Moara cu noroc, I.

Slavici

Ioan Slavici, scriitor ardelean născut în 1848, este un fin observator, un autor moralist şi un foarte
bun creator de tipologii. Opera lui I. Slavici este o pledoarie pentru echilibru moral, pentru înţelepciune,
pentru fericirea curată obţinută prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii.
Nuvela Moara cu noroc apare în volumul de debut Novele din popor şi este o nuvelă realistă de
analiză psihologică. Este o nuvelă psihologică datorită tematicii alese, modalităţii de caracterizare a
personajelor şi de investigare psihologică, dar şi datorită conflictului interior.
Compoziţia şi structura:
- structura este viguroasă, 17 capitole (cu un epilog şi cu un prolog);
- nuvela este simetrică, deoarece se deschide cu vorbele bătrânei: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia
sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit.” şi se încheie cu vorbele bătrânei:
„Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dat/data.” - prima replică are rol moralizator
Perspectiva narativă: - naraţiune la pers a III-a, narator omniscient, omniprezent;
Perspectiva spaţio-temporală:
- acţiunea se desfăşoară pe durata unui an, de la Sf. Gheorghe până la Paşte => perspectivă
temporală cronologică;
- locul: într-o vale, la locul numit Moara cu noroc, acţiunea se desfăşoară uneori şi la Ineu
(Ardeal).
Tema: consecinţele nefaste, dezumanizante, pe care lăcomia pentru bani le are asupra individului,
pe fundalul societăţii ardeleneşti de la sf. sec. al XIX-lea.
Conflictul interior: trăirile şi gândurile lui Ghiţă, personaj sfâşiat de dorinţe puternice şi
contradictorii; (doreşte să rămână cinstit, dar şi să se îmbogăţească).
Conflictul nuvelei: este social, psihologic şi moral;
Titlul: - Moara cu noroc este ironic, deoarece locul nu va aduce noroc, ci nefericire.
Acţiunea (Momentele subiectului)
Expoziţiunea: Incipitul - vorbele moralizatoare/sfatul bătrânei;
- Ghiţă, cizmar de meserie ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc;
- descrierea drumului şi a locului;
- la început Ghiţă trăieşte liniştit şi se întelege bine cu familia;
- pe la han treceau şi porcari.
Intriga: - apariţia la han a lui Lică Sămădăul, şeful porcarilor, pers. autoritară, rea şi orgolioasă ce
îşi impune de la început regulile, vrea să ştie tot.
Desfăşurarea acţiunii: - Ghiţă sesizează că Lică e om rău, dar nu rezistă influenţei malefice pe
care şeful porcarilor o exercită;
- conflictul psihologic se complică treptat, pe măsură ce Ghiţă se implică în afacerile lui Lică;
- Ghiţă se îndepărtează de familie, devine ursuz şi brutal, îşi cumpără două pistoale şi şi-ar dori să
nu aibă familie - devine complice la un furt şi la un omor;
- la proces jură strâmb (Săilă şi Buză-Ruptă sunt închişi);
- cuprins de remuşcări, Ghiţă se hotărăşte să-l demasce pe Lică cu ajutorul lui Pintea, dar lăcomia
lui e mult prea mare, astfel că nu e sincer nici cu jandarmul.
Punctul culminant: - Ghiţă, ajuns într-un grad final de degradare morală, se hotărăşte să îl
prindă pe Lică;
- în săptămâna Paştelui o lasă pe Ana singură (momeală) cu Lică şi se duce după jandarmul Pintea
pentru a-l prinde pe Sămădău cu banii însemnaţi;
- Ana, dezgustată de laşitatea lui Ghiţă i se dăruieşte lui Lică, văzând în acesta din urmă un om
puternic.
Deznodământul: - Ghiţă o înjunghie pe Ana, apoi este ucis de Răuţ;
- Lică dă foc la han şi pentru a nu fi prins de Pintea se sinucide, lovindu-se cu capul de un stejar;
- incendiul mistuie cârciuma, iar singurele personaje ce supravieţuiesc sunt bătrâna cu copiii;
- nuvela se încheie cu vorbele bătrânei.
Limbajul: - stilul este concis şi sobru.
 Moduri de expunere (Tiparele textuale): - descrierea iniţială fixează coordonatele spaţio-
temporale şi are funcţie simbolică de anticipare (crucile); - naraţiunea - reprezintă realitatea; - dialogul -
ajută la caracterizarea indirectă a personajelor; - monologul interior, stilul indirect liber - mijloace de
investigare psihologică.
Registre stilistice: limbaj regional ardelenesc, caracterizat prin: oralitate, termeni populari etc.

