obligatoriu. In ultima
instanta, decizia va fi luata de catre Preedintele Republicii Moldova. La examinarea cererilor de
gratiere sunt luate in consideratie: caracterul i gradul prejudiciabilitatii infractiunii savirite,
personalitatea condamnatului, comportamentul acestuia, starea sanatatii, starea civila, atitudinea lui
fata de cele savirite, partea executata a pedepsei, informatiile privind repararea prejudiciilor
materiale, parerile administratiei institutiei penitenciare i alte circumstante importante pentru luarea
deciziei in acest sens.

Tipurile gratierii
Gratierea se prezinta sub forme sau modalitati diferite, in functie de persoanele care beneficiaza de
gratiere, de conditiile in care aceasta este acordata, dupa intinderea efectelor pe care le produce. In
functie de persoanele carora li se acorda, gratierea este individuala i colectiva. Gratierea
individuala este acordata unei persoane determinate in mod normal, la cererea celor cointeresati.
Gratierea individuala poate avea fie forma remiterii (iertarii) totale sau partiale a pedepsei, fie forma

comutarii pedepsei in alta mai uoara. Gratierea colectiva este acordata pentru una sau mai multe
categorii de condamnari din oficiu sau la propunerea organelor procuraturii sau justitiei. Persoanele
care beneficiaza de gratierea colectiva nu sunt individualizate in cuprinsul actului. In functie de
conditiile in care se acorda, gratierea este neconditionata sau conditionata. Gratierea este
neconditionata (pura i simpla) atunci cind se acorda fara anumite obligatii pe care gratiatul sa le
indeplineasca in viitor. Gratierea este conditionata atunci cind impune condamnatului anumite
obligatii (de exemplu, de a nu comite o noua infractiune o anumita perioada de timp, sub sanctiunea
executarii pedepsei gratiate, cumulata cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune). Gratierea
conditionata este considerata in doctrina ca o forma a suspendarii conditionate a executarii pedepsei
(cind gratierea inlatura in intregime executarea pedepsei) sau o forma a liberarii conditionate de
pedeapsa inainte de termen (cind gratierea inlatura numai executarea restului de pedeapsa).
In functie de intinderea efectelor sale, gratierea poate fi totala, partiala ori comutare. Gratierea este
totala atunci cind inlatura in intregime executarea pedepsei aplicate (remiterea pedepsei). Gratierea
este partiala atunci cind se inlatura numai o parte din pedeapsa aplicata (reducerea pedepsei). In
acest caz, durata pedepsei redusa ca urmare a gratierii este aratata in unitati de timp (in ani, luni sau
in cazul pedepsei cu amenda in suma acesteia) sau in coeficient de proportie (de exemplu, jumatate, o treime etc.) Comutarea este o forma a gratierii prin care pedeapsa aplicata de instanta este
inlocuita cu o alta pedeapsa, de alta natura, mai uoara decit cea inlocuita (de exemplu, pedeapsa
detentiunii pe viata este inlocuita cu pedeapsa inchisorii pe un termen de 35 de ani, conform
prevederilor alin. (5) al art. 70 din CP al RM).

V. Amnistia si gratierea din punct de vedere istoric

1. Amnistia si gratierea in antichitate

Nu exista date precise cu privire la acordarea unor acte de clementa in aceasta epoca, dar dupa
ocuparea Daciei, treptat a fost introdus dreptul roman clasic, caruia, chiar in aceasta forma, ii erau
cunoscute actele de clementa.
2. Amnistia si gratierea in epoca feudala
In Muntenia si Moldova domnitorul a concentrat in persoana sa functiile legislativa, administrativa
si judecatoreasca, intre ultimile doua, nefacindu-se in aceasta perioada, nici un fel de deosebire. El
era supremul judecator, prerogativa la care nu a renuntat si nu i-a fost nici retrasa. In dreptul
cutumiar feudal frecvente au fost gratierile, spre deosebire de amnistii, care au avut un caracter cu
totul restrins. In primul sau an de domnie, Stefan cel Mare (1457-1504) l-a amnistiat pe logofatul
Mihail, refugiat in Polonia. Totodata voievodul i-a promis iertarea si restituirea tuturor proprietatilor
confiscate, dar dregatorul sau nu a revenit nici la a doua chemare. Acest gen de garantii ale iertarii
faptelor constituie un fel de amnistie individuala. Dimitrie Cantemir mentioneaza ca domnitorul
gratia pedepsele cu moartea numai sub conditia impacarii rudelor victimei cu osinditul.
Contemporanul lui Voda Caragea (1782-1783), Dionisie Fotino, consemna ca domnitorul avea
intritul drept sa hotarasca pedepsele pe care legile nu le prevad, sa mareasca sau sa micsoreze dupa
trebuinta pe cele prevazute de lege si sa gratieze pe vinovati.

