Istoric

Activitatea medicală de îngrijire şi recuperare a sănătăţii este printre cele mai vechi şi
importante activităţi umane, originea ei pierzându-se în negura mitologică a istoriei umanităţii

• inceputuri activitatea medicală -legată de magie şi religie.

• Asklepios- primul medic al antichităţii- înzestrat cu puteri supranaturale-era zeul

medicinei ia-/Hygea (Sănătatea) era chiar fiica sa

• antichitatea greacă- nouă fază -desprinderea de magie şi religie -specializarea

profesională a vindecătorilor-Codul lui Hipocrate(părintele medicinei)

• Homer (sec.VIII î.Ch-Iliad) "Face cât oameni mai mulţi un om care vindecă oameni;
taie din răni săgeţi şi cu leacuri alină durerea"

• Avicena (Ibn-Sma, 980-1037-Poemul medicinei) -elogiul acestei profesii -"Poeţii sunt

prinţi ai cuvântului, medicii domnesc asupra trupului; elocvenţa primilor desfată
sufletul, devotamentul celorlalţi tămăduieşte pe cei bolnavi"

Sursele de conflict care ţin de condiţiile

socio-cultural

• Proliferarea rolurilor în societatea contemporană

• Inconsistenţa sau echivocul poziţiilor şi al modelelor de roluri corelative toate

poziţiile de intersecţie

-între două culturi aşa cum este cazul "marginalului", un individ transplantat ca
adult într-o cultură foarte diferită de a sa, în care nu reuşeşte să se adapteze decât în mod
parţial şi superficial

-între două clase de vârstă aşa cum se întâmplă în cazul adolescentului în

societăţile dezvoltate; sfâşiat între modelele de conduită infantilă şi cele ale adulţilor, el este
adesea subiectul unor aşteptări contradictorii, din lipsă de "rituri de trecere";

-între două grupe profesionale; este, de exemplu, cazul maistrului situat între
muncitor şi cadre, între bază şi autoritate, prins adesea într-un joc dublu al solidarităţilor„

• Evoluţia rolurilor o devansează pe cea a statuturilor şi modelelor comune (ex.

evoluţia rolului femeii contemporane)
• Articularea deficientă a funcţiilor: de exemplu, interferenţa posturilor într-o
organizaţie profesională aflată în transformare (ce creează posibilitatea
competiţiei pentru asumarea simultană a aceluiaşi rol)

Statutul social al medicului

prototipul profesionistului prin excelenţă

• statutul medicului

o putere

o cunoaştere

o devotament

o eroism

o putere de sacrificiu

• medicul

o alină suferinţa

o vindecă boala;

o saivează (uneori) viaţa bolnavului

• medicul

o determină conţinutul studiilor medicale

o formulează regulile codului deontologic al profesiunii medicale (recunoscut de

stat)

o depind de propriile lor organizaţii (Ordinul Medicilor)

o controlul care se exercită asupra lor este deci, în mod esenţial, un autocontrol

• medicul se distinge

o prin înaltul nivel de formaţie abstractă şi specializată,

o prin "orientarea spre profesie", căreia îi corespunde ideea de "vocaţie"

o prin recunoaşterea deplinei sale autorităţi asupra bolii

o prin monopolul obţinut în tratamentul ei

 Rolul social al medicului
• competenţă tehnică (titlul)

• universalism (reglementat de reguli -abstracte formale -fondate pe o competenţă

tehnică şi nu pe legături personale)

EXCEPTII

o medicina "de campanie"(de front) în cadrul căreia asistenţa medicală se

acordă cu prioritate gradelor superioare

o existenţa presiunilor sociale privind îngrijirea preferenţială a unor

bolnavi cu poziţii socio-profesionale sau politice înalte

o existenţa cabinetelor şi clinicilor particulare

• specificitate funcţională (specialist într-un domeniu bine precizat, limitat la sănătate

şi boală, în virtutea acestui specific "tehnic" al rolului său, medicul acţionează asupra
corpului şi sufletului bolnavului, cu mijloace specifice: tehnice, psihologice,
psihiatrice)

• neutralitate afectivă (raportul cu bolnavul trebuie să fie obiectiv şi non-emoţional)

• orientare spre colectivitate (ideologia profesiunii medicale pune accent pe

devotamentul faţă de colectivitate, considerând că în medicină profitul este cel mai
puţin căutat)

Rolul social al bolnavului

• Situaţia marginală a bolnavului (între lumea sănătăţii şi cea a bolii, negând când
una, când alta) care il face instabil, dominat de stări conflictuale

