RELAIA MEDIC-PACIENT

PSIHOLOGIA MEDICULUI
Relaia medic-pacient sta la baza psihologiei medicale. Ea este punctul central al relaiei de
ngrijire i este, n cele mai multe cazuri, una dintre condiiile i un factor esenial pentru procesul de
vindecare.
La modul ideal, medicul ar trebuie s aiba o identificare dubla:
- identificarea cu bolnavul, cu o empatie suficient pentru a putea s se debaraseze de
carapacea sa, pentru a ncerca s perceap ceea ce se petrece n altul i s neleag ceea ce
ar putea reprezenta starea bolnavului.
- identificarea cu medicul pentru a putea s conserve preteniile care se ateap de la el i
pentru a lua distana necesar deciziei.
COMPONENTELE RELATIEI MEDIC-PACIENT
1
2
3
4
5
6

ncredere i confidenialitate medicul trebuie s practice meseria sa n interesul suprem al

pacientului;
Creterea speranei i minimalizarea durerii i a fricii medicul trebuie s-l fac pe bolnav
s neeag c i se ofer cel mai bun i potrivit tratament n cazul su i s-l asigure de efortul
n diminuarea durerii;
Empatia plasndu-se n locul pacientului, medicul poate s neleag mai bine ce se petrece
cu acesta;
Preocuparea dincolo de faptul c este un specialist, medicul trebuie s fie perceput ca o fiin
uman;
Comunicarea comunicarea cu pacientul necesit rbdare;
Elemente de cultur fiecare pacient are originile lui culturale, i credinele sale (sau nu) n
medicina tradiional corespunztoare. De aceea, medicul trebuie s in cont de acest lucru n
prescrierea unui tratament.

n momentul actual, m gndesc doar la specializri teoretice pentru c nc nu sunt foarte decis, dar
printer posibilitile posibile se numar pediatria.
Reaciile copilului fa de medical pediatru
Comportamentul copilului in cursul tratamentului isi are sursa atat in trasaturile de
personalitate, cat si in diferitele situatii cu care se confrunta.
Factorii care influenteaza comportamentul copilului in cabinet:
-Varsta copilului
-Tipul de personalitate
-Statusul neuroendocrin
-Dezvoltarea somatica
-Mediul familial si comunitar
-Educatia
-Experientele medicale anterioare
-Imaginatia
TIPURI DE PACIENI-COPII

In functie de acesti factori, se diferentiaza cteva tipuri de pacienti copii:

Copilul orientat social are un raport bun cu echipa medicala. Este interesat sa interactioneze cu
persoanele cu care intra n contact, comunica usor, si este dornic de a intelege ce va face medicul
pediatru. Acestui copil i se poate capta interesul- i se pot arata instrumentele si i se poate explica la ce
folosesc. Orice noua experienta este pentru acest copil o aventura. Chiar daca apar anumite proceduri
dureroase n decursul actului terapeutic, copilul intelege ce se intampla si nu traieste sentimente de
teama, anxietate.
Copilul hiperactiv, rasfatat si face simtita prezenta inca din sala de asteptare. Este galagios,
investigheaza, se misca mult. Este foarte temator si are tendinta de a respinge tratamentul. Daca privim
la familia lui, vedem cum copilul conduce; parintii ii permit orice sau l protejeaza prea mult .Este tipul
de copil caruia i se ofera totul n orice situatie si care va fi marcat de o puternica anxietate n orice
situatie mai deosebita. Evaluarea psihologica a situatiei a condus la urmatoarea explicatie: copilul
caruia nu i se impun anumite limite nu stie unde sa se opreasca si ce e permis sa faca; de aceea este
nesigur, se teme si poate deveni hiperactiv. n momentul cnd un astfel de copil intampina o frustrare
sau intalneste niste limite, reactioneaza la fel ca si fata de parintii lui (plange, tipa ) Comportamentul
negativ si neadaptat al copilului nu trebuie incurajat n cabinet si este recomandat ca parintii sa nu fie
de fata n decursul actului terapeutic. Rareori medicul poate colabora cu parintii pentru a pregati copilul
pentru vizita la medic si pentru a-I controla comportamentul. Copilul raspunde adesea la temerile
parintilor fata de cabinetul medical, mai degraba decat la ale sale.
Copilul anxios, introvertit reprezinta o problema mult mai serioasa. Este tacut, ascultator si nu
deranjeaza pe nimeni, dar este si plin de temeri si ingrijorari. Acestea s-au format fie datorita
experientelor medicale anterioare, fie mai degraba formei de disciplinare aplicata de parinti. Amenintari
de genul : "Daca nu mananci tot, o sa ajungi la spital", sau "Daca nu stai cuminte vine doamna doctor
cu injectia" vor conduce la dezvoltarea unui copil temator cu care medicul va colabora foarte dificil. De
aceea, prima vizita la medic trebuie sa fie placuta, iar copilul poate fi recompensat de catre medic
pentru un comportament corespunzator. Copilul trebuie sa inteleaga fiecare etapa a tratamentului si
trebuie indemnat sa si exprime temerile si indoielile.
Copilul negativist refuza orice colaborare cu medicul. Acest tip de comportament este generat
de teama, anxietate. Medicul trebuie sa foloseasca jocul n care un "nu" inseamna de fapt "da" pentru a
obtine permisiunea de a continua tratamentul.
Copilul deficitar are nevoi speciale, n functie de boala (handicap somatic, de evolutivitate,
psihic, psiho-afectiv, ambiental), si necesita o abordare diferita .Orice copil apreciaza o expunere
directa si sincera a tot ce urmeaza sa se intample n cabinetul medical. Daca actul terapeutic implica
proceduri dureroase, trebuie explicat pe scurt despre ce este vorba chiar n momentul n care incepem
procedura respectiva, astfel incat copilul sa nu aiba timp sa se gandeasca la ea si sa dezvolte un
sentiment de teama. Aparitia reactiilor emotionale este de foarte probabila. Lacrimile nu sunt altceva
decat o manifestare a anxietatii care apare n fata unor proceduri medicale noi si misterioase.
Manole Ioana Roxana
Anul 2, Seria 3, Grupa 27