Malpraxisul

REFERAT LA DREPT MEDICAL

Malpraxisul
Raspunderea medicala Malpraxisul
Cap. I. Notiuni generale privind malpraxisul medical Din definitia data la art 642 din Legea nr. 95/2006 rezulta ca malpraxisul este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice. Prin personal medical se intelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si moasa care acorda servicii medicale. Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale, raspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta: a) infectiilor nosocomiale( infectie dobandita de pacient in cursul spitalizarii pentru o alta afectiune) cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie; b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod abuziv, fara a fi reparate; c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora, dupa caz; d) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante medicamentoase si sanitare de la furnizori, fara asigurarea prevazuta de lege, precum si subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare de raspundere civila in domeniul medical. Personalul medical contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica. Exercitarea unei astfel de profesiuni se face respectand anumite normel deontologice si juridice. Normele deontologice stabilesc minimum de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii, iar in masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza valori aparate de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si norme juridice. Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice. Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de reparare a

Malpraxisul
prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 998 999 raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 raspunderea comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si norme de drept penal, iar fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea civila. Cap. II. Cadrul legal In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale. Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis. Cap. III. Conditiile raspunderii pentru malpraxis Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea personalului medical si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea juridica. Cele mai multe cazuri de malpraxis sunt comise cu forma de vinovatiei a culpei, asta nu exclude insa ca fapta ilicita sa poata fi comisa si cu forma de vinovatie a intentiei. In doctrina se face distinctia intre culpa comisiva:manifestata in cadrul unei actiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie, culpa omisiva manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare, culpa in eligendo constand in alegerea gresita a unor

Malpraxisul
proceduri medicale ori in delegarea unei personae necompetente si culpa in vigilando constand in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc. Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatiei este foarte important a se face distinctia intre fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greseala. Eroarea este determinata de situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi maniera. Greseala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului. Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament. De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul informal si obligativitatea acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal, medicul cu competenta necesara. Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia. alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate. Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de furnizori de servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor. In activitatea sa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, actionand cu mare prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III Acordul pacientului informat, care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul

Malpraxisul
tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului. Conform art. 656 din Legea nr. 95/2006 se are in vedere obligativitatea incheierii de catre personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspunde civila profesionala pentru prejudiciile cauzate pron acte medicale, aceasta polita de asigurare fiind o conditie obligatorie la angajare. Asiguratorul ofera despagubiri pentru prejudiciile pe care asiguratorul le-a cauzat si este obligat la a le acoperi cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale persoanei prejudiciate de catre parsonalul medical culpabil. Cap. IV. Aspecte procedurale Pentru stabilirea cazurilor de raspunde civila a personalului medical in baza art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a municipiului Bucuresti se constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizata de catre o persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre mostenitorii sai, in caz de deses. Din lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se desemneaza un expert sau un grup de experti, in caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra cazului. Acestia au obligatia cai in maxim 30 de zile sa inainteze un raport comisiei, aceasta urmand ca in maxim 3 luni de la sesizare sa adopte o decizie asupra cazului. Decizie prin care aceasta comisie stabileste daca este sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta decizie in termen de 5 zile calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemultumite de decizia data de comisie pot face contestatie in termen de 15 zile de la dat comunicarii deciziei. Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data prejudiciului. Art. 673 din Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea Constitutionala de un grup de 37 de senatori ca fiind neconstitutional, sustinanduse ca acest text de lege constavine prevederilor art. 126 alin. 6 din Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii prin reforma in domeniul Sanatatii, motivand ca acest text de lege nu reglementeaza compententa instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instantele de judecata. De asemenea, alin.2 din art. 673 din lege constituie o garantie legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdictie special administrativa, ci doar s-a

