UNIVERSITATEA ,, LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE

DEPARTAMENTUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ, JURNALISM, RELAȚII PUBLICE ȘI
SOCIOLOGIE
DOMENIUL: SOCIOLOGIE
SPECIALIZAREA: RESURSE UMANE

Relația medic-pacient

Student:Aldea Andreea

Specializare:Resurse umane

Anul: II, grupa: II

SIBIU, 2021
 „Arta medicinii constă în amuzarea pacientului în timp ce boala se vindecă în mod natural.”
(Voltaire)

Conceptul ,,relația medic-pacient”, care reprezintă centrul în jurul căruia se desfășoară

actul medical, relația dintre medic și pacientul său trebuie să fie abordat într-o altă lumină, în care
să se acorde importanța cuvenită ambelor părți. Medicul și pacientul trebuie să facă echipă, să fie
de aceeași parte. Este necesară o comunicare deschisă, sinceritate și respect reciproc.

Am ales această temă deoarece sunt de părere că, relația medic-pacient este foarte importantă
atât pentru medic, dar mai ales pentru pacient. Pacientul trebuie să aibă încredere și să găsească
un sprijin în medicul său, deoarece relația medic-pacient este o relație de echipă. Din punctul de
vedere al pacientului ar trebui să nu existe teama de a expune toată informația care ajută
diagnosticarea și fixarea tratamentului. Informațiile pacientului să fie expuse cât mai obiectiv și
deschis, de asemenea, expunerea concisă a informațiilor ne ajută mult la respectarea programului.
Se întâmplă frecvent, din diverse motive, ca orarul de lucru al medicilor să se decaleze. Cred că
rezolvarea acestei situații ar fi posibilă prin comunicare deschisă cu pacienții care stau în sala de
așteptare. Trebuie întrebați dacă mai pot aștepta sau e nevoie de reprogamare. Nu în ultimul rând
ar trebui să li se ceară scuze pentru situația creată.

Un alt important obiectiv pentru îmbunătățirea relației medic-pacient, ar fi implicarea

pacientului în ameliorarea bolii sale și, de ce nu, în vindecarea ei, cu respectarea nu numai a
tratamentului medicamentos ci și a regimului de viață recomandat de medic. Pentru aceasta,
bolnavul necesită o informare corectă asupra stării sale de sănătate. Mulți medici comunică
vestea bolii, nu pacientului, ci aparținătorilor. Sunt pacienți care primesc cu greu vestea ca au o
boală gravă, iar consecința ar fi o agravare a bolii, datorită pesimismului cu care este privită
această situație. În aceste cazuri doar, cred că ar trebui informată întâi familia și apoi apreciat
momentul optim de anunțare a pacientului; în rest, cred că fiecare dintre noi avem dreptul de a ne
cunoaște organismul, boala si complicațiile sale.

De cealaltă parte, pacientul trebuie să accepte principiul ,,programării” , să nu inducă în eroare

medicul prin exagerarea urgenței medicale. Calităţile relaţionale necesare medicului în
comunicarea cu pacientul sunt foarte importante în definirea relației dintre medic și pacient prin
urmare medicul trebuie să aibă: atenţie la mesajele non-verbale transmise de pacient, ascultarea
activă, disponibilitatea de comunicare cu pacientul, adaptată la nivelul de înţelegere şi educaţie
ale acestuia.

Comunicarea dintre medic și pacient poate să fie de mai multe forme:

Comunicarea verbală- medicul obţine informaţii privind boala(simptome, debut,

istoric), regimul deviaţă ale pacientului, având drept scop precizarea diagnosticului
şi a tratamentului.

1
 Paralimbajul - elementele de CV prin care mesajul este transmis mai nuanţat (ex.
tonul,volumul, ritmul, intonaţia vocii).
Comunicarea non-verbală (CNV)- se petrece în afara limbajului verbalizat (ex.
contactul vizual, mimica, gestica, postura, atitudinea, vestimentaţia).
Metacomunicarea - termen folosit pentru nivelul sugerat al comunicării.

