Referat

Infracțiuni specifice dreptului medical - uciderea din culpă

Disciplina - Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului
medical

Masterand: Dr. Vasilescu Moțoc Luchian Mihai

Medic rezident Ortodonție și Ortopedie Dento-facială
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Cuprins

Introducere..................................................................................................................................3
Uciderea din culpă......................................................................................................................6
Obiectul material al infracțiunii de ucidere din culpă.................................................................8
Subiectul infracțiunii de uncidere din culpă.............................................................................10
Culpa medicului........................................................................................................................12
Doctrină și practică judiciară - uciderea din culpă....................................................................13
Speță - ucidere din culpă ....................................................................................................15
Bibliografie...............................................................................................................................20

2
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Introducere

În sistemul românesc de drept, ca și în cel internațional, persoana ocupă locul fruntaș

al ierarhiei valorilor. Constituția Romaniei, prevede încă din art. 1, alin. 3, faptul că ''România
este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, sunt garantate''. Constituţia prevede, de asemenea, că "dreptul la viaţă", precum şi
"dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate" (art. 22 alin. 1) şi că
"libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile" (art. 23 alin. 1) 1.

Garantarea drepturilor unei persoane, este reglementată juridic prin mijloacele

dreptului penal, incriminarea ca infracţiuni şi sancţionarea cu pedepse a faptelor vătămătoare
sau periculoase pentru valorile menţionate.

Răspunderea juridică, forma cea mai gravă a răspunderii sociale, a fost definită în
teoria dreptului ca un complex de drepturi și obligații care, potrivit legii, derivă ca urmare a
săvârșirii unor fapte ilicite ce constituie cadrul de realizare a constângerii de stat, prin
aplicarea unor sancțiuni juridice în scopul asigurării stabilității raporturilor sociale și al
îndrumării persoanelor în spiritul respectării oridinii de drept2 3.

Răspunderea juridică se prezintă sub diverse forme, determinate de natura regulii

încălcate, rezultând următoarele tipuri de răspunderi:

 răspundere civilă ( delictuală și contractuală);

 răspundere disciplinară;
 răspundere administrativă;
 răspundere penală.

Răspunderea penală este acea formă a răspunderii juridice ce reprezintă consecința

încălcării normelor de drept penal. Sintetizând, prin răspundere penală, întelegem obligația
unei persoane care a comis o infracțiune de a da socoteală și de a suporta sancțiunea penală
pentru fapta sa2.
1
Constituția Romaniei modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003.
2
M.N. Costin, Răspunderea juridică în dreptul românesc, Ed. Dacian, 1974, Cluj, p. 31-33.
3
A. Crișu-Ciocîntă, Cauze și soluții în malpraxisul medical. Răspundere Penală, Analele Știintifice ale Universității
Al. I. Cuza Iași, Științe Juridice Nr. 1, p139-140.

3
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Profesia de medic este reglementată încă din cele mai vechi timpuri, datorită
specificului și importanței pe care o implică, fiind fundamentată printr-o pregătire teoretică și
practică temeinică, susținută și imbunatățită continuu. Pornind de la bagajul informațional
inepuizabil al acestei meserii, împreună cu harul, pasiunea și empatia de care medicul este
necesar să dea dovada, ajungem la gradul crescut de responsabilitate pe care această meserie il
dobândește încă de la prima zi a practicii sale.

În practica medicală, pe lângă dogmele și normele etice ale acestei profesiuni,

personalul medical trebuie să se asigure că respectă întru totul legile prezente pe teritoriul
acestei tări, pentru a evita atragerea răspunderii juridice.

Prin personal medical, în contextul legii 95/2006, se înțelege "medicul, medicul

stomatolog, farmacistul, asistentul medical și moașa care acordă servicii medicale" 4.

Atunci când se încală o normă juridică, omul, în cazul de față, personalul medical, este
vinovat de nerespectarea acesteia și va primi o sancțiune în limitele vinovăției sale. Conform
Noului Cod Penal, art. 16 (2), "vinovăția există când fapta este comisă cu intenție, din culpă
sau cu intenție depășită" 5. Cele trei modalități de comitere a faptei, respectiv intenție, culpă și
intenție depășită sunt reglementate de Codul Penal astfel:

 fapta este comisă cu intenție atunci când făptuitorul:

 "prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei
fapte"2;
 "prevede rezultatul faptei sale, deși nu-l urmărește, accepta posibilitatea
producerii lui"2.
 fapta este comisă din culpă atunci când făptuitorul:
 "prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se
va produce"2;
 "nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia să il prevadă"2.