Malpraxisul
infintat o comisie de monitorizare si competanta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci doar una de control si expertiza profesionala. Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul de exercitare ar actului medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau Comisia de malprazis, si instantele civile sau penale atunci cand doresc tragerra la raspunderea civila sau penala a celor responsabili de culpa medicala. Actiunea in instanta penala, se face fara ca reclamantul sa plateasca taxa de timbru, aceasta avand loc doar cand actiunea prin care s-a cauza un prejudiciu constituie o infractiune. Conform Codului Penal plangerea in cazul vatamarii corporale poate fi introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este vatamatorul, infractiunea de vatamare corporala este definita in conformitate cu dispozitiile Codului penal drept fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile. In cazul vatamarilor corporale grave (atunci cand sunt necesare mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale sau fapta a avut ca urmare pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei) sau in cazul in care a intervenit decesul pacientului, termenele de prescriptie sunt cele generale prevazute de Codul penal. In cazul in care cand reclamantul doreste doar obtinerea unor despagubiri va trebui sa se adreseze instantei civile in termen de 3 ani de la data savarsirii prejudiciului. iar cand actiunea este deschisa pe latura civila, taxa de timbru se stabileste in functie de cuantumul despagubirilor solicitate, potrivit Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel: a) pana la valoarea de 39,00 lei: 2 lei b) intre 39,01 lei si 388,00 lei : 2 lei + 10% pentru ce depaseste 39 lei c) intre 388,01 lei si 3.879,00 lei: 37 lei + 8% pentru ce depaseste 388 lei d) intre 3.879,01 lei si 19.395,80 lei: 316 lei + 6% pentru ce depaseste 3.879 lei e) intre 19.395,01 lei si 38.790,00 lei: 1.247 lei + 4% pentru ce depaseste 19.395 lei f) intre 38.790,01 lei si 193.948,00 lei: 2.023 lei + 2% pentru ce depaseste 38.790 lei g) peste 193.948,00 lei: 5.126 lei + 1% pentru ce depaseste 193.948 lei Cap. V. Raspunderea disciplinara forma complementara de raspundere pentru malpraxis In statul medicilor din Romania (CMR) abaterea disciplinara este definita ca fapta savarsita cu vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, prevederile prezentului Statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din Romania precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu profesia sau in

Malpraxisul
afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a corpului profesional. In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3 membri, abaterile disciplinare a medicilor inscris in acel colegiu. La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 5 membri, contestatiile formulate impotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale. Aceasta actiune poate fi pornita in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei sau cand s-a cunoscut prejudicial. Plangerea se adreseaza colegiului a carui membru este medicul ce se considera a fi savarsit prejudiciul. Plangerea se va depune personal sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Nu se vor inregistra plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in copii. Primind sesizarea, biroul consiliului decide declansarea sau nu a procedurii disciplinare. De asemenea, biroul consiliului se poate sesiza si dispune inceperea unei anchetei disciplinare si din oficiu. In baza deciziei biroului consiliului de declansare a procedurii disciplinare, comisia de jurisdictie va informa medicul impotriva caruia s-a formulat plangerea, comunicandu-i o copie a plangerii, si ii va comunica acestuia termenul pana la care poate depune in scris apararile sale si termenul la care se poate prezenta pentru a fi audiat si a formula toate apararile pe care le considera utile. Dupa cercetarea faptei de catre comisia de jurisdictie profesionala, dosarul disciplinar insotit de propunerea de sanctionare sau de stingere a actiunii disciplinare se inainteaza comisiei de disciplina a colegiului. Actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina se sustine de catre comisia de jurisdictie profesionala. Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara, eventual a unor specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut plangerea, comisia de disciplina stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele solutii: a. stinge actiunea disciplinara daca fapta nu constituie abatere disciplinara; b. aplica o sanctiune disciplinara; c. stinge actiunea disciplinara daca persoana care a facut plangerea, desi anuntata, in mod nejustificat nu se prezinta la audierea fixata de comisia de disciplina sau nu-si precizeaza in scris pozitia fata de solicitarile comisiei de disciplina ori nu se prezinta la expertiza dispusa in cauza. In cazul in care se aplica o sanctiune disciplinara se va aplica una din urmatoarele sanctiuni: -mustrare; -avertisment -vot de blam (reprezint o sanciune prin care o colectivitate organizat i arat dezaprobarea fa de o fapt nedemn a unui membru al ei )

