UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE

„GEORGE EMIL PALADE” DIN TÂRGU MUREȘ

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT

Programul de studii universitare de masterat:

INSTITUȚII JUDICIARE ȘI PROFESII LIBERALE

RĂSPUNDEREA CIVILĂ PENTRU MALPRAXIS PROFESIONAL.

RĂSPUNDEREA CIVILĂ A MEDICULUI

STUDENT:

PATAKI ARANKA-TIMEA

TÂRGU MUREȘ

2022
 CUPRINS
INTRODUCERE............................................................................................................3
1. REGLEMENTARE....................................................................................................3
2. NATURA JURIDICĂ A RĂSPUNDERII................................................................3
3. CONDIȚIILE ESENȚIALE ALE RĂSPUNDERII CIVILE MEDICALE..........3
4.PRINCIPLALELE OBLIGAȚII PROFESIONALE ALE PERSONALULUI
MEDICAL.......................................................................................................................3
5. JURISPRUDENȚĂ.....................................................................................................3
CONCLUZII...................................................................................................................3
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................3
 INTRODUCERE

Această lucrare își propune o analiză cât mai amplă și dezvoltată a răspunderii civile
pentru malpraxis, punând accent pe malpraxisul medical.
Pe parcursul acestuia vom aborda aspecte în legătură cu acesta, cum ar fi de exemplu
reglementarea în acest domeniu, natura juridică a răspunderii, principalele drepturi și obligații
prevăzute de lege în privința debitorului dar și a creditorului raportului juridic, respectiv
condițiile care trebuie să fie întrunite pentru a putea fi angajată răspunderea.
La final vom analiza și o situație relevantă din jurisprudență care reflectă în mod
considerabil caracterul reparatoriu al tragerii la răspundere pentru malpraxis.

1. REGLEMENTARE

Răspunderea civilă a personalului medical își are sediul în Titlul XV, art. 642-648 din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. 1 Dispozițiile actului normativ
anterior menționat sunt grupate în două capitole, primul capitol cuprinzând prevederi cu
privire la răspunderea civilă a personalului medical, iar cel de al doilea capitol prezentând
răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură,
dispozitive medicale și medicamente. Acestea se completează cu prevederile Codului civil și
a legislației conexe la care se fac trimiteri, cum ar fi de exemplu Legea nr. 46/2003 privind
drepturile pacientului (M. Of. nr. 51 din 29 ianuarie 2003), etc.
Prezenta lucrare își propune să analizeze doar prevederile care stau la baza răspunderii
civile a personalului medical pentru malpraxisul medical, dispozițiile speciale aplicabile în
această materie fiind art. 642-643 din L. nr. 95/2006.

2. NATURA JURIDICĂ A RĂSPUNDERII

Atunci când discutăm despre răspunderea civilă a personalului medical, trebuie să

identificăm în mod clar care sunt acele persoane care îl alcătuiesc. Conform art. 642 alin. (1)
lit. a) din L. nr. 95/2006, personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul,
asistentul medical și moașa care acordă servicii medicale. Această răspundere, în cazul
îndeplinirii tuturor condițiilor necesare, poate fi una solidară cu unitatea sanitară care

1
Publicată în M. Of. nr. 372 din 28 aprilie 2006, modificată, rectificată și completată succesiv prin
numeroase acte normative ulterioare.
furnizează serviciile medicale, în acest caz, aplicându-se prevederile Codului civil privind
răspunderea comitentului pentru faptele ilicite și prejudiciabile ale prepușilor.
În privința calificării răspunderii juridice civile pentru malpraxisul profesional, de-a
lungul timpului, au existat mai multe teorii și opinii, „în relație directă cu opiniile referitoare
la natura raportului juridic dintre pacient și medic și, în unele situații, între pacient și unitățile
furnizoare de servicii medicale, unde medicul își desfășoară activitatea profesională.”2
În urma unor studii recente se respinge percepția conform căreia răspunderea civilă
medicală ar fi una contractuală, având în vedere că „alegerea medicului de către pacient și
exprimarea consimțământului său informat în legătură cu serviciul medical ce urmează să fie
prestat este doar un act individual de acceptare a deciziei medicale în cunoștință de cauză.
Prin urmare, obligațiile medicului nu sunt obligații contractuale, ci obligații legale prevăzute
expres și imperativ de legile în vigoare.”3
Astfel, într-o opinie pe care o împărtășim, „răspunderea civilă medicală nu este nici
delictuală și nici contractuală; în această viziune, este o răspundere profesională specifică
personalului medical, care intervine pentru prejudiciile cauzate printr-o eroare profesională
sau de neîndeplinire a unor obligații stabilite de lege prin norme imperative, cum sunt:
obligația de îngrijire a pacientului, obligația de informare, obligația de securitate etc.”4
Vorbim, prin urmare, despre o formă de răspundere specială, mixtă, care se situează,
pentru motivele prezentate anterior, între cele două forme distincte ale răspunderii civile, cea
delictuală și cea contractuală și poartă denumirea de răspundere civilă medicală.