În cadrul vinovăției, trebuie identificate și analizate atat latura subiectivă cât și cea
obiectivă, întrucât pentru probarea infracțiunii nu poate fi concepută o latură fără cealaltă. Nu
este suficient a se identifica comiterea de către o persoană a unei acțiuni, împreună cu
urmarea periculoasă a acesteia, ci este necesară constatarea proceselor psihice specifice

4
Legea 95/2006 republicată privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.
5
Legea 286/2009 Noul cod penal, cu modificările și completările ulterioare.

4
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

vinovăției ce au însoțit această acțiune. În cadrul faptelor penale, latura subiectivă este
dedusă din cea obiectivă 6.

Dreptul la viaţă pe care legea îl asigură fiecărui om impune ocrotirea penală a vieţii şi
împotriva faptelor săvârşite din culpă. Aceste fapte, deşi sunt mai puţin grave decât cele
săvârşite cu intenţie, produc totuşi, în esenţă, acelaşi rezultat, şi anume moartea unei persoane.
De aceea, legiuitorul român, a incriminat întotdeauna, în afara omorului şi uciderea din culpă.

Sancţionarea acestei fapte penale datează din cele mai vechi timpuri şi se impune,
deoarece lipsa de atenţie, de concentrare a voinței, de neglijenţă prezintă un evident pericol
social.
Raţiunea incriminării rezidă din necesitatea de a ocroti viaţa omului, împotriva
acelora, care nu manifestă prevederea şi prudenţa necesară, corespunzătoare, în special, în
desfăşurarea activităţilor care pot provoca moartea unui om.

Personalul medical în general, medicul în special, poate să fie potențial subiect activ al
unor fapte prevăzute de legea penală ( Noul Cod Penal), cum ar fi:

1. omorul (art. 188),

2. uciderea la cererea victimei (art. 190),
3. uciderea din culpă (art.192),
4. loviri sau alte violențe (art. 193),
5. vătămarea corporală (art. 194),
6. vătămarea corporală din culpă (art. 196),
7. luarea de mită (art. 289),
8. întreruperea cursului sarcinii (art. 201),
9. vătămarea fătului (art. 202)7.

Uciderea din culpă

6
M. Basarab (coord.), Codul Penal Comentat, Vol. I, Ed. Hamangiu, București, p83.
7
Răspunderea penală a medicului, disponibil la adresa: https://www.legistm.ro/blog/raspunderea-penala-a-
medicului (accesat la data de 11.01.2020).

5
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Infracțiunea de ucidere din culpa este descrisă în art. 192 al Noului Cod Penal și are
următorul conținut:
1. '' Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
2. Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de
prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite
activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor
legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică
regulile privind concursul de infracţiuni.
3. Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele
speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate''8.

Uciderea din culpă, prevăzută în art. 192 al Noului Cod Penal, are corespondent în
incriminarea cu aceeași denumire a art. 177 din Codul Penal (CP) 1969, însă cu anumite
particularități. Forma de bază a infracțiunii ( alin 1 al art. 192 '' uciderea din culpă a unei
persoane se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani'') având conținut identic cu cel al CP
1969 art. 1779.

Elementul material, se realizează, asemănător cu omorul ( art. 188 ''uciderea unei

persoane''), printr-o activitate de ucidere. Uciderea poate consta printr-o acțiune sau inacțiune,
după cum făptuitorul face ceea ce legea îi interzice sau, dimpotrivă, nu își îndeplineste o
obligație legală6.

În ''Noul Cod Penal, Comentarii pe articole'', T. Toader și colab., subliniază faptul că,
culpa concurentă a victimei ce contribuie la producerea rezultatului final, respectiv moartea,
nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului, citând cazul unei persoane aflate în stare de
ebrietate, căreia conducătorul auto i-a permis urcarea pe platforma autocamionului pe care il
conducea, victima cazând apoi de pe autocamion, cu consecința morții. În această speță,
inculpatului ( conducător autocamion) i s-a reținut infracțiunea de ucidere din culpă, deoarece,
chiar dacă victima a contribuit prin propria imprudență la producerea accidentului, fără
activitate culpabilă a făptuitorului, acest accident nu s-ar fi produs. Doar culpa exclusivă a
victimei la producerea faptei înlătură răspunderea penală a făptuitorului6.

Alin. 2 al art. 192 Noul Cod Penal, reprezintă agravanta, în sensul că este mai gravă
uciderea din culpă datorită nerespectării anumitor prevederi legale sau a măsurilor pentru
8
Legea 286/2009 Noul cod penal, cu modificările și completările ulterioare.
9
T. Toader (coord.), Noul Cod Penal, Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București 2014, p.337-339.

6
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

exercitarea unei profesii, meserii sau în efectuarea unei anumite activități, fiind sancționată cu
închisoare de la 2 la 7 ani.