Rolul de medic este materializat prin: respectarea drepturilor şi obligaţiilor pe care le

implică statutul de medic, disponibilităţile de comunicare cu bolnavul, răbdare, utilizarea unor
termeni pe care bolnavul să-i poată înţelege, interes pentru o anamneză bogată, facilitarea
adaptării atitudinale, în funcţie de personalitatea bolnavului: “tutore autoritar”, “mentor”, “savant
detaşat”, “părinte protector”, “avocat al adevărului”, “oglindă terapeutică” , prestigiul profesional
şi social al medicului.

Rolul social al bolnavului:

Drepturi : dreptul la ajutor, dreptul la degrevare de responsabilităţi.

Obligaţii: obligaţia de a se adresa medicului la primele simptome și de a coopera, obligaţia de a
considera indezirabilă situaţia sa de bolnav (bolnavul trebuie să vrea „să se facă bine”).
Rolul de bolnav este unul de deviant legitimat : starea sa de boală este o stare de incapacitate, de
devianţă de la starea de sănătate, dar legitimată ca atare de medic.

 Modele ale relaţiei medic-pacient

Modelul paternalist

Este un model autocratic.

Medicul decide ce este în interesul bolnavului pe baza informaţiilor medicale pe care le deţine şi
a raţionamentului medical. Neajunsul acestui model este reprezentat de faptul că medicul şi
pacientul pot avea sisteme de valori diferite este rezervat medicinii de urgenţă.

Modelul informativ

Medicul acţionează ca şi apărător al pacientului, articulând şi implementând ce este cel mai bine
pentru el, doctorul îşi foloseşte abilităţile şi profesionalismul pentru a recomanda testele,
diagnostica boala, şi recomanda tratamentul cel mai bun. Medicul prezintă pacientului informaţii
selectate, încurajându-l să consimtă la intervenţia considerată cea mai bună, iar în extrem,
doctorul îşi impune autoritatea pentru iniţierea tratamentului.

Modelul interpretativ

Medicul oferă pacientului toate informaţiile relevante privitoare la afecţiunea sa şi la opţiunile

terapeutice, fără să ţină cont de istoricul, personalitatea sau sistemul de valori al pacientului.
Poate produce anxietate, stres, lipsit de compasiune. Presupune, în mod eronat, că pacientul este
pe deplin autonom potrivit situaţiilor în care pacientul este consultat pentru o afecţiune minoră, în
ambulator.
2
 Modelul deliberativ se se

Medicul face recomăndari ţinând cont de caracteristicile individuale ale pacientului decizia este
în comun cu pacientul.
Medicul furnizează informaţii şi explorează sentimentele pacientului în raport cu diverse opţiuni
terapeutice.

 Tipuri particulare ale relaţiei medic-pacient

Anxioşii, fobicii: au nevoie de un personaj care să le inspire securitate, nevoile lor de

dependenţă fiind satisfăcute printr-o atitudine directivă şi securizantă.
Obsesionalul cere explicaţii amănunţite din necesitatea sa intelectuală de a se asigura pe
calea raţionamentului migălos.
Paranoidul are nevoie de o relaţie de încredere şi onestitate.
Depresivul resimte o alinare pasageră dacă este lăsat să-şi expună suferinţele sale,
deoarece el prezintă un sentiment de culpabilitate în virtutea căruia el percepe orice
intervenţie din partea celor din jur ca pe o pedeapsă.
Firea demonstrativă necesită de asemenea o libertate în expunerea sentimentelor, fără a i
se permite însă excesele.

„Caracterul unui cadru medical este la fel de important ca și cunoștințele pe care le are.” –
(Carolyn Jarvis, jurnalist american)
Loialitatea, sinceritatea, empatia, compasiunea, încredrea sunt cuvintele de legătura dintre medic
și pacient, având aceste caracteristici relația dintre medic și pacient nu poate să se dezvolta decât
în condiții fericite.

3
Bibliografie

Liviu Oprea.(2013). Relatia medic-pacient.București.Editura: Polirom.

https://www.academia.edu/31310613/RELATIA_MEDIC_PACIENT (accesat la data de

13.05.2020)

http://www.psiholog.danvasiliu.ro/Relatia%20medic%20pacient.pdf (accesat la data de

13.05.2020)

https://www.researchgate.net/publication/319141814_ASPECTE_ETICE_PRIVIND_EVOLUTI
A_RELATIEI_MEDIC-PACIENT (accesat la data de 14.05.2020)