Relația dintre două personaje

Ghiță – Lică Sămădăul

În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura român ă un nou tip de realism, și anume cel obiectiv, diferit de
tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela ”Moara cu noroc” ( Novele din popor, 1881) se înscrie în acest curent prin
obiectivarea perspectivei narative, veridicitate, tema realist ă, specificul descrierilor, capacitatea anticipativ ă a vocii
naratoriale.
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o ideea general ă a autorului care asociaz ă
dorința exagerată de înavuțire cu depășirea limitelor morale și, în final, cu e șecul. Ghiță este personaj rotund, care
suferă transformări radicale pe parcursul evenimentelor.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativ ă. Ca mic întreprinz ător într-o societate capitalist ă în
formare, el are dorința de a-și îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul s ău ini țial nu-i dep ășe ște realist
posibilitățile.La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul celorlalți, și se dovede ște un om harnic, iubitor și
cinstit. În relațiile cu Ana și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situa ția de a- și asigura
prosperitatea materială doar prin întovărășirea cu Lică, un personaj asupra c ărora planeaz ă cele mai negre
suspiciuni, Ghiță își pierde treptat respectul de sine și fermitatea moral ă, ajungând s ă accepte tâlh ăria și crima. Lic ă
este porcar- dar ” dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de
carmajin”. El este, dimpotrivă, un personaj plat, egal cu sine însuși, figur ă mefistofelic ă, care manipuleaz ă cu cinism
și exercită o anume fascinație asupra celorlalți.
Lică este construit din lumini și umbre; sămădău și tâlhar, este necru țător cu trădătorii, generos cu aceia care îl
sprijină în afaceri, hotărât și crud. Este un personaj plat și tipic, deoarece naratorul îl include în categoria p ăstorilor
de porci: „sămădăul” „porcar și el, dar om cu stare, care poate să plăteasc ă grăsunii pierdu ți ori pe cei fura ți. De
aceea, sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales aspru și neîndurat [---]”
Evidențierea prin două episoade/citate/secven țe comentate a modului în care evalueaz ă rela ția dintre cele dou ă
personaje.
O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o constituie apari ția lui Lic ă la Moara cu noroc când î și
impune regulile și își enunță pretențiile, în autocaracterizare: „Eu sunt Lică Sămăd ăul... Multe se zic despre mine, și
dintre multe, multe vor fi adevărate și multe minciuni. [---]”, „Eu voiesc să știu totdeauna cine umbl ă pe drum, cine
trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afar ă de mine s ă nu știe. Cred c ă ne-am în țeles!? ” Din
momentul venirii lui Lică la cârciumă, începe procesul iremediabil de înstr ăinare a lui Ghi ță fa ță de familie. De și
înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se poate sustrage ispitei câ știgului, mai ales c ă
își dă seama că nu poate rămâne la Moara cu noroc fără acordul S ămăd ăului. Alt episod care ilustreaz ă tema nuvelei
este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu u șurin ță
de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și sufer ă în primul rând datorit ă
suspiciunii comunității ( ”Relația dintre individ și colectivitate reprezint ă cel mai important factor de coeren ță
interioară a individului”.- Magdalena Popescu). Lic ă este cel care domin ă acum întreaga situa ție prin promptitudinea
adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justi ției și ale opiniei publice: într-o zi
și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub b ănuială pe Ghi ță, dezarmeaz ă și face
ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura între Ghiță și Ana.
Un prim element relevant pentru relatia celor doi il constituie ac țiunea, care urm ăre ște efectul alienant al banilor, dar
și al incomunicării. Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu noroc. O vreme
lucrurile merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie. Sosirea lui Lic ă declan șeaz ă intriga. El este om
rău și primejdios, și încercarea lui Ghiță de a avea protecția lui și totu și de a rămâne om cinstit se dovede ște
imposibilă. Deși niciodată nu are o participare directă sau premeditat ă, Lic ă îl face p ărta ș pe Ghi ță la tâlh ăriile și
crimele sale. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunit ății și în propriii ochi . Manipulându-l, Lic ă îl înfrânge
și distruge legătura sa cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totu și, reac ția lui Ghi ță nu este cea
scontată de Sămădău- departe de se vindeca de slăbiciunea pentru o femeie, el echivaleaz ă tr ădarea Anei cu moartea
însăși. Ca eroii dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis de R ău ț. Lic ă î și pierde
luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra
lui. Învins la rândul lui (”Acu m-a ajuns mânia lui Dumneze!”), se sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în râu.
A doua zi, singurele personaje nevinovate- b ătrâna și copiii -plâng mor ții și pornesc mai departe, urmând ciclul
imperturbabil al vieții.
Conflictul este relevant pentru temă/personaj/rela ția între personaje deoarece surprinde cu mijloace realiste
pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de a- și p ăstra imaginea
de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict care îi dep ășe ște posibilitățile psihologice cu Lic ă, cu comunitatea,
chiar cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urm ăre ște minu țios reac țiile personajului, de
la stăpânirea orgolioasă și indiferentă în fața lui Lică la izbucniri patetice în fa ța copiilor și autojustific ări în fa ța
propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este pedepsit mai mult decât pentru ac țiuni
reprobabile concrete, pentru indecizia de a se separa cu hotărâre de r ău.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i eviden țiaz ă trăsăturile morale și bun ăstarea material ă: „Lic ă, un
om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu musta ța lung ă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele
dese, împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă sub țire și alb ă ca floricelele, pieptar
cu bumbi de argint și bici de carmajin.”Ghiță nu are un portret fizic detaliat, ci este redus la câteva detalii: „înalt și
spătos”, însă este caracterizat direct de către narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru ori șice lucru de nimic, nu mai
zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca cu Ana „î și pierdea
lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.” De către celelalte personaje, Lic ă este „om r ău și primejdios” ( Ana ),
și bătrâna îl vede ca „un om prea cumsecade”, ca mai târziu s ă mărturisească ginerelui c ă „Lic ă e...om r ău din fire.”
Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este cunosc ător bun de oameni și știe cum s ă
utilizeze slăbiciunile celorlalți, astfel se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l atrage pe acesta în
afacerile lui necurate și apoi pentru a-i anula personalitatea. Profit ă de fascina ția pe care o exercit ă asupra Anei și de
lipsa de comunicare dintre soți, determinând-o să i se d ăruiasc ă. Destinele celor doi sunt nefaste, ei încalc ă legile
morale, astfel încat sunt pedepsiți cu moartea: Ghiță este ucis de R ău ț din ordinul lui Lic ă, iar Lic ă î și zdrobe ște capul
de un stejar, pentru a nu fi prins de Pintea.Leg ătura lui Ghiță cu Lic ă se afl ă sub semnul raportului de for țe. Orbit de
patima banului, Ghiță se simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa în fa ța lumii.
Obișnuit cu independența, Ghiță se vede constrâns s ă accepte colaborarea cu Lic ă, fapt care îi va afecta grav
echilibrul interior.
Finalul nuvelei pune în lumină antiteza caracter slab – caracter tare.
„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, psihologic ă, pentru c ă urmăre ște efectele dorin ței de îmbog ățire,
frământările personajelor în planul conștiinței, conflictul interior, iar observarea este minu țioas ă și serve ște realiz ării
unor psihologii complexe.