RCE

MOARA CU NOROC
IOAN SLAVICI
„Moara cu noroc” reprezintă una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea despre lume a lui
Ioan Slavici cu privire la lumea și viața satului transilvănean. Aceasta nuvelă a fost publicată în anul 1881
în volumul de debut „Novele din popor” și face parte din seria nuvelelor realiste de factură psihologică.
Viziunea despre lume în această operă are caracter clasic și moralizator datorită tezelor morale din prolog
și epilog.
Opera este o nuvelă și se încadrează în genul epic, având un fir narativ central, o multitudine de
episoade și un conflict concentrat. Este, totodată, o nuvelă psihologică, deoarece surprinde frământările
de conștiință ale personajului principal, care trăiește un conflict interior puternic, urmărit cu minuțiozitate.
Apar, de asemenea, modalități de investigație specifice prozei psihologice: monologul interior și
introspecția.
Scriitorul optează pentru estetica realistică, fiind evidențiate tema familiei și dorința de
îmbogățire. Totodată, sunt incluse personaje tipice unor categorii sociale și este folosită tehnica detaliului
semnificativ în descrierea și portretizarea verosimilă a personajelor operei.
Tema majoră o reprezintă prezentarea efectelor nefaste ale dorinței de înavuțire. Protagonistul,
Ghiță, un cizmar sărac devenit cârciumar, oscilează între valorile tradiționale, guvernate de principiul etic
și patima banului.
Titlul nuvelei, element paratextual, ascunde o ironie amară, deorece cârciuma, toposul ales,
numită „Moara cu noroc” ajunge să însemne mai degrabă „Moara cu ghinion”. Astfel, norocul este
înșelător și de scurtă durată, deoarece traiul bun dobândit la început prin muncă onestă ajunge să ceară un
alt preț, ducând la zbucium.
Conflictul operei este unul complex, specific unei opere realiste de factură psihologică. Conflictul
social se manifestă între protagonist și lumea din jurul său, întrucât normele morale fixate de colectivitate
trebuie acceptate de individ în mod necondiționat. Conflictul de natură morală are în vedere
comportamentul personajului principal, care se îndepărtează de normele morale și devine violent,
regretând statutul pe care îl are, de cap al familiei. Din perspectiva psihologică, conflictul apare în plan
interior și este trăit de Ghiță, care are două dorințe contradictorii: cea de a rămâne cinstit și împăcat cu
sine în sânul familiei și cea de a se îmbogăți rapid alături de Lică Sămădăul.
Simetria incipit-final, reprezentată de vorbele bătrânei și de imaginea drumului parcurs în sens
invers, este strategia narativă care reflectă viziunea realistă a lui Slavici asupra existenței: încălcarea
normei este o provocare la adresa destinului necruțător. Femeia este adepta păstrării tradiției, iar vorbele
sale vor avea rolul unui avertisment dramatic: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, în final ea punând întâmplările tragice pe seama destinului:
„Așa le-a fost dat!...”.
Acțiunea nuvelei se desfășoară linear și este structurată pe șaisprezece capitole. Reperele
temporale au valoare religioasă, de la Sf. Gheorghe până la Paște, iar toposul ales este verosimil,
cârciuma fiind așezată la o răscruce de drumuri în Ardeal.
Opera debutează prin fixarea cadrului acțiunii, descriindu-se drumul care duce spre Moara cu
noroc. De asemenea, este prezentat faptul că Ghiță, cizmar sărac, hotărăște să ia în arendă cârciuma și să
se mute acolo împreună cu familia. Apariția lui Lică Sămădăul constituie intriga nuvelei, el declanșând
conflictul interior al protagonistului și tulburând liniștea familiei. Șeful porcarilor, Lică, începe să afișeze
o atitudine autoritară în fața cârciumarului, fapt ce-l nemulțumește pe acesta și îl determină să își ia toate
măsurile de apărare împotriva lui: își cumpără două pistoale, își ia doi câini și angajează o slugă.

1|P ag e
RCE

În desfășurarea acțiunii sunt ilustrate schimbarea de comportament a lui Ghiță și dezumanizarea

