DREPT MEDICAL.

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A
PERSONALULUI MEDICAL
 BIODREPT ŞI DREPT MEDICAL
 Biodreptul este o ramură a dreptului care îşi
propune să reglementeze juridic toate achiziţiile
ştiinţifice în aplicarea lor umană, precum şi
comportamentul profesional din domeniul
ştiinţelor vieţii.
 Între biodrept şi bioetică există legături
fundamentale, principiile biodreptului fiind de
fapt expresia juridică a principiilor de bază ale
bioeticii
 În cadrul biodreptului se afirmă dreptul medical,
care curpinde totalitatea normelor juridice care
reglementează drepturile şi obligaţiile cadrelor
medicale, precum şi drepturile pacientului.
 Dreptul medical se referă la diversele tipuri de
răspundere juridică cu care se pot confrunta
cadrele medicale.
 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ
 Omul se raportează la unele principii, norme, valori în
limitele a ceea ce el consideră a fi bine-rău, permis-
nepermis, drept-nedrept, licit-ilicit.
 O faptă a omului trebuie sa se înscrie în limitele
principiilor general acceptate, altfel va suporta
consecinţele pentru conduita sa negativă
 Statul are obligaţia de a proteja interesele cetăţenilor săi
şi este unicul în măsură să stabilească prin norme
juridice care fapte ale omului sunt ilicite şi care sunt
sancţiunile pentru comiterea faptei ilicite şi încălcarea
normei juridice
 Numai statul aplică sancţiunea, având la dispoziţie un
aparat de coerciţie.
 Tragerea la răspundere juridică implică aplicarea
sancţiunii în urma încălcării unei norme juridice
 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ
 o sancţiune se aplică numai atunci când omul este vinovat de
nerespectarea unei norme juridice şi numai în limitele vinovăţiei
sale
 Exista doua forme de VINOVĂŢIE – INTENŢIE
- CULPĂ
 INTENŢIE = (medicul) prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte
producerea lui
 CULPA cunoaşte la rândul ei 2 forme – IMPRUDENŢĂ
- NEGLIJENŢĂ

 Neglijenţă = (cadrul medical) nu îşi dă seama de caracterul

antisocial al faptei şi nu prevede consecinţele acesteia, deşi
trebuia şi putea, în circumstanţele date, să le prevadă.
 Imprudenţă =(cadrul medical) îşi dă seama de caracterul
antisocial al faptei sale, prevede consecinţele ei, pe care nu le
acceptă şi speră, în mod uşuratic, că ele nu se vor produce.
FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE
 Răspunderea juridică îmbracă mai multe forme,
care nu se exclud reciproc
 Răspunderea penală constă în obligaţia unei
persoane de a suporta o sancţiune penală ca
urmare a faptului că a săvârşit o infracţiune.
 Raspunderea civilă este acea forma a
raspunderii juridice care constă în obligatia pe
care o are orice persoană de a repara prejudiciul
pe care l-a cauzat altuia
 Răspunderea civilă poate fi delictuală, când are
originea în comiterea unei fapte ilicite, sau
contractuală, când provine din încălcarea unui
contract
 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A
PERSONALULUI MEDICAL
 Prin prejudicierea unui pacient pot fi atrase
diverse forme ale răspunderii juridice:
– RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ
– RĂSPUNDERE CIVILĂ CONTRACTUALĂ – prevăzută
de Codul Muncii
– RĂSPUNDERE PENALĂ – prevăzută de Codul Penal
– RĂSPUNDERE DISCIPLINARĂ în calitate de membru
al Colegiului balneokinetoterapeutilor
 1.
RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ
 CODUL CIVIL
-Înlipsa unor prevederi legale speciale, se aplicau principiile
generale din CODUL CIVIL:
Orice faptã a omului, care cauzeazã altuia prejudiciu, obligã pe
acela din a cãrui gresealã s-a ocazionat, a-l repara

Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin

fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa
sa.