Conform literaturii de specialitate, varianta agravantă prezentă in alin. 2, se reține dacă

sunt îndeplinite cumulativ 3 condiții:

1. făptuitorul trebuie să fie un profesionist ori un meseriaș;

2. să existe dispoziții legale ori măsuri de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau
meserii;
3. aceste măsuri să nu fi fost respectate10.

Tot referitor la forma agravantă prezentată in art. 192. alin. 2, al Noului Cod Penal,
Conf. Univ. Dr. Ion Ristea, in articolul ''Considerații juridico-penale privind răspunderea
personaului medical in caz de malpraxis'', publicat in Revista Pro Lege, prezintă
aplicabilitatea acestui articol de lege și personalului sanitar, respectiv medicului, deoarece
săvârșește fapta în timpul exercitării profesiei de medic11.

Ion Ristea, prezintă în același articol, faptul că pentru a exista această variantă
agravată (alin. 2) trebuie îndeplinite următoarele 4 condiții:

– făptuitorul să îndeplinească o profesie, o meserie ori să efectueze anumite activități;

– pentru exercitarea acestor activități să existe anumite dispoziții legale ori măsuri de
prevedere;

– fapta să se săvârșească în timpul exercitării profesiei, meseriei ori activității;

– între acțiunea desfășurată (realizată) de autor și urmarea imediată (rezultatul faptei) să existe
o legătură de cauzalitate8.

Agravanta din art. 192 alin. 3, al Noului Cod Penal ''dacă prin fapta săvârşită s-a
cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în
alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate'', prezintă un conținut identic cu cea din art. 178
alin. 5 al CP 1969, însă diferă limitele de pedeapsă, astfel: limitele prevăzute la alin. 1 si 2 se

10
N.M. Vlădoiu, Drept penal roman - Partea specială, Ed. Univ. Juridic 2014, p37-38.
11
Revista Pro Legea, disponibilă la adresa: http://revistaprolege.ro/consideratii-juridico-penale-privind-
raspunderea-personalului-medical-caz-de-malpraxis/ (accesat la data de 10.01.2020).

7
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

majorează cu jumătate spre deosebire de CP 1969 ( art. 178 alin. 5) ce prevedea că la maximul
pedepselor prevăzute la aliniatele anterioare se poate adăuga un spor de maxim 3 ani12.

Uciderea din culpă, ca şi omorul (art. 188 Noul Cod Penal), are ca urmare moartea
unei personae, dar care se deosebeşte de a doua ( omor) prin forma vinovăţiei - culpă în loc de
intenţie. Din această deosebire privind forma vinovăţiei, decurge şi o diferenţă marcată între
cele două fapte de omucidere, cât priveşte gradul lor de pericol social, în sensul că uciderea
din culpă prezintă un grad de pericol mai redus decât omorul. De asemenea, periculozitatea
celui care ucide din culpă, este evident mai puţin îngrijorătoare decât aceea a criminalului.

Trebuie sa distingem între infracțiunea de ucidere din culpa și infracțiunea de loviri

sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută în art. 195 Noul Cod Penal astfel: dacă acțiunea
de ucidere este săvârșită din culpa și rezultatul survine din culpa, se reține art. 192 Noul Cod
Penal, dar în cazul în care făptuitorul săvârșește fapta cu intenția de a cauza violențe, și nu
decesul, însă decesul se produce din culpa, se reține art. 195 Noul Cod Penal ( se exemplu:
victima si făptuitorul se bat, se lovesc, se împing, victima cade și se lovește de un obiect
contondent)7.

Obiectul material al infracțiunii de ucidere din culpă

Orice infracţiune, deci şi uciderea din culpă, aduce atingere unui obiect direct
-nemijlocit sau material, cum este denumit în literatura de specialitate.

Prin obiectul material se înţelege bunul sau valoarea asupra căreia se răsfrâng urmările
acţiunii (inacţiunii) incriminate şi prin care se aduce atingere relaţiilor sociale ocrotite de
norma de drept penal.

Obiectul material al infracţiunii de ucidere din culpă este corpul victimei, privit ca o
entitate materială, ca o totalitate de funcţii şi procese biologice, ca o unitate anatomică şi
fiziologică, fizică şi psihică, asupra căreia s-a săvârşit acţiunea incriminată.
Nu are relevanţă dacă acest corp aparţine unei persoane tinere sau în vârstă, este
necesar însă să fie vorba de o persoană în viaţă indiferent dacă a fost şi viabilă în momentul
naşterii, ori dacă are sau nu o constituţie care să prezume că va putea trăi mai departe. Nu are
importanţă nici dacă victima ar fi un muribund sau o persoană pe care o aştepta o moarte

12
T. Toader ( coord.), Noul Cod Penal, Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București 2014, p.337-339.

8
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

apropiată şi nici dacă era pe punctul să-şi ridice singură viaţa; de asemenea stabilirea timpului
cât persoana ar mai fi trăit dacă nu era ucisă este lipsită de orice relevanţă sub aspectul
existenţei infracţiunii13.

