Malpraxis-ul medical

Malpraxis-ul medical este un act sau omisiune de ctre un furnizor de ngrijirea sntii,
care se abate de la standardele acceptate de practic n comunitatea medicali care cauzeaz un
prejudiciu pentru pacient.

Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, defineste malpraxisul la articolul
642, ca eroarea profesionala savarsita in exercitarea actuluimedical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicandraspunderea civila a personalului medical
si a furnizorului de produse si serviciimedicale, sanitare si farmaceutice.

R aspunderea juridica pentru malpraxis

Personalul medical, prin exercitarea profesiunii sale nobile, contribuie la

respectareadrepturilor fundamentale ale omului, consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei
-dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica.Exercitarea profesiunii medicale implica
respectarea unor norme deontologice si juridice. Normele deontologice stabilesc minimum de
morala specifica pentru exercitareaacestei profesii, iar in masura in care incalcarea unora dintre
aceste norme pericliteazavalori aparate de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si norme
juridice.In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul dedeontologie
medicala din anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telulsuprem al actului
medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica simentala a omului, in a usura
suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoaneiumane, fara discriminari in functie de
varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate,conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt
motiv, in timp de pace, precum si intimp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005
respecta, in forma actuala,normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in
Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre
AsociatiaMondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.Incalcarea unei norme
deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a
medicului, insa in situatia in care conduitaculpabila a medicului are drept rezultat producerea
unei pagube pe seama pacientului,intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.Titlul
XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatiireglementeaza raspunderea civila a
personalului medical si a furnizorului de produse siservicii medicale, sanitare si farmaceutice.
Malpraxisul este definit in art. 642 al legii cafiind eroarea profesionala savarsita in exercitarea
actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand
raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale,
sanitare sifarmaceutice.Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de reparare
a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 1349 i 1391
raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1373 alin. 1 raspunderea
comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane)
pentru faptele prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile sidirectivele primite
de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate sinorme de drept penal, iar
fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, incauza este antrenata si raspunderea
penala a persoanei vinovate, alaturi de raspundereacivila.

1
 Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita,un
prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator,vinovatie din
partea subiectului actului ilicit si sa nu existe imprejurari sau cauze careinlatura raspunderea
juridica.Desi actele medicale defectuoase nu exclud faptele ilicite comise cu intentie, celemai
multe acte de malpraxis sunt comise din culpa, aceasta fiind de cele mai multe oriforma de
vinovatie cu care actioneaza personalul medical. Se face distinctie in doctrina

Daniela Alexandru il acuza pe medical Gheorghe Peltecu de malpraxis si cere safie tras la
raspundere. A depus si o plangere penala la Pachet pe numele acestuia.Medicul reclamat nu
comenteaza cazul, precizeaza doar ca lasa institutiile abilitatesa se pronunte.

Profesorul este considerat de colegii sai drept unul dintre cei mai bunispecialisti in
ginecologie, cu o experienta medicala de peste 25 de ani.

Pacienta vrea sa ceara in instanta daune morale de 600.000 de euro si daunemateriale de

7.000 de euro.

Plangere pacientei care a fost operata la Spitalul Filantropia a fost depusa in 12februarie
2010, la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, Bucuresti.De acolo, plangerea a fost
trimisa la sectia Politie pentru cercetari.

Pacienta care il acuza de malpraxis pe doctoral Gheorghe Peltecu spune ca va ceredaune,

pentru ca dupa cele patru interventii chirurgicale recuperarea a fost cumplita sicostisitoareSursa:

CONCLUZII

Malpraxisul este un subiect sensibil pentru profesionitii din lumea medical.Dei

majoritatea cadrelor medicale nu au fost niciodat acuzate de malpraxis, tot atiamedici se tem
de o posibil acuzaie de malpraxis.

Malpraxisul este o tem pentru care este nevoie s se fac mai nti distinciantre greeal i
eroare.

Greeala const n nerespectarea regulilor privind comportarea profesional a unui medic, n

situaia n care un alt medic cu aceeai pregtire profesional le respect. Eroarea este
considerat c intervine atunci cnd evoluiacomplicat a bolii sau simtomele atipice l fac pe
medic s reacioneze n acelai modindiferent de situaia n care se afl.

Malpraxisul are o definiie legal cuprins n legea nr. 95/2006 privind reforma nsectorul
sanitar.

Malpraxis este eroarea profesional svrit n exercitarea actuluimedical , sau medico-

farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicnd rspunderea civil a
personajului medical i a furnizorului de produse i serviciimedicale. n aceast definiie
malpraxisul presupune o eroare profesional, svrit nexercitarea atribuiilor de medic i
generatoare de prejudicii asupra pacientului.

2
 Malpraxisul, n multe cazuri, este rezultatul unei munci n echip. Rspunderea personal a
medicului (malpraxisul) poate s opereze numai n situaiile n care existcriterii clare care s
poat determina exact contribuia individual.

Malpraxisul nu este valabil n dou situaii.

Personalul medical nu esterspunztor pentru daunele i prejudiciile produse atunci cnd

acestea sunt cauzate decondiiile de lucru, de dotarea insuficient cu echipament de diagnostic i
tratament, ncazul infeciilor nosocomiale, a efectelor adverse, complicaiilor i riscurilor
acceptate,viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor i dispozitivelor medicale,
amedicamentelor i substanelor sanitare folosite. n aceste situaii, rspunderea va fi aspitalului,
pentru neasigurarea condiiilor necesare ale realizrii unui act medical decalitate.

Malpraxisul nu este valabil nici n cazul n care medicul acioneaz cu buncredin n situaii
de urgen cu respectarea competenei acordate.Legea 95/2006 stabilete o procedur prin care
sunt evideniate cazurile derspundere profesional pentru medici, farmaciti i alte persoane din
domeniul asisteneimedicale.O noutate n Romnia, n sensul c se constituie la nivelul fiecrui
jude i almunicipiului Bucureti, este realizarea comisiei de monitorizare i
competen profesional pentru cazurile de malpraxis. Aceast comisie de malpraxis are
ocuprindere larg, dispune de o list de experi care, n cazul n care este sesizat devictima unui
malpraxis, stabilete o expertiz ce cuprinde elementele necesare irspunde la ntrebarea dac a
fost sau nu malpraxis. Decizia comisiei de malpraxis secomunic tuturor persoanelor implicate,
inclusive asiguratorului, n termen de cinci zilecalendaristice. Dac asiguratorul nu este de acord
cu decizia comisiei de malpraxis, o poate contesta la instana judectoreasc competent.

Comisia de malpraxis are o intervenie specific unei comisii de expertizdeoarece decizia ei

poate fi contestat la instana de drept comun. n situaia n care sedecide realizarea unei
contestaii la decizia comisiei de malpraxis, se vor face i alteexpertize i se pot administra alte
probe pentru ca instana s decid dac a fost sau nu malpraxis i care sunt modalitile de
despgubire a persoanei afectate de malpraxis.

Malpraxisul este o noiune care trebuie cunoscut att de ctre medici ct i de pacieni.
Medicii trebuie s tie ce este malpraxisul, s-i anune imediat avocatul nsituaia n care sunt
ameninai cu o acuzaie demalpraxis i s poarte n buzunar asigurarea obligatorie de malpraxis.
Numai cu hotrrea ferm c sunt aprai mpotriva malpraxisului, medicii i vor putea
desfura profesia n linite.

Malpraxisul este tot mai vizat de pacieni, potrivit prof. Univ. Dr. Mircea Duu-Preedintele
Universitii Ecologice Bucureti. deoarece exist n prezent o predispoziiede a reclama practica
medical. Cu toate acestea, pacientul trebuie s contientizezefaptul c nu orice litigiu trebuie s
ajung n faa unei comisii de malpraxis i c ambele pri, pacientul i medicul acuzat de
malpraxis, pot ajunge la o nelegere, prinintermediul unui mediator, fr a mai bate la ua
Parchetului.

n ultima vreme auzim frecvent despre cazuri de malpraxis, cu reprouri din toate prile
pentru medici, chiar fr s se tie ce s-a ntmplat cu adevrat i care este procedura pentru
3
rezolvarea acestuia. ns, puini tiu ce nseamn malpraxisul i c exist metode facile pentru
soluionarea acestuia, precum medierea.

Chiar daca, conform legii exist obligaia pentru medici s ncheie asigurri de malpraxis,
puine companii de asigurri au despgubit victimele malpraxisului. Calea obinuit pentru
soluionarea malpraxisului este instana de judecat, cu procese care dureaz foarte mult, unde
totul este public i unde imaginea medicului este de multe ori afectat. Voi prezenta mai jos ce
nseamn malpraxisul, ce se ntmpl ntr-un caz de malpraxis i cum poate fi soluionat pe calea
medierii.

