Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi tema şi viziunea

despre lume într-o nuvelă studiată, aparţinând lui Ioan Slavici.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului în specia literară, într-o
perioadă sau orientare culturală;
- analiza a două elemente de structură şi de compoziţie ale textului epic, semnificative pentru
tema aleasă (acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, perspectivă narativă, tehnici
narative, incipit, final, limbaj etc.);
- prezentarea evoluţiei personajelor, prin care tema aleasă se evidenţiază în nuvela aleasă.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper/cerinţă). Pentru
organizarea discursului, vei primi 12 puncte (părţile componente – introducere, cuprins, încheiere
– 3 puncte; logica înlănţuirii ideilor - 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare - 3 puncte;
claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Încadrarea textului în specie și opera autorului

Ioan Slavici este un prozator realist, unul dintre marii noștri clasici, afirmându-se în
literatura română de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Deși opera sa este complexă și cuprinde
basme, romane, proză memorialistică, un loc semnificativ este deținut de nuvelele inspirate din
realitățile satului și târgului ardelenesc din vremea sa.
Nuvela este o specie a genului epic, de dimensiuni medii, între povestire și roman, cu un fir
epic principal, în care se urmărește evoluția unui personaj, din perspectiva unui narator obiectiv.
Moara cu noroc este una dintre cele mai valoroase nuvele ale lui Slavici, apărută în volumul Novele
din popor, alături de Popa Tanda, Budulea Taichii sau Pădureanca.

Semnificația titlului
Titlul precizează locul unde se desfășoară evenimentele. Epitetul conține o ironie amară
pentru că locul în care Ghiță speră să găsească fericirea, aduce numai nenorociri familiei sale. Se
poate identifica și un sens figurat al sintagmei: cârciuma este „moara” unde se macină destine, se
cerne binele de rău, toate personajele care se abat de la principii morale fiind sancționate în final.

Relația incipit-final
Incipitul nuvelei are valoarea unui prolog, fiind reprezentat de vorbele bătrânei soacre:
„Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei te face
fericit.” Bătrâna este un personaj secundar, dar ea îndeplinește rolul unui alter ego al autorului,
pentru că transmite viziunea lui moralizatoare. Aceste vorbe sunt un sfat, dar și un avertisment pe
care Ghiță îl ignoră, ceea ce va influența nefast destinul său. În mod simetric, ca într-un epilog, în
finalul nuvelei regăsim din nou vorbele soacrei. Rămasă în viață împreună cu cei doi copii
nevinovați, găsește moara arsă până în temelii, fata și ginerele morți și afirmă: „Se vede c-au lăsat
ferestrele deschise. Simțeam eu că n-are să iasă bine, dar așa le-a fost data.” Identificăm o
semnificație adâncă în aceste cuvinte, ideea că răul a fost adus din afară, pentru că familia „a lăsat
ferestrele deschise” și nu s-a îngrijit de „liniștea colibei”.

Prezentarea subiectului
În expozițiune este prezentată venirea lui Ghiță la Moara cu noroc, unde ia în arendă
cârciuma și se stabilește cu familia, sperând ca în câțiva ani să se îmbogățească. Există o atmosferă
de armonie în familie, banii încep să se adune și Ghiță este mulțumit alături de soția sa, Ana, cei doi
copii și bătrâna soacră.
 Intriga este reprezentată de apariția la cârciumă a lui Lică Sămădăul. Aceste este un
adevărat stăpân al locurilor și îi dă de înțeles lui Ghiță că siguranța familiei și prosperitatea afacerii
sale pot fi influențate de colaborarea lor. Din acest moment, autorul urmărește degradarea
sufletească a protagonistului.
Desfășurarea acțiunii prezintă evenimentele din viața lui Ghiță care oscilează între viața de
familie și afacerile necurate cu Lică. Treptat, el devine părtaș la fapte precum crima și tâlhăria,
câștigă bani, dar își pierde iremediabil liniștea, dragostea și încrederea Anei. Punctul culminant
marchează apogeul alienării lui Ghiță. Conștient că onoarea familiei este pierdută, o ucide pe Ana,
apoi este la rândul său împușcat de oamenii lui Lică. Deznodământul subliniază mesajul
moralizator al operei: Lică se sinucide, cârciuma, locul atâtor fărădelegi, este incendiată - focul are
aici rol purificator - iar în viață rămân personajele nevinovate: soacra și copiii.

Relaţii temporale şi spaţiale

Ca în majoritatea operelor realiste, şi în această nuvelă locul acţiunii are coordonate reale:
aproape de Ineu, regiunea natală a prozatorului, care se regăseşte, de altfel, şi în romanul său, Mara.
Spaţiul ficţional are însă alte coordonate. Drumul până la cârciuma de la Moara cu noroc, lasă sate
la dreapta şi la stânga, este bun, apoi devine anevoios, urcă, apoi coboară, trece prin locuri rele şi
ajunge la loc binecuvântat – detalii care anticipează oscilaţia interioară pe care o va trăi
protagonistul, dar şi imaginea unui alt drum celebru, cel din deschiderea romanului unui alt mare
prozator realist ardelean, Liviu Rebreanu. Descrierea împrejurimilor, cu trunchiul unui copac, ars pe
jumătate, pe care se aşază corbii şi cele cinci cruci, două de piatră şi trei de lemn reprezintă motive
anticipatorii ale finalului tragic.
Evenimentele se petrec pe durata unui an, delimitate de două momente religioase, cu
semnificaţii legate de mesajul textului. Ghiţă se aşază cu familia la Moara cu noroc de Sfântul
Gheorghe – personaj biblic care e reprezentat iconografic învingând balaurul. Protagonistul poartă
numele diminutivat al acestui sfânt, va duce, la rândul său o luptă, dar va sfârşi învins.
Deznodământul tragic, moartea personajelor care s-au abătut de la legile morale şi incendierea
locului unde s-au petrecut nenorocirile se petrece în noaptea de Înviere. Focul are astfel rol
purificator, iar morala transmisă de prozator este evidentă.

