CAUZELE CARE INLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ

Tătaru Adriana-Amalia
Student

Facultatea de Drept,Universitatea Europeană “Dragan”,

din Lugoj
amaliatataru0000@gmail.com

Cauzele care înlătură răspunderea penală au fost definite ca instituții de

drept penal destinate să asigure constrangeri juridice penale,o incidentă și
funcționare care să corespundă scopurilor legii penale si scopurilor pedepsei.Ele
se întemeiaza pe anumite realități care se pot ivi în legătură cu aplicarea
sancțiunilor penale și care,din punct de vedere socio-uman și politico-
penal ,trebuie să fie luate în seamă la realizarea unei juste și utile represiuni.
Cauzele care înlătura răspunderea penaă sunt reglementate în Titlul VII din
Partea Generala a Codului Penal ,art. 119-139,împreună cu cauzele care înlătură
executarea pedepselor și alte consecințe ale condamnării.
În legislația noastră penală,cauzele care înlătură răspunderea penală
sunt:amnistia,prescripția răspunderii penale,lipsa plângerii prealabile,retragerea
plângerii prealabile și împăcarea părților.
The causes that remove criminal liability were defined as criminal law
institutions intended to ensure criminal legal constraints,an incident and operation
that corresponds to the criminal law and the purposes of punishment.They are
based on certain realities wich may arise in connection with the application of
criminal sanctions and wich,from a socio-human and political-criminal point of
view,must be taken into account when carrying out achieving a just repression.
The causes that remove criminal liability are regulated in Title VII of the
general Part of the Criminal Code,art 119-139,togheter with the cases wich remove
the execution of the sentences and other consequences of the conviction.
In our criminal law, the causes that remove criminal liability
are:amnesty,prescription of criminal liability,lack of prior complaint,reconciliation
of the parties and withdrawal of the prior complaint.

1
1.AMNISTIA

În limbaj comun, amnistia se referă la amnezie, uitare. În sens legislativ,

aceasta constituie un act de clemență al puterii legiuitoare prin care, din rațiuni
politice sau sociale înlătură răspunderea penală și consecințele condamnării pentru
infracțiunile comise până la apariția sa.

Acest act de clemență aparține Parlamentului, împuternicit în baza legii organice

prin Constituția României, din considerente de politică penală. Aceasta presupune
înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiuni săvârșite anterior adoptării legii de
amnistie.

Clasificarea amnistiei

În literatura de specialitate au fost evidențiate mai multe feluri de amnistie,

care se raportează la anumite criterii.

a)În raport de momentul intervenirii actului de amnistiere

b)În raport de aria de cuprindere

c)În raport de condițiile în care amnistia devine incidentă

Efectele amnistiei

Efectele amnistiei se produc in rem, și acestea se răsfrâng asupra tuturor

participanților la săvârșirea faptelor amnistiate, în cazul în care fapta a fost comisă
în participație penală.

Datorită caracteruluireal (in rem), profită de efectele grațierii toți participanții la

comiterea infracțiunii. Cu toate acestea, dacă sunt prevăzute anumite condiții
pentru a beneficia de grațiere, toți participanții trebuie să le îndeplinească pentru a
putea beneficia de efectele acesteia. În situația în care legea de grațiere
condiționează efectele acesteia de anumite cerințe speciale pe care să le
îndeplinească persoana care a săvârșit infracțiunea, aceasta dobândește efecte în
personam.

2
Amnistia produce efecte obligatorii, caz în care persoana care a comis infracțiunea
nu trebuie să o accepte, deoarece efectele se produc ope legis. Acest lucru nu
înseamnă că, potrivit legii procesuale, nu poate solicita continuarea urmăririi
penale sau a judecății în vederea dovedirii nevinovăției sale.

2.PRESCRIPȚIA RĂSPUNDERII PENALE

Prescripția constituie o cauză care are ca efect înlăturarea răspunderii penale

ca urmare a trecerii unei perioade de timp stabilite de legiuitor și care prezintă un
caracter general, fiind aplicabilă cu privire la răspunderea penală subsecventă
comiterii unei infracțiuni

Prescripția răspunderii penale presupune stingerea raportului juridic penal de

conflict, care a luat naștere prin comiterea unei infracțiuni, ca o consecință a
faptului ca urmare a nerealizării acesteia într-un anumit termen prevăzut de
legislația în vigoare.

Infracțiunea, prezentată ca o faptă socialmente periculoasă, generează o

tulburare socială și lezează valorile sociale protejate de legea penală, dar și ordinea
juridică instaurată în stat. În baza instituției prescripției se stinge răspunderea
penală, sau cu alte cuvinte, dreptul statului de a angaja răspunderea penală și de a
aplica pedeapsa sau măsura educativă (în cazul minorilor) pentru infracțiunea
săvârșită, concomitent cu stingerea obligației infractorului de a suporta
consecințele comiterii infracțiunii

Termenele de prescripție a răspunderii penale

Legislația în vigoare a reglementat termene de prescripție diferențiate în

raport de pericolul social generic al infracțiunilor, care se exprimă în maximul
special al pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracțiune.