Malpraxisul sau rspunderea civil a personalului medical i a furnizorului de produse i

servicii medicale, sanitare i farmaceutice poate exista singular sau mpreun cu: a) rspunderea
juridic penal sau/i civil b) rspunderea disciplinar c) rspunderea administrativ.

Rspunderea penal deriv din constatarea unei infraciuni din culp (vtmare corporal,
neglijen n serviciu, omor din culp, nclcarea secretului profesional etc) i nu exist prevederi
legislative specifice profesiei medicale. Rspunderea disciplinar a medicului apare atunci cnd
au fost nclcate principiile etice i normele deontologice prevzute n codurile profesionale. Ea
poate s fie unic sau poate coexista cu rspunderea juridic i administrativ. nclcarea unei
norme deontologice, far a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage rspunderea
disciplinar a medicului, ns in situaia n care conduita culpabila a medicului are drept rezultat
producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine rspunderea civila delictual pentru
malpraxis.

Rspunderea civila delictual este generat de obligaia civil de reparare a prejudiciului

cauzat de o fapt ilicit. Codul civil reglementeaz la art. 1349 rspunderea civila delictuala
pentru fapta proprie i rspunderea persoanelor pentru faptele altor persoane. n cazul n care,
prin fapta ilicit, au fost nclcate si norme de drept penal, iar fapta ntrunete elementele
constitutive ale unei infractiuni, n cauz este antrenat i rspunderea penal a persoanei
vinovate, alturi de rspunderea civil. Rspunderea disciplinar este reglementat de
seciunea a 6-a din capitolul 3 de la Titlul XII, Titlul XIII i Titlul XIV din Legea 95/2006
privind reforma n domeniul sntii, cu modificrile i completrile ulterioare.
Malpraxisul este definit n art. 642 al Legii 95/2006 privind reforma n domeniul sntii, ca
fiind eroarea profesional svrit n exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicnd rspunderea civil a personalului medical
i a furnizorului de produse i servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.

n vederea stabilirii cazurilor de rspundere civila profesional pentru medici, farmacisti si

alte persoane din domeniul asistenei medicale, se constituie, potrivit prevederilor art. 668 din
Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei direcii publice judeene si a municipului Bucureti,
o Comisie de monitorizare i competen profesional pentru cazurile de malpraxis. Astfel,
n msura n care conduita medicului nu a produs un prejudiciu, se angajeaz rspunderea
disciplinar. Dac s-a produs prejudiciul, intervine i malpraxisul. Ca urmare a sesizrii
Comisiei de malpraxis de catre persoana pgubit printr-un act de malpraxis, ori de catre
motenitorii acesteia, n caz de deces, se desemneaz, prin tragere la sori, din lista judeean a
experilor medicali un expert ori un grup de experi, in funcie de complexitatea cazului,
nsrcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului. Experii au obligaia ntocmirii i naintrii
ctre comisie a acestui raport in termen de 30 de zile, comisia urmnd s adopte o decizie asupra
4
cazului, n maximum 3 luni de la data sesizrii. Comisia stabilete, prin decizie, dac n cauz a
fost sau nu o situaie de malpraxis. Decizia se comunic tuturor persoanelor implicate, inclusiv
asiguratorului, n termen de 5 zile calendaristice. Medierea cazurilor de malpraxis poate
interveni n orice moment pe parcursul procedurii de constatare a existenei acestuia.

Medierea cazurilor de malpraxis permite o important economie de timp si evitatea

stresului generat de un litigiu derulat in fata instantei de judecata, deoarece procesele dureaza un
timp relativ ndelungat. Prin mediere se ajunge, de regula, la o solutie n doar cteva ore. De
asemenea, un avantaj important al medierii cazurilor de malpraxis const n confidenialitatea
ntregului proces.

Cum este sanctionat legal malpraxisul?

In articolul 22 din Constitutia Romaniei se reglementeaza dreptul la viata si dreptul la

integritate fizica si psihica. Personalul medical, avand o profesie considerata nobila, contribuie la
respectarea acestor drepturi fundamentale ale omului dar si a unor norme deontologice si
juridice. Diferenta dintre ele este ca daca prin incalcarea unor norme deontologice se pericliteaza
valori aparate de drept, se reglementeaza prin norme juridice. Daca se incalca o norma juridica
dar nu se aduce un prejudiciu pacientului se sanctioneaza disciplinar medicul, dar in situatia in
care conduita medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului,
intervine astfel raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.Malpraxisul este definit in
articolul 642 al titlului XV al Legii 95/2006 ca fiind "eroarea profesionala savarsita in exercitarea
actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand
raspunderea civica a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale,
sanitare si farmaceutice". Cele mai multe acte de malpraxis sunt comise din culpa. Trebuie facuta
distinctia intre culpa comisiva (imprudenta, nepricepere sau stangacie), culpa omisiva
(neexecutarea unei actiuni necesare), culpa "in eligendo" (alegere gresita a unor proceduri
medicale sau delegarea unei persoane necompetente) si culpa "in vigiliando" (neinformare,
nesolicitarea unui ajutor). Din punctul de vedere al Legii nr 95/2006, personalul medical nu
raspunde doar pentru erori, neglijenta, imprudenta, cunostinte medicale insuficiente etc ci si
pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea,
consimtamantul informal si obligativitatea acordarii asistentei medicale. Si cand personalul
medical isi depaseste limitele competentei medicale se atrage raspunderea civila. Exista cateva
cazuri reglementate de aliniatul 2 al articolului 643 din Legea 95/2006 in care se inlatura
raspunderea civila pentru malpraxis. Personalul medical este exonerat de orice vina daca
malpraxisul se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor
nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor in general acceptate ale metodelor de investigatie
sau a viciilor ascunse ale materialelor sanitare. In acest ultim caz, raspund si furnizorii de servicii
mediale, unitatile sanitare. Pentru evitarea unui risc, trebuie obtinuta aprobarea pacientului care a
fost informat in prealabil cu privire la riscul pe care il implica un anumit act medical. Capitolul
"Acordul pacientului informat" din art 643 Legea 95/2006 statuteaza obligativitatea obtinerii
acordului scris al pacientului care urmeaza sa fie supus unor interventii medicale cu potential de
risc dupa ce a fost informat cu privire la diagnostic, natura, scopul, riscurile, consecintele si la
alternativele valabile tratamentului. Tot in acest sens, se incheie o asigurare de malpraxis pentru
cazurile de raspundere civila profesionala pentru prejudiciile cauzate prin actul medical.
Sanctiunile pentru malpraxis sunt diferite de la caz la caz. Se poate primi doar o mustrare sau se
poate retrage dreptul de libera practica. In cazuri grave, cand se ajunge moartea pacientului,
5
personalul medical poate fi acuzat de omor din culpa si sa fie condamnat la inchisoare cu sau
fara suspendare si la plata unor daune morale pentru rudele decedatului.

MALPRAXISUL IN DOMENIUL MEDICAL

Cap. I. Notiuni generale privind malpraxisul medical

Din definitia data la art 642 din Legea nr. 95/2006 [1]rezulta ca malpraxisul este eroarea
profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de
prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a
furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.

Prin personal medical se intelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si
moasa care acorda servicii medicale.

Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale, raspund
civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic
sau tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta:

a) infectiilor nosocomiale( infectie dobandita de pacient in cursul spitalizarii pentru o alta

afectiune) cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de
catre institutie;

b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod abuziv, fara a
fi reparate;

c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si

sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora, dupa
caz;

d) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante

medicamentoase si sanitare de la furnizori, fara asigurarea prevazuta de lege, precum si
subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare de raspundere
civila in domeniul medical.

Personalul medical contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consacrate

in art. 22 al Constitutiei Romaniei dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica.
Exercitarea unei astfel de profesiuni se face respectand anumite normel deontologice si juridice.
Normele deontologice stabilesc minimum de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii,
iar in masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza valori aparate de drept,
acestea din urma sunt reglementate ca si norme juridice.

Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza

raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale,
sanitare si farmaceutice. Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de
6
reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 998 999
raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 raspunderea
comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane)
pentru faptele prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele
primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si norme de drept
penal, iar fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si
raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea civila.

Cap. II. Cadrul legal

In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala

din anul 2005[2], care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului
medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura
suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de
varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt
motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul
2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala
cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si
amendata de catre Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.

Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage
raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are
drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila
delictuala pentru malpraxis.

Cap. III. Conditiile raspunderii pentru malpraxis

Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un

prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din
partea personalului medical si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea
juridica. Cele mai multe cazuri de malpraxis sunt comise cu forma de vinovatiei a culpei, asta nu
exclude insa ca fapta ilicita sa poata fi comisa si cu forma de vinovatie a intentiei.

