Particularitati Moara cu noroc

• Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul 1881, este o operă realist-
psihologică, cu spirit moralizator, prin care autorul critică lipsa de valori spirituale ale
populației rurale din Transilvania. Aceasta reflectă universul profund structurat al satului
ardelean și ilustrează morala căderii în patima banului. Este o lucrare de referință în
literatura română și în cadrul speciei literare din care face parte. Această nuvelă,
profund realistă, înfățișează personaje de un verosimil surprinzător, fapt menit să
accentueze importanța subiectelor abordate.
• Tema acestei lucrări este decăderea umană, sugerată punctual prin evidențierea
evoluției personajului principal, în timpul metamorfozei acestuia cauzată de lăcomie.
Importanța acordată banului de-a lungul desfășurării întregii acțiuni, alături de celelalte
metafore ce sugerează o detașare a poporului de la spiritualitate, prezente în incipit,
construiesc un cadru aparent real, posibil,  verosimil, care are ca scop facilitarea
identificării cu personajele, fapt ce constituie o caracteristică specifică curentului realist.
• Naratorul omniscient și omniprezent are o tendință de obiectivizare a
perspectivei narative și susține impersonalitatea autorului. Aceasta este
susținută de narațiunea la persoana a III-a și de atitudinea detașată a
naratorului în descriere.
• Personajele au caracter tipologic, fapt ce întărește caracterul moralizator al
textului și, totodată, este specific realismului. Astfel, Ghiță este tiparul omului
harnic, cu o doriță puternică de a evolua, ce este, însă, învins și acaparat de
frustrările sale datorate neajunsurilor materiale și de statutul lui social. Lică
Sămădăul înfățișează tipologia șarlatanului manipulator: „Pe om nu-l
stăpânești decât cu păcatele lui”, respectiv a omului malefic, răufăcător.
Bătrâna soacră reprezintă omul moral, ancorat în realitatea vieții rurale, ce nu
s-a dezis de viața spirituală : „Gând bun să-ți deie Dumnezeu”.
• Temele secundare – familia și destinul – se întrepătrund în câteva momente cheie, precum cel în
care Ghiță începe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției și a îmbogățirii sale, fapt
ce denotă un prim moment al dezumanizării. Acesta conștientizează atât beneficiile luării
cârciumii în arendă, cât și faptul că bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică
Sămădăul. Prinzând gustul câștigului, protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o
vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe
un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient că acest lucru îi pune în pericol familia, el
se gândește că îi este mai ușor dacă nu ar avea familie: „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să
n-aibă nevastă și copii”. Ulterior, punctul culminant al decăderii sale este când acesta ajunge să
fie dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală pentru a se
asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a degradării morale, Ghiță își
aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de atitudinea lui Ghiță, care s-a îndepărtat de familie,
Ana cedează avansurilor lui Lică. Dându-și seama de infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide
din gelozie, deși era aproape deplin responsabil de acest deznodământ. La final, și el este ucis de
Răuț la ordinul lui Lică.
• Acțiunea evoluează treptat, respectând momentele subiectului și
simetria incipit-final. Aceasta surprinde evoluția exterioară și
metamorfoza interioară, profundă, a personajelor. Ghiță se mută cu
familia la Moara cu noroc, unde ia o cârciumă în arendă în încercarea
lui de a scăpa de sărăcie. Devenind complicele lui Lică Sămădăul,
pentru a putea rămâne la moară, acesta se îndepărtează tot mai mult
de familie și soție, și chiar depune mărturie falsă pentru a-l proteja pe
tâlhar. Orbit de dorința de răzbunare, își folosește soția ca momeală,
însă, aflând că aceasta nu i-a fost fidelă, o ucide. La rândul său, Ghiță
este ucis, iar moara este incendiată.
• Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord. Acesta este
dublat de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul dintre Ghiță și Lică
este de natură economică, generat de dorința amândurora de câștig, însă Ghiță este
măcinat și de un puternic conflict interior. Prins într-o dilemă morală,  oscilează între
dorința de a rămâne un om cinstit și, implicit, respectat, și ispita îmbogățirii ușoare
alături de Lică. În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor
autentice și slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul
psihologic al nuvelei.
• Moara cu noroc este o nuvelă realist-psihologică în care arta construirii personajelor
este dublată de un spirit moralizator, Slavici afirmând că rostul scrierii a fost
îndrumarea spre o viață în armonie cu valorile firii omenești. Aceasta rămâne una
dintre cele mai importante creații literare ale autorului, reușind să prezinte realitatea
vieții rurale într-o societate puternic marcată de lupta pentru avere.