Viaţa este ocrotită de legea penală din momentul apariţiei şi până la încetare.
Momentul de început al vieţii unei ființe umane este cel al naşterii. În literatura de specialitate
s-au exprimat mai multe păreri asupra momentului în care se poate considera că un om este în
viaţă. Consider relevantă și explicită, stabilirea momentului de început al unei ființe umane,
momentul concepției, stabilit astfel ca fiind în perioada cuprinsă între 180-300 zile înainte de
naștere14.
Momentul când se sfârşeşte viaţa de asemenea constituie o problemă care nu a fost pe
deplin elucidată. Cu excepţia unor cazuri rare, moartea nu constituie un fapt instantaneu.
Există situaţii de tranziţie ale dispariţiei vieţii caracterizate prin şoc, colaps, sincopă, comă,
agonie, moarte aparentă, când trecerea spre moartea definitivă se desfăşoară în etape15.

Privind momentul morții, este dificil de adoptat reguli absolute, totuşi medicii i-au în
considerare două situaţii distincte, şi anume: moartea clinică determinată de încetarea
funcţiilor aparatului respirator şi ale aparatului circulator şi moartea cerebrală sau biologică
care se instalează ceva mai târziu, după o stare de comă. Legea fixează ca moment al
decesului moartea biologică.
Momentul încetării vieţii este considerat ca fiind cel al morţii biologice, ca formă
finală a morţii reale, care se instalează în două etape:
1. Prima etapă moartea clinică - este starea care durează aproximativ 5 minute
după oprirea funcţiilor sistemului nervos central, respirator şi circular,
perioadă în care se poate interveni eficient prin metode de reanimare, nefiind
încă instalate modificările ireversibile ale celulelor organismului.

2. A doua şi ultima etapă o reprezintă - moartea biologică, reprezintă stadiul

ireversibil caracterizat prin încetarea proceselor metabolice celulare, cu
modificări structurale ireversibile ale celulelor, cu diferenţiere înaltă,
consecutiv lipsei de oxigen, în acest caz instalarea morţii biologice nu mai
permite o reanimare eficientă, celulele nervoase ale S.N.C. fiind distruse

13
V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, Ed. Academiei, 1971, p. 181.
14
Iosif Urs, Note de Curs, Drept Medical 2019-2020.
15
Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico – legală, Ed. Medicală, 1967, p.63.

9
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

funcţional, generându-se o stare de decerebrare chiar şi în ipoteza prestabilirii

temporare a circulaţiei sanguine şi pulmonare16.
Concluzionând, momentul final al vieții, este considerată numai moartea biologică,
când intervine momentul degradării ireversibile a celulelor sistemului nervos central, în
celelalte faze ale procesului tanatogenetic, starea de agonie (caracterizată printr-o gravă
dereglare a funcţiilor vitale, a circulaţiei, respiraţiei şi a sistemului nervos central) şi starea de
moarte clinică caracterizată printr-o insuficienţă progresivă morfo-funcţională, în care mai
este posibilă reanimarea, dreptul penal consideră persoana umană ca fiind în viaţă şi
acordându-i-se ca urmare aceeaşi protecţie penală ca şi oricărei alte persoane.

Subiectul infracțiunii de uncidere din culpă

Uciderea din culpă ca infracţiune prevăzută de Noul Codul Penal constituie o faptă
umană, deoarece numai unei fapte a omului i se poate acorda calificativul de faptă
infracţională. Subiectul infracţiunii se defineşte în raport cu infracţiunea, fiind considerat
subiect al infracţiunii acea persoană care a săvârşit cu vinovăţie o infracţiune.

Referitor la subiect se impune ca necesară stabilirea unei distincţii între subiectul activ
şi subiectul pasiv al infracţiunii.

1. Subiectul activ

Prin subiectul activ al infracţiunii (sau infractor) se înţelege acea persoană care cu
vinovăţie săvârşeşte o infracţiune. Acesta poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile
legale pentru a răspunde penal. Uneori legea cere să existe o anumită calitate - conducător de
vehicul cu tracţiune mecanică sau orice altă persoană, aflată în exerciţiul profesiei sau a
meseriei – a subiectului activ, dar nu pentru existenţa variantei simple, ci a variantei
agravante a infracţiunii.

După unii autori la infracţiunile din culpă ar fi posibil coautoratul ca formă de

participaţie atunci când rezultatul este produs prin actele culpabile, săvârşite simultan sau
succesiv de mai multe persoane; în acest caz toate persoanele care au produs rezultatul comun
vor fi socotite coautori ai faptei din culpă17.
16
Z. Ander, I. Biligan, V. Molnar, Medicina legală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968, p 32.
17
V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, Ed. Academiei, 1971, p. 124.