In doctrina se face distinctia intre culpa comisiva:manifestata in cadrul unei actiuni

inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie, culpa omisiva manifestata in cadrul unei
inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare, culpa in eligendo constand in alegerea
gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei personae necompetente si culpa in
vigilando constand in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.

Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatiei este foarte important a se face distinctia
intre fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greseala. Eroarea este determinata de situatii ca
evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice medic ar fi
procedat in aceeasi maniera. Greseala presupune nerespectarea unor norme de comportament
profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi
respectat. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii
medicului. Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru
prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale
7
insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie,
diagnostic sau tratament.

De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea
reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul informal si obligativitatea
acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste limitele
competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal, medicul cu
competenta necesara.

Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca toate
persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie
al fiecareia. alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura raspunderea civila
pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile
produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de lucru,
dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si
riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale
materialelor sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu
respectarea competentei acordate.

Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de furnizori de

servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate,
generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor medicamentoase si ale
materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor. In activitatea sa,
medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, actionand cu mare
prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III
Acordul pacientului informat, care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al
pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament cu potential de
risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul
tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de
tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.

Conform art. 656 din Legea nr. 95/2006 se are in vedere obligativitatea incheierii de catre
personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspunde civila profesionala pentru
prejudiciile cauzate pron acte medicale, aceasta polita de asigurare fiind o conditie obligatorie la
angajare. Asiguratorul ofera despagubiri pentru prejudiciile pe care asiguratorul le-a cauzat si
este obligat la a le acoperi cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale persoanei
prejudiciate de catre parsonalul medical culpabil.

Cap. IV. Aspecte procedurale

Pentru stabilirea cazurilor de raspunde civila a personalului medical in baza art. 668 din
Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a municipiului Bucuresti se
constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie
sesizata de catre o persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre mostenitorii sai, in caz
de deses. Din lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se desemneaza un expert sau un
grup de experti, in caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra cazului.
Acestia au obligatia cai in maxim 30 de zile sa inainteze un raport comisiei, aceasta urmand ca in
8
maxim 3 luni de la sesizare sa adopte o decizie asupra cazului. Decizie prin care aceasta comisie
stabileste daca este sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta decizie in termen de
5 zile calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemultumite de decizia data de
comisie pot face contestatie in termen de 15 zile de la dat comunicarii deciziei.

Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act
de malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii
stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data prejudiciului. Art. 673 din Legea
95/2006 a fost atacat la Curtea Constitutionala de un grup de 37 de senatori ca fiind
neconstitutional, sustinanduse ca acest text de lege constavine prevederilor art. 126 alin. 6 din
Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea
Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii prin
reforma in domeniul Sanatatii, motivand ca acest text de lege nu reglementeaza compententa
instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede
dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instantele de judecata. De asemenea, alin.2 din
art. 673 din lege constituie o garantie legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun.
S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdictie special administrativa, ci doar s-a
infintat o comisie de monitorizare si competanta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care
nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci doar una de control si expertiza profesionala.

Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu

impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul de exercitare ar actului
medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau Comisia de malprazis, si instantele civile sau
penale atunci cand doresc tragerra la raspunderea civila sau penala a celor responsabili de culpa
medicala. Actiunea in instanta penala, se face fara ca reclamantul sa plateasca taxa de timbru,
aceasta avand loc doar cand actiunea prin care s-a cauza un prejudiciu constituie o infractiune.
Conform Codului Penal plangerea in cazul vatamarii corporale poate fi introdusa in termen de 2
luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este vatamatorul, infractiunea de vatamare
corporala este definita in conformitate cu dispozitiile Codului penal drept fapta prin care s-a
pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri
medicale de cel mult 60 de zile. In cazul vatamarilor corporale grave (atunci cand sunt necesare
mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale sau fapta a avut ca urmare pierderea unui simt sau
organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea,
avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei) sau in cazul in care a intervenit decesul
pacientului, termenele de prescriptie sunt cele generale prevazute de Codul penal. In cazul in
care cand reclamantul doreste doar obtinerea unor despagubiri va trebui sa se adreseze instantei
civile in termen de 3 ani de la data savarsirii prejudiciului. iar cand actiunea este deschisa pe
latura civila, taxa de timbru se stabileste in functie de cuantumul despagubirilor solicitate,
potrivit Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel:

a) pana la valoarea de 39,00 lei: 2 lei

b) intre 39,01 lei si 388,00 lei : 2 lei + 10% pentru ce depaseste 39 lei

c) intre 388,01 lei si 3.879,00 lei: 37 lei + 8% pentru ce depaseste 388 lei

d) intre 3.879,01 lei si 19.395,80 lei: 316 lei + 6% pentru ce depaseste 3.879 lei
9
 e) intre 19.395,01 lei si 38.790,00 lei: 1.247 lei + 4% pentru ce depaseste 19.395 lei

f) intre 38.790,01 lei si 193.948,00 lei: 2.023 lei + 2% pentru ce depaseste 38.790 lei

g) peste 193.948,00 lei: 5.126 lei + 1% pentru ce depaseste 193.948 lei

Cap. V. Raspunderea disciplinara forma complementara de raspundere pentru

malpraxis

In statul medicilor din Romania (CMR) abaterea disciplinara este definita ca fapta savarsita
cu vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si regulamentele specifice profesiei de
medic, Codul Deontologic, prevederile prezentului Statut, deciziile obligatorii adoptate de
Colegiul Medicilor din Romania precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu profesia sau in
afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a corpului
profesional.

In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina,

independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3 membri, abaterile
disciplinare a medicilor inscris in acel colegiu. La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se
organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea
colegiului, care judeca in complete de 5 membri, contestatiile formulate impotriva deciziilor
comisiilor de disciplina teritoriale. Aceasta actiune poate fi pornita in termen de 6 luni de la data
savarsirii faptei sau cand s-a cunoscut prejudicial. Plangerea se adreseaza colegiului a carui
membru este medicul ce se considera a fi savarsit prejudiciul. Plangerea se va depune personal
sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de
primire. Nu se vor inregistra plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in copii. Primind
sesizarea, biroul consiliului decide declansarea sau nu a procedurii disciplinare. De asemenea,
biroul consiliului se poate sesiza si dispune inceperea unei anchetei disciplinare si din oficiu. In
baza deciziei biroului consiliului de declansare a procedurii disciplinare, comisia de jurisdictie va
informa medicul impotriva caruia s-a formulat plangerea, comunicandu-i o copie a plangerii, si ii
va comunica acestuia termenul pana la care poate depune in scris apararile sale si termenul la
care se poate prezenta pentru a fi audiat si a formula toate apararile pe care le considera utile.
Dupa cercetarea faptei de catre comisia de jurisdictie profesionala, dosarul disciplinar insotit de
propunerea de sanctionare sau de stingere a actiunii disciplinare se inainteaza comisiei de
disciplina a colegiului. Actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina se sustine de catre
comisia de jurisdictie profesionala.

Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara, eventual a unor
specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut plangerea, comisia de disciplina
stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele solutii:

a. stinge actiunea disciplinara daca fapta nu constituie abatere disciplinara;

b. aplica o sanctiune disciplinara;

10
 c. stinge actiunea disciplinara daca persoana care a facut plangerea, desi anuntata, in mod
nejustificat nu se prezinta la audierea fixata de comisia de disciplina sau nu-si precizeaza in scris
pozitia fata de solicitarile comisiei de disciplina ori nu se prezinta la expertiza dispusa in cauza.

In cazul in care se aplica o sanctiune disciplinara se va aplica una din urmatoarele sanctiuni:

-mustrare;

-avertisment

-vot de blam (reprezint o sanciune prin care o colectivitate organizat i arat dezaprobarea
fa de o fapt nedemn a unui membru al ei )

-amenda de la 100 lei la 1500 lei. Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data
ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de
drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei;

-interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la

un an;

- retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.

La aceste sanctiuni se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor
cursuri de perfectionare sau de educatie medicala, ori alte forme de pregatire profesionala.

Sanctiunile pentru malpraxis sunt diferite de la caz la caz. Se poate primi doar o mustrare sau
se poate retrage dreptul de libera practica. In cazuri grave, cand se ajunge moartea pacientului,
personalul medical poate fi acuzat de omor din culpa si sa fie condamnat la inchisoare cu sau
fara suspendare si la plata unor daune morale pentru rudele decedatului.