Termenele de prescripție sunt determinate prin raportare la infracțiunea

consumată, chiar dacă infracțiunea rămâne în faza imperfectă a tentativei.
Circumstanțele de atenuare sau de agravare nu influențează limitele de pedeapsă
prevăzute de lege. Dacă fapta este săvârșită în participație penală, termenele de

3
prescripție sunt aceleași pentru toți cei care au participat la comiterea faptei,
indiferent de contribuția acesotra.

Termenele de prescripție sunt:

- 15 ani, atunci când textul de lege prevede ca pedeapsă pentru infracțiunea

săvâșită detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 20 de ani;
- 10 ani, atunci când legea prevede pentru infracțiunea comisă o pedeapsă cu
închisoare al cărei maxim special nu depășește 20 ani, iar minimul special
este mai mare de 10 ani;
- 8 ani, pentru situația în care norma de incriminare a infracțiunii prevede
pedeapsa închisorii al cărei maxim special nu depășește 10 ani, iar minimul
special este mai mare de 5 ani;
- 5 ani, în cazurile în care legislația prevede pentru infracțiunea comisă
pedeapsa închisorii al cărei maxim special nu depășește 5 ani, iar minimul
special este mai mare de 1 an;

3 ani, în cazurile în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa

amenzii sau cea a închisorii care nu depășește 1 an.

Imprescriptibilitatea răspunderii penale în cazul anumitor infracțiuni

Regula generală este că prescripția opereză în cazul oricăror infracțiuni. Cu

toate acestea, legiuitorul a reglementat că în cazul anumitor infracțiuni, de o
gravitate deosebită, prescripția este ineficientă și aceasta nu produce efecte.

Consecința este că, indiferent de durata de timp care trece de la momentul

comiterii acestei fapte, se va angaja răspunderea penală a celui care a săvârșit-o,
precum și a participanților la comiterea acesteia.

Sunt exceptate de la instituția prescripției răspunderii penale infracțiunile de

genocid, contra umanității și de război, a căror gravitate deosebită a fost
manifestată în special în cel de-al doilea război mondial, care a avut ca efect
declararea acestora ca imprescriptibile.

De asemenea, sunt reglementate ca fiind imprescriptibile infracțiunile de

omor, atât simplu cât și calificat sau sub forma ultrajului ori a ultrajului judiciar și
cele intenționate care au avut ca urmare moartea victimei, precum lovirile sau
4
vătămările cauzatoare de moarte, pirateria, lipsirea de libertate, violul, agresiunea
sexuală, tâlhăria ori tortura care au avut ca urmare moartea victimei.

Imprescriptibilitatea operează atât cu privire la forma tentată a infracțiunii,

cât și cu privire la forma consumată sau epuizată, și indiferent de faptul că
infracțiunile au fost comise de un infractor major sau de unul minor.

3. LIPSA PLÂNGERII PREALABILE

Comiterea unei infracțiuni determină nașterea unui raport juridic penal de

conflict, care la rândul său presupune tragerea la răspundere penală a infractorului.

Dreptul de tragere la răspundere penală a celui care a comis o infracțiune se

desprinde din norma care a reglementat acea faptă

Comiterea unei infracțiuni determină obligația organelor judiciare de a

declanșa procedurile necesare angajării răspunderii penale a infractorului, fără a
avea relevanță modalitatea în care acestea sunt sesizate, din oficiu, ori ca urmare a
unei plângeri depuse de persoana vătămată

Titularul dreptului de a pedepsi este reprezentat de stat. Dreptul se duce la

îndeplinire prin intermediul acțiunii penale care are ca obiect aducerea înaintea
organelor judiciare a raportului juridic penal de conflict, care izvorăște prin
comiterea infracțiunii. Tragerea la răspundere penală a infractorului se realizează
în cele mai multe situații, ca urmare a sesizării din oficiu

Plângerea este necesar a se distinge de plângerea prealabilă. Plângerea

prealabilă constituie o condiție de angajare a răspunderii penale a infractorului
pentru infracțiuni precis determinat de legiuitor, iar plângerea constituie o sesizare
cu privire la comiterea unei infracțiuni a cărei victimă a fost cel care formulează
plângerea sau una dintre persoanele cărora legea le conferă această calitate

Plângerea prealabilă constituie o manifestare explicită de voință a persoanei

vătămate, care se exprimă în forma și condițiile reglementate de lege, de a cărei
existența prealabilă este condiționată începerea și desfășurarea întregii activități
procesual.

5
Condițiile de valabilitate ale plângerii prealabile

În vederea determinării tragerii la răspundere penală a infractorului, este

necesar ca plângerea prealabilă să fie formulată de persoana vătămată, la
infracțiunile anume stabilite de lege, cu respectarea condițiilor legale în privința.
formei și a organului căreia îi este adresată, precum și a termenului înăuntrul căreia
poate fi făcută.

a) Plângerea prealabilă să fie făcută personal de persoana vătămată

Dreptul persoanei vătămate de a opta pentru promovarea acțiunii penale

constituie un drept personal, care nu este transmisibil și care este indisponibil.
Formularea plângerii de către o altă persoană echivalează cu inexistența acesteia.

