Tema 4:

Relația medic-pacient

Realizat:
Mariana Cernițanu-
dr. in psihologie, conf. univ. 
 Structura:
1. Relațiile interpersonale. Aspecte
generale.
2. Caracteristicile generale ale relației
medic-pacient.
3. Etapele întâlnirii medic-pacient.
 RELAȚIILE INTERPERSONALE
• legături sociale prin faptul că au loc și depind de contextele sociale în
care trăiesc indivizii.

• sunt un tip de relaţii sociale caracterizate prin faptul că sunt stabilite

între persoane (nu grupuri, instituţii, colectivităţi) şi sunt regizate într-o
măsură semnificativă de logica necesităţilor umane individuale.

• presupune existența cel putin a două surse psihice, ambele înzestrate cu

funcții, însușiri, stări și trăiri psihice diferite: emițătorul și receptorul.

• Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane:

suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii,
afiliere, securitate, statut, prestigiu.
• Caracteristicile (parametri) definitorii ale relațiilor
interpersonale sunt: legăturile psihologice, conștiente și directe
dintre persoane.

• Există mai multe tipuri de relaţii interpersonale, în funcţie de

durata, intensitatea şi specificul interacţiunii dintre două sau mai
multe persoane:
- relaţiile de prietenie,
- de iubire,
- in familie,
- relaţia cumpărător- vânzător,
- relatia medic-pacient. etc
• Relațiile interpersonale cuprind, pe de o
parte, unele așteptări (atitudini de
receptivitate) și aporturi
Relațiile interpersonale (atitudini
cuprind, pe de ode
parte, uneleiar
inițiativă), așteptări
pe de (atitudini
altă parte,de grade
receptivitate)
diferite și aporturi (atitudini
de intensitate de
a interacțiunilor.
inițiativă), iar pe de altă parte, grade diferite
de intensitate a interacțiunilor.
• Relația dintre medic și pacient este o
relație socială între doi membri ai unor
grupe sociale distinctive prin
competențele, orientările, prestigiul lor:
un grup ai căror membri cer îngrijire și
menținerea sănătății, și altul ai căror
membri oferă ajutor și îngrijire.
• Legătura stabilită între medic-
pacient poate fi privită și ca o
relație psihologică: pune față în
față, pe de o parte, persoane cu
psihologii diferite, iar pe de alta,
experiența medico-profesională a
medicului – cu experiența suferinței
bolnavului.
• În același timp, legătura
stabilită mai poate fi
privită și ca o relație
culturală, care presupune
confruntarea diferitor
viziuni, opinii, valori,
atitudini, comportamente,
etc.
 Particularitatile relaţiei medic-pacient

• • Relaţiile dintre medici şi pacienţi - de la

idealizarea romantică până la disperarea cinică.

• • !!! Pacienţii sunt în mod tipic toleranţi faţă de

limitele terapeutice ale medicinii într-un context
în care se simt respectaţi şi ascultaţi în mod
autentic de către medic/personalul medical.
• O comunicare și relaționare bună dintre medic
şi pacient rezidă în două elemente de bază:
- respectul reciproc
- abilitatea de a satisface aşteptările unul
altuia.
 !!!
• T. Sydenham spunea, că medicul trebuie să trateze
bolnavul aşa cum el însuşi ar dori să fie tratat.
• G. Thibon zicea, că ceea ce cere pacientul de la
medic este să fie tratat ca om de către un om.
• Cu toate acestea, de multe ori bolnavul este
considerat un capitol de patologie, un prilej de
experimentare, un caz ştiinţific, relaţia medic –
pacient fiind transformată în relaţia
experimentator-obiect. ELABORARE METODICA (A. Nacu, Gh. Cararus).
 Dupa M. Balint (1966):
• - in relația m-p, medicul ocupă locul principal,
el fiind un suport psihologic pentru bolnav;
- între medic și pacient trebuie să existe o
ambianță de încredere si conlucrare, fără de
care terapia este imposibilă.
• Prin personalitatea sa medicul trebuie sa
asigure pacientului protecție, siguranță și
sprijin în actul medical.
• Succesul actului medical depinde în
cel mai înalt grad de:
• buna funcţionare şi organizare
a locului în care se acordă
asistenţa,
• conştiinţa profesională şi
• prestigiul medicului.
• Dacă medicii manifestă față de pacient (bolnav) o atitudine
de acceptare, de compasiune, oferindu-i explicații cu
răbdare – atunci, succesul terapiei este mai mare.