• Starea de primejdie care planează asupra bolnavului şi care îl determină să apeleze la

tehnici protectoare spre a face faţă pericolului situaţiei, fapt ce se traduce uneori prin
euforie şi, mai des, prin sugestibilitate crescută

• Restrângerea orizontului (de preocupări, de ambianţă)

• Egocentrism

• Perspectiva temporală îndelungată a bolii duce la sporirea anxietăţii şi potenţează

acţiunea factorilor 3 şi 4.
 Rolul de bolnav
• Degrevarea de sarcini şi responsabilităţi normale, în funcţie de natura şi gravitatea
bolii

• Bolnavul nu se poate însănătoşi singur, printr-un act de decizie propriu, de aceea el nu

este făcut responsabil de incapacitatea sa-va primi sprijin din partea acelor membrii ai
societăţii care instituţionalizează ajutorul acordat bolnavilor

Cele două trăsături constituie privilegii pentru bolnavi, însă ele sunt condiţionate
de respectarea unor obligaţii precizate de celelalte două trăsături

• Boala trebuie considerată ca indezirabilă şi bolnavul trebuie să dorească

să se facă bine

• Obligaţia bolnavului de a căuta ajutor competent şi de a coopera cu cei

care răspund de îngrijirile de sănătate

Rolul de bolnav
Tip de bolnav

– timid

– super sanatos

– ideal

Tipul de rol factori

– felul bolii (somatici, psihici)

– gravitatea bolii

– cronicizarea bolii

– genul de tratament: ambulator, staţionar, spitalicesc.

Relaţia medic-pacient - relaţie de roluri

MEDIC

• Tutore autoritar: nu dă nici o explicaţie, aşteptând de la bolnav o ascultare

fidelă

• Mentor: îşi oferă cunoştinţele de expert, gata să-l înveţe pe pacient să se

adapteze la condiţiile modificate ale stării sale de sănătate
 • Savant detaşat: descrie obiectiv avantajele şi inconvenientele diferitelor
posibilităţi terapeutice, lăsând pacientului libertatea de alegere, dar şi
impunându-i responsabilitatea acestei alegeri

• Părinte bun şi protector: caută să ferească copilul său (pacientul) de orice

noutate dureroasă, sau orice responsabilitate chinuitoare

• Avocat al "adevărului înainte de toate": care gândeşte că nimic nu este mai

rău decât îndoiala şi care poate spune chiar şi ceea ce nu este necesar
bolnavului

Tipuri de relaţii medic-pacient

 Relaţia medic-pacient –rel.complementaritate

 Relaţia dintre medic-pacient -rel. potenţial conflictuală

Relaţia medic-pacient –rel.complementaritate

• medicul -pacientul joacă propriul rol social-modele / "tipuri ideale" de comportament
social
• două roluri complementare:
– pacientul trebuie să caute îngrijire şi să coopereze cu medicul
– medicul trebuie să-şi aplice cunoştinţele în beneficiul pacientului.
• valabil pentru bolile acute(boli cronice in crestereinsertie adecvata in societate)
• relaţia medic-pacient a suferit modificări in cazul boli cronice-nesiguranta
– pacienţii-decizia de a consulta sau nu un medic/ de a-şi da seama de gravitatea
îmbolnăvirii/dacă medicul îi va înţelege/ dacă li se va spune adevărul cu privire
la boală
medicii-stabilirea diagnosticului -deciziile privind tratamentul

Relaţia medic-pacient –rel.complementaritate

• înlăturarea incertitudinii pacientului / medicului cu privire la natura bolii - dialogului
• incertitudini
– clinice -există incertitudine clară privind diagnosticul şi prognoza sa
– funcţionale-medicul cunoaste diagnosticul şi prognosticul-menţine familia şi
pacientul în stare de incertitudine pentru a nu fi obligat să dezvăluie lucruri
neplăcute bolnavului.

Tipuri de relaţii medic-pacient

legate simptomele organice
• Activitate-pasivitate: medicul este activ -bolnavul este obiect pasiv (ex rănilor grave,
comă, anestezie)
• Conducere-cooperare: bolnavul este capabil să urmeze un sfat şi să-şi exercite propria
judecată (relaţia părinte-copil/ex boli acute,infecţii)
• Participare reciprocă (cooperare mutuală): bolnavul il întâlneşte ocazional pe medic-
medicul ajută bolnavul să se ajute pe sine (ex boli cronice, diabet,psoriazis)