-Aceste
două articole consacră RĂSPUNDEREA CIVILĂ PENTRU
PROPRIA FAPTĂ
- in practică au fost introduşi termenii de EROARE şi GREŞEALĂ
EROARE GREŞEALĂ
 Care este scopul desfăşurării activităţii
medicale?
 SALVAREA/VINDECAREA PACIENTULUI
 Obligaţie de scop sau de mijloc?
 Trebuie admisă posibilitatea că uneori
vindecarea pacientului nu se realizează
EROARE GREŞEALĂ
 Conduită corectă  În aceleaşi condiţii de
 Respectarea normelor lucru şi pregătire
de comportament profesională un alt
profesional specialist, riguros în
 Percepere falsă a exercitarea obligaţiilor
situaţiei de fapt sale, ar proceda
corect
 MALPRAXIS =
 eroarea profesională săvârşită în
exercitarea actului medical sau medico-
farmaceutic, generatoare de prejudicii
asupra pacientului, implicând răspunderea
civilă a personalului medical şi a
furnizorului de produse şi servicii
medicale, sanitare şi farmaceutice.
Situaţiile când răspunde
personalul medical
Nepregătire - Cunoştinţe medicale
insuficiente în exercitarea profesiunii -
Ignoranţă
 Se include şi efectuarea activităţii cu cunoştinţe
greşite
 Stabilire în mod concret, în raport de
împrejurările specifice ale cazului respectiv.

Acordarea unei asistenţe medicale

neadecvate
 personalul medical are obligaţia aplicării
standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de
practica în specialitatea respectivă, aprobate la
nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardele
recunoscute de comunitatea medicală  a
specialităţii respective.
Nerespectarea reglementărilor privind
confidenţialitatea
 legea drepturilor pacientului
 Codul de deontologie medicală al Colegiului
 confidenţialitatea întregii proceduri de stabilire a
cazurilor de malpraxis
 păstrarea confidenţialităţii dezbaterilor din organele de
conducere ale Colegiului

Nerespectarea reglementărilor privind

consimţământul informat
 !! exprimarea consimţământului informat al pacientului
pentru tratament nu înlătură responsabilitatea
specialistului pentru eventualele erori profesionale.
Nerespectarea reglementărilor privind
obligativitatea acordării asistenţei medicale
 Personalul medical are obligaţia de a accepta orice
pacient în situaţii de urgenţă, când lipsa acesteia poate
pune în pericol în mod grav şi ireversibil sănătatea sau
viaţa pacientului.
 Personalul medical nu poate refuza să acorde asistenţă
medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase
şi orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare
interzise prin lege.
 Personalul medical angajat al unei instituţii furnizoare de
servicii medicale are obligaţia acordării asistenţei
medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are
dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul
instituţiei, potrivit reglementărilor legale.
Depăşirea limitelor competenţei
 Medicul poate executa o activitate medicală doar dacă
are pregătire şi practică suficientă pentru aceasta.
 Dacă în urma examinării sau în cursul tratamentului
medicul consideră că nu are suficiente cunoştinţe ori
experienţă pentru a asigura o asistenţă corespunzătoare,
va solicita un consult, prin orice mijloace, cu alţi
specialişti sau va îndruma bolnavul către aceştia.
 Această prevedere nu se aplică în cazuri de urgenţă
vitală, care nu poate fi rezolvată altfel sau când nu este
disponibil personal medical ce are competenţa necesară.
 Unui medic nu i se poate imputa că nu a posedat acea
capacitate profesională pe care numai medicii de o
valoare excepţională o au atâta timp cât, din
împrejurările concrete, rezultă că şi-au desfăşurat
activitatea la un nivel corespunzător pregătirii
profesionale, posibilităţilor locale şi cu respectarea
regulilor de tehnică şi ştiinţă medicală.
Situaţiile în care personalul medical
este exonerat de răspundere
1. Condiţii de lucru - dotare insuficientă cu
echipament de diagnostic şi tratament;
2. Efecte adverse, complicaţii şi riscuri în general
acceptate ale metodelor de investigaţie şi
tratament;
3. Infecţii nosocomiale;
4. Vicii ascunse ale materialelor sanitare,
echipamentelor şi dispozitivelor medicale,
substanţelor medicale şi sanitare folosite.

