UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

SPECIALIZAREA DREPT / ID

CENTRUL TERITORIAL SIBIU

DISCIPLINA

DREPT MEDICAL

TEMA

Malpraxisul medical

COORDONATOR: Student:

Prof. Univ. Dr. Călina Jugastru Adrian Constantin Teslovan

Anul III

1
 Notiuni generale privind malpraxisul medical

Din definitia data la art 642 din Legea nr. 95/2006 rezultă ca malpraxisul este
eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului
medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.
Prin personal medical se intelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul
medical si moasa care acorda servicii medicale.
Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale,
raspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie,
diagnostic sau tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta:
a) infectiilor nosocomiale( infectie dobandita de pacient in cursul spitalizarii pentru o
alta afectiune) cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi
controlata de catre institutie;
b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod abuziv,
fara a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase
si sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora,
dupa caz;
d) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante
medicamentoase si sanitare de la furnizori, fara asigurarea prevazuta de lege, precum si
subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare de
raspundere civila in domeniul medical.
Sănătatea omului este țelul suprem al actului medical, obligația medicului constând în a
apăra sănătatea fizică și mentală a omului, în a ușura suferințele, în a respecta viața și
demnitatea persoanei umane, fără discriminări în funcție de vârstă, sex, rasă, etnie, religie,
naționalitate, condiție socială, ideologie politică sau din orice alt motiv, în timp de pace,
precum și în timp de război1.
Personalul medical contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului,
consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei – dreptul la viata si dreptul la integritate fizica
si psihica. Exercitarea unei astfel de profesiuni se face respectand anumite normel
deontologice si juridice. Normele deontologice stabilesc minimum de morala specifica pentru
exercitarea acestei profesii, iar in masura in care incalcarea unora dintre aceste norme
pericliteaza valori aparate de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si norme juridice.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza
raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale,
sanitare si farmaceutice. Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de
reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 998 – 999
raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 – raspunderea
comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane)

1
A se vedea Codul de deontologie medicală din anul 2000, art.3

2
pentru faptele prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele
primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si norme de drept
penal, iar fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata
si raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea civila.

Cadrul legal
In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie
medicala din anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al
actului medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului,
in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in
functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau
din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie
medicala din anul 2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de
deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la
Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International
al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului,
poate atrage raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a
medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine
raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.
Tratarea unui bolnav în lipsa unui consult prealabil, intervenţia chirurgicală efectuată fără
avizul necesar al altui specialist constituie exemple greşite soldate cu prejudicii în practica
medicală2.

Conditiile raspunderii pentru malpraxis

Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita,
un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator,
vinovatie din partea personalului medical si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura
raspunderea juridica. Cele mai multe cazuri de malpraxis sunt comise cu forma de vinovatiei
a culpei, asta nu exclude insa ca fapta ilicita sa poata fi comisa si cu forma de vinovatie a
intentiei.
In doctrina se face distinctia intre culpa comisiva: manifestata in cadrul unei actiuni
inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie, culpa omisiva manifestata in cadrul
unei inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare, culpa „in eligendo” constand in
alegerea gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei personae necompetente si
culpa „in vigilando” constand in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.
Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatiei este foarte important a se face
distinctia intre fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greseala. Eroarea este determinata
de situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice
medic ar fi procedat in aceeasi maniera. Greseala presupune nerespectarea unor norme de
comportament profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi

2
Gheorghe Scripcaru, Terbancea Moise- Coordonatele deontologice ale actului medical. Editura Medicală.
Bucureşti 1989, pag 214