Relaţia medic-pacient relaţie potenţial conflictuală

• interesele şi perspectivele diferite -pacientul / medicul

• medicina nu se defineşte prin universalismul său şi grija sa unică pentru binele
bolnavului
• codurile etice şi legile care reglementează exerciţiul medical, departe de a fi doar instituţii
pentru protejarea bolnavilor/mecanisme care protejează pe medici de ingerinţa publicului /
de concurenţa altor profesionişti.
• relaţia medic-pacient -"ciocniri de perspective"
• medicul percepe bolnavul şi nevoile sale conform categoriilor cunoaşterii
sale specializate- înţelege să definească el însuşi conţinutul şi formele
serviciului pe care îl acordă bolnavului
• bolnavul percepe boala sa în funcţie de exigenţele vieţii sale cotidiene /
cultural-diferenţă perspectiva "culturii profesionale" a medicului /cultura
profană" a pacientului.
• nu există, a priori, acord între cei doi-, bolnavul are puţine şanse în a face
să prevaleze punctul său de vedere -nu este, în cele mai multe cazuri, un
element docil.
• "Ciocnirea perspectivelor"
– tipul de activitate medicală (chirurgie, pediatrie, neurologie, etc)
– tipul de pacient
– felul maladiei
–

Relaţia medic-pacient relaţie potenţial conflictuală

• medicul stabileste reiaţii cu pacienţii care nu solicită din proprie iniţiativă consult
medical( solicitarea făcută de persoane din anturaj care pot fi agresate de către bolnav)
– alcoolicul violent în stare de intoxicaţie acută
– psihoticul, capabil de acte suicidare sau de acte agresive faţă de cei din jur
– toxicomanul în lipsă de drog, solicitând violent doza
– pacienţii antrenaţi într-un conflict violent, (de exemplu, conjugal) ajunşi într-o
stare de violenţă extremă.
 Relaţia medic-pacient relaţie potenţial conflictuală

medicul - probleme de rezolvat

• tulburările de comportament ale pacientului (vizând scăderea agresivităţii şi
stoparea actelor violente)
• suferinţa pacientului (sursa agitaţiei sale)
perturbarea ordinii publice şi/sau familiale

Strategii de control în relaţia medic-pacient

• persuasiunea
• negocierea
• incertitudinea funcţională
• comportamentul non-verbal

Persuasiunea
• pacientul încearcă să convingă medicul că un anumit tip de tratament este mai potrivit
/ prezentând informaţia despre el într-o formă îl poate determina pe medic să accepte
soluţia propusă de ei
• medicul decât să accepte o procedură cerută sau sugerată de către pacient-încearcă să
convingă pacientul că procedeul său este cel mai bun /dovezi sub formă de analize de
laborator /exemple din activitatea lui anterioară în tratarea unor pacienţi cu boli
similare
• poate fi însoţită de un avertisment în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla dacă
neglijează sfatul lui

Negocierea
• negocierea se referă la procesul prin care medicii şi pacienţii ajung la un compromis
• atribuia succesul pacienţilor, în ceea ce priveşte scurtarea "orarului" medical, în
special nesiguranţei medicilor în ceea ce priveşte evoluţia bolii.

Incertitudinea funcţională
• intervine atunci când medicul, fiind sigur de evoluţia unei boli sau de rezultatul unei
terapii, poate prelungi în mod deliberat incertitudinea pacientului, aceasta servindu-i,
între altele, unor scopuri manageriale
• poate economisi timp, poate evita scenele emoţionale dintre pacienţi şi familiile lor şi
îşi poate menţine autoritatea asupra pacientului, întrucât, pacientul nesigur, lasă mai
uşor decizia pe seama medicului decât cel sigur de starea sa.
 Comportamentul non- verbal
• un instrument foarte eficient şi util în influenţarea partenerului ( ex. înclinare a capului
–aprobarea ,refuz politicos -clătinarea capului, un zâmbet sau un semn încurajator
poate indica continuarea discuţiei sau a relaţiei respective)
• joacă un rol important în influenţarea calităţii informaţiei comunicate( ex.răsfoirea
continuă a notiţelor, răsucirea pixului, încercarea de a nu privi în ochii pacientului-
interpretate ca un semn de dezinteres -insuficienta dezvăluire a problemelor de către
pacient-poziţia fizică a medicului faţă de pacient în cabinetul de consultaţie poate
influenţa natura relaţiei medicale)
• tehnicile non-verbale pot fi folosite nu numai pentru a controla consultaţia ci şi pentru
a indica sfârşitul consultaţiei ( ex. când medicul se ridică în picioare, sau când scrie o
reţetă, sau când ne conduce la uşă)
• medicii ocupă poziţia dominantă în cadrul acestei relaţii, datorită statutului lor
profesional / cunoştinţelor de specialitate / experienţe în conducerea întâlnirilor
medicale
• medicul controlează dialogul şi creează indicaţiile ieşirii şi intrării pacientului
• posibilitatea pacientului de a influenţa conversaţia
– nivelul cunoştinţelor medicale pe care ie posedă
– gradul de disconfort cauzat de boală
– capacitatea lor de a-şi exprima trăirile
– alt factor -bunăvoinţa medicului în a lăsa pacientului controlul, recunoscând -
anumit rol în procesul medical

