Universitatea Lucian Blaga

Facultatea de drept Simion Barnuiu

ID Bacau
Anul IV( reinmatriculat)
Cpraru ( Popa) Ana Maria

REFERAT LA
DREPT MEDICAL

Raspunderea medicala

Notiuni generale privind malpraxisul medical

Malpraxisul este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului
medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului,
implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse
si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.
Prin personal medical se intelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul
medical si moasa care acorda servicii medicale.
Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale,
raspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de
preventie, diagnostic sau tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta:
a) infectiilor nosocomiale( infectie dobandita de pacient in cursul spitalizarii
pentru o alta afectiune) cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa
ce nu a putut fi controlata de catre institutie;
b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod
abuziv, fara a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor
medicamentoase si sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a
termenului de valabilitate a acestora, dupa caz;
d) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare,
substante medicamentoase si sanitare de la furnizori, fara asigurarea prevazuta
de lege, precum si subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la
furnizori fara asigurare de raspundere civila in domeniul medical.
Personalul medical contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului,
consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei dreptul la viata si dreptul la
integritate fizica si psihica. Exercitarea unei astfel de profesiuni se face
respectand anumite normel deontologice si juridice. Normele deontologice
stabilesc minimum de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii, iar in
masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza valori aparate
de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si norme juridice.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza
raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii
medicale, sanitare si farmaceutice. Raspunderea civila delictuala este generata
de obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil
reglementeaza la art. 998 999 raspunderea civila delictuala pentru fapta
proprie, iar la art. 1000 alin. 3 raspunderea comitentilor (persoanele care

directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele

prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele
primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si
norme de drept penal, iar fapta intruneste elementele constitutive ale unei
infractiuni, in cauza este antrenata si raspunderea penala a persoanei vinovate,
alaturi de raspunderea civila.
Cadrul legal
In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de
deontologie medicala din anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca
fiind telul suprem al actului medical, obligatia medicului constand in a apara
sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si
demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa,
etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt
motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie
medicala din anul 2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in
materie de deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in
1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala
Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului,
poate atrage raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care
conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe
seama pacientului, intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.
Conditiile raspunderii pentru malpraxis
Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita
ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul
vatamator, vinovatie din partea personalului medical si sa nu existe imprejurari
sau cauze care inlatura raspunderea juridica. Cele mai multe cazuri de malpraxis
sunt comise cu forma de vinovatiei a culpei, asta nu exclude insa ca fapta ilicita
sa poata fi comisa si cu forma de vinovatie a intentiei.
In doctrina se face distinctia intre culpa comisiva:manifestata in cadrul unei
actiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie, culpa omisiva
manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare,

culpa in eligendo constand in alegerea gresita a unor proceduri medicale ori in

delegarea unei personae necompetente si culpa in vigilando constand in
nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.
Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatiei este foarte important a se face
distinctia intre fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greseala. Eroarea
este determinata de situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia
atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi maniera. Greseala
presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un
medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi respectat.
Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a
constiinciozitatii medicului. Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul
medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si
neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea
profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic
sau tratament.
De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul
informal si obligativitatea acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care
personalul medical isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de
urgenta in care nu este disponibil personal, medicul cu competenta necesara.
Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul
ca toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde
proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia. alineatul 2 al acestui text de lege
consacra cauzele care inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv
faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile produse in
exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de
lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor
adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de
investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in
care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea
competentei acordate.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de
furnizori de servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a
serviciilor prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale
substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de
furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor. In activitatea sa, medicul trebuie sa

aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, actionand cu mare

prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si
capitolul III Acordul pacientului informat, care statueaza obligativitatea
obtinerii acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de
preventie, diagnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila
informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul tratamentului,
la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de
tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea
tratamentului.
Conform art. 656 din Legea nr. 95/2006 se are in vedere obligativitatea incheierii
de catre personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspunde civila
profesionala pentru prejudiciile cauzate pron acte medicale, aceasta polita de
asigurare fiind o conditie obligatorie la angajare. Asiguratorul ofera despagubiri
pentru prejudiciile pe care asiguratorul le-a cauzat si este obligat la a le acoperi
cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale persoanei prejudiciate de
catre parsonalul medical culpabil.
Aspecte procedurale
Pentru stabilirea cazurilor de raspunde civila a personalului medical in baza art.
668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a
municipiului Bucuresti se constituie o comisie de monitorizare ce este
competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizata de catre o
persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre mostenitorii sai, in caz de
deses. Din lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se desemneaza un
expert sau un grup de experti, in caz de o mai mare complexitate, pentru a
efectua un raport asupra cazului. Acestia au obligatia cai in maxim 30 de zile sa
inainteze un raport comisiei, aceasta urmand ca in maxim 3 luni de la sesizare sa
adopte o decizie asupra cazului. Decizie prin care aceasta comisie stabileste
daca este sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta decizie in
termen de 5 zile calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele
nemultumite de decizia data de comisie pot face contestatie in termen de 15 zile
de la dat comunicarii deciziei.
Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate
printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata,
dupa parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de