3. CONDIȚIILE ESENȚIALE ALE RĂSPUNDERII CIVILE MEDICALE

Medicul, de regulă, în cursul activității desfășurate trebuie să îndeplinească o obligație

de mijloace. Pornind de la acest aspect, putem afirma că angajarea răspunderii acestuia este
posibil doar dacă sunt îndeplinite condițiile necesare prevăzute de lege, pacientul fiind cel
care va trebui să dovedească neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor cu vinovăție a
acestuia.

2
L. Pop, Curs de drept civil. Obligațiile, în Pop, Popa, Vidu, Ed. Universul Juridic, București, 2015,
p. 400.
3
L. Pop, Curs de drept civil. Obligațiile, în Pop, Popa, Vidu, Ed. Universul Juridic, București, 2015,
p. 401.
4
L. Pop, Curs de drept civil. Obligațiile, în Pop, Popa, Vidu, Ed. Universul Juridic, București, 2015,
p. 401 apud L. R. Boilă, Răspunderea profesioniștilor în domeniul medical – o nouă ipoteză de
răspundere civilă, în PR nr. 7/2009, pp. 53-70; idem, Discuții privitoare la natura juridică a
răspunderii civile a medicului față de pacientul său, în Dreptul nr. 2/2011, pp. 81-118.
 Una dintre condiții reprezintă fapta de malpraxis care conform art. 653 alin. (1) lit. b)
din Legea nr. 95/2006 constă în „eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical
sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea
civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și
farmaceutice” Eroarea poate fi și una săvârșită prin omisiune, dar trebuie să fie personală.
Mai mult decât atât, ea poate proveni inclusiv din necunoașterea dispozițiilor Codului
deontologic.
,,Fapta culpabilă trebuie să fie precis individualizată de judecătorul sesizat cu
angajarea răspunderii medicului. Acesta nu se poate limita la o simplă deducere a faptei prin
raportare la anormalitatea unei daune și gravitatea sa. Judecătorul fondului va fi nevoit să
analizeze în termeni concreți dacă prejudiciul este rezultatul direct al unei fapte culpabile
caracteristice profesionistului.”5
O altă condiție care trebuie să fie întrunită este vinovăția. Medicul trebuie să fi comis
eroarea cu vinovăție, indiferent de forma acesteia – culpă gravă sau imprudență. Este totuși
extrem de greu de dovedit acest lucru, deoarece potrivit prevederilor art. 653 alin. (2) din
Legea nr. 95/2006 aceasta se caracterizează prin nerespectarea regulilor ce țin de exercitarea
profesiei de medic. Dacă i se impută, chiar și simpla neglijență a medicului poate să îi
cauzeze răspunderea. Este important de menționat faptul că medicul va răspunde și pentru
prepușii săi, în baza regulilor de drept comun.
A treia condiție necesară pentru angajarea răspunderii medicului este legătura de
cauzalitate. Aceasta este stabilită de către instanța de judecată în urma analizării expertizei
efectuate în cauză de către expertul desemnat. „Angajarea răspunderii medicului presupune
identificarea mecanismelor fiziopatologice care au permis existența unei defecțiuni tehnice
sau întreprinderea eronată a unui act medical, respectând secvențele cronologice. Pentru
aprecierea coordonatelor răspunderii medicului într-un anumit caz, expertul trebuie să
stabilească cum s-a ajuns de la fapta inițială la consecințele reclamate, având în vedere trei
puncte esențiale: cunoașterea exactă a faptei ilicite, o analiză riguroasă a consecințelor,
eliminarea posibilității ca prejudiciul să fi fost pricinuit din cauza unei alte proceduri
medicale sau a unui eveniment traumatic anterior.”6
Ultima condiție ce trebuie îndeplinită este cea a producerii unui prejudiciu sigur în
urma faptei comise cu vinovăție. Cel mai frecvent se invocă pierderea unei șanse în sensul că
5
L. B. Luntraru, Răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional, Editura Universul Juridic,
București, 2018, p. 176.
6
L. B. Luntraru, Răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional, Editura Universul Juridic,
București, 2018, p. 179.
dacă pacientul era tratat corespunzător și îngrijit, se putea însănătoși. „Astfel, spre exemplu,
în cazul victimei unui accident medical, care a pierdut o șansă din cauza neîndeplinirii
corespunzătoare a obligației de informare cu privire la riscurile unei intervenții chirurgicale,
prejudiciul se va determina în funcție de starea acesteia și de consecințele efectiv suportate.”7
Totuși, există și cauze exoneratoare de răspundere în acest domeniu, cum ar fi de
exemplu forța majoră, fapta unui terț sau a victimei, aferente dreptului comun, caz în care
există șanse ca practicianul să răspundă doar parțial sau chiar deloc.