Cap. VI. Scurta analiza a prevederilor speciale ale legii numarul 95/2006 si a codului
deontologic medical

Legea numarul 95/2006 a suferit dealungul timpului diverse modificari[3] ulterioare ce au

dus la o mai buna reglementare in domeniul practicilor medicale. In articolele 4 si 5 al codului
deontologic al medicilor se prevede ca in exercitarea profesiei sale, medicul acorda prioritate
intereselor pacientului, care primeaza asupra oricror alte interese si ca este obligat sa respecte
drepturile fundamentale ale omului i principiile etice n domeniul biomedical. Iar in articolul 10
si 11 se prevede ca medicul nu va garanta vindecarea afectiunii pentru care pacientul i s-a adresat
si ca in activitatea medical ce se desfoar n echipa (secii de spital, proces de nvmnt
medical tip rezidentiat), rspunderea pentru actele medicale aparine efului echipei, n limitele
atribuiilor administrative de coordonare, i medicului care efectueaz direct actul medical, n
limitele competenei sale profesionale i rolului care i-a fost atribuit de eful echipei.

Un alt articol foarte important in opinia mea este art.13 din acelasi cod deotologic ca prevede
ca exprimarea consimmntului informat al pacientului pentru tratament nu inlatura
responsabilitatea medicului pentru eventualele greeli profesionale. Aceste dandu-si
consintamantul pentru vindecare si pentru eventuale riscuri aparute datorita dificultatii
11
tratamentului nu si pentru inlaturarea raspunderii profesionale a medicului pentru greseli pe care
medical era obligat sa nu le comita.

O alta problema ce ar putea fi pusa in discutie o regasim in art.14- 17 ce reglementeaza

secretul profesional al medicului, fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, n
timpul exercitrii profesiei sale, a aflat direct sau indirect n legatura cu viata intima a
bolnavului, a familiei, a apartinatorilor, precum i probleme de diagnostic, prognostic, tratament,
diverse circumstane n legatura cu boala. Secretul profesional persista i dup terminarea
tratamentului sau decesul pacientului. In opinia mea am putea pune problema daca incalcarea
acestei obligati etice a medicului ar putea cauza raspunderea pentru malpraxis a acestuia daca
pacientul face dovada ca prin aceasta incalcare a fost prejudiciat moral, in art.642 din legea
95/2006 nu se specifica in mod clar daca prejudicial suferit de catre pacient trebuie sa fie fizic,
din aceasta nespecificare am putea trage concluzia daca prejudicial nu poate fi si moral, la acest
prejudiciu ajungandu-se prin incalcarea de catre medic a secretului profesional. In articolele 21-
24 se specifica obligatia medicul de a nu trata un pacient fr a-l examina medical n prealabil,
personal. Numai n cazuri excepionale, de urgenta sau n cazuri de forta major (mbolnviri pe
nave maritime aflate n mers, pe avioane n zbor, locuri inaccesibile sasu n timp util) se vor da
indicaii de tratament prin mijloace de telecomunicaii, iar daca n urma examinrii sau n cursul
tratamentului medicul considera ca nu are suficiente cunotine ori experienta pentru a asigura o
asistenta corespunztoare, va solicita un consult, prin orice mijloace, cu ali specialiti sau va
indruma bolnavul ctre acetia iar in caz de pericol de moarte iminent, medicul va rmne lng
pacient att timp cat este nevoie de ajutorul lui profesional.

O alta prevedere ce consider ca ar trebui pusa in discutie ar fi cea din art. 32 din codul
deontologic ce prevede ca medicul poate refuza acordarea de ngrijiri de sntate din motive
personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul spre alte surse de ngrijire medical,
cu excepia situaiilor de urgenta. Medicul este obligat sa pun la dispoziie confratelui care preia
pacientul toate informaiile medicale referitoare la caz. Trebuie sa ne gandim pentru ce motive
medicul care dreptul de a refuza acordarea de ingrijiri medicale pacientului, unul dintre acestea
ar fi acela ca medicul nu se simte pregatit profesional sau emotional pentru o interventie, spre
exemplu in cazul unei interventii dificile pe cord. Insa in cod nu se specifica o limita a acestui
drept de a putea refuza pacientul.

In art. 53- 57 ale codului pus in discutie se reglementeaza ca medicul trebuie sa dea dovada
de diligenta maxima n stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat i n evitarea
complicatiilor previzibile la pacientul aflat n ngrijirea si ca prescripiile medicale trebuie
formulate cat mai clar, medicul asigurndu-se ca a fost neles complet de ctre bolnav i
anturajul acestuia, mergand pana la ncercarea de a supraveghea executarea tratamentului. Din
momentul n care a rspuns unei solicitri, medicul este automat angajat moral sa asigure
bolnavului n cauza ngrijiri constiincioase i devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o
unitate medical sau la un specialist cu competente superioare.

Consintamantul ce trebuie dat de pacient inaintea efectuarii tratamentului, atunci cand este
posibil, este un al lucru foarte important pentru desfasurarea corecta a actului medical,
consintamant de ce este reglementat in art. 58-63 pentru orice intervenie medical diagnostica
sau terapeutic este necesar consimmntul informat al pacientului, acesta va fi dat dup
informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu
12
riscurile i beneficiile acestora. consimmntul va aparine reprezentanilor legali. Dac medicul
curant apreciaz ca decizia reprezentantului legal nu este n interesul pacientului, se constituie o
comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul i a lua decizia. n situaii de urgenta,
cnd este pus n pericol viata pacientului, iar acesta nu i poate exprima vointa i rudele sau
reprezentanii legali nu pot fi contactati, consimmntul este implicit, iar medicul va face tot
ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmnd ca informarea acestuia sa se fac ulterior.
Prognosticul grav va fi impartasit pacientului cu prudenta i tact, inndu-se cont de starea
psihic a acestuia. Prognosticul va fi dezvaluit i familiei doar dac pacientul consimte la
aceasta. n cazul n care se considera ca dezvaluirea prognosticului infaust va duna pacientului
sau atunci cnd acesta nu dorete sa afle, prognosticul poate fi dezvaluit familiei. Prevederi
legate de consintamant pot fi regasite si in legea nr.95/2006[4] acestea fiind asemanatoare cu cele
prezentate pana acum.

Indatoririle medicilor cu privire la actele medicale nu le ragasim doar in codul deontologic,

acestea pot fi regasite si in legea 95/2006, in art. Art. 642 ni se spune ca personalul medical
raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau
cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul
procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament si ca raspunde civil si pentru prejudiciile ce
decurg din nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind confidentialitatea,
consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale. Personalul medical
raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste
limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical
ce are competenta necesara. Tracand o concluzie putem observa ca pentru a se atrage
raspunderea medicului aceste trebuie sa actioneze in actul medical din neglijenta sau printr-o
slaba pregatire a acestuia si doar in indatoririle sale sau prin depasirea acestora, in actul
profesional. Spre exemplul cadrul medical care in desfasurarea unui tratament a depus toate
diligentele spre vindecarea pacientului, nu a reusit vindecarea sau s-a produs decestul acestuia
datorita starii grave in care se afla acesta, nu atrage raspunderea pentru malpraxis a acestuia si
nici pe cea civil delictuala. Exista insa si alte cazuri care il pot exonera pe medic de raspunderea
unei prejudiciu creat in actul medical cand acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii
insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse,
complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor
ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor
medicale si sanitare folosite.

Raspunderea civila pentru prejudiciile create pot reveni si unitatilor sanitare publice sau
private, furnizoare de servicii medicale, si producatorii de echipamente si dispozitive medicale,
substante medicamentoase si materiale sanitare raspund potrivit legii civile pentru prejudiciile
produse pacientilor in activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate in mod direct sau
indirect de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor
medicamentoase si materiale sanitare, in perioada de garantie/valabilitate, conform legislatiei in
vigoare, aceasta fiind insa o raspundere pe temeiul dreptului comun.

In mare parte prevederile regasite in codul deontologic al medicilor sunt asemanatoare cu ele
prevazute si in legea 95/2006, aceasta din urma fiind adoptata in confomitate cu codul
deontologic ce era deja in viguare la adoptarea legii, aceasta oferindu-i un caracter imperativ

13
codului pentru ca acesta sa poata atrage si raspunderea civil delictuala si in unele cazuri si pe cea
penala si nu doar pe cea disciplinara impusa de colegiul medicilor.

