4. Răspunderea penală în cazurile de malpraxis.

Încadrarea
juridică în baza expertizei medico-legale

Dreptul penal este acea ramură a dreptului care cuprinde totalitatea

normelor juridice care stabilesc în ce condiții o faptă reprezintă infracțiune, felul
acestor infracțiuni, sancțiunile care se aplică în fiecare caz, precum și răspunderea
penală, toate în vederea apărării cetățenilor împotriva acestor fapte. Dreptul penal
se înfăptuiește pe raporturile sociale de apărare împotriva criminalității, raporturi
care se nasc între stat și infractor, ca urmare a comiterii unei fapte prevăzute de
legea penală, în vederea tragerii la răspundere a acestora și aplicării de pedepse.

Codul penal are două părți componente și anume partea generală și partea
specială. Prima parte definește norma penală, infracțiunea, sancțiunile penale și
răspunderea penală, în timp ce a doua parte privește incriminarea fiecărei
infracțiuni în parte. [Mirișan V., Domocos C.A., Drept Penal. Partea generală, Ediția
a VI-a, Editura Universul Juridic, 2019, pg]

Răspunderea penală implică obligația unei persoane de a răspunde în fața

organelor de urmărire penală și apoi în fața instanței de judecată pentru fapta
penală pe care a săvârșit-o, obligația de a suporta măsurile de constrângere
penală prevăzute de lege și obligația de a executa pedeapsa aplicată.[7]

Personalul medical poate fi cercetat de fapte prevăzute în partea specială

din Codul Penal și anume Infracțiuni contra vieții, Infracțiuni contra integrității
corporale sau sănătății, Agresiuni asupra fătului, Infracțiuni privind obligația de
asistență a celor în primejdie și Infracțiuni ce aduc atingere vieții private, Infracțiuni
contra înfăptuirii justiției, Infracțiuni de corupție:

-uciderea la cererea victimei

-determinarea sau înlesnirea sinuciderii

-ucierea din culpă

 -vătămarea corporală sau vătămare corporală din culpă

-avortul (în alte condiții decât cele prevăzute de lege)

-vătămarea fătului

-lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate sau împiedicarea

ajutorului

-divulgarea secretului profesional

-obstrucționarea justiției, mărturia mincinoasă, sustragerea de probe ori de

înscrisuri

-luarea de mită

Uciderea din culpă este reglementată de Art. 190 din Codul Penal, având o
variantă tip si două variante agravante. În varianta tip, subiectul activ poate fi orice
persoană, pedeapsa fiind închisoare de la 1 la 5 ani, iar în prima variantă
agravantă subeictul activ trebuie să fie un profesionist, această variantă referindu-
se la uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a
măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau a unei meserii, pedepsită
cu închisoare de la 2 la 7 ani.[7],[8]

Uciderea din culpă se deosebește de omor numai prin forma de vinovăție,

(culpa în loc de intenție), în ambele fiind ocrotit dreptul la viață al membrilor
societății, cu respectarea art 22. alin. (1) din Constituție, indiferent de forma de
vinovăție care aduce atingere acestui drept fundamental.[7]

Vătămarea corporală din culpă este reglementată de Art. 194 din Codul
Penal și are deasemenea o variantă tip și variante agravante. Se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă fapta săvârșită din culpă de către o
persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive
sau în desfășurarea unei activități ce constituie ea insăși infracțiune, prin care se
produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, fiind
necesare îngrijiri medicale pentru vindecare. Ca și variantă agravantă, când
această faptă a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a
măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru
efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amendă.[7],[8]

Ca și în cazul uciderii din culpă și a omorului, vătămarea corporală din culpă

se deosebește de vătămarea corporală doar prin forma de vinovăție.[7]

Pentru ca aceste variante agravante prezentate să se poată aplica, în

literatura de specialitate s-a susținut că trebuie să fie îndeplinite următoarele
condiții:[7]

1. Făptuitorul să îndeplinească o profesie, o meserie sau să efectueze

anumite activități.
2. Pentru exercitarea acestor activități să existe anumite dispoziții legale ori
măsuri de prevedere.
3. Fapta să se săvârșească în timpul exercitării profesiei, meseriei ori
activității.
4. Între acțiunea realizată de autor și urmarea imediată (rezultatul faptei) să
existe o legătură de cauzalitate.
Constatăm deci că agravrea faptei de ucidere sau vătămare corporală este
determinată de calitatea de profesionist a făptuitorului în timpul săvârșirii faptei,
adică în exercițiul profesiei sau meseriei.[7]

Demersurile prvind o urmărire penală în cazul unei potențiale infracțiuni

încep printr-o plângere penală, un denunț, o plângere prealabilă a persoanei
vătămate ori a unui reprezentat legal al acesteia, sau din oficiu. După ce acestea
au fost depuse, organul de urmărire penală întocmește un referat cu propuneri pe
care îl adresează procurorului, care are la dispoziție 20 de zile pentru a transmite
concluziile, anume una dintre următoarele variante:

-restituirea dosarului organului de urmărire penală pentru continuarea

cercetării;
 -scoaterea de sub urmărire penală;

-încetarea urmăririi penale;

-clasarea;

-înaintarea dosarului instanței de judecată.

Instanța de judecată penală este organul competent în vederea aplicării

coerciției în cazurile de malpraxis și colaborează cu organele de urmărire penală și
procurorii.

Odată ce un proces penal este pornit, acesta se va concluziona obligatoriu

cu una din următoarele situații: [Cod de procedura penala]

-Condamnarea;

-Renunțarea la aplicarea pedepsei;

-Amânarea aplicării pedepsei;

-Achitarea;

-Încetarea procesului penal.