4. PRINCIPALELE OBLIGAȚII PROFESIONALE ALE PERSONALULUI

MEDICAL

Conform art. 666 din Legea privind reforma în domeniul sănătății, obligația
fundamentală a medicului constă în acordarea de îngrijiri medicale în conformitate cu
normele științifice în vigoare la acel moment. Prezintă foarte mare importanță în această
privință, principiul precauției. Astfel, de exemplu, un medic care folosește o tehnică
experimentală, nu acționează conform normelor științifice. „În materia medicinei regula de
aur este libertatea prescrierii îngrijirilor medicale, existând, bineînțeles, anumite limite
stabilite în mod rezonabil. (...) Medicul are datoria să adapteze tratamentul patologiei speciale
a pacientului și vârstei acestuia, putând utiliza chiar și metode vechi de tratament care
prezintă avantaje în situația concretă sau ale căror inconveniente au fost suprimate de
progresul din domeniu. Asistarea pacientului de către medic trebuie să fie personală și
oarecum continuă, aceasta fiind o obligație profesională esențială. Astfel, delegarea acestei
obligații de către medic unor colaboratori sau personalului auxiliar nu constituie o cauză
exoneratoare de răspundere.”8 Totuși la aprecierea malpraxisului trebuie să se țină cont de
specializarea și gradul de calificare a medicului, diligența depusă în îngrijirea pacientului și
atenuarea suferințelor acestuia, el putând chiar renunța la administrarea unor tratamente ce nu
își vor mai face efectul sau la menținerea pacientului în viață în mod artificial atunci când
este cert că nu mai există șanse de recuperare.
Diagnosticarea poate duce la răspunderea pentru malpraxis dacă eroarea de diagnostic
este una majoră, practicianul insistă în menținerea unui diagnostic eronat, chiar dacă există
semnale ce indică necesitatea revizuirii, medicul omite să se informeze cu privire la
7
L. B. Luntraru, Răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional, Editura Universul Juridic,
București, 2018, p. 179.
8
L. B. Luntraru, Răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional, Editura Universul Juridic,
București, 2018, pp. 181-182.
antecedentele pacientului, de exemplu, și omite să o facă, în cauză se impune un fapt
obiectiv și medicul nu îl ia în calcul atunci când stabilește diagnosticul sau în cazul în care
eroarea ar fi putut fi evitată dacă s-ar fi efectuat anumite investigații.
Dacă medicul nu efectuează examinările și testele prealabile complementare sau de
control, în afara unei situații de urgență, va răspunde pentru malpraxis la fel ca și medicul
care efectuează prea multe examinări, care, nu erau imperios necesare.
Este important și apelul la specialiști, iar cu excepția unor situații urgente care nu
permit acest lucru, medicul are obligația de a se sfătui cu colegii lui specialiști. Trebuie
precizat faptul că aprecierea culpei în cazul malpraxisului medicului specialist este una mai
severă, riguroasă.
Obligația de informare este una dintre cele mai importante obligații care cad în
sarcina medicului. ,,Profesionistul trebuie să își informeze pacientul în mod detaliat cu privire
la diferitele investigații, tratamente sau acțiuni preventive, referitor la utilitatea acestora,
eventualul lor caracter urgent, consecințele și riscurile frecvente sau grave previzibile în mod
normal, precum și cu privire la alte soluții posibile sau la urmările cunoscute în cazul unui
refuz. Informația furnizată trebuie să fie cât mai onestă, clară, în concordanță cu starea
persoanei examinate, a investigațiilor și îngrijirilor ce i se propun.” 9 Prin urmare, nu este de
ajuns, ca pacientul să semneze consimțământul informat, sau cel puțin o astfel de semnare nu
echivalează cu îndeplinirea obligației de informare. Mai mult decât atât, în ipoteza
intervenirii unui litigiu în acest sens, sarcina dovedirii îndeplinirii în mod corespunzător a
acesteia îi revine medicului sau unității medicale în care medicul activează. Pacientul în acest
sens poate cere prejudicii morale pentru nepregătirea corespunzătoare psihologică care pot fi
cumulate cu prejudiciile acordate pentru pierderea unei șanse de a evita dauna rezultând din
realizarea actului medical.
În privința obligației de securitate, menționăm că „profesionistul trebuie să acționeze
cu prudență și precauție, folosind toată priceperea, măiestria și experiența sa, cu eliminarea
riscurilor inutile. Această apreciere trebuie raportată la implicarea factorului aleatoriu în
activitatea medicală, care este susceptibil de agravarea stării de sănătate a bolnavului sau de a
conduce chiar la decesul acestuia. Avem în vedere o asumare în mod exclusiv a riscurilor
controlate, pe deplin justificate, legitime și utile, corespunzătoare specializării medicale. În
măsura în care se demonstrează incompetența, neștiința, nepriceperea, neglijența, ușurința sau
imprudența medicului, prin ignorarea acestor riscuri unanim cunoscute la nivelul actual al