In finalul subcapitolului as dori sa va vorbesc despre prevederile ce reglementeaza asigurarea

obligatorie de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din
domeniul asistentei medicale ce le putem regasi in prezenta lege in cap. V art. 656-694.
Asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund, in baza legii, fata
de terte persoane care se constata ca au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum si
pentru cheltuielile de judecata ale persoanei prejudiciate prin actul medical. Asigurarea
obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurari de raspundere civila si va cuprinde
toate tipurile de tratamente medicale ce se efectueaza in specialitatea si competenta profesionala
a asiguratului si in gama de servicii medicale oferite de unitatile de profil. Despagubirile se
acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si
cheltuieli de judecata persoanei sau persoanelor pagubite prin aplicarea unei asistente medicale
neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vatamarea corporala ori decesul. In caz de deces,
despagubirile se acorda succesorilor in drepturi ai pacientului care au solicitat acestea.
Despagubirile se acorda si atunci cand asistenta medicala nu s-a acordat, desi starea persoanei
sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenta medicala impunea aceasta
interventie, acestea incluzand si eventualele cheltuieli ocazionate de un proces in care asiguratul
este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecata sunt incluse in limita raspunderii stabilita
prin polita de asigurare.

Despagubirile se pot stabili pe cale amiabila, in cazurile in care rezulta cu certitudine

raspunderea civila a asiguratului. In cazul in care partile asigurat, asigurator si persoana
prejudiciata cad de acord sau nu, este certa culpa asiguratului, despagubirile se vor plati numai
in baza hotararii definitive a instantei judecatoresti competente.

Cap. VII. Jurisprudenta

In octombrie 2004 reclamanta a introdus actiunea in raspundere civila delictuala contra

medicului chirurg, cu solicitarea constituirii de parte civila responsabila pentru spitalul clinic
municipal Targu-Mures. Prima instanta a obligat medicul chirurg la plata unei sume de bani (52
613 RON din care 30 000 RON pentru prejudicii morale) si a respins introducerea spitalului ca
parte responsabila civilmente, solutie mentinuta de instanta de apel care a constatat, totodata,
renuntarea de catre reclamanta la pretentiile privind daunele materiale. Dupa admiterea
recursului de CSJ in noiembrie 2006, prima instanta a admis partial in mai 2007 apelul
reclamantei reconfirmand faptul ca medicul chirurg a comis erori materiale in cursul primei
interventii, precum si faptul ca acesta ar fi trebuit sa prezinte pacientei riscurile operatiei si sa
obtina consimtamantul scris al acesteia inainte de operatie practici noi la momentul savarsirii
faptelor. Hotararea a fost mentinuta in caile de atac, procesul incheindu-se definitiv si irevocabil
in aprilie 2008.

Solutia data de catre instanta este conform prevederilor legale doarece conform art.649 din
legea 95/2006 medicul era obligat la sa prezinte pacientei riscurile la care se supunea prin
respectiva interventie.

14
 La data de 7.04.2002 numita AD a sosit in stare grava la spitalul judetean Cluj, prezentand un
traumatism cranio- cerebral , medicii din acest spital constantand ca traumatismul nu poate
remdiat decat la spitalul de urgenta Floreasca din Bucuresti, acestia trimitand-o pe pacienta cu
ajutorul unui elicopter catre acesta. La circa 2 ore insa la bordul elicopterului cu care era
transportata victima aceasta decedeaza. Rudele victimei AD, ii da in judecata pe medicii ce au
trimis-o pe numita AD la Bucuresti pentru neglijenta si refuz de a-si indeplini obligatiile de
serviciu, constituind ca parte resposabila civilmente Spitalul judetean Cluj. Medicii chematii in
instanta declarand ca nu erau competent ca opereze un astfel de traumatism cranio-cerebral si din
aceasta cauza a trimis pacientul de urgenta catre spitalul de urgenta Floreasca din Bucuresti.
Instanta i-a exonerate pe medicii din spitalul judetean Cluj deoare acestia neavand pregatirea
necesara pentru a interveni nu era de obligatia lor sa efectueze operatia

Cap. VIII. Concluzii

Reglementarile privind malpraxisul sunt necesare in viata de zi cu zi deoarece inspira

oamenilor de rand o mai buna incredere in sistemul medical din Romania, o incredere ca aceste
practici medicale in care ei isi pun spirant si care se repercuteaza asupra integritatii corporale si
vietii pacientilor se desfasoara in mod corect.

In final ca titlu de concluzie as dori sa va prezint una din parerile unei personalitati de faza in
domeniul medical cu privire la raspunderea pentur malpraxis

Sunt incredintat ca atunci cand discutam despre latura morala si juridica a profesiunii
noastre. malpraxisul medical, care reprezinta prin definitie o discontinuitate in standardul normal
de ingrijire a unui pacient, ce determina un prejudiciu adus acestuia, reprezinta, cel putin in
ultimii 10-20 de ani, dezbaterea care a suscitat cele mai multe controverse si care fireste a indus
si numeroase incercari de reglementare in domeniul dreptului medical. Principiile care
fundamenteaza notiunea de malpraxis medical se afla de obicei dincolo de nivelu1 de intelegere
al unui individ fara o pregatire medicala superioara, care din punct de vedere elementar, poate
eventual limita discutia 1a vechile teze antagoniste care fie exonerau pe medic de orice
raspundere, pornindu-se de la ideea ca acesta nu poate dori decat binele pacientului pe care il are
in ingrijire (teoria imunitatii), fie dimpotriva, il incriminau automat atunci cand acesta cauza
bolnavului un prejudiciu (teoria rigorista).Judecarea notiunii de malpraxis medial se poate face
insa in conditiile in care doctrina medico-juridica este capabila sa promoveze un standard
profesional medical, care in conditiile sanitare ce difera major de la tara la tara, ar trebui poate
sa aiba un caracter national, bazat pe date concrete si nu pe ipoteze, in sensul ca acelasi standard
ar trebui sa functioneze si intr-un spital comunal, dar si intr-un spital clinic universitar, numai ca
in primul caz acesta reprezinta un maxim, in timp ce in cel de-al doilea un minim de ingrijiri ce
poate fi acordat celor internati.Ideea de plecare este ca acest standard clarifica si explica intr-o
maniera clara si unanim acceptata, conceptele tehnice care se pot aplica diferit in functie de
pregatirea profesionistilor in domeniul analizat. Trebuie sa tinem insa seama ca standardul de
practica nu gaseste intotdeauna raspunsul la toate problemele medicale ce se pot ivi in ingrijirea
bolnavilor, macar daca ne gandim la axioma ca nu exista boli, ci bolnavi.Daca tinem seama de
gradele de derapaje de intelegere la care asistam in ultimii ani ca urmare a interpretarilor de cele
mai multe ori eronate ale unor rezultate de practica medicala nefavorabile pentru pacient, care de
cele mai multe ori ajung in fata comisiilor de jurisdictie ale Colegiului Medicilor, trebuie sa
acceptam pe deplin ca aparitia acestei lucrari a domnului conf. univ. dr. Cristian Stan isi gaseste
15
o importanta justificare.Problematica malpraxisului tratata exhaustiv, in capitole prezentate poate
intr-o maniera prea tehnica, este atat de actuala, incat devine indispensabila nu atat juristului si
comisiilor de jurisdictie ale Colegiului Medicilor, ci mai ales medicilor si caselor de asigurari,
constituind un indreptar extrem de necesar unor demersuri de lege ferenda care se fac resimtite
la noi, in situatia in care cresc aproape exponential revendicarile pacientilor impotriva cadrelor
medicale, aflate intr-o postura defensiva, ineficienta, in conditiile lipsei unor reglementari clare
in materie.Delimitarea si definirea exacta a raspunderii penale, civile si deontologice ivite in
practica medicala, criteriologia standardelor de conduita medicala, problematica si definirea
consimtamantului informat, riscurile si pericolele posibile in diferitele specialitati medicale,
confidentialitatea actului medical, sunt cateva din capitolele ce dau valoare acestei lucrari nu
numai prin maniera exhaustiva in care sunt tratate, ci si prin incursiuni de legislatie comparata
fata de tari in care problematica a fost sau este in curs de a fi clarificata.Consider ca un asemenea
demers in care s-a angajat autorul este benefic i menit sa atraga atentia legiuitorului si a altor
factori de raspundere asupra unor zone de interes major pentru sistemul sanitar si de practica
medicala din tara noastra.

Prof. univ. dr. Vladimir Belis, vicepresedinte al Colegiului Medicilor din Bucuresti

[1] Publicata in: Monitorul Oficial Nr. 372 din 28 aprilie 2006 cu modificarile si
completarile ulterioare.
[2] Publicat in Monitorul Oficial nr. 418 din 18 mai 2005

[3] Legea 264-07.07 Modificarea si completarea Legii 95 din 2006; Ordonanta de

urgenta nr. 93/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in
domeniul sanatatii a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 484 din 30.06.2008;
OUG nr. 88/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 Publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 452 din 1 iulie 2009
[4] ART. 649

(1) Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament, cu potential de risc

pentru pacient, dupa explicarea lor de catre medic, medic dentist, asistent medical/moasa,
conform prevederilor alin. (2) si (3), pacientului i se solicita acordul scris.

