Relația dintre două personaje

Ghiță – Lică Sămădăul

În epoca marilor clasici, Ioan Slavici aduce în literatura română un nou tip
de realism, și anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori.
Nuvela ”Moara cu noroc” ( Novele din popor, 1881) se înscrie în acest
curent prin obiectivarea perspectivei narative, veridicitate, tema realistă,
specificul descrierilor, capacitatea anticipativă a vocii naratoriale.
Personajul principal Ghiță este ilustrativ prin drama sa inviduală pentru o
ideea generală a autorului care asociază dorința exagerată de înavuțire cu
depășirea limitelor morale și, în final, cu eșecul. Ghiță este personaj rotund,
care suferă transformări radicale pe parcursul evenimentelor.
Social, el este un cizmar modest, dar cu spirit de inițiativă. Ca mic
întreprinzător într-o societate capitalistă în formare, el are dorința de a-și
îmbunătăți statutul în comunitate, iar planul său inițial nu-i depășește
realist posibilitățile.La început, el are tăria morală de a-și asuma destinul
celorlalți, și se dovedește un om harnic, iubitor și cinstit. În relațiile cu Ana
și copiii este atent, tandru și protectiv. Devenit cârciumar și pus în situația
de a-și asigura prosperitatea materială doar prin întovărășirea cu Lică, un
personaj asupra cărora planează cele mai negre suspiciuni, Ghiță își pierde
treptat respectul de sine și fermitatea morală, ajungând să accepte tâlhăria
și crima. Lică este porcar- dar ” dintre cei care poartă cămașă subțire și
albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin”. El este,
dimpotrivă, un personaj plat, egal cu sine însuși, figură mefistofelică, care
manipulează cu cinism și exercită o anume fascinație asupra celorlalți.
Lică este construit din lumini și umbre; sămădău și tâlhar, este necruțător
cu trădătorii, generos cu aceia care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud.
Este un personaj plat și tipic, deoarece naratorul îl include în categoria
păstorilor de porci: „sămădăul” „porcar și el, dar om cu stare, care poate să
plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea, sămădăul nu e numai
om cu stare, ci mai ales aspru și neîndurat [---]”
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în
care evaluează relația dintre cele două personaje.
O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o constituie
apariția lui Lică la Moara cu noroc când își impune regulile și își enunță
pretențiile, în autocaracterizare: „Eu sunt Lică Sămădăul... Multe se zic
despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe minciuni.
[---]”, „Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici,
cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe.
Cred că ne-am înțeles!? ” Din momentul venirii lui Lică la cârciumă,
începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță față de familie. Deși
înțelege că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se
poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu poate
rămâne la Moara cu noroc fără acordul Sămădăului. Alt episod care
ilustrează tema nuvelei este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a
pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică.
Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și
suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității ( ”Relația dintre
individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de coerență
interioară a individului”.- Magdalena Popescu). Lică este cel care domină
acum întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor,
capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice:
într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl
trece sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult,
adâncește ruptura între Ghiță și Ana.
Un prim element relevant pentru relatia celor doi il constituie acțiunea,
care urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță
dorește să-și îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu
noroc. O vreme lucrurile merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături
de familie. Sosirea lui Lică declanșează intriga. El este om rău și
primejdios, și încercarea lui Ghiță de a avea protecția lui și totuși de a
rămâne om cinstit se dovedește imposibilă. Deși niciodată nu are o
participare directă sau premeditată, Lică îl face părtaș pe Ghiță la tâlhăriile
și crimele sale. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în ochii comunității și
în propriii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura sa cu
Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui Ghiță
nu este cea scontată de Sămădău- departe de se vindeca de slăbiciunea
pentru o femeie, el echivalează trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii
dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis
de Răuț. Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și este
în pericol de a fi prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins
la rândul lui (”Acu m-a ajuns mânia lui Dumneze!”), se sinucide și trupul
lui este aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele personaje
nevinovate- bătrâna și copiii -plâng morții și pornesc mai departe, urmând
ciclul imperturbabil al vieții.
Conflictul este relevant pentru temă/personaj/relația între personaje
deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele încălcării limitelor
morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și
păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se angajează într-un conflict care îi
depășește posibilitățile psihologice cu Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana.
La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul urmărește
minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă în
fața lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața
propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este
pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru
indecizia de a se separa cu hotărâre de rău.
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod
indirect.
Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i evidențiază trăsăturile
morale și bunăstarea materială: „Lică, un om de treizeci și șase de ani,
înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu
sprâncenele dese, împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care
poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și
bici de carmajin.”Ghiță nu are un portret fizic detaliat, ci este redus la
câteva detalii: „înalt și spătos”, însă este caracterizat direct de către narator:
„de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca
mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se
mai juca cu Ana „își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.”
De către celelalte personaje, Lică este „om rău și primejdios” ( Ana ), și
bătrâna îl vede ca „un om prea cumsecade”, ca mai târziu să mărturisească
ginerelui că „Lică e...om rău din fire.”
Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este
cunoscător bun de oameni și știe cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți,
astfel se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l atrage pe acesta
în afacerile lui necurate și apoi pentru a-i anula personalitatea. Profită de
fascinația pe care o exercită asupra Anei și de lipsa de comunicare dintre
soți, determinând-o să i se dăruiască. Destinele celor doi sunt nefaste, ei
încalcă legile morale, astfel încat sunt pedepsiți cu moartea: Ghiță este ucis
de Răuț din ordinul lui Lică, iar Lică își zdrobește capul de un stejar,
pentru a nu fi prins de Pintea.Legătura lui Ghiță cu Lică se află sub semnul
raportului de forțe. Orbit de patima banului, Ghiță se simte vulnerabil față
de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa în fața lumii. Obișnuit
cu independența, Ghiță se vede constrâns să accepte colaborarea cu Lică,
fapt care îi va afecta grav echilibrul interior.
Finalul nuvelei pune în lumină antiteza caracter slab – caracter tare.
„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, psihologică, pentru că urmărește
efectele dorinței de îmbogățire, frământările personajelor în planul
conștiinței, conflictul interior, iar observarea este minuțioasă și servește
realizării unor psihologii complexe.