Neacșu Rareș-Georgian

Moara cu noroc
de Ioan Slavici

Relația dintre Ghiță și Lică

În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip de
realism, și anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela ”Moara
cu noroc” ( Novele din popor, 1881) se înscrie în acest curent prin obiectivarea
perspectivei narative, veridicitate, tema realistă, specificul descrierilor, capacitatea
anticipativă a vocii naratoriale.
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o ideea
generală a autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu depășirea
limitelor morale și, în final, cu eșecul. Ghiță este personaj rotund, care suferă
transformări radicale pe parcursul evenimentelor.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic întreprinzător
într-o societate capitalistă în formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în
comunitate, iar planul său inițial nu-i depășește realist posibilitățile.La început, el are
tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se dovedește un om harnic, iubitor și
cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și
pus în situația de a-și asigura prosperitatea materială doar prin întovărășirea cu Lică,
un personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își pierde
treptat respectul de sine și fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria și crima.
Lică este porcar- dar ” dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele,
pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin”. El este, dimpotrivă, un personaj plat,
egal cu sine însuși, figură mefistofelică, care manipulează cu cinism și exercită o
anume fascinație asupra celorlalți.
Lică este construit din lumini și umbre; sămădău și tâlhar, este necruțător cu
trădătorii, generos cu aceia care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud. Este un
personaj plat și tipic, deoarece naratorul îl include în categoria păstorilor de porci:
„sămădăul” „porcar și el, dar om cu stare, care poate să plătească grăsunii pierduți
ori pe cei furați. De aceea, sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales aspru și
neîndurat [---]”
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care
evaluează relația dintre cele două personaje.
O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o constituie apariția
lui Lică la Moara cu noroc când își impune regulile și își enunță pretențiile, în
autocaracterizare: „Eu sunt Lică Sămădăul... Multe se zic despre mine, și dintre
multe, multe vor fi adevărate și multe minciuni. [---]”, „Eu voiesc să știu totdeauna
cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca
nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!? ” Din momentul venirii lui
Lică la cârciumă, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță față de
familie. Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se
poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu poate rămâne la
Moara cu noroc fără acordul Sămădăului. Alt episod care ilustrează tema nuvelei
este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este
vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat
fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității (
”Relația dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de coerență
interioară a individului”.- Magdalena Popescu). Lică este cel care domină acum
întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea
diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte
ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță,
dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura între Ghiță și Ana.
Un prim element relevant pentru relatia celor doi il constituie acțiunea, care
urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță dorește să-și
îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu noroc. O vreme lucrurile
merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lică
declanșează intriga. El este om rău și primejdios, și încercarea lui Ghiță de a avea
protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată
nu are o participare directă sau premeditată, Lică îl face părtaș pe Ghiță la tâlhăriile
și crimele sale. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și în propriii
ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura sa cu Ana, legătură care ar
fi putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță nu este cea scontată de
Sămădău- departe de se vindeca de slăbiciunea pentru o femeie, el echivalează
trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc,
Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul,
îl recuperează și este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare
asupra lui. Învins la rândul lui (”Acu m-a ajuns mânia lui Dumneze!”), se sinucide și
trupul lui este aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje nevinovate-
bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al
vieții.
Conflictul este relevant pentru temă/personaj/relația între personaje deoarece
surprinde cu mijloace realiste pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este
dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță
se angajează într-un conflict care îi depășește posibilitățile psihologice cu Lică, cu
comunitatea, chiar cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul
urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă în
fața lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei
conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este pedepsit mai mult
decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a se separa cu
hotărâre de rău.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i evidențiază trăsăturile morale și
bunăstarea materială: „Lică, un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la
față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese, împreunate la
mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca
floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin.”Ghiță nu are un portret fizic
detaliat, ci este redus la câteva detalii: „înalt și spătos”, însă este caracterizat direct
de către narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai
zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când
se mai juca cu Ana „își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.” De
către celelalte personaje, Lică este „om rău și primejdios” ( Ana ), și bătrâna îl vede
ca „un om prea cumsecade”, ca mai târziu să mărturisească ginerelui că „Lică e...om
rău din fire.”
Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este cunoscător
bun de oameni și știe cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți, astfel se folosește de
patima lui Ghiță pentru bani spre a-l atrage pe acesta în afacerile lui necurate și apoi
pentru a-i anula personalitatea. Profită de fascinația pe care o exercită asupra Anei
și de lipsa de comunicare dintre soți, determinând-o să i se dăruiască. Destinele
celor doi sunt nefaste, ei încalcă legile morale, astfel încat sunt pedepsiți cu
moartea: Ghiță este ucis de Răuț din ordinul lui Lică, iar Lică își zdrobește capul de
un stejar, pentru a nu fi prins de Pintea.Legătura lui Ghiță cu Lică se află sub semnul
raportului de forțe. Orbit de patima banului, Ghiță se simte vulnerabil față de Lică,
deoarece are familie și ține la imaginea sa în fața lumii. Obișnuit cu independența,
Ghiță se vede constrâns să accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta grav
echilibrul interior. Finalul nuvelei pune în lumină antiteza caracter slab – caracter
tare.
„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, psihologică, pentru că urmărește efectele
dorinței de îmbogățire, frământările personajelor în planul conștiinței, conflictul
interior, iar observarea este minuțioasă și servește realizării unor psihologii
complexe.