Malpraxisul
-amenda de la 100 lei la 1500 lei. Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei; -interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un an; - retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania. La aceste sanctiuni se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie medicala, ori alte forme de pregatire profesionala. Sanctiunile pentru malpraxis sunt diferite de la caz la caz. Se poate primi doar o mustrare sau se poate retrage dreptul de libera practica. In cazuri grave, cand se ajunge moartea pacientului, personalul medical poate fi acuzat de omor din culpa si sa fie condamnat la inchisoare cu sau fara suspendare si la plata unor daune morale pentru rudele decedatului.

Cap. VI. Scurta analiza a prevederilor speciale ale legii numarul 95/2006 si a codului deontologic medical Legea numarul 95/2006 a suferit dealungul timpului diverse modificari ulterioare ce au dus la o mai buna reglementare in domeniul practicilor medicale. In articolele 4 si 5 al codului deontologic al medicilor se prevede ca in exercitarea profesiei sale, medicul acorda prioritate intereselor pacientului, care primeaza asupra oricror alte interese si ca este obligat sa respecte drepturile fundamentale ale omului i principiile etice n domeniul biomedical. Iar in articolul 10 si 11 se prevede ca medicul nu va garanta vindecarea afectiunii pentru care pacientul i s-a adresat si ca in activitatea medical ce se desfoar n echipa (secii de spital, proces de nvmnt medical tip rezidentiat), rspunderea pentru actele medicale aparine efului echipei, n limitele atribuiilor administrative de coordonare, i medicului care efectueaz direct actul medical, n limitele competenei sale profesionale i rolului care i-a fost atribuit de eful echipei. Un alt articol foarte important in opinia mea este art.13 din acelasi cod deotologic ca prevede ca exprimarea consimmntului informat al pacientului pentru tratament nu inlatura responsabilitatea medicului pentru eventualele greeli profesionale. Aceste dandu-si consintamantul pentru vindecare si pentru eventuale riscuri aparute datorita dificultatii tratamentului nu si pentru inlaturarea raspunderii profesionale a medicului pentru greseli pe care medical era obligat sa nu le comita. O alta problema ce ar putea fi pusa in discutie o regasim in art.14- 17 ce reglementeaza secretul profesional al medicului, fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, n timpul

Malpraxisul
exercitrii profesiei sale, a aflat direct sau indirect n legatura cu viata intima a bolnavului, a familiei, a apartinatorilor, precum i probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstane n legatura cu boala. Secretul profesional persista i dup terminarea tratamentului sau decesul pacientului. In opinia mea am putea pune problema daca incalcarea acestei obligati etice a medicului ar putea cauza raspunderea pentru malpraxis a acestuia daca pacientul face dovada ca prin aceasta incalcare a fost prejudiciat moral, in art.642 din legea 95/2006 nu se specifica in mod clar daca prejudicial suferit de catre pacient trebuie sa fie fizic, din aceasta nespecificare am putea trage concluzia daca prejudicial nu poate fi si moral, la acest prejudiciu ajungandu-se prin incalcarea de catre medic a secretului profesional. In articolele 21-24 se specifica obligatia medicul de a nu trata un pacient fr a-l examina medical n prealabil, personal. Numai n cazuri excepionale, de urgenta sau n cazuri de forta major (mbolnviri pe nave maritime aflate n mers, pe avioane n zbor, locuri inaccesibile sasu n timp util) se vor da indicaii de tratament prin mijloace de telecomunicaii, iar daca n urma examinrii sau n cursul tratamentului medicul considera ca nu are suficiente cunotine ori experienta pentru a asigura o asistenta corespunztoare, va solicita un consult, prin orice mijloace, cu ali specialiti sau va indruma bolnavul ctre acetia iar in caz de pericol de moarte iminent, medicul va rmne lng pacient att timp cat este nevoie de ajutorul lui profesional. O alta prevedere ce consider ca ar trebui pusa in discutie ar fi cea din art. 32 din codul deontologic ce prevede ca medicul poate refuza acordarea de ngrijiri de sntate din motive personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul spre alte surse de ngrijire medical, cu excepia situaiilor de urgenta. Medicul este obligat sa pun la dispoziie confratelui care preia pacientul toate informaiile medicale referitoare la caz. Trebuie sa ne gandim pentru ce motive medicul care dreptul de a refuza acordarea de ingrijiri medicale pacientului, unul dintre acestea ar fi acela ca medicul nu se simte pregatit profesional sau emotional pentru o interventie, spre exemplu in cazul unei interventii dificile pe cord. Insa in cod nu se specifica o limita a acestui drept de a putea refuza pacientul. In art. 53- 57 ale codului pus in discutie se reglementeaza ca medicul trebuie sa dea dovada de diligenta maxima n stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat i n evitarea complicatiilor previzibile la pacientul aflat n ngrijirea si ca prescripiile medicale trebuie formulate cat mai clar, medicul asigurndu-se ca a fost neles complet de ctre bolnav i anturajul acestuia, mergand pana la ncercarea de a supraveghea executarea tratamentului. Din momentul n care a rspuns unei solicitri, medicul este automat angajat moral sa asigure bolnavului n cauza ngrijiri constiincioase i devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medical sau la un specialist cu competente superioare.

