Particularități de construcție a personajului principal dintr-o nuvelă

studiată

Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre
reprezentanții realismului clasic în literatura română. Publicată în 1881 în volumul de debut
„Novele din popor”, nuvela realist-psihologică „Moara cu noroc”este reprezentativă pentru
viziunea moralizatoare a lui Slavici asupra vieții satului transilvănean.
Ghiță este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj
„rotund”, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire. În
conformitate cu estetica realistă, Ghiță este personaj tipic pentru o categorie socială,
reprezentând tipul cârciumarului dominat de patima pentru bani, fiind puternic influențat de
mediul în care trăiește. Dezumanizarea lui este urmărită prin analiză psihologică.
Personajul oscilează între două valori: familia și banii, evoluția sa fiind anticipată de
dialogul din incipitul nuvelei dintre el și bătrână, în care se confruntă, de fapt, două concepții
diferite despre viață: bătrâna este adepta valorilor tradiționale, în care fericirea este
determinată de liniștea familiei, în timp ce Ghiță reprezintă mentalitatea capitalistă, capul
familiei dorind bunăstarea materială.
Din punct de vedere social, Ghiță este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă,
dominat de dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său inițial nu-i
depășește posibilitățile. În calitate de cârciumar, își face un bun renume și locul devine
binecuvântat.
Statutul inițial al personajului este favorabil din punct de vedere moral și psihologic:
deși modest în plan social, Ghiță, cizmar sărac, dar om harnic, blând și cumsecade, soț și tată
iubitor, arendează cârciuma de la Moara cu noroc pentru a câștiga rapid bani, ca să-și
deschidă un atelier și să asigure un trai mai bun familiei. Cât timp este un om de acțiune, cu
inițiativă, afacerile merg bine, cârciuma aduce profit, iar familia trăiește în armonie.
La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, dovedindu-se a fi un
om harnic și cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit
cârciumar, își pierde treptat fermitatea morală, ajungând să accepte tovărășia lui Lică pentru
a-și asigura prosperitatea materială.
După sosirea lui Lică Sămădăul la cârciumă, „un om rău și primejdios”, Ghiță intră în
mecanismul afacerilor necinstite ale acestuia și sub influența lui distrugătoare, ceea ce-l va
determina să se înstrăineze de familie și să se dezumanizeze treptat.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este un om învins de propria slăbiciune. Dacă
la început este un caracter puternic, stăpân pe sine, încrezător în propriile forțe, nu ține cont
de sfaturile bătrânei și se mută la cârciumă și, sub influența lui Lică, își pierde treptat
încrederea în sine și devine slab în fața tentației de a se îmbogăți, așa cum mărturisește el
însuși în secvența monologată: „Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât voința
mea?”.
Trăsătura fundamentală a lui Ghiță este dezumanizarea, provocată de lăcomie și
manifestată prin înstrăinare față de familie, minciună, răzbunare, gelozie, crimă. Ghiță își
pierde liniștea sufletească și pe aceea „a colibei”, pentru averea dorită, o „fericire” iluzorie.
O scenă semnificativă este procesul de înstrăinare a lui Lică față de familie, care
începe din momentul sosirii lui Lică la cârciumă și își impune regulile cu o voință de stăpân:
„Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și ce face, și
voiesc ca nimeni în afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!”.
Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru familia sa, Ghiță este lacom și nu se
poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că-și dă seama că nu poate rămâne la cârciumă fără
acordul lui Lică. Pentru a-și proteja familia, Ghiță își ia toate măsurile de apărare: merge la
Arad să-și cumpere două pistoale, doi câini și își angajează o slugă. Devine interiorizat,
mohorât, violent, se poartă brutal cu Ana și cu copiii, ajungând să regrete faptul că are
familie și că nu-și poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Devine laș, fricos,
subordonat în totalitate lui Lică.
Situația lui materială devine înfloritoare, dar își pierde încrederea în sine. Pentru că lui
Lică nu-i place un om care să nu-i știe de frică, distruge treptat imaginea de om cinstit pe
care o avea Ghiță în fața celorlalți. Astfel, se trezește implicat în jefuirea arendașului și în
uciderea unei femei și a unui copil. Este chemat să depună mărturie, dar jură strâmb la
proces, devenind complicele lui Lică, astfel va pierde încrederea celorlalți, a Anei și în sine.
Având mustrări de conștiință, vrea să-l dea prins pe Lică jandarmului Pintea, dar nu este
sincer în totalitate nici față de acesta, deoarece nu mărturisește că o parte din ba pe Lică îi
revin.
O altă scenă semnificativă pentru dezumanizarea lui Ghiță se petrece de Paște, când
ajunge pe ultima treaptă a degradării morale. Dominat de furie și de dorința de răzbunare pe
Lică, își folosește soția ca momeală, sperând că va rezista influenței nefaste a acestuia.
Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță, care se înstrăinase de ea și de familie, într-un gest de
răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică. Până se întoarce cu jandarmul Pintea, Lică pleacă de
la cârciumă și, turbat de gelozie, o ucide pe Ana. Din soțul tandru și responsabil, devine
capabil de crimă. Ucigându-și soția lipsită de apărare, Ghiță se plasează pe poziția de forță în
raportul călău-victimă, drept răzbunare că nu s-a putut poziționa astfel față de Lică.
Un element semnificativ pentru construcția personajului îl reprezintă dublul conflict
al nuvelei: cel interior al protagonistului, moral și psihologic, Ghiță oscilând între dorința de
a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți, pe de altă parte, și cel
exterior, în confruntarea dintre cârciumar și Lică Sămădăul.
Un alt element semnificativ îl reprezintă mijloacele de caracterizare, prin care se
evidențiază complexitatea și transformarea morală a protagonistului, atât prin caracterizare
directă, cât mai ales prin mijloace de investigație psihologică.
Portretul fizic este redus la câteva detalii: la început, „înalt și spătos”, mai apoi
trăsăturile îi vor reflecta frământările interioare: „nu mai era el, omul puternic și plin de
viață; în câteva zile pielița obrajilor i se încrețise”.
Este caracterizat direct și de către alte personaje, Lică afirmând că este un om de
nădejde: „Tu ești om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte ... Mă simt
chiar eu mai vrednic când mă știu alăturea cu un om ca tine”.
Autocaracterizarea reiese din monologul interior prin care Ghiță își mărturisește
slăbiciunile, dar și un mijloc de autoapărare prin victimizare: „Ei! Ce să-mi fac? ... Așa m-a
lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?”.
În concluzie, protagonistul nuvelei „Moara cu noroc” de I. Slavici este tipic nuvelei
psihologice, un individ al cărui statut social și moral se schimbă pe parcurs. Ghiță reprezintă
tipul omului slab, lipsit de autoritate, „o muiere îmbrăcată în haine bărbătești”, dominat de
patimi, cu un sfârșit tragic pe măsura abaterilor sale morale.