Eseu ,,Moara cu noroc”

De Ioan Slavici

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul

1881, este o operă realist-psihologică, cu spirit
moralizator, prin care autorul critică lipsa de valori
spirituale ale populației rurale din Transilvania. Aceasta
reflectă universul profund structurat al satului ardelean și
ilustrează morala căderii în patima banului. Este o lucrare
de referință în literatura română și în cadrul speciei
literare din care face parte. Această nuvelă, profund
realistă, înfățișează personaje de un verosimil
surprinzător, fapt menit să accentueze importanța
subiectelor abordate.

Tema acestei lucrări este decăderea umană, sugerată

punctual prin evidențierea evoluției personajului principal,
în timpul metamorfozei acestuia cauzată de lăcomie.
Importanța acordată banului de-a lungul desfășurării
întregii acțiuni, alături de celelalte metafore ce sugerează
o detașare a poporului de la spiritualitate, prezente în
incipit, construiesc un cadru aparent real, posibil,
verosimil, care are ca scop facilitarea identificării cu
personajele, fapt ce constituie o caracteristică specifică
curentului realist.

Naratorul omniscient și omniprezent are o tendință de

obiectivizare a perspectivei narative și susține
impersonalitatea autorului. Aceasta este susținută de
narațiunea la persoana a III-a și de atitudinea detașată a
naratorului în descriere.
Personajele au caracter tipologic, fapt ce întărește
caracterul moralizator al textului și, totodată, este
specific realismului. Astfel, Ghiță este tiparul omului
harnic, cu o doriță puternică de a evolua, ce este, însă,
învins și acaparat de frustrările sale datorate
neajunsurilor materiale și de statutul lui social. Lică
Sămădăul înfățișează tipologia șarlatanului manipulator:
„Pe om nu-l stăpânești decât cu păcatele lui”, respectiv a
omului malefic, răufăcător. Bătrâna soacră reprezintă
omul moral, ancorat în realitatea vieții rurale, ce nu s-a
dezis de viața spirituală : „Gând bun să-ți deie
Dumnezeu”.

Temele secundare – familia și destinul – se întrepătrund

în câteva momente cheie, precum cel în care Ghiță
începe să își perceapă familia drept piedică în calea
evoluției și a îmbogățirii sale, fapt ce denotă un prim
moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât
beneficiile luării cârciumii în arendă, cât și faptul că
bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică
Sămădăul. Prinzând gustul câștigului, protagonistul
dorește să rămână la Moara cu noroc o vreme: „vedea
banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi
fost gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”.
Deoarece este conștient că acest lucru îi pune în pericol
familia, el se gândește că îi este mai ușor dacă nu ar
avea familie: „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-
aibă nevastă și copii”. Ulterior, punctul culminant al
decăderii sale este când acesta ajunge să fie dispus să
facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept
momeală pentru a se asigura că Lică nu părăsește
cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale,
Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de
atitudinea lui Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana
cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de
infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din gelozie,
deși era aproape deplin responsabil de acest
deznodământ. La final, și el este ucis de Răuț la ordinul
lui Lică.

Acțiunea evoluează treptat, respectând momentele

subiectului și simetria incipit-final. Aceasta surprinde
evoluția exterioară și metamorfoza interioară, profundă,
a personajelor. Ghiță se mută cu familia la Moara cu
noroc, unde ia o cârciumă în arendă în încercarea lui de a
scăpa de sărăcie. Devenind complicele lui Lică Sămădăul,
pentru a putea rămâne la moară, acesta se îndepărtează
tot mai mult de familie și soție, și chiar depune mărturie
falsă pentru a-l proteja pe tâlhar. Orbit de dorința de
răzbunare, își folosește soția ca momeală, însă, aflând că
aceasta nu i-a fost fidelă, o ucide. La rândul său, Ghiță
este ucis, iar moara este incendiată.

Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese,

un dezacord. Acesta este dublat de puternice conflicte
interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică
este de natură economică, generat de dorința
amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un
puternic conflict interior. Prins într-o dilemă morală,
oscilează între dorința de a rămâne un om cinstit și,
implicit, respectat, și ispita îmbogățirii ușoare alături de
Lică. În final, acesta este prins în confruntarea dintre
conștiința valorilor autentice și slăbiciunile care ajung să-i
controleze viața, fapt ce reliefează caracterul psihologic al
nuvelei.
Moara cu noroc este o nuvelă realist-psihologică în care
arta construirii personajelor este dublată de un spirit
moralizator, Slavici afirmând că rostul scrierii a fost
îndrumarea spre o viață în armonie cu valorile firii
omenești. Aceasta rămâne una dintre cele mai
importante creații literare ale autorului, reușind să
prezinte realitatea vieții rurale într-o societate puternic
marcată de lupta pentru avere.

Elev:Grama Maria-Denisa

Clasa : a X –a D