9
L. B. Luntraru, Răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional, Editura Universul Juridic,
București, 2018, pp. 184.
cercetării științifice, este firesc să considerăm că a fost încălcată o obligație de rezultat
privind securitatea față de acesta. Răspunderea medicului va fi antrenată pe ideea riscului
desfășurării activității profesionale în societate.10
În legătură cu obligația de confidențialitate și accesul la dosarul medical, subliniem
faptul că dreptul la viață privată și la confidențialitatea elementelor ce țin de aceasta este
consacrat atât de Constituția României în art. 30 alin. (6) și alin.(8), precum și în Convenția
europeană a drepturilor omului în art. 8. și jurisprudența aferentă. În acest sens, medicul va
avea o obligație de confidențialitate, fiind stabilită la nivel principial prin Jurământul lui
Hipocrate.
Conform art. 653 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil și
pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind
confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale.
Unitățile sanitare prestatoare de servicii medicale, public sau private, răspund pentru
prejudiciile cauzate pacienților, generate de nerespectare reglementărilor interne. Potrivit art.
40, păstrarea confidențialității asupra informațiilor referitoare la pacienți este obligatorie
pentru toți salariații unității medicale care, prin activitatea ce o desfășoară, au acces la acestea
în mod direct sau indirect. Medicul, deci este obligat să respecte confidențialitatea
informațiilor primite de la pacienți, cum ar fi de exemplu, informații referitoare la
antecedentele medicale, alergiile acestuia, etc. De asemenea, dosarul medical al pacientului
este confidențial, putând fi dezvăluit doar dacă există un interes legitim, autorităților sau
instanței, iar în caz de deces, membrilor familiei.
În literatura de specialitate s-a conturat o definiție a obligației de confidențialitate,
conform căreia este „acea obligație, accesorie celei de îngrijire și asistență medicală a
pacientului, care constă în păstrarea secretului privind informațiile referitoare la starea de
sănătate, obținute pe durata supravegherii lui și nedivulgarea lor decât în cazuri excepționale,
expres prevăzute de lege.”11
În acest sens vorbim despre o răspundere obiectivă, pentru obligații de rezultat, pe
ideea riscului privind desfășurarea profesiei în societate, răspunderea fiind înlăturată numai în
caz de forță majoră sau culpa victimei sau a pacientului.
5. JURISPRUDENȚĂ