(2) In obtinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul

medical/moasa sunt datori sa prezinte pacientului informatii la un nivel stiintific rezonabil pentru
puterea de intelegere a acestuia.

(3) Informatiile trebuie sa contina: diagnosticul, natura si scopul tratamentului, riscurile si

consecintele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile si consecintele lor,
prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.

ART. 650

16
 Varsta legala pentru exprimarea consimtamantului informat este de 18 ani. Minorii isi pot
exprima consimtamantul in absenta parintilor sau reprezentantului legal, in urmatoarele cazuri:

a) situatii de urgenta, cand parintii sau reprezentantul legal nu pot fi contactati, iar minorul
are discernamantul necesar pentru a intelege situatia medicala in care se afla;

b) situatii medicale legate de diagnosticul si/sau tratamentul problemelor sexuale si

reproductive, la solicitarea expresa a minorului in varsta de peste 16 ani.

ART. 651

(1) Medicul curant, asistentul medical/moasa raspund atunci cand nu obtin consimtamantul
informat al pacientului sau al reprezentantilor legali ai acestuia, cu exceptia cazurilor in care
pacientul este lipsit de discernamant, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu poate
fi contactat, datorita situatiei de urgenta.

(2) Atunci cand reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu poate fi contactat,
medicul, asistentul medical/moasa pot solicita autorizarea efectuarii actului medical autoritatii
tutelare sau pot actiona fara acordul acesteia in situatii de urgenta, cand intervalul de timp pana la
exprimarea acordului ar pune in pericol, in mod ireversibil, sanatatea si viata pacientului.

Proba vinovatiei si a prejudiciului moral in cadrul raspunderii civile delictuale. Aspecte

doctrinare si jurisprudentiale

(P) Contractul n NCC. Capcane i soluii - Palatul CCIR, 15 octombrie 2012

Fr a proceda la o analiz exhaustiv a rspunderii delictuale n dreptul civil romn, n

rndurile care urmeaz ne propunem s scoatem n eviden cteva aspecte conturate n literatura
de specialitate i practica judiciar cu privire la proba prejudiciului moral i a vinoviei,
respectiv, n ce msur aceste elemente pot fi probate de cel care pretinde c i s-a produs un
prejudiciu moral printr-o fapt ilicit svrit de o alt persoan.

1. Noiuni introductive

Conform Codului civil, n vigoare de la 1 octombrie 2011, rspunderea delictual este

reglementat de art. 1349, care stipuleaz la alineatul (1) c Orice persoan are indatorirea s
respecte regulile de conduit pe care legea sau obiceiul locului le impune i s nu aduc
atingere, prin aciunile ori inaciunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor
personae, iar alin. (2) al aceluiai articol prevede c Cel care, avand discernmant, incalc
aceast indatorire rspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat s le repare integral

Totodat, din economia dispoziiilor art. 1357 Cod civil reiese c cel care cauzeaz altuia un
prejudiciu printr-o fapt ilicit, svrit cu vinovie, este obligat s l repare, autorul
prejudiciului urmnd a rspunde chiar i pentru cea mai uoar culp.
17
 Mai mult, din coroborarea art. 1391 cu art. 253 Cod civil, observm c este reglementat
posibilitatea reparrii patrimoniale chiar i a prejudiciului nepatrimonial, ct i mijloacele de
aprare a drepturilor nepatrimoniale la care o persoan poate recurge.

2. Aspecte doctrinare

Doctrina juridic, cu referire ndeosebi la dispoziiile art. 998-999 din vechiul cod civil, a
apreciat c pentru angajarea rspunderii civile delictuale se cer a fi ntrunite cumulativ cteva
condiii [1], respectiv:

a) existena unui prejudiciu, n considerarea faptului c nu poate exista rspundere civil

delictual dac nu s-a produs un prejudiciu;

b) existena unei fapte ilicite, considerndu-se c numai o fapt ilicit poate s atrag dup
sine rspunderea civil delictual;

Sub acest aspect, se impune o scurt precizare, respectiv c poate constitui fapt ilicit, aa
cum s-a artat, nu numai o aciune, dar i o omisiune, iar orice abinere de la ndeplinirea acelei
activiti sau de la svrirea aciunii prevzut de normele imperative ale legii constituie fapt
ilicit [2], concluzionndu-se c, inaciunea este fapt ilicit n toate cazurile cnd legea prevede
imperativ obligaia unei persoane de a aciona ntr-un anumit fel, adic de a avea o conduit
pozitiv, obligaie care ns nu a fost respectat [3].

c) existena unui raport de cauzalitate ntre fapta ilicit i prejudiciu, artndu-se c pentru a
fi angajat rspunderea unei persoane nu este suficient s existe, pur i simplu, fr legtur ntre
ele, o fapt ilicit i un prejudiciu suferit de o alt persoan, ci este necesar ca ntre fapt i
prejudiciu s fie un raport de cauzalitate, n sensul c acea fapt a provocat acel prejudiciu;

d) existena vinoviei, subliniindu-se c nu este ndeajuns s fi existat o fapt ilicit aflat n

raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca aceast fapt s fie imputabil
autorului ei.

n ceea ce privete proba elementelor rspunderii civile delictuale s-a artat c potrivit
principiului general, sarcina probei referitoare la existena elementelor rspunderii civile
delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclam ceva n faa justiiei),
fiind admisibil orice mijloc de prob, inclusiv proba cu martori, ntruct este vorba de dovedirea
unor fapte juridice stricto sensu.

n privina dovedirii vinoviei, autorii citai admit c dat fiind caracterul subiectiv, intern, al
acestui element, dovada sa direct este practic imposibil, victimei putndu-i-se cere s
dovedeasc numai elementele exterioare de comportament, respectiv fapta autorului, caracterul
ilicit obiectiv al acestei fapte, legtura de cauzalitate dintre aceast fapt i prejudiciu,
eventualele circumstane de loc i de timp, revenindu-i judectorului sarcina, n virtutea rolului
su activ, s reconstituie desfurarea ntregului proces psihic i s deduc existena vinoviei
autorului faptei ilicite [4].

18
 Mai mult dect att, n mod corect s-a artat [5] c obligaia general de a nu aduce atingere
drepturilor i intereselor legitime ale celorlali este o obligaie de rezultat, fiind evident c atunci
cnd se svrete o astfel de fapt, vinovia exist, n lipsa unor cauze exoneratoare, legtura
de cauzalitate dintre fapta ilicit i prejudiciul moral rezultnd expres din nsi svrirea
faptei.

Tot cu privire la acest din urm aspect, o opinie [6] interesant ne-a atras atenia, n msura n
care s-a susinut c rspunderea unei autoriti administrative care a emis un act administrativ
nelegal este o rspundrere obiectiv, victima prejudiciului nefiind obligat s fac dovada
vinoviei, ntruct o dat hotrt, de ctre instana de judecat, c actul adinistrativ este ilegal,
nici autoritatea administrativ i nici funcionarul vinovat nu se vor putea exonera de
rspundere prin proba lipsei de vinovie, deoarece autoritile publice trebuie s depun o
diligen maxim n aprecierea elementelor de fapt i de drept care fundamenteaz emiterea
actului administrativ, iar n privina funcionarilor, incompetena, netiina i, mai ales, reaua-
intenie, nu pot fi scuzabile.

Vom vedea n cele ce urmeaz c i instanele naionale mprtesc aceste puncte de vedere
i pronun soluii n acord cu jurisprudena C.E.D.O., stabilind n echitate acordarea unor
compensaii bneti pentru prejudiciile morale produse prin fapte ilicite.

3. Aspecte jurisprudeniale

Dei neuniform nc, practica judiciar relev c multe instane neleg s acorde
compensaii bneti pentru prejudiciile morale cauzate prin fapte ilicite, soluiile pronunate
prezentnd un deosebit interes sub aspectul analizei elementelor care se cer a fi ntrunite pentru
angajarea rspunderii civile delictuale.

3.1. Aprecieri asupra elementelor rspunderii civile delictuale

Cu privire la dovedirea existenei prejudiciului moral

ntr-o spe soluionat de Judectoria Reia, instana a statuat c singura concluzie n acord
cu practica CEDO, care a fcut o serie de aprecieri notabile n ceea ce privete proba
prejudiciului moral, este n sensul c proba faptei ilicite este suficient, urmnd ca prejudiciul i
raportul de cauzalitate s fie prezumate, instanele urmnd s deduc producerea prejudiciului
moral din simpla existen a faptei ilicite de natur s produc un asemenea prejudiciu, soluia
fiind determinat de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa direct fiind
practic imposibil [7].

n acelai sens s-a pronuat i Judectoria Rmnicu Vlcea n dosarul nr. 443/288/2007,
stabilind c proba faptei ilicite este suficienta, urmnd ca prejudiciul si raportul de cauzalitate
sa fie prezumate instanta deducnd producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei
ilicite de natura sa determine un asemenea prejudiciu, solutie care, desi atipica n raport cu
regimul general al raspunderii apare n esenta ei justificata pentru ca, dat fiind caracterul
subiectiv , intern al prejudiciului moral , proba sa directa este practic imposibila [8].