• În acest context, M. Balint diferențiază două tipuri de

înțelegere a pacientului de către medic: înțelegere
intelectuală (are caracter obiectiv fixat pe prblema de
sanatate; fără implicarea aspectelor emoționale) și
înțelegere emoțională (de co-participare simpatetică;
înțelegerea și alinarea suferinței de către medic).
• Comportamentul medicului
este stabilit prin norme
specifice:
• un anumit statut (poziție
ocupată în societate),
• un anumit rol social (mod de
comportare asociat statutului);
• o anumită imagine asupra
bolii.
 CARACTERISTICILE DEZIRABILE ALE
RELAŢIEI MEDIC – PACIENT
• Atitudinea reciproca pozitivă şi binevoitoare.
• Toleranţa.
• Căldura sufletească.
• Absenţa tensiunii.
• Comunicare constructivă.
• Comportament adecvat.
• Echilibrare şi stabilitate emoţională.
• Expresivitatea nonverbală pozitivă.
• Confidențialitate (din Jurământul lui Hipocrate: “Ceea ce văd sau aud în
cursul tratamentului sau chiar în afara tratamentului legat de viaţa
oamenilor, ceea ce cu nici un chip nu trebuie răspândit, voi păstra pentru
mine considerând aceste lucruri ruşinoase pentru a fi răspândite”).
•  ………………
 PARTICULARITĂȚILE PSIHOLOGICE ALE RELAȚIEI
MEDIC-PACIENT
Modele de relaționare
(stilul de interviu)

Complianța/non- Transfer/contratransfer
în relația medic-
complianța terapeutică
pacient

Erorile medicale Efectul placebo

Unele modele ale relaţiei terapeutice
dintre medic şi pacient

• Modelul activ – pasiv;

• Modelul bazat pe cooperare

dupa Rudică T. si Costea D. (1996) in Romania - cel mai frecvent model al
relaţiei medic-pacient

• Modelul prietenesc (socio -

familiar).
• Modelele cel mai adesea derivă
din trasaturile de personalitate,
expectaţiile şi nevoile ambilor. În
cazul când, aşteptările şi nevoile
sunt trecute sub tăcere și sunt
destul de diferite, conduc la o
comunicare ineficienta, fie o
dezamăgire din partea ambilor
părți.
• !!! Pentru majoritatea bolnavilor dialogul
propriu-zis cu medicul are o mare valoare de
susținere, suport; convorbirea, în sine fiind
elementul esențial (efectul placebo)
 Efectul placebo
• Cuvântul Placebo are sensul de agreabil, plăcut – în sens
de promisiune – şi deci poate defini aşteptarea unui bolnav
– când i se dă un medicament – la acţiunea utilă, plăcută a
acesteia (Bradu Iamandescu I. şi Necula I., 2002).

• "Efectul placebo cuprinde ansamblul manifestărilor clinice

care apar la un bolnav sau persoana sănătoasă căreia i s-a
administrat, în scop therapeutic sau experimental, o
substanţă neutră din punct de vedere farmacodinamic". G.
Ionescu (1985)