10
L. R. Boilă, Răspunderea civilă delictuală subiectivă, Ed. C.H. Beck, București, 2009, pp. 186-
187.
11
L. B. Luntraru, Răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional, Editura Universul Juridic,
București, 2018, pp. 184.
 În cursul cercetării acestei tematici, am întâlnit o cauză în jurisprudență care mi-a
stârnit foarte mult interesul, astfel încât am ales să o prezint în această lucrare.
În dosarul nr. 453/312/2015 din 14.10.2016 inculpata Dinu Valentina nu și-a
îndeplinit obligațiile sale de medic în mod culpabil, din moment ce nu a efectuat operația de
cezariană lui U.E., deși aceasta timp de 4 zile a „rugat-o” pe inculpată să efectueze cezariana
pe motiv că nu mai simte nicio mișcare de la făt.
În momentul în care a fost rugată să efectueze cezariana, inculpata a afirmat că e ceva
normalsă nu simtă mișcări. Însă nu era așa, deoarece deja timp de 4 zile fătul suferea de
hipoxie severă, cauza fiind lipsa oxigenului la creier, datorată înfășurării cordonului ombilical
în jurul gâtului. Medicul nu și-a îndeplinit obligația legală de a verifica starea pacientei și a
fătului, mai ales în condițiile descrise și a refuzat efectuarea nașterii prin cezariană.
Până la urmă, nașterea a avut loc fără asistența medicului neonatolog. După naștere,
copilul nu a respirat și a fost resuscitat cu balonul de ventilație de anestezist. La 14 ore după
naștere acesta ajunge la terapia intensivă neonatală; deoarece prezenta pneumonie de
aspirație, insuficiență hepato - renală, sindrom neurologic – hemoragie cerebrală,
diagnosticul a fost epilepsie focală – simptomatică, sindrom bipiramidal, tulburare globală a
dezvoltării, encefalopatie hipoxic – ischemică neonatală.
Pentru aceste motive, inculpata a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală
din culpă, neglijență în serviciu, 2 infracțiuni de uz de fals, iar pe latură civilă, calitatea de
partea responsabilă civilmente: Spitalul Județean de Urgență Slobozia și asiguratorul SC
CARPATICA ASIG SA.
Prima instanță a dat o soluție de condamnare la 3 ani închisoare cu suspendare
(vătămare corporală din culpă, neglijență în serviciu, fals intelectual, 2x uz de fals) și la
pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic specialist
obstetrică – ginecologie timp de 5 ani. Pe latura civilă, inculpata a fost obligată solidar cu
Spitalul și asigurătorul la plata sumei de 500.000 de Euro: U.R. (vătămare corporală din
culpă) și către U.M. și U.E. (daune morale și materiale). În rest 182.884,70 lei + dobândă
legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data efectuării integrale a plății cu
titlu de daune materiale (U.M, U.E.). 1500 Euro lunar constând în daune materiale, prestație
periodică (U.R.). 62000 Euro cu titlu de daune materiale pentru asigurătorul de răspundere
civilă a inculpatei (GROUPAMA ASIGURĂRI).
În apel, instanța a admis apelul, a desființat parțial înscrisurile falsificate, respectiv
foaia de observație, biletul de ieșire din spital, ref la scorul Apgar 8 necorespunzător realității
a dat o soluție de condamnare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă: amendă
de 20.000 de lei, a fost înlăturată pedeapsa complementară și accesorie și a dat o soluție de
achitare pentru fals intelectual, uz de fals pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Instanța și a obligat inculpata în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata
sumei de 15000 de lei (plată parțială a cheltuielilor făcute de părțile civile), a obligat
inculpata în solidar cu spitalul la 500.000 cu titlu de daune morale și la 4000 de lei cheltuieli
de judecată avansate de stat, restul obligațiilor pe latura civilă rămânând același cu cele date
în primă instanță.
Așa cum am intuit deja la începutul lucrării, prin angajarea răspunderii pentru
malpraxis a medicului din cauză nu s-a urmărit doar tragerea la răspundere a acestuia pentru
faptele de comiterea cărora se face vinovat, ci mai degrabă, repararea prejudiciului suferit de
către pacient și în speță, de către părinți pentru a micșora într-o oarecare măsură impactul
suferit în urma faptei culpabile.
 CONCLUZII

În concluzie, putem afirma că răspunderea civilă pentru malpraxis este o formă

distinctă a răspunderii civile, care se află la granița dintre răspunderea civilă delictuală și
răspunderea civilă contractuală, fiind practic o formă de răspundere specifică, cea a
profesionistului.
În cadrul acestei forme de răspundere nu se pune accent doar la pedepsirea
profesionistului care se găsește vinovat, ci mai degrabă are un caracter reparatoriu, deoarece
se axează foarte mult pe repararea prejudiciului suferit de pacient.
Totuși este un domeniu delicat în care până la urmă se află în joc nu doar măiestria,
atenția și profesionalismul personalului medical, ci și viața, sănătatea și integritatea
pacientului care se supune actului medical care are loc.
 BIBLIOGRAFIE

Legislație

1. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

2. Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului

Cărți

1. L. Pop, Curs de drept civil. Obligațiile, în Pop, Popa, Vidu, Ed. Universul Juridic, București,
2015.
2. L. B. Luntraru, Răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional, Editura Universul Juridic,
București, 2018.
3. L. R. Boilă, Răspunderea civilă delictuală subiectivă, Ed. C.H. Beck, București, 2009.

Reviste de specialitate

1. L. R. Boilă, Răspunderea profesioniștilor în domeniul medical – o nouă ipoteză de răspundere

civilă, în PR nr. 7/2009.
2. L. R. Boilă, Discuții privitoare la natura juridică a răspunderii civile a medicului față de
pacientul său, în Dreptul nr. 2/2011.