10
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Această ipoteză trebuie deosebită de situaţia în care rezultatul este produs de mai
multe persoane, printre care unele au acţionat cu intenţie, iar altele din culpă, deoarece, în
acest caz, va exista participaţie improprie în condiţiile art.31 alin.1 Cod penal. În această
ipoteză se remarcă faptul că persoana care a comis fapta din culpă răspunde autonom,
răspunderea sa nefiind influenţată de cea a persoanei care a instigat sau ajutat intenţionat la
comiterea faptei din culpă. Astfel participaţia improprie există pentru persoanele care au
comis fapta cu intenţie, deoarece acestea s-au folosit de existenţa unei acţiuni din culpă
pentru a realiza scopuri proprii deliberate.
De asemenea, există autori care consideră ca participația este exclusă în cazul faptelor
comise din culpă, ea fiind posibilă doar la faptele comise cu intenție. Există autori adepți ai
unor puncte de vedere intermediare, conform cărora există posibilitatea coautorului la
infracţiunile din culpă, însă aceasta este limitată numai la cazurile în care mai multe persoane
realizează simultan sau succesiv acte care întregesc conţinutul unei acţiuni comune săvârşite
din culpă. În această viziune, activitatea din culpă a coautorilor nu poate fi raportată la
rezultatul produs , ci numai la acţiunea comună desfăşurată de ei18.
Un bun exemplu pentru coautoratul faptei comise din culpa este reprezentat de o speță
în care un medic a prescris o rețetă ce cuprindea o eroare legată de doza unui medicament
(substanță toxică), farmacistul nu a observat greșeală și a eliberat respectiva rețetă cu doza
greșită a substanței toxice, survenind decesul. Medicul si farmacistul sunt coautori.

2. Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracţiunii este persoana împotriva căreia se îndreaptă acţiunea de

ucidere, aceasta poate fi orice persoană.
După săvârşirea faptei subiectul pasiv devine victima infracţiunii. Nu are nici o
relevanţă dacă victima este o persoană tânără sau în vârstă , ori dacă este în plenitudinea
forţelor fizice sau psihice; este necesar însă să fie vorba de o persoană în viaţă, indiferent dacă
este normală sau nu din punct de vedere anatomo- fiziologic.

Culpa medicului

18
C. Filişanu, Coautorul în cazul infracţiunilor din culpă, în S.C.J., nr.1 , 1989, p.61.

11
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

În prezent asistăm la o extindere a noţiunii de responsabilitate medicală care reclamă

un plus de rigoare şi de claritate în definirea culpei penale şi a domeniului ei de aplicare.
Medicul intervine când sănătatea unei persoane se află în pericol şi are ca scop
înlăturarea sau limitarea acelui pericol.
Medicul are obligaţia de a face tot ce-i stă în putinţă pentru salvarea unui bolnav sau
pentru întreţinerea sănătăţii lui. Dacă este depăşit de caz, trebuie să apeleze la un alt specialist
cu experienţă, şi nu să se angajeze într-o intervenţie pe care nu o stăpâneşte suficient de bine.
Astfel medicul fără experienţă care procedează la extragerea fătului, dând dovadă de
nepricepere şi cauzând moartea mamei şi a copilului, săvârşeşte infracţiunea de ucidere din
culpă.
Chiar şi organizarea greşită sau dispoziţii greşit date pot să atragă răspunderea pentru
ucidere din culpă.
Din perspectiva laturii obiective, conduita medicală culpabilă poate fi, concret,
comisivă sau omisivă și poate fi clasificată în:
 culpă medicală propriu-zisă (erori de diagnostic, erori în controlul realizării actului
medical, uitarea unor obiecte în corpul pacienților, prescrierea unui tratament eronat,
lipsa unor indicații terapeutice, nerespectarea unor reguli de igienă etc.);
 încălcarea obligației de informare;
 erori organizatorice (lipsa de coordonare a echipei medicale, erori de comunicare între
membrii echipei medicale, delegarea unor atribuții în mod eronat, neorganizarea
activității de supraveghere specială a pacientului atunci când starea acestuia o cere,
folosirea de personal necalificat, folosirea de medici extenuați sau epuizați, folosirea
de echipamente defecte sau de instrumentar impropriu actului medical).

În sens general, o conduită medicală este considerată culpabilă atunci când, într-un caz
concret, medicul nu a avut conduita pe care știința medicală ar fi așteptat-o de la el.
Din acest motiv, știința medicală a stabilit anumite standarde medicale pe care orice medic
trebuie să le respecte în îndeplinirea actului medical. La aceste standarde medicale se
raportează existența sau nu a unei conduite culpabile. Dacă aceste standarde au fost
respectate, chiar dacă se produce decesul pacientului, medicul nu va putea răspunde penal.