provocată de patima îmbogățirii. Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță și,
implicit, a familiei sale devine mai înfloritoare, dar Ghiță începe să își piardă încrederea în sine și devine
interiorizat, mohorât și chiar violent, purtâdu-se brutal cu Ana, soția lui și cu copiii. Începe, de asemenea,
să regrete că are familie și copii, pentru că nu se poate îmbogăți așa cum dorește alături de Lică, riscul
fiind prea mare. Bărbatul începe să se îndepărteze de Ana și să se apropie de Lică, devenindu-i complice
la diverse nelegiuiri, primind drept recompensă bani din jafuri și crime. Este anchetat în două rânduri,
fiind acuzat de complicitate în jefuirea arendașului, dar este eliberat pe „chezășie”, și chiar în uciderea
unei femei și a unui copil. Ghiță își pierde imaginea de om cinstit pe care și-o formase în fața oamenilor.
Totuși, cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea pentru a-l da în vileag pe Sămădău, dar nu este cinstit
până la capăt nici față de acesta, dorind să păstreze o parte din banii obținuți din afaceri murdare.
Punctul culminant ilustrează dezumanizarea protagonistului care, la sărbătorile Paștelui, își aruncă
soția în brațele Sămădăului, lăsând-o singură la cârciumă. Aceasta, dezgustată de lașitatea lui Ghiță, care
plecase să îl caute pe jandarmul Pintea pentru a-l da în vileag pe Lică, i se dăruiește acestuia, dorind să se
răzbune și nefiind lămurită cu privire la plecarea bruscă a lui Ghiță.
Deznodământul este tragic și are un caracter moralizator.
Ca în orice nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.
Naratorul heterodiegetic își lasă eroii să își dezvăluie trăsăturile în momentul de cumpănă, consemnându-
le gesturile, limbajul și prezentând relațiile dintre ele. De asemenea, acesta realizează și o caracterizare
directă, prin relieferea portretului fizic sugestiv, detaliile fizice relevând trăsăturile morale sau statutul
social.
Ghiță, protagonistul nuvelei “Moara cu noroc”, este cel mai complex personaj din scrierile
nuvelistice ale lui Slavici. Este un personaj „rotund”, care evoluează sub amprenta destinului său tragic,
cauzat de dorința de îmbogățire prin mjloace imorale. Acesta este construit conform esteticii realiste, iar
dezumanizarea și dezintegrarea lui sunt ilustrate verosimil.
Statutul inițial al bărbatului pleacă de la tipicitate, el fiind prezentat ca fiind un cizmar sărac, dar
harnic și respectuos, care ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc pentru a-și întreține familia. Situația
se schimbă atunci când apare Lică Sămădăul, antagonistul nuvelei, care îl îndreaptă pe Ghiță spre
înstrăinarea față de familie. El, însă, înțelege că nu poate rămâne la han dacă nu „se face și om al lui
Lică”, astfel că acceptă compromisul, „pentru că îi mergea bine”, iar situația lui financiară era din ce în
ce mai înfloritoare.
Ghiță înțelege repede că: “Aici, la Moara cu noroc nu putea să stea nimeni fără voia lui Lică” și
pentru a rezista trebuia “să te faci om al lui Lică”. Gândul cârciumarului era să rămână în aceste
pustietăți măcar trei ani ca să-și strângă banii visați pentru atelierul cu calfe: “Dar acești trei ani atârnau
de Lică”.
În sufletul eroului se declanșează un puternic conflict: patima pentru bani și gândul de a se păstra
în limita legalității și a cinstei pe care le avusese dintotdeauna. Treptat, Ghiță se interiorizează, se
îndepărtează de soție, crezând că, dacă îi ascunde frământările sale și complicitatea sa cu Lică, o
protejează de aspectul meschin al existenței. Hangiul presimte că prezența lui Lică îi este nefastă și
același lucru îl intuiește și Ana, însă nu ascultă rugămintea femeii de a părăsi locul. Ghiță simte, la un
moment dat, mâna destinului implacabil, forța care îl subjugă să rămână. Cu amărăciune îi spune Anei:
“Ar trebui să mă silească cineva, să mă împingă” din acele locuri, însă nu poate pentru că dorința sa de
îmbogățire este mult mai puternică decât crede el.
Înțelegerea dintre hangiu și Lică se realizează printr-un schimb de replici care dezvăluie două
forțe aproape egale. Ghiță încearcă să se impună și el în fața amenințărilor lui Lică: “- Lică – grăi