Malpraxisul
Consintamantul ce trebuie dat de pacient inaintea efectuarii tratamentului, atunci cand este posibil, este un al lucru foarte important pentru desfasurarea corecta a actului medical, consintamant de ce este reglementat in art. 58-63 pentru orice intervenie medical diagnostica sau terapeutic este necesar consimmntul informat al pacientului, acesta va fi dat dup informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile i beneficiile acestora. consimmntul va aparine reprezentanilor legali. Dac medicul curant apreciaz ca decizia reprezentantului legal nu este n interesul pacientului, se constituie o comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul i a lua decizia. n situaii de urgenta, cnd este pus n pericol viata pacientului, iar acesta nu i poate exprima vointa i rudele sau reprezentanii legali nu pot fi contactati, consimmntul este implicit, iar medicul va face tot ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmnd ca informarea acestuia sa se fac ulterior. Prognosticul grav va fi impartasit pacientului cu prudenta i tact, inndu-se cont de starea psihic a acestuia. Prognosticul va fi dezvaluit i familiei doar dac pacientul consimte la aceasta. n cazul n care se considera ca dezvaluirea prognosticului infaust va duna pacientului sau atunci cnd acesta nu dorete sa afle, prognosticul poate fi dezvaluit familiei. Prevederi legate de consintamant pot fi regasite si in legea nr.95/2006 acestea fiind asemanatoare cu cele prezentate pana acum. Indatoririle medicilor cu privire la actele medicale nu le ragasim doar in codul deontologic, acestea pot fi regasite si in legea 95/2006, in art. Art. 642 ni se spune ca personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament si ca raspunde civil si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale. Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara. Tracand o concluzie putem observa ca pentru a se atrage raspunderea medicului aceste trebuie sa actioneze in actul medical din neglijenta sau printr-o slaba pregatire a acestuia si doar in indatoririle sale sau prin depasirea acestora, in actul profesional. Spre exemplul cadrul medical care in desfasurarea unui tratament a depus toate diligentele spre vindecarea pacientului, nu a reusit vindecarea sau s-a produs decestul acestuia datorita starii grave in care se afla acesta, nu atrage raspunderea pentru malpraxis a acestuia si nici pe cea civil delictuala. Exista insa si alte cazuri care il pot exonera pe medic de raspunderea unei prejudiciu creat in actul medical cand acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si

