Caracterizare-“Moara cu noroc”-de Ioan Slavici

REALISMUL este un curent literar-artistic care începe să se manifeste la jumătatea

secolului al XIX-lea, caracterizându-se prin: lipsa de idealizare a vieții sociale, tipicitatea
personajelor, observarea psihologică, reflectarea veridică a realității, crearea unui univers
ficțional care să fie oglinda vieţii și să creeze iluzia ei, stilul sobru, prezența temelor specifice
(goana dupa banii, căsătoria, familia).
NUVELA este o specie a genului epic, in proză, de dimensiuni cuprinse între cele ale
povestirii și cele ale romanului. Se deosebește de povestire prin obiectivitate și prin
construirea unor personaje complexe, accentul căzând pe evoluția personajelor și mai puțin
pe acţiune.
loan Slavici scriitor ardelean, este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române,
afirmându-se ca deschizător de drumuri prin integrarea elementelor de analiză psihologică în
scrierile sale. In opera "Moara cu noroc" acesta dezvolta o nouă viziune asupra lumii și a
vieții satului transilvănean.
Nuvela "Moara cu noroc", de I.Slavici, apare în volumul de debut "Novele din popor
(1881)", și este o nuvela realista de analiza psihologică Este o nuvela psihologica datorită
tematicii alese, modalități de caracterizare a personajelor și de investigare psihologică, dar și
datorită conflictului interior. Totodată aceasta este și o nuvela realist-psihologica a cărei
acțiune se desfășoară pe un singur fir epic, urmărind destinul lui Ghiță din momentul stabilirii
la Moara cu noroc pana la sfarsitul tragic. Ca in orice nuvela indentificam o intriga complexa.
un conflict concentrat, un număr redus de personaje, accentul cazand asupra personajului
principal. Timpul și spațiul sunt clar delimitate și se observa tendința spre obiectivitate.
TITLUL operei reprezintă locul de desfăşurare al acțiunii, Moara cu noroc fiind un han,
o fostă moară de grâu, care se află în pustietate, la o răscruce de drumuri. Toposul ales,
cârciuma numită cu noroc, la început sugerează posibilitatea pe care Ghiță o vede de a avea
o viață îndestulată, alături de familia sa, însă ajunge să însemne moara cu ghinion, care
aduce nenorocirea, deoarece câştigurile obținute aici ascund nelegiuiri.
TEMA este reprezentată de consecințele nefaste, dezumanizante, pe care lacomia
pentru bani le are asupra individului, iar motivele literare specifice sunt: obsesia, frica și
erosul.
Ghiță este protagonistul nuvelei, un personaj rotund, remarcându-se prin complexitate,
iar destinul lui ilustrează consecințele nefaste şi dăunătoare ale dorinţei de îmbogățire. De-a
lungul firului epic, personalitatea sa cunoaşte schimbări profunde, transformându-se treptat şi
dramatic într-un cârciumar care trăieşte cu obsesia banilor.
Statutul iniţial al personajului este pus în evidenţă în incipitul nuvelei, unde apare
dialogul dintre Ghiţă şi soacra sa, confruntându-se astfel două concepţii despre viață.
Bătrâna este o adevărată apărătoare a valorilor tradiționale "omul să fie fericit cu sărăcia sa,
că dacă e vorba nu bogăția ci liniştea colibei tale te face fericit", în timp ce Ghiță, autoritatea
familiei, doreşte bunăstarea şi ridicarea statutului familiar, fiind nemulțumit de condiția sa. Din
punct de vedere social, bărbatul este un cizmar sărac, care cumpără cârciuma de la Moara
cu noroc, pentru a câştiga repede bani, ca mai apoi să îşi creeze un atelier, creionându-se
astfel evoluția sa. Moral, este un om harnic, cinstit, cumsecade, blând şi un soț iubitor. Însă,
pe parcursul operei se dezumanizează prin viciul care îl stăpâneşte: averea, iar în final Ghiță
ajunge până în punctul în care îi pare rău ca are familie, deoarece acesta îi încetineşte
afacerea şi totodată, un criminal, omorându-si soția din gelozie. lar din punct de vedere
psihologic, acesta se confruntă în interiorul său cu cele două frământări: dorința de a rămâne
om cinstit şi dorinţa de a se îmbogăţi. Ghiţă este o fire cu două patimi: banii şi Ana. Acesta
devine orgolios, spontan, lacom, dorindu- şi tot mai mulți bani şi totodată, o pradă uşoară
pentru Lică, cu care ajunge să facă tot mai multe nelegiuiri.