2|P ag e
RCE

cârciumarul – nu crede că poți să mă ții de frică. Dacă ești om cu minte, caută să te pui la bună
înțelegere cu mine.”
Lică îi cere pentru început toți banii pe care hangiul îi avea adunați, urmând să îi restituie, mai
târziu, din ceea ce va aduna din furturi. Ghiță, avid de bani, simte că se prăbușește, dar în același timp se
gândește că nu e totul pierdut și că avutul său se va reface. Pactul se încheie în urma unei confruntări care
demonstrează că amândoi sunt robii banului, însă amândoi sunt firi puternice. Ghiță, de altfel,
avertizează: “Lică, tu trebuie să înțelegi că oamenii camine sunt slugi primejdioase, dar prieteni
neprețuiți.”
Personajul principal trece, ușor și sigur, spre ipostaza dilematică, deoarece simte frământările și
zbuciumul între cele două dorințe contradictorii din ce în ce mai tare: dorește, pe de-o parte, să rămână
om cinstit și, pe de altă parte, să se îmbogățească, indiferent de mijloace, alături de Lică. Sfâșiat de aceste
trăiri, devine treptat interiorizat, mohorât și chiar dezinteresat de familie, arătându-și, totodată, latura
violentă față de Ana, soția lui („se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca înainte”;
„își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe”). La un moment dat, ajunge chiar să regrete că
are familie și copii, pentru că nu poate risca îndeajuns să se îmbogățească alături de Lică. Monologul
interior al bărbatului dezvăluie gândurile și frământările lui: “Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare
decât voința mea?”.
O scenă semnificativă pentru descrierea și surprinderea evoluției pentru Ghiță este cea a
procesului, atunci când criza morală atinge cote maxime. Până atunci, personajul fusese implicat în
numeroase acțiuni nelegiuite alături de Lică, iar la proces acesta jură strâmb, demonstrând complicitatea
față de porcar și trecerea sa spre dezumanizare.
Ultima ipostază prin care Ghiță trece, este cea a dezumanizării totale, când este dispus să își
sacrifice soția pentru a-l da în vileag jandarmului Pintea pe Sămădău. Dorința lui de răzbunare nu este
înțeleasă de femeie, ea văzând în gestul său o dovadă de lașitate, astfel că i se dăruiește lui Lică.
Întorcându-se la cârciumă, Ghiță este cuprins de remușcări pentru că o aruncase pe Ana în brațele
inamicului, dar decide, în cele din urmă, să o omoare, fiind chinuit de vinovăție. La rândul lui, bărbatul
este omorât de Răuț, unul din oamenii lui Lică. Astfel, acesta cade răpus de propriul destin necruțător,
patima pentru bani fiind nestavilită.
Modalitățile de caracterizare ale acestui personaj complex sunt atât directe, cât și indirecte. El este
caracterizat direct de celelalte personaje, atât la începutul operei, cât și spre sfârșit, dar și de narator. Spre
exemplu, în ochii soției sale este, la început, „un om drept și blând la fire”, urmând ca la final să-l
considere „o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Însă, în ceea ce privește caracterizarea indirectă,
Slavici a folosit tehnici de investigare psihologică, precum: scenele dialogate (”Iartă-mă, Ano, îi zise el.
Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi!”), monologul interior („E! Ce să-mi fac? Așa
m-a lăsat Dumnezeu!”) sau mimica, gesturile și tonul vocii.
Personajul suferă adânci mutații din momentul în care devine cârciumar. Bucuria câștigului,
număratul banilor la sfârșit de săptămână fac din Ghiță un alt om, mai avid de bani, și prin urmare un
individ dominat de un singur gând și de o singură patimă: averea. Din acest punct de vedere, critica
literară l-a plasat pe Ghiță alături de Harpagon al lui Molière sau de Hagi-Tudose al lui Delavrancea.
Patima lui Ghiță pentru avere este nefastă pentru cei din jur, dar și pentru sine. Ana este
dezonorată de Lică și omorâtă de soțul gelos, Ghiță este omorât de Răuț, iar sursa sa de avere, hanul, se
va mistui în focul cu valoare purificatoare.
Partea finală a nuvelei trebuie neapărat corelată cu începutul calm și moralizator. Autorul lansează
ideea că adevărata fericire a existenței omului nu poate fi decât “liniștea colibei”. Personajele nu au
urmat cursul firesc al vieții, s-au lăsat purtate de patimi și vanități, sfârșind tragic.

3|P ag e
RCE

În deznodământ sunt rezolvate toate frământările eroilor. Ghiță încearcă cu disperare să se rupă
definitiv de Lică și se coalizează cu Pintea. Ana vrea cu disperare să-și ajute și să-și salveze soțul, de
aceea nu pleacă la Ineu, devenind o pradă ușoară pentru Lică, iar apoi fiind omorâtă de Ghiță. Lică
încearcă să se salveze și de data aceasta de autorități, nu reușește și se sinucide, din orgoliul ucigașului,
dând dovadă de tărie de caracter, zdrobindu-și capul de un stejar. Un hoț și un criminal nu putea să
sfârșească firesc, omenește, ci numai printr-o faptă care să dovedească legătura sa cu forțele răului,
sinuciderea fiind o faptă gravă, condamnată de religie și de societate. Pintea trăiește și el acut eșecul
neîmplinirii acțiunii de răzbunare asupra lui Lică.
Nuvela are un sfârșit tragic și emoționant, totodată. Hanul a ars din temelii și împreună cu el și
Ghiță și Ana. Focul, simbol al purificării, șterge astfel toate urmele faptelor josnice, nefaste, petrecute în
acele locuri pustii. Bătrâna revine la han cu copiii și constată, cu uimire, dezastrul. Apoi pleacă,
resemnată în fața sorții neîndurătoare. Sunt singurele personaje care supraviețuiesc, ființele morale și
inocente ale nuvelei, neimplicate în jocul murdar al banilor.
Finalul fiecărui personaj este un dat al sorții și o sancțiune pentru că rostul adevărat al vieții nu a
fost urmat. Sfârșitul tragic este o lecție existențială, dar și o invitație la o viață cumpătată, echilibrată,
cinstită și liniștită, oferită de munca onestă și de dragostea celor din familie și a celor din jur.
Stilul lui Slavici este sobru și concis, anticalofil și realist. Naratorul prezintă faptele dintr-o
perspectivă obiectivă, completându-le cu detalii precise cu privire la gândurile personajelor și la
manifestările lor exterioare.
Astfel, nuvela realistă de factură psihologică a lui Ioan Slavici, „Moara cu noroc”, prezintă
fondul sufletesc al omului simplu din popor, într-o manieră complexă și verosimilă, care, orbit de patima
banilor, ajunge la dezumanizare și dezintegrare.

4|P ag e