19
 Alte instane, dimpotriv, dei nu au respins aciunile strict pe considerenul c nu s-a fcut
proba prejudiciului moral, au statuat c pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel
ce pretinde daune morale s produc un minimum de argumente i indicii din care s rezulte n
ce msur drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate [9].

De asemenea, Curtea de Apel Ploieti, a reinut n cuprinsul hotrrii pronunate c pentru

acordarea daunelor morale este nevoie de existena unor elemente probatorii adecvate, de natur
s permit instanei gsirea unor criterii de evaluare a ntinderii acestora, nefiind suficient libera
exprimare a instanei, bazat pe gradul de percepere de ctre aceasta a universului psihic al
fiecrei persoane. Desigur nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului
daunelor morale, dei acest lucru nu este exclus [10].

Asupra dovedirii existenei unei fapte ilicite.

Curtea de Apel Bucureti chemat s soluioneze o cauz a reinut n cuprinsul hotrrii

judectoreti, c fapta svrit de angajator a constat n sancionarea nedreapt a salariatului, iar
proba faptei ilicite s-a realizat cu sentina judectoreasc prin care s-a dispus anularea deciziei
de sancionare [11].

Referitor la dovedirea existenei unui raport de cauzalitate ntre fapta ilicit i prejudiciu

Aceeai Curte de Apel Bucureti a dispus acordarea unor compensaii bneti reclamantului
pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, reinnd c instituia prt se face vinovat de
neexecutarea unei hotrri judectoreti, fapta ilicit mbrcnd forma inaciunii, prta
nclcnd grav dispoziiile legale care o obligau s execute o hotrre judectoreasc. Legtura
de cauzalitate dintre prejudiciul moral i fapta svrit rezult ex re [12].

Privitor la existena vinoviei

Tot n spea menionat anterior, n ceea ce privete condiia referitoare la vinovie, Curtea a
reinut c aceasta este ndeplinit, i c vinovia mbrac forma inteniei directe (n spea n
cauz, intimata prt refuza s pun n executare o hotrre judectoreasc s.n.), apreciind c,
oricum, rspunderea civil delictual se angajeaz i pentru cea mai uoar culp, adic i pentru
neglijen.

3.2. Aprecieri asupra ntinderii prejudiciului moral

n legtur cu natura daunelor morale, aa cum se desprinde din literatura juridic i din
practica judiciar, acestea, n principiu, nu se concretizeaz ntr-o stare de fapt, ci se menin la
nivelul tririlor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci cnd existena lor este evident, de
regul nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna moral fiind extranee
realitilor materiale i ntinderea ei nu poate fi determinat dect prin aprecieri, desigur nu
arbitrar i nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective n care
rolul hotrtor l are posibilitatea de orientare a instanei n cunoaterea sufletului uman i a
reaciilor sale [13].

20
 n ceea ce privete despgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de
stabilit, n absena unor probe materiale judectorul fiind singurul care, n raport de consecinele
suferite de partea vtmat, trebuie s aprecieze o anumit sum global. Ct privete ntinderea
prejudiciului este evident c aceasta nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau
economice, astfel nct n funcie de mprejurrile concrete ale speei, statund n echitate,
instana urmeaz s acorde despgubiri apte s constituie o satisfacie echitabil [14].

Tot sub acest aspect, Curtea European a Drepturilor Omului a stabilit n cauza Tolstoy
Miloslovsky c. Regatul Unit, c despgubirile trebuie s prezinte un raport rezonabil de
proporionalitate cu atingerea adus, avnd n vedere, totodat, gradul de lezare a valorilor
sociale ocrotite, intensitatea i gravitatea atingerii adus acestora.

De asemenea, ntruct este posibil ca la un moment dat i instanele interne s fie chemate s
traneze probleme de drept similare, se impune a fi amintit cauza Ernestina Zullo c. Italia, n
care instana de la Strasbourg, constatnd violarea art. 6 din Convenie cu privire la durata
procedurii judiciare interne (9 ani), n hotrrea pronunat a indicat cteva criterii de stabilire a
daunelor morale.

Astfel, s-a apreciat c o baz de calcul ntre 1000-1500 de Euro pentru fiecare an de
ntrziere este o sum rezonabil, fr s conteze rezultatul favorabil sau nu al procesului. Suma
global va fi ridicat cu 2000 de Euro dac litigiul are o importan special pentru reclamant
n materia dreptului muncii, a capacitii persoanei, pensiei, etc. Suma de baz va fi redus n
funcie de numrul instanelor care s-au pronunat asupra aciunii, n raport de importana
litigiului la nivelul de via a statului respectiv. O reducrere poate interveni i dac exist o culp
a reclamantului n producerea ntrzierii. n cauza dedus judecii Curii Europene, aplicarea
criteriilor mai sus amintite a condus la urmtorul mod de calcul: 8000 de Euro pentru o
procedur de peste 9 ani, la aceasta adugndu-se 2000 de Euro dat fiind importana litigiului.
Suma s-a redus cu 30% ca urmare a faptului c n dreptul intern s-a constatat o violare a art. 6
paragraf. 1. Deoarece reclamanta a solicitat numai 5000 de Euro, iar potrivit calculului efectuat
de Curte suma care ar trebui acordat depete suma solicitat, Curtea a neles s acorde
reclamantei suma pe care aceasta a solicitat-o [15].

4. Concluzii personale

Ca o concluzie asupra celor artate mai sus, considerm c, n primul rnd, se impune a fi
nlturate eventualele prejudeci asupra unei (false) ipoteze c orice justiiabil care formuleaz o
aciune n justiie pentru repararea prejudiciului moral, urmrete s se mbogeasc pe cale
judiciar, iar n al doilea rnd s se in cont de faptul c, judectorul este suveran n a aprecia
att cu privire la existena prejudiciului moral pretins ct i cu privire la suma ce urmeaz a fi
acordat cu titlu de satisfacie echitabil, ns a fi respins o aciune strict pe considerentul c
reclamantul nu a fcut proba prejudiciului moral [16] proba sa direct fiind practic imposibil,
aa cum am vzut - i a respinge o aciune pentru c nu a fost dovedit fapta ilicit de natur a
produce prejudiciul moral pretins, reprezint, n opinia noastr, dou chestiuni total diferite, care
trebuie tratate cu foarte mare atenie n practica judiciar, tocmai pentru a nu-i fi creat
justiiabilului un prejudiciu moral i mai mare, reflectat prin sentimente de nedreptate, de
inferioritate, de umilin, de nencredere c faptele ilicite reclamate nu pot fi sancionate nici
mcar de un judector.
21
 [1] pentru mai multe detalii a se vedea Constantin Sttescu, Corneliu Brsan, Drept civil.
Teoria general a obligaiilor, ed. a IX-a revizuit i adugit, Ed. Hamangiu, 2008, p.p. 144-
215.

[2] Liviu Pop, Rspunderea civil, Ed. ALMA MATER TIMISIENSIS MIRTON, 2001, p.
74.

[3] Constantin Sttescu, Corneliu Brsan, Tratat de drept civil. Teoria general a obligaiilor,
Ed. Academiei, 1981, p. 161.

[4] Constantin Sttescu, Corneliu Brsan, Drept civil. op.cit., p. 210-211.

[5] Mitru Carmina jud. Tr. Dolj, ASPECTE PRIVIND REPARAREA DAUNELOR MORALE
N JURISPRUDENA INSTANELOR NAIONALE I JURISPRUDENA C.E.D.O. textul
disponibil AICI.

[6] Ioan-Dorel Romoan, Vinovia n dreptul civil romn, Editura ALL BECK, 1999,
p.p.189-191.

[7] sentina civil nr 283/27.01.2011 a Judectoriei Reia (irevocabil) nepublicat.

[8] rezumatul sentinei Judectoriei Rmnicu Vlcea AICI

[9] decizia nr. 681 din 16 feb. 2011 a C.A. Cluj nepublicat.

[10] decizia nr. 683 din data de 21 aprilie 2010 a C.A. Ploieti. publicat n baza de date
Legis.