12
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Aceste standarde prezintă o dimensiune științifică, respectiv cunoștințele teoretice cu

privire la acel tratament, dar și o dimensiune practică, respectiv experiența practică a
medicului de a aplica acel tratament. Din acest motiv, medicul trebuie să cunoască din punct
de vedere teoretic o procedură medicală, însă i se cere și experiența practică în aplicarea ei.

Descoperirea unui nou tratament nu obligă medicul să-l aplice imediat dacă nu are și
experiența practică în acest sens, tocmai pentru că un standard nu poate fi impus medicului
care nu are și experiența practică, pe lângă cunoștințele teoretice.

Standardele medicale se analizează diferențiat și în concret. Astfel, dacă o eroare de

diagnostic nu se constituie ca o conduită culpabilă a unui generalist, ea poate genera însă o
răspundere penală dacă eroarea o face un medic specialist, tocmai pentru că standardele
medicale sunt diferențiate. Standardele medicale se raportează și la situația concretă a
medicului. Astfel, este posibil ca o eroare de diagnostic pe care o face un medic specialist care
lucrează într-un spital în timp de război să nu constituie o conduită culpabilă, spre deosebire
de cazul în care același medic lucrează într-o clinică în condiții normale.

Doctrină și practică judiciară - uciderea din culpă

1. Există infracțiunea de ucidere din culpă când inculpatul, fugărind victima pentru a o lovi
și arunând cu pietre în ușa casei sale unde s-a refugiat, și știind că victima suferă de
afecțiuni grave cardiace, ar putea face un infarct miocardic, survenind decesul19.
2. Nu există ucidere din culpă ci omor dacă inculpatul, prin lovituri repetate a determinat
partea vătămată să iasă din imobil și să se deplaseze pe un spațiu îngust pe lânga fereastra
de la casa scării, context în care victima s-a dezechilibrat, a cazut și a decedat; în acest caz
inculpatul a prevăzut moartea victimei, fiind în prezența infracțiunii de omor17.
3. Constituie infracțiune de ucidere din culpă în forma agravantă prevăzută de alin. 2,
situația încălcării prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, nerespectarea
regimului de viteza, nesemnalizarea schimbării direcției de mers, fapta conducătorului
unui tractor de a permite victimei să călătorească pe una din părțile laterale ale tractorului,
căzând sub roțile acestuia și decedând17 .

19
Gheorghe Muscalu, Note de Curs, Drept Medical 2019-2020.

13
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

4. Fapta medicului care, ca urmare a punerii unui diagnostic greșit, și nu a luat măsuri
prompte pentru evitarea unei septicemii, urmare unei plagi penetrante în abdomen, se
reține că a contribuit, alături de fapta autorului, la deces, din culpă 17.
5. Medicul M.M. care își desfășura activitatea la Penitenciarul Spital Colibași, în perioada
septembrie – octombrie 2005 a consultat pacientul V.A. internat în acest spital, stabilind
diagnosticul „gastroduodenită cronică și suspect hepatită cronică”. Deoarece starea
pacientului s-a agravat, pacientul a fost transferat la Penitenciarul Spital București și, după
aceea, la Penitenciarul Spital Rahova, pentru efectuarea de investigații amănunțite. Aici
pacientului i s-a stabilit diagnosticul de „peritonită generalizată neglijată prin apendicită
acută perforată”. A fost operat de urgență, însă în pofida tratamentului corespunzător
aplicat, pacientul a decedat. Actele medico – legale întocmite în cauză au stabilit că
decesul pacientului s-a datorat culpei medicale a medicului curant M.M. din Penitenciarul
Spital Colibași, care nu a stabilit un diagnostic corect și nu a aplicat tratamentul
corespunzător. Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, prin rechizitoriul din 02 XI 2011,
a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.M.
pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin.
(2) C.pen. Judecătoria Pitești, prin sentința penală nr. 4411/27.09.2013, a condamnat pe
medicului M.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare și 5 ani interzicerea
dreptului de a exercita profesia de medic 20 .

Speță - ucidere din culpă 21 22

La data de 19.12.2011, a fost înregistrat la Judecătoria Pitești rechizitoriul nr.

3749/P/2006 al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Prin actul de sesizare al instanței a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul
M. G. M., pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2 CP.

20
Revista Pro Legea, disponibilă la adresa: http://revistaprolege.ro/consideratii-juridico-penale-privind-
raspunderea-personalului-medical-caz-de-malpraxis/ (accesat la data de 10.01.2020).
21
Gheorghe Muscalu, Note de Curs, Drept Medical, 2019-2020.
22
Judecătoria Pitești, sentință penală nr. 4411/2013, disponibilă la adresa
http://rolii.ro/hotarari/58a0cad2e490091c0f000e12 ( accesat la data de 11.01.2020).

