MOARA CU NOROC

_ caracterizare_

Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor
moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Intreaga creaţie a lui Slavici este o pledoarie
pentru echilibru moral, pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni
şi, mai ales, pentru păstrarea măsurii în toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav
sancţionată de autor. El se afirmă ca un scriitor realist, iar viziunea realistă îl conduce la
obiectivitate. Slavici înţelege prin realism transfigurarea realităţii, şi nu o copiere a ei.

Nuvela “Moara cu noroc” apărută în volumul de debut “Novele din popor”, din 1881, se
impune prin dinamica unor fapte dramatice, prin realizarea unor personaje puternice care
acţionează după propriile lor îndemnuri, dar a căror viaţă este hoărâtă de un destin implacabil, ca
în tragedii. Este prima lucrare românească în care predomină preocuparea scriitorului de a crea
caractere puternice, cu o viaţă interioară complexă, fiind, în acelaşi timp, şi o lecţie de moralitate.

Titlul conține pe de o parte un element de spațialitate- moara, pe de altă parte un element

de destin, norocul şi este mai de grabă ironic. Cârciuma numită “Moara cu noroc” este, de fapt,
un loc cu ghinion, pentru că usurinţa câştigurilor de aici ascunde abateri etice grave, nelegiuirea
şi crima.

