Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
acela de "distanţă critică". În cadrul întâlnirii dintre medic şi pacient,
cabinetul medical, spitalul, reprezintă "teritoriul medicului", teritoriul pe
care pacientul păşeşte cu anxietate şi oricum se simte în insecuritate. Acest
lucru este resimţit şi de medic atunci când efectuează un consult la domiciliu
şi când este nevoit să se afle pe "teritoriul" bolnavului.
În ceea ce priveşte "distanţa critică" se ştie tot din psihologia animală, că
fiecare individ are o distanţă până la care acesta poate permite o apropiere
fără a deveni agresiv sau a fugi. La om, în cadrul consultului medical,
medicul vine să violeze tocmai această "distanţă critică", situaţie care pune
de asemenea importante probleme psihologice.
Conştiinţa profesională, principala calitate a medicului
Cunoscuţii psihiatri francezi Delay şi Pichot alcătuiesc o listă cu principalele
calităţi cerute de către publicul francez medicilor. Aceste calităţi, în ordinea
frecvenţei, ar fi următoarele: conştiinţă profesională, devotament, exactitatea
diagnosticului (între 51-66%), pe al doilea plan apar calităţi cum ar fi
cunoştinţele ştiinţifice (33%), francheţea (12%) şi la urmă dezinteresul
material (11%), autoritatea (9%).
Se pot distinge astfel două grupe de calităţi ale medicului: calităţile
relaţionale, care facilitează relaţia medic-bolnav şi calităţile etice. În primul
rând contează factorii afectivi, în timp ce factori ca dezinteresul material sau
cunoştinţele ştiinţifice se situează pe al doilea plan.
Psihologul Donn W. Parson subliniază că în faţa omului bolnav, medicul
poate adopta 5 tipuri de atitudini:
• de competenţă tehnică
• universalistă
• de specificitate funcţionărească
• de neutralitate afectivă (când refuză relaţiile personale cu bolnavul,
altruistă)
Freud a propus pentru acest tip special de relaţie dintre medic şi pacient
denumirea de transfer.
Medicul nu trebuie să-şi piardă disponibilitatea de a ajuta
Munca medicului este de fapt o succesiune de stări emoţionale atât din
partea pacientului, cât şi din a sa însăşi. Din acest motiv medicul trebuie să
depăşească stadiul unor relaţii de rutină şi să nu fie capabil a-şi pierde
entuziasmul şi curiozitatea, capacitatea de a fi disponibil să ajute.
Bolnavii raportează la medic atitudinile lor afective, ostilitatea lor şi relaţiile
ambivalente pe care pacientul le-a avut anterior în relaţiile cu părinţii sau cu
2
alte persoane semnificative din anturajul lor. Bolnavul se comportă faţă de
medic ca şi cum ar fi în faţa părinţilor săi (dependenţă, senzaţia de
omniprezenţă a medicului, necesitatea unei supuneri necondiţionate).
Această relaţie de dependenţă apare pregnantă în cursul transferului. Cu cât
pacienţii sunt mai grav bolnavi şi boala este mai îndelungată, cu atât
transferul şi dependenţa sunt mai intense.
Contratransferul constă din atitudinea medicului (dar şi a altor persoane
implicate în tratamentul pacienţilor), de obicei fiind vorba de atitudini
negative, exprimate direct sau indirect. Contratransferul, subliniază
psihiatrul David Moron, este rezultatul influenţei pe care bolnavul o exercită
asupra sentimentelor inconştiente ale medicului, prin proiecţii şi identificări
iraţionale la acestea din urmă. Gravitatea bolii este direct proporţională cu
fenomenele de transfer, motiv pentru care bolnavii mai uşori sunt mai greu
de îngrijit (datorită dependenţei şi regresiunii mai mici la aceştia).
Dacă s-a produs vindecarea organică pacientul trebuie integrat în societate,
moment în care transferul, ataşamentul infantil faţă de medic devine un
factor negativ. Această dependenţă trebuie să înceteze şi pacientul să-şi
recapete statutul de persoană autonomă avută anterior.
(va urma)
Citat:
Munca medicului este, de fapt, o succesiune de stări emoţionale atât din
partea pacientului, cât şi din a sa însăşi. Din acest motiv medicul trebuie să
depăşească stadiul unor relaţii de rutină şi să nu fie capabil a-şi pierde
entuziasmul şi curiozitatea, capacitatea de a fi disponibil să ajute.