la data prejudiciului. Art. 673 din Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea
Constitutionala de un grup de 37 de senatori ca fiind neconstitutional,
sustinanduse ca acest text de lege constavine prevederilor art. 126 alin. 6 din
Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea
Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de
neconstitutionalitate a Legii prin reforma in domeniul Sanatatii, motivand ca
acest text de lege nu reglementeaza compententa instantelor de drept comun si
nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a
contesta orice decizie a comisiei la instantele de judecata. De asemenea, alin.2
din art. 673 din lege constituie o garantie legala a liberului acces la justitie,
potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o
jurisdictie special administrativa, ci doar s-a infintat o comisie de monitorizare si
competanta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o
activitate jurisdictionala, ci doar una de control si expertiza profesionala.
Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de
malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul
de exercitare al actului medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau
Comisia de malpraxis, si instantele civile sau penale atunci cand doresc tragerea
la raspunderea civila sau penala a celor responsabili de culpa medicala.
Raspunderea disciplinara forma complementara de raspundere pentru
malpraxis
In statul medicilor din Romania (CMR) abaterea disciplinara este definita ca fapta
savarsita cu vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si
regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, prevederile
prezentului Statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din
Romania precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu profesia sau in afara
acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a
corpului profesional.
In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de
disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3
membri, abaterile disciplinare a medicilor inscris in acel colegiu. La nivelul
Colegiului Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza Comisia
superioara de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in
complete de 5 membri, contestatiile formulate impotriva deciziilor comisiilor de
disciplina teritoriale. Aceasta actiune poate fi pornita in termen de 6 luni de la

data savarsirii faptei sau cand s-a cunoscut prejudicial. Plangerea se adreseaza
colegiului a carui membru este medicul ce se considera a fi savarsit prejudiciul.
Plangerea se va depune personal sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa
prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Nu se vor inregistra
plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in copii. Primind sesizarea,
biroul consiliului decide declansarea sau nu a procedurii disciplinare. De
asemenea, biroul consiliului se poate sesiza si dispune inceperea unei anchetei
disciplinare si din oficiu. In baza deciziei biroului consiliului de declansare a
procedurii disciplinare, comisia de jurisdictie va informa medicul impotriva caruia
s-a formulat plangerea, comunicandu-i o copie a plangerii, si ii va comunica
acestuia termenul pana la care poate depune in scris apararile sale si termenul la
care se poate prezenta pentru a fi audiat si a formula toate apararile pe care le
considera utile. Dupa cercetarea faptei de catre comisia de jurisdictie
profesionala, dosarul disciplinar insotit de propunerea de sanctionare sau de
stingere a actiunii disciplinare se inainteaza comisiei de disciplina a colegiului.
Actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina se sustine de catre comisia de
jurisdictie profesionala.
Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara,
eventual a unor specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut
plangerea, comisia de disciplina stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele
solutii:
a. stinge actiunea disciplinara daca fapta nu constituie abatere disciplinara;
b. aplica o sanctiune disciplinara;
c. stinge actiunea disciplinara daca persoana care a facut plangerea, desi
anuntata, in mod nejustificat nu se prezinta la audierea fixata de comisia de
disciplina sau nu-si precizeaza in scris pozitia fata de solicitarile comisiei de
disciplina ori nu se prezinta la expertiza dispusa in cauza.
In cazul in care se aplica o sanctiune disciplinara se va aplica una din
urmatoarele sanctiuni:
-mustrare;
-avertisment
-vot de blam (reprezint o sanciune prin care o colectivitate organizat i arat
dezaprobarea fa de o fapt nedemn a unui membru al ei )
--interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de
la o luna la un an;
- retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.

La aceste sanctiuni se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la

efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie medicala, ori alte forme
de pregatire profesionala.
Sanctiunile pentru malpraxis sunt diferite de la caz la caz. Se poate primi doar o
mustrare sau se poate retrage dreptul de libera practica. In cazuri grave, cand se
ajunge moartea pacientului, personalul medical poate fi acuzat de omor din culpa
si sa fie condamnat la inchisoare cu sau fara suspendare si la plata unor daune
morale pentru rudele decedatului.