[11] decizia nr. 1453 din 23 martie 2010 a C.A. Bucureti, citat de Dorina Zeca n lucrarea,
Daune morale n litigii de munc, comerciale i de contencios administrativ, Ed. Hamangiu,
2011, p. 100.

[12] decizia nr. 2175 din 2009 a C.A. Bucureti, citat de Dorina Zeca n, op. cit., p. 148.

[13] sentina penal nr. 291/A/3 oct. 2007 a Tr. Cluj, rmas definitiv prin dec. pen. nr.
44/R/20008 a C.A. Cluj nepublicat.

[14] sentina penal nr. 494 din 30 iunie 2009 a Judectoriei sector 1 Bucureti nepublicat.

[15] a se vedea Radu Chiri, Curtea European a Drepturilor Omului Culegere de

hotrri 2004, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2004, p. 251-252.

[16] a se vedea, inter alia, decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunat n recurs de
.C.C.J - Secia de contencios administrativ i fiscal.

22
 Managerul este cel care asigur, parial sau n totalitate, conducerea societii, ndeplinind, n
principal, funcia executiv. n legislaia romn, conceptul de manager a fost asimilat, la nivel
general, celui de administrator al societii comerciale, ale crui drepturi, obligaii i atribuii au
fost n mod expres stipulate de Legea 31/1990, republicat, privind societile comerciale
(Legea Societilor Comerciale).

n realitate, din punct de vedere teoretic, managerul societii nu ndeplinete n mod

obligatoriu i funcia de administrator, aceste dou caliti putnd fi ns, n practic, ntrunite n
mod cumulativ.

n acest sens, rspunderea persoanei desemnat ca manager al societii poate fi privit, din
punct de vedere juridic, din trei perspective distincte:

(i) Rspunderea contractual, derivnd i putnd fi angajat n baza unui contract de

management/ administrare ncheiat ntre societate i manager;

(ii) Rspunderea legal a administratorului, derivnd din prevederile Legii Societilor

Comerciale (art. 72, 73, 148, 155 i 157) i cele ale Legii 85/2006 privind procedura insolvenei
(art. 138, 139, 141, 142), putnd fi angajat numai mpotriva persoanei care ndeplinete funcia
de administrator statutar al societii, i

(iii) Rspunderea civil delictual (de asemenea o form legal a rspunderii),

reglementat de prevederile noului Cod Civil (art. 1349), al crei subiect de drept poate fi orice
persoan, indiferent de funcia deinut n societate sau de natura contractului ncheiat cu
societatea.

Actele i faptele juridice ndeplinite de manager (n calitate de mandatar al societii),

angajeaz rspunderea societii n raporturile cu terii. Ca regul general deci, rspunderea
managerului, n toate cele trei fome menionate, reprezint rspundere pentru fapta proprie
(rspundere direct) i este angajat numai fa de societate, nu i fa de teri.

O excepie de la aceast regul este cea consacrat de art. 148 alin. 2 din Legea Societilor
Comerciale, care introduce ipoteza rspunderii administratorului societii pentru fapta altuia,
ns i acest tip de rspundere poate fi angajat numai fa de societate, nu fa de teri.

O alt excepie de la regul o constituie ipoteza n care societatea se afl n procedura

insolvenei cnd, n situaiile limitativ prevzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 a insolvenei,
membrii organelor din cadrul societii sau de conducere a acesteia pot fi obligai s suporte o
parte din pasivul debitoarei.

Conceptul de mal praxis n materia activitii de conducere a unei societi nu este per se
definit i reglementat n legislaia romneasc. La nivel conceptual, mal praxis-ul n practica
managerial ar putea include orice fapt de natur a cauza dezavantaje i/ sau a aduce prejudicii
societii.

23
 Pentru a fi posibil angajarea rspunderii legale i mai ales pentru a putea fi posibil
repararea prejudiciului, este necesar intervenia instanelor judectoreti, ca urmare a
promovrii unei aciuni judiciare prin care s se stabileasc att existena culpei
administratorului, ct i prejudiciul adus societii.

Modalitile n care un manager al unei societi comerciale se poate proteja mpotriva unor
circumstane care i-ar putea angaja rspunderea, ar trebui s nceap de la prevederile
contractului ncheiat cu societatea. Prevederile contractuale ar trebui s fie n primul rnd clare,
pentru a nu lsa loc eventualelor interpretri i suficient de detaliate, accentund mai ales n
punctele-cheie (i.e atribuii, eventuale limitri ale mandatului, criterii de performan, mecanisme
de bonificaie etc.).

Ceea ce, n principiu, nu se poate conveni n cuprinsul contractului de management,

este exonerarea de rspundere a managerului. Aa cum am precizat i anterior, natura
legal a rspunderii managerului administratorului face ca prile s nu poat conveni
prin acordul lor c aceast rspundere nu exist.

De exemplu, pentru situaia n care societatea ar nregistra pierderi sau prejudicii, eventual
urmate de intrarea n procedura insolvenei sau a falimentului, ca urmare a unui management
defectuos, rspunderea managerului poate fi atras fie n baza contractului (rspundere
contractual), fie n baza Legii Societilor Comerciale i/sau a art. 138 din legea 85/2006, n
cazul n care persoana avea i calitatea de administrator al societii respective.

ndeplinirea ct mai precis a prevederilor actului constitutiv i ale hotrrilor adunrii

generale, inerea unor evidene ct mai clare n ceea ce privete activitatea societii, exercitarea
controlului asupra personalului, n special n cazul n care anumite atribuii au fost delegate ctre
acetia sunt tot attea msuri de protecie din sfera conduitei managerului care pot fi avute n
vedere.

Tipuri de procese de malpraxis

Exist multe tipuri diferite de procese de malpraxis, inclusiv: malpraxis medical, juridic,
i profesional. Uneori, o cerere poate fi depus pentru mai mult de un tip de malpraxis, dar, de
obicei, cererea dumneavoastr va intra sub o singur categorie Mai jos sunt cteva exemple i
linkuri la mai multe informaii despre fiecare.:

I. Incompetena medical
poate fi definit ca un comportament slab a unui personal medical n ndeplinirea atribuiilor.
Malpraxisul medical nu trebuie s fie intenionat. Acesta poate s apar din neglijen sau
ignoran, de asemenea. Daca tu sau o persoan apropiat a suferit o vtmare de orice natur
(sau deces n cazul unui membru de familie), este posibil s se iniieze o cerere de malpraxis
medical mpotriva celor vinovai: medici i chirurgi, dentisti, asistente medicale, asistenta
medical de acas, publice si ingrijitorii privai, tehnicieni farmacie etc.

Exemple de incompeten medicale includ, dar nu se limiteaz la: leziuni la un copil sau
mama in timpul procesului de nastere ( leziuni congenitale ), incapacitatea de a diagnostica
24
probleme grave, cum ar fi apendicita, meningita , infarct miocardic i de cancer , erorile de
medicaie, cum ar fi primirea medicatie gresit ca urmare a scrierii de mn ilizibil pe baza de
prescriptie medicala, asistenta medicala abuziv, neglijare i defecte de droguri farmaceutice si
produse medicale , precum i a altor fapte medicale legate de accidente.

II. Incompeten profesional

poate fi definit ca un comportament slab a unui profesionist de servicii n ndeplinirea
atribuiilor lui / ei. De obicei, un proces de malpraxis profesional va fi introdus mpotriva
avocailor, contabililor, consultanilor financiari, companii de facturare i alte categorii
profesionale, oameni de servicii cu guler alb.

Exemple de incompeten profesional includ, dar nu sunt limitate la: declaraii

neltoare, comerciale abuzive de ctre brokeri de stocuri, tranzacii neautorizate de ctre
oricine, cu o putere de avocat , fraud de facturare - fie de ctre o companie de facturare, un
contabil sau oricine ncearc s facturaeze pentru servicii care nu au fost prestate, neglijen
grav, raportrile eronate a faptelor, i alte erori sau neglijene din partea unui profesionist.

III. Incompeten Juridic

poate fi definit ca un comportament slab al unui jurist n ndeplinirea atribuiilor lui / ei.

De obicei, un proces de malpraxis legal va fi introdus mpotriva avocailor care nu au

reprezint un client n instan n mod adecvat. n cazurile n care avocatul nu a reuit s aduc
argumente importante , s examineze probele sau prezenta faptele, o persoan poate introduce o
cerere de malpraxis legal mpotriva lor.

Exemple de incompeten juridic includ, dar nu sunt limitate la:

Conflictele de interese, documente prost scrise juridice, litigii excesive pe cheltuiala

clientului (de exemplu, fcnd scuze pentru factura dvs.), obstrucioneaz justiiea, necinste,
sfaturi rele juridice, erori i omisiuni care au ca rezultat concedierea cazului dumneavoastr,
lips de prescriptie termene, i mai mult.

25