Tipuri de consultaţii model

• centrat pe medic
– trei pătrimi din consultaţii
– se caracterizează printr-o abordare directă, utilizarea unui interviu strâns
controlat care ţintea la stabilirea diagnosticului într-un timp cât mai scurt
– pacientului i se refuza posibilitatea discutării simptomelor, problemelor şi
angoaselor lui
– se impune sub presiunea timpului
• centrat pe pacient
– medicul acorda mai mult timp pacientului, ascultându-i problemele, clarificând
şi interpretând simptomele şi afirmaţiile lui
– medicii tind să dezvolte un asemenea tip de consultaţie

Relaţia dintre medic şi pacient

• influenţată şi de natura sistemului medical
• contextul organizaţional
– într-un sistem cu plată, medicii ar putea să acorde mai mult timp pacienţilor
decât atunci când sunt salariaţi ai statului
 Schimbări în relaţia medic-pacient

• sporire a participării pacientului la actul medical

• pacienţii devin mai cunoscători în probleme de sănătate
• importanţa mai mare acordată de mass-media bolii şi sănătăţii
– a sporit numărul emisiunilor de televiziune pe probleme de sănătate, planning
familial, avorturi, epidemia SIDA
– aceste probleme cunosc o tratare mai amplă şi în marile cotidiane la care
colaborează specialişti în probleme de sănătate
– reflectă o responsabilitate crescută a indivizilor în legătură cu propria lor sănătate
– tendinţa pacienţilor de a solicita explicaţii medicului în privinţa tratamentului şi
cu insistenţa lor asupra momentului de "negociere" cu medicul lor
• o sursă a schimbării este furnizată de percepţia medicilor asupra rolului lor şi relaţiei lor
cu pacienţii
• timpul necesar şi promptitudinea medicului de a fi receptiv la părerile pacientului pot
creşte odată cu dezvoltarea medicinei private
• altă schimbare specifică-toţi medicii trebuie să se comporte ca educatori în probleme de
sănătate, furnizând cunoştinţe asupra comportamentului alimentar, asupra alcoolului,
fumatului, asupra comportamentelor cu risc pentru sănătate-medicilor de medicină
generală mai ales

Reguli pacient privind îngrijirile medicale

• Consultaţi un expert medical experimentat şi demn de încredere

• Dezvoltaţi-vă simţul responsabilităţii şi competenţa pentru a înlătura
riscurile medicale
• Utilizaţi din plin medicina preventivă şi predictivă
• Profitaţi de îngrijirile medicale de vârf, dar fiţi atenţi la limitele şi riscurile
oricărei intervenţii medicale
• Cereţi informaţii şi sfaturi experţilor medicali şi le fiţi un partener loial
• Definiţi-vă sensul calităţii vieţii, valabil din copilărie până la bătrâneţe,
pentru perioadele de boală şi de sănătate şi bucuraţi-vă de ea
• Pregătiţi un testament biologic şi desemnaţi pe cineva pentru a lua decizii dacă veţi deveni
dependent
• Folosiţi în mod responsabil resursele medicale comune

Reguli pentru personalul medical

• Trataţi pe fiecare dintre pacienţii voştri ca pe o persoană, nu ca pe un caz

• Ajutaţi-vă pacienţii să-şi dezvolte competenţa lor medicală pentru a
elimina riscurile medicale
• Integraţi "statutul de valori" al pacientului vostru în "statutul său clinic"
din diagnosticul vostru diferenţial şi pentru a stabili prognosticul vostru
• Trebuie să aveţi cunoştinţă de avantajele, limitele şi riscurile medicinei de
vârf şi să le discutaţi cu pacienţii voştri
• Fiţi un partener competent în relaţiile cu pacientul şi respectaţi-i punctele
de vedere şi valorile sale
• Preocupaţi-vă permanent de perfecţionarea pregătirii voastre profesionale
şi oferiţi cele mai bune servicii clinice şi personale pacienţilor voştri
• Ajutaţi-vă pacientul să-şi pregătească un testament biologic şi colaboraţi
cu cei apropiaţi lui, în interesul său
• Folosiţi în mod responsabil resursele medicale comune