Scurta analiza a prevederilor speciale ale legii numarul 95/2006 si a codului

deontologic medical
Legea numarul 95/2006 a suferit dealungul timpului diverse modificari ulterioare
ce au dus la o mai buna reglementare in domeniul practicilor medicale. In
articolele 4 si 5 al codului deontologic al medicilor se prevede ca in exercitarea
profesiei sale, medicul acorda prioritate intereselor pacientului, care primeaza
asupra oricror alte interese si ca
este obligat sa respecte drepturile
fundamentale ale omului i principiile etice n domeniul biomedical. Iar in articolul
10 si 11 se prevede ca medicul nu va garanta vindecarea afectiunii pentru care
pacientul i s-a adresat si ca in activitatea medical ce se desfoar n echipa
(secii de spital, proces de nvmnt medical tip rezidentiat), rspunderea
pentru actele medicale aparine efului echipei, n limitele atribuiilor
administrative de coordonare, i medicului care efectueaz direct actul medical,
n limitele competenei sale profesionale i rolului care i-a fost atribuit de eful
echipei.
Un alt articol foarte important in opinia mea este art.13 din acelasi cod deotologic
ca prevede ca exprimarea consimmntului informat al pacientului pentru
tratament nu inlatura responsabilitatea medicului pentru eventualele greeli
profesionale. Aceste dandu-si consintamantul pentru vindecare si pentru
eventuale riscuri aparute datorita dificultatii tratamentului nu si pentru inlaturarea
raspunderii profesionale a medicului pentru greseli pe care medical era obligat sa
nu le comita.
O alta problema ce ar putea fi pusa in discutie o regasim in art.14- 17 ce
reglementeaza secretul profesional al medicului, fac obiectul secretului
profesional tot ceea ce medicul, n timpul exercitrii profesiei sale, a aflat direct

sau indirect n legatura cu viata intima a bolnavului, a familiei, a apartinatorilor,

precum i probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstane n
legatura cu boala. Secretul profesional persista i dup terminarea tratamentului
sau decesul pacientului. In opinia mea am putea pune problema daca incalcarea
acestei obligati etice a medicului ar putea cauza raspunderea pentru malpraxis a
acestuia daca pacientul face dovada ca prin aceasta incalcare a fost prejudiciat
moral, in art.642 din legea 95/2006 nu se specifica in mod clar daca prejudicial
suferit de catre pacient trebuie sa fie fizic, din aceasta nespecificare am putea
trage concluzia daca prejudicial nu poate fi si moral, la acest prejudiciu
ajungandu-se prin incalcarea de catre medic a secretului profesional. In articolele
21-24 se specifica obligatia medicul de a nu trata un pacient fr a-l examina
medical n prealabil, personal. Numai n cazuri excepionale, de urgenta sau n
cazuri de forta major (mbolnviri pe nave maritime aflate n mers, pe avioane n
zbor, locuri inaccesibile sasu n timp util) se vor da indicaii de tratament prin
mijloace de telecomunicaii, iar daca n urma examinrii sau n cursul
tratamentului medicul considera ca nu are suficiente cunotine ori experienta
pentru a asigura o asistenta corespunztoare, va solicita un consult, prin orice
mijloace, cu ali specialiti sau va indruma bolnavul ctre acetia iar in caz de
pericol de moarte iminent, medicul va rmne lng pacient att timp cat este
nevoie de ajutorul lui profesional.
O alta prevedere ce consider ca ar trebui pusa in discutie ar fi cea din art. 32 din
codul deontologic ce prevede ca medicul poate refuza acordarea de ngrijiri de
sntate din motive personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul
spre alte surse de ngrijire medical, cu excepia situaiilor de urgenta. Medicul
este obligat sa pun la dispoziie confratelui care preia pacientul toate informaiile
medicale referitoare la caz. Trebuie sa ne gandim pentru ce motive medicul care
dreptul de a refuza acordarea de ingrijiri medicale pacientului, unul dintre
acestea ar fi acela ca medicul nu se simte pregatit profesional sau emotional
pentru o interventie, spre exemplu in cazul unei interventii dificile pe cord. Insa in
cod nu se specifica o limita a acestui drept de a putea refuza pacientul.
In art. 53- 57 ale codului pus in discutie se reglementeaza ca medicul trebuie sa
dea dovada de diligenta maxima n stabilirea diagnosticului, tratamentului
adecvat i n evitarea complicatiilor previzibile la pacientul aflat n ngrijirea si ca
prescripiile medicale trebuie formulate cat mai clar, medicul asigurndu-se ca a
fost neles complet de ctre bolnav i anturajul acestuia, mergand pana la
ncercarea de a supraveghea executarea tratamentului. Din momentul n care a