3. Amnistia si gratierea in epoca moderna

In Transilvania, dreptul de gratiere a fost exercitat si de catre palatin per mandatum domini regis.
Constitutia de la 1866 a prevazut expres dreptul de amnistiere. Chiar inainte de aparitia ei,
domnitorul Al. I. Cuza (1859-1866) a acordat amnistii, incepind cu cea din 19 iulie 1864, avind ca
obiect toate infractiunile politice. Era vorba despre complotul organizat, printre altii, de Constantin
Gr. Sutu si Panait Bals, prin care se urmarea desfacerea Unirii. A doua amnistie a fost acordata la 30
august 1865, ca urmare a rascoalei din 3 august 1865, cind fusesera arestati, alaturi de alte
personalitati, I. C. Bratianu, C. A. Rosetti si Al. Golescu. Animat de sentimente generoase si
probabil, de dorinta de a dovedi puterilor straine increderea in sine, domnitorul Cuza a decis
amnistierea tuturor participantilor la acest eveniment.
4. Amnistia si gratierea in perioada 1948-1989

Potrivit art.38 pct.8 din Constitutia aparuta in 1948, competenta de acordare a amnistiei a revenit
Marii Adunari Nationale a Republicii, iar in temeiul art.44 pct.4, prerogativa gratierii a fost atribuita
Prezidiului Marii Adunari Nationale. Acest organ a indeplinit functia de sef al statului.
A. Gratierea individuala in perioada 1950-1989
Au fost emise in total 135 decrete de gratiere individuala, dupa cum urmeaza:
a) 15 de catre Prezidiului Marii Adunari Nationale, de care au beneficiat 6095 de persoane; b) 79 de
catre Consiliul de Stat, fiind gratiati 19.919 condamnati; c) 41 de catre presedintele Rominiei,
privind 1802 persoane condamnate;
- Decretul nr.865/1950, prin care s-au acordat reduceri de pedepse in cote predeterminate intre 26
luni si 15 ani si nu fractionat, cum s-a procedat in mod obisnuit; - Decretul nr.79/1960, prin care s-au
gratiat in principal, pedepse aplicate pentru infractiuni savirsite impotriva colectivizarii; - Decretul
nr.220/1960 a avut ca obiect exclusiv pedepse aplicate unor militari in termen; - Decretul 294/1962
l-a privit pe scriitorul epigramist Pastorel Teodoreanu, condamnat la 6 ani pentru uneltire impotriva
ordinii sociale.
B.Gratierea colectiva si amnistia in perioada 1953-1989
Au fost adoptate in total 29 acte de clementa, dupa cum urmeaza:
- 7 de gratiere; - 6 de amnistie; - 16 mixte, de amnistie si gratiere.
In functie de organul puterii supreme de stat care le-a emis, stabilim ca:
- in trei dintre situatii, amnistia si gratierea colectiva s-au acordat de catre Marea Adunare Nationala
(Legile nr.4/1954, 8/1957 si nr.25/1967); - in patru dintre situatii, gratierea colectiva a facut obiectul
decretelor prezidentiale.
In toate celelalte cazuri, amnistierea infractiunilor si gratierilor pedepselor s-a facut prin decrete ale
Consiliului de Stat.

VI. Asemanari si deosebiri intre amnistie si

gratiere
Asemanari intre amnistiere si gratiere:

Amindoua constituind cauze de inlaturare a raspunderii penale ori a executarii pedepsei,

respectiv fapte juridice extinctive sau modificatoare ale raportului penal;

Temeiul lor comun, este reprezentat de situatii social-politice similare si de considerente de

politica penala identice;

Sunt modalitati de acordare;
Functiile lor, ambele avind un rol insemnat in aplicarea mijloacelor de constringere penala si,
aadar, in realizarea functiilor si scopului pedepsei, precum si al scopului insui al legii

penale;
Sunt reglementate impreuna in cadrul capitolului I din Titlul VII al Partii generale a Codului

penal;
Au sorginte si evolutie comuna.
Sunt de natura social-politica
Trebuie sa constituie justae cauze aggratiandi, respectiv sa aiba in mod obiectiv aptitudinea
de a atrage clementa. Justus inseamna tot ceea ce este bine intemeiat, indreptatit, hotaritor si

corespunzator traditiei.
Nu trebuie invocate in cuprinsul actelor de clementa.
Nu sunt reglementate de lege.
Sunt practic nelimitate.Pun in evidenta limitele exercitiului dreptului de acordare a

clementei.
Atit amnistia cit i gratierea pot fi acordate in rem adica se refera la anumite fapte

prevazute de legea penala

Atit amnistia cit i gratierea nu produc efecte asupra masurilor de siguranta , a masurilor

educative i supra drepturilor persoanei vatamate.