Malpraxisul
riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicale si sanitare folosite. Raspunderea civila pentru prejudiciile create pot reveni si unitatilor sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, si producatorii de echipamente si dispozitive medicale, substante medicamentoase si materiale sanitare raspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacientilor in activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate in mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si materiale sanitare, in perioada de garantie/valabilitate, conform legislatiei in vigoare, aceasta fiind insa o raspundere pe temeiul dreptului comun. In mare parte prevederile regasite in codul deontologic al medicilor sunt asemanatoare cu ele prevazute si in legea 95/2006, aceasta din urma fiind adoptata in confomitate cu codul deontologic ce era deja in viguare la adoptarea legii, aceasta oferindu-i un caracter imperativ codului pentru ca acesta sa poata atrage si raspunderea civil delictuala si in unele cazuri si pe cea penala si nu doar pe cea disciplinara impusa de colegiul medicilor. In finalul subcapitolului as dori sa va vorbesc despre prevederile ce reglementeaza asigurarea obligatorie de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale ce le putem regasi in prezenta lege in cap. V art. 656-694. Asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund, in baza legii, fata de terte persoane care se constata ca au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum si pentru cheltuielile de judecata ale persoanei prejudiciate prin actul medical. Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurari de raspundere civila si va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectueaza in specialitatea si competenta profesionala a asiguratului si in gama de servicii medicale oferite de unitatile de profil. Despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanei sau persoanelor pagubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vatamarea corporala ori decesul. In caz de deces, despagubirile se acorda succesorilor in drepturi ai pacientului care au solicitat acestea. Despagubirile se acorda si atunci cand asistenta medicala nu s-a acordat, desi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenta medicala impunea aceasta interventie, acestea incluzand si eventualele cheltuieli ocazionate de un proces in care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecata sunt incluse in limita raspunderii stabilita prin polita de asigurare. Despagubirile se pot stabili pe cale amiabila, in cazurile in care rezulta cu certitudine raspunderea civila a asiguratului. In cazul in care partile asigurat, asigurator si persoana prejudiciata cad

Malpraxisul
de acord sau nu, este certa culpa asiguratului, despagubirile se vor plati numai in baza hotararii definitive a instantei judecatoresti competente. Cap. VII. Jurisprudenta

23 iunie 2008 Condamnat pentru malpraxis Un chirurg din Brila a fost condamnat la doi ani nchisoare i i-a prierdut dreptul de a profesa, dup ce instana l-a gsit vinovat pentru uciderea din culpa a unei paciente. Incidentul a avut loc n 1997, la Spitalul Sfntul Spiridon din Brila iar femeia a murit n urma unei injecii prescrise de medicul Florea Ggeanu. Pacienta a fost internat cu colic biliar, ciroz hepatic, hernie de disc si tulburri neuromotorii. n perioada spitalizrii a fcut o infecie din cauza unei injecii cu calmant, prescris de medicul Florea Ggeanu.Dosarul a fost judecat mai nti la Judectoria Brila, care l-a gsit nevinovat pe medic. Procurorii au fcut recurs i n cele din urm Curtea de Apel Galai l-a condamnat pe Florea Ggeanu.Decizia Curtii de Apel Galati este definitiva i irevocabil i a fost pus n aplicare imediat. Medicul Florea Ggeanu a fost obligat i la plata unei despgubiri de 500 de milioane de lei i i -a fost interzis dreptul de practic. Cu toate aceste el nu va face nici o zi de nchisoare, deoarece s -a ncadrat n prevederile legii 543 din 2002, prin care au fost graiate toate pedepsele cu nchisoarea de pn la cinci ani. Cap. VIII. Concluzii Reglementarile privind malpraxisul sunt necesare in viata de zi cu zi deoarece inspira oamenilor de rand o mai buna incredere in sistemul medical din Romania, o incredere ca aceste practici medicale in care ei isi pun spirant si care se repercuteaza asupra integritatii corporale si vietii pacientilor se desfasoara in mod corect. In final ca titlu de concluzie as dori sa va prezint una din parerile unei personalitati de faza in domeniul medical cu privire la raspunderea pentur malpraxis.

Malpraxisul

Bibliografie: 1. 2. 3. 4. http://www.aafdutm.ro http://www.cnas.ro/legislatie/raspunderea-civila-a-personalului-medical http://www.pharma-business.ro/juridic/raspunderea-juridica-pentru-malpraxis.html Prof. Ion Turcu, Dreptul sanatatii. Frontul comun al medicului si al juristului, ed.Walters Kluver, Bucuresti, 2010.