Singura persoana îndreptățită a decide dacă se impune sau nu formularea plângerii

prealabile este chiar ca a căror valori sociale protejate de lege au fost vătămate sau
periclitate.

b) Să privească o infracțiune urmărită la plângerea prealabilă

Pentru ca plângerea prealabilă să producă efectele prevăzute de lege pentru

această instituție, este necesar ca infracțiunea comisă să fie una dintre cele
reglementate ca fiind urmărite la plângerea prealabilă.

Legiuitorul prevede strict și limitativ infracțiunile care sunt condiționate de

plângerea prealabilă a subiectului pasiv. Astfel, numai la infracțiunile la care se
prevede că acțiunea penală se realizează ca urmare a plângerii prealabile, această
instituție este incidentă. În cazul în care nu se specifică, aceasta este urmărită din
oficiu.

c) Să fie făcută cu respectarea condițiilor prevăzute de lege

Este necesar ca plângerea să cuprindă datele de identificare a persoanei

vătămate și să fie adresată organului de cercetare penală sau procurorului. Dacă
aceasta este depusă la un organ necompetent, se va trimite pe cale administrativă
organului competent.

6
Aceasta se consideră valabilă, dacă a fost depusă în termen la organul judiciar
necompetent. Dacă pe durata procesului este schimbată încadrarea juridică a faptei
dintr-o infracțiune urmărită din oficiu într-una urmărită la plângerea prealabilă,
organele judiciare au obligația de a chema persoana vătămată și de a o întreba dacă
dorește să formuleze plângere pentru a continua procesul, iar în caz contrar,
acțiunea penală se va stinge.

d) Întroducerea plângerii prealabile în termen

Pentru ca acțiunea penală să fie demarată este necesar ca persoana

îndreptățită să formuleze acțiunea în termenul de 3 luni de zile de la data la care
aceasta a aflat despre comiterea ei.

Lipsa plângerii prealabile

În situația în care plângerea nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege

pentru valabilitatea acesteia, determină inexistența plângerii prealabile.

Lipsa plângerii prealabile constituie o cauză care are ca și efect înlăturarea

răspunderii penale în materia infracțiunilor pentru care legiuitorul condiționează
exercițiul acțiunii penale de introducerea unei plângeri prealabile

4.RETRAGEREA PLÂNGERII PREALABILE

Retragerea plângerii prealabile este un act de voinţă al persoanei vătămate,

care după ce a introdus, în condiţiile legii plângerea prealabilă, revine asupra
hotărârii sale, retrăgându-şi plângerea înainte de soluţionarea cauzei printr-o
hotărâre judecătorească definitivă.

Retragerea plângerii prealabile nu trebuie confundată cu renunţarea propriu-

zisă, care este anterioară introducerii ei. Dacă persoana vătămată poate reveni
asupra renunţării în termen de 3 luni, asupra retragerii plângerii nu mai poate
reveni, fiind irevocabilă.

7
Condiţiile în care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală

Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu

privire la care plângerea a fost retrasă, însă numai dacă sunt îndeplinite anumite
condiţii:

● retragerea plângerii prealabile să reprezinte manifestarea expresă a voinţei

vătămate de a renunţa la plângerea făcută. Manifestarea expresă poate fi făcută
personal sau prin reprezentant cu procură specială. Sub acest aspect, nu interesează
dacă retragerea plângerii prealabile s-a făcut în fata instanţei de judecată sau a
notarului public, fiind necesar ca aceasta să nu se fi obţinut prin violentă sau
ameninţare. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea
plângerii prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali.

● retragerea plângerii prealabile să fie totală şi necondiţionată Retragerea trebuie

sa fie totală, respectiv să privească atât latura penală, cât şi latura civilă, neputând
fi fragmentat. Sub imperiul Codului penal din 1969 Suprema a decis că dacă partea
vătămată şi-a retras plângerea numai fată de una din persoanele împotriva căreia a
fost introdusă în mod legal, instanţa continuă procesul penal faţă de inculpatul
împotriva căruia nu s-a retras plângerea.

5.ÎMPĂCAREA PĂRȚILOR

Împăcarea parţilor, ca noţiune juridică, este actul de înţelegere între infractor

şi persoana vătămată, prin care, în condiţiile legii şi pentru anumite infracţiuni, se
înlătură răspunderea penală şi celelalte consecinţe ale infracţiunii.

Spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, care este un act unilateral,

împăcarea părţilor este un act bilateral. Noul Cod penal prevede in Art. 159. alin.1
că împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-
a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expre

8
BIBLIOGRAFIE

VIOREL PAȘCA ,Curs de drept penal,Partea generală , Editura Hamangiu

CONSTANTIN MITRACHE, Drept penal român,Partea generală, Editura
Hamangiu
MIHAIL UDROIU,Sinteze de drept penal, Editura C.H Bank
VINITLĂ DONGOROZ și COLAB.,Explicții teoretice ale Codului de procedură
Penală român ,Editura C.H.Bank
GEORGE ANTONIU, TUDOREL TOADER,Explicațiile Noului Cod
Penal,Editura Hamangiu