În sit. 3 răspund unităţile sanitare, afară de faptul

că pot dovedi intervenţia unor cauze externe
exoneratoare.
În sit. 4 răspund unităţile sanitare publice sau private,
furnizoare de servicii medicale şi producătorii de
echipamente şi dispozitive medicale, substanţe
medicamentoase şi materiale sanitare.
5. Când acţionează cu bună-credinţă în
situaţii de urgenţă cu respectarea
competenţei acordate.
 medicul nu va fi obligat la plata unor despăgubiri
atunci când asistenţa medicală s-a făcut în
interesul părţii vătămate sau a decedatului, în
lipsa unei investigaţii complete sau a
necunoaşterii datelor anamnezice ale acestuia,
datorită situaţiei de urgenţă, iar partea vătămată
sau decedatul nu a fost capabilă, datorită
circumstanţelor, să coopereze când i s-a acordat
asistenţă.
Unităţile sanitare răspund în condiţiile legii civile
pentru prejudiciile produse de personalul medical
angajat, în solidar cu acesta.
 Pacientul prejudiciat se pote îndrepta fie numai
împotriva personalului medical, fie numai
împotriva unităţii sanitare, fie împotriva
amândurora.
 Dacă unitatea sanitară acoperă singură
prejudiciul creat de către personalul său medical
angajat, are dreptul la o acţiune în regres
împotriva autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.
 Acesta se va putea apăra, demonstrând că
prejudiciul s-a produs şi ca urmare a culpei
unităţii sanitare sau i se datorează chiar în
întregime.
CONSTATAREA CAZURILOR DE
MALPRAXIS
 Personalul medical este obligat sa incheie o asigurare
profesionala de raspundere civila pentru a fi astfel protejati
in cazul in care trebuie sa plateasca despagubiri pacientilor.
Omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau
asigurarea sub limita legală de către persoanele fizice şi
juridice prevăzute de prezenta lege constituie abatere
disciplinară şi se sancţionează cu suspendarea dreptului de
practică sau, după caz, suspendarea autorizaţiei de
funcţionare. Această sancţiune nu se aplică dacă asiguratul
se conformează în termen de 30 de zile obligaţiei legale.

 Există posibilitatea ca partile sa cada la invoiala si sa evite

astfel un proces. Pacientul vatamat, medicul vinovat si
compania de asigurari pot initia astfel o procedura de
conciliere.