Perspectiva narativă este obiectivă, cu o viziune “din spate” şi narator omniscient, creând
impresia de verosimilitate.
Dintre temele abordate reţinem: teama, obsesia, erosul, alienarea. Principala temă este
dezumanizarea omului provocată de obsesia banului. Această temă leagă teza morală de drama
psihologică, ilustrând forţa de atracţie a banului şi consecintele dezumanizante ale acesteia.
Compoziţional, nuvela are şaptesprezece capitole în care acţiunea evoluează gradat.
Ȋntâmplările se desfăşoară în spaţiul malefic al morii cu noroc, într-o perioadă de timp cuprinsă
între două sărbători: Sfântul Gheorghe şi Paşte.
Expoziţiunea cuprinde un moment semnificativ care stă sub semnul cuvintelor soacrei lui
Ghiţă care avertizează asupra nenorocului pe care l-ar putea adduce dorinţa de înavuţire a
ginerelui: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei
tale te face fericit.” Intriga o constituie ajungerea familiei lui Ghiţă la hanul Morii cu noroc, unde
afacerea începe să prospere, toţi fiind mulţumiţi de câştigurile aduse. Desfăşurarea acţiunii este
amplă şi complexă, fiind o “nuvelă cu subiect de roman”, după cum afirmă George Călinescu.
Printre personajele care veneau la han îşi face apariţia şi Lică Sămădăul, vestit pentru negoţul cu
porci, care ulterior îl implică şi pe Ghiţă în afacerile sale necinstite. Ghiţă devine complicele lui
Lică, primind de la acesta porci neînsemnaţi. Punctul culminant este dat de momentul în care
Ghiţă încearcă să îl demaşte pe Lică, lăsând-o drept momeală pe soţia sa. Deznodământul nuvelei
este unul tragic, deoarece protagoniştii mor, opera încheindu-se cu vorbele bătrânei: “Simţeam eu
că n-are să iasă bine, dar aşa le-a fost dată”.
 Ghiţă este personajul principal al nuvelei. Din punct de vedere social, el este fost
cârpaci în satul lui, fiind stâlpul unei familii împlinite sufleteşte. Ia în arendă hanul de la Moara
cu noroc pentru că, pe de o parte voia să scape de sarăcie, iar pe de altă parte, să deschidă un
atelier de cizmărie în oraş, sperând astfel, că va asigura un trai mai bun familiei sale. Statutul
moral al personajului evidenţiază la început un soţ grijuliu şi un tată care îşi iubeşte nespus de
mult cei doi copii, însă pe parcurs suferă transformari majore, devenind ursuz şi indiferent cu
Ana. Treptat se dezumanizează, în încercarea de a-şi schimba statutul, iar sfârşitul tragic conferă
textului o încărcătură moralizatoare. Sub aspect psihologic, protagonistul nuvelei este o fire
dilematică, fapt evidenţiat de conflictul interior puternic, generat de dorinţe contradictorii,
oscilarea dramatică între dorinţa de a rămâne devotat familiei sale şi patima banului. Ȋn final, este
un învins al propriei slăbiciuni, incapabil să se opună unei trăiri devoratoare.
Moara cu noroc îi aduce lui Ghiţă şi familiei sale venituri considerabile, schimbându-le
condiţia socială. Din momentul în care se dovedeşte a fi într-adevăr cu noroc, într-o jumătate de
an avea porci la îngrăşat, caruţă, două vaci cu lapte, doi cai buni, bani la ladă, atât cât să poată
trăi doi ani din ei, protagonistul începe să să îşi piardă stăpânirea de sine.
Momentul întâlnirii cu Lică reprezintă şi momentul începerii schimbarii interioare a lui
Ghiţă. La început Ghiţă încearcă să se impună, este autoritar, dar totuşi simte pericolul care îl
pândeşte dacă se va supune lui Lică, dar şi riscul şi mai mare de a-l refuza. Devenind complicele
acestuia, străbate un drum greu spre îmbogăţire, care calcă în picioare norme morale şi care va
avea urmări tragice.
Pe parcursul nuvelei Ghiţă este caracterizat în mod direct, cât şi indirect, prin actiunile
desfăşurate, trăirile, caracterul şi gândirea personajului. Trăsăturile personajului sunt in primul
rând, evidentiate de narator, prin intermediul căruia sunt reliefate cele două ipostaze ale
personajului: cea a ţăranului muncitor şi iubitor al familiei sale (“un om harnic si sârguitor, era
mereu aşezat şi pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa vesela”) şi cea a omului
dominat de bani şi de avere, evidenţiindu-se schimbările prin care acesta trece din momentul în
care gustă averea ce îl va transforma în alt om (“acum el se făcuse de tot ursuz, se aprindea
pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca înainte”). Este caracterizat direct de către Lică în
momentul în care acesta îi intuieşte lăcomia: tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul tău.
Astfel, chiar soţia sa ajunge să îl deteste, deoarece Ghiţă nu are tăria de caracter să se opună unor
fapte înjositoare şi dezumanizante. Este convins până la urmă să devină complice, pierzându-şi
demnitatea şi libertatea. Cu toate acestea, orbit de setea de îmbogăţire, nu acţioanează imediat
pentru a-l demasca pe Sămădău.

La început, Ghiţă este iubitor şi grijuliu cu Ana. Treptat, lăcomia, obsesia banului
determină diminuarea sentimentelor de iubire, sentimentul culpabilităţii alaturi de Lică îl face să
devină închis în sine, irascibil, “ferindu-se parcă să rămână singur cu Ana”, deşi aceasta îi
atrăsese atenţia că Lică este om primejdios şi rău. Acţiunile şi atiudinea, precum şi gândurile sale
scot în evidenţă neliniştea acestuia. La început, Ana era loială lui Ghiţă şi avea deplină încredere
în el şi în deciziile lui (“Ghiţă este un om drept”), însă odată cu transformarea soţului ei, ea îşi
schimbă atitudinea faţă de situaţie, văzându-şi liniştea familiei amenintată de Ghiţă (“ Tu eşti
acela care pleacă înaintea lui ca o slugă, iar nu eu, Ghită!”). Vorbele Anei demonstrează în
final dezamăgirea acesteia faţă de soţul său, faţă de care nu mai avea respect sau admiraţie, din
contră, îl consideră laş şi nedemn.