3
conditii, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si
a constiinciozitatii medicului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru
prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale
insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de
preventie, diagnostic sau tratament.
De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul informal si
obligativitatea acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi
depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil
personal, medicul cu competenta necesara.
Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca
toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de
vinovatie al fiecareia. alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura
raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este
raspunzator pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se
datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale,
efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de
investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in care
actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.
Conform dreptului medical englez3, elementul de bază în stabilirea neglijenței este
caracterul rezonabil al conduitei medicului, apreciat în funcție de împrejurările cauzei,
conduita rezonabilă nu este neglijentă, cea nerezonabilă este culpabilă.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de
furnizori de servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor
prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor
medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a
utilitatilor. In activitatea sa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici
riscuri, actionand cu mare prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la
Titlul XV si capitolul III – „Acordul pacientului informat”, care statueaza obligativitatea
obtinerii acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie,
diagnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu
privire la diagnosticul, natura si scopul tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului
propus, la alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul
bolii fara aplicarea tratamentului.
Un medic care este solicitat de pacientul său pentru a furniza un raport medical unei
terţe părţi, de exemplu unei companii de asigurări sau unui potenţial angajator, poate avea o
obligaţie de îngrijire a terţei părţi, obligaţie a cărei conţinut constă în îndatorirea medicului de
a proceda cu maximă diligenţă pentru ca terţul să nu sufere nici o pierdere economică4.

3
Jan Kennedy, Andrew Grubb, Principles of Medical Law, Oxford University Press, 1998, cap. ”Breach of
duty”, p. 335-340.
4
Aurel Teodor Moldoveanu, Tratat de drept medica., p. 372.

4
 Conform art. 656 din Legea nr. 95/2006 se are in vedere obligativitatea incheierii de
catre personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspunde civila profesionala
pentru prejudiciile cauzate pron acte medicale, aceasta polita de asigurare fiind o conditie
obligatorie la angajare. Asiguratorul ofera despagubiri pentru prejudiciile pe care asiguratorul
le-a cauzat si este obligat la a le acoperi cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale
persoanei prejudiciate de catre parsonalul medical culpabil.

Aspecte procedurale
Pentru stabilirea cazurilor de raspunde civila a personalului medical in baza art. 668
din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a municipiului
Bucuresti se constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de
malpraxis, ce trebuie sesizata de catre o persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre
mostenitorii sai, in caz de deses. Din lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se
desemneaza un expert sau un grup de experti, in caz de o mai mare complexitate, pentru a
efectua un raport asupra cazului. Acestia au obligatia cai in maxim 30 de zile sa inainteze un
raport comisiei, aceasta urmand ca in maxim 3 luni de la sesizare sa adopte o decizie asupra
cazului. Decizie prin care aceasta comisie stabileste daca este sau nu un caz de malpraxis in
cauza si comunica aceasta decizie in termen de 5 zile calendaristice tuturor persoanelor
implicate. Persoanele nemultumite de decizia data de comisie pot face contestatie in termen
de 15 zile de la dat comunicarii deciziei.
Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate
printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata, dupa
parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data
prejudiciului. Art. 673 din Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea Constitutionala de un grup
de 37 de senatori ca fiind neconstitutional, sustinanduse ca acest text de lege constavine
prevederilor art. 126 alin. 6 din Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor
administrative. Curtea Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de
neconstitutionalitate a Legii prin reforma in domeniul Sanatatii, motivand ca acest text de
lege nu reglementeaza compententa instantelor de drept comun si nici competenta instantelor
de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la
instantele de judecata. De asemenea, alin.2 din art. 673 din lege constituie o garantie legala a
liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a
reglementat o jurisdictie special administrativa, ci doar s-a infintat o comisie de monitorizare
si competanta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o activitate
jurisdictionala, ci doar una de control si expertiza profesionala.

5
BIBLIOGRAFIE :

1. Noul Cod Civil, Ediția a 2-a actualizată la 12.10.2011, Editura Hamangiu,

București.
2. Aurel Teodor Moldovan, Tratat de drept medical, Editura All Beck.
3. Gheorghe Scripcaru, Terbancea Moise, Coordonatele deontologice ale actului
medical, Editura Medicală, București, 1989.
4. Jan Kennedy, Andrew Grubb, Principles of Medical law, Oxford University
Press, 1998.
5. Mangu F.I, Malpraxisul medical. Răspunderea civilă medicală, Editura Wolters
Kluver București, 2010
6. Năsui G.A., Malpraxisul medical. Particularitățile răspunderii civile medicale.
Jurisprudență internă. Malpraxisul profesiilor liberale, Ediția a II-a, revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2016
7. Luntraru L.B., Răspunderea civilă pentru malpraxisul profesional, Editura
Universul Juridic, București, 2018
8. Călin R.M., Malpraxis. Răspunderea personalului medical și a furnizorului de
servicii medicale, Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2016.