Nuvela psihologică prezintă dezumanizarea protagonistului, generată de lăcomie şi
manifestată prin înstrăinarea față de familie, minciună, răzbunare, gelozie şi crimă. Astfel,
marea sa eroare este că își fundamentează împlinirea sufletească pe câştigul de bani,
devenind pe parcurs o obsesie, pierzându-şi liniştea familiei, pentru averea dorită, o fericire
iluzorie. Situația se schimbă la apariția lui Lică Sămădăul, care îi condiționează bărbatului
starea materială, dovedindu-si caracterul slab în raport cu porcarul, care îşi afirmă de la
început superioritatea. Odată cu complicitatea celor doi, trăsătura principală a cârciumarului
devine agresivitatea, caracterul lui Ghiță se schimbă radical, pierzându-și propria identitate.
O scenă semnificativă pentru această trăsătură este cea din capitolul IV când
atitudinea lui Ghiţă devine tot mai dură. Acesta se dezumanizase pe parcurs şi era "tot mai
ursuz", "se aprindea pentru orisice lucru de nimic". Își schimbase comportamentul, iar râsul
său devenise ironic încât îți venea să te sperii de el". Soţia sa, Ana, nu mai îndrăznea să îi
vorbească aşa deschis cum o făcea înainte, temându-se, să nu se mânie" pe dânsa sau să
aibă un comportament violent. Scena evidențiază începutul procesului de dezumanizare,
acesta nu mai avea răbdare cu soția sa şi se enerva uşor, lăsându-i urme vizibile pe piele.
Aceeaşi trăsătură este ilustrată şi în finalul nuvelei atunci când, dorind să îl prindă pe
Lică, după ce şi-a recuperat banii, Ghiță îi întinde o capcană acestuia. O lasă pe Ana la
cârciumă să fie sigur că Sămădăul rămâne peste noapte, în timp ce el se duce după
jandarmul Pintea. Când se întoarse la moară, îşi dă seama că soția l-a înşelat şi cuprins de o
gelozie dusă la extrem, o înjunghie. Ghiță este ucis şi el de oamenii Sămădăului, iar Lică îşi
găseşte sfârşitul izbindu-se de un stejar. Această scenă surprinde obsesia şi violenţa
personajului central, dispus să-şi sacrifice persoanele dragi în numele răzbunării.
Consecințele acestei obsesii şi ale lăcomiei sunt vizibile în sfârşitul tragic al personajului.
Modalitățile de caracterizare în nuvela realistă pun în evidență complexitatea şi
transformarea morală a personajului principal. Predomină caracterizarea indirectă, bazată pe
trăsături ce reies din fapte, vorbe sau atitudine, cum ar fi frica, suspiciunea şi neliniştea
permanentă. Naratorul conturează în mod direct, prin tehnica analizei psihologice,
modificările comportamentale şi afective, remuşcările apărute uneori sunt momente scurte de
revenire la umanitate, astfel, îl caracterizează pe Ghiță ca fiind "om hamic și sârguitor", la
început, dar pe parcurs se schimbă: "Nu mai era el, omul puternic şi plin de viață, ci unul
ursuz". De asemenea, naratorul notează obsesia nestävilită a personajului de a se îmbogăți:
„Se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărășia cu Lică, vedea banii grămadă
înaintea sa și i se împăienjeneau parcă ochii". Monologul interior denotă frământările
sufleteşti puternice, protagonistul autocaracterizându-se ca un om necinstit, trăsătură de care
îi este ruşine, dar pe care o motivează pueril, dând vina pe destin: "Ce să-mi fac?... Așa m-a
lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?"
O caracteristică realistă prezentă în text este perspectiva narativă obiectivă,
întâmplările fiind relatate la persoana a III-a, prin intermediul unui narator detaşat, omniscient,
omniprezent. Interfața dintre planul naratorului şi cel al personajelor se realizează prin
folosirea stilului indirect liber și se observă şi tehnica punctului de vedere în intervențiile
bătrânei din incipit şi din final.
 Ghiţă este un personaj complex, cu rol moralizator datorită comportamentului său de
familist cinstit în primă fază, dar care îşi uită adevăratele valori şi principii, din dorinţa de
îmbogățire.