rspuns unei solicitri, medicul este automat angajat moral sa asigure bolnavului
n cauza ngrijiri constiincioase i devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o
unitate medical sau la un specialist cu competente superioare.
Consintamantul ce trebuie dat de pacient inaintea efectuarii tratamentului, atunci
cand este posibil, este un al lucru foarte important pentru desfasurarea corecta a
actului medical, consintamant de ce este reglementat in art. 58-63 pentru orice
intervenie medical diagnostica sau terapeutic este necesar consimmntul
informat al pacientului, acesta va fi dat dup informarea pacientului asupra
diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile i beneficiile
acestora. consimmntul va aparine reprezentanilor legali. Dac medicul
curant apreciaz ca decizia reprezentantului legal nu este n interesul
pacientului, se constituie o comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua
cazul i a lua decizia. n situaii de urgenta, cnd este pus n pericol viata
pacientului, iar acesta nu i poate exprima vointa i rudele sau reprezentanii
legali nu pot fi contactati, consimmntul este implicit, iar medicul va face tot
ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmnd ca informarea acestuia
sa se fac ulterior. Prognosticul grav va fi impartasit pacientului cu prudenta i
tact, inndu-se cont de starea psihic a acestuia. Prognosticul va fi dezvaluit i
familiei doar dac pacientul consimte la aceasta. n cazul n care se considera ca
dezvaluirea prognosticului infaust va duna pacientului sau atunci cnd acesta
nu dorete sa afle, prognosticul poate fi dezvaluit familiei. Prevederi legate de
consintamant pot fi regasite si in legea nr.95/2006 acestea fiind asemanatoare cu
cele prezentate pana acum.
Indatoririle medicilor cu privire la actele medicale nu le ragasim doar in codul
deontologic, acestea pot fi regasite si in legea 95/2006, in art. Art. 642 ni se
spune ca personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din
eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente
in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie,
diagnostic sau tratament si ca raspunde civil si pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind confidentialitatea,
consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale.
Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea
profesiei si atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor
de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta
necesara. Tracand o concluzie putem observa ca pentru a se atrage
raspunderea medicului aceste trebuie sa actioneze in actul medical din neglijenta

sau printr-o slaba pregatire a acestuia si doar in indatoririle sale sau prin
depasirea acestora, in actul profesional. Spre exemplul cadrul medical care in
desfasurarea unui tratament a depus toate diligentele spre vindecarea
pacientului, nu a reusit vindecarea sau s-a produs decestul acestuia datorita
starii grave in care se afla acesta, nu atrage raspunderea pentru malpraxis a
acestuia si nici pe cea civil delictuala. Exista insa si alte cazuri care il pot
exonera pe medic de raspunderea unei prejudiciu creat in actul medical cand
acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament de
diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si
riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor
ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale,
substantelor medicale si sanitare folosite.
Raspunderea civila pentru prejudiciile create pot reveni si unitatilor sanitare
publice sau private, furnizoare de servicii medicale, si producatorii de
echipamente si dispozitive medicale, substante medicamentoase si materiale
sanitare raspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacientilor in
activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate in mod direct sau
indirect de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale,
substantelor medicamentoase si materiale sanitare, in perioada de
garantie/valabilitate, conform legislatiei in vigoare, aceasta fiind insa o
raspundere pe temeiul dreptului comun.
In mare parte prevederile regasite in codul deontologic al medicilor sunt
asemanatoare cu ele prevazute si in legea 95/2006, aceasta din urma fiind
adoptata in confomitate cu codul deontologic ce era deja in viguare la adoptarea
legii, aceasta oferindu-i un caracter imperativ codului pentru ca acesta sa poata
atrage si raspunderea civil delictuala si in unele cazuri si pe cea penala si nu
doar pe cea disciplinara impusa de colegiul medicilor.
In finalul subcapitolului as dori sa va vorbesc despre prevederile ce
reglementeaza asigurarea obligatorie de raspundere civila profesionala pentru
medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale ce le putem
regasi in prezenta lege in cap. V art. 656-694. Asiguratorul acorda despagubiri
pentru prejudiciile de care asiguratii raspund, in baza legii, fata de terte persoane
care se constata ca au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum si
pentru cheltuielile de judecata ale persoanei prejudiciate prin actul medical.
Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurari de
raspundere civila si va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se

efectueaza in specialitatea si competenta profesionala a asiguratului si in gama

de servicii medicale oferite de unitatile de profil. Despagubirile se acorda pentru
sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si
cheltuieli de judecata persoanei sau persoanelor pagubite prin aplicarea unei
asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vatamarea
corporala ori decesul. In caz de deces, despagubirile se acorda succesorilor in
drepturi ai pacientului care au solicitat acestea. Despagubirile se acorda si atunci
cand asistenta medicala nu s-a acordat, desi starea persoanei sau persoanelor
care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenta medicala impunea aceasta
interventie, acestea incluzand si eventualele cheltuieli ocazionate de un proces in
care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecata sunt incluse
in limita raspunderii stabilita prin polita de asigurare.
Despagubirile se pot stabili pe cale amiabila, in cazurile in care rezulta cu
certitudine raspunderea civila a asiguratului. In cazul in care partile asigurat,
asigurator si persoana prejudiciata cad de acord sau nu, este certa culpa
asiguratului, despagubirile se vor plati numai in baza hotararii definitive a
instantei judecatoresti competente.