Caracterizarea personajului realist

Ghiță, protagonistul nuvelei, este un personaj realist care reprezintă individul dezumanizat
de patima pentru avere. Din acest punct de vedere el se aseamănă cu alte personaje realiste precum
hangiul Stavrache din În vreme de război de I.L. Caragiale sau protagonistul nuvelei Comoara de
Ioan Slavici. Este, aşadar, un personaj tipic, în împrejurări tipice.
Autorul nu îi realizează portretul fizic, urmărind cu precădere evoluția sa interioară, analiza
psihologică, realizată adesea prin tehnica monologului interior.
La începutul nuvelei, Ghiță este prezentat ca un om preocupat de bunăstarea familiei sale.
Este „mai mult cârpaci decât cizmar” și decide să ia în arendă cârciuma de la moara cu noroc, având
speranța unei îmbogățiri rapide. Cu acest scop în minte, ignoră sfatul bătrânei soacre, fără să fie
conștient că bogăția la care visează va distruge liniștea familiei, sfidează modelul unei vieţi
cumpătate şi alege drumul spre o falsă fericire, cea adusă de bani.
Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, schimbă viața cârciumarului. Deși ştie că
Lică “e om rău și primejdios” își ascunde temerile față de el, iar acțiunile pe care le va întreprinde
demonstrează că se gândește încă la apărarea familiei: cumpără câini, pistoale și angajează o slugă.
Orgolios, vrea să fie tratat de Lică drept un egal și îi atrage atenția că oameni ca el pot fi “prieteni
de nădejde, dar dușmani de temut”. Devine mai puternic gândul că în complicitate cu Lică se poate
îmbogăți și acceptă colaborarea cu acesta. Din acest moment autorul urmărește oscilația permanentă
a protagonistului între dorința de a rămâne atașat de familie şi dorința de a se îmbogăți pe căi
necinstite. Este o oscilație care declanșeză drama interioară, pentru că personajul este conștient
permanent de greșelile sale.
 Se înstrăinează de Ana și de copii și chiar ajunge să își considere familia o povară: ,,pentru
prima oară în viața lui ar fi vrut să n-aibă familie și copii ca să poată zice: prea puțin îmi pasă”.
Fiecare gând al său este întotdeauna anulat de o trăire contrară, pentru că îi cere iertare Anei, și prin
monolog interior își exprimă remușcarea și față de copiii săi: ,,sărmanilor mei copii, voi nu mai
aveți, cum avură părinții voștri, un tată om cinstit”.
Prudența sa de odinioară este înlocuită de nesăbuința unor acțiuni riscante: ,,vedea banii
adunându-se grămadă înaintea lui și i se împăienjeneau parcă ochii. De dragul acestui câștig și-ar fi
pus un an-doi capul în primejdie.” Deși la începutul nuvelei era cunoscut de cei din jur ca un om
muncitor și cinstit, ajunge complice la tâlhărie și crimă - prădarea arendaşului, uciderea femeii şi a
copilului - oferindu-i lui Lică la proces un alibi salvator.
Drama sa interioară crește pe măsură ce se amplifică și răceala sufletească dintre el și Ana.
Respinsă de soț, aproape împinsă în brațele lui Lică, ea ajunge să-l disprețuiască pe Ghiță și să
afirme despre el că ,,nu e decât o muiere în straie bărbătești, ba încă mai puțin de atât.”
Chiar dacă asistă la propria-i prăbușire, Ghiță dă dovadă de fatalism și nu întreprinde nimic
pentru a se schimba: ,,Ce să fac dacă e-n mine ceva mai puternic decât voința mea? Nici cocoșatul
nu e de vină că are cocoașă în spinare. Așa m-a lăsat Dumnezeu.” Referitor la acest aspect,
jandarmul Pintea, personaj secundar, are rolul de a reliefa prin comparație caracterul lui Ghiță.
Acesta fusese la rândul său, complicele lui Lică, dar trecuse de partea legii. În concepția autorului
moralist, Ghiță este cu atât mai vinovat, cu cât nu face nimic pentru a reveni la o viață normală.
Punctul culminant al nuvelei marchează totodată un apogeu al alienării protagonistului.
Dându-și seama că onoarea familiei și liniștea sufletească sunt iremediabil pierdute și că nu a reușit
să-l dea pe Lică pe mâna lui Pintea, decide să se sinucidă, dar mai întâi să o omoare pe Ana. Își
înjunghie soția în ciuda rugăminților ei disperate, apoi este împușcat în ceafă de oamenii lui Lică,
fără a avea posibilitatea să se apere sau măcar să vadă de unde vine moartea; trupul său și al Anei
vor fi mistuite de flăcările puse de Lică în cârciuma de la Moara cu noroc.
Prin realizarea acestor personaje, Ioan Slavici marchează un moment de evoluție în tehnica
analizei psihologice în proza realistă românească. Totodată, Ghiță este un personaj reprezentativ
pentru tema arghirofiliei în literatura română.