 Pacientul se poate adresa fie Comisiei de monitorizare şi

competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis , fie
instanţei de judecată, care va sesiza la rândul ei Comisia
Comisia de monitorizare şi competenţă profesională
pentru cazurile de malpraxis
 la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti.
 în componenţă reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică judeţene şi, respectiv, ai municipiului Bucureşti,
casei judeţene de asigurări de sănătate, colegiului judeţean al medicilor, colegiului judeţean al medicilor dentişti,
colegiului judeţean al farmaciştilor, ordinului judeţean al asistenţilor şi moaşelor din România, un expert medico-
legal, sub conducerea unui director adjunct al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.
 Ministerul Sănătăţii Publice aprobă, la propunerea Colegiului
Medicilor din România, pentru fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, o
listă naţională de experţi medicali, în fiecare specialitate, care vor fi
consultaţi
 Comisia poate fi sesizată de pacientul care se consideră prejudiciat
sau de succesorii acestuia
 Comisia desemnează, prin tragere la sorţi, din lista judeţeană a
experţilor un grup de experţi sau un expert, în funcţie de
complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra
cazului.
 Experţii întocmesc în termen de 30 de zile un raport asupra cazului
pe care îl înaintează Comisiei. Comisia adoptă o decizie asupra
cazului, în maximum 3 luni de la data sesizării.
 În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu
sunt de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de
judecata competentă, în termen de 15 de zile de la data comunicării
deciziei.
 2.
RĂSPUNDEREA
CIVILĂ
CONTRACTUALĂ
 Prevăzută de Codul Muncii, este tot o formă de răspundere civilă
 Are la bază contractul individual de muncă
 Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care
constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către
salariat, prin care acesta a încălcat normele legale , regulamentul
intern , contractul individual de muncă sau contractul colectiv de
muncă aplicabil , ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor
ierarhici.
 Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în
care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt :
•avertismentul scris;
•suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce
nu poate depăşi 10 zile lucrătoare ;
•retrogradarea din funcţie , cu acordarea salariului corespunzător
funcţiei în care s-a dispus retrogradarea , pentru o durată ce nu
poate depăşi 60 de zile ;
•reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% ;
•reducerea salariului de bază şi/sau , după caz, şi a indemnizaţiei de
conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10% ;
•desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
 Cercetarea disciplinară prelabilă este efectuată de către o persoană
desemnată în acest scop de către angajator, salariatul trebuie
obligatoriu convocat.
 3.
RĂSPUNDEREA
PENALĂ
 Infracţiunea este fapta care prezintă
pericol, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută
de legea penală. În definiţiile moderne,
lipseşte referirea la pericolul social,
insistându-se însă asupra faptei
nejustificate şi imputabile persoanei care a
săvârşit-o şi care atrage răspunderea
penală.
 Formele vinovăţiei sunt în dreptul penal
aceleaşi ca şi în dreptul civil. De regulă, în
situaţiile în care prin exercitarea profesiei
medicale se prejudiciază pacienţii, forma
de vinovăţie este culpa, fie sub forma
imprudenţei, fie sub cea a neglijenţei.
 INFRACŢIUNI CARE POT FI COMISE ÎN TIMPUL
EXERCITĂRII PROFESIEI MEDICALE
 Vătămare din culpă - dacă pacientul necesită pentru vindecare mai mult
de 10 zile de îngrijiri medicale sau s-a produs una din următoarele
urmări: pierderea unui simţ sau a unui organ, încetarea funcţionării
acestora, infirmitate psihică sau fizică permanentă, sluţirea, avortul sau
punerea în primejdie a vieţii.
 Ucidere din culpă
 Eutanasierea unui pacient - omor calificat
 Suicidul asistat medical - înlesnirea sinuciderii
 Provocarea ilegală a avortului
 Divulgarea secretului profesional - divulgarea, fără drept, a unor date
de către acela căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă
în virtutea profesiei sau funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce
prejudicii unei persoane
 Exercitarea fără drept a unei profesii
 4.
RĂSPUNDEREA
DISCIPLINARĂ ÎN
CALITATE DE MEMBRU
AL COLEGIULUI
MEDICILOR
Medicul răspunde disciplinar pentru:
 nerespectarea legilor şi regulamentelor
profesiei medicale
 a Codului de deontologie medicală
 a regulilor de bună practică profesională
 a Statutului Colegiului Medicilor din România
 pentru nerespectarea deciziilor obligatorii
adoptate de organele de conducere ale
Colegiului Medicilor din România
 pentru orice fapte săvârşite în legătură cu
profesia, care sunt de natură să prejudicieze
onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului
Medicilor din România.
 În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi funcţionează comisia de
disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete
de 3 membri abaterile disciplinare săvârşite de medicii înscrişi în acel colegiu.
 La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează şi funcţionează
Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului,
care judecă în complete de 5 membri contestaţiile formulate împotriva
deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.
 Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui membru este
medicul.
 Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate în acest scop de
către biroul consiliului colegiului teritorial sau, după caz, de către Biroul
executiv al Colegiului Medicilor din România.
 Sancţiunile disciplinare sunt:
   a) mustrare;
   b) avertisment;
   c) vot de blam;
   d) amendă de la 100 lei (RON) la 1.500 lei (RON).
   e) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o
perioadă de la o lună la un an;
   f) retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România.
 Împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioare de disciplină, în
termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula o
acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a
cărui rază îşi desfăşoară activitatea.