• !!! Medicul - placebo pentru pacient

 Caracterele generale ale
efectului placebo:
• substanţa administrată este inertă
farmacodinamic;
• efectul este simptomatic;
• durata efectului este, de regulă, scurtă;
• instalarea efectului este mai rapidă decât a
unei substanţe farmacodinamice active;
• acţiune nespecifică.
 Particularitati in rel. medic-pacient:
Transferul
• un set de aşteptări, convingeri şi răspunsuri emoţionale
pe care pacientul le aduce în relaţia medic – pacient; ele
nu sunt determinate în mod necesar de cine este
medicul, sau cum acţionează el de fapt, ci mai degrabă
pe experienţele continue pe care pacientul le-a avut de-a
lungul vieţii cu alte importante personalităţi, autorităţi.
• Transferul poate fi pozitiv sau negativ.
• Transferul este considerat pozitiv, când pacientul are
încredere în medic, îl stimulează şi îl apreciază, deci
favorizează complianţa terapeutică.
 Particularitati in rel. medic-pacient:
Contratransfer
• Reprezinta proiecția afectivă a doctorului față de cel
pe care îl tratează.
• Aşa cum pacientul aduce atitudini transferenţiale în
relaţia medic-pacient, doctorii înşişi dezvoltă adesea
reacţii contratransferenţiale faţă de pacienţii lor.
Contratransferul poate lua forma sentimentelor
negative, care dezbină relaţia medic-pacient.
• Contratransferul uneori devine expresia rezistenţelor
psihoterapeutului faţă de unele trăsături caracteriale
ale pacientului.
 Complianţa, non-complianţa pacientului

• Complianţa o acţiune ce concordă cu o cerere

sau cu o recomandare – este tendinţa de a se
supune uşor.
• Reprezintă o noţiune referitoare la adeziunea
bolnavului la mijloacele terapeutice necesare
ameliorării stării de sănătate, în care pot fi
incluse terapiile biologice, regimurile
alimentare, modificarea stilului de viaţă ca şi
acceptarea supravegherii medicale şi a
controlului periodic.
 Complianţa pacienţilor 
• Ideea, după care bolnavul înţelege complet şi corect
instrucţiunile de regim şi de tratament medicamentos, le
reţine şi le execută întocmai corespunde realităţii doar
într-un număr restrâns de cazuri „ideale”. (factorii direcți
atitudinea și comp. medicului, valorile și așteptările
pacientului) și indirecți (suferința, vârsta, memoria slabă,
etc) care contribuie la noncomplianță.

• Participarea activă a pacientului presupune atitudie

cooperantă, o anume poziţie faţă de propria boală, o
bună atenţie şi o bună memorie.
 Comportamentul non-compliant
• este considerat nepotrivit; contravine crezurilor profesionale,
normelor şi aşteptărilor privind rolurile corespunzătoare pacienţilor şi
profesioniştilor. Numeroşi factori sunt incriminaţi în „non-complianţă”:
• factori legaţi de trăirea bolii şi de înţelegerea sa intelectuală de către
bolnav;
• factori legaţi de relaţia medic-bolnav;
• factori legaţi de tipul tratamentului;
• factori legaţi de anturajul bolnavului.
• diagnosticul, gravitatea, morbiditatea, evoluţia, durata,
• existenţa unor produse cu acţiune prelungită, durata tratamentului,
numărul de medicamente, frecvenţa crizelor şi dimensiunea dozelor,
prezenţa efectelor nedorite.
 O parte a vinei de non-complianţă o are:

• examinarea superficială,
• graba medicului,
• rutina în prescripţie,
• neglijarea aspectelor psihosomatice, recomandările
nerealiste sau „perfecţioniste”,
• efectele adverse ale medicaţiilor.

• Non-complianţa este uneori deliberată, alteori ţine de

teamă, de neîncredere, de prejudecări faţă de „nou”, de
interferenţe cu o automedicaţie camuflată.
Particularitati indezirabile in rel. medic-pacient:
Iatrogenie, malpraxis, neglijenta profesionala
• În opinia lui Predescu V. (1990) iatrogenia este o stare psihică
reactivă determinată de atitudinea greşită a medicilor şi a
personalului sanitar.
• boală iatrogenă, se referă la acele boli care rezultă din
tratamentul medical profesional şi despre care se presupune că
nu ar fi apărut dacă aceste terapii nu ar fi fost aplicate.
• Termenul de iatrogenie este extins nu doar la activităţile
desfăşurate de medic propriu-zis, ci şi de cele efectuate de alte
persoane din echipa terapeutica si echipa auxiliara a centrului
medical.
 Etapele întâlnirii medic-pacient.
 Perioada de acomodare, observarea bilaterala
 Convorbirea sau discuția desfășurată între medic și pacient, -
prima perioadă de timp – este cea mai importantă și constă a asculta atent ce comunică și cum se exprimă
pacientul. - cea de-a doua perioadă – este cea în care se vor aborda și alte aspecte, subiecte.

