Ca și celelalte arte, 

sculptura, întruchipare materială a experinței umane, a cunoscut

o multitudine de transformări, atât formale cât și de conținut, în multe cazuri fiind
implicate religia și politicul ce se manifestau în acel spațiu geografic și în acea
perioadă istorică.
Numeroase sculpturi ne-au rămas din cadrul culturilor antice
mediterane, India, China, America de Sud, Africa. Respingerea conceptului de venerare
a unui "chip cioplit" ("vițelul de aur") din perioada lui Moise reprezintă un moment
crucial în istoria sculpturii. Interdicția venerării imaginilor a fost preluată și de alte
religii ca: iudaismul, zoroastrismul, budismul timpuriu și creștinismul timpuriu și de
asemenea, islamul, religii care restricționează sau chiar interzic utilizarea
reprezentărilor antropomorfe
Sculptura preromanică
Creștinismul timpuriu respinge sculptura religioasă monumentală, distanțându-se
astfel de arta păgână și îndreptându-se către sculpturile de mici dimensiuni și
basorelief: urne, relicvarii etc. Creștinii au preluat de la romani doar tematica
busturilor și a reliefurilor de pe sarcofage. Arta devine austeră și are ca scop principal
educarea maselor, predicarea noii religii în contextul în care cei mai mulți erau
analfabeți. Sculptura rămâne strâns legată de arhitectura bisericească.
Nici arta bizantină nu promovat sculptura monumentală, dar a realizat numeroase
reliefuri în fildeș și ornamente arhitectonice sub formă de basorelief.
În vestul Europei însă stilul monumental statuar cunoaște o înflorire, mai ales în
perioada lui Carol cel Mare și a lui Otto cel Mare, atât la curtea imperială, cât si în cadrul
bisericilor. Stilul este preluat și de biserica anglo-saxonă, unde întâlnim lucrări din
metal prețios pe schelet de lemn, cum ar fi Madonna din aur de la Essen