14
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Învinuirea constă în faptul că inculpatul în perioada 23.09- 12.10.2005 în calitate de

medic curant la Penitenciarului Colibași a stabilit în mod eronat un diagnostic și a acordat
îngrijiri medicale necorespunzătoare, care au dus la decesul persoanei private de libertate
V.A. .

Prin încheierea din data de 25.09.2013 a fost disjunsă acțiunea civilă a prezentei cauze
formându-se dosar separat.

În prezenta cauză până la momentul pronunțării nu au putut fi identificați succesorii

defunctului parte vătămată în vederea introducerii în cauză și pronunțării în mod obligatoriu
asupra laturii civile de vreme ce se presupune din înscrisurile depuse la dosar că aceștia sunt
minori.

Pentru soluționarea laturii penale a cauzei instanța a administrat următoarele mijloace

de probă:

 declarația inculpatului;
 raport medico-legal de necropsie;
 înscrisuri medicale;
 raportul Institutului Național de Medicină, Legală, Comisia de Avizare și Control, care
avizează raportul de Nouă expertiză medico legală nr.A.xxxxxx/2006;
 raport de Nouă Expertiză medico- legală, din care reies e că moartea numitului V.A s-
a datorat unei stări septice prelungite consecință unei apenticite acute perforate,
complicată cu peritonită.

Consecința aceasta s-a datorat conduitei medico diagnosticală și terapeutică ce a fost

aplicată greșit la Spitalul Colibași de medicul curant.

Situația de fapt ( în baza probelor administrate)

La data de 20.10.2005 în Spitalul Penitenciar Rahova a decedat în mod subit

condamnatul  V. A. .

În urma cercetărilor medicale și administrative efectuate în cauză s-a stabilit faptul că

defunctul V. A. , a fost internat  anterior acelei perioade de timp în Spitalul Penitenciar
Colibași, în perioada 23.09.12.10.2005 .

15
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Acesta a fost transferat de la PNT A. în scopul efectuării unor investigații medicale la

Spitalul Penitenciar Colibași.

Prin adresa nr. M 6840/29. 02.2006,  reprezentanți legali ai Spitalului Peniteciar

Colibași  au comunicat faptul că defunctul V. A. a fost tratat medical în perioada mai sus
amintită de dr. M.M. .

Acesta i-a stabilit diagnosticul de „gastroduodenită cronică și suspect hepatită

cronică”.

Acest lucru l-a făcut în calitatea sa de medic primar boli interne, personal angajat al
Spitalului Penitenciar Colibași și medic curant al acestui deținut.

La data de 12.10.2005 defunctul V.A. a fost transferat în stare gravă la Spitalul

Penitenciar București - Secția Psihiatrie, urmare a trimiterii efectuată de medicul specialist
psihiatru de la Spitalul Penitenciar Colibași care a stabilit ca diagnostic de trimitere aceeași
gastroduodenită cronică, hepatită cronică, tulburare de personalitate organică, pe fond
toxico-etilică.

Defunctul a ajuns la Spitalul Penitenciar București în stare de comă gradul II/III, iar
medicii acestui spital au stabilit de îndată transferul acestuia la Spitalul Penitenciar Rahova.
Acolo au fost efectuate investigații amănunțite.

La Spitalul Penitenciar Rahova s-a stabilit astfel diagnosticul de peritonită

generalizată neglijată prin apendicită acută perforată.

Bolnavul a fost operat de urgență, însă cu toate că i-a  fost aplicat un tratament
medicamentos corespunzător, decesul acestuia a survenit în data de 20.10.2005.

Raportul de necropsie nr.A3/1688/2005 arată că moartea numitului V. A. a fost

violentă datorată neaplicării tratamentului medical de specialitate în timp util, iar decesul a
survenit ca urmare a culpei medicale a medicului curant din cadrul Spitalului Penitenciar
Colibași, respectiv a inculpatului.

Inculpatul nu a stabilit la timp diagnosticul care dacă ar fi fost stabilit ar fi înlăturat  cu

mare probabilitate a decesul.

Diagnosticarea corectă  a defunctului era realizabilă dată fiind perioada de cca, 20 de

zile pe care inculpatul în calitate de medic curant a avut-o la dispoziție pentru a–l examina și
trata.

16
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Noua expertiză medico-legală arată pe lângă acestea și faptul că, conduita profesională
a inculpatului a fost neadecvată și incompetentă.

Prin stabilirea incorectă a diagnosticului și prin prelungirea  timpului de spitalizare s-

au anulat practic șansele de supraviețuire ale defunctului.

Între deces și greșita aplicare a diagnosticului există raport direct de cauzalitate.

Aceeași expertiză arată că tratamentul aplicat de Spitalul Penitenciar Rahova a fost

corect indicat și aplicat, însă evoluția nefavorabilă și decesul datorându-se stării septice 
avansate ce rezultă din diagnosticarea greșită  și în timp util  a penticitei acute.