 Examenul fizic.
 Stabilirea diagnosticului.
- Erorile, care se pot produce la momentul stabilirii diagnosticului, au la bază trei categorii de cauze:
- boala (simptome neclare, istoric relatat incomplet și incorect, etc.);
- medicul (incompetență, îngâmfare, ignoranță, supunere față de diagnosticul superiorului ierarhic, etc.);
- bolnavul (subiectivitate, omiterea unor simptome, impresionabilitate, nivelul scăzut de cultură etc.).

 Indicarea tratamentului

 Reluarea autonomiei .
 Înrebări pentru clarificare înainte de a-i oferi
informatie in cadrul consultaţiei medicale

1. Clarificaţi ce pacientul ştie deja despre starea sau

boala sa.
2. Clarificaţi ce pacientul vrea să ştie despre starea sau
boala sa.
3. Stabilţi ce pacienul trebuie să ştie despre starea sau
boala sa.
Legătura medic-pacient = o relație de comunicare verbală in care se cer a fi
respectate urm. aspecte:

• Pacientul (bolnavul) deține puține cunoștințe necesare

pentru a descrie acuzele în termeni preciși, concreți și
clari, deaceea el trebuie ascultat cu grija si ajutat sa-si
expuna gindurile.
• De utilizat parafrazarea!
• Medicul, să încerce să privească situația și din punctul de
vedere al pacientului;
• Medicul, trebuie să evite situațiile în care ar putea sugera
pacientului anumite: stări morbide, simptome, etc.
 !!!
• Calitatea actului medical - se reflectă în
satisfacția pacientului și, constă din realizarea
unui echilibru între ceea ce el așteaptă de la
actul medical și ceea ce el primește.
• Satisfacția, este dată de perceperea de către
pacient a cerințelor lui și, în ce măsură ele au
fost îndeplinite.
• Medicul trebuie să fie util nu numai prin cunoştinţele
sale de specialitate, ci şi prin sfaturile pe care le dă
învederea unei reconstrucţii sufleteşti şi morale.

• Un bolnav este în totalitate bolnav, întreaga sa

persoană participă la această dramă.Bolnavul ia
anumite atitudini față de boală, dar în acelaşi timp şi
anumite atitudini faşă de medici: încredere, stimă,
simpatie, însă-posibil-şi îndoială, teamă, dispreţ, ură.
 Aspecte specifice în comunicarea cu
pacientul

• Pacientul este tăcut și rezervat în descrerea

acuzelor
 Deseori bolnavul nu are cunoştinţele medicale care să-i permită o descriere a acuzelor sale în
termeni proprii şi precişi.
 El poate să tacă din timiditate, sau pentru că nu găseşte cuvintele potrivite.
 El poate folosi cuvinte „goale” de conţinut şi cuvinte vagi.
 Este bine cunoscută ezitarea de a vorbi tocmai despre detaliile cele mai importante, dacă ele
sunt de ordin intim sau dacă ele aruncă o lumină nefavorabilă asupra persoanei sale.
 Aspecte specifice în comunicarea cu
pacientul

• Pacientul ”sănătos”
 Nu toţi bolnavii vin la medic pentru a fi vindecaţi.
 Unii vin să găsească o detensionare sau să compenseze lipsa de comunicare
 alţii, pentru a găsi acoperire medicală a unei situaţii penibile. De exemplu, refugiul oferit de bolile
căilor genito-urinare: bărbatul impotent îşi acuză prostata, în timp ce femeia frigidă îşi acuză vezica
urinară.
 Particularitatile comunicarii medic-pacient

• A şti să asculţi este prima condiţie a unui dialog.