Ambele se pot acorda neconditionat sau conditionat
Atat in cazul amnistiei cit i in cazul gratierii, in cazul infractiunilor continue, continuate sau
progresive, se impune epuizarea acestora mai inainte de data adoptarii decretului de gratiere
sau amnistie.

Principalele deosebiri dintre amnistie si gratiere sunt:

Amnistia, este o cauza reala, fiindca se refera la fapta prevazuta de legea penala i nu la persoana faptuitorului, adica este acordata i opereaza in rem, iar nu in personam . Tocmai
prin aceasta, amnistia se deosebete de gratiere, prin natura efectelor sale, in sensul ca, de
regula, aceasta din urma este acordata in personam, i opereaza, deci, in personam;
aceasta inseamna ca in cazul infractiunilor savirite de mai multe persoane, ea profita numai

acelora carora li s-a acordat.

Amnistia este una din cauzele care inlatura raspunderea penala a faptei iar gratierea este una

din cauzele care ilatura sau modifica executarea pedepsei.

Amnistia este actul de clementa al Parlamentului Rominiei iar gratierea este o masura de
clementa, acordata individual prin decret de preedintelui Rominiei sau colectiv de catre

Parlamentul Rominiei prin lege organica

Amnistia poate fi generala cind este acordata pentru orice infractiune, indiferent de
gravitatea ei i de sediul materiei (codul penal i legi speciale) i speciala cind privete
doar anumite infractiuni, particularizate prin cuantumul pedepsei, natura lor, ori calitatea
infractorilor (minor, femei gravide, batrini, etc.) iar gratierea este individuala, atunci cind
actul de clementa se acorda intuitu personae, chiar daca se refera la un grup de persoane i
gratierea colectiva atunci cind gratierea este acordata unui numar nedeterminat de persoane
pentru o categorie de condamnari determinate prin natura pedepsei ori cuantumul lor sau

pronuntate pentru anumite infractiuni.

Cu privire la gratierea individuala mai trebuie amintite urmatoarele: gratierea individuala se
acorda numai pentru pedepse privative de libertate; dispozitiile prezentei legi privitoare la
pedepse se aplica in mod corespunzator i sanctiunilor cu inchisoare contraventionala i ca
nu pot fi gratiate pedepsele deja executate, pedepsele a caror executare nu a inceput din
cauza sustragerii condamnatului de la executare, condamnarile cu suspendarea executarii

pedepsei, pedepsele complementare i cele accesorii

In functie de momentul intervenirii, amnistia poate fi: amnistia inainte de condamnare
antecondamnatorie sau proprie care poate interveni oricind in timpul efectuari actelor
premergatoare, urmaririi penale i judecatii, in prima instanta, in apel sau recurs i amnistia
dupa condamnare postcondamnatorie sau improprie, care poate aparea oricind in perioada
cuprinsa intre data raminerii definitive a hotaririi i aceea a termenului de reabilitare de drept
sau a intervenirii reabilitarii judecatoreti iar gratierea nu poate fi decit postcondamnatorie,

adica numai dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare.

Amnistia intervenita inainte de condamnare inlatura raspunderea penala pentru infractiunea
savirita, aceasta inseamna ca daca nu s-a pornit procesul penal, nu se va mai porni, iar daca

s-a pornit acesta va inceta indiferent daca se gasete in faza de urmarire ori de judecata,

potrivit art. 10 lit. g Cod procedura penala.

Cind amnistia intervine dupa condamnare, se inlatura atit executarea pedepsei cit i celelalte
consecinte penale ale condamnarii, facind astfel sa inceteze interdictiile, incapacitatile,
decaderile prevazute in alte legi penale ori extrapenale.

VII. Bibliografie
Drept penal partea generala, Stela Botnaru, Chisinau 2012
Cod penal al RM
Cod de procedura penala

 Comentariul la codul penal al RM

C. Mitrache Manual de Drept penal parte generala