În nuvelă accentul cade pe complexitatea personajelor

Caracterizarea lui Ghiţă
- personajul principal al nuvelei, personaj realist;
- personaj complex ce ilustrează consecinţele nefaste ale setei de îmbogăţire;
- în caracterizarea lui sunt utilizate tehnici de investigare psihologică;
- el parcurge un drum al dezumanizării presărat cu frământări sufleteşti, ezitând între două căi
simbolice: Ana → simb. valorile familiale şi Lică → simb. puterea şi atracţia banului;
- drama psihologică a lui Ghiţă are la bază trei pierderi: încrederea în sine, încrederea celorlalţi în el,
încrederea Anei în el;
- Ghiţă vrea să facă avere, dar să rămână cinstit;
- om harnic şi cinstit, bun meseriaş, om de acţiune, cu iniţiativă, cumsecade, Ghiţă este capul familiei;
- ia în arendă cârciuma ce îi aduce la început profit, trăind în armonie cu familia;
- odată cu apariţia lui Lică, echilibrul familiei şi a lui Ghiţă este tulburat;
- cârciumarul nu rezistă puterii malefice exercitate de Lică şi cade pradă ispitei banului;
- deşi ia măsuri împotriva lui Lică nu-i poate face nimic;
- Ghiţă se înstrăinează de familie, devine ursuz şi brutal, conflictul interior amplificându-se;
- Caracterizarea directă:
- de către narator: devine „de tot ursuz”, „se aprindea pentru orişice lucru de nimic”.
- de către Lică: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău.”
- autocaracterizare: „Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?”
- Caract. indirectă reiese din fapte, vorbe, gesturi şi relaţiile cu celelalte personaje;
- Ghiţă ajunge laş, fricos, supus Sămădăului şi complice acestuia la un omor şi un furt;
- are rare momente de remuşcare;
- colaborează cu jandarmul Pintea, minţindu-l şi pe acesta din cauza lăcomiei nemăsurate;
- degradat moral îşi oferă soţia ca momeală Sămădăului, apoi o ucide, fiind la rândul lui ucis de către
Răuţ din porunca lui Lică.
Caracterizarea lui Lică Sămădăul
- personaj principal, realist;
- spre deosebire de Ghiţă care se schimbă de-a lungul nuvelei, Lică rămâne egal cu sine, ca om
primejdios şi rău;
- este un spirit satanic, exercitând asupra celorlalte personaje o fascinaţie diabolică;
- este dominat de „voinţă de putere”.
Caracterizarea directă: - făcută de către narator: „un om de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi
supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi sprâncene dese şi împreunate la mijloc, Lică era porcar,
însă dintre cei care poartă cămaşa subţire şi albă ca floricelele...”
- apare ca un om aspru, rău şi periculos, neîndurător şi autoritar, de teamă căruia tremură toată lumea.
- Ana îl caracterizează ca un „om rău şi primejdios”; Pintea, fost tovarăş are impresia că Lică îşi bate
joc de toată lumea;
- se comportă ca un stăpân absolut, vorbind cu cinism şi brutalitate: „Eu sunt Lică Sămădăul, multe se
zic despre mine şi multe vor fi adevărate şi multe scornite...”
- Lică este un bun cunoscător de oameni, ştiind cum să profite de slăbiciunile celorlalţi, se foloseşte de
patima lui Ghiţă pentru bani;
- nu se dă la o parte de la crimă, înşelăciune, furt;
- este o fire demonică - ex: mărturisirea lui legată de primele crime;
- personajul este construit din umbre şi lumini;
- are şi trăsături romantice: vesel la petreceri, uneori binevoitor;
- Lică influenţează destinul celorlalte personaje;
- are o forţă interioară mare şi un orgoliu nemăsurat;
- sfârşitul este pe măsura faptelor.