• Prima întrebare trebuie să fie deschisă, de genul: "Ei bine..." sau "Cu ce
vă pot ajuta?".
• Medicul trebuie să asculte în linişte, fără să întrerupă mărturisirea iniţială
a bolnavului.
• Ulterior va trebui să rezume spusele bolnavului,utilizând cuvintele
pacientului. *parafrazarea*. Scopul este de a i se confirma, că medicul a
înţeles exact mesajul. Pacienţii îşi amintesc cel mai bine ceea ce li se
spune în  primul minut după terminarea examinării clinice.
• Medicul trebuie să fie neutru din punct de vedere afectiv faţă de
bolnavul pe care îl îngrijeşte, deoarece acesta fie că îl simpaizeaza sau
nu, el aşteaptă de la medic să fie vindecat de boala sa.
Cauzele comunicării deficiente dintre medic
și pacient

• Atitudinea profesională. (oferirea de informatii)

• Stilurile de interviu.
• Incertitudinea diagnosticului și a evoluției bolii
• Neâncrederea pacientului.
• Viziunile medicului și a pacientului asupra bolii.
• ....
 Atitudinea fata de boala: medicul si pacientul

• Medicul şi pacientul nu privesc boala de pe aceeaşi platformă.

• Un diagnostic de tuberculoză înseamnă pentru

medic o problemă de prognostic şi de măsuri
eficace.
• Pacientul, insa, se întreabă, dacă diagnosticul
este o „sentinţă la moarte”, dacă boala este
o„pedeapsă” sau un „blestem”.
• A fi tuberculos este pentru mulţi o situaţie ce trebuie camuflată chiar faţă de propria conştiinţă (de aici
tendinţa de a neglija tratamentul).
 Conflictele in relatia medic-pacient,

• sunt rezultatul divergenței așteptărilor

pacientului și a medicului unul față de altul.

• Dificultăți de relaționare pot apărea și din

partea unor anumitor tipuri de pacienți
(persoane cu anumite funcții publice,
psihopați etc.), precum și din partea medicilor
deveniți pacienți.
 Reguli pentru medici:
• 1. Ascultaţi cu răbdare pacientul.
2. Găsiţi explicaţii, întotdeauna, foarte clare.
3. Acordaţi sfaturi de medicină preventivă;
4. Comportaţi-vă onest.
5. Păstraţi informaţiile pacientului în strictă confidenţialitate.
6. Respectaţi dorinţele pacientului.
7. Evitați, să criticaţi pacienţii în public.
8. Manifestați sprijin afectiv (emoţional).
9. Priviţi pacientul în ochi în timpul convorbirii.
10.Respectaţi intimitatea pacientului.
11.Exclude-ți raporturile intime (sexuale) cu pacienţii.
12.Nu folosiţi jurăminte şi promisiuni în compania pacientului.
13.Abțineți-vă de la manifestarea supărărilor, stresul ori a anxietății în faţa acestuia.
14.Nu pretindeţi pacienţilor ajutor material.
15.Stabiliți, diagnoze corecte și clare.
16.Prezentaţi-vă în faţa pacientului în lumina cea mai favorabilă.
• Deşi regulile de conduită ale medicului pentru intercomunicare (între medic şi pacient) includ
aspecte generale privind desfăşurarea anamnezei, ele încurajează atât intimitatea (ex.: "fii
onest!" şi "corect", "stabileşte contact vizual" etc.), dar şi protejarea ei prin păstrarea
confidenţei, respectarea problemelor personale.
•  
 Reguli pentru pacient
• 1. Întreabă medicul dacă este ceva neclar.
2. Oferă-i medicului informaţiile necesare.
3. Respectă cu multă grijă indicațiile medicului.
4. Fii onest în această relaţie.
5. Asigură-ţi igiena şi curăţenia corporală, în vederea examinării
medicale.
6. Nu consuma în mod inutil timpul medicului.
7. Nu pretinde lucruri nerezonabile din bugetul de timp limitat al
medicului.
8. Fii apropiat şi \"deschis\" faţă de medic.
9. Respectă intimitatea medicului.
10.Expuneţi problemele o singură dată.
11.Priveşte medicul în ochi, în timpul convorbirii.
 Bibliografie
• 1. Athanasiu A., Tratat de psihologie medicală Editura OSCAR
PRINT, București, 1998.
• 2. Cosman D., Psihologie medicală Editura POLIROM,
București, 2010.
• 3. Iamandescu I.B., Psihologie medicală ed.II, Editura
INFOMedica, București, 1999.
• 4. Menea M., Manea T., Psihologie medicală București, 2004.
• 5. Tudose, Florin. Fundamente în psihologia medicală.
Psihologie clinică şi medicală în practica psihologului. Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.
Multumesc pentru atenție