O trăsătură dominantă a personajului este lăcomia. Aceasta este ilustrată prin două
conflicte de mare amploare, în care eroul principal este implicat direct. Conflictul direct,
desfăşurat între acesta şi soţia sa, duce la destrămarea treptată a familiei din cauza obsesiei
acestuia de înavuţire. Un alt conflict exterior este prezent între Lică şi Ghiţă, conştient fiind de
greşelile făcute, însă perseverează în greşeală pentru că doreşte cu orice preţ să adune avere.
Conflictul interior reiese din conştiinţa lui Ghiţă în care se dă o luptă între îndemnul care îl
cheamă în viaţa cinstită anterioară şi îndemnul care îl ispiteşte la complicitate necinstită cu Lică,
în scopul înavuţirii. Patima banului transformă radical caracterul lui Ghiţă. Prăbuşirea lui Ghiţă
se explică nu numai prin firea lui slabă, după cum mărturiseşte chiar el, într-un monolog interior
“aşa m-a lăsat Dumnezeu” dar mai ales prin influenţa moravurilor societăţii în care trăia.

O secvenţă semnificativă în care este ilustrată lacomia personajului o constituie momentul

în care acceptă porcii neînsemnaţi de la Lică, conştient fiind de ilegalitatea faptelor în care se
implică, fiind atras astfel în cursa bine planificată a afacerilor necurate. Acest fapt va atrage după
sine o serie de alte fapte ilicite, pe care Ghiţă le comite doar din obsesia lui pentru avere. O altă
secvenţă semnificativă în care este ilustrată lăcomia personajului, dusă la cote maxime este cea
în care Ghiţă o aruncă pe Ana în braţele lui Lică, îndemnând-o să danseze cu acesta şi spunându-
i: “că doar n-o să-ţi ia din frumuseţe.” Avid de bani, Ghiţă este autorul moral al infidelităţii
Anei, pe care o împinge spre sămadăul cu care el face afaceri necinstite. Imediat însă, Ghiţă
începe să simtă o gelozie puternică ce se va amplifica până la sfârşitul tragic al Anei.
Dezumanizarea personajului principal atinge cote maxime atunci când o lasă pe Ana drept
momeală pentru a-l prinde pe Lică, fapt care îl intrigă şi pe căprarul Pintea. Din gelozie, Ghiţă îşi
va ucide soţia, crima fiind considerată ultima treaptă a dezumanizării personajului. Sfârşitul este
însă pus pe seama destinului: “cine poate să scape de soarta ce îi este scrisă.”

Ghiţă ajunge ucigaşul distrus psihic şi emoţional şi este împuşcat de Răuţ pentru faptele
sale, în timp ce Lică se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifică locul de nelegiuiri şi crime,
nelăsând vreo urmă a celor întâmplate.

Relaţiile lui Ghiţă cu personajele din operă variază în funcţie de ipostaza morală în care
se află acesta şi evidentiază trăsăturile caracteriale ale acestuia. In prima parte a nuvelei, Ghită se
dovedeşte a fi un soţ credincios, întelegător şi grijuliu, în timp ce în cea de-a doua parte devine
un om ursuz, închis în sine, apăsat sufleteşte din pricina conştiinţei încărcate şi în cele din urmă
ucigaş, fiind victima propriei trăiri şi suferind consecinţa faptelor sale. Astfel, în cazul lui Ghiţă
se poate spune că are loc o involuţie a personajului.

Personajul Ghiţă, construit cu obiectivitate, oferă o notă de mare intensitate nuvelei.

“Personaj rotund” ce trăieşte o dramă psihologică, consecinţa nefastă a instinctului exacerbat al
avarităţii, a nerespectării satului arhaic, Ghiţă cade pradă propriului destin căruia nu i se poate
opune. Autorul îi dezvăluie sufletul complex, oscilant, sfâşiat de porniri antagonice, punându-l în
lumină în toată amploarea sa tragică, după cum afirmă criticul George Călinescu, “drama lui
Ghiţă e analizată magistral şi dezvăluită treptat.”