Comisia Superioară de Medicină Legal prin avizul dat a stabilit că defunctului V.A. i-a
fost aplicat inițial de către inculpat un tratament neadecvat.

Urmare a acestui tratament starea acestui deținut a evoluat spre deces în urma
nerecunoașterii la timp a unei patologii infecțioase grave.

Inculpatul nu a recunoscut în niciun moment culpa sa medicală, apreciind inclusiv în

declarația dată instanței faptul că defunctul suferea printre altele și de diabet și că de aici
rezultă confuzia creată în dauna sa de către medicii legiști.

Acesta nu a recunoscut faptul că defunctul ar fi avut apendicită acută care ar fi

degenerat datorită  negljenței sale în peritonită generalizată.

Acesta consideră că devreme ce nu mai există în materialitatea lui apendicul recoltat

de la victimă , nu a existat nici afecțiunea în sine, or această stare de fapt a fost constatată prin
deschiderea victimei în cadrul operației când însăși acesta era în viață, ca urmare a efectuării 
operației de la Spitalul Penitenciar Rahova.

Această constatare medicală a fost ulterior fundamentată medico-legal prin două

expertize medico-legale și două avize  ale comisiilor de avizate și  control ale INML.

Negarea evidenței faptice  de către inculpat reținută prin actele medico legale și
medicale nu înlătură culpa medicală a acestuia .

Activitatea  medicală a inculpatului este catalogată ca fiind neadecvată și

incompetentă.

Rezultă așadar, că inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea
să-l prevadă.

17
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

În aceste condiții de vinovăție inculpatul a comis infracțiunea de ucidere din culpă ,

în sensul că acesta ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere
pentru exercițiul unei profesii, aceea de medic în cadrul Spitalului Penitenciar Colibași a
comis uciderea din culpă a deținutului V. A. .

Constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă
prevăzute de art.178 alin.2 Cod Penal.

În aceste condiții instanța va condamna pe inculpatul M.M (medic Spital Colibași)

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin 2 Cod de Procedură Penală, la
pedeapsa închisorii de 3 ani și 5 ani interzicerea dreptului de a exercita profesia de medic
potrivit art. 64 lit. c și urm Cod Penal.

Pentru proporționarea pedepsei instanța a ținut cont de gradul de pericol  social al

infracțiuni și de împrejurările în care au fost comise faptele care au fost enunțate mai sus.

Culpa medicală a inculpatului trebuie privită în contextul condițiilor precare de

deținere în care a avut loc deținerea victimei în cadrul Spitalului Penitenciar Colibași.

În declarația sa inculpatul a precizat că este posibil  ca să fi pus diagnosticul greșit și

pentru că probele de sânge ale analizelor medicale erau contaminate și modificate în mod
frecvent de  personalul medical al spitalului.

Această ipoteză însă nu a fost dovedită niciodată.

Instanța de asemenea constată faptul că inculpatul anterior comiterii infracțiunii a avut

o bună conduită în societate și s-a prezentat în fața organelor judiciare.

În ceea ce  privește individualizarea regimului de executare a pedepselor, instanța

consideră în raport de mărimea pedepsei și de pedeapsa complementară  aplicată precum și de
faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că acesta, își poarte forma  o
atitudine corectă față de muncă,  față de ordinea de drept și față de normelor de conviețuire
socială și fără ca să execute pedeapsa în regim de detenție, sens în care  va suspenda
condiționat  executarea pedepsei în condițiile art. 81 Cod Penal.

Va fixa termen de încercare de 4 ani. Va atrage atenția asupra dispoziției art. 83 Cod
Penal văzând și art. 359 Cod Procedură Penală.

Va obliga pe inculpatul M. M. în baza art. 192 Cod Procedură Penală la plata sumei de
300 lei  cu titlu de cheltuieli judiciare  avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi
plătit din fondurile Ministerului Justiției. 
18
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

Pronunțată în ședința publică de la 27 Septembrie 2013 .

Bibliografie

1. Constituția Romaniei modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei

României nr. 429/2003
2. Legea 286/2009 Noul cod penal, cu modificările și completările ulterioare
3. Legea 95/2006 republicată privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și
completările ulterioare
4. Gheorghe Muscalu, Note de Curs, Drept Medical, 2019-2020
5. Iosif Urs, Note de Curs, Drept Medical, 2019-2020

19
 Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Drept - Master Drept Medical
Disciplina ''Răspundere penală și infracțiuni specifice dreptului medical''

6. Judecătoria Pitești, sentință penală nr. 4411/2013

7. V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III, Editura
Academiei, Bucureşti, 1971
8. T. Toader (coord.), Noul Cod Penal, Comentarii pe articole, Editura Hamangiu,
București 2014

20